CURS 11

GINGIVITELE
1. Particularitățile parodonțiului marginal la copil (Tabelul 11.1)

2. Generalități cu privire la gingivite

- la copil şi adolescent b. parodontală are unele particularități de prevalență a anumitor
forme clinice.
- gingivita este forma cea mai obişnuită de afecţiune parodontală întâlnită la copil şi
adolescent fiind de obicei reversibilă.
- la copii se impune diagnosticarea și tratamentul precoce ale bolii
- metodele de prevenire şi de tratament fiind relativ simple şi foarte eficiente.
3. Etiologia gingivitelor
Factorii etiologici sunt:
 factori determinanți: factorul microbian, respectiv placa bacteriană. În condiţiile
unei igiene orale necorespunzătoare ca şi în prezenţa unor factori locali care
favorizează retenţia alimentară, se creează condiţii propice pentru formarea plăcii
bacteriene pe suprafeţele dentare, în regiunea cervicală.
 factori favorizanți (predispozanți) sunt:
a) factori locali:
- placa bacteriană și tartru
- procese fiziologice ale ciclului de viaţă dentar: erupţia și exfolierea DT
- leziunile odontale proximale sau cervicale și obturaţiile proximale sau cervicale incorecte
- unele anomalii ortodontice (ex. incongruenţa dento-alveolară cu înghesuire) și purtarea
aparatelor orodontice, în special a aparatelor fixe.
b) factori sistemici:
- influenţe hormonale, cum ar fi cele întâlnite la pubertate
- afecţiuni generale: afecţiuni hematologice, afecţiuni genetice (ex. sindromul Down),
afecţiuni metabolice (ex. diabetul), SIDA
- medicamente (ex. medicaţia imunosupresoare)

1
- malnutriţia.
c) obiceiurile vicioase cu rol în etiologia gingivitei este inclusă respiraţia orală.
4. Prevalenţa gingivitelor
- frecvența creşte odată cu vârsta pacientului (frecventă la pubertate
- frecvența crește în timpul erupţiei
- frecvența și gravitatea scade ușor spre sfârşitul perioadei dentiţiei mixte.
- starea socio-economică poate influența sănătatea gingivală.
5. Tablou clinic
- Simptomatologia este ştearsă în formele cronice de îmbolnăvire și se manifestă prin
dureri în formele acute.
- Semne clinice:
 inflamaţia gingivală (gingivita) poate fi:
- localizată la una sau mai multe zone ale mucoasei gingivale (frecvent apare la
marginea liberă gingivală şi papilele interdentare) sau
- generalizată la toți dinții
 gingivita se asociază cu: modificări de culoare, dimensiune şi consistenţă a mucoasei
gingivale, sângerare provocată (la periaj, la palpare cu sonda) sau spontană.
6. Evaluarea gravităţii îmbolnăvirii gingivale
Se utilizează frecvent indicele lui LOE şi SILNESS (indice gingival), cu toate că
aprecierea este destul de subiectivă. În funcţie de semnele constatate la nivelul mucoasei
gingivale, se acordă scoruri de la 0 până la 3, care definesc tipul de inflamaţie gingivală
în funcție de gravitate:
 Scor 0 – absenţa semnelor de inflamaţie
 Scor 1 – gingivită uşoară cu modificare a culorii şi consistenţei gingiei
 Scor 2 – gingivită moderată: modificare de culoare, de consistenţă, sângerare
provocată la presiune
 Scor 3 – gingivită severă: modificare de culoare (roșeață marcată din cauza
congestiei), de consistenţă (moale), ulcerație, sângerare spontană.
7. Forme clinice de gingivite
Clasificarea formelor clinice de gingivită:
A. Gingivita acută:
a) gingivita acută nespecifică,
b) gingivita acută bacteriană (gingivita ulcero-necrotică acută, infecţia
Vincent)
c) gingivita acută traumatică (traume mecanice, chimice, termice)
d) gingivita acută virală (herpes simplex) vezi 12
e) gingivita acută fungică (Candida albicans) curs 13
f) ulcerațiile din aftele recidivante curs 14
B. Gingivita cronică produsă cu contribuția factorilor locali (placa bacteriană
și alți factori iritativi locali)
a) GINGIVITA CRONICĂ SIMPLĂ
 Gingivita de erupţie
 Gingivita asociată cu placa bacteriană (igiena orală redusă/absentă)
 Gingivita din alergii - vezi mai jos
b) GINGIVITA CRONICĂ NESPECIFICĂ (alți factori iritativi locali)
C. Gingivite hiperplazice (măriri de volum gingivale induse/condiţionate)

