REURSELOR UMANE
Capitolul 1
PERFORMANŢELE INDIVIDUALE
ŞI
SATISFACŢIA ÎN MUNCĂ
Rezumat
PREZENT ŞI PERSPECTIVE
Motivaţia
Mulţi manageri sunt de părere că succesul unei firme este determinat de eforturile
depuse de membrii ei şi că abordarea comportamentului prin prisma motivaţiei este
deosebit de dificilă. Problemele ce se ivesc pot fi de următoarea formă ”Cum poţi să-i
determine pe oameni să facă ceea ce doreşti tu” sau ”Cum pot să fiu sigur că oamenii îşi
vor face munca fără un control direct şi permanent ?” De exemplu, dacă un angajat are o
discuţie cu şeful său şi este concediat a doua zi, acesta apare ca un comportament rezultat
al confruntării. Totuşi, comportamentul angajatului poate fi o combinaţie de factori ce
include probleme de familie sau din afara organizaţiei.
Oamenii pot avea motive diferite în abordarea unui anume tip de comportament.
De exemplu, un manager preferă clubul firmei pentru că îl consideră un loc bun pentru
întâlnirile de afaceri; un altul preferă clubul pentru atmosfera socială; în timp ce, un altul
îl preferă pentru că sunt programe interesante. Aceste diferite ”de ce-uri” pot explica
acelaşi comportament, în schimb, se complică procesul de deducere a motivaţiei pornind
de la comportament. Personalitatea, condiţiilor sociale, experienţa, influenţele grupului
sau alţi factori pot avea impact asupra motivaţiei.
În plus, acelaşi motiv poate fi rezultatul comportamentelor paterne. De exemplu,
dacă un angajat doreşte promovarea, îşi va propune obţinerea unei performanţe excelente
în munca sa. Un alt angajat care doreşte de asemenea promovarea, poate încerca să-şi
”perie” şeful pentru a-şi atinge obiectivul, iar un altul este reţinut în toate acţiunile ce l-ar
putea discredita. Aceşti trei manageri au acelaşi motiv, dar comportamente diferite pentru
a-şi realiza dorinţa.
Managerul preocupat cu adevărat de prosperitatea firmei îşi evaluează în
permanenţă oamenii cu care lucrează. Nu rareori se nasc întrebări de forma: ”De ce A
munceşte mai mult decât B în aceleaşi condiţii de viaţă şi de muncă ?”; ”De ce D îşi
modifică atitudinea faţă de muncă când se modifică aceste condiţii ?”.
Într-o economie în care domină competiţia, managerul nu trebuie să fie orbit doar
de perspective profitului. El trebuie să se preocupe ca angajaţii lui să dobândească
sentimentul implicării totale în excelenţa firmei. Prin programe manageriale de motivare
şi antrenar a personalului, firme ca IBM, Coca-Cola, General Motors au reuşit să obţină
prestigiul de care se bucură astăzi.
Sursele motivaţionale
Factorii motivatori care ar putea spori valoarea subiectivă a muncii, ţinând cont
de particularităţile situaţiilor şi persoanelor şi asupra cărora managerii ar putea reflecta
sunt factorii nepecuniari. Dintre aceştia, pot fi menţionaţi: aprecierea reuşitei angajaţilor;
stabilirea de obiective ambiţioase ce să incite concurenţa; informarea permanentă despre
situaţia financiară şi despre stadiul îndeplinirii obiectivelor; încurajarea iniţiativei şi noul
în firmă; stabilirea unui climat creativ în echipa de muncă prin mărirea autonomiei şi
libertăţii în luarea deciziilor; achiziţionarea de talent şi inteligenţă şi grija pentru un viitor
profesional acceptabil.
Existenţa în firmele româneşti a unor disfuncţionalităţi manageriale necesită
analiza a trei dintre factorii motivatori, cu impact mai mare asupra oamenilor.
Reuşita. Nimic nu poate motiva mai mult ca reuşita individului sau grupului din
care face parte. Şi aceasta cu atât mai mult dacă activitatea contribuie la crearea de
utilitate pentru satisfacerea nevoilor umane şi sociale şi dacă ea este dominată de reguli,
criterii şi valori acceptate ca fiind legitime. Ca valori pe care firma le-ar putea promova în
cadrul eticii sale putem menţiona: justeţea, respectul clienţilor şi respectul angajaţilor.
doreşte să motiveze
Manager
Angajaţi
Obiectivele managerului
• Productivitate ridicată
• Absenteism scăzut
• Acţiune corectă
• Alte obiective pentru atingerea obiectivelor manageriale
Consideraţii generale
Tabelul nr.1.1.
Categorii Caracteristici Teorii Exemple
Teorii de conţinut Vizează factorii care
- Ierarhia nevoilor Motivaţia prin bani,
incită sau iniţiază -X–Y statut social şi
comportamentul - Factori duali realizări
motivat - ERG
-Achiziţia
succeselor
Teorii de proces Vizează factorii ce - Performanţe Motivaţia prin
direcţionează - Echitate pornirea interioară a
comportamentul individului pentru
muncă, performanţă
şi recunoaştere
Teorii de întărire Vizează factorii ce -Condiţionare Motivaţia prin
determină repetarea operantă recompensarea
unui comportament comportamentului
Factori duali
Motivatori
• Actualizare
Nevoi de
• Recunoaştere
actualizare
• Munca pentru sine
• Responsabilitate
Nevoi de stimă • Avansare
Igienici
Nevoi sociale
• Relaţii interpersonale
Nevoi de securitate • Politica firmei
• Control
Nevoi fiziologice • Salarii
• Condiţii de muncă
Teoria X şi teoria Y
Tabelul1.2.
Teoria X TeoriaY
- Oamenilor nu le place munca şi vor trebui - Oamenii muncesc cu plăcere;
sancţionaţi pentru a o face;
- va trebui utilizată constrângerea pentru - oamenilor nu le place să fie controlaţi şi
atingerea obiectivelor organizaţiei; supravegheaţi;
- oamenilor le place să fie conduşi şi să nu - oamenii nu resping responsabilităţile;
aibă responsabilităţi;
- oamenii doresc securitate în munca lor - oamenii doresc securitatea dar au şi alte
nevoi, de autoactualizare sau stimă
Teoria ERG
Teoria ERG are la bază concepţia lui Alderfer care consideră că există trei tipuri
de nevoi individuale: nevoi existenţiale; nevoi relaţionale; nevoi de împlinire.
Valenţa (V) sau „orientarea afectivă spre un anumit rezultat” (preferinţă) este
valoarea pozitivă sau negativă atribuită de lucrător diverselor rezultate aşteptate de la
munca sa, acestea putând fi externe (salariu, promovare, premii) sau interne (mândria de
a reuşi, interesul de a îndeplini o misiune, valoarea eului dată de asumarea
responsabilităţii). În cazul în care clasa de preferinţe are o valenţă pozitivă, ne aflăm în
faţa unui motiv pozitiv, de atracţie; atunci când clasa e preferinţe este negativă, avem în
faţă motive negative (de evitare).
