Unitatea de învăţare nr.

6
Cultura legumelor pentru tuberculi

6.1. Obiective:
◄cunoașterea originii, importanței și a particularităților botanice și biologice
ale speciilor
◄cunoașterea exigențelor ecologice și implicațiile lor în tehnologia de
cultură
◄cunoașterea principalelor verigi tehnologice ale speciilor

6.2. Cartoful timpuriu

Foto 6.1. Plante de cartof înfloriți

Denumirea stiinţifică: Solanum Tuberosum

Familia botanică: Fam Solanaceae
Denumiri străine: engleză – potato, franceză – pomme de terre
Centrul de origine: – Cartoful este originar din America de Sud (regiunile
înalte şi umede din Peru, Columbia)
Aria actuală de răspândire. Cartoful a fost adus în Europa în secolul al XVI-lea
(prima oară în Spania, apoi în Anglia şi în secolul XIX şi în România), răspândindu-se
în zonele cu condiţii favorabile, unde se obţin producţii mari cum ar fi Germania,
Olanda, Franţa, Polonia etc Cartofii au fost descoperiţi de conchistadorii spanioli şi
aduşi în Europa fiind iniţial cultivati pentru florile lor, ca plante ornamentale în
grădinile botanice. Frederic cel Mare a fost primul care a recunoscut ca tuberculi de
cartofi pot fi folosiţi în alimentaţie şi a încurajat producţia de cartofi pentru a alimenta
populaţia. Cu toate acestea, regele trebuia să aducă în primul rând agricultorilor
tehnologia de cultivare deoarece cartoful a fost considerat "plantă otrăvitoare”
deoarece după consumul fructelor unii s-au îmbolnăvit de stomac. (Popescu V., 2001).

145
 Tabelul 6.1.
Suprafeţele cultivate cu cartof şi producţiile obţinute
în anul 2011, în principalele ţări din Europa
Ţara Suprafaţa (ha) Producţia Producţia medie
totală (t) (t/ha)
Anglia 146000 6115000 41,8
Austria 22851 816070 35,7
Belarus 341086 7147938 20,9
Belgia 82341 4128669 50,1
Danemarca 41600 1620000 38,9
Federatia Rusa 2202600 32681470 14,8
Franta 158643 7440219 46,8
Germania 258700 11800000 45,6
Italia 62091 1547047 24,9
Olanda 159233 7333472 46,0
Portugalia 26500 389800 14,7
Polonia 400500 8196700 20,4
Romania 248338 4076570 16,4
Spania 79865 2455101 30,7
Serbia 78377 891513 11,3
Ungaria 21000 600000 28,5
Ucraina 1443000 24248000 16,8
(După - FAOSTAT, 2011)

Ciclul de viaţă Cartoful este o plantă anuală cu înmulţire prin tuberculi şi mai
puţin prin sămânţă.
Importanţa culturii Cartoful este un aliment aproape complet, deoarece conţine
toate substanţele necesare corpului uman. Este bogat în hidraţi de carbon (15-23%),
proteine (0,5-25%), vitamine şi săruri minerale.
Tuberculii de cartofi conțin vitamine ca: vitamina A, B, Bl, C, D, PP.
Conţinutul tuberculilor de cartofi în betacarotină (provitamina A), variază între 0,011
şi 0.56mg/100g de substanţă uscată. Vitamina Bl (anevrina), se află în cantităţi de

