Domniile fanariote

(1711 – Moldova
1716- Țara Românească – 1821)
Fanarioții – nobili greci din cartierul Fanar al orașului Constantinopol (Istambul)
- De regulă înainte de a veni pe tronul Țărilor Române (Moldova și Țara
Românească) fanarioții aveau slujbe în aparatul de stat otoman; erau înalți
funcționari otomani;
Cauzele instalării domniilor fanariote:

 otomanii aveau motive să pună la îndoială fidelitatea domnilor pământeni

(moldoveni, munteni); ex. Alianța lui Cantemir cu Rusia; Orientarea lui Brancoveanu
către Imperiul Austriac etc.
 Atât Moldova cât și Țara Românească se aflau în vecinătatea unor adversari ai
Imperiului Otoman ( Austria, Rusia) care deveneau din ce în mai puternici iar cele
două „provincii” trebuiau conduse ferm;
 Otomanii aveau un control mult mai mare asupra celor două țări;
Caracteristici:
- Domniile erau scurte (maximum 2-3 ani); din acest motiv și datorită faptului că
de obicei tronul țărilor române se plătea foarte scump, domnii fanarioți erau
foarte rapace (lacomi);
- Nu erau agreate de boieri și adesea domnii fanarioți erau victime ale
complotorulor boierești;
- Domnii fanarioți erau mutați dintr-o țară în alta; cele mai multe domnii le-a
avut Constantin Mavrocordat (10 domnii – 6 în Țara Românească și 4 în
Moldova);
- Armatele celor două state au fost desființate; pe teritoriul Moldovei și Țării
Românești staționau corpuri de armată otomane;