În virtutea acestei teorii, puterea motivaţiei poate fi definită ca o funcţie de cele
trei mărimi: F = Σ (A x I) x V.
Modelul elaborat de Vroom a fost supus unor verificări de ordin experimental şi
teoretic, în cadrul cărora au fost emise o serie de critici, dintre care menţionăm: o
insuficientă claritate a conceptelor de expectanţă şi instrumentalitate; presupunerile
implicite pe care se bazează, fără a le controla consecinţele, nu realizează a diferenţiere
între cele trei dimensiuni în funcţie de apariţia lor în timp. Practic, se presupune o
existenţă a valenţei, expectanţei şi instrumentalităţii. Dar ordinea de apariţie a acestor trei
dimensiuni nu influenţează puterea şi calitatea factorului motivaţional respectiv.
Teoria echităţii
Oamenii doresc să fie trataţi corect, în mod egal, nu numai în ceea ce priveşte
timpul liber, sancţiunile, realizările muncii. Corectitudinea, în literatura manageriaală, se
referă la echitate şi vizează inputurile şi rezultatele.
Inputurile, pe care fiecare persoană le aduce în organizaţie, pot fi: nivel
educaţional, vârstă, experienţă, productivitate, alte talente şi eforturi.
Rezultatele obţinute de o persoană sunt recompensele obţinute în schimbul
inputurilor. Ele se concretizează în bani, beneficii, recunoaştere, prestigiu şi alte
recompense obţinute. O recompensă poate fi tangibilă, cum ar fi rezultatele economice,
sau intangibilă, în cazul rezultatelor interne de recunoaştere sau achiziţie (fig.1.3.).
Perceperea
echităţii
recompenselor
Recompense
intrinseci Satisfacţie
Performanţa
Recompense
extrinseci
Peste aşteptări
Sub aşteptări
Dacă rezultatul depăşeşte inputul, s-ar putea crede că angajatul are tendinţa de a
mări efortul. Dacă simte că primeşte mai mult decât oferă, s-ar putea să muncească mai
mult, pentru a justifica plata prea mare. Asta ar însemna să execute aceleaşi lucrări, dar
cu mai multă acurateţe şi cu o calitate superioară a rezultatelor. O altă acţiune ar putea
include refacerea comparaţiei crezând că nu şi-a evaluat corect eforturile şi că nu a fost
plătit echitabil.
Privind asupra acţiunilor ce pot fi întreprinse, se poate spune că tensiunea
inechităţii s-ar putea stinge, ceea ce în realitate nu se întâmplă. Pentru că ele pot afecta
motivaţia, sentimentele determinate de inechitate au importante implicaţii în descrierea şi
administrarea programelor de salarizare, în evaluarea performanţelor, în instruirea şi
managementul resurselor umane. Motivaţia poate duce la satisfacţie, într-o muncă bine
făcută, dar şi satisfacţia poate implica motivarea.
SATISFACŢIA ÎN MUNCĂ
În sens strict, satisfacţia în muncă este o emoţie plăcută, pozitivă, rezultată din
evaluarea muncii depuse. Insatisfacţia apare atunci când aşteptările individului privind
munca sa sunt înşelate. De exemplu, dacă condiţiile de curăţenie şi securitate în care se
desfăşoară munca sunt altele decăt cele dorite, sigur mizeria şi insecuritatea vor
determina insatisfacţia.
Satisfacţia în muncă este determinată prin evaluarea individuală a muncii
desfăşurate de un angajat. Evaluarea este personală şi internă sau parţial externă,
influenţată de manager şi colegi; oricum, în final determinate sunt sentimentele legate de
rezultatele obţinute.
Satisfacţia în muncă are mai multe dimensiuni. Unele includ satisfacţia muncii
prin ea însăşi, altele includ salariile, recunoaşterea, raportul cu managerii şi colegii,
cultura organizaţională şi filosofia firmei. Fiecare dimensiune contribuie la conturarea
sentimentului de satifacţie a muncii deşi, munca pe post este definită diferit de oameni.
Comparaţiile cu aşteptările influenţează satisfacţia în postul ocupat.
Pentru a putea măsura satisfacţia în muncă, angajatul are în vedere mai multe
elemente. Nu există o formulă de calcul a satisfacţiei. Relaţia dintre productivitate şi
satisfacţie nu este pe deplin clarificată. Este clar că ”fericirea angajaţilor” nu duce
întotdeauna la creşterea productivităţii. Paradoxal, în general, un nivel scăzut al
productivităţii muncii este ataşat unui nivel ridicat al satisfacţiei.
Rata fluctuaţiei
Caracteristici ale postului
(elemente ale postului)
Tabelul nr.1.3.
Factori externi Factori interni
- Un alt post mai avantajos - Salariu mic
- Inexistenţa unui sindicat puternic - Satisfacţia în muncă este scăzută
- Rata scăzută a şomajului - Munca este dezorganizată
Costul determinat de fluctuaţie este un indicator al performanţelor companiei. Dar
nu numai costul determină importanţa fluctuaţiei. Perioada de perfecţionare, programele
de muncă întrerupte, timpul pierdut cu începătorii şi greşelile lor, existenţa omului
nepotrivit la locul nepotrivit sunt câteva pierderi ale organizaţiei asociate fluctuaţiei
excesive.
Rata fluctuaţiei pentru o organizaţie poate fi calculată în diferite moduri. Cel
propus de Departamentul american al muncii este:
Rezumat
Postul reprezintă activitatea pe care o persoană o prestează, în mod permanent şi organizat, într-o
firmă, în schimbul unui salariu. Definirea postului cuprinde analiza, descrierea şi evaluarea acestuia.
Analiza postului constă în studierea acestuia din punct de vedere a atribuţiilor ce îi revin, a
responsabilităţilor, a nivelului de pregătire necesar ocupantului său şi a condiţiilor de ocupare. Metodele
folosite pentru obţinerea informaţiilor necesare analizei postului sunt: observarea, autofotografierea,
interviurile, chestionarul de analiză a postului, chestionarul specializat. Evaluarea postului serveşte
determinării complexităţii acestuia, comparativ cu alte posturi. Un loc important în analiza postului îl au şi
analiza, proiectarea şi reproiectarea psihoergonomică a locului de muncă.
Descrierea postului conţine informaţii privind sarcinile, îndatoririle şi responsabilităţile aferente,
folosindu-se informaţiile din analiza postului. Atunci când se face descrierea postului, se va avea în vedere
reacţia managerului şi a angajaţilor.
Descrierea postului conţine: identificarea postului, stabilirea rolului şi poziţiei acestuia, precizarea
atribuţiilor ce-i revin şi specificarea postului, prin care se precizează cerinţe privind educaţia, experienţa,
trăsăturile de personalitate, aptitudinile necesare noului angajat.
