TERAPIA DURERII

IV
 CURENTUL GALVANIC

• Curentul electric de frecventa zero sau curentul continuu

• Intensitatea curentului poate varia crescand de la valoarea zero a
intensităţii până la un anumit nivel (curent continuu ascendent) sau
descrescand spre zero (curent continuu descendent).
 CURENTUL GALVANIC- PROPRIETATI
• Electroliza=fenomenul de disociere ionica si deplasarea acestora spre polii de
semn contrar: la anod(+) se indreapta anionii (-) si la catod(-) se indreapta
cationii(+);
• Ionoforeza=fenomenul de deplasare a ionilor prin membranele celulare
semipermeabile;
• Electroforeza=fenomenul prin care elementele neutre chimic se incarca prin
absorbtie cu ioni(+ sau -) si migreaza sub actiunea curentului galvanic la
anod(anelectroforeza) sau catod(catelectroforeza);
• Electroosmoza=deplasarea moleculelor de apa prin peretele celular sub
actiunea curentului continuu;
• Rezistenta tisulara sau rezistenta ohmica: reprezintă rezistenţa pe care o
intampină curentul continuu la trecerea prin ţesuturi, rezistenţă generată de
fenomenul de polarizare.
 CURENTUL GALVANIC- ACTIUNI BIOLOGICE

• Mecanismul fundamental- modificarea concentraţiilor ionice la nivelul

structurilor străbătute de curent si secundar aparitia unor procese
biologice in zona de trecere a curentului galvanic.
• Din punctul de vedere electrochimic si al conductibilităţii,
organismul uman se comportă ca un conductor de gradul II, deci
poate fi asemănat cu un electrolit. In structura sa, apa reprezintă 70%
din greutatea corpului, restul fiind substanta solidă reprezentată in
mare măsură de săruri. Deci in acest mediu lichidian se află
numeroase săruri dizolvate, realizand diverse concentraţii.
 CURENTUL GALVANIC- ACTIUNI BIOLOGICE
• Mediul electrolitic uman nu este omogen deoarece este compus din elemente cu
diferite grade de conductibiliate. In aceste condiţii, organismul nu poate fi
străbătut uniform de curentul electric. Cei mai buni conductori sunt sangele,
LCR si limfa, la polul opus aflandu-se pielea si parul.
• Aplicarea curentului galvanic asupra organismului determina efecte polare (la
nivelul electrozilor aplicati) si efecte interpolare produse in interiorul
organismului, in regiunea cuprinsa intre electrozi.
• Efectele polare constau in fenomenul de electroliza, cu producere de acid la
anod si de baza la catod.
• Efectele interpolare sunt cele care intereseaza in mod deosebit. Ele sunt
consecinta modificarilor fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului
electric continuu si constau in: bioelectroliza, ionoforeza, electroforeza,
electroosmoza, modificarile potentialului membranar, modularea excitabilitatii
neuromusculare, efectele termice si de inductie electromagnetica, modificari
in compozitia chimica a tesuturilor.
 CURENTUL GALVANIC- EFECTE FIZIOLOGICE

1. asupra fibrelor nervoase senzitive: senzaţia înregistrată este în

funcţie de creşterea intensităţii curentului aplicat: furnicături - arsură -
durere.
- la polul (+) se induce fenomenul de analgezie, datorat hiperpolarizării
celulei şi scăderii excitabilităţii acesteia.
- la polul (-) se induce fenomenul de stimulare prin depolarizarea
celulei şi creşterea excitabilităţii acesteia.
 CURENTUL GALVANIC- EFECTE FIZIOLOGICE

2. asupra fibrelor nervoase motorii:

- la polul (-) se înregistrează o scădere a pragului de excitaţie,
înregistrându-se acelaşi fenomen de stimulare neuromotorie cu creşterea
excitabilităţii.
 CURENTUL GALVANIC- EFECTE FIZIOLOGICE

3. asupra sistemului nervos central: efectele instalate sunt în funcţie

de polaritatea aplicată:
- polul (+) aplicat cranial determină un efect analgezic, descendent
- polul (-) aplicat cranial determină un efect stimulant, ascendent
 CURENTUL GALVANIC- EFECTE FIZIOLOGICE

4. asupra fibrelor vegetative vasomotorii: vasodilataţie superficială şi

profundă prin acţiunea hiperemizantă, de activare a vascularizaţiei
(vasodilataţie atât la nivelul vaselor superficiale, cutanate cât şi la
nivelul celor profunde, din straturile musculare).
 CURENTUL GALVANIC- EFECTE FIZIOLOGICE

