UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE, JURNALISM și
ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

ANUL II PIPP
FILOSOFIA EDUCATIEI

ESEU:
EDUCATIE. LIBERTATE / CONSTRANGERE. DEMOCRATIE
- citate din teorii filozofice, reflectii, opinii personale si exemple -

STUDENT: NEAMTU ALINA MARIA

1
 “CULTIVAREA LIBERTATII COPIILOR IN FORMAREA UNOR
ADEVARATI DEMOCRATI”

“Omul devine om numai prin educatie” - Kant

In viziunea lui Kant, omul este singura fiinta capabila sa fie educata. El este educabil
pentru ca este perfectibil. Prin educatie se inteleg ingrijirile din timpul copilariei, disciplina care
il face om.
Educatia se poate realiza, spune Kant fie particular, fie public. Cea dintai, educatia in
particular, e facuta de parinti sau ajutoare platite (perceptori) care asigura practicarea perceptelor,
in principal a celor morale - deci educatia morala , iar cea de a doua educatia publica - asigura
instructia, (informarea). Desigur, o educatie publica completa este acea care reuseste amandoua
laturile:instructia si formarea morala.
In cea de a doua parte a scrierii sale, intitulata "Tratat de pedagogie", Kant abordeaza
laturile educatiei: educatia fizica (ingrijirea corpului fizic - biologic) si educatia practica sau
morala (tot ceea ce se raporteaza la libertate).
In ceea ce priveste educatia laturii personalitatii copilului, Kant e de parere ca "vointa
copiilor nu trebuie franta si trebuie numai condusa asa incat sa cedeze in fata piedicilor naturale".
Copilul trebuie deprins a actiona dupa maxime si nu dupa anumite impulsuri,la inceput ne
insusim maxime ale scolii,iar mai tarziu maxime ale umanitatii.
Desi Kant este constient de faptul ca la copii nu trebuie sa formam caracterul unui
cetatean,ci caracterul unui copil, totusi el atrage atentia ca ascultarea ed vointa absoluta e foarte
necesara si pentru copil, deoarece il pergateste in viitor, ca cetatean. De aceea copiii trebuie sa
stea sub o anumita lege a constrangerii; aceasta lege trebuie sa fie insa universala.
"In educatie totul depinde de faptul de a stabili pretutindeni porincipiile exacte, facandu-i
pe copii sa inteleaga si sa le primesca cu placere. Ei trebuie sa invete a pune in locul dispretului,
urii, oroare de ceea ce-i revoltator si asurd; a pune numai oroarea de ceea ce-i revoltator si
absurd; a pune numai oroarea interioara in loc de cea exterioara, fata de oameni si fata de
pedepsele divine; stima de sine si demnitate interioara, in locul opiniilor oamenilor, valoare
interioara a actiunii si a faptuirii - in loc de vorbe si emotii, inteligenta - in loc de sentiment si
veselie si pietate cu buna-dispozitie - in loc de devotiune morocanoasa, timida intunecata". –
Kant. Ei trebuie sa se bucure in urma realizarii interesului pentru binele lor insasi,pentru binele
altora si pentru binele universal.
“Educatia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobandi omul” - Platon
Educatia este o arta a cãrei practicare trebuie perfectionatã prin multe generatii. Fiecare
generatie, înzestratã cu cunostintele celei precedente, poate înfãptui tot mai mult o educatie care
dezvoltã în mod proportionat toate dispozitiunile naturale ale omului, conducând astfel
umanitatea spre menirea ei. Providenta a voit ca omul sã scoatã binele din sine însusi si i se
adreseazã, asa - zicând, cu aceste cuvinte: „Pãseste în lume“ – cam asa i-ar putea vorbi Creatorul
omului! – „Eu te-am înzestrat cu toate dispozitiunile spre bine. Tie ti se cuvine sã le dezvolti, si
astfel propria ta fericire si nefericire de tine însuti depinde.“ Omul trebuie sã-si dezvolte abia

