UNIVERSITATEA ,,STEFAN CEL MARE,, SUCEAVA 

FACULTATEA DE ECONOMIE , ADMINISTRATIE SI AFACERI 

DEPARTAMENTUL DE INVATAMANT LA DISTANTA SI FRECVENTA REDUSA 
 
 
 

 
TEMA DE CONTROL NR. 2
EVOLUTIA DOBANZILOR BANCARE SI IMPACTUL ASUPRA PUTERII DE
CUMPARARE

 
 
 

 
PROFESOR TITULAR: CARMEN BOGHEAN

 
 
 
                                                      
 
 
                                                      STUDENT : SIMON (SEMEAN) CRISTINA – FLORINA 
                                                      SPECIALIZAREA : CIG , ANUL I , GRUPA A III-A 
 
 
 
    SUCEAVA , 2022 
 
 

CUPRINS

1. Cresterea ratele bancare odată cu inflația.............................................................................3

2. Sistemul bancar post-pandemie.............................................................................................6
3. Prognoze BNR......................................................................................................................... 6
4. Situatia in alte state.................................................................................................................. 7
5. Concluzii.................................................................................................................................... 8

2
  Inflația galopantă cu care ne confruntăm de la sfârșitul lui 2021 nu va fi readusă în frâu nici
măcar în 2023, conform celor mai recente proiecții ale Băncii Centrale Europene. În cursa împotriva
scumpirilor, principalele arme sunt mereu monetare: băncile centrale vor continua să crească
dobânzile, ceea ce se va traduce în rate mai ridicate pentru populație. 
Războiul declanșat de Rusia în Ucraina a dus la una dintre cele mai ridicate rate ale inflației din
ultimii 30 de ani. De altfel, cauzele care au generat scumpirile extreme au fost amplificate
exponențial de război. Ele aveau, însă, capacitatea de a determina inflație galopantă chiar și în
absența conflictului armat – ceea ce au și făcut în ultimele trei luni din 2021 și primele trei din
2022. 
Totuși, ce s-a schimbat dramatic odată cu intrarea tancurilor rusești în Ucraina este convingerea
liderilor lumii că scumpirile sunt temporare și că pot fi reglate prin intervenții minore în piață.
Inclusiv Fondul Monetar Internațional și-a revizuit în creștere prognoza privind rata inflației,
precum și durata în care aceasta va rămâne ridicată, din cauza războiului.
Astfel că, din februarie 2022, tot mai multe bănci centrale care nu dădeau semne că sunt dispuse
să-și schimbe strategiile monetare au început, mai timid sau agresiv, să crească dobânzile de politică
monetară și, în paralel, să reducă sau să sisteze programele prin care sprijină băncile comerciale

