14.1.

Definiţie
Electrostimularea neuromusculară (ESNM), cunoscută şi sub denumirea de
electrostimulare musculară (ESM) sau electromiostimulare reprezintă declanşarea
contracţiei musculare cu ajutorul impulsurilor electrice.
Impulsurile sunt generate de un dispozitiv şi livrate prin intermediul
electrozilor plasaţi pe tegument, la muşchiul ce trebuie stimulat. Impulsurile
mimează potenţialul de acţiune pornit de la sistemul nervos central şi care
determină contracţia musculară. De obicei se folosesc electrozi placă, bine fixaţi pe
tegument.
ESNM este atât o formă de electroterapie, cât şi o formă se antrenament
muscular. Se consideră a fi o tehnică complementară de antrenament sportiv, idee
susţinută de cercetări ştiinţifice în domeniu.
ESNM determină adaptarea fibrelor musculare (antrenament). Datorită
caracteristicilor fibrelor musculare scheletice, diferitele tipuri de fibre pot fi
activate diferit prin diferite tipuri de EMS, iar modificările induse depind de
protocoalele sau programele de aplicare al ESNM. Unele programe cresc
rezistenţa, altele cresc forţa.
În medicină ESNM este folosită în scop reabilitativ, ca de exemplu în
prevenţia atrofiei muşchilor imobilizaţi ca urmare a leziunilor musculoscheletale,
osoase, ale articulaţiilor, ligamentelor sau tendoanelor.
NOTĂ! Nu se va confunda electrostimularea neuromusculară (ESNM)
cu stimularea electrică transcutanată (TENS), folosită în terapia durerii. ESM
stimulază nervul motor pentru a se obţine contraţie musculară, pe când TENS
stimulează terminaţiile nervioase senzoriale de la nivelul tegumentului pentru
a reduce durerea.
În scop de recuperare, ESNM se foloseşte de obicei în asociere cu alte
metode şi tehnici kinetoterapeutice. Scopul acesteia este de a stimula nervii motori
cu impulsuri electrice, devreme ce aceştia sunt o componentă naturală a sistemului
de comunicare dintre creier şi sistemul muscular. Cu ajutorul - senzaţia înregistrată
este în funcţie de creşterea intensităţii curentului aplicat:
furnicături ~ înţepături ~ arsură ~ durere
- la polul (+) se induce fenomenul de analgezie, datorat hiperpolarizării celulei şi
scăderii excitabilităţii acesteia.
- la polul (-) se induce fenomenul de stimulare prin depolarizare a celulei şi
creşterea excitabilităţii acesteia.
 Asupra fibrelor nervoase motorii:
La polul negativ (-), atunci când acesta este folosit ca electrod activ, se
produce scăderea pragului excitabilitaţii pentru fibrele motorii, deci creşte
excitabilitatea lor: va fi deci posibilă stimularea fibrelor motorii şi apariţia
contracţiei. Studiile au dovedit că scăderea sau creşterea bruscă a intenstităţii
curentului reprezintă un stimul suficient de important, declanşând o contracţie
musculară promptă. Acţiunea stimulatoare a curentului galvanic asupra fibrelor
nervoase motorii este utilizată în practică, ca pregatire a musculaturii denervate
pentru curenţii excitatorii.
 - la polul (-) se înregistrează o scădere a pragului de excitaţie, având
loc acelaşi fenomen de stimulare neuromotorie cu creşterea excitabilităţii.
 Asupra sistemului nervos central:
Există efecte certe ale curentului galvanic asupra SNC probate la început pe
animale de laborator. Hoff a dovedit experimental că, la aplicarea unei galvanizări
descendente, cu electrodul pozitiv (+) cranial şi cel negativ (–) caudal asupra
animalului de experienţă, se produce aşa numita ”ameţeală” care poate merge până
la “narcoză” galvanică, aparută la creşterea suficient de importantă a intensitaţii
curentului. Clinic, această stare s-a exprimat prin faptul că extremitaţile animalului
au ramas extinse (primele studii realizate pe broască). Dacă galvanizarea a avut
sens ascendent (electrodul pozitiv caudal şi cel negativ cranial) se produceaşa
numita “convulsie galvanică”, cu extremităţile puternic flectate. Astfel Hoff a
dovedit că aplicaţiile descendente au efect sedativ, narcotic, iar cele ascendente
efect excitant asupra SNC al animalului de experienţă.
Acelaşi lucru s-a constatat şi în cazul peştilor: în aplicaţiile descendente
(prin orientarea capului la anod şi a cozii la catod) apare în timp, o oarecare
dezorientare, în vreme ce în cazul aplicaţiilor ascendente apar efecte de excitare.
Koeppen a extins aceste studii la om şi a aratat că aplicaţiile descendente de
curent galvanic (mai ales în cazul aplicaţiilor sub forma băilor galvanice)
determină scăderea reflectivităţii osteotendinoase a individului, în vreme ce
aplicaţiile ascendente cresc excitabilitatea. În concluzie, Koeppen consideră că
tonusul SNC este diminuat, în general, în aplicaţiile decendente. (Sidenco)
În concluzie, putem spune că la trecerea curentului, efectele instalate sunt în
funcţie de polaritatea aplicată, şi anume: - polul (+) aplicat cranial
determină un efect analgezic, descendent,
- polul (-) aplicat cranial determină un efect stimulant,
ascendent

