Secolul al XV-lea a fost pentru poporul român un răstimp greu de luptă pentru libertate şi

independenţă, împotriva celei mai mari primejdii care s-a ivit atunci pentru întreaga Europă: Imperiul
otoman. Aceştia cuceriseră Peninsula Balcanică şi voiau să-i supună şi pe români.
Îndată după moartea lui Mircea cel Bătrân, otomanii au năvălit iar peste Dunăre, să prade şi să
cotropească Ţările Române. Au pătruns chiar până în inima Transilvaniei.

Iancu Corvin de Hunedoara şi planurile sale de luptă. În acele vremi grele s-a ridicat un om
deosebit de vrednic. Se numea Iancu şi era fiul lui Voicu, cneaz român din părţile Hunedoarei. Pentru
faptele lui vitejeşti, regele Ungariei i-a dăruit lui Voicu multe moşii şi castelul de la Hunedoara.
În scurt timp, Iancu a dovedit că era un priceput ostaş şi avea mare talent de conducător. De
aceea a şi fost numit voievod al Transilvaniei. A organizat o oaste numeroasă, chemând sub arme nu
numai cetele nobililor, ci şi mulţi ţărani liberi şi orăşeni. A înzestrat-o cu tunuri, deşi pe atunci acestea
erau foarte sumpe.
Totodată, Iancu Corvin de Hunedoara a avut strânse legături de prietenie cu domnitorii din Ţara
Românească şi Moldova, deoarece, luptând împreună de-a lungul Dunării, de la Chilia până la Belgrad,
puteau să înfrunte primejdia cotropirii otomane.
Bătălia de pe râul Ialomiţa. Mai întâi, Iancu Corvin de Hunedoara a
zdrobit o armată otomană ce intrase în Transilvania. Iar când otomanii au
năvălit în Ţara Românească, a sărit în ajutorul românilor de aici şi a câştigat
o bătălie pe râul Ialomiţa. În mâinile oştirii lui Iancu a rămas nu numai
victoria, ci şi o mare pradă de război.
În anii ce au urmat, Iancu Corvin de Hunedoara a dus război cu
otomanii la sud de Dunăre. Le-a pricinuit multă pagubă şi le-a zădărnicit
toate încercările de a subjuga popoarele Europei.

Victoria de la Belgrad. În acea vreme, la conducerea Imperiului

otoman a ajuns un sultan foarte iscusit şi viteaz. Se numea Mahomed,
căruia i s-a zis Cuceritorul. El a vrut să treacă Dunărea pe la Belgrad şi să
cucerească Europa. Aici a dat însă piept cu oastea condusă de Iancu Corvin
Iancu Corvin de Hunedoara
de Hunedoara. Acesta a luptat cu atâta dârzenie şi a pricinuit atâtea pierderi
otomanilor, încât Mahomed Cuceritorul, învins, a trebuit să se retragă.
În acest război, oştile din Transilvania s-au unit cu cele din Ţara
Românească şi Moldova sub conducerea lui Iancu. La aceste oşti, alcătuite din români, maghiari şi
secui, s-au adăugat apoi şi alte popoare din Balcani. Luptând împreună, ele au apărat libertatea ţărilor
de la Dunăre şi a tuturor popoarelor Europei. De aceea, Iancu Corvin de Hunedoara a fost slăvit ca un
mare binefăcător, ca un apărător al libertăţii. Merita această cinste: douăzeci de ani n-a lăsat spada din
mână, zăgăzuind, cu oştenii pe care i-a condus, puhoiul otoman, la Dunăre.
Îndată după victoria de la Belgrad, Iancu s-a îmbolnăvit de ciumă şi a murit (1456). Jale mare a
fost atunci pretutindeni. Iancu de Hunedoara este înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sf. Mihail. Pe
piatra sa funerară stă înscris: „S-a stins lumina lumii”. Până și sultanul Mahomed al II-lea Cuceritorul i-a
adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a
mai cunoscut, niciodată, un asemenea om.”
Ca recunoaştere a marilor lui merite, fiul său, Matei Corvin, a fost ales rege al Ungariei.

Castelul de la Hunedoara

Întrebări:
Povestiţi cum a organizat Iancu Corvin de Hunedoara oştirea.
2. Ce ştiţi despre bătălia de pe râul Ialomiţa?
3. Cum se explică victoriile lui Iancu Corvin de Hunedoara împotriva otomanilor?
Bătălia de la Varna, 1444