1. Cresterea ratelor bancare odată cu inflația

Creșterea dobânzii de politică monetară este cea mai la îndemână măsură la care băncile centrale 
apelează când vor să reducă inflația. Pentru a reduce disponibilitatea de lichiditate în piață, creșterea
dobânzilor descurajează creditarea nouă. Efectul se răsfrânge însă și asupra creditelor vechi, prin
majorarea dobânzilor variabile.
Cu cât banca centrală dă băncilor comerciale credite mai scumpe, cu atât acestea vor începe să-și
aplice dobânzi mai ridicate pe piața interbancară. Aceste credite interbancare reprezintă un volum
uriaș de bani care se mișcă zilnic în piață, mai mare decât pe orice alt segment. Băncile împrumută
aproape zilnic bani una de la alta pentru a-și putea derula operațiunile în curs și depind de aceste
credite pentru a-și onora angajamentele și pentru a-și asigura fluxurile necesare de capital.
Restrângerea sau retragerea programelor prin care băncile centrale sprijină băncile comerciale au
ca rezultat tot dispariția lichidității din piață. Băncile nu se mai pot împrumuta ieftin de la băncile
centrale, prin urmare au la dispoziție mai puțini bani cu care pot credita companiile și populația. Nu
în ultimul rând, sistarea programelor de cumpărare de active (majoritatea, bazate pe tipărirea de
bani și injectarea lor în piață) de către marile bănci centrale, în frunte cu Rezerva Federală
americană, va limita dramatic activitatea de creditare a marilor grupuri bancare. 
Legătura dintre creșterea dobânzii de politică monetară stabilită de banca centrală și dobânzile pe
care le plătim la creditele bancare este cât se poate de clară. Deși creșterea dobânzii-cheie a BNR nu
se reflectă unu la unu în rata lunară pe care o achităm, ea este reflectată proporțional în creșterea
dobânzii inclusă în rată. 
Dobânzile variabile la creditele în lei sunt calculate, în România, în funcție de doi indici
principali. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) rămâne cel mai răspândit și este calculat
zilnic. Prin urmare, are un grad mai ridicat de volatilitate. Indicele reprezintă o medie aritmetică a
dobânzilor oferite de cele mai mari zece bănci din România pentru împrumuturile interbancare în
lei. Cu alte cuvinte, ROBOR este media dobânzilor la care băncile se împrumută între ele în
3
 lei. Pentru a avea totuși stabilitate, din medie sunt excluse valorile extreme (cea mai scăzută și cea
mai ridicată), pentru că se consideră că acestea nu reflectă cu acuratețe piața. 
De fiecare dată când BNR crește dobânda de politică monetară, împrumuturile interbancare
devin, la rândul lor, mai scumpe. Creșterea acestor dobânzi se va reflecta în creșterea mediei lor
aritmetice, care dă valoarea ROBOR. 
Dobânda variabilă pe care o plătim la credit nu este formată doar din nivelul
ROBOR. Majoritatea băncilor compun dobânda variabilă dintr-o marjă a băncii (care poate fi, la
rândul ei, fixă sau cuprinsă între anumite praguri) și ROBOR.
Indicele ROBOR, însă, s-a dublat de la începutul anului: în ianuarie era calculat la puțin peste
3%, acum depășește 7%. În România există în jur de o jumătate de milion de credite cu dobânda
calculată în funcție de ROBOR, conform celor mai recente date publicate de BNR. 
ROBOR vs. IRCC: pro și contra
ROBOR a fost singurul indice pentru creditele cu dobândă variabilă în lei luate înainte de mai 2019.
După acel punct, a fost introdus și IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor). 
IRCC a apărut tocmai ca o alternativă mai stabilă, care să protejeze clienții de volatilitatea și
eventualele șocuri ale pieței. De aceea, acest indice se calculează trimestrial, nu zilnic, precum
ROBOR. El are la bază aceleași dobânzi interbancare, care depind de dobânda de politică monetară
setată de BNR. Însă, spre deosebire de ROBOR, IRCC este media ponderată a dobânzilor aplicate la
toate creditele interbancare.
Media IRCC este calculată zilnic, însă doar cea trimestrială (adică media ultimelor 90 de zile)
este cea luată în calcul în dobânzile variabile la creditele bancare. Din această cauză, IRCC va
reflecta cu o întârziere de până la trei luni nivelul pieței. Însă, în sens opus, indicele se va corecta în
jos mai târziu decât ROBOR în eventualitatea scăderii dobânzilor interbancare. 
Cei care au dobânzile calculate în funcție de ROBOR pot, conform legislației în vigoare, să
ceară băncii trecerea la IRCC. Banca, însă, nu este obligată să accepte solicitarea. În practică,
această tranziție presupune semnarea unui act adițional la contractul de credit și implică
renegocierea altor aspecte din contract (prelungirea scadenței, creșterea marjei fixe din dobândă
etc.). Această schimbare se poate face o singură dată și este ireversibilă. 
Ceea ce-i pune pe gânduri pe mulți clienți în decizia de a trece de la ROBOR la IRCC este că
tocmai stabilitatea acestuia din urmă se poate dovedi, în unele situații, mai scumpă. Cele mai multe
rate se calculează în funcție de ROBOR la trei luni - adică o dată la 90 de zile, dobânda se
recalculează în funcție de nivelul din acea zi al indicelui, după care rămâne la acel prag pentru
