1.

1.2 Întrucât la o primă lectură nu am identificat în Convenție drepturi care să intre în

contradicție în context pandemic, pentru a rezolva acest subiect m-am raportat și la alte
documente ce vizează problema drepturilor omului. Unul din drepturile care ar putea intra în
contradicție, în mod serios, cu celealte drepturi ale omului prevăzute în Convenție este dreptul
la sănătate, însă acest drept nu este prevăzut de documentul elaborat de Consiliul Europei.
Dreptul la sănătate este prevăzut, în schimb, în Constituția României, la articolul 34,
iar alineatul 2 al acestui articol prevede că „statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea
igienei şi a sănătăţii publice”. În acest sens, măsurile pe care statul este obligat să le aplice
pentru asigurarea sănătății publice pot intra în contradicție cu drepturile și libertățile prevăzute
de Convenție sau de Constituție.

Totuși, atât Convenția cât și Constituția permit derogarea drepturilor și libertăților în

situații excepționale, cum ar fi pandemia de SARS COV-2. Cele două acte normative prevăd
posibilitatea derogării tuturor drepturilor și libertăților în situații de urgență, exceptând
posibilitatea derogării drepturilor nederogabile, identificate ca atare în cuprinsul ambelor
documente.

1.3 În context pandemic Guvernul României a făcut derogări de la libertățile garantate de

Constituție și Convenția europeană a drepturilor omului. În continuarea voi prezenta câteva
dintre libertățile care au fost afectate de aceste derogări:

a) Dreptul la libertate și securitate (art. 5 din Convenție) și Libertatea de mișcare

(art. 2 din Protocolul nr. 4);

Încă de la începutul crizei pandemice Guvernul a introdus măsuri de carantinare sau

izolare individuală pentru a preveni răspândirea virusului afectând astfel dreptul la libertate al
persoanelor cărora le-au fost aplicate aceste măsuri. De asemenea, din aceleași motive
profilactice, Guvernul a procedat la carantinarea unor localități limitând sever libertatea de
mișcare a cetățenilor.

Din punct de vedere etic cele două măsuri sunt justificabile, chiar dacă, bunăoară,
masurile de carantinare a localităților s-au dovedit a fi ineficiente și au fost abandonate.
Justificarea etică a derogărilor rezidă în faptul că la momentul aplicării lor, atât Guvernul cât
și majoritatea celor care alcătuiesc societatea vedeau în pericolul răspândirii virusului o
amenințare la sănătatea și siguranța publică, iar limitarea libertății de mișcare și a dreptului la
libertate, prin măsuri de carantinare și izolare erau principalele soluții de combatere a
pericolului din punct de vedere științific.

b) Libertatea de întrunire și asociere (art. 11);

Însuși articolul care prevede aceste libertăți prevede în același timp și posibilitatea
restrângerii lor „...în condițiile prevăzute de lege (...) care constuie măsuri necesare pentru (...)
protecția sănătății...”.

c) Libertatea de gândire, conștiință și de religie (art. 9);

Prin interzicerea adunărilor a fost afectată activitatea specifică desfășurării ritualurilor

religioase care presupuneau procesiuni sau prezența fizică a practicanților în incinta
lăcașurilor de cult.

Concluzie:

Toate aceste limitări prezentate mai sus sunt justificate din punct de vedere etic
întrucât aplicarea lor a fost necesare pentru a preveni răspândirea virusului și pierderea de
vieți omenești. Unul dintre principiile etice care legitimează toate aceste măsuri restrictive
poate fi regăsit la John Stuart Mill ( harm principle) care are în vedere că acțiunile unui
individ pot fi limitate doar pentru a preveni răul produs altor indivizi.