Motivatia pentru invatare sau motivatia pentru munca

Motivația este o sursă de activitate și de aceea este considerată ”motorul personalității”. Acest
proces psihic are un rol deosebit de important în activitatea de învățare a elevului și în consecință
în formarea personalității acestuia.
Motivația învățării se referă la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate
menită să conducă la asimilarea unor cunoștinte, la formarea unor priceperi și deprinderi noi.

Motivația facilitează procesul de învațare prin intensificarea efortului și concentrarea atenției

elevului.Formarea atitudinii faţă de învăţătură la elevi nu depinde ,însă, numai de condiţiile
externe, ci în aceeaşi măsură, de particularităţile psiho-fiziologice ale diferitelor perioade de
vârstă, cât şi de trăsăturile individuale ale fiecărui elev ( intelectuale, afective, motivaţionale,
temperamentale, etc.). Toate acestea constituie sistemul condiţiilor interne ale personalităţii
elevului care îi permit un mod specific, individualizat de acţiune şi adaptare la solicitările şi
cerinţele condiţiilor externe, cee ce nu trebuie să depăşească însă anumite limite.
Pentru dezvoltarea motivaţiei este necesar să se prezinte elevilor scopul învăţării, domeniile de
aplicare a cunoştinţelor, să fie apreciaţi pozitiv şi încurajaţi să-şi realizeze scopurile , să li se arate
progresele făcute, să li se trezească curiozitatea pentru ceea ce trebuie să înveţe, precizându-se
sarcinile învăţării individuale în raport cu ritmul de muncă al fiecăruia şi să folosim metode activ-
participative.

Motivaţia pentru învăţare a elevilor trebuie stimulată, orientată, întreţinută, iar cadrul didactic
joacă, alături de părinţi, un rol de prim rang în această întreprindere.

Problema motivaţiei umane nu trebuie înţeleasă într-un mod simplu, mecanicist. Nu există o
formula magica a motivaţiei, care să determine oamenii să dorească să înveţe, să lucreze mai
mult, să acţioneze într-o manieră mai responsabilă. Facilitarea şi nu controlul ar trebui să ne
ghideze ideile, când încercăm să schimbăm anumite comportamente în şcoală. Chiar si atunci
când o persoană este într-o poziţie de autoritate, cum este profesorul, eforturile de a motiva
elevii într-o anumită direcţie vor avea un succes mai semnificativ dacă relaţia profesor–elev este
considerată una de colaborare între persoane ce pot sau nu să împărtăşească aceleaşi sentimente
şi scopuri.
Când vorbim de motivaţie, ne referim la o energie care ne antrenează şi ne susţine să facem un
anumit lucru. Consider că fiecare activitate pe care o întreprindem are la bază un motiv, un sens,
un rost.
Activitatea în sine, este un aspect care contribuie la motivarea unui angajat. Astfel, în momentul
în care îţi place ceea ce faci vei fi motivat pentru a-ţi îndeplini sarcinile şi când pui pasiune în
sarcinile pe care le ai de îndeplinit, vei fi cu siguranţă eficient. Consider că oamenii sunt mobilizaţi
din punct de vedere profesional de ceea ce fac, acesta fiind motivul principal pentru care e de
preferat să alegem activităţi sau meserii cărora le putem da un sens; acest sens despre care
vorbesc poate fi identificat în interiorul nostru şi nu are o valabilitate generală.

Un alt factor deloc de neglijat care stă la baza motivaţiei la locul de muncă este echipa din care
facem parte. Indiferent de autonomia pe care o avem în activitatea noastră, o bună relaţionare
cu cei din jurul nostru este întotdeuna de ajutor. Mai mult decât atât, suntem fiinţe sociale şi
avem nevoie de interacţiune şi de colaborarea cu cei din jur. Sunt de părere că persoanele alături
de care ne desfăşurăm activitatea reprezintă un aspect important al motivaţiei noastre şi de
aceea e recomandat să facem parte dintr-o echipă in cadrul căreia ne putem dezvolta atât pe
plan personal cât şi pe plan profesional.

