Produsele de panificaţie

Produsele de panificaţie Această grupă cuprinde produsele afânate prin procedee biologice

şi chimice.
Produsele de panificaţie afânate biologic
În această grupă sunt cuprinse pâinea, franzelăria, specialităţile de panificaţie,
pesmetul, covrigii şi alte produse. Afânarea acestor produse se face cu ajutorul
drojdiilor Saccharomyces cerevisiae, care produc fermentaţia alcoolică a zahărului din
aluat. În procesul de fermentaţie alcoolică rezultă bioxid de carbon ce determină
afânarea aluatului şi asigură formarea porozităţii.
Pentru obţinerea produselor de panificaţie curente, procesul tehnologic
cuprinde numai operaţiunile de bază: pregătirea materiilor prime, dozarea lor,
prepararea maelei, malaxarea (frământarea), dospirea în două faze (înainte şi după
modelare), modelarea, coacerea şi răcirea.
Sortimentul produselor de panificaţie afânate biologic cuprinde:
* pâine simplă, albă, semialbă sau neagră din făină de grâu;
* pâine cu adaos de cartofi (făină, pire) sau făină de secară. Sortimentul are
pondere redusă datorită tradiţiei şi costului ridicat al cartofilor.
* produse de franzelărie simple, la fabricarea cărora se utilizează ca adjuvanţi
extract de malţ (franzele, franzeluţe, pâinişoare, chifle, împletituri etc.);
* produse de franzelărie cu adaosuri de zahăr şi ulei. Ele au o compoziţie mai
complexă, o valoare nutritivă mai echilibrată şi însuşiri senzoriale superioare.
* produse speciale de franzelărie (cozonaci, franzeluţe, pâinişoare, chifle,
împletituri, bulci şi altele). Ele se obţin din făină de extracţie mică, la care se adaugă
ingrediente proteice, grăsimi alimentare, arome, coloranţi şi alţi aditivi.
* produse dietetice. Pondere mai mare au acloridă (fără sare) şi pâinea graham.
Pentru pâinea graham se foloseşte făină de grâu de extracţii diferite şi şrot de grâu,
eventual alte ingrediente. Se mai fabrică pâine cu adaos de calciu, a cărei reţetă
cuprinde carbonat de calciu, gluconat de calciu, coajă de ou sau alte ingrediente ce
conţin calciu uşor asimilabil. Se produce şi pâine pentru diabetici care are în compoziţia
sa puţine glucide şi mai multe proteine ce pot  proveni din adaosurile de gluten, ou,
făină de soia sau arahide. În Franţa se produce pâine din făină de grâu încolţit, după
tehnologii speciale, datorită rolului biostimulator al echipamentului enzimatic de care
dispune.
Calitatea produselor de panificaţie
Caracteristicile organoleptice: aspectul exterior (forma, volumul, culoarea,
prezenţa lipiturilor, a crăpăturilor), aspectul în secţiune (uniformitatea porilor, prezenţa
golurilor mari, desprinderea miezului de coajă), mirosul, gustul şi aroma stau la baza
determinării calităţii produselor de panificaţie în activitatea de recepţie. La verificarea
calităţii produselor de panificaţie se urmăreşte existenţa proprietăţilor tipice
sortimentului, lipsa semnelor de îmbolnăvire şi a defectelor. De importanţă foarte mare
este aspectul exterior. Abaterile de la forma tipică, volumul redus, forma plată, sau
defectele de culoare sugerează existenţa unor defecte majore şi în cadrul miezului. În
cazul când proprietăţile organoleptice prezintă abateri, se procedează la determinarea
proprietăţilor fizico-chimice.
 Principalele proprietăţi fizico-chimice care sunt selecţionate drept criterii de
calitate, în funcţie de sortiment, sunt: conţinutul de apă din miez, porozitatea miezului,
aciditatea, elasticitatea miezului, volumul exprimat în cm 3/100 g produs, raportul
înălţime/diametru, cenuşă insolubilă în HCl 10%, conţinutul de grăsimi raportat la
substanţă uscată, zahărul total exprimat la substanţă uscată, proporţia umpluturii.
Conţinutul mai mare de apă  la care se fabrică produsele de panificaţie este
justificat de introducerea unor tehnologii moderne, favorizat de utilizarea aditivilor şi
răspunde intereselor producătorilor de a obţine randamente mai mari şi eficienţă
economică sporită. În anotimpurile călduroase există riscul ca produsele cu umiditate
mare să se îmbolnăvească.
Admiterea unui conţinut de cenuşă insolubilă în HCl 10%, de 0,2% răspunde
dificultăţilor existente privind depozitarea grâului pentru eliminarea impurităţilor
minerale.
Porozitatea este un indicator de calitate care se determină la produsele cu
gramaj mare, peste 300 g. Reprezintă proporţia procentuală a volumului porilor din
pâine. Se determină prin calcul, raportând volumul porilor la cel al miezului de pâine ca
atare. Volumul porilor se determină prin diferenţa dintre volumul miezului ca atare şi cel
fără pori (presat). Volumul miezului fără pori se determină raportând masa la densitatea
miezului presat. Valoarea densităţii variază în funcţie de gradul de extracţie al făinii fiind
stabilită prin metode experimentale.
Conţinutul de grăsime, de zahăr şi cenuşă insolubilă în soluţie de HCl 10% se
exprimă prin raportarea la 100 g substanţă uscată.
Elasticitatea miezului reprezintă raportul procentual dintre înălţimea după
presare şi cea iniţială.