5. asupra sistemului nervos vegetativ: stimulare simpatică sau

parasimpatică
 CURENTUL GALVANIC- EFECTE FIZIOLOGICE

6. asupra sistemului circulator, curentul galvanic descendent

accelereaza afluxul sanguin din mica circulatie spre inima si transportul
sangelui arterial catre sistemul portal, in timp ce curentul galvanic
ascendent accelereaza circulatia venoasa de la nivelul extremitatilor
inferioare si de la organele sistemului portal catre inima, favorizeaza
transportul sangelui arterial catre plamani si extremitatile superioare,
precum si viteza de circulatie a sangelui venos de la inima spre plamani.
CURENTUL GALVANIC- EFECTE TERAPEUTICE

• Analgetic (antialgic), prin scaderea excitabilitatii nervoase la nivelul polului

pozitiv,
• Stimulare neuromusculara la nivelul electrodului negativ,
• Reglarea modificarilor de excitabilitate a sistemului nervos central,
• Reglare nespecifica a sistemului neurovegetativ,
• Biotrofic prin imbunatatirea circulatiei locoregionale si facilitarea drenarii
edemelor,
• Vasodilatator prin hiperemia activa de la nivelul circulatiei tegumentare
superficiale si musculare profunde.
CURENTUL GALVANIC- MODALITATI DE APLICARE

• Galvanizare simpla: sub forma electrozilor placa de diferite dimensiuni;

• Baie galvanica: partiala sau patru celulara sau baigenerala(Stanger);
• Iontoforeza (ionogalvanizarea), cu ajutorul careia se introduc trans-
tegumentar o serie de substante medicamentoase.
 GALVANIZARE SIMPLA
• Galvanizarea simpla utilizeaza electrozi placa confectionati din metal dar care pot
fi inveliti in cauciuc, de diferite dimensiuni, raportat la regiunea care se trateaza
si la efectul de polaritate urmarit. Astfel, se pot aplica doi electrozi de dimensiuni
egale sau de marime diferita. Electrodul mai mic este cel activ, iar alegerea
polaritatii este in functie de scopul urmarit, analgezic (anodul mai mic) sau
excitant (catodul este cel mic si activ).
• Pentru obtinerea efectelor analgetice, anodul (pozitiv) devine electrodul activ
(are dimensiuni mai reduse) iar cel de-al doilea electrod va fi plasat distal de
primul, la o distanta nu prea mare. Pentru obtinerea unor efecte vasodilatatoare,
electrozii trebuie sa fie lungi, la fel si durata sedintei.
• Exista doua modalitati de amplasare a electrozilor la nivelul regiunii cu patologie
si care trebuie tratata: transversal (de-o parte si de alta sau fata in fata, cum este
cazul articulatiilor periferice, precum genunchi, glezna, pumn, umar etc) sau
longitudinal (cu electrozii amplasati la distanta, utila pentru segmentele lungi
sau pentru durerile iradiate pe un traseu, precum lombosciatopatia).
 GALVANIZARE SIMPLA
• Trebuie sa cunoastem existenta pragului de sensibilitate, identificat prin
senzatia de furnicatura placuta la introducerea lenta a curentului. Pe masura
tratamentului va putea creste toleranta individuala la curentul continuu aplicat.
La persoanele sensibile se recomanda dozarea intensitatii sub nivelul pragului de
sensibilitate stabilit.
• Aplicatiile care vizeaza stadiile acute beneficiaza de intensitati aflate sub nivelul
pragului de sensibilitate, in timp ce acelea care se adreseaza stadiului cronic vor
utiliza valori ale intensitatii aflate peste pragul de sensibilitate. Astfel, daca sunt
vizate efectele antialgice, intensitatea se dozeaza la nivelul pragului (calculat
pentru 0,1 mA/cm²). Pentru nevralgiile acute sau hiperestezii (trigemen,
cervicobrahiale, lombosciatica etc), intensitatea se dozeaza sub nivelul pragului
de sensibilitate. Daca sunt vizate efectele vasodilatatoare se utilizeaza
intensitatea peste prag, durate mai mari ale tratamentului si aplicatiile
longitudinale. Pentru a avea eficienta, durata tratamentului trebuie sa fie
cuprinsa intre 20-30 minute. In situatia afectiunilor acute, numarul sedintelor de
tratament este de 8-10-12 sedinte si vor fi efectuate zilnic iar in cazul celor
cronice se poate ajunge la 20 de sedinte, putand fi efectuate zilnic sau la doua
zile.
 BAILE GALVANICE

