ȚĂRILE ROMÂNE și CHESTIUNEA ORIENTALĂ (1683-1838)

1.Dicționar;
2.Statutul internațional (POLITICO-JURIDIC) al țărilor române înainte și după 1683;
3.Debutul “Chestiunii/Problemei Orientale”(C.O.) și consecințele imediate pentru țările române;
4.Regimul fanariot în Principate;
5.Crizele(războaiele) “C.O.” și consecințele pentru Principatele române.
1. țările române = Transilvania, Țara Românească, Moldova
Principatele române = Țara Românească și Moldova
Imperiul Habsburgic = Austria
Chestiunea sau Problema sau Criza Orientală se referă la perioada cuprinsă între 1683 și 1923
(dezintegrarea Imperiului Otoman și apariția Turciei), caracterizată prin decăderea economică, militară
și teritorială a Imperiului Otoman (considerat ,,Omul Bolnav al Europei”) atacat foarte des de noii săi
vecini ( Imperiului Habsburgic și Imperiului Rusiei) care doreau să-i ,,MOȘTENEASCĂ”
TERITORIILE. Austria și Rusia au fost ALIATE însă, treptat, au devenit RIVALE pentru obținerea
teritoriilor otomane, ajungându-se ca în primul război mondial (1914-1918) să se găsească în tabere
diferite (ADVERSARE).
2. Între 1541 (cucerirea Ungariei de către turci) și 1683 (debutul C.O.), toate cele trei țări române
(Transilvania, Țara Românească și Moldova) erau provincii AUTONOME aflate sub
SUZERANITATE (autoritate) otomană < erau provincii ale Imperiului Otoman >.
3. După înfrângerea turcilor la Viena (capitala Imperiului Habsburgic), în 1683, de către
AUSTRIECI și POLONEZI, armatele turce au suferit și alte înfrângeri în următorii ani, pierzând
controlul asupra Ungariei și Transilvaniei (inclusive regiunile Crișana și Maramureș ) și lăsând
impresia prăbușirii de unde și sintagma ”omul bolnav al Europei”. Această impresie va încuraja
atacurile Austriei și (după 1709) pe cele ale Rusiei, devenită mare putere regională, după victoria
asupra Suediei, la Poltava, în 1709.

Intrarea Transilvaniei (inclusiv a Crișanei și Maramureșului) sub stăpânire austriacă (recunoscută de

turci prin pacea de la Carlowitz, din 1699) are urmări importante atât pentru românii din Transilvania cât
și pentru cei din principatele extra-carpatice:

a) Pentru Transilvania: este creată Biserica Unită (1698) prin acceptarea de către un grup de prelați
ortodocși, în frunte cu Mitropolitul (ortodox, până atunci) a Unirii cu Biserica Romei (acceptarea
Papei ca și conducător al Bisericii Unite, însă păstrarea ritualului orthodox). Biserica Unită (sau
Biserica Greco-Catolică) devine majoritară în Transilvania. Scopul creării ei era acela de a rupe
unitatea de credință a românilor (cei din Moldova și Țară Românească rămânând ortodocși) și, prin
aceasta, creșterea controlului austriac asupra Transilvaniei.

