USTUROIUL

Allium sativum L. ssp. vulgare

Fam. Alliaceae (Liliaceae)
engleză - garlic; franceză - ail blanc, spaniolă – ajo

Importanţa culturii
Usturoiul se cultivă pentru bulbii săi, care se consumă în stare proaspătă, sau
pentru condimentarea unor mâncăruri sau conserve. Se poate industrializa prin
deshidratare, liofilizare sau pastă. De la usturoi se mai consumă tulpinile false şi
frunzele verzi.
Căţeii de usturoi conţin 22,6 - 27,9% glucide, 5,3 - 6,8% protide, 0,06 - 0,20 %
lipide, 0,7 % , săruri minerale de Na 32,0 mg/100 g.s.p. şi K 515 mg/100 g.s.p, 30
mg acid ascorbic/100 g material proaspăt
Allicina este principala substanţă bioactivă din bulbii de usturoi, ea având un rol
însemnat în diminuarea conţinutul de lipide din sânge, flavonolii reprezentaţi în
principal prin quercetină, inhibă creşterea tumorilor.
Bulbii de usturoi acumulează o cantitate mare de potasiu, calciu, magneziu şi
sodiu, precum şi de nitraţi. Conţinutul de nitraţi a fost de 3.115 ppm în frunze şi
1.193 ppm în bulbi
 Origine şi aria de răspândire

• Usturoiul este vechi în cultură, fiind cunoscut cu

5000 - 6000 ani î.e.n.. După diverşi autori
usturoiul îşi are originea în bazinul Mării
Mediterane, Egipt, Grecia, Asia Mică şi de Sud,
Kazahstan, Uzbekistan, Iran, Afganistan, India.
• A fost cultivat încă din vremea egiptenilor,
grecilor şi romanilor şi a fost folosit iniţial ca
plantă medicinală apoi ca plantă alimentară.
• În prezent se cultivă în foarte multe ţări. În anul
2004, în Argentina au fost cultivate cu usturoi 14
mii ha şi s-a realizat o producţie medie de 10,2
t/ha, în Brazilia suprafaţa ocupată cu usturoi a
fost de 10 mii hectare iar producţia 8,13 t/ha.
 Suprafeţele cultivate cu usturoi şi producţiile obţinute
în anul 2011, în principalele ţări din Europa

Ţara Suprafaţa (ha) Producţia totală (t) Producţia medie (t/ha)

1586 15330 9,6

Albania
2454 8,7
Belarus 21575
19539 7,4
Franţa 2615
3155 30585 9,6
Italia
12128 66602 5,4
Romania
26800 233948 8,7
Federatia Rusa
7744 21149 2,7
Serbia
140762 8,9
Spania 15750
21200 171900 8,1
Ucraina
• Particularităţile botanice şi biologice
• Usturoiul este o legumă perenă în zona de origine, care în condiţiile
de cultură de la noi din ţară se comportă ca plantă anuală (nu
formează tulpini florifere, flori şi seminţe).
• Sistemul radicular este superficial, fiind alcătuit din rădăcini
fasciculate, albe, subţiri, ce se prind pe faţa inferioară a unui disc
care reprezintă, de fapt, tulpina plantei. Frunzele sunt lineare,
netede, de culoare verde albăstruie, cresc într-un singur plan. La
partea inferioară se îmbracă unele pe altele formând tulpina falsă.
Frunzele sunt acoperite cu un strat gros de pruină.
• Plantele de usturoi au înălţimea de 30-35 cm.
• Bulbul (căpăţâna) este format din mai mulţi bulbili (căţei) fiecare
fiind acoperit cu o foiţă pergamentoasă iar la exterior toţi sunt înveliţi
în 2-3 foiţe pergamentoase de culoare albă, alb-murdar, roz sau
violaceu. Bulbilii au mărimi şi greutăţi diferite funcţie de cultivar, într-
un kilogram se găsesc aproximativ 800-1000 bulbi.
• Fiecare bulbil prezintă un mugur vegetativ care permite înmulţirea
speciei.
 Exigenţe ecologice