146
0,09-0,1 mg/lOOg substanţă uscată, iar B (riboflavina) în cantităţi de 0,0075-0,01
mg100g. Vitamina C se află în cea mai mare cantitate şi ea variază între 13-32mg/100g
substanţă uscată. Conţinutul acesteia variază în funcţie de faza de vegetaţie, astfel că,
la maturitate cantitatea de vitamină este mai mică decât înainte cu o lună. Conţine
numeroase elemente dintre care cele mai importante sunt potasiul şi fosforul, care se
găsesc atât în tuberculi cât şi în tulpini (Chiej. R., 1984)
Substanţa uscată în cea mai mare parte este formată din extractive neazotate,
reprezentată prin amidon şi zahăr. Amidonul se află depus sub formă de grăunciori şi
reprezintă 95-99% din substanţele neazotate şi 70-80% din substanţa uscată. Amidonul
din cartofi este alcătuit din amilază şi amilopectină, aceasta din urmă asigurând o mai
bună consistenţă tuberculilor de cartofi la fierbere. (Burzo și colab., 2007).
Consumul anual direct de cartof pe cap de locuitor, variază de la 20-150 kg pe
plan mondial, iar în ţara noastră se situează în jur de 140 kg.
Cartoful se poate consuma în diferite forme: fiert sau copt, salate, supe, piureuri, prăjiţi
în ulei, etc.
Durata de păstrare Tuberculii de cartof din culturile extratimpurii și timpurii
au un grad de perisabilitate ridicat, deoarece epiderma care acoperă tuberculul este
subțire și se exfoliază ușor, iar pe tuberculi apar pete brune. Produsul pierde ușor apă și
se deshidratează repede, tuberculii recoltați putând fi păstrați 4-10 zile până la
valorificare. Tuberculii la cartoful de vară are epiderma mai suberificată, este mai
rezistent la deshidratare și se poate păstra în depozite ventilate 2-3 săptămâni.
Rentabilitatea culturii Pe plan mondial, dar în mod deosebit în ţările dezvoltate
în care industria alimentară şi deci şi cea de prelucrare a cartofului este bine
reprezentată, consumul cartofului este într-o continuă creştere. Pentru producător,
cultura cartofului pentru consum se situează între primele culturi care aduc venituri
substanţiale, raportat la celelalte culturi legumicole. Datorită tehnologiei specifice
relativ uşoare, cultivat în scopul vânzării pe piaţă sau la export, cartoful este una din
cele mai rentabile culturi din agricultură.
Particularităţi botanice
Rădăcina este pivotantă când planta se dezvoltă din sămânţă şi fasciculată când
se dezvoltă din tuberculi.
Rădăcina fasciculată este formată din ramificaţii primare, mugurale, care se
formează la nodurile tulpinii subterane şi rădăcinii secundare (stolonifere), care sunt
grupate câte 3-5 în jurul fiecărui stolon. Sistemul radicular este foarte puțin dezvoltat și
sunt situate de obicei în stratul superficial al solului 30-60 cm. Rădăcinile prezintă o
creştere intensă imediat după răsărire, masa cea mai mare înregistrându-se de la
formarea mugurilor florali până la înflorire.
Tulpina cartofului cuprinde două porţiuni: subterană şi aeriană (epigee).
Tulpina se formează din mugurii tuberculului la înmulţirea vegetativă sau din sămânţă
la îmnulţirea generativă. Tulpina este ierboasă, erectă la începutul vegetaţiei,

147
semierectă sau culcată la maturitate, cu lungimea de 30 – 100 cm, mai rar 150 cm.
Tulpina epigee este de regulă rotundă la partea superioară şi prismatică în partea
bazală (Beukema, H.P.şi colab., 1990).
Tulpina subterană este rotundă pe ea formându-se rădăcinile şi stolonii. Stolonii
sunt ramificaţii ale tulpinilor subterane, care se formează de regulă, înaintea lăstarilor
axilari de pe tulpina epigee. Stolonii, în număr de 12-15 pe plantă, sunt scurţi (sub 10-
15cm), pentru a asigura formarea grupată a tuberculilor în cuib. Tuberculii, au iniţial
forma unor noduli, ca apoi prin creşterea în grosime şi în lungime să capete mărimea şi
forma caracteristică soiului. Tuberculul este o tulpină subterană, tuberizată care
prezintă o parte bazală sau ombilicală, cu care se prinde de stolon şi o parte opusă
„coronară „ apicală sau vârful, care poartă mugurele terminal. Distribuţia ochilor pe
suprafaţa tuberculului este în spirală. Tuberizarea are loc la 10-35 zile după răsărirea
plantelor, iar creşterea acestora durează 45-85 zile, perioadă considerată critică pentru
apă şi substanţe nutritive (Chichea I-, 2000).
Frunzele sunt simple şi imparipenat sectate, cu foliole de mărimi diferite care
alternează cu foliola terminală, care este mai mare şi unită cu una sau ambele foliole
laterale la unele soiuri. Numărul de frunze pe tulpină, oscilează între 8 şi 12 în funcţie
de soi. În funcție de cultivar unele frunze sunt glabre altele pubescente.
Florile sunt grupate în cime simple sau compuse. Floarea este de culoare albă
sau violaceu deschis sau închis, albastru sau albastru-violaceu, alb-gălbui. Unele soiuri
nu formează flori. Polenizarea este predominant autogamă.
Fructul este o bacă de formă sferică sau conică, cărnoasă, suculentă de culoarea
verde, pigmentată în albastru violaceu.
Sămânţa la cartof este mică, de fornă ovoidală turtită, de culoare alb-gălbuie, cu
capacitatea germinativă mai mare în al doilea an, fiind utilizată în lucrări de
ameliorare.
Exigenţe ecologice
Cartoful este o plantă cu o mare plasticitate ecologică, putând fi cultivat în ţara
noastră în toate zonele, începând din sud şi până în nord, de la câmpie şi până în zona
montană.
Temperatura este unul din factorii ce influenţează în mare măsură producţia
cartofului.
Cartoful are nevoie de o temperatură minimă de încolţire de 5-6°C, iar optima
pentru răsărire 12-15°C. La temperaturi sub 0°C suferă toate organele plantei,
tuberculii se îndulcesc, iar părţile aeriene se veştejesc. Vrejii cresc la 7°C, iar
rădăcinile şi la 4-5°C, astfel că la plantările timpurii se formează un sistem radicular
mai puternic. Temperatura optimă pentru creşterea vrejilor este de 19-21°C, iar
maxima 42°C. La temperaturi mai mari decât optima se formează vreji lungi şi
suprafaţă foliară redusă, care duce la diminuarea producţiei.