2
 a) Induse de factori locali
- GINGIVITA DE LA RESPIRATORUL ORAL
- GINGIVITA DE LA PURTĂTORUL DE APARATE ORTODONTICE
b) Induse de factori sistemici
 GINGIVITE HIPERPLAZICE PRODUSE DE FACTORI
SISTEMICI
- Gingivita întâlnită la pubertate
- Fibromatoza gingivală
- Gingivita prin deficienţă de acid ascorbic
- Gingivitele din discraziile sanguine
 GINGIVITE HIPERPLAZICE INDUSE DE MEDICAMENTE
 GINGIVITA ÎNTÂLNITĂ ÎN ALERGII ca de ex la polenul de
mesteacăn). Este o gingivită simplă care se manifestă prin
inflamaţie gingivală (tumefacție, congestie, sângerare) și are
caracter sezonier.

DESCRIEREA FORMELOR CLINICE

A. Gingivita acută:
a) Gingivita acută nespecifică (abces gingival)
Debut brusc, localizat
Etiologie: iritații locale traumatice, diferite substanțe
Clinic: tumefiere localizată la marginea gingivală sau la o papilă interdentară, dureroasă,
leziunea evoluează rapid (24-48 ore) de la o tumefacție roșie strălucitoare cu suprafață
netedă la o tumefacție fluctuentă.
Tratament:
- incizie și drenaj
- îndepărtarea iritațiilor locale
b) Gingivita ulcero-necrotică (infecția Vincent)
Frecvenţă:
- apare de obicei la adultul tânăr dar poate apărea şi la adolescenţi (17-25 ani)
- are o frecvenţă mai mare la copiii şi tinerii unor populaţii din Africa, Asia şi
America de sud
Etiologie:
- apare ca o exacerbare acută a unei gingivite cronice preexistente sau a unei
gingivite ulcero-necrotice latente fiind o boală recidivantă
- boala este dependentă de placa bacteriană
- microbiologie: spirochete (bacteriile anaerobe ca speciile de Treponema),
bacterii fusiforme (Bacteroides intermedius), Prevotella intermedia.
- factori predispozanţi: igienă orală deficitară, infecţii virale, malnutriţie,
stres emoţonal, insomnia, boli sistemice, respiraţia bucală, scăderea rezistenţei
organismului.
Clinic:
- sunt afectaţi în special incisivii inferiori
- caracteristic bolii sunt debutul precoce al durerii gingivale și gingivita acută însoțită de
ulceraţii şi apoi de necroza papilelor gingivale interdentare. Ulceraţia papilelor

3
 interdentare uneori se extinde la ţesuturile moi vecine. Ulceraţiile sunt acoperite de un
ţesut gri/galben murdar.
- sângerare spontană,
- miros foetid al cavităţii orale.
- durerea orală apare precoce la masticaţie sau periaj dentar.
- uneori poate apărea febră şi adenopatie submandibulară
Tratament:
- detartraj şi îmbunătăţirea igienei orale
- medicamente antibacteriene locale şi generale
- eliminarea inflamaţiei acute se face prin curăţarea leziunilor şi întărirea igienei
orale
- Metronidazol (Flagyl) 200mg x 9, 1 tb 3x/zi. Atenție: să se evite în sarcină. Să
nu se bea alcool. sau Penicillină V 250mg x 20, 1 tb 4x/zi
- instructaj pentru îngrijire acasă - clătiri cu apă de gură cu clorhexidină, periaj
atent dar blând, curăţare interdentară
- oprirea fumatului.

