Immanuel Kant

1724-1804 s-a născut la Königsberg, în Germania,  fost un filosof german, unul din cei mai
mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul din cei mai
mari filozofi din istoria culturii apusene.
Concepţia lui Immanuel Kant despre educaţie se dovedeşte inspirată de ideile sale filosofice,
de lectura pasionată a lui Rousseau şi de practica sa de educator. Analizând sufletul omenesc,
el constată că acesta dispune de trei părţi: raţiunea pură (cunoaşterea), raţiunea practică
(voinţa) şi raţiunea afectivă (sentimentul).
Potrivit lui Kant, educația trebuie să ajute elevii să își dezvolte capacitățile intelectuale și
morale, astfel încât să poată lua decizii și să acționeze în mod independent și responsabil. El a
susținut că elevii trebuie să învețe să gândească critic și să își formeze propriile lor opinii, în
loc să accepte pur și simplu ceea ce li se spune.
Pentru a atinge aceste obiective, Kant a dezvoltat o metodă de învățare care pune accentul pe
rațiune și pe încurajarea elevilor să gândească în mod independent. El a subliniat importanța
educării morale și a respectului pentru ceilalți, iar acest lucru ar trebui să fie realizat prin
intermediul unor exemple practice și prin dezvoltarea de sentimente de empatie și
compasiune.
Kant acordă, de asemenea o mare importanţă educaţiei, căci, spune el, „omul nu poate deveni
om decât prin educaţie”, prin urmare, omul nu se naște om: „tot ceea ce constituie umanitate:
limbajul, gândirea, sentimentele, arta și morala - nimic nu trece în organismul noului născut”-
fără educație.
În lucrarea „Tratat de pedagogie”, el susţine că omul nu este nici bun, nici rău de la natură,
deoarece nu este în mod natural o fiinţă morală.
Idealul educației în viziunea lui Immanuel Kant este de a dezvolta și promova rațiunea,
libertatea individuală, virtuțile morale și de a ajuta oamenii să-și gândească independent și să-
și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor.
În realizarea instruirii, consideră Kant, abstractul şi concretul trebuie să meargă împreună: de
la reguli la exemple şi de la exemple la reguli. Dar cea mai bună cale de a cunoaşte şi de a
înţelege este a face, de aceea experienţa copilului va fi folosită la orice pas.
Kant are în vedere şi dimensiunea ei formativă. În acest sens, el vorbeşte despre cultura ca
dezvoltare generală a calităţilor sufleteşti şi despre cultura specială a fiecărei funcţiuni
sufleteşti (senzaţii, imaginaţie, memorie, atenţie)
Kant nu admite recompensele şi emulaţia în educaţie, dar admite mai multe feluri de pedepse,
acordate în funcţie de împrejurări şi de gravitatea faptei:
1. a)  fizice şi morale (pedepsele fizice se vor folosi doar atunci când cele morale sunt
fără efect);
2. b)  negative şi pozitive (pedepsele negative se vor aplica pentru greşeli mai mici –
lene,
minciună, lipsă de politeţe – iar cele pozitive pentru răutate).
Punându-şi problema rolului religiei în educaţie, Kant insistă asupra importanţei acesteia
pentru cultivarea moralităţii. La fel ca şi Rousseau, el nu crede că copiii îşi pot însuşi ideile
religioase, din motivul că: „Ideile religioase presupun întotdeauna oarecare teologie. Deci,
cum să predai o teologie tineretului, care, departe de a cunoaşte lumea, nu se cunoaşte încă pe
sine însuşi ? Cum ar putea tineretul, care nu ştie încă ce este datoria, să înţeleagă o datorie
imediată către Dumnezeu”
Educaţia religioasă îi urmează celei morale, căci numai după ce copilul a înţeles legea morală
şi o respectă în actele sale îl va putea înţelege şi pe Dumnezeu. Legea morală nu este altceva
decât voinţa lui Dumnezeu pusă în om.
În concluzie, Kant credea că punând accentul pe fericire, teoria înțelegea complet greșit
adevărata natură a moralității. În opinia sa, baza pentru simțul nostru a ceea ce este bine sau
rău, corect sau rău, este conștientizarea noastră că ființele umane sunt agenți liberi și raționali
cărora ar trebui să li se acorde respectul adecvat.