2
dispozitiunile spre bine; providenta nu le-a pus de mai înainte gata dezvoltate în el; sunt numai
simple dispozitiuni, si fãrã sã se desprindã de la sine moralitatea.
A se face mai bun, a se cultiva pe sine însusi si, dacã e rãu, a înfãptui în sine moralitatea,
asta trebuie s-o facã omul. Dacã reflectãm însã bine asupra acestor lucruri, gãsim cã sunt foarte
grele. De aceea educatia este cea mai mare problemã si cea mai grea problemã care poate fi datã
omului spre dezlegare. Cãci cunoasterea depinde de educatie, si educatia depinde iarãsi de
cunoastere.
De aceea educatia poate face numai încetul cu încetul un pas înainte, si numai prin faptul
cã o generatie transmite celei ce urmeazã experientele si cunostintele ei, cã aceasta, la rândul ei,
adãugând ceva, le predã celei ce vine. Astfel, activitatea depusa de societate spre a pregati omul
pentru viata sociala, se numeste educatie.
Educatia incepe din copilarie, in familie, se continua in anii de scoala, ca mai apoi sa
apara sub forma educatiei permanente si a autoeducatiei. Familia este grupul cel mai important
din toate grupurile sociale, deoarece aceasta modeleaza si influenteaza persoana umana.
In antichitate filosoful Aristotel afirma: “Omul este un animal social; Omul este o fiinta
mai sociala, decat orice albina si orice fiinta gregara; caci natura nu creeaza nimic fara scop; insa
grai are numai omul dintre toate vietatile. Limba serveste a exprima ceea ce este folositor si
vatamator , precum si ceea ce este drept si nedrept; limba este caracteristica de baza a omului, el
singur are simtirea binelui si a raului, a dreptului si a nedreptului si a tuturor celorlalte stari
morale. Comunitatea unor fiinte cu asemenea insusiri creeaza familia si statul.” (Aristotel
–“Politica”).
In primul rand, transformarea individului in persoana sociala, adica in “individ cu statut
social” este opera familiei, aici putand aminti “cei 7 ani de acasa”. Sunt doua cauze care explica
influenta familiei asupra persoanei: familia isi exercita influenta mai de timpuriu; familia
reprezinta calea prin care se canalizeaza orice alta actiune de socializare, ca fiind identica, cu
intreaga lume sociala a copilului.
In al doilea rand, educatia in anii de gradinita/scoala tinde sa persiste nu numai la nivelul
copilariei, ci si la nivelul tineretii si pe parcursul intregii vieti. In formarea copiilor, care pasesc
in primii ani de gradinita/scoala, un rol primordial il are educatorul/invatatorul. Se continua cu
educatia din scoala propriu-zisa, scoala care il invata, il cultiva si il formeaza pe copil pentru
societatea in care traieste.
Conceptul de educatie permanenta include si pe cel de autoeducatie sugerand ca:
necesitatea si posibilitatea ca “educatia prin altii” sa fie dusa mai departe , prelungita in
modalitati diferite si completata prin “ educatia de sine insusi - prin autoeducatie”, omul este
intr-o mare masura opera vointei sale proprii.
Educatia nu s-a marginit la pregatirea omului pentru cerintele de acum si de aici ale
societatii, ci i-a aprins in suflet flacara idealurilor inalte , a luptei pentru o societate mai buna,
mai dreapta. Educatia are un caracter total asupra individului, din copilarie si pana la batranete,
avand un caracter desavarsit asupara culturii nationale, astfel Nicolae Iorga afirma: “Invatat e
omul care se invata necontenit pe dansul si invata necontenit pe altii”.
Oamenii sunt mereu alţii, nevoile lor se pot schimba şi obiectivele care să le satisfacă pot
să dispară. Rămîne între acestea însă ceva permanent şi anume valoarea ca expresie ideală a unui

3
acord între om şi lume care poate fi realizat şi-l ajută pe om să evolueze spre o societate mai
bună, ferindu-l de nonvalori sau pseudo-valori.
Scopul învăţământului este acela de a pregăti cetăţenii pentru democraţie. Educaţia pentru
democraţie trebuie să înceapă cu o înţelegere clară a democraţiei însăşi.
Prin democratizarea învăţământului se creează condiţii optime pentru învăţarea liberă, o
învăţare eliberată de încorsetare şi rigiditate şi care urmăreşte educarea omului pentru libertate şi
pentru cunoaşterea adevărului.