Evoluţie:
- este o boală autolimitantă care persistă 10-14 zile
- recidivează.

B. Gingivita cronică produsă cu contribuția factorilor locali

a) Gingivita cronică simplă
 Gingivita de erupţie
- este o formă tranzitorie de gingivită care se întâlneşte în perioada erupţiei dentare.
- gingia este mărită de volum (tumefacție), marginea liberă gingivală are un contur mai
rotunjit şi mai roşiatică (congestie) → din cauza acumulării de placă bacteriană şi a
contactului direct al bolului alimentar cu mucoasa gingivală → sângerări gingivale.
Gradul afectării scade pe măsură ce dintele avansează spre planul de ocluzie.
- inflamaţia gingivală poate determina apariţia unei dureri cu caracter temporar, care
cedează odată cu erupția dintelui
- gingivita de erupţie poate apărea la DT dar este mai frecventă în timpul erupţiei molarilor
permanenţi și poate atinge forme severe la erupţia molarului de minte.
Pericoronarita
- este o infecţie gingivală localizată caracterizată prin inflamaţie gingivală acută / cronică
care însoţeşte un dinte parţial erupt (de obicei dinte permanent şi cel mai frecvent molarul
de minte).
Tratamentul:
- îmbunătăţirea igienei orale în formele uşoare
- în formele dureroase se recomandă asocierea de clătiri de 2-3 ori pe zi cu soluţii
neiritante (soluţie salină sau apă de gură comercială ex. Peroxyl)
- antibiotice pe cale generală dacă pericoronarita se însoţeşte de febră, tumefacție şi
adenopatie semnificativă..
 Gingivita cronică simplă provocată de placa bacteriană
- este cea mai frecventă formă de îmbolnăvire parodontală la copiii

4
 - igiena orală este redusă sau absentă ceea ce favorizează acumularea de placă
bacteriană la marginea gingivală, unde începe şi boala
- se caracterizează prin: inflamaţie a marginii gingivale și a papilelor interdentare fără
pierdere a osului sau ataşamentului inserţiei epiteliale.
- semnele de inflamaţie cronică sunt aceleași cu cele întâlnite la adult: congestie,
tumefacția patilelor gingivale, sângerare gingivală provocată
- pot apărea şi modificări ale conturului gingival, creşterea temperaturii sulculare,
creşterea exudatului gingival
- examen microbiologic: nivele crescute subgingivale de Actinomices sau specii
anaerobe.
- trecerea gingivitei inflamatorii spre periodontita distructivă apare de obicei peste
vârsta de 12-15 ani
- culoarea, conturul şi consistenţa gingivală prezintă modificări diferite în funcţie de
intensitatea inflamaţiei generate de igiena orală deficitară
- în formele ușoare pot apărea sângerări provocate la atingere iar în cele mai severe se
pot întâlni sângerări spontane.
Tratamentul:
- îndepărtarea mecanică a plăcii bacteriene (periaj profesional)
- instituirea igienei orale corecte prin:
o instruirea părinţilor şi copiilor asupra importanţei şi aplicării corecte a
metodelor de igienă orală
o adaptarea şi asocierea metodelor de igiena orală (periaj, aţă dentară, apă
de gură antibacteriană) în funcţie de vârstă, stare generală, condiţii locale.
b) Gingivita cronică nespecifică
- se întâlneşte în mod obişnuit la preadolescent şi adolescent
Etiologie:
- factori locali ca leziuni cu margini ascuţite în vecinătatea mucoasei gingivale - carii
proximale, de colet, obturaţii incorecte proximale, cervicale, anomalii dentare de
dezvoltare de structură de tip “hipoplazie”, incongruenţă dento-alveolară cu înghesuire
care împiedică sau îngreunează efectuarea corectă a igienei orale
- factori generali ca aportul insuficient de legume şi fructe → deficienţă vitaminică în faza
subclinică.
Clinic:
- inflamaţie gingivală: localizată în regiunea anterioară maxilară sau generalizată.
- este asemănătoare cu gingivita produsă de igiena orală redusă
- nedureroasă
- cedează foarte greu la tratament având o simptomatologie persistentă
Tratamentul urmăreşte:
- îmbunătăţirea gradului de igiena orală;
- îndepărtarea factorilor locali favorizanţi prin tratarea corectă a cariilor carioase,
refacerea corectă a obturaţiilor defectuoase, corectarea anomaliilor dento-alveolare
etc.
- asigurarea aportului alimentar corespunzator, după ce, în prealabil, s-au identificat
deficienţele din alimentaţie.

