UNIVERSITATEA PETROL-GAZE PLOIESTI

FACULTATEA DE LITERE SI STIINTE

MASTER – ADMINISTRATIE PUBLICA SI INTEGRARE EUROPEANA
Reforme administrative in evolutia societatii romanesti si europene

LEGEA DIN 31 MARTIE 1872 PENTRU MODIFICAREA

UNOR ARTICOLE DIN LEGEA CONSILIILOR JUDEŢENE DIN
ANUL 1864

MASTERAND
CONSTANTIN-PIETRARU GABRIELA
GRUPA 41712
 Legea pentru infiintarea Consiliilor judetene din 02 aprilie 1864, este prima lege
care organizeaza administratia judetelor, in care principala mentionare era ca in fiecare
judet se statorniceste un consiliu care se aduna periodic si reprezinta interesele locale,
colective si economice ale judetului.
Odata cu evolutia politica si social-economica a Romaniei, a instaurarii
monarhiei si a adoptarii constitutiei din anul 1866, Legea pentru infiintarea Consiliilor
judetene a suferit modificari dupa numai 8 ani de la adoptarea ei, respectiv la 31
martie 1872.
Articolul 1 din aceasta lege fixa numarul consilierilor judeteni la 12, fata de 10
cat prevedea legea din 1864. In articolul urmator, se revenea la prevederea initiala a
legii ca presedintii Consiliului Judetean sa fie ales de consiliul insusi, dintre membrii
sai. Se renunta apoi la presedentia prefectului asupra Comitetului permanent. Acesta
era prezidat de un presedinte numit dintre membri. Supleantii inlocuiau membrii
titulari ai Comitetului i primeau retibutia acestora din zilele respective. Secretarul
Comitetului devenea Directorul prefectului, numit de catre guvern.
Pentru desemnarea Comitetului permanent, alegatorii nu mai erau obligati sa se
reuneasca in resedinta ocolului respectiv, ci chiar in comuna in care locuiau.
Prin articolul 17, sesiunea ordinară a Consiliului putea să fie prelungită cu 20 de
zile, faţă de 8 zile cât prevedea vechea lege, iar ordinea de zi putea include prioritar
discutării bugetului, acele propuneri pe care guvernul le recomanda drept urgenţe.
Prin articolul 21 se renunţa la obligativitatea publicării în „Monitor” a
hotărârilor Consiliului.
Prin articolul 24 se introduceau pedepse foarte aspre pentru membrii Comitetu-
lui permanent care nu raportau la termen despre administrarea fondurilor judeţene. „Se
vor pedepsi cu închisoare de una până la şase luni şi o amendă de 500 până la 2000 lei
noi”.
 Legea din 1872 suspenda procedura de înlocuire după doi ani a jumătate din
membrii Consiliului. Mandatul de consilier rămânea de patru ani (art.31).
Prin articolul 32, pentru cazurile de vacanţă a unui consilier se declanşau proce-
durile de înlocuire a acestuia prin alegere, renunţându-se la ocuparea postului său de
către un supleant.
Comitetul permanent era alcătuit din trei membri, inclusive preşedintele 4
(art.33). Se înlătura interdicţia ca doi membri să poată proveni din aceeaşi plasă (art.
34). Absenţa unui membru titular era acoperită imediat de un supleant, vechea lege
prevăzând intervenţia supleantului, după trei absenţe. Noua lege înlătura preşedinţia
prefectului la Comitetul permanent.
Preşedinte al Comitetului devenea o persoană „numită de domn dintre cei trei
membri, după prezentarea Ministerului de Interne” (art.36). Implicarea prefectului în
atribuţiile Comitetului permanent era anulată (art. 38). Ca o compensaţie, el primea
dreptul de a asista şi la acele discuţii care priveau interesele speciale ale judeţului. El
nu mai era avizat a se implica în acţiunile în justiţie privitoare la problemele judeţului.
Articolul 37 fixa leafa consilierilor din Comitetul permanent la 3000 lei, iar pen-
tru cei din oraşele Bucureşti, Iaşi, Craiova, Galaţi, Brăila, Ploieşti şi Ismail leafa era de
3600 lei noi.
În privinţa secretarului Consiliului Judeţean şi al Comitetului permanent noua
lege înlătura controlul prefectului asupra activităţii de cancelarie a secretarului şi îi
fixa leafa la 3000 lei noi pe an (art. 39). Noile prevederi legale înlăturau interdicţia ca
secretarul să aibă o altă funcţie plătită de stat.
Dacă vechile reglementări prevedeau ca la intrarea în vigoare a legii şi până la
noile alegeri, problemele cotidiene ale judeţului să fie girate de către prefect, legea din
anul 1872 venea cu precizări exprese. Noile alegeri urmau să se realizeze în termen de
40 de zile de la intrarea în vigoare a legii. În acest interval treburile judeţului contin-
uau să fie rezolvate de vechiul Consiliu Judeţean şi de Comitetul permanent in funcţi-
une. Astfel, tendinţa spre descentralizare era evidentă. Rolul prefectului scădea, real-
izându-se un transfer de putere spre autorităţile publice locale alese. Sub raport formal,
legea răspunde titlului ei modificând prin suprimarea unor expresii, cuvinte, părţi de
articole şi prin abrogarea unor articole Legea Consiliilor comunale din anul 1864.
Analiza mai atentă demonstrează că este vorba de schimbări mult mai nuanţate. Modi-
ficările merg de la simplificarea unor formulări (ex. art.18), la suprimarea unor for-
mulări superflue (ex. art. 22) până la introducerea unor noi precizări, sau lămuriri
vizând funcţionarea unor articulaţii ale administraţiei publice locale (ex. art. 30).
Un obiectiv important al legii a fost cel de simplificare a unor proceduri, înlătu-
rarea unor prevederi infirmate de viaţă şi înlocuirea lor cu altele verificate şi cerute de
practicile uzuale, cotidiene. În unele cazuri schimbarea legii s-a justificat prin schim-
barea denumirii unor instituţii ale administraţiei centrale de stat (ex. art. 19, 27).
Scopul central, care se degajă din sensul modificărilor legii, este unul foarte important:
creşterea gradului de autonomie al administraţiei publice locale.