“Democraţia este mai mult decât o formă de guvernare; ea este, în primul rând, un mod de
trăire prin asociere, de experienţe comunicate şi împărtăşite”. (John Dewey)
Cu alte cuvinte, democraţia este un mod de viaţă în care deliberăm în colectiv asupra
problemelor şi proiectelor pe care le împărtăşim. Democraţia este concepută ca un sistem în care
deciziile sunt luate de către aceia care vor fi afectaţi în mod direct de către deciziile însele.
Valoarea ideii de dezvoltare a capacităţii de acţiune democratică a tinerilor din şcoală nu poate fi
subestimată.
Educatia pentru democratie este o componentă a procesului de formare a personalității
umane. Aceasta se derulează pe durata întregii vieţi, în toate circumstanţele şi în orice forme ale
activităţii umane. Este permanentă, în sensul că intervine pe durata întregii vieţi şi în toate
aspectele vieţii; trebuie menţionat că aceasta include o serie de contexte de învăţare în şi în afara
instituţiilor formale (de exemplu, educaţia nonformală şi informală, părinţii şi familia,
comunitatea).
Totuşi, şcoala este principala instituţie în care se realizează educația pentru democrație,
deoarece permite învăţarea sistematică a cunoştinţelor legate de cetăţenie, facilitează
implementarea timpurie a stilului de viaţă democratic, este o instituţie de interes public, este un
spaţiu al legii, unde diferiţi factori lucrează împreună şi convieţuiesc şi este o organizaţie care se
auto-conduce şi se auto-dezvoltă.
Școala are datoria să-i înveţe pe elevi cum să gândească, cum să-şi organizeze propriile
lor acţiuni în mod raţional, cum să acţioneze ca cetăţeni competenţi şi cum să accepte, să
valorifice şi să-i respecte pe ceilalţi. Aceasta trebuie să dezvolte exerciţiul acestor capacităţi care
sunt necesare pentru înţelegerea propriilor interese, a intereselor altora şi pentru luarea deciziilor.
Şcolile transmit, în mod sistematic şi profesional, cunoştinţe specifice și competențe şi
permit achiziţionarea timpurie a unor abilităţi sociale, culturale, a unor competenţe pentru viaţă,
într-un climat complex de învăţare.
Principalul rol al profesorilor este de a transmite cunoştinţe şi de a fi un reper în învăţarea
conţinuturilor democratice, precum şi în formarea de valori, capacităţi, atitudini şi interacţiuni.
De asemenea, profesorul este purtătorul unor principii şi reguli, oferind astfel fundamentele
democraţiei. În cele din urmă, profesorul – prin atitudinile şi comportamentele sale – transmite
elevilor valorile și principiile democrației.
Copiii învaţă că între drepturile fundamentale ale omului, dreptul la învăţătură este înscris
la loc de cinste, învăţământul contribuind la dezvoltarea personalităţii umane şi întărirea
respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Astăzi, dreptul de a învăţa se
manifestă în condiţii de autentică libertate şi este un drept care se exercită indiferent de vârstă,
rasă, religie etc.
Dewey afirma: “O societate nu este democratica decat daca scoala formeaza cu
adevarat democrati”.

