Constituţia din 1938( 27 februarie 1938)

Adoptată în contextul în care, în anul 1937, la alegerile parlamentare, niciun partid politic nu a obţinut
40% din voturi pentru a primi “prima electorală”, Constituţia din 1938 se bazează pe o concepţie
autoritară. Constituţia nu mai emana de la naţiune, ci de la puterea executiva.

Desfiinţarea partidelor politice

Etapa ultimă, în afară de promulgarea noii constituţii, era reprezentată de dizolvarea partidelor politice. În
spiritul stării de asediu, a fost emis, la 31 martie 1938, decretul de desfiinţare a partidelor politice.
Decretul venea în întâmpinarea intenţiilor regimului. Prin desfiinţarea regimului partidelor politice,
democraţia românească a fost pusă în faţa unui fapt împlinit. Regimul autoritar al regelui Carol al II-lea
lua naştere. Consecinţa desfiinţării regimului pluripartidist a constat în apartiţia partidului unic, numit
Frontul Renaşterii Naţionale, care a umplut „vidul de putere” creat în urma dispariţiei, divolvării,
partidelor politice

Din punctul de vedere al organizării fiecărei puteri în stat, noua constituţie conţine diferenţe esenţiale faţă
de constituţiile anterioare.

Regele este capul statului; puterea legislativă se exercita de către Rege prin Reprezentanţa Naţională,
care se împarte în două: Senatul şi Adunarea Deputaţilor.

Constituţia prevede două atribute esenţiale ale capului statului, şi anume: persoana regelui este
inviolabilă; miniştrii lui sunt răspunzători – actele de stat ale Regelui vor fi contrasemnate de un ministru
care, prin aceasta, devine răspunzător de ele.

Constituţia declara responsabili pe miniştrii care au contrasemnat actul şi, prin aceasta, îşi angajează
responsabilitatea lor proprie .

În Constituţia din 1938 prerogativele şefului statului sunt deosebit de mari (regele are atribuţii
legislative, executive şi judecătoreşti); Regele avea drept de veto absolut, întrucât putea refuza
sancţionarea unei legi fără să fie nevoit să explice refuzul sancţionării acesteia; putea dizolva Parlamentul
fără să fie obligat să-l convoace într-un anumit termen; se consacra dreptul şefului statului de a legifera
prin decrete-legi; hotărârile judecătoreşti se execută în numele Regelui.

Titlul II din Constituţia din 1938, care tradiţional trata despre drepturile omului, este împărţit în două
capitole: “Despre datoriile românilor” şi “Despre drepturile românilor“. Prioritatea datoriilor faţă de
drepturi demonstrează însuşi spiritul constituţiei. . Vârsta la care se putea execita dreptul de vot era
ridicată la 30 de ani, consecinţa fiind excluderea celor tineri din viaţa politică. Scopul urmărit era
anihilarea Mişcării legionare şi a ponderii ei electorale.

În constituţiile anterioare, românii aveau numai două datorii: de a urma cursurile şcolii primare şi de a
îndeplini serviciul militar

Concluzie: exerciţiul puterilor constituţionale trece în mâinile Regelui, căruia îi este atribuit chiar şi
monopolul revizuirii Constituţiei.