Formarea Bisericii Unite s-a realizat în 1698 (cînd un grup de 38 Protopopi, în frunte cu Mitropolitul
Ortodox acceptă unirea cu Biserica Romei) în schimbul recunoașterii unor drepturi pentru românii din
Transilvania, EGALE CU CELE ALE CELORLALTE NAȚIUNI DE ACOLO (Ardeal)…:
- Desființarea șerbiei și iobăgiei (pentru țăranii uniți);
- Împroprietărirea lor cu pământ;
- Desființarea și înlăturarea națiunii de ‘’Tolerați’’ atribuită românilor;
- Recunoașterea lb. române că limba oficială în Transilvania alături de maghiară și germană.
- Școli românești înființate în Transilvania (la Blaj, supranuumit ”orașul românismului”), pentru că aici se
găseau și școlile medii românești dar și Episcopia Bisericii Unite/Greco-Catolice…
Dintre toate acestea, doar ultima promisiune a fost aplicată, deși toate au făcut parte din cele două
documente redactate de curtea imperială habsburgică și numite ”DIPLOME LEOPOLDINE” (una în 1699
și a doua în 1701). Datorită școlilor, se va forma o elită intelectuală românească în Ardeal (Transilvania):
- RELIGIOASĂ (prin preoți uniți),
- LAICĂ (grupată în ceea ce s-a numit ”Școală Ardeleană” de la sfârșitul sec. XVIII și
începutul sec. XIX).
b) Pentru Principatele române (Moldova și Țară Românească): Principatele române rămân sub
suzeranitate otomană însă se află în vecinătatea Imperiului Habsburgic (granițe pe Carpați) ceea ce le
influențează politica (exemplul lui Constantin Brâncoveanu care încheie un tratat cu Austria, în 1689,
prin care Împăratul era de accord să respecte autonomia Valahiei. Încălcarea de către austrieci a
acestuia (în 1690 ocupând mai multe târguri, inclusiv Bucureștiul), face ca Brâncoveanu să se alieze
cu tătarii și să îi alunge pe austrieci din țară, apoi să îi învingă la Zărnești, în 1690. Relațiile cu Austria
au fost reluate în 1695 cînd Brâncoveanu primește titlul de ”PRINCIPE al Sf. IMPERIU” și dreptul de
a cumpăra proprietăți și construi (acum transformă așezământul monahal din lemn de la Sâmbăta de
Sus, deținut de familia sa încă de la jumătatea secolului XVII, într-o ”Mânăstire de zid”, care poartă
numele familiei Domnului). Curentul pro-rus care devine tot mai vizibil în țările române extracarpatice
la finalul sec. XVII (la familiile domnitoare, Cantemir – în Moldova și Cantacuzino – în Valahia) îl
influențează pe Brâncoveanu care întreține releții diplomatice secrete, de lungă durată, cu Petru I cel
Mare al Rusiei, cel puțin până în momentul Bătăliei de la Stănilești (1711). După acest moment, și pe
fondul implicării unor boieri munteni în conflictul ruso-turc, Brâncoveanu pierde o mare parte a
capitalului de încredere pe care îl avea în ochii turcilor, culminând cu arestarea familiei sale și
decapitarea liniei masculine a ei, la Constantinopol (15 august 1714).
Neîncrederea tot mai mare a otomanilor în domnii români, mai ales după alianța militară
moldo-rusă (Dimitrie Cantemir cu Petru I cel Mare, prin Tratatul de la Luțk, din 1711) ce va duce la
Bătălia de la Stănilești (înfrângerea moldo-rușilor și exilul lui Cntemir) va determina impunerea
domniilor fanariote în Principatele române {mai întâi în Moldova - 1711}, apoi, după trădările lui
Brâncoveanu (1714) și Ștefan Cantacuzino (1716) și înȚara Românească, din 1716. În ambele
principate, primul domn fanariot a fost NICOLAE MAVROCORDAT.

4. Regimul fanariot în Principatele Române a fost impus de către otomani în 1711(în Moldova) și
1716 în (Tara Românească). Domnii erau aleși din rândul unor familii ce locuiau în cartierul Fanar
(cartier predominant ortodox) al orașului Constantinopol, capitala Imperiului Otoman, pentru că
puteau fi supravegheați și șantajați cu siguranța afacerilor, proprietăților și chiar cu siguranța celorlalți
membri ai familiei.
Familii domnitoare: Ghica{albaneză}, Calimachi {grecizată, la origine moldovenească =
Călmașu}, Mavrocordat, Ipsilanti, Caragea, Mavrogheni{grecești}.