4
 Ne dam seama de aici ca in viziunea acestuia, scoala ar trebui sã pregãteascã copilul
pentru participarea lui activã la viata comunitãtii; totodatã, el crede cu tãrie cã situatiile de
învãtare cele mai importante, reale sînt date de relatiile si contactele obisnuite, de zi cu zi ale
comunitãtii, fie ele sociale, economice, culturale sau politice. „Scoala, apreciazã Dewey, este în
primul rînd o institutie socialã; ea trebuie sã-si utilizeze propriile puteri pentru finalitãti sociale
…educatia, pînã la urmã, este un proces al vietii si nu o pregãtire pentru viatã”.
De retinut cã, în filozofia lui Dewey, viata scolarã urmeazã sã se identifice cu mediul, dar nu cu
unul strãin, ci cu mediul imediat înconjurãtor al copilului. Astfel, noteazã autorul: „Prima datorie
a scolii publice constã în a-l învãta pe copil sã trãiascã în mediul sãu, sã înteleagã rolul pe care
trebuie sã-l joace în acest mediu”, dar la fel de importantã este adaptarea scolii la sufletul de
copil, asa cum este el.

“Omul lipsit de educatie nu stie sa se foloseasca de libertatea sa ”- Kant

Analizand filosofia lui Kant putem afirma ca: in societatea democratică, libertatea este
suprema valoare a omului.„“Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în
drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele
în spiritul fraternităţii“” (Declaraţia universală a drepturilor omului).
Copiii învaţă că libertatea înseamnă a face ceea ce doreşti, cu condiţia să ştii ce doreşti şi
cum să lupţi pentru exercitarea drepturilor de a voi, a gândi şi a acţiona liber. A face ce vrei, fără
o justificare raţională, desconsiderându-i pe cei din jurul tău, aceasta conduce la opusul libertăţii
şi democraţiei, la anarhie. Scoala trebuie să-i înveţe pe copii nu numai să cunoască să ştie, ci mai
ales să înţeleagă, să decidă în cunoştinţă de cauză, să iubească, să aprecieze, să respecte.
“Trebuie sa aratam copilului ca exersam asupra lui o constrangere care il va conduce la
folosirea propriei libertati”. - Kant
În activitatea de învăţare, gradul de independenţă al elevului creşte odată cu dobândirea
experienţei. În primele clase copilul este dirijat şi îndrumat aproape în ceea ce face, ca apoi, în
clasele terminale ale ciclului primar să aibă tot mai mari disponibilităţi pentru iniţiativă şi
creativitate. Astfel, se creează un larg teren pentru manifestarea iniţiativei şi a independenţei, a
libertăţii în activitatea de învăţare.
Pentru ca elevii să capete bucuria manifestării şi a exprimării libere, să creeze şi să fie
educați în spiritul nonconformismului intelectual este necesar să fie scutiți de anumite sincope
metodice, conform cărora sunt dirijați să gândească la fel ca profesorul şi să răspundă cu
cuvintele acestuia.
Deci, în procesul dobândirii experienţei de viaţă copilul are nevoie de îndrumarea
adultului, dar o îndrumare care să-i favorizeze şi chiar să-i stimuleze libertatea de manifestare.
Întreaga acţiune educaţională ar trebui să se desfăşoare ca un proces de continuă creştere a
gradului de independenţă al celui care se educă. Astfel, elevii trebuie învăţaţi că au dreptul de a
participa la decizii pedagogice, dreptul la iniţiativă, la gândire autonomă, critică şi creativă,
dreptul de autoconducere şi autoeducaţie, dreptul de opţiune, dreptul de acţiune potrivit propriei
voinţe, cu asumarea responsabilităţii pentru actul produs. Trebuie pus un accent mai mare pe
cultivarea interesului pentru studiu, pe nevoia de educare a spiritului.
Cadrul didactic este dator să dețină abilitatea de a induce forme mobilizatoare a
personalităţii elevului, de a orienta elevii spre cunoaștere, predându-le totodată şi maniera unei
învăţări independente, pregătindu-i pentru învăţarea continuă, pentru autoinstruire.