Diverse studii legate de reacţiile senzoriale determinate de trecerea

curentului electric au aratat că pot apare astfel: ♦ reacţii vizuale luminoase de
tip fosfene (în cazul în care subiectul stă cu ochii închişi), percepute
sub formă de puncte, bastonaşe, cercuri colorate (galben sau alte culori);
♦ reacţii auditive de tip acufene (pocnituri/zgomote în urechi);
♦ reacţii labirintice de tip vertij voltaic: senzaţia de ameţeală
percepută de subiect conform căreia, capul deviază la dreapta dacă subiectul
nu are afectări care să compromită echilibrul, sau de partea bolnavă dacă are
o suferinţă cunoscută la nivelul urechii interne;
♦ reacţii gustative: la polul negativ (–) se constată apariţia gustului
metalic, astringent, iar la polul
pozitiv (+) apariţia gustului acru.

 Asupra fibrelor vegetative vasomotorii:

Curentul galvanic determină o activare vasculară importantă, exprimată
clinic prin hiperemie.
Astfel, la trecerea curentului galvanic, după o scurta perioadă de
vasoconstricţie, se produce o vasodilataţie reactivă care caracterizează hiperemia,
exprimată clinic prin eritemul cutanat local, însoţit de creşterea temperaturii locale.
Subiectiv, se percepe o senzaţie de caldură plăcută la nivelul electrodului. Are loc
o reacţie care se menţine şi după întreruperea curentului electric, fiind întotdeauna
mai pronunţată la catod, şi care dispare lent în cateva ore.
Vasodilataţia locală este importantă, atât la nivelul vaselor superficiale
cutanate, cât şi la nivelul vaselor profunde, în primul rând a vaselor musculare. În
consecinţă, la trecerea curentului galvanic creşte vascularizaţia şi in teritoriile
profunde, consecutiv creşterii fluxului sanguin în cele superficiale. Acest lucru a
fost dovedit de studii multiple, bazate pe metode diverse de investigare:
o pletismografice,
o infrasonoscilografice,
o fluorografice, evidenţiind fluxurile sanguine într-un teritoriu, precum şi
debitul sangvin, la un
moment dat, printr-o anumită zonă.
Astfel s-a constatat că, la trecerea curentului galvanic, circulaţia cutanată
creşte cu până la 500%, iar cea musculară cu până la 300% faţă de valorile de
repaus (înaintea trecerii curentului galvanic). Persistenţa fenomenului este de 15-
30 minute după aplicaţie.
Efectele vasodilatatoare obţinute astfel prin trecerea curentului galvanic sunt
superioare altor proceduri fizice, de exemplu din domeniul hidrotermoterapiei,
cum ar fi aplicarea băilor ascendente Hauffe (băi parţiale): metodologia acestei
proceduri presupune imersia membrelor superioare într-o incintă cu apă, pornind
de la temperatura de indiferenţă (la care schimburile de căldură între organism şi
mediu sunt minime) şi se creşte temperatura gradat, câte un grad Celsius pe minut,
determinând astfel vasodilataţia în zonele imersate. Clasic, această procedură de
hidrotermoterapie parţială se aplică în scopul stimulării unui proces de
vasodilataţie în teritoriul coronarian, similară celui produse la nivelul membrelor
superioare imersate, datorită faptului că există o relaţie consensuală între circulaţia
membrelor superioare şi cord, adică cele două teritorii au o reacţie vasculară
dezvoltată în acelaşi sens (răspund în acelaşi fel la excitanţi, prin vasodilataţie sau
vasoconstricţie, indiferent dacă excitantul se aplică pe unul dintre teritorii,
superficial cutanat sau profund).
Trecerea curentului galvanic produce o vasodilataţie superioară acestei
proceduri şi a altora. Creşterea vascularizaţiei locale la trecerea curentului galvanic
determină creşterea irigaţiei zonei respective şi efecte biotrofice, prin aceasta creşte
gradul de nutriţie a teritoriului, şi consecutiv, creşte resorbţia exudatelor şi a
edemelor locale.
În concluzie, efectele sunt de acţiune hiperemizantă, de activare a
vascularizaţiei (vasodilataţie atât la nivelul vaselor superficiale, cutanate cât şi la
nivelui celor profunde, din straturile musculare), eritemul cutanat.

