Mircea cel Bătrân a fost Domn al Țării Românești între anii 1386-1418.

Fiu al lui Radu I și frate al

lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, se intitula în actele oficiale emise în timpul
domniei sale: „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul,
Io Mircea mare voievod și domn...”. În istoriogafia românească s-a consacrat însă numele Mircea
cel Bătrân, folosit de cronicarii din secolele XVI-XVII pentru a-l deosebi de nepotul său Mircea al II-
lea.[1] În timpul său, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.
Mircea cel Bătrân a dus o politică de independență, reușind să stăvilească tendințele de expansiune
ale Ungariei și Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, și să facă față
forțelor otomane aflate în plină expansiune în Peninsula Balcanică. A rămas vestit și pentru
remarcabila sa operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Țării Românești, fiind în
același timp un mare ctitor de mănăstiri și biserici.

Mircea se trăgea din dinastia Basarabilor, fiind fiul lui Radu I, domn al Țării Românești (1377-1383).
Acesta a avut doi fii: pe Dan I, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii
mamei sale, Calinichia, opiniile istoricilor sunt divergente, existând mai multe ipoteze:

 Doamna Calinichia ar fi cea de-a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici
sârbești târzii, din secolul al XVII-lea.
 Doamna Calinichia ar fi o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar
fi moștenit Mircea titlul de despot
 Doamna Calinichia ar fi una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în
momentul călugăririi.
 Doamna Calinichia ar fi originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după
întinsele moșii pe care le deținea acolo.