EDUCAȚIA MORALĂ ÎN CONCEPȚIA LUI I. KANT: citit 12.04.2023

Pentru Immanuel Kant, educația morală este esențială pentru dezvoltarea unei societăți
morale și a unei lumi mai bune. El credea că educația morală ar trebui să înceapă în copilărie
și să continue pe tot parcursul vieții, astfel încât oamenii să poată ajunge să își dezvolte
rațiunea și să își formeze o voință liberă.
Conform concepției lui Kant, educația morală nu este doar despre însușirea unor reguli și
norme morale, ci și despre dezvoltarea unei gândiri etice autonome și a unei capacitați de a
lua decizii morale bazate pe rațiune și nu pe sentimente sau dorințe personale.
Pentru a ajunge la această gândire etică autonoma, Kant credea că educația morală ar trebui
să se concentreze pe dezvoltarea a patru virtuți fundamentale: onestitatea, respectul pentru
lege și autoritate, responsabilitatea și altruismul.
Mai mult decât atât, Kant a subliniat importanța educației în valori universale, precum
libertatea, demnitatea umană și respectul pentru ceilalți, care ar trebui să fie considerate drept
obiective morale incontestabile.
În concluzie, pentru Kant, educația morală este crucială pentru formarea unei societăți etice și
a unui viitor mai bun pentru toți oamenii. Ea ar trebui să încurajeze dezvoltarea unei gândiri
autonome și a unor valori universale, care să ghideze acțiunile individuale și colective.
 Johann Wolfgang von Goethe