148
 Temperatura optimă de creştere a tuberculilor este de circa 17°C (16-18°C), cea
minimă circa 2°C, iar maxima 29°C. Sinteza amidonului în frunze are loc la
temperatura aerului cuprinsă între 30-45°C, acumularea amidonului în tuberculi la
temperatura de sub 30°C, iar la temperaturi peste 29°C tuberculii nu mai cresc şi
substanţele nutritive migrează spre organele de creştere aeriene (Berindei M., 1999).
Plantarea cartofului se recomandă a se face de timpuriu, pentru a determina o
formare abundentă a tuberculilor într-un timp scurt, ceea ce înseamnă producţii mai
mari şi tuberculi mai uniformi ca mărime (Popescu V., 2000).
Față de umiditate cerințele cartofului sunt moderate dar este nevoie ca apa să fie
asigurată în permanenţă, fără a exista perioade de secetă sau exces de umiditate. Cele
mai mari cantități de apă sunt necesare în faza de creștere și formare a tuberculilor.
Insuficienţa apei în perioada de formare a tuberculilor întârzie sau eşalonează
acest proces, rezultând mai puţini tuberculi, cu vârste diferite, neuniformi şi rezistenţă
scăzută la boli şi dăunători (Botzan M., 1972).
Umiditate a solului trebuie să fie de 70-80%.
Influenţa negativă a lipsei de apă, se manifestă atât la nivelul părţii aeriene
(tulpini, frunze) care se ofilesc, reducând mult procesul de asimilare, cât şi la nivelul
părţii subterane (tuberculi, stoloni), unde are loc fenomenul de resorbire a tuberculilor
în curs de formare, oprirea creşterii şi îmbătrânirea prematură a tuberculilor deja
formaţi, aflaţi în diferite stadii de formare (Ianoşi S., 1999).
Alternarea perioadelor de secetă cu cele de umiditate duce la apariţia
fenomenului de pieire, prin care, pe tuberculii îmbătrâniţi în timpul perioadelor
secetoase, apar, când revin perioade mai
umede, noi tuberculi mai mici, fenomen ce
duce la realizarea unui material greu de curăţat,
deformat şi fără aspect comercial.
Lumina este unul dintre factorii de
vegetaţie importanți la cultura cartofului
deoarece în lipsa luminii tuberculii rămân mici
iar producțiile scad.
Foto 6.2. Irigarea la cartof

Cele mai bune soluri pentru cultura cartofului sunt cele nisipo-lutoase şi luto-
nisipoase, fertile. Se vor evita solurile compacte unde tuberculii nu se pot dezvolta sau
se vor deforma (Puiu Şt., 1980).
Faţă de reacţia solului, cartoful nu este prea pretenţios, obţinându-se rezultate
bune pe solurile cu pH-ul între 4,5-7,5, cu optimul între 6-6,5 (Stan N. şi colab., 2003).
Cartoful are un consum ridicat în elemente nutritive, în special potasiu şi azot,
dar şi fosfor, magneziu şi calciu. Pentru o tonă de tuberculi şi celelalte părţi

149
componente ale plantelor, cartoful extrage din sol următoarele cantităţi de elemente
nutritive: 4-6kg de azot, l,8-2,8kg fosfor, 7-10kg potasiu, 2,2kg calciu şi 1,6kg
magneziu.
Cartoful reacționează favorabil la fertilizarea organică care asigură importante
sporuri de producţie prin aportul de elemente nutritive şi prin îmbunătăţirea însuşirilor
fizice, microbiologice şi hidrofizice ale solurilor.

