STRUCTURA DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI

Conţinut

1. Factorii care determinǎ organizarea producției

2. Tipologia structurilor de organizare a producției
3. Fundamentarea structurii de producție a ȋntreprinderii
4. Parametrii de caracterizare ai structurilor organizatorice

1.Factorii care determină organizarea producţiei

Organizarea producţiei se referă la reunirea în acelaşi spaţiu şi timp a elementelor
componente ale unui proces de producţie (mijloace de producţie, materii prime şi materiale
care se prelucrează, forţă de muncă), conform procesului tehnologic adoptat, în scopul
realizării producţiei prevăzute prin plan, cu respectarea termenelor de livrare, a cerinţelor de
calitate şi cu cheltuieli minime de organizare.
Organizarea procesului de producţie într-o întreprindere este determinată de o serie de
factori cum ar fi:
– caracterul produsului fabricat;
– particularităţile procesului tehnologic folosit;
– caracteristicile materiei prime utilizate;
– volumul şi structura producţiei fabricate;
– gradul de integrare, specializare şi cooperare a producţiei.
Organizarea procesului de producţie se realizează în conformitate cu procesul
tehnologic optim adoptat..
Organizarea producţiei îmbracă două aspecte care se intercondiţionează :
– organizarea în spaţiu, presupune formarea de unităţi productive astfel amplasate
încât circulaţia materiei prime şi a materialelor în procesul de producţie să se facă cu
cheltuieli minime ;
– organizarea în timp, care presupune sincronizarea diferitelor operaţii tehnologice,
prin determinarea corectă a volumului de mijloace productive şi a volumului de muncă care
le realizează.
 2.Tipologia structurilor de organizare a producţiei
Structura de organizare a producţiei, ca subsistem al structurii organizatorice a
întreprinderii, se constituie din următoarele elemente : loc de muncă; zonă tehnologică;
secţie de producţie.
1.Locul de muncă sau postul de lucru reprezintă veriga primară a structurii de
producţie, astfel organizată încât să se execute fie o operaţie tehnologică la o varietate mare
de produse (locuri de muncă universale) fie o operaţie tehnologică la un singur tip de produs
(locuri de muncă specializate). La un loc de muncă lucrează fie un muncitor la o maşină, fie
un muncitor la mai multe maşini automate, fie o echipă la o operaţie de montaj – asamblare a
unui produs complex.
2. Zona tehnologică reprezintă acea verigă a structurii de producţie constituită dintr-
un ansamblu de locuri de muncă intercondiţionate şi grupate după criteriul tehnologic sau
criteriul obiect de fabricaţie.
Criteriul tehnologic presupune constituirea de ateliere sau sectoare de lucru formate
din locuri de muncă omogene din punct de vedere al operaţiilor tehnologice care se execută,
cum ar fi : atelier strungărie, atelier sudură, atelier vopsitorie, etc..
Criteriul obiect de fabricaţie presupune constituirea de linii tehnologice de producţie
sau celule de fabricaţie specializate în realizarea unui produs sau a unei game restrânse de
produse asemănătoare din punct de vedere constructiv şi tehnologic (de ex : linii de
asamblare maşini, linii de ambalare produse alimentare).
3. Secţia de producţie reprezintă un subsistem productiv distinct din punct de vedere
administrativ, în care se execută fie un produs sau o subcomponentă a acestuia, fie se
desfăşoară un anumit stadiu al procesului de producţie. Prin constituirea secţiilor de producţie
se asigură organizarea şi coordonarea unitară a diferitelor activităţi ce compun procesul
tehnologic şi care sunt intercondiţionate din punct de vedere tehnologic.
În cadrul secţiilor se pot constitui ateliere sau sectoare care realizează diferite faze ale
procesului tehnologic, linii tehnologice, linii de producţie, benzi rulante, linii de montaj –
asamblare.
În funcţie de criteriile de constituire a secţiilor de producţie, în practică se întâlnesc
trei tipuri de structuri de organizare a procesului de producţie : structura pe procese;
structura pe produse; structura mixtă.
Structura pe produse presupune formarea de subunităţi specializate în realizarea unei
grupe de produse omogene din punct de vedere tehnologic, sau subcomponente ale unor
produse complexe (ex. structura de producţie a unei întreprinderi de lacuri şi vopseluri fig.1.
 Serviciul strategii şi
programare a producţiei
Compartiment tipografie

Secţia cerneluri grase

Fabrica de Secţia cerneluri lichide

cerneluri
Compartiment promovare
produse

Compartiment vânzări

Atelier spălare, ambalaje

Director executiv producţie

Atelier diluanţi
Fabrica de lacuri şi
vopsele
Secţia nitrolacuri

Secţia lacuri şi vopsele2

Secţia lacuri şi vopsele1

Atelier lacuri şi vopsele

metalizate

Secţia răşini şi vopsele

emulsionate

Fabrica de răşini Secţia răşini epoxidice

sintetice
Secţia răşini 1

Secţia răşini 2

Fig 1. Structura de producţie a unei întreprinderi de lacuri şi vopseluri

 Structura pe procese presupune formarea de subunităţi productive care să asigure
realizarea unui stadiu al procesului tehnologic. Conform acestui criteriu, în cadrul unei
întreprinderi constructoare de maşini se constituie secţii de: turnătorie; forjă; prelucrări
mecanice; montaj- finisare.
Structura mixtă care combină cele două forme anterioare se utilizează frecvent în
industria construcţiilor de maşini, unde secţiile pregătitoare (debitare, turnătorie, forjă) sunt
organizate pe procese, iar secţiile prelucrătoare şi cele în care se realizează montajul sunt
organizate pe produse.