5
C. GINGIVITE HIPERPLAZICE (MĂRIRILE DE VOLUM GINGIVALE
CONDIŢIONATE/INDUSE)
Terminologie
- gingivite hiperplazice termen inpropriu deoarece dpdv morfo-patologic nu este o
hiperplazie adevărată
- creştere (mărire) de volum gingivală este un termen mai potrivit.
Clasificare:
- localizate produse de factori locali
o într-o anumită regiune (ex. gingivita la respiratorul oral)
o la o singură papilă (ex: inflamaţia unei singure papile produsă de obturaţii
proximale incorecte)
- generalizate produse de factori generali.
Răspunsul tisular la factorii etiologici:
- de tip inflamator, cu producere de edem (tumefacție)
- de tip fibros, cu producere de ţesut fibros, dens.
Aspectul clinic
 al răspunsului de tip inflamator:
- mucoasa gingivală are culoare roşu strălucitor sau cianotic
- consistenţă moale, edematoasă
- tendinţă pronunțată la sângerare.
 al răspunsului de tip fibros:
- mucoasa gingivală prezintă modificare de culoare uşoară
- fermitate la palpare
- tendinţă mai redusă la sângerare.
a) GINGIVITA RESPIRATORULUI ORAL (predomină răspunsul tisular de tip inflamator)
Clinic
- mucoasa gingivală neprotejată de buză este uscată şi separată printr-o demarcaţie netă de
restul mucoasei gingivale
- leziunea se poate extinde şi pe porțiunea anterioară a bolţii palatină
- la trezirea din somn apare senzaţia de gură uscată, semn important pentru diagnostic →
halenă
- mucusul şi placa bacteriană sunt mai vâscoase → necesită igienă orală foarte bună
Tratamentul
- complex, interdisciplinar (ortodont şi ORL-ist)
Obiectivele tratamentului:
- îmbunătăţirea igienei orale (vezi vâscozitatea salivară crescută)
- protejarea ţesuturilor uscate excesiv prin vaselinarea lor în cursul nopţii şi prin purtarea
unui scut de protecție (scut labial sau placuţă vestibulară care prezintă iniţial perforaţii,
care vor fi obliterate ulterior, pe măsură ce copilul se adaptează)
- decondiţionarea respiraţiei orale, abordată interdisciplinar.
b) GINGIVITA PURTĂTORULUI DE APARATE ORTODONTICE
- formă moderată de îmbolnăvire
- apare la aproximativ o lună de la aplicarea aparatului chiar şi la pacienţii cu igienă orală
foarte bună
- modificările gingivale sunt tranzitorii, fenomenele retrocedând după îndepărtarea
aparatului

