CLASIC VERSUS MODERN ÎN DIDACTICĂ

"Școala trebuie să fie o gimnastică a minții omenești, adică o continuă și rodnică

dezvoltare a inteligenței umane", a conchis venerabilul Mihai Eminescu, marele poet, prozator si
jurnalist, revendicat de clasici și de moderni deopotrivă. Și totuși, pe cât de simplu pare acest
subiect, pe atât este de complex, întrucât educația reprezintă și a reprezentat, de-a lungul anilor, o
temă controversată, mai ales pentru cei care au un rol direct în formarea și instruirea micilor
copii, deveniți mai târziu tinerii adolescenți care se pregătesc să înfrunte viața de adult și toate
responsabilitățile care vin odată cu aceasta.

Societatea tradițională favoriza, în ceea ce priveste instituția școlii, disciplina si ordinea,

supunerea, ascultarea si apoi punerea în aplicare a ceea ce a fost transmis de către profesor. Tot
ceea ce se întâmpla pe parcursul anului școlar, era deja explicat și menționat încă de la început:
felul în care orele urmau să fie desfășurate, regulile și eventualele consecințe în caz ca acestea
aveau să fie încălcate, scopul pe care cadrele didactice îl vizau. Desigur că, nu în toate cazurile,
ordinea a putut fi menținută, însă echilibrul a fost mereu păstrat, astfel că oamenii de succes de
azi pe care îi privim, îi idolatrizăm și îi admirăm cu atâta ardoare, au făcut parte din generația
tradițională, faimoșii copii cu "cheia la gât" care au crescut și s-au dezvoltat în regulile stricte ale
școlii. Atunci, activitățile aveau același demers: profesorul expunea elevilor bogatele cunoștiințe
pe care le deținea, iar datoria acestora era de a le memora și bineînțeles de a le prezenta la rândul
lor, mai târziu, atunci când li se cerea. Relația elev-profesor se baza în primul rând pe respectul
oferit de școlar față de cadrul didactic care avea rolul să îl instruiască și să îl educe. Resursele
materiale, ca număr, erau net inferioare față de ceea ce ni se oferă în prezent, dar și posibilitățile
de acces la acestea erau mult mai mici.

Nu putem spune că același lucru se întâmplă și în societatea modernă, unde posibilitățile

materiale fac cu putință învățarea pe toate planurile, astfel că doar prin accesarea oricărui site de
internet, ni se pun în față nenumărate informații de care ne putem ajuta și folosii pentru a ne
îmbogății cunoștiințele. Și nu numai pe planul resurselor materiale, dar și în ceea ce priveste
instituția școlii în sine, diferențele sunt clari si vizibile. Educația actuală conturează o viziune
modernă a faptelor, elevul este încurajat și ambiționat să își formeze o opinie proprie, să deducă
de unul singur consecințele si urmările unor fapte sau lucruri. Acum profesorul, respectiv
învățătorul sau educatorul nu numai că dă mai departe informațiile, dar instruiește copii în așa fel
încât să pună întrebări, să aibă curiozități, să vrea să afle cât mai multe despre subiectul discutat.
 CLASIC VERSUS MODERN ÎN DIDACTICĂ

Desigur, prezentul oferă o altă perspectivă, și una mai amplă, a lucrurilor, se desfăsoară activități
mai multe, se comunică mult mai ușor datorită internetului, a fost introdusă așa numita practică,
care stârnește copilului dorința de experiență.

Școala, deci are noi abordări faţă de desfăşurarea învăţării şi utilizează metode noi,
interactive care să conducă la o învăţare superioară şi într-un ritm accelerat potrivit tendinţelor
societăţii actuale. Se impune utilizarea unei game cât mai ample de metode de predare care să
valorifice potenţialul elevilor și care să le dezvolte capacitatea de gândire, de receptare, de
înțelegere a lucrurilor.

În ceea ce mă privește, cred că nu putem spune cu exactitate care metode au fost mai
eficiente, în schimb putem afirma cu tărie că fiecare epocă a avut avantajele și dezavantajele ei
referitor la educație. Tradiționalul se creionează intr-o schemă mai simplistă, bazată strict pe
instruire, practici pedagocice stricte, resurse materiale mai puține, dar și rezultate excelente.
Prezentul și noile inovații aduc de asemenea rezultate càt mai bune, însă metodele s-au schimbat
radical. Se conturează o viziune diferită, mult mai deschisă, se pune accent pe educarea copilului
în asa fel încât să învețe să și pună singur întrebări precum "cum, de ce, când, care e motivul", să
învețe să se dezvolte singur, ajutat bineințeles, din umbră, de îndrumătorii săi.