5
 Domeniul cel mai sensibil în care profesorul îşi poate impune şi susţine autoritatea este cel
al relaţiilor socio-afective. El îşi va îndeplini menirea dacă iubeşte copiii şi ştie să se facă iubit de
ei, dacă face din profesia sa apostolat. Este vorba despre vocaţie, de generozitate şi de dăruire.
Copilul este o fiinţă activă în procesul de educaţie şi socializare, ceea ce face ca
autoritarismul şi libertarismul să contravină specificului naturii umane, care cere, în acelaşi timp,
un minimum de repere care să-i orienteze şi să îi dirijeze acţiunile, dar şi un minimum de
autonomie şi iniţiativă. Dialectica acestor elemente produce o personalitate armonioasă şi
echilibrată.
Între libertăţile pe care le avem se află şi dreptul de a chibzui şi a hotărî singuri, dar
pentru aceasta trebuie să învăţăm să dialogăm, să ne organizăm, să decidem. Acest drept
constituie un imens teren de manifestare a iniţiativei şi capacităţii creatoare.
În ceea ce priveşte formarea deprinderilor şi a virtuţiilor cetăţeneşti democratice este necesară
punerea în practică a principiului disciplinei libere atât în educaţia copilului, cât şi în educaţia
socială a colectivităţilor prin crearea în interiorul şcolii a unor organizaţii sociale, ca de exemplu,
clasa care se guvernează de sine, conform principiului democratic al autoguvernării.
Profilul moral al copiilor se construieşte treptat şi cere o multitudine de aspecte şi
caracteristici, unele de profunzime (idealuri ce se apără cu pasiune, aspiraţii, caracteristici de
onestitate, responsabilitate, preţuire a muncii şi opiniilor altora, a adevărului, libertăţii de opinii
şi a dreptăţii), trăsături de suprafaţă alimentate de cele de profunzime (politeţea, loialitatea etc.)
şi trăsături morale operaţionale de tensiuni diferite (hărnicia, punctualitatea, spiritul de ordine ).
Ca si opinie personala, folosind un citat din Rousseau : “Omul se naste liber, dar
pretutindeni este inlantuit”, pot spune ca omul ca spirit este definit prin libertate si
constiinta; dar ea este o valoare morala, este o caracteristica a omului. Libertatea ne-o da
Dumnezeu pentru ca ne lasa sa discernem intre bine si rau, ne ofera libertatea gandirii pe care noi
trebuie s-o valorificam dupa cum consideram si putem de cuviinta.
Mergand mai departe, libertatea este deopotrivă demnitate vitală a omului şi componentă
vitală în educarea copiilor, dar si faptul ca educaţia corectă reprezintă temelia şi farul luminat
al libertăţii copilului. El are nevoie să fie îndrumat pentru a-şi dobândi, manifesta, păstra şi
apăra libertatea. Dacă consolidăm încă de la o vârstă fragedă în el regulile bune, mai târziu ceea
ce a învăţat îi va folosi ca reper în păstrarea libertăţii faţă de părinţi şi faţă de el însuşi. Sfântul
Ioan Gură de Aur spunea foarte frumos că "atunci când sufletele sunt moi şi fragede, învăţăturile
bune se imprimă, şi când vor fi dure ca pecetea, atunci nimeni nu va putea să le şteargă, precum
se întâmplă şi cu ceara".
Libertatea umana se caracterizeaza prin imaginatie, gandire si speranta. Individul este
liber atat cat nu lasa pe altcineva sa intervina pentru el, in gandirea si dorintele lui.
Odata cu venirea sa pe lume, omul isi castiga dreptul la viata; viata cu tot ce cuprinde ea.
Ceea ce urmeaza e tot ce are mai de pret si se trezeste intr-o lume in care traieste pentru el, dupa
cum isi alege calea. Omul este pretutindeni inlantuit intrucat el se supune constrangerilor si este
influentat fara sa vrea de factori externi.
Daca vorbim despre omul modern, libertatea lui este de la constiinta, educatie, religie,
opinie, pana la dreptul la asociere, la proprietate. Dar el este in foarte stransa legatura cu lumea
in care traieste. Inevitabil, in toate aceste domenii el are constrangeri si limite. De cum se naste,
omul intra intr-un sistem in care, neconditionat este supus constrangerilor. Educatia, religia,
familia, nevoile fiziologice, scoala, conduita il vor inlantui inca de la vederea luminii pentru
prima data. Omul nu poate trai singur, izolat. El isi cladeste viata, drumul, nevoile, in
colectivitati, in societate.