Reproiectarea postului este necesară în cazul în care competenţa titularului unui post se modifică.
Ea se poate realiza prin lărgirea conţinutului muncii sau prin îmbogăţirea conţinutului muncii.
PREZENT ŞI PERSPECTIVE
DEFINIREA POSTULUI
ANALIZA POSTULUI
Tabelul nr.2.1.
De regulă, metodele care asigură o precizie mai mare sunt metode de durată, iar
cele care solicită un consum mai mic de timp au dezavantajul unei precizii mai reduse. În
general, precizia informaţiilor pentru analiza postului creşte odată cu numărul metodelor
utilizate pentru obţinerea informaţiilor necesare.
Subiectivismul celor care furnizează informaţiile poate fi diminuat prin asigurarea
unei îndrumări şi a unui control din partea analistului postului.
Analiza postului cere un înalt grad de cooperare şi coordonare între
compartimentul personal şi managerii operaţionali. Responsabilitatea pentru această
activitate revine celui care poate controla veridicitatea informaţiilor folosite în analiza
postului.
Denumirea
postului................................................................................................................
Analizat de.............................................Informaţii obţinute de
la.........................................
I. CALIFICARE (ÎNDEMÂNARE)
a) Educaţie
Instrucţiuni şi interpretări
Ce fel de instrucţiuni pot fi urmărite şi interpretate în îndeplinirea îndatoririlor şi
responsabilităţilor postului
?..................................................................................................
Matematică
Dacă sunt cerute calcule matematice, care este natura şi extinderea acestei cerinţe ?
..........................................................................................................................................
......
a) Materiale
1. Ce materiale sunt folosite în timpul unui schimb normal de 8 ore şi în ce cantitate
?..............................................................................................................................................
2. Depunând o atenţie moderată, care este posibilitatea pierderilor / pagubelor rezultate din
greşelile făcute de operatori ?
................................................................................................................................................
5. Dacă nu a survenit nici o pagubă în luna precedentă, stabiliţi când s-a produs ultima
pagubă cunoscută de acel tip şi care este valoarea ei ?
.................................................................................................................................................
6. Dacă nu s-a produs nici o pagubă, explicaţi cum a fost posibil acest lucru.
.................................................................................................................................................
b) Echipament
1. Ce echipament este folosit în executarea lucrului ?
.................................................................................................................................................
2. Lucrând normal, ce pagubă poate rezulta din greşeala sau din erorile operatorului ?
.................................................................................................................................................
4. Câte cazuri de pagube de echipament au fost produse, din vina operatorului, în anul trecut
? ..............................................................................................................................................
5. Dacă nu au fost cazuri, explicaţi în ce condiţii este posibilă apariţia acestor pagube ?
.................................................................................................................................................
2. Ce tip de greşeală a operatorului poate sta la baza unei reclamaţii şi care va fi condiţia
acestei greşeli ? ......................................................................................................................
4. Dacă nu a fost nici un caz, explicaţi de ce este posibilă apariţia unor reclamaţii ?
.................................................................................................................................................
e) Coordonare
1. Îndatoririle postului cer lucrătorului să muncească: independent; ca parte componentă a unui
grup sau echipe; să asiste pe alţii ? ................................................................................................
2. Dacă lucrătorul dirijează munca altora, câţi oameni sunt îndrumaţi şi ce procent din timpul
normal este necesar pentru îndrumarea şi pentru repartizarea lucrului altor persoane ?
........................................................................................................................................................
f) Decizii
1.Care este natura muncii, gradul de repetabilitate, rutina şi diversificarea lucrărilor ? .............................
......................................................................................................................................................................
2. Prin ce se caracterizează judecăţile şi deciziile proprii, în cursul acţiunii sau îndeplinirii îndatoririlor
şi responsabilităţilor postului ? ....................................................................................................................
a) Monotonia
1. Care din următoarele condiţii ale postului sunt cele mai adecvate ?
- Operaţii repetabile, cu câteva ocazii de a conversa, evitându-se astfel monotonia.
- Ciclul de repetare este scurt (până la 5 cicluri / minut), monotonia combătându-se prin
diversificarea activităţilor fizice şi intelectuale.
- Ciclul de repetare este lung, necesitând o atenţie vizuală mărită şi activităţi fizice reduse.
- Activitate de supraveghere, cu un efort fizic limitat.
b) Poziţia de lucru
Descrieţi poziţia de lucru şi, în cazul în care este anormală, precizaţi timpul lucrat în această poziţie.......
......................................................................................................................................................................
c) Puterea
Este necesară manipularea materialelor / obiectelor a căror greutate este de peste 20 kg ? Dacă
da, care este greutatea maximă şi cum sunt manipulate obiectele ? .............................................
d) Efortul
Dacă materialele ori obiectele sunt ridicate / cărate / împinse / trase, care este greutatea
acestora, cât timp sunt ele manipulate într-un schimb de 8 ore şi pe ce distanţe ? .......................
........................................................................................................................................................
b) Riscuri
Care sunt riscurile de accidente şi ce controale ori garanţii sunt prevăzute ? ...............................
........................................................................................................................................................
Care sunt posibilităţile de accidentare în timpul lucrului ? ...........................................................
........................................................................................................................................................
Ce boli profesionale pot apărea ? ..................................................................................................
Culegerea datelor are în vedere caracteristicile tehnice ale locului de muncă
supus analizei (fig. 2.1.), condiţiile organizatorice existente, condiţiile de mediu în care se
desfăşoară munca, rezultatele obţinute din chestionarul ergonomic şi discuţiile purtate cu
executanţii.
OM
Mediu
Energie
Feed back
Instrumente,
mijloace
Obiectele muncii
DESCRIEREA POSTULUI
Reacţia angajaţilor. Angajaţii pot fi interesaţi, din curiozitate sau din dorinţa de
a şti să acţioneze, indiferenţi sau nemulţumiţi faţă de intenţiile managerului de a face
descrierea posturilor pe care ei le ocupă.
Majoritatea angajaţilor se tem de consecinţele ce ar rezulta din acţiunea de
descriere a postului. Ei se tem că o asemenea descriere la poate limita iniţiativa,
creativitatea şi flexibilitatea pe care au avut-o până în acele moment, că vor putea fi
controlaţi mai uşor şi vor putea fi acuzaţi că greşesc sau că nu obţin performanţele dorite.
Dacă există descrierea postului, angajaţii consideră că pot fi făcute mai multe investigaţii
asupra muncii pe care ei o desfăşoară. Atitudini ca „atât timp cât cineva nu ştie precis ce
am de gând să fac, eu sunt în siguranţă” pot genera încercări de ascundere a realităţii.