Trăsături ale perioadei fanariote:

- Principatele române pierd orice inițiativă în politica externă, fiind supuse total politicii externe
otomane (domnii fanarioți nu au dreptul să încheie tratate internaționale);
- Desființarea armatelor proprii (Moldova și Valahia devin dependente total de protecția oferită de
trupele otomane, ceea ce vulnerabilizează poziția domnilor cât și a țărilor, în general);
- Creșterea Fiscalității (se mențin obligațiile în produse și în bani dar apar și obligații noi, cum ar fi
MUCARER-ul ANUAL, numit ”mucarer mic” (23 pungi cu Au), care până atunci se plătise doar la
un interval de 3 ani. Cel plătit la 3 ani devine ”Mucarer Mare” (58 pungi cu Au) și este, ca și
celălalt, o taxă de recomfirmare a domniei, plătită pentru a evita MAZILIREA = destituirea din
funcția de domn);
- Cumpărarea domniei, direct de la Constantinopol, se menține, ca și în perioada vasalică, doar că
domnii fanarioți, rămași fără armată și fără dreptul de a ]ncheia tratate internționale, devin practic
total subordonați turcilor și dependenți de protecția pașalelor sau tătarilor, fiind considerați drept
SIMPLI FUNCȚIONARI ai imperiului, echivalenți unei pașale cu două tuiuri (= elemente
decorative ale unei sulițe care indicau gradul demnității în Imperiul OTOMAN și care arătau ca niște
cozi de cal).
- Singurul aspect pozitiv al acestor domnii ține de faptul că începe PROCESUL DE MODERNIZARE
A PRINCIPATELOR datorită ideilor iluministe ce pătrund în regiune, fenomen care a luat forma unor
REFORME promovate de domnii fanarioți, cunoscute prin sintagma ,,REFORMISM FANARIOT”.
Scopul reformelor promovate de fanarioți era acela de a obține mai mulți bani (reforme fiscale) pentru
a avea sumele necesare plății MUCARER-ului sau CREDITORI-lor care le împrumutaseră banii
necesari cumpărării tronului.

*Efectele Chestiunii/Problemei Orientale asupra Principatelor române:

~ transformarea teritoriului principatelor în spațiu sau ”teatru” de război (ceea ce însemna ocupație,
rechiziționări, suferințe pentru populație);
~ comandanții austrieci și ruși erau membri ai familiilor nobiliare(din acele state)cu studii în Occident
și cu idei iluministe moderne(ei aduc aceste idei în Principate și influențează clasa boierească de la noi
ce începe să se comporte modern => își dau copii la studii în Occident).
~ Ocupația trupelor străine și prezența unor OFIȚERI (membri ai unor familii nobiliare) RUȘI sau
AUSTRIECI în PRINCIPATE, i-a făcut pe DOMNII, influențați de vederile iluministe propagate de
elitele militare străine, să introducă și alte tipuri de reforme (în afara celor fiscale, menite să le aducă
bani mai mulți).
Mulți dintre domnii fanarioți, considerându-se adevărați ”DESPOȚI LUMINAȚI” (după moda
europeană a timpului), au făcut numeroase reforme în Principate, unele dintre ele fiind în afara
scopului egoist de a le aduce mai mulți bani…:
* Economice {fiscal: impozit fix pe an, plătibil în 4 rate}
* Sociale {desființarea Șerbiei = ”legarea de glie” = pământul patriei}
* Administrative {ispravnici = conducători de județ (în TR) sau ținut (în Moldova)}
* Judecătorești {exemple: ”Pravilniceasca Condică” a lui Alexandru Ipsilanti – 1780 (în Țara
Românească), ”Legiuirea lui Caragea” – 1818 (în Țara Românească) ”Codul lui
Calimachi”- 1817 (în Moldova)}, înființarea judecătorilor locali sau itineranți = se
deplasau în localități și judecau}.

+++++ REFORMISMUL DOMNESC se referă la ceea ce numim ”domni reformatori”.