următoarele trei plăți. Este posibil, în funcție de fluctuațiile pieței și de volumul de tranzacții
interbancare, ca nivelul ROBOR dintr-o zi anume să se dovedească a fi mai scăzut decât nivelul
IRCC trimestrial, care nu „scapă” nicio fluctuație din piață, chiar dacă le atenuează prin medie. În
iunie, nivelul IRCC a fost calculat la 4,86%, deci mai scăzut decât este ROBOR în prezent.
Cei care vor să-și refinanțeze un credit sau să ia acum un credit cu dobândă variabilă trebuie să știe
că în negocierea cu banca pot cere ca dobânda să fie fixă o perioadă (spre exemplu, cinci ani), după
care să treacă la o dobândă variabilă, calculată în funcție de unul dintre cei doi indici. Dobânzile
fixe sunt mai ridicate decât cele variabile, însă au avantajul de a fi ferite de orice fluctuație și criză
precum cea pe care o traversăm acum. În urmă cu un an, în iulie 2021, nivelul maxim al ROBOR a
fost de 1,52%. Pe 14 iulie 2022, el a fost de aproape cinci ori mai mare (7,05%).
Toate aceste măsuri pentru descurajarea creditării au ca scop și ca efect, mai rapid sau mai
întârziat, recăpătarea controlului asupra inflației: dacă există mai puțini bani într-o economie,
prețurile vor începe să scadă sub presiunea unei cereri mai scăzute. 
4
Însă, pentru sectorul bancar, această schimbare de strategie înseamnă o regândire masivă a
afacerilor și o serie de decizii la care bancherii nu au mai trebuit să se gândească în ultimul
deceniu. 
După criza ipotecilor subprime, fenomenul Too Big To Fail (prea mare pentru a da faliment, n.r.)
din SUA și criza datoriilor suverane din Europa, sprijinirea băncilor a devenit politică de stat în
aceste două poluri economice. Motivele erau diferite. Americanii au ales să ofere bailout-uri de sute
de miliarde de dolari marilor grupuri bancare (și nu numai), pentru a evita efectele în cascadă a
căror amplitudine au început s-o intuiască după falimentul Lehman Brothers. 
Europenii, însă, depindeau de solvabilitatea băncilor pentru a-și putea rula în continuare datoriile
guvernamentale de trilioane de euro. Căderea unei bănci ar fi însemnat și falimentul unei țări. Astfel
că ultimii 10 ani au însemnat o perioadă de intervenții fără precedent și sprijin public nemaivăzut
pentru grupurile bancare. Efectele: creșteri economice susținute, dezvoltarea companiilor, crearea
de locuri de muncă și avans tehnologic categoric. 
Accesul facil la creditare s-a reflectat în toate straturile economiei, de la individul care a luat credite
de consum (pentru telefoane, gadgeturi, renovări, vacanțe), la cel care și-a făcut credit ipotecar pe
30 de ani și a luat banii de avans pentru locuință dintr-un alt credit, mai mic, de nevoi personale. S-a
văzut și la companii care și-au putut moderniza și crește business-urile și, nu în ultimul rând, la
guvernele care au găsit în bănci principalii lor creditori (prin achizițiile de titluri de stat sau alte
scheme de împrumut). 
Toate acestea par că vor rămâne de domeniul trecutului. Iar această restrângere a activității
bancare are efecte aproape imediate în economia reală. În România, un prim semnal vine din
sectorul imobiliar, a cărui dinamică este strâns legată de împrumuturile bancare - atât pentru
dezvoltatori, cât și luate de cumpărători. 
În Europa, sectorul bancar tocmai și-a pierdut cel mai puternic aliat în frontul comun pe care a
încercat să-l țină în fața inflației în ultimele luni. Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale
Europene, a fost până de curând cea mai tranșantă voce în cursa inflației galopante, dând asigurări
că avem de-a face cu un episod tranzitoriu, care se va estompa în cel mult un an.
Lagarde și-a pierdut însă convingerea că prețurile pot fi readuse sub control fără o abordare
monetară la nivelul zonei euro. A acceptat, astfel, după luni bune de refuzuri categorice, să crească
dobânda de politică monetară a BCE. Banca Centrală Europeană va urca dobânda-cheie în ședința
de pe 21 iulie la 0,25% de la 0%, prag stabilit și neschimbat din martie 2016. Este prima dată în 11
ani (din iulie 2011 încoace) când BCE aplică o creștere pentru dobânda de politică monetară. 
Pentru a atenua șocul din sector, BCE a anunțat mișcarea cu aproape o lună avans, dând totodată de
înțeles că vor urma alte creșteri până la sfârșitul anului.
„Inflația este foarte ridicată. Proiecțiile noastre arată că va începe să scadă treptat abia către sfârșitul
anului, rămânând peste ținta noastră în orizontul de proiecție. Inflația este mai persistentă și
scumpirile sunt mai ample decât consideram acum câteva luni, însă va continua să scadă în 2023 și
2024”, a declarat Luis de Guindos, vicepreședinte al BCE, într-un interviu publicat pe site-ul
instituției. Guvernator a arătat faptul că este complet angajat să readucă inflația în interiorul
definiției noastre privind stabilitatea prețurilor - 2% pe termen mediu - și a început procesul de
normalizare. (...) Pentru septembrie, putem lua în calcul o creștere și mai mare, dacă prognoza de
inflație persistă sau se deteriorează. Deciziile noastre viitoare vor fi luate pe baza datelor”, a
continuat oficialul BCE.