Unii angajaţi, pentru a-şi păstra postul, îşi învăluie munca în mister şi furnizează foarte
puţine informaţii despre ceea ce fac. Ei încearcă să sugereze că munca este foarte
importantă, inventând termeni noi în locul celor folosiţi curent, utilizează prescurtări,
coduri, folosesc tehnica de calcul. O descriere a postului nu le-ar mai putea permite să
procedeze în acest fel.
Este necesar ca managerul să explice angajaţilor care este rolul descrierii postului
şi ce implicaţii are asupra activităţii lor. În caz contrar pot să apară conflicte ce vor duce
la înrăutăţirea relaţiilor de muncă.
Sursele de informaţii. Este necesar ca informaţiile colectate să fie cât mai exacte.
Ele pot fi obţinute atât de la angajaţi, care cunosc cel mai bine îndatoririle şi
responsabilităţile postului respectiv, cât şi din diferite documente. Cele mai bune
rezultate sunt obţinute atunci când descrierea postului se efectuează la locul de muncă, în
timpul programului de lucru. În felul acesta există siguranţa că nu sunt omise elementele
esenţiale despre postul respectiv. Cel care face descrierea postului stabileşte volumul şi
tipul informaţiilor pe care trebuie să le colecteze, prelucreze şi să le analizeze.
De fiecare dată când apare un post vacant este necesară revizuirea sau
elaborarea descrierii acelui post înainte de începerea recrutării şi selecţiei. Realizarea
descrierii postului se realizează într-o succesiune de operaţii similare procesului de
analiză a unui proces de muncă.
Etapele ce sunt parcurse la descrierea postului sunt: identificarea postului;
explicarea scopului; culegerea informaţiilor; redactarea descrierii postului.
REPROIECTAREA POSTULUI
Etapele reproiectării
Persoană
• energie
• talente
• interese
• nevoi şi dorinţe
Post • productivitate
• Conţinut • satisfacţia muncii
• Sarcini
• Datorii
• Responsabilităţi
• Metode utilizate
• Relaţii de muncă
• Statut
• Utilaje şi tehnologie
Pentru fiecare post de muncă, datele din tabelul nr. 2.6. sunt folosite pentru
analiza critică a fiecărei activităţi, iar în cadrul acesteia, a fiecărei sarcini. Răspunsurile
obţinute prin metoda interogativă pot constitui soluţii de eliminare, combinare sau
simplificare a muncii.
Analiza critică se poate baza şi pe tabelul atribuţiilor pe funcţii (tabelul nr. 2.7.),
întocmit pe baza foilor de înregistrare zilnică. Acesta permite să se analizeze dacă şefii au
sarcini de control sau putere de decizie suficientă, dacă nu se fac prea multe controale,
dacă cei ce iau decizii au şi atribuţii de control.
Atribuţii pe funcţii
Tabelul 2.7.
Funcţia Numărul acţiunilor de: Total
execuţie colaborare dare de control dare de decizie
la instrucţiuni consultanţă
execuţie
Şef de - 1 7 1 - 3 12
compart.
Econom.I 1 - - - 4 1 6
Formularul 2.2
Rezumat
PREZENT ŞI PERSPECTIVE
Conţinutul recrutării
Succesul unei organizaţii este asigurat numai dacă angajaţii sunt recrutaţi şi
selecţionaţi după proceduri adecvate. Recrutarea asigură persoanele din care se va efectua
selecţia. Având un număr mai mare de candidaţi, este posibilă recrutarea acelora care
corespund cel mai bine cerinţelor postului şi care prin calităţile lor oferă garanţia
performanţei.
Recrutarea este activitatea de identificare a persoanelor care au acele caracteristici
solicitate de posturile vacante şi de atragere a acestora în cadrul organizaţiei.
Pentru a avea de unde alege, firma trebuie să găsească persoanele cele mai
potrivite pentru a ocupa un anumit post şi să le atragă pentru a participa la selecţie.
Problema care se pune este unde şi cum putem găsi oamenii de care avem nevoie.
Recrutarea se poate realiza din trei grupe de populaţie (tabelul nr.3.1.).
Recrutarea se poate face prin contact direct cu sursa de recrutare sau indirect, prin
intermediul mass mediei, procesul desfăşurându-se în mai multe etape (fig.3.1.).
Întrucât recrutarea este un proces care consumă bani şi timp, este necesar ca ea să
se desfăşoare după un plan bine gândit. Dacă se reuşeşte elaborarea unei metodologii
corecte pentru recrutare, va fi posibilă identificarea şi atragerea celor mai adecvate
persoane.
Continuarea activităţii,
evaluarea şi revenirea la Selecţie
planificarea resurselor umane
Fig. 3.1. Etapele procesului de recrutare a resurselor umane
Recrutarea se declanşează în momentul în care în organizaţie apar posturi noi, sau
când cele existente devin vacante prin transferul sau pensionarea titularilor. Chiar şi în
perioadele de reducere sau de sistare a angajărilor este necesară păstrarea contactului cu
sursele externe de recrutare pentru a menţine continuitatea canalelor de recrutare.
Recrutarea personalului începe cu inventarul detaliat al nevoilor, sub forma descrierii
postului, a calificării şi experienţei necesare. Recrutarea se realizează diferenţiat, în
funcţie de natura activităţilor (tabelul nr.3.2.).
Recrutarea poate avea un caracter permanent sau se poate realiza numai atunci
când apare o anumită necesitate. Fiecare cale are atât avantaje cât şi dezavantaje. Dacă o
organizaţie practică un proces de recrutare continuu, ea are avantajul menţinerii
permanente a contactului cu piaţa muncii. Companiile de recrutare intensivă nu
garantează atragerea acelor persoane de care organizaţia are nevoie.
În cazul în care este necesară ocuparea unui post, cel care angajează are în vedere
descrierea postului şi specificaţiile aferente, astfel încât să existe toate informaţiile
referitoare la caracteristicile postului, la calificarea, la cunoştinţele şi dexterităţile
viitorului titular. În procesul de recrutare se apelează mai întâi la sursele interne şi apoi la
cele externe. În final, se evaluează eficienţa recrutării prin corelare cu obiectivele
stabilite.
Metode Caracteristici
Publicitate - Atrage solicitanţii care apreciază că pot efectua activităţile
specificate;
- Oferă puţine amănunte despre post;
- Un răspuns nesatisfăcător nu poate fi analizat
- Rezultatele sunt influenţate de mijloacele de comunicare;
- Atingerea scopului depinde de existenţa unui număr mare de
cititori fără serviciu sau care, deşi au serviciu, doresc să şi-l
schimbe, considerând că pot ocupa funcţia vacantă descrisă.
Căutare - Vizează, în mod direct, candidaţii cei mai competenţi;
- Foloseşte o specificaţie precisă, complexă şi detaliată;
- Rezultatele nu sun afectate de factori nerelevanţi;
- Candidaţii, fiind mai obiectivi, pot fi apreciaţi în mod corect;
- Criteriile prestabilite creează o încredere reciprocă în hotărârile
clientului şi ale candidatului.