• Baile galvanice sunt recomandate in vederea tratarii unor regiuni mai

extinse sau a intregului corp. Apa va deveni un mediu de legatura
intre substrat (tegument) si electrozi, curentul electric fiind distribuit
pe o suprafata mai mare, densitatea fiind mai redusa, scade
semnificativ riscul aparitiilor arsurilor la intensitatea aplicata pe
parcursul procedurii.
• Baile galvanice pot fi celulare (mai multe vane in care sunt introduse
segmentele de corp vizate) sau pot fi generale (corpul este introdus in
totalitate).
 IONTOFOREZA (IONOGALVANIZARILE)
• Principiul de actiune- disocierea electrolitica a diferitelor substante
medicamentoase adaugate la nivelul electrozilor (polar). Ulterior, are loc
deplasarea anionilor si cationilor formati spre electrozii de semn contrar
incarcarii lor electrice, datorita respingerii lor de catre electrodul de acelasi
semn, la nivelul caruia s-au format. Substanta pe care dorim sa o
introducem in organism pe acesta cale se aplica sub forma de solutie la
nivelul stratului hidrofil aflat sub electrodul activ. Solutia se va prepara in
apa distilata. Ionul medicamentos vizat va traversa bariera cutanata sau
mucoasa in drumul lui spre polul de semn opus. Odata ajuns in organism, el
va fi preluat de circulatia locoregionala si va fi redistribuit. De mentionat si
faptul ca doar electrolitii solubili in alte lichide decat apa pot traversa
bariera tegumentara si mucoasa. Calea de patrundere o constituie orificiile
glandelor sebacee si a acelor sudoripare. Daca se alcalinizeaza solutia
anodica si se acidifiaza solutia catodica, va creste transferul anionilor si
cationilor aplicati initial pe tegument.
 IONTOFOREZA (IONOGALVANIZARILE)
Avantajele aplicarii ionogalvanizarii sunt urmatoarele:
• Efectul este locoregional dar si la nivelul intregului organism (putand fi
luata in calcul si o reactie reflexa, cutiviscerala, de la nivelul
dermatomioamelor),
• Se poate doza precis substanta medicamentoasa aplicata,
• Aplicatia are avantajul obtinerii unor efecte asteptate pentru doza scazuta
de medicament, in conditiile in care este protejat si tractul gastrointestinal.
• La anod se aplica metale, precum sodiul, potasiul, litiul, calciul, magneziul,
zincul, fierul sau radicali de metale, acetilcolina, morfina, novocaina,
corticoizi, sulfamide etc iar la catod se pot aplica halogeni precum brom,
iod, clor sau radicali acizi si saruri ale acizilor organici.
 IONTOFOREZA (IONOGALVANIZARILE)
• Domeniile in care se poate aplica galvanoionizarea sunt:
• Dermatologia (acnee, cicatrici cheloide hipertrofice, degeraturi,
eczeme, erizipel, fistule, furunculoze, hematoame superficiale, prurit
idiopatic, sclerodermie, seboree ulcerele atone),
• Oftalmologia (conjunctivite, iridociclite, sclerite),
• Suferintele vasculare (arterite obliterante, tromboflebita, limfangite),
• Reumatologia (artrite, inclusiv poliartrita reumatoida, artoze, bursite,
epicondilite, tendinite, tenosinovite, contractura Dupuytren, guta,
mialgiile de diferite cauze, nevralgiile).
 CURENTUL GALVANIC- INDICATII
• afectiuni ale sistemului nervos (nevralgii, nevrite, pareze, paralizii,
afectiuni ale organelor de simt, sindroame astenonevrorice de
suprasolicitare, distonii neurocirculatorii);
• afectiuni ale aparatului locomotor (reumatism cronic degenerativ si
inflamator, reumatism abarticular, sechele posttraumatice);
• afectiuni ale aparatului cardiocirculator (tulburari circulatorii arteriale
sau venolimfatice);
• afectiuni dermatologice.
 CURENTUL GALVANIC- CONTRAINDICATII

• Principalele contraindicatii sunt cele care impiedica aplicarea electrozilor

pe tegument, precum leziunile de diferite cauze, supuratiile, unele
manifestari alergice(insotite de urticarie), eczema, tuberculoza cutanata,
neoplasmele cutanate.
 PUNCTE VALLEIX
• diferite puncte pe traiectul unui nerv care devin dureroase în cazurile de
nevralgie atunci cand se exercita presiune asupra lor. Aceste puncte pot fi
localizate:
• intr-o zona unde nervul iese dintr-un canal osos;
• intr-o zona unde nervul străpunge un mușchi sau o aponevroză pentru a
ajunge la nivelul pielii;
• în cazul în care un nerv superficial se sprijină pe o suprafață dură, unde se face
ușor compresia;
• intr-o zona unde nervul emite una sau mai multe ramuri
• intr-o zona unde nervul se termină la nivelul pielii.
 PUNCTE VALLEIX