6
 Libertatea este absenta limitelor, a constrangerilor. Omul ca spirit este definit prin
libertate si constiinta. Dar ea este o valoare morala. Este o caracteristica a omului. Libertatea ne-
o da Dumnezeu pentru ca ne lasa sa discernem inter bine si rau, ne ofera libertatea gandirii pe
care noi trebuie s-o valorificam dupa cum consideram si putem de cuviinta.
O alta opinie personala este aceea ca, un rol important il are dualitatea libertate-
constrângere, care se regăsește în structura fiecărui individ. O parte din noi aspiră spre ceva, în
timp ce, cealaltă parte vine în contradicție cu dorința, sufocând aspirația. Se poate vorbi despre o
libertate creatoare, inovatoare, generatoare de idei. Aceasta poate constitui un fundament din
care izvorăște inspirația.
Pe de altă parte, constrângerea încătușează spiritul, închistează gândirea și înăbușă
inspirația. În funcție de condițiile sociale, de cele economice, în funcție de mentalitate, simțire,
principii și caracter, fiecare om își construiește propria libertate și își aplică propria constrângere.
Astfel, unii sunt mai libertini în formele de comportare, alții sunt mai reținuți, iar felul de-a fi al
fiecăruia are influență atât asupra lui, cât și a celor cu care relaționeză. Insuficiența ca timp, alte
preocupări sau situații împiedică manifestarea libertății. Când auzim spunându-se:,,Trebuie să
fac acest lucru!”- suntem martori la o anumită formă de reprezentare a constrângerii, care aduce
cu sine necesitatea și nu dorința, de altfel lipsa pasiunii, chiar lipsa calității acțiunii. Libertatea
îmbracă mai multe forme, la fel și constrângerea. Se poate vorbi despre libertatea de exprimare,
libertatea de acțiune, libertatea de-a fi. Toate acestea pot relaționa, regăsindu-se în sensul
sintagmei: ,,trăire autentică”- conceptul autenticității, așa cum îl regăsim și la Camil Petrescu,
de fapt exprimarea cu sinceritatea a ceea ce simți, gândești, a ceea ce se întâmplă în viața ta și a
toturor celor cunoscuți.
Libertatea ar trebui să genereze doar acțiuni pozitive, totuși libertatea poate influența
negativ ființa umană. A fi liber nu înseamnă a face orice în funcție de dorințe, cu riscurile
comiterii răului altora. Există bariere între libertatea unora și libertatea celorlalți. Acestea sunt
percepute în funcție de structura interioară a fiecăruia.
Deși poate să pară la o primă impresie un paradox, și din constrângere se poate naște
valoare. De exemplu, drămuirea timpului cu scopul reușitei unei acțiuni poate fi o formă de
constrângere benefică. A ne constrânge libertatea constituie o reprezentare a sacrificiului uman,
iar a-ți elibera constrângerea reprezintă o formă superioară de armonizare cu propria ființă.
Acest concept bipolar libertate-constrângere este parte integrantă a structurii umane. Nu există
individ care să nu trăiască ambele contrarii.
În funcție de modalitatea de aplicare, oamenii diferă sau se aseamănă între ei prin comportament
sau fel de-a fi. De exemplu, sărăcia sau bogăția pot determina atât libertatea, cât și constrângerea.
Un om înstărit din punct de vedere material deține libertatea de-a cheltui mai mult mulțumindu-
se pe sine. În timp ce altul, limitat material, va fi constrâns financiar să-și ofere acest privilegiu.
Aspectul pozitiv al constrângerii ar sta în faptul că aceasta restricționează nevoia de risipire
financiară la care sunt unii oameni predispuși.
Cu siguranță există situații de viață numeroase în care cele două aspecte se completează sau se
resping. Noi, oamenii suntem liberi să visăm și constrânși să trăim, suntem liberi să dorim și
constrânși să ne înfrânăm dorința, suntem liberi să iubim și constrânși să iubim cum trebuie,
suntem plini de optimism, de speranțe și de entuziasm, și uneori, constrânși să le trăim pe toate.
Observăm, în cele din urmă, faptul că, atât libertatea, cât și constrângerea sunt o
relativitate, că și în cazul paradoxului paharului pe jumătate plin sau pe jumătate gol, aceste două
noțiuni devenind relative, în funcție de poziția socială pe care o ocupă individul.