Oricât de mult ne place ceea ce facem, avem nevoie şi de motivaţia materială. Un salariu atractiv
şi un pachet de beneficii vor constiutui întotdeauna o sursă de stimulare a angajatului din două
perspective principale: pentru satisfacerea nevoilor de bază şi pentru aprecierea activităţii sau a
efortului depus. Pe de o parte, un salariu satisfăcător îi oferă angajatului posibilitatea de a se
întreţine, de a plăti îndatoririle lunare, de a avea grijă de sănătatea lui şi de a desfăşura activităţi
extra-profesionale. Este greu de crezut că poţi fi productiv la serviciu atât timp cât trăieşti cu
bugetul mereu la limită; este la fel de greu de crezut că mai poţi să vii cu soluţii la situaţiile dificile
apărute pe plan profesional, când energia ta se consumă pe găsirea unei soluţii pentru a plăti rata
sau chiria. Pe de altă parte, salariul reprezintă în acelaşi timp şi o recunoaştere a efortului depus.
Astfel, dacă un angajat este remunerat insuficient în comparaţie cu activitatea pe care o
desfăşoară, va percepe acest lucru ca pe o nerecunoaştere profesională şi se va simţi lipsit de
motivatie.

Totodată, feedback-ul pe care îl primim în urma activităţii noastre contribuie atât la amplificarea
motivaţiei cât şi la evoluţia profesională. De multe ori, când avem succes cu un anumit proiect
sau când avem o reuşita profesională ce a depins în totalitate de noi, suntem conştienţi de acest
lucru şi încrezători în forţele proprii. Cu toate acestea, un feedback pozitiv va fi binevenit şi asta
nu pentru că avem nevoie de o confirmare a succesului nostru ci mai curând datorită faptului că
ne dorim să ne fie apreciate rezultatele obţinute. Cât despre lucrurile care nu ne ies aşa cum ne-
am dori, un feedback constructiv şi câteva observaţii obiective ne vor ajuta să identificăm
punctele slabe şi aspectele pe care trebuie să le îmbunătăţim. Mai mult decât atât, consider că
feedback-ul constructiv în urma unei nereuşite profesionale nu trebuie evitat căci schimbarea şi
creşterea profesională au loc tocmai prin recunoaşterea şi conştientizarea erorilor anterioare.

Încă un element care stă la baza motivaţei la locul de muncă şi mă refer de această dată la relaţia
pe care o avem cu managerii. Mai exact, o comunicare deschisă cu managerul şi libertatea de
exprimare faţă de acesta stau la baza unei relaţii profitabile de ambele părţi. Din punctul meu de
vedere, managerul şi anagajtul pot stabili împreuna priorităţile şi aspectele ce trebuie
îmbunătăţite. Astfel, sunt de părere că managerul şi angajatul au datoria de a construi împreuna
această relaţie astfel încât profitul să fie de partea amândurora. Văd această legătură mai
degraba ca o relaţie win-win decât un raport şef – subordonat.

Posibilitatea dezvoltării profesionale şi personale este un alt element stimulator când ne referim
la motivaţie. Astfel, un angajat va rămâne în cadrul aceleiaşi echipe atât timp cât are oportunităţi
de dezvoltare iar aici mă refer la diverse cursuri sau formări la care poate să participe şi care să
contribuie la creşterea sa profesională. Totodată, un alt aspect important care îi motivează pe
angajaţi este posibilitatea promovării sau asimilarea unor cunoştinţe noi; cu toţii ne dorim să ne
perfecţionăm în ceea ce ştim deja, însă avem nevoie, în acelaşi timp, să fim stimulaţi şi să avem
posibilitatea de a învăţa lucruri noi. Un anagajat motivat este acela care găseşte şi solicită
constant oportunităţi de dezvoltare profesională.

În concluzie, după cum am prezentat mai sus, motivaţia reprezinta elementul cheie al
performanţei atat la locul de muncă si la nivelul institutiei scolare – este influenţată de mai mulţi
factori printre care activitatea propriu zisa, relaţia cu echipa şi cu managerii, pachetul salarial,
feedback-ul primit, dezvoltarea profesională, dar nu numai. Sunt de părere că aceşti factori
antrenanţi trebuie sa coexiste pentru ca un angajat să fie cu adevărat mobilizat de ceea ce face.
Pe lângă elementele expuse mai sus, există şi altele care cresc motivaţia profesională însă este
de datoria fiecărui individ în parte să exploreze şi să identifice care sunt cele mai importante
aspecte care îl determină să fie performant la locul de muncă.