• Usturoiul este o plantă cu o rezistenţă mai mare la temperaturi

scăzute faţă de ceapă. Cultivarurile de usturoi de toamnă pot fi
plantate în câmp din toamnă având o rezistenţă bună la temperaturi
scăzute. Temperatura minimă de pornire în vegetaţie este 3-4oC,
optima 18-20oC.
• Dacă bulbilii destinaţi înmulţirii se păstrează la temperaturi de 20-
24oC, la plantare nu se mai obţin bulbi.
• Usturoiul are pretenţii mari faţă de lumină, deoarece în condiţii de
umbrire nu se mai formează căţei.
• Faţă de umiditate are cerinţe moderate. În condiţii de secetă se
reduce mult producţia. Umiditatea în exces duce însă la putrezirea
bulbilor.
• Usturoiul preferă soluri uşoare, bine structurate, bogate în substanţe
organice. Gunoiul de grajd se va aplica la cultura premergătoare,
deoarece usturoiul valorifică efectul remanent al acestui
îngrăşământ.
• Consumul specific este de 5 -6 kg N; 1,2-1,5 P2O5; 4- 5,5 K2O, 2-3
kg CaO şi 0,5 kg MgO pentru o tonă de produs
• Tehnologia culturii usturoiului
• Usturoiul este o plantă anuală în condiţiile de cultură din ţara
noastră, care se cultivă în câmp prin plantare de bulbili.
• Bune premergătoare pentru cultura usturoiului sunt solano-
fructoasele şi leguminoasele. La cultura usturoiului se va respecta
cu stricteţe asolamentul şi rotaţia de 4-5 ani, deoarece usturoiul
poate fi atacat de nematozi care pot compromite producţia.
• Lucrările de pregătire a terenului încep în toamnă, prin desfiinţarea
culturii anterioare, fertilizarea cu 300-350 kg/ha superfosfat şi 100-
150 kg/ha sare potasică, arătura adâncă.
• Dacă plantarea se realizează toamna terenul se mărunţeşte cu
grapa cu discuri. Pentru plantările de primăvară arătura se lasă în
brazdă crudă urmând ca mărunţirea să se realizeze primăvara,
imediat ce se poate intra pe teren.
• Culturile de toamnă se înfiinţează prin plantarea bulbililor în luna
octombrie, pentru ca plantele să fie bine înrădăcinate până la
instalarea îngheţului.
• Primăvara, se plantează, la începutul lunii martie, pe terenul
fertilizat cu 150 kg/ha azotat de amoniu sau îngrăşăminte complexe,
mărunţit prin lucrări cu grapa şi eventual erbicidat cu Treflan 24 Ec,
sau Dual 500 3-4 l/ha, pe suprafeţe mari, cu încorporarea
erbicidului.
• Pentru plantare, bulbilii se sortează alegând ca material de înmulţire
doar pe cei sănătoşi, neinfectaţi cu nematozi.
• Cantitatea necesară de bulbili este de 400 - 1000 kg/ha în funcţie de
mărimea celor care se folosesc la plantare.
• Se plantează manual sau mecanizat (ca la arpagic) 4 rânduri (la 25
cm) pe o brazdă de 94 cm, la distanţa pe 4-5 cm pe rând, realizând
o densitate de 600.000-700.000 pl/ha.
• Adâncimea de plantare este de 5 cm toamna şi 3-4 cm primăvara.
• Lucrările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele de la ceapă, o atenţie
deosebită acordându-se combaterii buruienilor, care pot concura usturoiul
atât pentru hrană cât şi pentru lumină. În anii secetoşi se aplică 2-4 udări cu
norme de 300-350 m3 apă/ha mai ales în perioada formării bulbilor.
• Pentru asigurarea unor producţii bune se aplică şi o fertilizare fazială, mai
ales pe solurile sărace în elemente nutritive, folosind îngrăşăminte
complexe 150-200 kg/ha.
• Combaterea bolilor şi dăunătorilor se face respectând în primul rând rotaţia
culturii şi la avertizare în cazul în care se semnalează prezenţa unor boli
sau dăunători.
• Musca usturoiului se combate prin tratamente cu Carbetox 37 EC 1,5 l/ha
sau Zolone 35 EC 0,2%.
• Recoltarea la usturoiul plantat de toamnă începe în luna iunie iar la cel
plantat primăvara în luna iulie.
• Recoltarea se face prin dislocare, manual sau mecanizat, când s-au înmuiat
tulpinile false şi s-au uscat frunzele. Bulbii se lasă pe teren să se usuce şi
apoi se transportă la locul de depozitare.
• Producţia obţinută este de 8-10 t/ha.
• Cultura forţată a usturoiului se face pentru consumul ca stufat iar
tehnologia de producere este similară cu cea de la ceapă. Se obţin 7 - 8
kg/m2.
 Usturoiul Rocambole

Allium sativum L var. ophioscorodon Dom.

Fam. Alliaceae Liliaceae
engleză - rocambole; franceză - ail rocambole,
 Importanţa culturii
Se consumă ca şi usturoiul comun. Cultura lui se practică datorită
prezenţei bulbilor aerieni care servesc ca material de înmulţire.
Origine, particularităţi biologice şi tehnologia de cultură
Specia este originară din Egipt, în prezent fiind cultivat în aceleaşi regiuni
ca şi usturoiul comun.
Faţă de usturoiul comun la aceste plante primăvara apare o tulpină
floriferă, cu o inflorescenţă în interiorul căreia se formează bulbili aerieni
rotunzi de dimensiuni mici care au însă consistenţa şi alcătuirea unui căţel de
usturoi, fiind posibilă utilizarea lui ca material de înmulţire.
Tehnologia de cultură şi lucrările de îngrijire sunt asemănătoare cu cele
de la usturoiul comun.
Recoltarea se face în luna iulie, iar producţiile sunt de 8-10 t/ha.
Allium cepa forma proliferum -ceapa Rocambole