5
 2. Sistemul bancar post-pandemie

Economia României a rezistat în mod onorabil crizei generate de pandemia de COVID-19,

ținând cont de spațiul bugetar limitat pe care l-au avut la dispoziție autoritățile pentru a interveni în
sprijinul companiilor și persoanelor fizice afectate de virus și de restricțiile impuse pentru limitarea
răspândirii acestuia. Însă pericolul nu a trecut, incertitudinea cu privire la evoluția pandemiei se
accentuează, dezechilibrele bugetare sunt tot mai mari, iar condițiile de finanțare se înăspresc. În
aceste condiții, facilitarea accesului la finanțare rămâne un obiectiv de îndeplinit, pentru a asigura
mecanismele necesare pentru regenerarea economiei.
Măsurile adoptate de autorități pentru a limita efectele pandemiei au avut efecte preponderent
pozitive, iar programele guvernamentale de finanțare a economiei, lansate în acest context, au
funcționat în bună măsură datorită colaborării dintre stat și sistemul bancar aflat, de această dată, la
cârma mecanismelor de finanțare a economiei.   
În plus, moratoriul privind amânarea ratelor la credite, instituit la scurt timp după declanșarea
pandemiei, a ușurat povara financiară, chiar dacă pe termen limitat, pentru mulți debitori intrați în
dificultate – societăți comerciale obligate să își închidă sau să își reducă activitatea, entități afectate
de problemele intervenite pe lanțul de aprovizionare, persoane fizice rămase fără loc de muncă sau
cu veniturile diminuate.
Dar moratoriul, aprobat inițial pentru 2020 și prelungit în 2021, expiră la finalul acestui an și
rămâne de văzut în ce măsură ratele amânate la plată vor putea fi susținute pe viitor de către
debitorii care au apelat la această facilitate.