A 1749-1832) s-a născut la Frankfurt pe Main, în Germania. A fost un poet german, ilustru
gânditor și om de știință, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale.
Johann Wolfgang von Goethe a avut o viziune pedagogică complexă, care se baza pe o
înțelegere profundă a naturii umane și a procesului de învățare.
Consecvent concepţiei sale filosofice, Goethe a căutat ca şi în plan pedagogic să promoveze o
dezvoltare armonioasă a individului. În felul acesta, el se situa alături de curentul cultural
numit neoclasicism, care urmărea să readucă în viaţa şi în cultura modernă tipul omului antic
armonios dezvoltat, dezvoltare exprimată de către greci prin cuvântul „kalokagathia”, adică
frumuseţea trupească şi bunătatea sufletească conexate, alcătuind o unitate armonioasă.
Goethe îşi exprima sintetic concepţia asupra omului prin sintagma: „unitatea armonioasă a
existenţei”. Este vorba despre o unitate armonioasă a existenţei realizabilă nu numai prin
conexiunea dintre elementele ce constituie sufletul, ci şi dintre suflet şi trup.
Goethe a subliniat importanța unei educații care să încurajeze gândirea creativă și liberă, și
care să îi permită elevului să își dezvolte potențialul individual. El a fost, de asemenea, un
susținător al învățării prin experiență, crezând că cel mai bun mod de a învăța este prin a
experimenta și a descoperi lucrurile de unul singur, sub îndrumarea unui profesor
experimentat.
În ceea ce privește conținutul educației, Goethe a subliniat importanța studierii literaturii, a
artelor și a științelor naturii, precum și a matematicii și a filosofiei. El a crezut că o educație
echilibrată trebuie să includă o gamă largă de subiecte și abilități, și trebuie să permită
elevilor să își dezvolte atât partea lor rațională, cât și cea creativă și emoțională.
Spre deosebire de Rousseau, Goethe consideră că omul nu se naşte bun de la natură, ci cu
defecte şi calităţi, care se pot transforma unele în altele în funcţie de educaţia primită. Prin
urmare, educaţia trebuie să ţină seama de limitele întâlnite, datorate naturii individului,
încurajând dezvoltarea predispoziţiilor lui naturale şi înlăturând dezvoltarea dorinţelor, pentru
care nu are astfel de predispoziţii.
Datoria educatorului este de a cunoaşte forţele de care dispune copilul, de a le dezvolta în
direcţia indicată de însăşi natura individuală şi de a ajuta la contopirea lor într-o unitate
armonioasă.
O importantă problemă abordată de către Goethe, în scrierile sale, este cea a raportului dintre
educaţia armonioasă şi cea profesională. Prima este menită să dezvolte toate forţele, toate
însuşirile de care dispune individul, cea de-a doua să dezvolte anumite facultăţi individuale,
care îi asigură omului capacitatea de a exercita anumite funcţii. Educaţia profesională o
continuă pe cea armonioasă, generală, şi se sprijină pe ea.
În concluzie, viziunea pedagogică a lui Goethe a pus accentul pe o educație holistică, care să
încurajeze dezvoltarea individuală, creativitatea și învățarea prin experiență. El a fost un mare
susținător al importanței educației în formarea omului și a societății.
DATORIA EDUCATORULUI ÎN CONCEP. LUI GOETHE:
Pentru Johann Wolfgang von Goethe, educarea tinerilor era o sarcină importantă și una dintre
cele mai importante responsabilități ale educatorilor. El credea că datoria educatorului era să
ajute la dezvoltarea potențialului fiecărui elev și să-i ofere o educație care să-l pregătească
pentru viață.
Pentru Goethe, educarea nu se limita doar la predarea de cunoștințe academice, ci era un
proces complex de dezvoltare a caracterului și a capacității de a gândi critic și creativ. El
credea că datoria educatorului era să încurajeze curiozitatea și dorința de a învăța, să ofere
exemple pozitive și să creeze un mediu de învățare sigur și respectuos.
Goethe sublinia importanța unei educații care să încurajeze dezvoltarea autonomiei și a
gândirii critice. El credea că elevii ar trebui să fie încurajați să gândească și să-și exprime
propriile opinii, să exploreze diferite perspective și să învețe să-și asume responsabilitatea
pentru propriile lor acțiuni.
În plus, Goethe a subliniat importanța educației în valori morale, precum respectul,
integritatea și compasiunea. El considera că educația ar trebui să încurajeze dezvoltarea unor
caractere puternice și morali, care să își asume responsabilitatea pentru propria viață și pentru
impactul lor asupra lumii.
În concluzie, pentru Goethe, datoria educatorului era de a ajuta la dezvoltarea potențialului
fiecărui elev și de a-i oferi o educație care să-l pregătească pentru viață. Această educație ar
trebui să încurajeze dezvoltarea autonomiei, a gândirii critice și a valorilor morale, și să
creeze un mediu de învățare sigur și respectuos.
 Friederich Schiller

(1759-1805) s-a născut la Marburg, în Germania. A fost un poet, dramaturg și filozof german,
cunoscut pentru operele sale ca "Wilhelm Tell", "Maria Stuart" sau "Oda bucuriei". Deși nu a
scris o lucrare exclusiv despre pedagogie, în scrierile sale se regăsește o viziune educațională
complexă.
Schiller a susținut ideea că educația trebuie să se concentreze nu numai pe dezvoltarea
intelectuală a elevilor, ci și pe cultivarea caracterelor lor morale. El a fost preocupat de ideea
că societatea nu poate fi condusă numai prin forță și că oamenii trebuie să fie educați pentru a
fi cetățeni responsabili și sănătoși mental.
Schiller a considerat că educația trebuie să îi ajute pe elevi să dezvolte un simț estetic, pentru
a-i ajuta să aprecieze frumusețea și să se bucure de ea. El a crezut că arta poate fi o modalitate
importantă de a educa oamenii, deoarece poate ajuta la dezvoltarea imaginației și a
creativității.
În plus, Schiller a subliniat importanța jocului în educație, susținând că jocul poate fi o
modalitate eficientă de a-i învăța pe copii abilități sociale și de a-i ajuta să își dezvolte
imaginația și creativitatea.
În general, viziunea lui Schiller privind educația a fost una integrată, care a pus accentul pe
dezvoltarea intelectuală, morală și estetică a elevilor și a subliniat importanța artei și jocului
în procesul educațional.