Chiar dacă principala lor preocupare a fost să crească veniturile pentru a putea plăti
taxele către otomani, totuși, anumite situații i-au făcut să caute modalități de eficientizare
a administrației, de creștere a producției economice iar, pe fondul influenței reformatoare
occidentale, sau a schimbărilor politice sau teritoriale regionale, s-a observat necesitatea
realizării unor reforme și de alte tipuri decât cele fiscale. Domni reformatori:

● Constantin Mavrocordat (cu 5 domnii în Țara Românească și 4 domnii în

Moldova):
- reformă socială: (desființarea ȘERBIEI în 1746 în Țară Românească și în 1749 în Moldova)
- reforma fiscală (în Oltenia reformele fuseseră făcute de AUSTRIECI => în 1741- în
Muntenia = regiunea estică a Țării Românești și 1749 în Moldova, prin care impune o taxă
unică anuală, plătibilă în 4 tranșe).
● Alexandru Ipsilanti
- înființează POȘTA (modernizare a statului),
- face o importantă reformă juridică introducând ”Pravilniceasca Condică” (în 1780, Țara
Românească).
● Scarlat Calimachi:
- reformă juridică: ”Codul lui Calimachi” {1817, Moldova}
● Ion Gheorghe Caragea:
- reformă juridică:”Legiuriea lui Caragea” {1818, Țară Românească}.
 +++++ REFORMISMUL BOIERESC se referă la ceea ce istoricește numim ”memorii
boierești adresate Marilor Puteri sau reprezentanților acestora din Principate”. Aceste
memorii reprezintă adevărate PROIECTE POLITICE ale elitei nobiliare moldo-valahe care,
spre deosebire de domnii fanarioți, are și dorințe proprii, care scot în evidență nemulțumirile
elitei autohtone (românești) mai ales față de externalizarea instituției domniei, dar și față de
acordarea principalelor funcții în stat unor elite boierești străine (care au împrumutat cu bani pe
domnii fanarioți) în detrimentul celor autohtone. Au fost redactate 209 proiecte sau memorii
boierești, adresate curților imperiale rusă, austriacă, otomană sau franceză (Napoleon), dintre
care două au fost extrem de importante (Memoriul de la Focșani din 1772 și Memoriul de la
Șiștov din 1791). Toate memoriile au avut ca leitmotiv tema înlăturării domniilor fanariote și
cea a revenirii la domniile pământene (care ar fi oferit familiilor boierești românești accesul
la cea mai importantă instituție în stat), creșterea gradului de autonomie etc. Memoriile din
1772 și 1791 se deosebesc însă prin faptul că introduc o cerere nouă: se dorește unirea celor
două principate românești extracarpatice (dunărene). Dacă ideea unirii apare la Focșani (în
1772) și este reluată la Șiștov (în 1791), în cazul memoriului ultim este exprimată, pentru prima
dată, ideea independenței noului stat care s-ar fi format prin unire..

5. A. CRIZELE CHESTIUNII ORIENTALE DIN secolul al XVIII – lea (după instaurarea

domniilor fanariote în Moldova – 1711 și Valahia - 1716) <1716-1800>

În acest interval au avut loc PATRU RĂZBOAIE, două în prima jumătate, celelalte două în a doua
jumătate:

I. Războiul ruso-austro-turc (1716-1718 - Pacea de la Passarowitz)

•Austriecii anexau de la Imperiul Otoman mai multe regiuni, printre care și două teritorii locuite de
români: Banatul și Oltenia… unde aplică REFORME FISCALE și SOCIALE (= desființează ȘERBIA
= „legarea de glie”)
•Rușii achiziționau teritorii în regiunea Caucazului; încă nu ajunseseră în vecinătatea Principatelor.

