Sunteți pe pagina 1din 1

Mircea cel Bătrân

Mircea cel Bătrân, sau Mircea cel Mare, s-a născut în anul 1355, fiind fiul lui Radu I, din dinastia
Basarabilor, domn al Țării Românești între anii 1377 – 1383, şi al doamnei Calinichia (doamna Ana sau
Anca), a doua soţie a lui Radu I şi a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei

1.Mircea cel Bătrân dă prima capitală a Ţării “El îi dă calitatea de capitală Târgovişte, în 1396.

2.Cel mai lung titlu al lui Mircea apare din 1406 până la sfârşitul domniei sale, sub forma: „Eu, întru
Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare
voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată
Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului
herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la
marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului”. 3.Mircea cel Bătrân a fost, timp de 15 ani,
domnitorul creştin care s-a bucurat de cea mai mare faima şi autoritate în răsăritul Europei, fiind
singurul care l-a învins de două ori pe temutul Baiazid Ilderim.4. A fost nu numai un mare luptător, ci
şi un diplomat: văzând că nu mai face faţă Imperiului Otoman, încheie o înţelegere cu Poarta prin
care se angaja să plătească un tribut, cu condiţia asigurării continuităţii vieţii politice şi a integrităţii
statului valah.

5. Numele lui însemna „Mircea cel Vechi” (din bătrâni, din trecut), însă odată cu evoluția limbii a
ajuns să-și piardă sensul inițial. În timpul domniei sale, mai exact în 1404, Ţara Românească
(cunoscută pe atunci mai mult ca ”Valahia”) avea o maximă întindere, conţinând chiar şi Dobrogea
deşi, la scurt timp aceasta intră din nou sub stăpânire otomană.

În concluzie, Mircea cel Bătrân a fost un bastion al creștinătății când prima alianță antiotomană la
nord și sud de Dunăre și un bun politician ce încheie spre sfârșitul vieții tratate cu Imperiul Otoman.

S-ar putea să vă placă și