Cultivaruri utilizate
Tehnologia de cultură a cartofului timpuriu în câmp
Bune premergătoare pentru cultura cartofului sunt leguminoasele: lupin, lucerna,
mazăre, trifoi, fasole. Revenirea pe sola cultivată cu solanaceeae trebuie să se facă doar
după 3-4 ani.
Pregătirea terenului începe toamna, cănd se va efectua desființarea culturii
anterioare, fertilizarea de bază cu 30-40 t gunoi de grajd, 200-300kg /ha P2O5 și 150-
200 kg/ha K2O apoi se efectuează arătură adâncă la28-30cm, urmărind ca umiditatea
solului să fie bună pentru ca arătura să se efectueze fără a lăsa bulgări prea mari care să
necesite treceri repetate cu grapa și deci tasarea solului. Pentru ca lucrarea de plantare
să se poată face primăvara foarte devreme toamna se va efectua mărunțirea solului prin
discuire.
Primăvara terenul se fertilizează cu azotat de amoniu și se pregătește cu
cultivatorul sau grapa cu discuri până la adâncimea de plantare.
Pregătirea tuberculilor de cartofi pentru plantare
Pentru plantare tuberculii se sortează reținând doar tuberculii sănătoși, fără
lovituri sau urme de atac de boli sau dăunători.
Tuberculii se calibrează alegând pentru plantare doar tuberculii de dimensiuni
mici sau mijlocii (30-50g sau 60-70g) care se utilizează întregi sau cei de dimensiuni
mai mari dar care se secționează longitudinal în așa fel încât fiecare secține să prezinte
muguri viabili.
După calibrare tuberculii pot fi dezinfectați în soluție de formalină cu
concentrație 0,5%, timp de 5 minute. După dezinfecție se așează tuberculii în grămezi
și se acoperă timp de 2-3 ore pentru sudație, după care se descoperă se usucă și se trec
la încolțirea prealabilă.
Pentru a obține producții mai timpurii se recomandă întreruperea perioadei de
repaus a cartofilor prin așezarea acestora în magazii, camere, pivnițe cu 35-40 zikle
înainte de plantare. În primă fază cartofii se țin fără lumină circa 2 săptămâni în lădițe
în strat subțire, la temperatura de 16-18ºC, pănă cînd colții formați au 1-3 mm.
Apoi tuberculii se așează la lumină natural sau artificială timp de 10-15 zile, iar
temperatura se coboară la 12-13ºC. Tuberculii se țin pănă când colții au lungimea de
10-12 mm și grosimea de 0,8-1 mm, culoare verde violacee intensă și sunt turgescenți.

150
 Calendaristic, epoca de plantare a cartofilor este în zona foarte favorabilă (mai
rece şi umedă ) între 5-10 aprilie, iar în zona de câmpie 5-15 martie. Durata de plantare
trebuie să fie cât mai scurtă, mai ales în anii cu desprimăvărări întârziate. Perioada
optimă de plantare durează 15-18 zile în zona foarte favorabilă, 10-15 zile în zona
favorabilă şi 6-8 zile în zona de câmpie (Berindei M., 1997).
Plantarea se poate realiza manual în gospodăriile populației, semimecanizat pe
suprafețe mici prin deschiderea unor rigole cu plugul sau cu rarița și plantarea manuală
a tuberculilor și plantarea mecanizată. Dacă se utilizează tuberculi neâncolțiți se
plantează cu mașina SaPB-75 iar pentru tuberculii încolțiși MPR -6.
Densitatea de plantare variază între 45 şi 70 mii cuiburi la ha, în funcţie de sol,
caracteristicile materialului de plantat şi scopul culturii.
Distanţa între rânduri variază între 60-80 cm, iar pe rând între 20-3O cm în
funcție de cultivarul utilizat.
Adâncimea de plantare variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice (zona de
cultură), masa tuberculilor, epoca de plantare şi modul de recoltare.
Plantarea tuberculilor mai mici sau a bucăţilor de tuberculi se face la o
adâncime mai mică cu circa 2cm (zona foarte favorabilă ), până la 4cm (în celelalte
zone ). Adâncimea este mai mică, pe solurile grele şi la plantările spre sfârşitul epocii
optime. Cartofii încolţiţi se plantează la adâncime mai mică, pentru a răsării mai
repede. (Gorea, T şi colab., 1986)
Cantitatea de tuberculi plantaţi la hectar variază în funcţie de densitate (numărul
de cuiburi şi de tuberculi în cuib) şi de masa tuberculilor, fiind cuprinsă între 3000 şi
4800 kg/ha. Prin secţionare şi preîncolţire, cantitatea se poate reduce la jumătate.
Lucrările de îngrijire constau în menținerea unui sol curat fără buruieni prin 1-2
parașile manuale și 1-2 prașile mecanice urmate de rebilonat, care se poate executa fie
manual pe suprafețe mici cu sapa fie cu cultivatorul CL-4,5 echipat cu rariță în agregat
cu U650 sau L-445.
Pe suprafețe mari se pot folosi şi erbicide sistemice sau de contact: Afalon 50
SC 2,5 l/ha; Gesagard 50 WP 2-4 l/ha; Dual Gold 960 EC 1-1,5 l/ha.
În primăverile secetoase se vor aplica și 3-4 udări cu norme mici de apă (200-
3
250 m /ha), pentru că sistemul radicular la cartof este superficial și pentru a nu răci
solul.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
Numărul agenţilor patogeni care pot produce pagube culturii de cartof, este
destul de. Virulenţa atacului şi pagubele produse culturii sunt însă diferite în funcţie de
condiţiile specifice din fiecare zonă şi an de cultură, precum şi de particularităţile
biologice ale fiecămi agent (Boţoman Gh. și colb, 2005).
Printre bolile care produc pagube deosebite culturii cartofului se numără mana
şi alternaria, prima manifestându-se în special în zonele mai reci şi umede de cultură,

