Sunteți pe pagina 1din 2

D E T E RM I N A R E A C I F R E I D E I O D A UNUI CO M B UST IB IL DE AVIAŢ IE

Scopul lucrării
Se apreciază conţinutul de hidrocarburi nesaturate dintr-un combustibil de aviaţie (benzină
sau petrol) prin cifra de iod.

Introducere
Stabilitatea chimică a combustibililor petrolieri în timpul condiţiilor obişnuite de manipulare,
transport şi depozitare este influenţată nefavorabil de conţinutul de hidrocarburi nesaturate. Acestea
participă cu uşurinţă la reacţii de polimerizare şi autooxidare prin care se formează produşi
macromoleculari, denumiţi generic “gume” şi compuşi oxigenaţi. Gumele sunt solubile în
combustibil în primele faze ale formării lor, apoi treptat se modifică, devin insolubile şi se depun în
benzină.
Gumele se pot forma în rezervoarele de depozitare şi în sistemul de alimentare al motorului.
Sedimentele insolubile se depun în conductele de admisie, pe supape, perturbând alimentarea cu
combustibil a motorului.
Oxidarea componentelor instabile din combustibil este însoţită de mărirea acidităţii organice,
cu acţiune corozivă asupra pieselor metalice cu care vine în contact.
De aceea conţinutul de hidrocarburi nesaturate este limitată de specificaţiile standardizate la
maxim 0,5 – 3,5%, în benzinele de aviaţie şi la maxim 0,5 – 5% în petrolul de aviaţie.
Hidrocarburile nesaturate din combustibil pot fi dozate prin adiţia iodului la dubla legătură
conform reacţiei:

R CH CH2 + I2 R CH CH2
(6.7)
I I

Cifra de iod a unui combustibil reprezintă cantitatea de iod exprimată în grame, adiţionată la
hidrocarburile nesaturate din 100 g produs petrolier.
Cifra de iod admisă pentru benzinele de aviaţie româneşti este de maxim 2 g iod/100g
combustibil (STAS 43-85) şi maxim 1,5g iod/100g combustibil pentru petrolul de aviaţie (STAS
5639-88).
Determinarea cifrei de iod (STAS 315-74) constă în tratarea unei cantităţi determinate de
produs petrolier cu o cantitate cunoscută de soluţie alcoolică de iod.
Excesul de iod se titrează în prezenţă de amidon cu o soluţie de tiosulfat de sodiu, Na 2S2O3.
Are loc reacţia:

2Na2S2O3 + I2 2NaI + Na2S4O6 (6.8)

Relaţii de calcul
Cifra de iod, CI, se calculează cu relaţia:

(6.9)

în care: V1 (în ml) este volumul soluţiei de Na2S2O3 0,1N consumat la titrarea probei martor; V2
volumul soluţiei (în ml) de tiosulfat de sodiu consumat la titrarea probei de combustibil de analizat;
F, factorul soluţiei de Na2S2O3 0,1N (F=1); 0,01269 reprezintă cantitatea, în grame, de iod care
corespunde la 1 ml soluţie 0,1N tiosulfat de sodiu; m este cantitatea de produs petrolier analizată.
Aparatura
Pipetă gradată, biurete, pahare Erlenmeyer de 250 ml

Substanţe
Proba de benzină sau petrol de aviaţie, soluţie alcoolică de iod 0,1N; soluţie 10% KI, soluţie
Na2S2O3 0,1N, soluţie de amidon proaspăt preparată (indicator).

Mod de lucru
 Într-un pahar Erlenmeyer se introduc 7,5 ml soluţie alcoolică de iod 0,1N.
 Se măsoară, cu cilindrul 2.5 ml combustibil şi se introduc într-un pahar Erlenmeyer peste soluţia
de iod.
 Se agită energic 5 minute.
 Se adaugă 75 ml apă distilată.
 Se agită din nou 5 minute.
 Se spală pereţii paharului cu puţină apă distilată.
 Se adaugă 12,5 ml soluţie 10% KI şi apoi 1-2 picaturi soluţie amidon.
 Se titrează cu soluţie de Na2S2O3 0,1 N până la incolor.
 Se execută o probă martor (fără produs petrolier) cu aceleaşi cantităţi de reactivi.

Observaţie:
Observaţie: Petrolul de aviaţie este inflamabil deci se va manipula cu atenţie, ţinând seama de
normele de protecţia muncii, din capitolul 1.

Rezultate şi calcule
 Se calculează cifra de iod cu relaţia (6.9). Pentru calcularea masei de combustibil, m, se foloseste
următoarea valoare pentru greutatea specifica: petrol = 0,795 g/cm3.

 Se întocmeşte următorul tabel:

Sort Masă de Volumul soluţiei Cifra de iod Obs.


combustibil combustibil, Na2S2O3 g/100g combustibil
g V1, ml V2, ml

 Se compară rezultatul obţinut cu valorile CI standardizate admise pentru combustibil.

S-ar putea să vă placă și