• Cele mai comune nevralgii care genereaza puncte Valleix dureroase

sunt nevralgia sciatica si nevralgia intercostala.
 PUNCTE VALLEIX
• Nevralgia sciatică reprezintă un sindrom dureros cu
localizare la nivelul teritoriului nervului sciatic. Punctele
Valleix corespund zonelor unde diferite fascicule ale
nervului sciatic incruciseaza planuri dure. Urmarite
descendent intalnim:
• punctul lombar juxtavertebral;
• punctual trohanterian in santul ischio-trohanterian;
• punctul popliteu, in regiunea respectiva;
• punctul peronier, la gatul peroneului;
• punctul maleolar peronier pe fata dorsala a maleolei;
• punct la nivelul tendonului lui Achile.
PUNCTE VALLEIX
• Nevralgia intercostala apare prin
iritarea unui nerv intercostal si este o
durere vie sau cu caracter de arsura.
Apare de-a lungul unui traiect nervos
si este amplificata de tuse, miscari
bruste, inspir profund si mai ales de
palparea punctelor Valleix de pe
traiectul nervului:
• punctul parasternal;
• punctul axilar median;
• punctul paravertebral.
 PUNCTE TRIGGER
• puncte miofasciale sensibile, zone mici dure, care dau o senzaţie edematoasă
pe suprafaţa muşchilor şi fasciilor, de aproximativ 1 cm diametru.
• Punctele Trigger (PT) sunt localizate de obicei în vecinătatea inserţiilor
ligamentare, sau pe corpul muscular al anumitor muşchi. Fiecare mușchi este
alcătuit din mai multe fibre musculare, care la rândul lor sunt compuse din
unități mai mici numite sarcomere. Prin contracția și relaxarea acestora se
realizează mișcarea. În unele situații relaxarea sarcomerelor este incompletă,
generând scurtarea fibrelor musculare și crearea ariilor de contractură. În
momentul în care această contractură atinge un anumit prag, mușchiul
automat prinde nervii și vasele care-l traversează. Ca rezultat apare privarea
de oxigen și substanțe nutritive la nivelul țesutului, generând iritație locală.
Iritația punctelor de contractură generează senzații de arsură, durere sau
tensiune. Însă cel mai important, un mușchi contractat nu-și poate executa
corect funcția de bază – contracție/relaxare. De asemenea este limitată
amplitudinea fiziologică de mișcare a mușchiului cu efecte patologice asupra
ligamentelor și articulațiilor.
PUNCTE TRIGGER
PUNCTE TRIGGER
PUNCTE TRIGGER
 PUNCTE TRIGGER- CLASIFICARE
• Active: acestea sunt dureroase, sunt cauza durerilor persistente
• Latente: puncte care dor numai când sunt supuse presiunii.
• Uneori punctele active pot avea puncte satelit, cum ar fi o durere la nivelul
spatelui se poate reflecta la nivelul umărului, iar tratarea punctului din zona
umărului nu are efect de durata fără tratarea punctului din zona spatelui.
• Sub influența acestei patologii organismul va dezvolta niste reacții
compensatorii. Adică se va adapta, preluând dezechilibrele create de
slăbiciunea mușchilor bolnavi prin implicarea suplimentară a celor sănătoși.
Când aceste mecanisme sunt depășite, apare sindromul dureros generalizat,
extins la întrega coloana vertebrala și membre.
• Ca rezultat, initial se schimbă pozitia corpului (cifoza, anteflexie), ulterior va
duce la suprasolicitarea coloanei vertebrale, dezvoltarea protruziilor și
herniilor de disc.
 PUNCTE TRIGGER- CAUZE
• traumatismele musculare produse de diverse accidente;
• accidente auto;
• alunecări şi întinderi musculare din timpul unei activităţi sportive sau în timpul
activităţiilor profesionale fizice;
• întinderi musculare survenite în timpul repetării unor mişcări care forţează limita
maximă de elasticitate în timpul unei activităţi sportive sau lucrative, traumatisme
datorate posturilor menţinute inadecvat;
• stresul emoţional ce cauzează anxietate si tensiune musculara,
• alergii,
• deficite nutriţionale,
• factori chimici perturbatori ai activitatii fiziologice musculare,
• probleme ortopedice congenitale sau dobândite ( picior plat, genu varus si genu valgus
etc.).
 PUNCTE TRIGGER- TRATAMENT
• Aplicarea spray-ul cu efect de crioterapie şi realizare de stretching pe grupul muscular respectiv; cere o
mare abilitate şi necesită o practică îndelungată.
• Folosirea acelor, fie uscate (Dry Needeling), fie cu injectarea unei mici cantităţi de analgezic.
• Compresia ischemică - se aplică presiune manuală pe punct pentru relaxarea acestuia. Există două
variante ale acestei metode:
• tehnica presiunii susţinute foloseşte policele, vârful unui deget sau cotul – se aplică o presiune
uşoară timp de 4-8 secunde, iar apoi se relaxează uşor această presiune; terapeutul repetă aplicarea
presiunii de 3-6 ori.
• tehnica micro-stripping foloseşte presiunea cu policele susţinut de celălalt police, aplicându-se o
lovitură scurtă asupra PT, paralel cu fibrele musculare. Terapeutul aplică o presiune pe o parte a PT şi
apoi se mută uşor pe partea opusă (pielea este deplasată pe muşchiul de dedesupt). Se aplică
muşchilor mai superficiali.
• Relaxare post-izometrică (dr. Karel Lewit) se aplică muşchilor care sunt dificil de lucrat cu presiune. În loc
de a se utiliza direct stretchingul muşchiului conţinând PT, se fac o serie de contracţii izometrice uşoare
pe toată lungimea nedureroasă a sa; relaxarea apare după fiecare contracţie, permiţând muşchiului o
amplitudine a contracţiei nedureroase puţin mai mare. Terapeutul întinde pasiv muşchiul puţin câte
puţin, mai mult la fiecare contracţie, câştigând tot mai multe grade de libertate. Ciclul contracţie-
relaxare-stretching continuă până când muşchiul atinge progresiv amplitudinea normală nedureroasă.
 PUNCTE TRIGGER

