Plantele de Cîmp

Vara este anotimpul florilor de câmp frumos mirositoare, iar parfumierii se

întrec în a le surprinde aromele în parfumuri prețioase, care să exprime ideea de
libertate și de fericire.
În Europa și Asia au fost identificate de cercetatori peste 10 000 de specii de flori de
câmp, iar în toată lumea sunt zeci de mii de flori de câmp.
Printre florile de câmp, Salvia se remarcă datorită mirosului său deosebit, iar
oamenii o folosesc în bucătărie, dar și în diverse afecțiuni. Denumirea de salvia derivă

din cuvântul latinesc „salvare” (a însănatoși.)

Margaretele sunt printre cele mai răspândite flori ce cresc la marginea drumului.

Originare din Europa, margaretele înveselesc decorul natural. Fiecare margaretă e în
realitate un buchet de flori galbene şi albe în miniatură. Discul din centru e alcătuit
din sute de floricele aurii, fertile. De jur împrejur sunt dispuse 20–30 de petale albe,
care sunt flori sterile. Pe acestea poposesc gâzele.

Piciorul-cocoşului a fost adusă din Europa în America de Nord. Preferă locurile

mlăştinoase şi marginile drumurilor. Uneori atinge o înălţime de doi metri. Puţini
oameni îşi dau seama că poate fi o plantă periculoasă. Aproape toate speciile irită într-
o oarecare măsură pielea. Secole la rând, piciorul-cocoşului a fost cunoscut ca plantă
care urzică. Anne Pratt, scriitoare britanică din secolul al XIX-lea, a afirmat: „Au fost
cazuri când drumeţul s-a întins să tragă un pui de somn în apropierea unei tufe de
piciorul-cocoşului, iar când s-a trezit şi-a dat seama că pielea de pe faţă i se iritase şi îl
usturapentru că atinsese florile plantei“.

Cicoarea comună (Cichorium intybus) este o plantă erbacee, perenă, comestibilă,

care aparține genului Cichorium din familia Asteraceae. Este cunoscută din
antichitate: în Egiptul antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru
tratarea bolilor hepato-biliare și renale. În zilele noastre, rădăcina de cicoare comună
este un foarte popular înlocuitor de cafea, iar părțile aeriene sunt folosite în scop
medicinal sau culinar (frunzele bazale, cu un gust ușor amărui, se folosesc
în salate asortate, precum și în pregătirea unor mâncăruri specifice bucătăriei franceze
și italiene

Păpădia (Taraxacum officinale) este o plantă erbacee din familia compozitelor, cu

frunze lungi, crestate și cu flori galbene grupate în capitule. Mai este numită crestățea,
lăptucă, lilicea, mâță, papalungă, pilug, turci, curu-găinii, floarea-broaștei, floarea-
găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene, gălbinele-
grase, gușa-găinii, ouăle-găinilor, papa-găinii, părăsita-găinilor sau pui-de-
gâscă.Rădăcina de păpădie se poate folosi sub formă de decoct în afecțiuni hepato-
biliare, iar părțile aeriene intră în compoziția ceaiurilor depurative, dietetice și
gastrice. Primăvara se poate face un sirop care are un gust foarte bun care este benefic
pentru sănătate după iarnă. Păpădia conține vitamine, minerale și oligoelemente,
frunzele de păpădie proaspete se folosesc sub formă de salate.

Culturile Agricole de cîmp

Cereale
 Grau
 Porumb
 Orz si orzoaica
 Orez
Culturi Leguminoase
 Mazarea
 Fasolea
 Soia
Plante tehnice
 Floarea soarelui
 Rapita pentru ulei
 Sfecla de zahar
 Culturile de in si cînepă pentru fibra
 Tutun si hamei
 Soia
Plante Horticole
 Arborii și pomii fructiferi
 Arbuștii fruciferi
Plantele viticole
 Vița de Vie
Ciupercile