II. Războiul ruso-austro-turc (1736-1739 - Pacea de la Belgrad)

• Imperiul Otoman recuperează Oltenia (de la Imperiul Habsburgic), care este reintegrată Țării
Românești.
• Consecința esențială a revenirii Olteniei a fost aceea că, în urma reformelor austriece (impuse în
cei 21 ani de stăpânire austriacă) nu se mai putea reveni la situația anterioară (din 1718) pentru că ar fi
provocat RĂSCOALE ale țăranilor (care nu ar fi acceptat să redevină ȘERBI). Domnitorul de atunci al
Țării Românești e nevoit să înceapă marele PROGRAM DE REFORME datorită acestei situații,
pentru a UNIFORMIZA aspectele sociale, administrative și fiscale din Oltenia și Muntenia. Primele
reforme fiscale au fost adoptate, în Țara Românească, prin HRISOVUL din februarie 1741, de către
Constantin MAVROCORDAT (care a fost o REFORMĂ FISCALĂ ce introducea o taxă unică anuală,
plătibilă în patru tranșe).

III. Războiul ruso-austro-turc (1768-1774 - Pacea Kuciuk Kainardji):

* Rusia obligă Imperiul Otoman să-i recunoască statutul de PROTECTOR AL SLAVILOR și

ORTODOCȘILOR din Imperiul Otoman, asta însemnând că AMBASADORUL RUSIEI LA
CONSTANTINOPOL trebuia consulat de oficialitățile turcești atunci când se lua o decizie cu privire
la populațiile balcanice, în general, dar și cu privire la valahi sau moldovenii din Principatele române
(devenise deci PROTECTOR AL PRINCIPATELOR (1774) iar Imperiul Otoman rămânea
PUTEREA SUZERANĂ). Se petrecea, astfel, o schimbare majoră în statutul politico-juridic al Rusiei
în relația cu Principatele Române (dar și cu alte provincii ale Imperiului Otoman). Această schimbare
îi permitea, practic, AMESTECUL ÎN AFACERILE interne TURCEȘTI, dar indica și faptul că Rusia
preluase inițiativa (în fața Austriei) în raporturile cu Imperiul Otoman. Până la acest moment Austria
avusese inițiativă. Debuta CONCURENȚA sau RIVALITATEA între Austria și Rusia pentru influența
în Balcani.
* Pentru a nu rămâne mai prejos, în relația cu Imperiul Otoman, Austria FACE PRESIUNI asupra
acestuia (amenință cu declanșarea unui război, negociază, folosește hărți false, mituiește demnitari
otomani etc.) în scopul obținerii unei părți din TERITORIUL MOLDOVEI. Imperiul Otoman cedează
până la urmă partea de Nord-Vest a Moldovei (numită Moldova de Nord), în 1775, în urma
CONVENȚIEI DE LA CONSTANTINOPOL. Peste aproximativ un deceniu, austriecii îi vor schimba
numele în „BUCOVINA” (în lb. slavă „BUCOV” însemnând FAG), pentru a o diferenția de teritoriul
mamă (Moldova). Domnul Moldovei, Grigore al III-lea Ghica (albanez), se opune și va plăti cu viața!
(Cenotaful din Iași, de pe strada Grigore Ghica Vodă)

IV. Războiul ruso-austro-turc (1787-1792: Pacea de la ȘIȘTOV cu Austria <1791> și IAȘI cu

Rusia <1792>)
* Imperiul Otoman cedează rușilor teritoriul dintre Bug și Nistru – RUSIA DEVENEA VECINA
MOLDOVEI și urmărea SĂ ANEXEZE PRINCIPATELE ROMÂNE în urma unor viitoare războaie.

B. CRIZELE CHESTIUNII ORIENTALE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI al XIX -

lea:

I. Războiul ruso-turc (1806-1812 – Pacea de la București)

Rusia anexează de la Imperiul Otoman, teritoriul Moldovei cuprins între Prut și Nistru (căruia, în mod
impropriu, îi atribuise numele de „BASARABIA”, deoarece acest nume îl purta doar Sudul Moldovei
de la Est de Prut și provenea de la Basarab I Întemeietorul).