Reţeaua - Se adresează numai persoanelor cunoscute, foloseşte o
cunoştinţelor specificare sentimentală, aprecierile putând fi subiective;
- Rezultatele sunt influenţate de subiectivismul celor la care se
apelează;
- Se adresează unor persoane care nu sunt interesate de ocuparea
postului respectiv;
- Aria de cuprindere a potenţialilor candidaţi este limitată;
- Timpul consumat pentru recrutare este mare.
Folosirea - Se asigură o bună recrutare atunci când consilierii sunt
consilierilor competenţi;
- Consilierii folosesc, de fapt, metoda publicităţii.
Fişier cu - Asigură rapiditate în recrutare dacă informaţiile sunt clare,
potenţiali complete, sincere, pe înţelesul tuturor;
angajaţi - Informaţiile conţinute să nu constituie surse de erori sau
interpretări.
Activităţi de - Consideră recrutarea ca o activitate de marketing, fiind posibilă
marketing identificarea persoanelor care corespund cerinţelor posturilor;
- Asigură atragerea persoanelor către postul respectiv;
- Permit evidenţierea cerinţelor calitative necesare postului.
Tabelul nr.3.6.
Cei care recrutează personal pentru angajare recurg de cele mai multe ori la
reclamă în presa de largă circulaţie şi în alte mijloace mass media, publicând oferte de
serviciu, deschizând astfel porţile pentru orice candidat care întruneşte criteriile cerute. În
cazul în care ne propunem să facem recrutări şi din cadrul întreprinderilor locale, este
necesară verificarea prealabilă a acordurilor existente privind eliberarea angajaţilor.
Nerespectarea unor asemenea acorduri poate afecta relaţiile viitoare ale organizaţiei.
Recrutarea pentru anumite posturi poate fi efectuată şi din interiorul întreprinderii,
caz în care se reduc timpul şi cheltuielile de recrutare, perioada de adaptare pe post fiind
şi ea diminuată.
În unele ţări, la stabilirea surselor de recrutare, se are în vedere ca procentul
handicapaţilor să se încadreze în normele prevăzute de lege.
Criterii de recrutare a resurselor umane
Referitor la vechime, firmele pot adopta mai multe variante: să recruteze numai
tineri, deoarece pot fi formaţi şi modelaţi mai uşor, sau să recruteze persoane cu o
anumită experienţă, deci cei cu vechime în muncă. Este necesar ca organizaţiile, în
special cele cu personal numeros, să ducă o politică de recrutare în aşa fel încât să aibă o
piramidă de vârstă ce să permită posibilităţi normale de promovare. Acest lucru permite
să încredinţeze noilor angajaţi posturile ce li se potrivesc cel mai bine, ce le permit să se
dezvolte în mod individual şi să contribuie la dezvoltarea organizaţiei în care lucrează.
Oameni Nevoi
Politici Acţiuni
Posturi Resurse
Tabelul nr.3.7.
Compartimente Organigramă Plecări Nevoi directe
Posturi Persoane
A 5 5 0 0
B 12 12 1 1
C 12 11 0 1
D 24 21 4 7
E 8 11 0 -3
Rezumat
Selecţia personalului este procesul de alegere a celui mai potrivit candidat pentru a ocupa un
anumit post, folosindu-se criterii specifice. La baza selecţiei stau pregătirea, aptitudinile şi capacitatea
fiecărui candidat. Se poate efectua în mod empiric, când se bazează numai pe recomandări şi impresii, sau
în mod ştiinţific, caz în care se folosesc criterii riguroase de alegere. Etapele procesului de selecţie sunt:
întocmirea unui curriculum vitae, a unei scrisori de prezentare şi a unui formular pentru angajarea, testarea,
interviul general, verificarea referinţelor, controlul medical. Testele de selecţie includ: teste de capacitate şi
aptitudini, teste de personalitate şi psihologice, „centrele de evaluare”. Testele controversate folosite pentru
selecţia angajaţilor sunt: detectorul de minciuni, testele de onestitate şi analizele grafologice. Referinţele
despre candidat pot fi obţinute direct, prin telefon sau prin corespondenţă.
PREZENT ŞI PERSPECTIVE
Selecţia este procesul prin care se alege, conform unor criterii, cel mai potrivit
candidat pentru a ocupa un anumit post. Prin selecţie se realizează o triere a candidaţilor
pentru un anumit post, pe bata unei examinări ce ţine seama de pregătirea, aptitudinile şi
capacitatea de muncă a fiecărui candidat. Selecţia se poate efectua pe două căi: empiric,
când se bazează doar pe diplome, recomandări şi impresii; ştiinţific, pe baza de criterii şi
metode complexe.
Tipuri de curriculum vitae. Cele mai utilizate tipuri de curriculum vitae sunt
cele cronologice şi cele funcţionale. Curriculum vitae cronologic, este organizat pe etape,
începând cu perioada actuală şi continuând în odine invers cronologică. Persoanele cu o
experienţă de muncă mare nu vor trebui să menţioneze activitatea de început (cu excepţia
cazului în care postul care candidează are strânsă are strânsă legătură cu perioada de
început a activităţi). Acest tip de curriculum vitae nu trebuie să conţinăperioade
neacoperite.
Curriculum vitae funcţional, pune aceentul pe realizările obţinute, fără a ţine
seama de cronologia lor.
Popa Ion
Str. Dacia, nr.12
Iaşi, România
Telefon 145678
Aprecieri Premiat, în anul 1995, pentru cel mai mare volum de produse
deosebite: vândute de întreprindere în ultimii 5 ani.
Scrisoarea de prezentare
Bucur Ioana
Str. Romană nr.55
Bacău, România
Telefon123456 4 iunie 1995
Cu sinceritate,
Bucur Ioana
Cine sunteţi dvs. d-le X ? Este bine să se formuleze o frază mai deosebită, ce să atragă
atenţia şi să scoată în evidenţă calităţile solicitantului.
Se pot adresa şi unele întrebări prin care să verifice creativitatea celor care solicită
angajarea. Aceste întrebări ar putea fi formulate astfel: „Apreciaţi că psihologia
întreprinzătorului este apropiată de cea a artistului ?. Comentaţi.”; „Care sunt după
opinia dvs. reacţiile unui angajat motivat ?”; „Care sunt efectele unei libertăţi şi
discipline liber consimţite ?”
Ce apreciază cei care iau interviul ? Cei care apreciază sunt oameni cu
personalitate, au stiluri, motivaţii, preferinţe şi mentalităţi diferite. Unii sunt bine pregătiţi
pentru rolul de intervievator, alţii nu. Este acceptată ideea că decizia celui care ia
interviul de a angaja un solicitant este foarte dificilă. Se pune întrebarea: „Ce apreciază
cei care iau interviuri în mod deosebit la un solicitant ?”. Literatura de specialitate arată
că se urmăreşte: evaluarea pregătirii şi experienţei solicitantului şi a corespondenţei
acestora cu cerinţele postului vacant; Calităţile şi comportamentul solicitantului şi modul
lor de potrivire cu imaginea organizaţiei.