Datorită acestor efecte asupra vascularizaţiei periferice, cutanată şi

musculară, aplicaţiile curentului galvanic au indicaţii în mai multe tipuri de
patologii :
 ♦ acrocianoze,
♦ angioneuropatii (suferinţe care au la bază tulburări funcţionale la
nivelul vaselor nervilor, mai ales
filetele vegetative),
♦ crioparestezii funcţionale nocturne, mai ales ale membrelor inferioare
(exprimate clinic prin
amorţeli, furnicături cu senzaţia de rece, alterărivasculare periferice),
♦ arteriopatii periferice (afectări de trunchiuri principale vasculare, mai
ales în stadiile incipiente,
fără alterări organice importante ale peretelui vascular, cu scăderea
elasticităţii acestuia şi deci, a
răspunsului vasodilatator),
♦ distrofii simpatice reflexe (vechile “algoneurodistrofii”) ale membrelor,
care apar printr-un
mecanism de hipersimpaticotonie, declanşat de celemai multe ori
posttraumatic. (Sidenco)
Asupra sistemului nervos vegetativ:
Această acţiune recunoscută a curentului galvanis este însă inconstantă şi
individualizată. Reacţia vegetativă la trecerea curentului galvanic depinde de :
♦ dominanţa tonusului simpatic sau parasimpatic, specifică
individului asupra căruia se face aplicaţia,
♦ locul de aplicare a curentului galvanic,
♦ polaritate (stimulare simpatică sau parasimpatică, în funcţie de
polaritatea curentului galvanic aplicat).
Regiunea de elecţie, atunci când se urmareşte în mod special influenţarea
funcţiei sistemului nervos vegetativ (SNV), este zona cervicală şi dorsală
superioară, denumită generic “ gulerul lui Scerbac”: acesta va fi locul de aplicare a
procedurii.

 Asupra sistemului circulator

Schnee a demonstrat pentru prima dată acţiunea diferenţiată a curentului
galvanic asupra circulaţiei, în funcţie de polaritatea aplicaţiei. Galvanizările
descendente cresc fluxul sangvin și dinamica circulaţiei către cord, deci:
- creşte circulaţia de întoarcere a sângelui venos din plămâni şi din membrul
superior,
- creşte transportul de sânge arterial către sistemul port.
Dacă aplicaţia este ascendentă :
- creşte circulaţia venoasă de la nivelul membrelor inferioare şi organelor
portale către cord,
- creşte circulaţia arterială spre plămâni şi membrele superioare,
- creşte viteza sângelui venos de la inimă spre plămân.
Există însă o reactivitate individuală de care trebuie să ţinem seama în cursul
acestor aplicaţii. Rezultatul final va depinde deci, de reacţia individuală a
pacientului faţă de curentul galvanic, la care se adaugă caracteristicile tipului de
aplicaţie.
 Datorită acestor acţiuni dezvoltate la trecerea curentului galvanic,
considerăm că aplicaţiile curentului galvanic determină următorele efecte
fiziologice la nivelul substratului străbătut:
♦ creşterea debitul circulator, inclusiv cel muscular (de câteva ori; secundar,
această creştere participă la obţinerea efectului analgezic, în mod deosebit atunci
câmd durerea are la bază fenomenele ischemice);
♦ dezvoltarea efectului pe trombus, cu condiţia ca aplicaţia să se facă
transversal prin vas ( latero-lateral), mereu în acelaşi sens:
- astfel, la 2-3 zile de aplicaţie se înregistrează scăderea volumului şi
ataşarea trombusului la catod (faza I),