MIȘCAREA LUI TUDOR VLADIMIRESCU (ianuarie - iunie 1821) ȘI CEA DE ELIBERARE A

GRECIEI (susținută de Rusia și condusă de ALEXANDRU IPSILANTI) de sub dominație otomană.
Lupta de eliberare a fost organizată de “ETERIA” (Philiki Hetairia = Societatea Prietenilor) o
organizație secretă înființată în 1814, la Odessa, în Imperiul Rusiei. Planul ei era să declanșeze
concomitent o revoltă greacă în Pelopones (Sudul Greciei), dublată de un atac asupra Imperiului
Otoman cu o armată greacă venită din Rusia, care urma să fie alimentată și cu greci din Principate,
urmând apoi ca aceste trupe (sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domn fanariot cu
același nume) să treacă Dunărea și să traverseze regiunea Bulgariei spre Grecia. Eteriștii aveau și
acordul tacit (= secret) al Rusiei pentru acțiunile lor, dar acest sprijin nu trebuia divulgat deoarece, în
calitate de membră a “Sfintei Alianțe”, Rusia trebuia să blocheze orice fel de REVOLUȚIE de
eliberare din Europa, mai ales că, Imperiul Habsburgic era foarte atent (rivalitatea!!!) la orice mișcare
ce i-ar fi putut aduce avantaje de orice fel Rusiei, în relația cu Imperiul Otoman.
Deoarece REVOLUȚIA GREACĂ nu a putut izbucni în Pelopones, iar trupele pe care le-a
strâns în Rusia și Principate s-au dovedit a fi insuficiente, ARMATA ETERISTĂ nu am mai îndrăznit
să treacă Dunărea, în ciuda insistențelor lui Tudor. Blocate la Nord de Dunăre, trupele eteriste atrăgeau
posibilitatea unui atac al turcilor, fapt ce l-a nemulțumit pe Tudor Vladimirescu, deoarece el urmărea
ca, după plecarea eteriștilor, să preia controlul asupra întregii țări. Interesele lui Tudor nu coincideau
cu cele ale eteriștilor până într-atât încât să îi considere și el pe turci ca principali adversari. Din
contră, așa cum reiese din cele două PROGRAME ale revoluției sale (”Proclamația de la
Padeș/Tismana” și ”Cererile Norodului Românesc” < în slavă: „norod” = popor > ), principala
nemulțumire a sa era legată de existența regimului fanariot și nicidecum de suzeranitatea otomană, mai
ales că, în condițiile revoluției grecești, importanța fanarioților (și a grecilor, în general) în sistemul
politico-administrativ otoman avea să scadă. Devenea evident faptul că o acțiune românească
antiotomană (de partea eteriștilor) ar fi compromis revenirea la domniile pământene. Refuzul lui Tudor
de a sprijini lupta anti-otomană a Eteriei, la Nord de Dunăre, în fața invaziei turcești, face ca acesta să
fie arestat și să fie executat de către eteriști.
Prevederi ale celor două programe revoluționare ale revoluției lui Tudor Vladimirescu erau:
a) ”Proclamația de la Padeș/Tismana”:
- Revenirea la domniile pământene;
- Confiscarea averilorilor ”rău agonisite”;
- Protejarea ”boierilor făgăduiți” (= patrioți) și a averilor lor;
 - Desființarea vămilor interne.

b) ”Cererile Norodului Românesc”:

- Desființarea unor taxe (oierit, dijmărit, văcărit);
- Zapciii (strângători de taxe care puteau folosi forța) să fie pământeni;
- Domnul țării să nu pună mai mult de patru dregători dintre boierii de origine greacă;
- Să se înființeze o armată permanentă, formată din 4000 de panduri;
- Desființarea ”Legiuirii lui Caragea” și revenirea la ”Condica lui Ipsilanti” (cea de la 1780).