3. Prognoze BNR

De altfel, Banca Națională a României (BNR) atrage atenția asupra faptului că evoluția viitoare a
ratei creditelor neperformante, atât la nivelul companiilor, cât și în cazul populației, va depinde, pe
lângă dinamica de ansamblu a economiei, și de situația financiară a debitorilor care au apelat la
moratoriile de suspendare a ratelor la credite. Conform BNR, ponderea împrumuturilor deținute de
acești debitori este semnificativă (14,7% din totalul finanțărilor acordate), astfel că impactul asupra
sectorului bancar ar putea fi important dacă, după expirarea moratoriului, acești clienți nu vor putea
relua plățile. Există deja semnale în această direcție, dat fiind faptul că, în martie 2021, rata
creditelor neperformante în cazul companiilor care au apelat la suspendarea plăților la bănci era de
12,3%, comparativ cu 5,2% pentru cei care nu au apelat la moratorii, respectiv 7,4% față de 3,1% în
cazul populației. Majoritatea analiștilor din piața financiară anticipează că, din cauza inflației în
creștere, BNR va majora de două ori dobânda de politică monetară în următoarele 12 luni, ceea ce
înseamnă credite mai scumpe pentru companii, populație, dar și costuri mai mari de finanțare pentru
stat.
Desigur, rolul reglementatorului este de a se gândi la ce poate fi mai rău, în condițiile unei
deteriorări generalizate a mediului de afaceri, condiționat de evoluția celui de-al patrulea val al
pandemiei.
Din aceste considerente, băncile comerciale sunt pregătite pentru a face față unui posibil puseu de
creștere a volumului de credite neperformante. Experiența dureroasă din criza anterioară, în urma
căreia rata de neperformanță a ajuns să depășească 20% (în 2014), trebuie să fie evitată în beneficiul
tuturor factorilor implicați.
6
 Deși actuala criză, generată de pandemie, a surprins băncile într-o situație mult mai favorabilă
din punct de vedere financiar decât cea din urmă cu peste zece ani, astfel că au putut interveni în
susținerea economiei în această perioadă dificilă, există și în acest sector vulnerabilități create de
reglementări mai vechi, care pot fi ajustate astfel încât să ajute la îmbunătățirea situației financiare a
băncilor, pentru a face față mai ușor provocărilor viitoare.
Printre acestea se numără o prevedere fiscală care penalizează o instituție financiară care cesionează
o creanță neperformantă, astfel: dacă o creanță este cesionată în pierdere, 70% din această pierdere
devine venit impozabil și se taxează cu 16%, impozit pe profit. Practic, pentru orice cesiune
realizată la mai puțin de 11-12% din valoarea nominală, cesiunea nu este justificată din punct de
vedere economic, deoarece costul fiscal este mai mare decât prețul care poate fi obținut prin
respectiva cesiune.
Mai exact, conform acestei reglementări, în vigoare din 2018, dacă o creanță este vândută, de
exemplu, la un sfert din valoarea ei nominală, diferența de 75%, care constituie o pierdere pentru
entitatea care o deține, nu este deductibilă integral, ci doar în proporție de 30%. Astfel, pentru a
recupera 25% din valoarea creanței, creditorul va trebui să suporte, pe lângă pierderea comercială
de 75%, și un cost fiscal de aproape 9%, reprezentând partea din pierdere care nu poate fi dedusă
fiscal în acest exemplu.
Din cauza acestei plafonări, piața cesiunilor de creanțe este, practic, blocată de câțiva ani, nu doar
pentru bănci ci pentru toate companiile care acumulează facturi neîncasate de la clienți, întrucât
costul fiscal este, în cele mai multe cazuri, prohibitiv. Această prevedere este cu atât mai
dezavantajoasă cu cât favorizează iertarea de datorie, în cazul căreia instituția financiară ar putea
deduce integral pierderea. Însă un astfel de comportament nu este de dorit, deoarece ar promova un
hazard moral.  
Anterior plafonării, creanțele aferente clienților cu întârzieri la plată erau cesionate către societăți
specializate, dotate cu infrastructura necesară recuperării acestora, iar creditorii recuperau o parte
din bani și, pe de altă parte, își puteau utiliza resursele exclusiv pentru derularea activității de bază.
În prezent însă băncile, cel puțin, preferă să gestioneze intern recuperarea creanțelor, chiar cu riscul
unor costuri mai mari cu provizioanele. Dar odată cu creșterea volumului creditelor neperformante,
această povară va atârna tot mai greu în activitatea, situația financiară și bilanțurile băncilor,
costurile fiscale adunându-se la toate celelalte cheltuieli cu gestionarea unui portofoliu de creanțe
neperformante.