EDUCAȚIA ESTETICĂ ÎN VIZIUNEA LUI SCHILLER:

Pentru Friedrich Schiller, educația estetică este esențială pentru dezvoltarea unei persoane
într-un mod armonios și echilibrat. El credea că educația estetică ar trebui să se concentreze
pe dezvoltarea sensibilității estetice a oamenilor și pe cultivarea capacității lor de a simți și de
a aprecia frumusețea în toate formele sale.
Schiller a subliniat importanța educației estetice în dezvoltarea umanității, întrucât el credea
că frumusețea este un aspect esențial al experienței umane și că ea poate avea un efect pozitiv
asupra vieții noastre. În acest sens, el considera că educația estetică poate ajuta oamenii să-și
dezvolte simțul estetic și să-și formeze gusturile și preferințele într-un mod echilibrat și
armonios.
Schiller a susținut că, prin educația estetică, oamenii pot dezvolta o capacitate de judecată
estetică care să le permită să aprecieze frumusețea într-un mod critic și să își dezvolte propria
sensibilitate estetică. În acest sens, el a propus o serie de exerciții și activități care să ajute la
dezvoltarea sensibilității estetice, cum ar fi lectura de poezii, vizionarea de opere de artă sau
practicarea dansului și a muzicii.
În concluzie, pentru Schiller, educația estetică este esențială pentru dezvoltarea armonioasă și
echilibrată a unei persoane. Ea poate ajuta oamenii să-și dezvolte sensibilitatea estetică și să-
și formeze gusturile și preferințele într-un mod critic și echilibrat, ceea ce poate avea un efect
pozitiv asupra vieții lor.

Johann Heinrich Pestalozzi

Johann Heinrich Pestalozzi a fost un important teoretician și pedagog din secolul al XVIII-lea
și al XIX-lea, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul educației și
reformei sociale.
Pestalozzi a dezvoltat o viziune profundă asupra pedagogiei, bazată pe ideea că educația ar
trebui să se concentreze pe dezvoltarea naturală a copiilor și să încurajeze experiența și
învățarea prin intermediul simțurilor.
El a promovat o abordare holistică a educației, care să ia în considerare nu doar dezvoltarea
intelectuală, ci și cea morală și emoțională a copiilor. Pestalozzi a considerat că educația ar
trebui să îi ajute pe copii să își dezvolte caracterul și să devină oameni buni și responsabili.
O altă idee importantă a lui Pestalozzi a fost aceea că educația ar trebui să fie adaptată
nevoilor individuale ale copiilor. El a introdus conceptul de "metoda intuitivă", care se
concentrează pe învățarea prin intermediul experienței directe și a o Pestalozzi a mai susținut
că educația ar trebui să fie accesibilă tuturor, indiferent de statutul social sau de resursele
financiare ale familiilor lor. El a promovat o abordare egalitaristă a educației, care să ofere
oportunități egale pentru toți copiii.
În concluzie, Johann Heinrich Pestalozzi a fost un pionier al pedagogiei moderne, care a
dezvoltat o viziune profundă și holistică asupra educației. El a promovat o abordare adaptată
nevoilor individuale ale copiilor, care să încurajeze învățarea prin intermediul experienței
directe și a observației, și care să ofere oportunități egale pentru toți copiii.
bservației, și care poate fi adaptată la nivelul și ritmul de învățare al fiecărui copil.