Verificarea referinţelor
Tipuri de referinţe. Referinţele despre mediul din care provine o persoană pot
avea mai multe surse. Aceste referinţe pot fi: din perioada instruirii; de la şcoală sau
universitate; de la locurile de muncă anterioare; financiare; referitoare la respectarea
legilor; personale.
Asupra referinţelor personale există opinii contradictorii, majoritatea specialiştilor
susţinând că nu ar trebui folosite, deoarece au un caracter subiectiv şi nici un solicitant nu
ar cere referinţe de la cineva care ar scrie ceva compromiţător despre el.
Este de preferat ca accentul să se pună pe recomandările de la locurile de muncă
anterioare, iar la interviu solicitantul să aibă o listă în care să fie trecute persoane care pot
oferi informaţii despre el. Eventual, aceste persoane pot fi consultate anterior pentru a fi
întrebate dacă ar fi de acord să ofere aceste referinţe.
Dacă organizaţia îşi permite, poate un reprezentant pentru a culege sau verifica
informaţiile despre solicitant. Există ţări în care legislaţia reglementează acest procedeu
de culegere a informaţiilor despre un solicitant. Conform unora dintre aceste legi, o
organizaţie trebuie să aibă permisiunea, în scris, a solicitantului înainte de a obţine
informaţii despre el. Şi cei care dau referinţe trebuie să fie foarte atenţi pentru că pot fi
acuzaţi de defăimare sau calomnie dacă informaţiile oferite nu sunt conforme cu
realitatea.
Organizaţiile sau persoanele care dau referinţe trebuie să aibă în vedere
următoarele aspecte:
- nu oferiţi voluntar informaţii şi răspundeţi doar cererilor specifice ale firmelor
interesate. Telefonaţi, în prealabil, pentru a verifica cererea;
- încredinţaţi informaţiile numai persoanelor abilitate în acest sens;
- precizaţi în mesaj că informaţiile oferite sunt confidenţiale şi, deci, trebuie
tratate ca atare. Folosiţi afirmaţii de genul: „dau aceste informaţii numai
pentru că au fost solicitate şi pentru a fi utilizate numai în scop profesional”;
- oferiţi doar date de referinţă ce au legătură cu postul în cauză şi îndeplinirea
sarcinilor acestuia;
- evitaţi afirmaţii ambigue de genul: „era un salariat / elev / student mediocru şi
cam nepăsător”;
- puneţi într-un dosar toate informaţiile oferite;
- folosiţi numai formulări precise, de genul: „domnul a primit nota 8”; „media
sa a fost 9”; „anul acesta, patru persoane au precizat în scris că nu doresc să
lucreze în acelaşi schimb cu d-l...” etc.;
- atunci când prezentaţi aspecte negative, referiţi-vă numai la elementele ce
vizează postul pentru care se solicită referinţe şi arătaţi care sunt
considerentele ce v-au condus la această opinie;
- nu răspundeţi la întrebări capcană de genul „aţi reangaja această persoană ?”;
- nu răspundeţi la întrebări care nu au legătură cu postul pentru care se solicită
referinţele.
Examenul medical
Angajarea
Rezumat
PREZENT ŞI PERSPECTIVE
Existenţa unor angajaţi care reuşesc să ţină pasul, pe plan profesional, cu mutaţiile
ce au loc în modul de desfăşurare a activităţilor din economia modernă reprezintă o
problemă ce preocupă tot mai multe firme. Tot mai frecvente sunt cazurile în care
salariaţii consideraţi ani de-a rândul ca eficienţi pe posturile lor, îşi îndeplinesc cu tot mai
mare dificultate responsabilităţile, iar performanţele lor sunt tot mai reduse.
În toate domeniile de activitate, formarea şi perfecţionarea salariaţilor a devenit o
cerinţă a perioadei în care trăim. Dacă în trecut tinerii care dobândeau o profesie reuşeau,
pe baza cunoştinţelor obţinute în timpul şcolii, să o exercite pe toată durata vieţii, astăzi
cunoştinţele se perimează foarte rapid. Problema este cu atât mai acută în ţările din
spaţiul est-european, în care sistemul de formare profesională a orientat specialistul spre
o anumită mentalitate şi spre anumite proceduri care, aplicate în noile condiţii ale
economiei de piaţă, conduc la non-performanţă. Experienţa căpătată în economia de
comandă şi cu sisteme de conducere totalitare constituie, mai degrabă, o frână decât un
atu. Se apreciază astfel, că ţările în curs de dezvoltare nu sunt subdezvoltate, ci slab
administrate.
În România, perfecţionarea este percepută ca o necesitate, dar nu constituie, încă,
o prioritate. O anchetă efectuată de Institutul Român de Management, în 1993, la 116
societăţi pe acţiuni arată că 47,4 % din manageri consideră absolut necesară
perfecţionarea conducătorilor, 49,1 % necesară şi 3,5 % puţin necesară. Cererea de
programe de perfecţionare pentru manageri este orientată spre marketing, finanţe-
contabilitate, management general, informatică pentru management. Referitor la
categoriile de personal care au manifestat interes deosebit pentru programele de
perfecţionare, ancheta arată că „managerii de mijloc” se află pe primul loc.
În perioada actuală de schimbări rapide prin care trece România, formarea şi
perfecţionarea ar trebui să devină un proces continuu şi organizat ce să ţină seama atât de
schimbările ce au loc în trecerea spre economia de piaţă, cât şi de cele care pot fi
anticipate.
În firmele româneşti se mai vehiculează încă o serie de concepţii perimate
referitoare la formarea şi perfecţionarea personalului. Conform unor astfel de concepţii,
orice formare şi perfecţionare este bună şi poate să rezolve toate problemele organizaţiei;
toţi salariaţii trebuie implicaţi, în mod egal, în activitatea de pregătire profesională;
valoarea cursurilor de pregătire profesională depinde de prestigiul celui care le ţine sau de
instituţia care le organizează, şi nu de rezultatele obţinute.
Un program de pregătire profesională va da rezultate numai dacă se bazează pe o
analiză atentă a necesităţilor unei organizaţii. Succesul programului va depinde de măsura
în care se ştie ce trebuie predat, de ce, pentru cine şi în ce mod.
Obiectivele unui astfel de program rezultă din nevoile interne ale organizaţiei şi
sunt în concordanţă cu obiectivele sale generale. Numai în acest mod, formarea şi
perfecţionarea profesională pot fi cu adevărat eficiente, rezolvând problemele viitorului o
dată cu cele ale prezentului.
