31.10.

2012

LRC , curs 2

Trasaturi generale ale stilului stiintific

Trasaturile generale ale stilului stiintific se remarca si in frecventa anumitor clasici si

categorii gramaticale, in general categorii care duc la depersonalizarea emitentului.
Excesul de adjective duce la excesul de determinare , numele sunt mai frecvente decat
verbele, indicativul prezent are valoare gramaticala genitivala asa numitul prezent
antemporial. Repetitiile sunt absolut necesare , nararile persoanei a II a apar numai in
limbajul matematic.

Stilul stiintific nu este unitar. In general se vorbeste de trei tipuri de limbaj stiintific.
1. Limbajul cu un grad ridicat de rigurozitate a expresiei, aici includem matematica,
fizica, chimia ( stiinte exacte).
2. limbajul stiintelor naturale ( biologie, geografie, pana la un punct medicina)
3. stiintele umaniste ( istoria, critica literara, pana la un anumit punct lingvistica).

Inovatia individuala poate functiona numai in stiintele umaniste . Fiecare text se

analizeaza in functie de trasaturi pe care le au diverse niveluri.

Nivelurile limbii sunt:

- fonetic;
- lexical;
- semantic;
- morfologic;
- sintactic;
- stilistic.

Din punct de vedere fonetic nu exista diferente intre limbi si limba literara. In limbajul
stiintific pot aparea insa cateva trasaturi specifice la nivelul fonetic:
- folosirea unor simboluri;
 - folosirea unor litere improprii ale alfabetului latin;
- prezenta unor nume proprii straine fotografiate si rostite ca si in limba de origine.

Ex: Te r2 / Joule / Watt

NIVELUL MORFOLOGIC

Din punct de vedere morfologic se observa ca textele stiintifice nu se deosebesc de cele

literare, diferentele sunt date de anumite aspecte statice. In stilul stiintific predomina
substantivele si pronumele care nu se refera la persoana, pronume personale cu valoare
inpersonala.
In stilul stiintific se observa frecventa slaba a genitivului si a dativului, se remarca de
asemeni absenta vocativului.
La pronume nu se intalnesc persoane de a II a si a III a., Persoana a II a se gaseste doar in
matematica, persoana I apare la plural, este asa numitul plural al autorului sau al
modestiei.
In ceea ce priveste adjectivul se remarca folosirea preponderenta a gradului pozitiv, iar
stilul stiintific nu se foloseste gradul superlativ. De altfel limbajul critic literar este cel
mai apreciat de stilul beletristic.
In ceea ce priveste verbul se foloseste doar in matematica, se observa absenta
imperativului cu exceptia enunturilor matematice, in matematica se foloseste conjunctivul
alteori conditionalul.

Ex: ,, se presupune ca...”

,, daca ar fi...atunci...”

In limbajul matematic poate aparea si conjunctivul fara conjunctia ,,SA”.

Ex: ,, fie doua drepte paralele”

In stilul stiintific apare infinitivul ca al doilea verb, in textele istorice poate aparea modul
prezumtiv adesea cu o valoare ipotetica data de o descriere incerta.
Ex: ,, aici isi va fi avut resedinta unul dintre razboinicii daci.”

Cel mai des utilizat este prezentul indicativului:

- prezentul atemporal;
- prezentul actualizator(apare in critica literara)

ex: ,, Portretul literar este cultivat inca din secolul al XX lea.”

- prezentul descriptiv(utilizat in descriere).

Ex: ,, Trei dintre eroi sunt pictori.”

Imperfectul se foloseste in istoria si in critica literara, viitorul atunci cand este folosit are
valoare improprie.
De exemplu situeaza un moment trecut, inaintea altui moment.
Ex : ,, Sarmatii vor inainta spre Dunare dar in secolul I inaintea erei noastre nu vor depasi
linia nitreilui.”
In textele stiintifice nu va aparea mai mult ca perfectul pentru ca nu exista un plan al
prezentului si unul al trecutului, nu apare nici perfectul simplu care este un timp al marii.
Structurile verbale au tendinta de a fi suplinite prin simboluri , prin semne.
Ex: X E { A } , X < Y , X > Y

NIVELUL SINTACTIC

Sintaxa limbajelor stiintifice este simpla in ceea ce priveste raporturile sintactice. Nu

toate tipurile de limbaje stiintifice se caracterizeaza prin simplitatea limbajului matematic
din punct de vedere sintactic este simplu, in general se bazeaza pe coordonare. Raportul
de subordonare este adesea stereotipizat.
Ex: Daca...atunci... / Deoarece ... rezulta ca ...

Chiar daca exista putine raporturi de subordonare enunturile stiintifice sunt bine
dezvoltate.
Textele stiintifice trebuie sa explice diverse fenomene cat mai clar. Enunturile din fizica
si chimie sunt pus discriptive, iar descrierea se realizeaza printr-o serie de acumulari.
Unele structuri sunt redundate din punct de vedere sintactic. In critica literara citatele sunt
parafrazate , asadar citatul se introduce printr-un comentariu sau este urmat de un
comentariu.
O alta trasatura este tendinta de a dezvolta structuri enumerative, in general se enumera
atribute sau opozitii .
Enumerarea este in general precedata sau urmata de conjunctia ,, DECI” .
Cu exceptia istoriei si a criticii literare in stilul stiintific sunt utilizate cat mai multe
prepozitii principale. Atunci cand sunt utilizate propozitii subordonate in fraza exista in
general o propozie principala.
Propozitiile integrative sunt rar folosite, in general se folosesc in enunturile problema de
matematica, de fizica.
In limbajul matematic desfasurarea enunturilor in matematica se face in cadrul unor
modele fixe.
Cel mai important nivel in cadrul stilului stiintific il constituie nivelul lexical, stilul
stiintific foloseste un numar mare de terminologii.
Terminologiile sunt specifice fiecarui domeniu in parte . Concentratia lexicala este foarte
mare insa bogatia lexicala este redusa. In stiintele exacte un numar foarte mare de
terminologii in timp ce in istorie si critica literara numarul de terminologii este foarte
mic.