CARE SUNT ETAPELE DE PARCURS ÎN REALIZAREA UNEI LECȚII

CONFORM LUI PESTALOZZI?

Conform concepției lui Johann Heinrich Pestalozzi, realizarea unei lecții urmează
următoarele etape:
Observarea: În această etapă, elevii trebuie să observe cu atenție obiectele sau fenomenele pe
care le studiază. Pentru Pestalozzi, observarea atentă a obiectelor este esențială pentru
dezvoltarea abilităților cognitive și a simțurilor elevilor.
Asocierea: După ce au făcut observațiile inițiale, elevii trebuie să înceapă să facă conexiuni
între diferitele aspecte ale obiectelor sau fenomenelor pe care le studiază. Pentru Pestalozzi,
asocierea este importantă pentru dezvoltarea gândirii logice și a capacitații de a face
inferențe.
Generalizarea: În această etapă, elevii trebuie să înceapă să extragă idei și concepte generale
din observațiile lor și să le aplice în contexte diferite. Pentru Pestalozzi, generalizarea este
importantă pentru dezvoltarea capacității de a gândi abstract și pentru înțelegerea
conexiunilor între diferite subiecte.
Verificarea: După ce au făcut generalizările inițiale, elevii trebuie să le testeze și să le verifice
prin intermediul exercițiilor și al problemelor practice. Pentru Pestalozzi, verificarea este
importantă pentru dezvoltarea capacității de a aplica cunoștințele în situații practice și pentru
dezvoltarea gândirii critice.
Sumarizarea: În această etapă, elevii trebuie să își sintetizeze cunoștințele și să le organizeze
într-un mod coerent și sistematic. Pentru Pestalozzi, sumarizarea este importantă pentru
consolidarea cunoștințelor și pentru dezvoltarea capacității de a comunica idei într-un mod
clar și coerent.
În concluzie, conform concepției lui Pestalozzi, realizarea unei lecții urmează etapele de
observare, asociere, generalizare, verificare și sumarizare. Aceste etape sunt esențiale pentru
dezvoltarea abilităților cognitive și a simțurilor elevilor, pentru dezvoltarea gândirii logice și
a capacitații de a face inferențe, pentru dezvoltarea capacității de a gândi abstract și pentru
înțelegerea conexiunilor între diferite subiecte, pentru dezvoltarea capacității de a aplica
cunoștințele în situații practice și pentru dezvoltarea capacității de a comunica idei într-un
mod clar și coerent.
 REZUMAT UȘOR DE ÎNȚELES

Immanuel Kant a fost un filozof german din secolul al XVIII-lea, cunoscut pentru
contribuțiile sale la filozofia teoretică și practică. În ceea ce privește pedagogia, Kant a
dezvoltat o concepție care pune accentul pe dezvoltarea autonomiei și a capacității de
judecată a elevilor.

Potrivit lui Kant, educația trebuie să ajute elevii să își dezvolte capacitățile intelectuale și
morale, astfel încât să poată lua decizii și să acționeze în mod independent și responsabil. El a
susținut că elevii trebuie să învețe să gândească critic și să își formeze propriile lor opinii, în
loc să accepte pur și simplu ceea ce li se spune.

Pentru a atinge aceste obiective, Kant a dezvoltat o metodă de învățare care pune accentul pe
rațiune și pe încurajarea elevilor să gândească în mod independent. El a subliniat importanța
educării morale și a respectului pentru ceilalți, iar acest lucru ar trebui să fie realizat prin
intermediul unor exemple practice și prin dezvoltarea de sentimente de empatie și
compasiune.

În general, conceptia pedagogică a lui Kant se concentrează pe dezvoltarea de indivizi

autonomi și responsabili, capabili să ia decizii informate și să acționeze în mod etic și moral.
Acesta este, de asemenea, preocupat de educarea elevilor într-un mod care să încurajeze
gândirea critică și independentă și să-i pregătească pentru o viață deplină și demnă de trăit.