• Terapia cu ultrasunete
• Termoterapie
• Acupunctura
• Ozonoterapie
FIBROMIALGIA
LUCRARE PRACTICA
• Afectarea discului intervertebral este denumita de unii autori hernie de disc, iar
de altii discopatie. Ultimul termen, cu inteles mai larg, pare mai apropiat de
realitatea anatomo-clinica, deoarece discul nu sufera doar prin herniere, existand
o întreaga patologie discala, diferita de hernia de disc, care determina suferinte
ale coloanei lombare. Pe de alta parte, coloana lombara trebuie privita ca un tot
unitar, care cuprinde pe langa segmentul vertebro-discal si tesuturile moi
adiacente (muschi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea în sediul unei
suferinte. Probabil din acest motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce
autorii anglo-saxoni denumesc ”low back pain“.
• Suferintele coloanei lombare sunt reprezentate de un grup de afectiuni cu
caracteristici clinice care i-au permis lui De Seze cu mai multi ani în urma sa
alcatuiasca o clasificare pe faze si stadii, asa-numitele hernii de disc lombare,
clasificare care este si astazi de un mare interes practic.
• Discopatia lombara evoluează în mai multe faze, care se deosebesc cantitativ şi
calitativ (4 faze după De Seze şi Armstrong) .
 (degenerare nucleară)

• Este faza de instabilitate discala cu usoara laxitate a nucleului pulpos în inelul fibros

• • Tesutul nucleului pulpos sufera un proces de fragmentare, cu un numar variabil de

fragmente libere, inconjurate de o substanta omogena semifluida

• • In inelul fibros apar fisuri circulare si radiale, cu scaderea rezistentei fibrelor, mai ales
in portiunea posterioara

• • In zonele de minima rezistenta pot migra fragmentele nucleare degenerate.

• • Determina dureri lombare cronice intermitente, de tip postural

• • De cele mai multe ori, la încetarea efortului si la repaus, aceste dureri dispar, pentru a
reapare în conditii variate de solicitare a segmentului lombar.
 (deplasare nucleară)

• • Este faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros si cu protruzia postero-centrala a nucleului pulpos

• • Fragmentele nucleului degenerat migreaza spre periferia discului, cu implicarea in proces a ligamentului
longitudinal posterior in punctele sale slabe, mai ales postero-laterale

• • Dupa o perioada de rezistenta, in care ligamentul longitudinal posterior este impins de tesutul discal herniat,
apare urmatorul stadiu.

• • Determina lombalgie acuta sau supraacuta de tip discogen, a carei manifestare clinica se prezinta astfel:
 • Subiectiv
• →debut brusc
• →dureri lombosacrate uni- sau bilaterale
• →durerile au caracter mecanic
• →durerea nu iradiaza pe membrele inferioare, sau daca o face, nu trece de genunchi.
• Obiectiv
• →deformare lombara cu diminuarea lordozei lombare fiziologice
• →adesea fara scolioza
• →limitarea dureroasa a flexiei trunchiului (indice Schöber mic)
• →semnul Lassegue pozitiv bilateral.
 (hernie exteriorizată)

• • Se mai numeste si faza radiculara si apare prin protruzia postero-laterala a discului herniat, care
va intercepta in calea sa o radacina nervoasa.