3.Fundamentarea structurii de producţie a întreprinderii

Determinarea unei structuri optime de producţie în întreprinderile industriale, presupune
studiul şi analiza condiţiilor interne şi externe. Acest proces se desfăşoară în patru mari etape.
1. Primul pas constă în luarea deciziei privind gradul de integrare şi specializare a
producţiei. În funcţie de aceasta, se prevăd unităţi de producţie pentru toate stadiile
procesului de producţie (integrare completă) sau numai pentru anumite stadii ( integrare
parţială). Evident, se ţine seama de tendinţa existentă pe plan mondial care, în condiţiile
actuale este de adâncire a specializării producţiei şi extindere a cooperării. Astfel, în industria
construcţiilor de maşini au fost proiectate întreprinderi specializate în montaj-asamblare care
primesc componente de la diferiţi subcontractanţi, aceştia reprezentând întreprinderi
specializate în realizarea de repere sau subansamble componente.
2. În funcţie de gradul de integrare, tipologia produselor de fabricat şi cantitatea din
fiecare sortiment (stabilite prin planul de producţie pe termen lung), se va adopta tipul de
structură pentru condiţiile de fabricaţie astfel :
– structura pe produse pentru o producţie de masă şi serie mare;
– structura pe procese corespunzătoare producţiei individuale şi de serie mică;
- structura mixtă corespunzătoare producţiei de serie mijlocie.
În adoptarea tipului de structură se vor analiza avantajele şi dezavantajele pentru ramura
industrială dată şi condiţiile concrete de fabricaţie
3. În funcţie de volumul şi gama sortimentală a producţiei de realizat, se dimensionează
subunităţile productive atât din punct de vedere al capacităţilor de producţie, cât şi din punct
de vedere al forţei de muncă.
4. În unele întreprinderi, pe lângă secţiile producţiei de bază, se organizează secţii
auxiliare (întreţinere şi reparaţii) şi secţii de servire (transporturi, interne, depozitare,
laboratoare). Dimensionarea acestor unităţi se face în funcţie de volumul de lucrări privind
reparaţiile utilajului, asigurarea cu scule, dispozitive, verificatoare, cu energie, volumul de
transport intern. În stabilirea necesarului de unităţi auxiliare şi de servire trebuie să se ţină
cont de cerinţele organizării moderne şi tendinţele existente pe plan mondial, care presupun
apelarea la serviciile unor întreprinderi specializate în ceea ce priveşte livrarea de energie,
executarea de reparaţii, care asigură realizarea acestora la o calitate mai bună şi costuri mai
scăzute.

4.Parametrii de caracterizare ai structurilor de producţie

Parametrii cu ajutorul carora pot fi analizate şi comparate din punct de vedere
structural, diferite unităţi productive din mediul exterior sunt:
–mărimea unităţilor de producţie măsurată prin: capacitatea de producţie ; volumul
producţiei fabricate ; volumul mijloacelor fixe ca număr, structură şi valoare; numărul total
de muncitori ;
– balanţa de capacitate pentru diferitele subunităţi productive şi mărimea
excedentelor/deficitelor de capacitate existente;
– ponderea unităţilor productive de bază, auxiliare şi de servire în totalul unităţilor de
producţie ale întreprinderii;
– proporţia existentă între secţiile producţiei de bază şi celelalte secţii, determinată în
funcţie de: numărul şi valoarea utilajelor; mărimea suprafeţei de producţie; numărul de
muncitori.
TEST DE EVALUARE
1.Structura de producţie ‘pe procese’ presupune constituirea în cadrul firmei a secţiilor
specializate în realizarea : a) unui produs ; b) unor subcomponente ale unui produs ; c)
unei faze a procesului tehnologic ; d) integrală a procesului tehnologic .
2.Intrările informaţionale necesare elaborării unei structuri optime de organizare a
producţiei sunt : a) planul de producţie pe termen lung ; b) strategia firmei privind
specializarea producţiei; c) strategia firmei privind gradul de integrare a producţiei; d)
tehnologia de realizare a produselor.
3.Organizarea producţiei stabileşte: a) resursele utilizate în procesul de producţie; b)
modul de culegere, transmitere şi preluicrare a informaţiilor; c) modul de amplasare în
timp şi spaţiu a capacităţilor productive; d)programul operativ de producţie în cadrul
secţiei
4.Organizarea în timp a producţiei are ca obiectiv principal: a)sincronizarea operaţiilor
tehnologice; b)minimizarea costurilor de transport interoperaţional; c)specializarea
locurilor de muncă; d)determinarea duratei de realizare a produsului.
5.Organizarea în spaţiu a producţiei are ca obiectiv principal:
a)sincronizarea operaţiilor tehnologice; b)minimizarea costurilor de transport
interoperaţional; c)specializarea locurilor de muncǎ; d)determinarea duratei de realizare a
produsului.