6
c) BOLI GINGIVALE PRODUSE DE FACTORI SISTEMICI
 Gingivita întâlnită la pubertate (predomină răspunsul tisular de tip inflamator)
Frecvență
- mai frecventă la grupa de vârstă 9-14 ani (pubertate)
- frecvenţa creşte începând cu vârsta de 10 ani la fete şi cu vârsta de 13 ani la băieţi, ceea
ce sugerează o asociere cu instalarea pubertăţi
Etiologie
- hormonii sexuali au influenţă asupra reacţiilor inflamatorii locale şi asupra regenerarii
tisulare. Ei acţionează ca factor de creştere pentru specia Bacteroides, în special
intermedius (acest microorganism creşte la copii la pubertate, la gravide şi la persoanele
care folosesc contraceptive orale)
- gradul de igienă orală are o importanţă mai mare în apariţia sângerării gingivale decât
stadiul pubertăţii.
Clinic:
- formă localizată de îmbolnăvire (creșterea de volum a papilelor interdentare din regiunea
anterioară maxilară sau la nivelul unei singure arcade)
- gingia poate prezenta sângerare provocată sau spontană
- de obicei mucoasa gingivală orală este indemnă.
Tratamentul constă în:
- îmbunătăţirea igienei orale
- îndepărtarea factorilor locali de iritaţie
- dietă corespunzătoare
- administrare de vitamina C, 500 mg/zi timp de 4 săptămâni
- gingivoplastie în cazurile severe care nu răspund la tratamentul local şi general, cu
posibilităţi minime de recidivă dacă se efectuează corect igiena orală.
 Fibromatoza gingivală ereditară (elefantizis gingival, fibromatoză idiopatică,
hiperplazie ereditară gingivală)
Frecvenţă
- formă rară de îmbolnăvire gingivală
- 1 la 175000
- interesează în egală măsură ambele sexe.
Etiologie:
- boală ereditară cu transmitere AD, dar poate fi şi recesivă.
- se poate dezvoltă de sine stătător sau în cadrul unor sindroame (ex: sindroamele
Zimmerman-Laband, Cowden şi Cros, în care se întâlnesc: hipertricoză, epilepsie,
interesare mentală).
Clinic
- de obicei este generalizată și uneori poate fi localizată
- mărire de volum gingivală care survine odată cu erupţia DT şi devine mai pronunţată prin
erupţia dinţilor permanenţi. În cazurile severe, mărirea de volum poate fi atât de mare
încât poate acoperi coroana clinică a dinţilor.
- de dimensiuni variabile,
- fermă, fibroasă,
- gingia are culoare normală, nu sângerează şi nu este dureroasă la palpare

7
- se pot suprapune modificări inflamatorii din cauza dificultăţilor de păstrare a igienei
orale. Mucoasa îşi schimbă culoarea, roşul palid iniţial devenind un roşu mai închis, este
mai puţin fermă la palpare şi sângerează mai uşor.
Complicații în funcţie de dimensiunea măririi de volum: tulburări fizionomice, întârzieri
în eruptive, deplasări dentare, datorită ţesutului fibros, malocluzii, dureri, când mucoasa
acoperă parţial suprafaţa ocluzală şi este traumatizată în timpul masticaţiei.
Histologic
- hiperplazie moderată epitelială cu hipercheratoză şi alungirea papilelor dermice
- creşterea şi îngroşarea benzilor de colagenâ
- grad mare de diferenţiere tisulară şi puţine fibroblaste tinere.
Tratament
În funcţie de mărimea hiperplaziei şi de amploarea tulburărilor funcţionale
- mărire de volum gingivală minimă: detartraj minuţios şi respectarea cu stricteţe a
regulilor de igienă orală
- mărire de volum gingivală mare și tulburări funcţionale (fizionomice, de masticaţie,
de fonaţie): remodelarea chirurgicală a ţesutului gingival.
GINGIVECTOMIA se poate realiza prin:
o tehnica clasică, cu bisturiul pe cadrane, în mai multe şedinţe, deoarece ţesutul
sângerează excesiv sau
o cu ajutorul laserului cu CO2 metodă ce are următoarele avantaje:
 necesită doar o singură şedinţă deoarece sângerarea intraoperatorie este redusă, ceea
ce îmbunătăţeşte vizibilitatea,
 grăbeşte viteza de execuţie,
 vindecarea se produce mai repede prin scăderea durerilor, a tumefacţiei şi a sângerării
post-operatorii
- controalele periodice, îngrijirile profilactice în cabinet o data la 6 luni, igiena orală
zilnică riguroasă pot întâzia apariţia recidivei. Recidiva se produce după câteva luni
de la intervenţia chirurgicală, dar la dimensiunea gingivală anterioară operaţiei se
ajunge abia după câţiva ani
 Măririle de volum gingivale induse de unele medicamente (predomină răspunsul tisular
de tip fibros)
- îmbolnăviri gingivale generalizate
- principalele medicamente care induc măriri de volum gingivale la copil şi adolescent:
o fenitoina (difenilhidantoina), anticonvulsivant major utilizat în tratamentul
epilepsiei
o ciclosporina A, imunosupresor utilizat pentru împiedicarea rejetului în cazul
transplantului de organe şi în tratamentul bolilor autoimune
o nifedipina, blocant al canalelor de calciu folosit pentru combaterea efectului
citotoxic al ciclosporinei
Mecanismele de producere a măririlor de volum gingivale:
 în cazul fenitoinei:
- producere în exces de colagen prin acţiunea asupra unui grup distinct fenotipic de
fibroblaste care au potenţial să sintetizeze cantităţi mari de proteină
- afectarea maturarii epiteliului oral prin deficienţa acidului folic
 în cazul ciclosporinei A
- stimularea proliferării fibroblastelor şi a producerii de colagen