Orice organizaţie trebuie să menţină o stare de presiune continuă asupra
salariaţilor şi managerilor săi pentru ca aceştia să fie motivaţi pentru auto-perfecţionare,
evitându-se astfel uzura cunoştinţelor.
În scopul îmbunătăţirii pregătirii profesionale, în firmele româneşti se face simţită
necesitatea întreprinderii următoarele acţiuni:
- cunoaşterea cât mai exactă a cererii de pregătire profesională şi a evoluţiei
sale;
- informarea celor interesaţi asupra posibilităţilor de pregătire profesională;
- organizarea unei evidenţe clare privind pregătirea profesională a salariaţilor în
fiecare organizaţie;
- motivarea salariaţilor şi sprijinirea celor care doresc să-şi îmbunătăţească
pregătirea profesională;
- identificarea preocupărilor pentru aplicarea celor învăţate;
- realizarea unui control al acţiunilor de pregătire profesională;
- coordonarea acţiunilor de pregătire profesională continuă, fără a frâna
iniţiativele.
CONŢINUTUL ŞI NATURA PREGĂTIRII PROFESIONALE
Rotaţia pe posturi presupune trecerea unei persoane pe un alt post, din acelaşi
compartiment sau din compartimente diferite. De exemplu, cel care lucrează în
compartimentul de marketing, poate funcţiona mai întâi ca reprezentant pentru a cunoaşte
sistemul de distribuire. Apoi, va efectua anchete în rândul clienţilor pentru a cunoaşte
consumatorii şi după aceea poate lucra în domeniul publicităţii. Această rotaţie permite
stabilirea evoluţiei posibile a salariatului şi identificarea postului în care performanţele
sale ar putea fi maxime. Metoda este utilă şi pentru pregătirea managerilor.
Metodele de pregătire. Este evident faptul că, într-un timp limitat, nu poate fi
aprofundat un număr prea mare de domenii, ceea ce creează dificultăţi în stabilirea
cunoştinţelor pe care ar urma să le posede managerii. Problema este rezolvată mai uşor în
cazul cursurilor organizate de instituţiile de învăţământ superior, deoarece se contează pe
experienţa cadrelor didactice care ştiu să conceapă şi să adapteze prelegerile la nivelul
cerut de programul de perfecţionare. În cazul în care se optează pentru studiul individual
este mai dificil să se stabilească ce şi cât trebuie citit sau aprofundat. Acest lucru depinde
de mai mulţi factori subiectivi, dintre care menţionăm: interesul pentru instruire; timpul
afectat pentru studiu; nivelul cunoştinţelor de bază etc.
Cercetările efectuate în SUA au arătat că după o conferinţă de două ore,
ascultătorii reţin cca. 10 % din ceea ce a fost expus. Trei luni mai târziu ei uită
70 % din cei 10 % reţinuţi la predare. În cazul materialelor care au fost
prezentate în mod vizual, se reţine cca. 50 %. Învăţatul prin studiu individual
permite reţinerea a 90 % din informaţii.
Costuri Beneficii
- Salariile instructorilor - Creşterea producţiei / vânzărilor ca
- Materiale pentru pregătire urmare a îmbunătăţirii procedurilor şi a
- Cheltuielile instructorilor (cazare, metodelor folosite
transport) - Reducerea erorilor în aprecierea
- Echipamente folosite în procesul de situaţiilor (valorificarea oportunităţilor şi
instruire evitarea ameninţărilor)
- Salariile celor care se instruiesc - Reducerea rebuturilor ca urmare a
- Cheltuielile efectuate de cei care se îmbunătăţirii sistemului de organizare
instruiesc - Reducerea posturilor şi a activităţilor cu
- Producţia pierdută ca urmare a caracter birocratic
absenţei celor care participă la - Crearea unor noi locuri de muncă
programele de pregătire - Îmbunătăţirea climatului organizaţional
Cariera personalului
Deşi în limbajul curent, noţiunea de carieră este bine înţeleasă, conceptul este
complex şi nu dispunem de o definiţie unanim acceptată. După unii autori, prin carieră se
înţelege succesiunea de funcţii, în ordinea crescătoare a prestigiului, prin care trece
angajatul în mod ordonat, după o regulă previzibilă. După alţi autori, cariera constă dintr-
o succesiune de poziţii într-o ierarhie, împreună cu funcţiile asociate. Dar, într-o
interpretare subiectivă, carieră este cadrul dinamic în care o persoană îşi percepe viaţa, în
întregul ei, şi interpretează semnificaţia diferitelor calităţi personale, acţiuni şi lucruri
care i s-au întâmplat.
Mulţi autori fac o distincţie clară între cariera obiectivă şi cea subiectivă. O dată
cu creşterea calificării şi flexibilităţii personalului, cresc şi şansele de promovare sau de
deplasare în interiorul sau în exteriorul organizaţiei. Învăţarea şi dezvoltarea va influenţa
atât cariera obiectivă cât şi perceperea de sine, recompensele obţinute ca urmare a muncii
prestate, relaţia cu superiorii şi rolul muncii în viaţa proprie, ceea ce reprezintă cariera
subiectivă.
Din cauza restructurărilor, o mare parte din firme îşi modifică cerinţele referitoare
la tipul şi numărul de angajaţi. Acest fapt este în discordanţă cu dorinţele angajaţilor în
ceea ce priveşte stabilitatea pe post şi posibilităţile de avansare. Planul de carieră este
important pentru înţelegerea mobilităţii personalului şi trebuie privit la nivel individual,
organizaţional şi social. Perspectiva individuală asupra planului de carieră este foarte
importantă pentru că problema ne preocupă pe toţi. „Ce ne rezervă viitorul ? Cum ne
pregătim ca să înţelegem şi să anticipăm schimbările care vor veni ?”. Iată doar două
întrebări care ţin de prefigurarea carierei.
Termenul de carieră este adesea asociat doar cu poziţiile de director, manager, în
general cu funcţiile de conducere, fără a include muncitorii, tehnicienii şi o mare parte
din personalul de deservire. Din această perspectivă, un muncitor de pe o linie de
asamblare sau un ospătar, nu are un plan de carieră. Totuşi managementul resurselor
umane îi cuprinde pe toţi angajaţii şi, deci, şi conceptul de carieră trebuie aplicat global.
Astfel, cariera poate fi văzută ca o succesiune de experienţe separate, corelate între ele,
prin care orice persoană trece de-a lungul vieţii. O carieră poate fi lungă sau scurtă, iar un
individ poate avea mai multe cariere, una după alta sau în acelaşi timp. Cariera
individuală include atât viaţa profesională şi familială cât şi legăturile dintre ele. În
dorinţa de a controla atât viaţa profesională cât şi pe cea familială, orice persoană îşi
dezvoltă un concept propriu prin care îşi autoevaluează calităţile şi valorile. Acest proces
este dinamic şi are loc pe parcursul întregii vieţi.