• •Din acest motiv simptomatologia va apare unilateral

• • Se produce ruperea ligamentului longitudinal si migrarea fragmentelor discului intervertebral in

canalul rahidian

• • Uneori, rezistenta ligamentului este inalta si atunci tesutul discal herniat produce decolarea lui
de pe corpul vertebral supradiacent si subiacent, migrand in spatiul astfel creat si realizând hernia
„disecanta”

• • Aceasta faza are trei stadii:

Discul herniat ajunge la radacina, fara a o comprima sau leza in vreun fel, pe care doar o atinge. De aceea în acest
stadiu bolnavii acuza durere pe traiectul radacinii, dar fara sa apara semne neurologice.
Subiectiv
Subiectiv
→ durere lombo-sacrata unilaterala
→ iradiere in membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5, S1, L4, L3, L2)
→caracter mecanic al durerii, care de obicei este calmata de repaus
Obiectiv
→ sindrom vertebral static cu:
- scolioza lombara
- diminuarea lordozei lombare
- contractura musculara paralombara

→sindrom vertebral dinamic cu:

- indice degete-sol inalt
- indice Schöber mic
- semnul Lassčgue pozitiv de partea afectata
• Materialul herniat ajunge la radacina nervoasa, pe care o comprima.

• Se adauga la simptomatologie si suferinta fibrelor senzitive, adica aparitia

paresteziilor pe traiectul durerii.

• La examenul obiectiv vor aparea tulburarile de sensibilitate superficiala-

hipoesteziile pe traiectul unei radacini, diminuarile sau disparitiile unor reflexe
osteotendinoase: reflexul rotulian in afectarea radacinii L4 si reflexul achilian in
afectarea radacinii S1.
• In acest stadiu , pe langa semnele si simptomele prezente in stadiul 1 si 2, apar si semnele
rezultate din sectionarea unor axoni din radacina, sau a intregii radacini prin conflictul cu discul
herniat.

• Pareza, respectiv paralizia care se instaleaza, se obiectiveaza prin prezenta

deficitului motor în neuromiotomul respectiv.

• Vom constata, astfel, ca bolnavul nu poate sta pe varfuri in afectarea radacinii S1, sau ca nu
poate sta pe calcaie in afectarea radacinii L5.
 (fibroză discală)

• Este faza modificarilor de tip degenerativ, cu aparitia discartrozei si a artrozei

interapofizare, dupa varsta de 40 de ani.

• Odata cu varsta, nucleul pulpos se deshidrateaza si devine friabil. In acelasi timp,

inelul fibros sufera si el modificari importante in urma repetatelor solicitari mecanice la
care a fost supus.

• Procesul de fibroza vizeaza atat fragmentele nucleare ramase pe loc si inelul fibros
inconjurator, cat si portiunile de disc herniate, care devin dure si fibroase, iar in stadiul
final de evolutie apare anchiloza fibroasa a vertebrelor supradiacente si subiacente,
leziunea devenind inactiva, concomitent cu disparitia fenomenelor clinice.

• Acestei faze i se potriveste termenul generic de spondilodiscartroza lombara.

• In aceasta faza vom putea intalni urmatoarele aspecte clinice:
• fara acuze subiective; 60-70% din subiecti sunt purtatori ai unei discopatii lombare de
faza IV asimptomatice
• sciatica prin prinderea radacinii in procesul degenerativ de la nivelul foramenului.
Este asa- numita ”sciatica a varstnicului“, cu semnul Lassčgue negativ.
• lombalgie acuta dupa 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar, cu
pseudo-sciatica (durere difuza in membrul inferior, fara caracter dermatomal).
Simptomatologia apare de obicei brusc, dupa un efort fizic cu ridicare de greutati, fiind
insotita de limitarea mobilitatii coloanei lombare in
• special pe inclinatiile laterale, care sunt intens dureroase
• lombalgie cronica, cu noduli de miogeloza si puncte trigger paralombare si
parasacrate, a caror activare are un net caracter psihoemotional si meteorotrop
• stenoza de canal vertebral, mult mai putin diagnosticata, se poate manifesta
polimorf, de la simpla lombalgie cu scialalgie pana la sindromul de coada de cal.
• BIBLIOGRAFIE:
• https://ortopedie.usmf.md/wp-
content/uploads/2014/07/CarteaOrtopedietraumatologie.pdf?fbclid=IwAR2QS5hdaO_olBeTNbzjqqHeIPNCqaCLxS
6jne6bPDxQbrzPfiBOXJx2mPY

• https://pdfslide.tips/documents/discopatia-lombara-
56078659e70c5.html?fbclid=IwAR1jeGj0AKoV_4kgKsWFqOzp51vTDG3b3E9z5i3tVQYE1M9vDJkOYN2J1ak

• https://www.slideserve.com/adonai/durerea-lombar-joas?fbclid=IwAR2NVi1RO9owMI4ZDcCBdTt-
D6bqiP0FPjdCIpKj8_TS8LA8-Iqjg3CXvyI

• https://themindtweak.com/products/phases-of-spinal-degeneration

• https://www.gatewaychirocenter.com/diversified-adjustment-gateway-chiropractic-center-dr.michael-ellis.html
DERMATOAME
• Cele 31 de perechi de nervi spinali (rahidieni) au o dispozitie metamerica, fiind situati de o
parte si de alta a maduvei spinarii si distribuindu-se teritoriilor somatice succesive
corespunzatoare metameric.

