Iordache Madalina- Leoaica tanara, iubirea-Nichita Stanescu

Neomodernismul este un curent literar ce s-a manifestat in Romania dupa Al Doilea Razboi
Mondial si constituie o continuare a modernismului interbelic aveand aceleasi trasaturi de baza ca
acesta. Una dintre cele mai importante trasaturi ale celor doua curente-surori este geneza inedita,
reprezentata in mod special de subconstient, de filosofie, de oniric, de stiinta, de natura si de formele
arhetipale avand ca teme predominante iubirea, viata si moartea, cosmogonia si singuratatea,
interpretate printr-o viziune moderna, inedita. Asemeni modernismului, neomodernismul este alcatuit
dintr-o multitudine de alte curente literare cum ar fi expresionismul si dadaismul, folosind figure de stil
moderne: metafora revelatory, oximoronul, interogatii si exclamatii retorice, intelectialism si
ambiguitate(trasaturi ale limbajului poetic) . Cei mai ssemnificativi autori neomodernisti sunt Marin
Sorescu, Ana Blandiana si Nichita Stanescu.

+ ingambament +fir epic fals+ concretul vs abstractul

Nichita Stanescu, considerat ,,poetul marilor iubiri”, este cunoscut pentru operele sale lirice in
care foloseste predominant tema iubirii privita dintr-un punct de vedere modern in timp ce abordeaza si
alte diferite teme cum ar fi cosmogonia si creatia fiind unul dintre cei mai reprezentativi iinoitori ai
limbajului poetic, impreuna cu Mihai Eminescu si Tudor Arghezi. Printre numeroasele sale opere literare
se numara si ,,Necuvintele”, ,,Oul si sfera”, ,,rosu vertical”, ,,Dreptul la timp” , titluri ce demonstreaza
creativitatea autorului in combinaqtii de cuvinte inedite, nesteptate.

Opera lirica ,,Leoaica tanara, iubirea” apartinand lui Nichita Stanescu face parte din volumul ,, O
viziune a sentimentelor” ce a aparut in anul 1964, in perioada postbelica.

Tema principala a operei este iubirea, privita in mod neomodernist, aducand cititorului o viziune
unica, inedita asupra dragostei, incadrandu-se in lirica erotica.

Titlul operei reprezinta o metafora cu mare valoare sugestiva ce contine o vziune unica de tip
neomodernist aducand literaturii romanesti un concept nou, autorul comparand un sentiment
abstract,,iubirea” cu un animal dinamic in miscare, concret ,,leoaica” sugerand natura asemanatoare
unei leoaice frumoase, dinamice, maiestuoase, dar in acelasi timp feroce si periculoase. Titlul constituie
primul vers al operei asigurand tema iubirii, astfel motivul principal al operei este leoaica.

Poezia este conturata sub forma unui fir narativ fals continand trei secvente lirice, fiecare
reprezentat o etapa esentiala a iubirii.

Prima secventa lirica, reprezentata de prima strofa a operei, ilustreaza impactul eului liric cu
iubirea ,, Leoaica tânără, iubirea / mi-ai sărit în faţă.” In aceasta secventa lirica apar cuvinte din sfera
semantica a pericolului si a violentei ,,ma pandise”, epitetul ,,coltii albi”( ce sugereaza puritatea iubirii
juvenile), ,,a infipt”, ,,a muscat”, ,,a sarit” evidentiand natura brutala a dragostei.

A doua secventa lirica, reprezentata de strofa a doua impreuna cu primele trei versuri din cea de-
a treia, reda starea de detasare spirituala a indragostitului ,,Sideodata in jurul meu, natura/ Se facu un
cerc de-a dura” prin combinare imaginilor artistice auditive cu cele vizuale ,,Curcubeu taiat in
doua”9motivul curcubeului, motiv biblic ce sugereaza comuniunea cu Dumnezeu), folosind motive
literare specifice: motivul cercului ce sugereaza perfectiunea , motivul apei ce sugereaza creatia al privirii
si al auzului sugerand transformarea perceptieie sale asupra realitataii, din cea carnala, fizica, tangibila,
in cea pur spirituala, abstracta astfel autorul evidentiand detasarea spiritului fata de realitatea materiala
datorata iubirii si artei, prin scoaterea din contingent ,,Mi-am dus mana la spranceana, la tampla si la
barbie,/ dar mana nu le mai stie” utilizand motivul mainii al sprancenii si al tamplei pentru a contura
ideea perderii naturii corporale, devenind pur spirit, si motive astrale motivul ciocarliei, ciocarlia fiind un
simbol al iubirii.

A treia si ultima secventa lirica este alcatuita din ultimele sase versuri ale poeziei, contruite in
mod artistic, utilizand ambiguitatea ca figura de stil principala. Ultima secventa lirica prezinta lirism
obiectiv ,,aluneca” , ,,trece” + accentueaza metamorfoza prin care trece dragostea de-a lungul vietii

. In timp ce in primele doua secvente lirice, este sugerat dinamismul, ultima secventa arata
lentoarea, maturitatea ,,alene”, ,,inca-o vreme si-nca-o vreme”, avand rol substitutiv si expresiv lasand
loc de interpretare. In ultima secventa ,,leoaica tanara”, ce simbolizeaza dinamismul, juvenilitatea iubirii,
se transforma in ,,leoaica aramie” ce sugereaza experienta si maturitatea capatata in dragiste in timp
prin motivul desertului ce reprezinta pierderea intensitatii iubirii mature, motivul vremii ce arata
metamorfoza prin care trece dragostea in mai multe etape ale vietii. In acelasi registru, asemenea primei
secvente lirice si diferit celei de-a doua (cea astrala) , prima si ultima secventa sunt predominant terestre
readucand cititorul in realitatea materiala.

Elementele de versificatie ce confera valoare artistica si muzicalitate operei sunt alcatuite din
versurile inegale, specific modernismului si neomodernismului, prezenta ingambamentului, lipsa rimei in
prima si ultima strofa in timp ce a doua strofa prezinta o combinatine dintre rima imperecheata si
incrucisata care confera muzicalitate operei.

In concluzie, Opera ,,Leoaica tanara, iubirea” este o dovada concreta a motivului pentru care
Nichita Stanescu ocupa locul de merit in topul celor trei innoitori ai limbii romane, prin combinatiile
neasteptate de cuvinte dupa cum reiese si din titlul acestei opere, de asemenea fiind considerat
si ,,poetul inovator” dovada fiind volumul ,,Necuvintele” prin care autorul isi exprima creativitatea
lingvistica intr-un mod nou, inovativ.