Cariera individuală se dezvoltă prin interacţiunea dintre aptitudinile existente,
dorinţa de realizare profesională a individului şi experienţa în muncă pe care o furnizează
organizaţia. Salariul se va dezvolta şi va fi mulţumit de cariera sa în măsura în care
organizaţia va putea furniza căi pe care individul să avanseze în diferite munci, poziţii şi
niveluri, în care să-şi pună în valoare cunoştinţele şi să-şi dezvolte aptitudinile.
Organizaţiile pot adopta pot adopta diferite strategii pentru a atrage şi menţine
angajaţi performanţi. De exemplu, decizia strategică de a forma persoane
multispecializate în loc de specialişti pe un domeniu restrâns, trebuie însoţită de o politică
în domeniul resurselor umane ce încurajează şi asigură calificarea şi specializarea în mai
multe domenii. Acest lucru îl ajută pe angajat să-şi clarifice ţintele de atins în cariera
personală şi să decidă direcţiile preferenţiale de dezvoltare.
Dezvoltarea carierei este un proces organic, viu, şi nu unul mecanic ce urmează
un program prestabilit. Fiecare etapă din carieră duce la un nivel superior de înţelegere de
sine ca urmare a succesului sau insuccesului, remodelând modul în care individul se vede
pe sine, cu potenţialul şi limitările sale. Din această cauză, fiecare experienţă de viaţă
modifică aspiraţiile şi dorinţele individuale privind cariera.
Un fenomen larg întâlnit este şomajul, datorat atât restrângerii cât şi restructurării
activităţii. Toate persoanele care au trecut prin această experienţă traumatizantă au avut o
dezamăgire sau o cădere majoră în cariera profesională. Acest fapt poate produce o criză
a carierei, care are rădăcinile în funcţia deţinută anterior de angajat şi care fie că a
dispărut, fie că nu mai coincide cu personalitatea şi calificarea individului. Organizaţiile
preocupate de dezvoltarea resurselor umane iniţiază activităţi diverse care să facă posibilă
recalificarea şi dezvoltarea personală a angajaţilor.
Fig.5.1. Fazele de dezvoltare ale carierei unei persoane de-a lungul vieţii
IMAGINE IMAGINE
INTERIOARĂ EXTERIOARĂ
Cine suntem noi Ce doreşte lumea înconjurătoare
ca indivizi ? de la noi ?
IMAGINE
DE
ANSAMBLU
Cum ne încadrăm ca individ
în această lume ?
Rolul individului. În general, timpul alocat, pe durata unui an, pentru planificarea
şi dezvoltarea carierei de către un individ obişnuit este mai mic decât cel petrecut, într-o
săptămână, în faţa televizorului.
Orice angajat are nevoi similare cu cele ale organizaţiei din care face parte. O
diferenţă fundamentală între organizaţie şi individ constă în faptul că organizaţia are, din
punct de vedere teoretic, o viaţă nelimitată, în timp ce angajatul dispune de un timp finit,
în care îşi poate pune în valoare calităţile şi lua deciziile privind dezvoltarea carierei
profesionale. Lucrurile pot fi, însă, privite şi în alt fel; din punct de vedere temporal,
angajaţii care tocmai acced la un anumit post dispun de o gamă largă de posibilităţi în
ceea ce priveşte dezvoltarea carierei profesionale, fiecare urmându-şi calea proprie în
carieră. În ceea ce priveşte responsabilităţile şi calificarea, rămân tot mai puţine
alternative din care să aleagă în această etapă a dezvoltării.
Această combinaţie care presupune creşterea responsabilităţii o dată cu reducerea
alternativelor de dezvoltare face necesară apariţia şi dezvoltarea unor noi metode, mai
sofisticate, de dezvoltare şi planificare a carierei.
Evaluarea carierei
Existenţa unor metode adecvate de evaluare asigură cunoaşterea cât mai precisă a
poziţiei deţinute în cadrul dezvoltării carierei, a distanţei rămase de parcurs, precum şi a
condiţiilor şi cunoştinţelor adiţionale necesare pentru atingerea cu succes a destinaţiei.
Acest fapt nu înseamnă că dezvoltarea carierei este fixată în mod rigid. În momentul în
care se doreşte schimbarea carierei, angajatul trebuie să studieze o nouă rută pe hartă şi
să-şi reevalueze nevoile şi cerinţele. O bună planificare a dezvoltării carierei depinde de
două elemente principale: proiectarea amănunţită a drumului de urmat pentru atingerea
din planul de carieră şi reproiectarea drumului dacă se decide schimbarea căii de urmat
sau a destinaţiei.
Auto-evaluarea şanselor de dezvoltare a carierei
Fiecare organizaţie are unele nevoi specifice privind dezvoltarea carierei. Acestea
vor influenţa atât proiectarea cât şi implementarea sistemului de dezvoltare a carierei la
nivel organizaţional.
Dezvoltarea carierei angajaţilor trebuie integrată în sistemul de evaluare a
performanţelor la nivel organizaţional. Pentru aceasta, este necesară crearea unor fişe
care să conţină, pentru fiecare post, cunoştinţele, deprinderile, experienţa, pregătirea şi
alte condiţii pentru exercitarea muncii. Existenţa fişelor va contribui atât la îmbunătăţirea
selecţiei personalului cât şi la planificarea ulterioară a carierei. Descrierea trebuie să fie
suficient de flexibilă pentru a nu limita în mod arbitrar talentul, îndemânarea sau
dezvoltarea angajatului.
Folosirea carierei şi a elementelor de evaluare a performanţei îi ajută pe angajaţi
să-şi construiască şi să-şi studieze singuri profilul. Aceasta face posibilă compararea cu
descrierea postului, oferind managerului şi angajaţilor o imagine clară asupra elementelor
necesare pentru ocuparea unei anumite funcţii. Comparaţia dintre profilul şi descrierea
postului constituie un element de bază pentru dezvoltarea planului de carieră al
angajatului. Furnizarea consultanţei necesare, de către manager sau de către
departamentul de personal, îl ajută pe angajat să-şi planifice dezvoltarea carierei şi să o
remodeleze în cazul apariţiei unei schimbări.
În fiecare etapă de dezvoltare, angajatul trebuie încurajat să se autoorienteze şi să-
şi conducă singur planul de carieră. Aceasta duce la dezvoltarea responsabilităţii
angajatului şi încurajează îmbunătăţirea performanţelor proprii.
Un element important al schimbării în planul raporturilor dintre salariaţi şi
proprietari îl constituie faptul că salariaţii devin din ce în ce mai educaţi şi îşi modifică
sistemul de valori. Pentru a fi eficiente, programele de dezvoltare a carierei trebuie să
reflecte aceste schimbări prin luarea în considerare a legăturii dintre dezvoltarea carierei
individului şi performanţele sale la locul de muncă.