Consecințele celor DOUĂ mișcări:

* Turcii nu mai au încredere în greci, care sunt excluși din numeroasele funcții importante
(ambasadori, demnitari) din Imperiu;
* Prin urmare, turcii au renunțat și la domnii fanarioți (majoritatea proveniți din familii grecești)
pentru Principate și au revenit la domniile pământene (domni numiți de Poartă din rândul boierilor
țărilor), mai ales că aceasta fusese și principala cerere a mișcării lui Tudor Vladimirescu (aspect
cunoscut de către otomani!)
Pe parcursul anului 1821, turcii restabilesc ordinea în Principate iar în 1822 sunt așezați,
pe tronurile de la București și Iași, primii domnii pământeni, după mai bine de 100 ani de
fanariotism.
Profitând de momentul acestei schimbări majore, boierul moldovean, IONICĂ TĂUTU,
propune spre aprobarea puterilor suzerană și protectoare textul unei PROIECT de CONSTITUȚIE
numită ”CĂRVUNARĂ” (ce avea 77 de articole și era inspirată din cea a ”CARBONARILOR”
italieni <„a arzătorilor de cărbuni”, ce se întâlneau în barăci din mediul rural, de obicei noaptea, în
secret>) și care, în ciuda aprobării ei de către domnul Moldovei (Ioniță Sandu Sturdza), a rămas doar
la stadiul de proiect din cauza opoziției Imperiului Otoman și Rusiei. Conținea prevederi moderne
precum: egalitatea în fața legii sau separarea puterilor în stat, Domnul și Adunarea dețineau
puterea legislativă, promovarea în dregătorii doar pe merit etc.
Rusia e nemulțumită de faptul că nu a fost consultată în legătură cu numirea noilor domni
pământeni, de către turci, în Principate (considerau că Imperiul Otoman a uitat de statutul de protector
al Principatelor deținut de Imperiul Rus), fapt pentru care amenință cu declanșarea unui război dacă nu
avea să se realizeze o înțelegere bilaterală (turco-rusă) cu privire la Principatele române.
Înțelegerea ia forma CONVENȚIEI DE LA AKKERMAN (= Cetatea Albă) <1826> prin
care Rusia impune Imperiului Otoman ca, pe viitor, DOMNII Principatelor să fie aleși de boierii
țărilor pentru o perioadă de 7 ani. Semnificația acestei convenții este că PROTECTORATUL Rusiei
asupra Principatelor se consolidează.
Imaginea Porții în ochii europenilor se șubrezise și mai mult, pe fondul desfășurării revoluției
grecești în Sudul Peninsulei Balcanice, ceea ce făcea ca riscul implicării Rusiei să fie tot mai mare
deoarece turcii făcuseră masacre înfiorătoare în Grecia. Deja Marea Britanie și Franța se manifestau în
favoarea ajutorării grecilor și același lucru îl va face și Rusia, în 1828, când declară război Imperiului
Otoman.