• Se impart in 8 perechi cervicale, 12 perechi toracale, 5 perechi lombare, 5 perechi sacrate si o

pereche coccigiana.
• Metamerul reprezinta un segment (imaginar) al corpului in care se gaseste un centru nervos (din
maduva spinarii) de unde pornesc de fiecare parte o radacina ventrala (motorie) si o radacina
dorsala (senzitiva) pe traseul careia se gaseste ganglionul spinal. Aceste elemente nervoase leaga
intre ele, de fiecare parte a maduvei, o portiune de tegument (DERMATOM), parti ale muschiului
(MIOTOM), elemente osteoarticulare (SCLEROTOM), elemente vasculare (ANGIOTOM) si
elemente viscerale (VISCEROTOM).
• Dermatomul reprezintă regiunea cutanată care este inervată de către rădăcina unui singur
nerv spinal. Rădăcinile nervilor spinali sunt distribuite către diverse structuri în funcție de
segmentele măduvei spinării din care provin.

• Dermatomul este un concept fundamental în anatomia umană și de o importanță majoră în

practica clinică. Există variații semnificative în hărțile curente ale dermatoamelor în textele
standard de anatomie.

Dermatoamele sunt împărțite pe segmente reprezentate de porțiuni înguste de piele,

asemănătoare unor benzi, dispuse aproximativ orizontal de-a lungul trunchiului.
• La nivelul membrelor superioare și inferioare, datorită modalității de dezvoltare a mugurilor
membrelor superioare și inferioare din cadrul procesului de creștere și dezvoltare al corpului uman
embrionar, acestea sunt dispuse, în general, longitudinal de-a lungul axei membrelor superioare și a
feței posterioare a membrelor inferioare, excepție făcând fața anterioară a membrelor inferioare,
unde acestea sunt dispuse oblic, deoarece inițial în momentul formării articulațiilor cotului și
genunchiului acestea sunt orientate lateral până în săptămâna a 7-a intra-uterin, când acestea încep
să efectueze o rotație de 90° în jurul axului longitudinal al extremităților libere, în sens invers una
față de cealaltă, astfel încât cotul va efectua o rotație externă (laterală) de 90° și va fi orientat dorsal
(către spate), iar genunchiul va efectua o rotație internă (medială) de 90° și va fi orientat ventral
(către față) aducând împreună cu acesta și rădăcinile nervoase corespunzătoare.
• Trebuie avut în vedere faptul că rădăcinile nervilor spinali care inervează dermatoame
învecinate, se suprapun. Astfel, secționarea sau disfuncția unei singure rădăcini nervoase produce
hipoestezie (diminuarea sensibilității cutanate) și nu anestezie (lipsa totală a sensibilității), în
regiunea în care dermatomul respectiv este inervat cu predominare de către rădăcina nervoasă
afectată.

• Anestezia la nivelul dermatomului apare în momentul în care sunt afectate cel puțin trei
rădăcini nervoase: rădăcina nervoasă centrală (cea responsabilă de inervarea predominantă a
dermatomului) și cele din apropierea acesteia, de deasupra și de dedesubt. În schimb, o afecțiune
iritantă, cum este în cazul unei hernii de disc, poate produce o durere ascuțită, care iradiază pe
întreg segmentul dermatomului inervat de către rădăcina nervoasă afectată.
• Cunoașterea dermatoamelor este utilă în determinarea gradelor de lezare a
măduvei spinării sau a rădăcinilor nervoase, prin examinarea funcțiilor senzoriale
ale pacienților cu afecțiuni neurologice, pentru a putea utiliza ulterior cele mai
noi metode terapeutice disponibile în scopul vindecării parțiale (acolo unde
vindecarea totală nu mai este posibilă) sau totale.

• Cunoasterea dermatoamelor faciliteaza localizarea leziunilor neurologice la

un nivel specific al maduvei spinarii, in special in cazul leziunilor medulare
DERMATOAMELE IN PROIECTIE ANTERIOARA SI
POSTERIOARA
DERMATOAMELE CERVICALE SI ALE MEMBRULUI SUPERIOR
DERMATOAMELE TORACICE
DERMATOAMELE MEMBRULUI INFERIOR
• Din managementul initial in leziunile coloanei vertebrale face parte si evaluarea neurologica
detaliata examinându-se atât funcţia senzitivă cât şi cea motorie, pentru a se putea determina
gradul de afectare neurologică în conformitate cu criteriile oferite de scala ASIA/IMSOP.

