Bunduruș Cristina

AMG II A

GLUCIDELE

Glucidele sunt compuși chimici ternari care conțin carbon, oxigen și hidrogen în
aceași proporție ca cea găsită în apă, de unde denumirea mai veche a acestora de hidrați de
carbon sau carbohidrați.

Sursele alimentare ale acestor principii nutritive sunt în deosebi de origine vegetală și
numai într-o mică măsură de origine animală (lapte și ficat). Cele mai bogate surse vegetale în
glucide sunt reprezentate de: zahăr (100% glucide) și derivații acestuia (60-90% glucide),
făinoase și legume uscate (50-70%), pâine (55%) și cartofi (20%). Fructele au între 10-20%
glucide. Deși legumele verzi conțin o cantitate mică de glucide absorbabile, ele au și hidrați
de carbon neabsorbabili ce intră în structura fibrelor alimentare și care au multiple efecte
benefice asupra stării de sănătate. Aceaste fibre alimentare se găsesc în cantitate mai mare în
tărâțe (44%), pâine integrală (9,51%), pâine intermediară (7,83%), fasole boabe (7,27%) și
cojile de fructe.

Glucidele se împart în: monozaharide, dizaharide, polizaharidele.

Monozaharidele sunt glucide simple care nu pot fi descompuse în alte molecule de

zaharuri. În funcție de numărul atomilor de carbon din moleculă se împart în trioze, tetroze,
pentoze, hexoze, heptoze, mai răspândite în alimente sunt unele pentoze ca arabinoza și xiloza
(care se găsesc în stare liberă în: cireșe, prune, miere, ceapă). Dintre ele un rol deosebit în
nutriție îl au: glucoza, fructoza, galactoza. Fructoza este o hexoză de două ori mai dulce decât
zahărul, găsindu-se în stare liberă în miere.

Glucoza este principala sursă de energie a celulelor, fiind considerată cea mai
importantă deoarece se găsește în sânge în cantități de aproximativ 1 gram / litru.

Dizaharidele apar în urma condensării a două molecule monozaharidice. Cele mai

importante dizaharide sunt: zaharoza, lactoza și maltoza. Zaharoza este cel mai cunoscut
dizaharid. Zahărul din lapte se numește lactoză și este singurul zaharid de origine animală.

Polizaharidele au în compoziția lor peste zece unități monozaharidice.

Cele mai importante polizaharide sunt: amidonul, glicogenul și celuloza. Amidonul se găsește
în cartofi, cereale, rădăcina unor plante și este compus din amilază și amilopectină.
Glicogenul este forma de stocare a glucidelor. Celuloza este foarte rezistentă la hidroliza
enzimatică sau acidă. Ea nu este digerată de către organism și este eliminată ori dezintegrată
prin fermentație microbiană.
 Carbohidrații mai sunt grupați în glucide simple și glucide complexe. Glucidele simple
(glucidele rele) cuprind monozaharidele și dizaharidele, iar restul de oligozaharide și
polizaharide fac parte din glucidele complexe (glucidele bune). Carbohidrații complecși se
absorb într-un timp mai îndelungat, astfel ei aduc o serie de beneficii organismului: sațietate
îndelungată, evitarea creșterii glicemiei, în timp îndelungat influențează pozitiv colesterolul
HDL, scăzând numărul bolilor cardiovasculare.

Rolul glucidelor în organism

Glucidele reprezintă cea mai importantă sursă de energie, sunt vitale funcționării
celulelor și în special a creierului. De asemenea glucidele participă la transportul,
solubilizarea și metabolizarea hormonilor. Ele mai sunt folosite la formarea lipidelor, iar sub
formă de glicogen, asigură rezerva de energie necesară organismului.

Din punct de vedere energetic hidrații de carbon reprezintă principala sursă a

organismului, acoperind mai mult de jumătate din necesarul său caloric. Din întreaga energie
eliberată numai 40% este utilizată în procesele vitale, restul pierzându-se sub formă de
căldură, ne putând fi recuperată sau transformată în alte energii utilizabile.

Un rol important îl deține și hidrații de carbon neabsorbabili înglobați în fibrele

alimentare. Acestea au capacitatea de a reține apă (fibrele de tărâțe, fibrele de carote pot reține
apă în cantitate de 20-30 de ori mai mare comparativ cu greutatea lor) contribuind astfel la
creșterea dimensiunilor bolului fecal și implicit la stimularea tranzitului intestinal. Fibrele
alimentare pot reține unele substanțe toxice pe care le antrenează în exterior o data cu bolul
fecal.