151
iar cea de a doua manifestându-se în zonele mai călduroase din zona de câmpie
(Gheorghieş C., şi colab., 2002).
Mana cartofului - Phytophthora infestans, se manifestă pe aproape toate
organele plantei: frunze, tuberculi, tulpini, iar tratamentul începe la primele manifestări
sau la avertizarea dată de staţiile de avertizare. Primele manifestări ale bolii au ca efect
apariţia pe frunze a unor pete decolorate, care ulterior se extind, ţesutul din centrul
petelor capătă o culoare maro spre negru şi se usucă. Principala sursă de infecţie o
constituie pentru ţara noastră, materialul de plantat infectat. Cand ploile alternează cu
temperaturi cuprinse între 15 şi 21 0C boala apare foarte frecvent (Hermeziu Manuela,
Hermeziu R., 2009). Principalele măsuri care se iau pentru prevenirea și combaterea
acestei boli sunt plantarea în epoca optimă și la adâncimea corespunzătoare tipuljui de
sol, cultivarea cartofului bilonat, folosirea unor cultivaruri rezistente și aplicarea unor
tratamente fitosanitare când se depășește pragul economic de dăunare cu produse
specific pe bază de cupru (Antracol 1,5 kg/ha, Dithane 75 WG 2/2,5 kg/ha, Folpan 80
WP 1,5 kg/ha, etc) (Codexul de produse fitosanitare, 2010)
Alternarioza - Alternaría dauci f. sp. solani atacă cartoful în zonele calde şi cu
precipitaţii puţine, iar pierderile cauzate de aceasta numai asupra foliajului, pot ajunge
la 25-50% şi uneori chiar mai mult, dacă nu se iau măsuri de combatere. Se șpot utilize
produse specific: Antracol 1,5 kg/ha, Bravo 500 1,5 l/ha, Dithane M45-2 kg/ha.
Dintre dăunători cel mai periculos este Gândacul de Colorado - Lepinotarsa
decemlineata Say. Pagubele produse culturii pot ajunge în funcţie de zonă la 24-43%
în cazul efectuării unor tratamente cu întârziere şi poate compromite total în cazul
neefectuării de tratamente. Sunt atacate toate organele plantei, frunze, tulpini, tuberculi
cu excepţia rădăcinilor. Tratamentele se fac la semnalarea atacului alternând
insectofungicidele pentru ca dăunătorul să nu capete rezistență (onevos 31,5 CE
2kg/ha, Fastac 12 EC 0,06 l/ha, Mospilan 20 SP 0,06 kg/ha, Regent 200 SC 0,09 l/ha
(Roşca I. şi colab., 2001).
Recoltarea începe în a doua decadă a lunii mai și se încheieîn a tereia decadă a
lunii iunie.
Recoltarea se va face când tuberculii au depășit 30 g/bucată. Tuberculii se scot
manual prin smulgere dacă solul este nisipos, cu sapa sau cu plugul (semimecanizat),
iar după dizlocare se lasă 10-15 minute pe sol pentru reducerea exfolierii. Înainte de
recoltarea cu plugul se vor cosi vrejii. (Beceanu D. și colab, 2008).
În funcție de cultivarul utilizat și de tehnologia de cultură se pot obține
producții de 12-15t/ha.