• Pentru a se putea încadra traumatismul vertebral în traumatism amielic (fără afectare

medulară) sau mielic (cu afectare medulară) trebuie efectuat un examen neurologic complet, care
să urmărească:
• 1. Evaluarea sensibilităţii: bazată pe studiul sensibilităţii tactile conform dispunerii
metamerice a dermatoamelor, folosind un ac de seringă sau periuţa ciocănelului de reflexe cu
care este atinsă pielea pacientului simetric pe partea stângă şi pe cea dreaptă a corpului.

• Gradul de afectare a stării de conştienţă se poate aprecia rapid folosind criteriile oferite de
scala Glasgow. Nivelul senzorial este nivelul până la care este păstrată sensibilitatea la atingere
uşoară sau înţepare uşoară cu acul. Este notat pe o scală de la 0 la 2, în care 0 = absenţa senzaţiei,
1= senzaţie slabă, 2 = senzaţie normală, NT = nu se poate testa (de exemplu la pacienţi cu
tulburare a stării de conştienţă).

• Testarea pe 28 de dermatoame dispuse metameric asigură la pacientul fără afectare senzitivă

un scor motor de 56.
• 2. Evaluarea motilităţii: examinarea mişcărilor muşchilor scheletici - tuşeu rectal pentru
aprecierea tonusului sfincterului anal. Examinarea motorie se face sistematic, începând cu
extremităţile superioare. În timpul acestei examinări este important să se facă diferenţa între
leziunea totală sau parţială a şirei spinării şi lezarea rădăcinii nervului spinal. Un disc
intervertebral proeminent sau un proces articular fracturat unilateral pot cauza paralizia izolată a
rădăcinii unui nerv spinal. Nivelul motor se testează pe zece muşchi, prezentaţi în tabelul 2, pe o
scală de la 0 la 5, în care 0 = paralizie totală (fără mişcare), 1 = contracţie musculară vizibilă sau
palpabilă, 2 = mişcare activă, fără gravitaţie (în plan orizontal), 3 = mişcare activă împotriva
gravitaţiei (de exemplu poate ridică mâna singur), 4 = mişcare activă contra unei rezistenţe
uşoare, 5 = mişcare normală, NT = nu se poate testa (de exemplu pacient cu tulburare a stării de
conştienţă). Valoarea scorului motor pentru pacientul fără afectare medulară este SM (scor
motor) = 50, iar pentru cel tetraplegic valoarea SM = 0.
• Pentru a cuantifica gradul leziunii neurologice scala ASIA/IMSOP (ASIA impairment scale)
identifică cinci clase de leziuni medulare:
• - Clasa A: Leziune medulară completă: fără funcţie motorie sau senzitivă decelabilă (anestezie
şi paralizie completă sub nivelul leziunii), nu există funcţie senzitivă sau motorie în segmentul S4 –
S5 .
• - Clasa B: Leziune medulară incompletă: cu funcţie senzitivă şi motorie prezentă în
segmentulS4 – S5 .
• - Clasa C: Leziune medulară incompletă: cu funcţie motorie păstrată sub nivelul lezional, dar
cu un grad muscular mai mic decât 3.
• - Clasa D: Leziune medulară incompletă: cu funcţie motorie prezentă sub nivelul lezional, dar
cu un grad muscular mai mare sau egal cu 3.
• - Clasa E: fără afectare senzitivă sau motorie.
• Determinarea scorului motor şi a celui senzitiv au o mare importanţă practică, deoarece ne
oferă un indicator cantitativ, exact, al gradului de afectare medulară în fracturile vertebrale şi în
acelaşi timp ne permite urmărirea în timp a evoluţiei leziunilor medulare, prin urmărirea evoluţiei
acestor parametrii (se determină scorul motor şi cel senzitiv în ziua internării, pre / postoperator,
la externare, la controalele periodice, putându-se astfel aprecia modul de evoluţie al leziunilor
medulare: spre vindecare, spre agravare sau staţionar). Ideal este ca evaluarea clinică neurologică
să fie uşor de efectuat şi uşor reproductibilă. Evaluarea trebuie să ofere medicului şi pacientului o
valoare descriptivă, obiectivă, referitoare la gradul de deficit neurologic şi care să fie uşor de
reevaluat pe parcursul tratamentului sau a perioadei de recuperare.
• Bibliografie:

1. https://efs.ucv.ro/pdf/studenti/cursuri_master/note_curs_nervos.pdf
2. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18470936/
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dermatom
4. http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2011/Nr2-ro/Ro%23U015fca.pdf
5. Atlas NETTER