8
 - efect inhibitor asupra distrugerii colagenului
- creşterea nivelului de proteine în matricea extracelulară gingivală infiltrată cu celule
inflamatorii
 în cazul nifedipinei
- în absenţa Ca+2 intracelular fibroblastele nu mai produc colagenază; absenţa
colagenazei este responsabilă de acumularea colagenului la nivel gingival
Frecvenţa inducerii măririlor de volum gingivale este variată:
- fenitoina (40-50%, chiar 95%), ciclosporina A (30-70%), de nifedipină (10-15%).
- copiii au o predispoziţie mai mare decât adulţii la apariţia măririlor de volum
gingivale ca urmare a administrării de ciclosporină
- măririle de volum sunt mai severe dacă la ciclosporina A se asociază şi nifedipina,
aşa cum se întâmplă în cazul transplantului renal.
Tablou clinic
- primele semne ale măririlor de volum gingivale induse (mărire de volum izolată a
papilelor interdentare mai accentuată vestibular şi anterior) apar la 2-3 săptămâni
(fenitoina) până la 3-4 luni după administrarea medicamentului
- cu timpul papilele interdentare capătă aspectul unor lobuli situați pe mijlocul dintelui
care uneori poate acoperi întreaga coroana clinică, ajungând la suprafaţa ocluzală.
- apar pungi gingivale cu adâncimi diferite
- mucoasa gingivală are culoare roz, consistenţa este fermă şi nu sângerează uşor la
palparea cu sonda
- prin supraadaugarea inflamaţiei, în condiţiile unei igiene orale defectuoase, culoarea
mucoasei devine roşie, consistenţa este mai puţin fermă, dispare aspectul de suprafaţă
gingivală proeminentă, apărând aspectul de suprafaţă netedă şi creşte sângerarea la
palpare
Complicaţii
- tulburări fizionomice, de fonaţie, de masticaţie
- întârzieri în erupţia dentară
- boală parodontală prin persistenţa inflamaţiei gingivale timp îndelungat.
Tratament:
- instituirea igienei orale corecte atât la nivel individual, cât şi în cabinetul
stomatologic
- clătiri orale cu soluţii de clorhexidină, de 2 ori pe zi când periajul normal şi
utilizarea aţei dentare sunt ineficiente pentru controlul plăcii bacteriene
- utilizarea medicaţiei alternative ori de câte ori este posibil (valproat de sodiu,
carbamazepină în loc de fenitoină; tacrolimus, un antibiotic de tip macrolidă
izolat din Streptomyces tsukubaensis, ca imunosupresor în locul ciclosporinei A)
- remodelarea chirurgicală în măririle de volum mari induse de fenitoină; nu se
recomandă intervenţia chirurgicală în cazul măririlor induse de ciclosporina A,
deoarece pacienţii au o predispoziţie crescută la infecţii
 Gingivita prin deficit de acid ascorbic (gingivita scorbutică)
Etiologie
- provocată de carenţa de vitamina C ca rezultat al unui aport alimentar lipsit de foarte
redus sau absent (la copiii alergici la sucurile de fructe la care nu se administrează
supliment de vitamina C) sau ca rezultat al unor necesităţi crescute ale organismului în
anumite stări fiziologice (activități fizice susținutev sau patologice (stări febrile)