Tehnologia culturii cartofului de vară în câmp

Bune premergătoare sunt leguminoasele după care se pot obține rezultate foarte
bune.

152
 Pregătirea terenului este asemănătoare cu cea de la cartoful timpuriu și aici o
atenție deosebită se acordă executării la timp și de calitate a lucrărilor pentru a avea un
teren afânat și fară bulgări care să permită bilonarea ușoară și formarea unui număr
mare de tuberculi la cuib.
Pentru plantarea cartofului de vară se utilizează tuberculi neâncolțiți de
dimensiuni medii (Ø 30-60 cm), care se plantează în câmp în perioada 10-25 martie.
Plantarea se face în rânduri la 60-70 cm între rânduri iar pe rând plantarea se face la
20-25 cm, realizând densități de 50-65 mii plante/ha.
Lucrările de îngrijire sunt aceleași ca și la cartoful timpuriu, atenție deosebită se
va acorda combaterii buruienilor care concurează cartofii pentru lumină și apă și
aplicarea unui număr mai mare de udări 5-6 în timpul vegetației.
Recoltarea se face manual pe suprafețe mici și mecanizat pe suprafețe mari cu E
684 în agregat cu U-650 la recoltările mai timpurii și cu combina MSC 2 când
epiderma este suberificată și n u mai există riscul vătămârii cartofilor. Înainte de
recoltare trebuie să se facă cositul sau tocatul vrejilor de cartofi. Se pot obține
producții de 20-25 t/ha.

Cultura succesivă (cultura a II-a).

Se practică în zonele din sudul țării iar cultura are șanse de reușită numai în
condiții de irigare.
Cultura de cartof succesivă se poate înființa după culturi de vărzoase timpurii,
mazăre de grădină, salata.
Pregătirea terenului se face ca pentru toate culturile succesive prin desființarea
culturii anterioare și o arătură superficială la 18-20 cm adâncime cu ocazia căreia se
încorporează și îngrășăminte chimice ușor solubile care să poată fi utilizate de către
cartof.
Pentru plantare se pot utiliza cartofi din cultura timpurie de 30-40 g sau se pot
utiliza cartofi din anul anterior. Pentru cartofii din anul anterior pregătirea pentru
plantare se face ca și la celelalte culturi, cartofii din producția timpurie se tratează cu
Thiouree 2-3 % 20-30 de minute pentru scoaterea din repaus. După tratament se lasă
10-12 ore sub prelate pentru sudație. După sudație se așează tuberculii în strat de nisip
care se va uda pentru a se menține în permanență umed.
Plantarea se face în a doua decadă a lunii iunie dacă se folosesc tuberculi din
anul anterior și în prima decadă a lunii iulie dacă se folosesc tuberculi noi, utilizând
aproximativ 800-1000 kg de tuberculi pentru un hectar.
Lucrări de îngrijire sunt asemănătoare ca la cultura timpurie, atenție deosebită
acordând udării și fertilizării suplimentare. Recoltarea se face după căderea brumelor și
se obțin producții de 8-10 t/ha.

153
 Cultura protejată a cartofului

Pentru obținerea unor producții mai timpuriii cartoful se poate cultiva în solarii,
în tunele joase, se poate acoperi cu folie Agryl, sau se mulcește solul cu folie neagră
care se perforează fie înainte de plantat sau după plantare.
Prin cultivarea în aceste sistemele de cultură se pot realiza producții mai
timpurii cu 7-15 zile față de culturile din câmp, deoarece se poate planta mai devreme
iar solul se va încălzi mult mai bine și iși va menține căldura. Se aplică lucrările de
îngrijire obișnuite, dar se va acorda o atenție deosebită aerisirii spațiilor de cultură
pentru a nu favoriza apariția bolilor.

Test de autoevaluare
Având în vedere noţiunile parcurse în această unitate de învăţare răspundeţi la
următoarele întrebări:
Intrebarea nr.1
a)Care este denumirea științifică și familia din care face parte această specie?
d)Când se recoltează cartofii timpurii din camp, si care este dimensiune minima a
tuberculilor recoltati?

154