II. Războiul ruso-turc (1828-1829 - Pacea de la Adrianopol)

Rusia, în alianță cu Franța și Marea Britanie atacă Imperiul Otoman pentru a susține Grecia -
considerată leagănul civilizației europene, conform preceptelor iluministe - în lupta sa pentru
INDEPENDENȚĂ , pe care o va și obține cu această ocazie.
TRATATULUI DE PACE DE LA ADRIANOPOL (astăzi, orașul EDIRNE, în apropiere de
Istanbul), avea prevederi referitoare și la ,,Principatele dunărene” (PRINCIPATELE ROMÂNE)
forțând Imperiul Otoman să mărească gradul de AUTONOMIE acordat Principatelor (în sensul
revenirii la un nivel al autonomiei mult superior, cu obligații mai puține față e turci):
- DREPTUL Principatelor de a face COMERȚ INTERNAȚIONAL (chiar și naval, sub
pavilion/steag propriu)
- DESFIINȚAREA RAIALELOR (teritorii românești deținute de turci, la Nord de Dunăre:
Giurgiu, Turnu, Brăila) prin retrocedarea lor Țării Românești (raialele din Moldova fuseseră anexate
de Rusia în 1812… deci, nu era nimic de desființat aici!)
 - Deoarece turcii nu au avut posibilitatea să plătească imediat despăgubirea de război impusă
de ruși, Rusia a ocupat Principatele între anii 1829 – 1834;
- În această perioadă vor ACORDA (în urma discuțiilor cu delegații boierești autohtone) LEGI
CU ROL DE CONSTITUȚII, intitulate REGULAMENTE ORGANICE, aplicate la 1 iulie 1831 în
Țara Românească și la 1 ianuarie 1832 în Moldova. Regulamentele Organice introduceau
PRINCIPIUL SEPARĂRII PUTERILOR ÎN STAT (Puterea legislativă reprezentată de ADUNAREA,
alcătuită din boieri; Puterea executivă = deținută de Domn și Puterea judecătorească, formată din
tribunale, instanțe și Înaltul Divan Domnesc);
- Era reînființată ARMATA
- Era reorganizată ADMINISTRAȚIA
- Era modernizat sistemului FISCAL
- Era organizat ÎNVATAMĂNTUL ROMÂNESC (studiul în limba română);
* Rolul esențial în redactarea Regulamentelor Organice l-a avut contele PAVEL KISELEFF
(Guvernatorul rus al Principatelor Române).
** Forțați să plece din principate, în 1834, (după ce turcii le-au achitat despăgubirile de
război), rușii se văd intr-o postura CIUDATĂ (aceea de a nu putea controla ,dirija sau bloca
modernizarea ulterioară a Principatelor). Această situație îi face să IMPUNĂ introducerea în
cadrul Regulamentelor Organice a unui ARTICOLUL ADIȚIONAL (adăugat, atașat,
alăturat) în 1835 (în Moldova) și, cu greu, în martie 1838 (în TR), deoarece acolo a existat o
opoziție vehementă față de această adăugire pe care muntenii au considerat-o drept PIEDICĂ
pentru viitoarele reforme ale Țării Românești. Deși ARTICOLUL ADIȚIONAL (adăugat,
atașat, alăturat) spunea (în mod liniștitor) că ”ORICE MODIFICARE A Regulamentului
Organic, SE VA PUTEA FACE DOAR CU ACORDUL celor două puteri” (suzerană și
protectoare), moldovenii și muntenii/valahii știau că nici Imperiul Otoman, și nici Rusia, nu
erau interesate de modernizarea, din inițiativă proprie, a Principatelor române. De fapt, cu
ajutorul acestui articol, cele două puteri aveau să blocheze reformele ulterioare pe care
românii din cele două Principate ar fi dorit să le facă.
Consecință: Regulamentele Organice (ce fuseseră inițial legi modernizatoare: ”Obeliscul
Leilor” = monumentul Regulamentului Organic din Moldova) devin o piedică (din cauza
articolului adițional) în calea REFORMELOR/modernizării Principatelor, ceea ce explică de
ce copii ale Regulamentelor Organice au fost arse în public, în timpul Revoluției de la 1848!

- Deja, liberalii din Tara Românească, grupați în „PARTIDA NAȚIONALĂ”, la initiative lui
ION CÂMPINEANU, redactau documentul intitulat ”ACTUL DE UNIRE ȘI
INDEPENDENȚĂ” (noiembrie 1838) prin care Regulamentele Organice și numirea
domnului de către Rusia și I.O. erau considerate ilegale și susținea: UNIREA
PRINCIPATELOR, DOMN EREDITAR al ambelor principate și ELABORAREA unei
CONSTITUȚII care să prevadă: vot universal, eliberarea clăcașilor… dar fără
împroprietărire cu pământ, pt a nu afecta proprietatea boierească.