7
 Astfel, ne putem simți liberi sau constrânși în funcție de gradul nostru de înțelegere,
adaptare și interes, căci nu este important în mod real ceea ce ni se întâmplă, ci cum percepem
acest lucru, fiind limitați de propria noastră realitate, la rândul ei definită de propria noastră
percepție.
Pentru mine, a fi liber inseamna a parasi timpul tau, sa aluneci in timpul care inainteaza
fara tine, fara dorintele tale. Esti liber sa visezi, sa-ti doresti, sa gandesti, sa spui ce crezi, sa ceri,
sa refuzi. Omul care prin cunoastere si autocunoastere constientizeaza ordinea divina este un om
liber. A trai liber inseamna a te supune propriei ratiuni.
“Sa fii liber nu inseamna sa faci tot ce vrei, ci sa stii ca poti sa vrei.” - Jean Paul Sartre
Putem spune ca, libertatea inseamna inainte de toate sa nu fim supusi cuiva si apoi sa
putem face ce vrem.
Libertatea umana se caracterizeaza prin imaginatie, gandire si speranta. Individul este
liber atat cat nu lasa pe altcineva sa intervina pentru el, in gandirea si dorintele lui.
A gandi liber e mare lucru. A gandi corect este, insa, un lucru si mai mare.
Daca renunta la libertate, omul renunta la ceea ce are mai de pret. Fara libertatea sa, data
de la divinitate, omul nu va mai fi om. Fara gandirea, imaginatie, memoria, speranta, dorinta,
idealurile lui libere, omul ar fi confundat cu animalele - nu s-ar dezvolta, nu ar evolua, nu ar
tinde spre cunoastere si autocunoastere.
Raportandu-ma la prezent, niciodata societatea omenească nu a trăit sub asemenea
amenințări ca in prezent. Din acest motiv un apel care are scopul de a cerceta ce reprezintă cu
adevarat libertatea si demnitatea umană este de mare actualitate.
Nevoia de libertate este prezentă în fiecare copil și trebuie să i se cultive printr-o grijă
plină de dragoste, ca să se dezvolte ca parte integrantă a personalității. Această grijă trebuie să
înceapă de la vârsta cea mai fragedă într-o perioadă în care copilul este condus înainte de toate
prin impulsuri ale naturii sale. Nu trebuie să se aștepte ca el sa ajungă la vârsta rațiunii ca să i se
explice importanța si demnitatea libertații !
Sunt de părere că va fi greu să se construiască libertatea în societăţile în care copiii sunt
obligați in anii de început ai formării lor să traiască în situații de constrângere constantă, dupa
cum este obiceiul multor popoare. Caracterul lor va suferi și se vor comporta ca sclavii eliberați
din timpul Romei antice, fiind in contradicție frapantă cu caracterul de om liber.
Atâta timp cât educația va urma linia unei supuneri prin constrângere, se vor păstra
condițiile actuale: umanitatea se va compune în continuare din mulți oameni care vorbesc despre
libertate, dar din foarte puțini oameni liberi.