9
- rolurile vit. C: în metabolismul celular, în formarea colagenului, în activitatea
osteoblaştilor, în dinamica vasculară)
- efectele carenţei de vitamina C: creşterea permeabilităţii şi fragilităţii capilarelor →
apariția de hemoragii, scăderea formării anticorpilor → reducerea posibilităţilor de
apărare ale organismului, inducerea anemiei prin perturbarea metabolismului fierului.
Clinic:
- dureri severe
- marginea gingivală liberă şi papila interdentară sunt mărite de volum, modificate de
culoare şi sângerează spontan
- în cazuri severe (rare) apare necroză, cu ulceraţii gingivale, mobilitate şi exfoliere dentară
Tratament
- precizarea etiologiei gingivitei: aport insuficient de vitamina C sau cauze sistemice
- dacă se evidenţiază un aport alimentar redus de vitamina C, se recomandă administrarea
de vitamina C în doză zilnică de 250-500 mg. Pentru a grăbi vindecarea, la copiii mai
mari se administrează 1 g/zi timp de 2 săptămâni
- manifestările gingivale pot fi reduse prin aplicare de folat direct pe gingie
- îmbunătăţirea igienei orale, îndepărtarea oricăror factori locali favorizanţi
contribuie la vindecare
- alimentatie bogată în vitamina C (fructe acide - zeamă de lamâie, legume
proaspete, ardei verde, roşii crude etc.).
 Gingivitele din discraziile sanguine
 Anemia se însoţeşte de paloare şi edeme gingivale.
 Policitemia produce congestie şi inflamaţie gingivală, sângerări şi dureri gingivale
 Leucemii
Clinic
- cea mai frecventă manifestare orală a leucemiei este gingivita hiperplazică
generalizată implicând toți dinții (leucemia monocitară, mielomonocitară acuta şi
în leucemia limfocitară). Frecvent dinţii sunt acoperiţi de gingia hiperplazică
- gingia are o culoare modificată în roşu-albăstrui (cianotic).
- țesuturile sunt friabile şi sângerează uşor
- hemoragiile intratisulare produc hematoame.
- apar de asemenea edeme şi limfoame gingivale.
- în cazuri grave pot apărea ulceraţii necrotice ale gingiilor şi ale mucoasei orale
apărând gingivostomatita ulceronecrotică
- distrucţia osului alveolar şi necroza ligamentelor parodontale poate duce uneori la
mobilitate dentară şi exfolierea dinţilor.
- manifestările orale datorate bolii de bază pot fi agravate de factori locali de
iritaţie.
Tratament
- Tratamentul se adresează bolii de bază (chimioterapie, iradiere şi transplant de
măduvă).
- Tratamentul oral cuprinde: eliminarea factorilor locali de iritaţie (placa, tartrul
etc), îmbunătăţirea igienei orale pentru a evita apariţia infecţiilor secundare,
tratament antiinfecţios local (aplicarea de gel de clorhexidină 1% şi spălături
bucale la 6 ore cu soluţii ce conţin clorhexidină) şi tratament general cu
antibiotice.

10
 Histiocitoza x
- este o proliferare neoplazică acută / cronică diseminată și localizată a
histiocitelor Langerhans.
- în forma acută diseminată apar leeziuni osoase ale maxilarelor la bebeluși care
produc resorbţie a osului alveolar cu exfolierea consecutivă a dinţilor sau
germenilor dentari. Rx se observă "dinţi plutitori". Există de asemenea gingivită
marcată şi necroza ţesuturilor moi. Boala este în general fatală
- în forma cronică diseminată apare exfolierea prematură a dinţilor la copil
datorită leziunilor intraosoase. Evoluția este lungă şi benignă.
- în forma localizată a histiocitozei Langerhans se produce mobilitatea şi
exfolierea rapidă a dinţilor permanenți la adultul tânăr (după 20 ani).

11