Armene Denisa-Elena

Grupa 3, Facultatea de psihologie si stiinte ale educatiei

Forme de organizare a activitatii didactice

,,Formele de organizare a instruirii sunt structuri organizatorice de realizare

efectivă a predării şi învăţării în cadrul organizat al educaţiei instituţionalizate.
Istoria de câteva secole a evidenţiat o formulă eficientă şi pragmatică, care mai
rezistă încă: organizarea pe clase şi pe lecţii. Numeroase tentative de schimbare şi
de criticare a acestei forme nu au condus la scoaterea lecţiei din „gramatica”
acţiunii educaţionale. Ceea ce s-a întâmplat a fost o regândire a cadrului „tehnic” al
acesteia, o readaptare prin flexibilizare, prin perfecatre strategică, prin
multiplicarea tipologiilor, prin adecvare la situaţii noi, prin instrumentalizare
optimă şi corelată cu obiective, imperative, sfidări diverse. “( Constantin Cucos,
p.23)
,,În literatura domeniului, principalul criteriu identificat pentru stabilirea formelor
de organizare a procesului de învăţământ îl constituie relaţia profesor-elev. I. T.
Radu (1990) structurează formele de organizare a instruirii şi după alte criterii,
cum ar fi: modalitatea de grupare a elevilor, organizarea conţinutului instruirii,
structura programului de activităţi, trecerea de la o etapă de şcolaritate la alta
(unităţi de timp, ani, semestre, trimestre). “(Massari, p.80)
,,Raportându-ne la elementele dominante din perspectiva unui management
instrucţional, se pot structura câteva criterii de organizare a instruirii:
-mediul de desfăşurare: curricular sau extracurricular;
-perioada de desfăşurare: an, semestru, trimestru, lună, săptămână, zi; o
organizarea conţinutului;
-tipul de sarcină: comună sau diferenţiată (cantitativ/calitativ); o modalitatea de
dirijare a instruirii: colectivă, semiindependentă, diferenţiată sau independentă;
-timpul de instruire: egal sau diferenţiat;
-stilul de învăţare al elevilor: inductiv; deductiv sau practic; o tipul de motivaţie:
extrinsecă sau intrinsecă.
-tipul de relaţie profesor-elev.”( Massari, p.80)
,,Practica a acreditat trei moduri de organizare a activităţii didactice, fiecare
configurând şi etalând, într-un mod specific, conţinuturi, relaţii, suporturi
materiale, resurse etc.:
1. activitatea frontală;
2. activitatea pe grupe de elevi;
3. activitatea individuală.
Desigur, cele trei ipostaze nu apar niciodată în stare pură, ele impunându-se prin
dominanţă, prin extensia pe care o poate doândi la un moment dat într-o situaţie
didactică.”( Constantin Cucos p. 24)
Lectia
,,Lecţia rămâne principala modalitate eficientă de organizare a activităţii didactice
(propusă de pedagogul ceh Jan Amos Comenius, în sec. al XVII-lea), prin
intermediul căreia se realizează în acelaşi timp informare şi formare, instruire şi
educare.”(Massari, p.83)
,,I. Cerghit (1983) remarcă o anumită dificultate semantică a termenului în sensul
că aceasta este definită ca formă a procesului de învăţământ (“formă de bază”,
“formă principală”, “formă fundamentală”, “formă centrală”, etc.), dar nu e
definită totdeauna şi ca unitate didactică funcţională, centrată pe obiective şi
implicând conţinuturi didactice şi strategii de desfăşurare şi evaluare bine
determinate. Lecţia, precizează I. Cerghit, este o “entitate de învăţământ, care este
ceva mai mult decât o formă sau un cadru de organizare a instrucţiei, căci
presupune mecanisme şi legităţi de structurare şi funcţionare ce trebuie bine
cunoscute” (1983, p. 14).
,,I. Cerghit propune un model tridimensional al variabilelor lecţiei, identificând:
a. dimensiunea funcţională (orice lecţie presupune un scop şi obiective bine
determinate);
b. dimensiunea structurală (orice lecţie angajează resurse umane, materiale şi de
conţinut, presupune selectarea unor metode şi mijloace de învăţământ, se
realizează
într-un timp determinat şi într-un mediu pedagogic);
c. dimensiunea operaţională (vizează desfăşurarea lecţiei cu strategii şi procese
specifice şi evaluarea cu funcţie de optimizare).” (Constantin Cucos, p.24)
,,Taxonomia lectiilor
Lecţia mixtă/combinată urmăreşte realizarea mai multor scopuri didactice:
comunicare, sistematizare, fixare, verificare de cunoştinţe.
Lecţia de comunicare/însuşire de noi cunoştinţe are ca scop principal însuşirea
de noi cunoştinţe. Structura este asemănătoare cu cea a lecţiei mixte şi se
diferenţiază de aceasta prin reducerea ca timp şi conţinut a momentului de
verificare a conţinuturilor predate anterior; extinderea secvenţei destinate activităţii
de predare până la aproape întreaga durată a lecţiei şi atribuirea unui timp minim
fixării şi temei pentru acasă.
Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi este caracteristică unor domenii de
activitate precum educaţie plastică, educaţie fizică şi sport, educaţie muzicală,
abilităţi practice, literatură pentru copii.
Lecţia de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor are ca scop didactic principal
organizarea conţinutului într-o structură închegată şi flexibilă conexiunilor intra şi
interdisciplinare, ce se realizează, în principal, prin sintetizarea achiziţiilor,
consolidarea şi aprofundarea acestora sau completarea unor lacune.
Lecţia de verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare are ca scop didactic
principal constatarea nivelului de pregătire a elevilor în vederea optimizării
activităţii didactice ulterioare. Acest tip de lecţie, cunoscut şi sub denumirea de
lecţie de verificare şi apreciere prin notă sau lecţie de evaluare sumativă, include
obligatoriu notarea elevilor (ceea ce nu era cazul la lecţia de recapitulare în scop de
consolidare şi sistematizare), iar calitatea realizării momentului apreciativ reflectă
eficienţa acestui tip de lecţie.( Massari, p. 87-92) “
,,Practica educativă însăşi poate sugera sau induce noi modalităţi de structurare a
evenimentelor, de prefigurare a priorităţilor unei lecţii.”( Constantin Cucos, p.27)
Aplicatie:
Uneste tipul de lectie cu definitia specifica fiecareia.
Cuvinte cheie
1. Forme de organizare
2. Taxonomi ale lectiei

Bibliografie
Constantin Cucos, Pedagogie , anul 2006
Massari Geanina, Teoria si metodologia instruirii, 2019
Cerghit, 1983, Perfectionarea lectiei pentru scoala moderna, Bucuresti