4. Situatia in alte state

Pentru a ușura povara fiscală asupra instituțiilor de credit care acumulează credite
neperformante, confruntate deja cu dificultăți financiare din cauza faptului că încasează cu mare
întârziere sau deloc ratele la credite, există exemple de practici mai rezonabile aplicate în alte țări,
apropiate geografic dar și ca nivel de dezvoltare a pieței creditării. Din analizele efectuate, am
constatat că majoritatea țărilor europene permit deductibilitatea integrală a pierderilor înregistrate ca
urmare a cesiunii creanțelor și doar câteva, printre care și România, limitează deductibilitatea
acestora. Chiar și prin comparație cu acestea din urmă, țara noastră are cel mai sever regim fiscal
aplicabil în cazul cesiunii creanțelor de către bănci. Spre exemplu, dintre țările care aplică anumite
limite, Polonia acceptă deductibilitate integrală în cazul cesiunii către fonduri de securitizare, iar
Letonia permite deductibilitatea pierderii atunci când creanțele sunt vândute către o țară din
7
 Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau către un stat cu care are încheiată o convenție
de evitare a dublei impuneri. Iar exemplele pot continua.

5.Concluzii

In contextul avertismentelor BNR cu privire la evoluția creditelor neperformante și al

incertitudinii legate de evoluția pandemiei și, implicit, de măsurile la care autoritățile ar putea să
recurgă în cazul agravării situației, ar fi oportună și reașezarea legislației fiscale aplicabile în cazul
cesiunilor de creanțe. O astfel de măsură ar avea efecte favorabile în lanț, de la îmbunătățirea
situației financiare a instituțiilor de credit, la creșterea accesului la finanțare pentru companii,
populație și stat și, în final, la colectarea unor sume suplimentare la bugetul de stat.
Un tratament fiscal echitabil era așteptat și de ceilalți contribuabili care sperau să își poată deduce
integral pierderile din creanțe neîncasate, având în vedere că, în astfel de cazuri, statul taxează de
două ori: o dată venitul care figurează în situația financiară a creditorului (chiar dacă doar pe
hârtie), iar a doua oară, prin deductibilitatea limitată a provizioanelor pentru creanțele neîncasate
sau a pierderilor aferente.
În concluzie, legislația fiscală poate ajuta contribuabilii să își gestioneze problemele legate de
lichidității, tot mai spinoase în acest context incert, sau le poate crea dificultăți suplimentare.

Valabile Dobânda de politică Facilitatea de Facilitatea de

din: monetară* creditare depozit
9 nov.2022 6,75 7,75 5,75
6 oct.2022 6,25 7,25 5,25
8 aug.2022 5,50 6,50 4,50
7 iul.2022 4,75 5,75 3,75
11 mai.2022 3,75 4,75 2,75
6 apr.2022 3,00 4,00 2,00
10 feb.2022 2,50 3,50 1,50
11 ian.2022 2,00 3,00 1,00
10 nov.2021 1,75 2,50 1,00
6 oct.2021 1,50 2,00 1,00
* Începand cu 1 septembrie 2011, rata dobânzii de referinţă a devenit egală cu rata dobânzii de
politică monetară, stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al BNR (conform art.3
din Ordonanţa nr.13 din 24/08/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru
obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar
- Monitorul Oficial nr.607 din 29/08/2011)

8
 BIBLIOGRAFIE

https://panorama.ro
https://www.ecb.europa.eu
https://www.bnr.ro