ANEXA 1

NIRVÁNA s. f. art. (În religia budistă, în filozofia indiană etc.) Stare de fericire realizată prin eliberarea
de grijile vieții, de suferințe și prin contopirea sufletului individual cu esența divină, cu ajutorul
contemplației și al ascezei.
Mihai Eminescu scria pe un manuscris: “Eu sunt budist”. Budiştii credeau în Nirvana.
Reincarnare ( DOOM2)
= trupul omului moare, dar sufletul lui se naşte în alt corp, cel puţin de 7 ori. Dacă nu e
pregătit să treacă în Nirvana, ciclul reincarnărilor se reia.
Vointa de a trăi
( Schopenhauer, preluând ideea de la indieni )
= dorinţa omului de a se naşte din nou, deoarece în viaţa anterioară nu şi-a împlinit toate
dorinţele ( iubire, bogăţie, glorie ); specifică omului de rând.
Nirvana
• “stingere”( în sanscrită );
• repaosul absolut al sufletului, pentru că acesta nu se mai reincarnează şi se
eliberează definitiv de suferinţǎ ;
 loc al fericirii depline, totale;
 drumul către Nirvana= drumul izbăvirii, al atingerii Absolutului.
ASCÉZĂ s. f. 1. aplicare în practică a virtuților prin exercițiu de voință, privațiuni etc.; viață austeră și
retrasă.
CATHÁRSIS s.n. (Lit.) Termen folosit de Aristotel pentru a defini efectul „purificator” al artei, rolul
acesteia de a-l elibera pe om de pasiunile josnice.
ATARAXÍE s. f. 1. Concepție filozofică idealistă, în antichitate, care susținea că omul trebuie să tindă
spre o stare de perfectă liniște sufletească. 
Ataraxie = termen filozofic din antichitate;
recomandă starea de linişte,
de seninǎtate sufleteascǎ
obţinută prin detaşarea de frământǎrile lumii.
APOLÍNIC, -Ă adj. 1. referitor la zeul Apolo; apolinar. ◊ luminos, senin, echilibrat. 2. (la Nietzsche)
spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire. 
DIONISIÁC, -Ă adj. 1. Referitor la Dionysos; zbuciumat, plin de fervoare;
bahic. 2. (Fil. op. a p o l i n i c ) Termen folosit de Nietzsche pentru a denumi o atitudine afectivă,
exprimând impulsurile iraționale ale vieții; extatic, pasionat, zbuciumat. 
PÁTIMĂ ~e f. 1) Sentiment de afecțiune puternică și durabilă (pentru cineva sau ceva); pasiune;
dragoste. 
OCURÉNT, -Ă adj. (Rar) Care survine, se întâmplă la un moment dat. ♦ (Despre unități lingvistice)
Care se întâlnește într-un text.
SÁFIC, -Ă,  Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, folosit în vechea lirică greacă și
latină. Strofă safică = strofă compusă din patru versuri, primele trei safice, iar ultimul adonic. –
ENDECASILÁBIC ~că (~ci, ~ce) (despre versuri) Care are unsprezece silabe. /
ADÓNIC adj. vers ~ = vers greco-latin care încheia strofa safică, dintr-un dactil și un spondeu (sau
troheu). 
SPONDÉU ~e n. Picior de vers compus din două silabe accentuate (în metrica modernă) sau din două
silabe lungi (în metrica antică). /<lat. spondeus, fr. spondée 
Sappho  poetă din Lesbos, care a trăit la sfârșitul secolului al VII-lea Î.Hr. și în primul sfert al secolului al
VI-lea Î.Hr. . Ea a fost cea mai de seamă poetă lirică a antichității grecești. 

REMINISCÉNȚĂ ~e f. 1) Amintire vagă, imprecisă a unor fapte aproape dispărute din memorie. 2)
Urma materială, abia perceptibilă, a unor realități trecute;