Bolile produselor de panificaţie
Principalele boli ale produselor de panificaţie sunt: boala întinderii, boala
cretoasă, boala sângerie şi mucegăirea.
Boala întinderii, aşa zisa boală “filantă” sau a cartofilor, este provocată de
bacteriile din genul Bacillus (B.mesentericus, B.subtilis) care se dezvoltă la temperaturi
ce pot oscila în jurul valorii de 30˚C. În urma îmbolnăvirii, miezul se înmoaie, devine
lipicios, urât mirositor şi la rupere formează filamente. Este predispusă la îmbolnăvire
pâinea de format mare, insuficient coaptă, cu umiditate mare, în perioadele anului cu
căldură excesivă.
Boala cretoasă se datorează unor bacterii care se dezvoltă pe suprafaţa pâinii
şi formează colonii observabile sub formă de pete albicioase asemănătoare cu cele ale
depozitelor de cretă sau făină. În cazurile în care pâinea caldă este insuficient coaptă
este introdusă în pungi din folii de materiale plastice, în perioade scurte de timp (1-2
zile) apar semnele bolii cretoase.
Boala sângerie se întâlneşte mai rar. În pâine apar colonii de culoare roşie,
purpurie ale bacteriei Micrococcus prodigiosus, cu optimul de temperatură la 25˚C.
Mucegăirea. Pâinea  mucegăieşte mai ales în zona crăpăturilor sau lipiturilor,
provenite din cauza aşezării prea apropiate a bucăţilor de pâine în cuptor. În pâine, în
afara cojii, există condiţii pentru dezvoltarea tuturor mucegaiurilor. Cel mai des se
dezvoltă Rhisopus nigricans (colonii cenuşii), Aspergilus niger (colonii negre brune),
Mucor pusillus (colonii cenuşii deschis). Dezvoltarea mucegaiurilor este însoţită de
apariţia unor toxine (aflatoxine şi altele) şi de formarea unor mirosuri străine specifice.
 Defectele produselor de panificaţie
Defectele  de aspect. Principalele defecte de aspect sunt: abaterile de la forma
tipică, concretizate prin umflături, gâtuituri, turtiri, aplatizări, reduceri ale volumului,
prezenţa crăpăturilor, a lipiturilor. Ele se datorează cantităţii şi calităţii glutenului din
făină, supradospirii sau dospirii insuficiente, aşezării defectuoase în cuptor sau a
modului de coacere. La apariţia defectelor de aspect, dar şi a celor de miez, poate
contribui utilizarea făinii nematurate, obţinută din grâu proaspăt recoltat, încolţit, încins
sau atacat de ploşniţă. În multe cazuri, abaterile de la formă şi volum se asociază şi cu
alte defecte ale miezului (porozitate, goluri mari etc.).
Defectele de culoare. Coaja arsă sau palidă se poate datora regimului termic
aplicat în timpul coacerii. Lipsa culorii specifice (aspectul palid) poate fi cauzată de
conţinutul redus în zahăr al făinii sau consumării sale ca urmare a prelungirii dospirii
aluatului. Astfel, procesul de îmbrunare neenzimatică este limitat, iar camtitatea de
melanoide ce se formează insuficientă pentru formarea aspectului rumen specific pâinii
de calitate superioară.
Principalele defecte ale miezului pâinii sunt: porozitatea neuniformă, prezenţa
golurilor mari, desprinderea miezului de coajă. Aceste defecte ale miezului au în
general cauze comune cu cele ale aspectului.
Formarea unor straturi inelare de aluat compactizat, suprahidratat şi necopt
constituie un alt defect al miezului. Defectul poate fi determinat de coacerea prea lentă
a pâinii, la temperaturi joase, care favorizează condensarea vaporilor de apă în
straturile mai reci din interior.
Printre defectele de gust şi miros sunt: gustul acru datorat dospirii prelungite,
gustul dulce determinat de dospirea insuficientă a aluatului sau folosirea făinii din grâu
încolţit sau încins şi prezenţa mirosului străin, împrumutat (de substanţe chimice,
petroliere etc.) din mediul înconjurător ca rezultat al transportului sau păstrării în condiţii
improprii.
Produsele de panificaţie afânate biologic se ambalează în ambalaje de
desfacere. Cel mai mult se utilizează foliile de polietilenă sau alte materiale plastice şi
hârtia de ambalaj de diferite tipuri. Cea mai mare cantitate de produse se ambalează
pentru manipulare şi transport în lăzi din materiale plastice, în straturi de una sau două
bucăţi, pentru evitarea fenomenului deformării şi deprecierii, cu respectarea normelor
de igienă
Prin preambalare se urmăreşte asigurarea protecţiei produselor împotriva
atingerii (de obiecte sau de mâna omului) şi evitarea contaminării prin intermediul
aerului poluat sau infectat. Preambalarea produselor se poate face prin acoperirea
completă (se aplică la unele produse speciale de franzelărie), sau numai parţial, prin
intermediul unei banderole, la franzelele de format lung.
Produsele de panificaţie afânate chimic.
Această grupă cuprinde cea mai mare parte din produsele cunoscute sub
denumirea de “patiserie industrială”. Sortimentul produselor de panificaţie afânate
chimic este format din: biscuiţi, vafe, napolitane, fursecuri, pişcoturi, checuri, turtă dulce
şi altele.
Produsele afânate chimic se caracterizează prin: conţinut redus de apă,
conţinut ridicat de zahăr, grăsimi şi proteine echilibrate în aminoacizi esenţiali, datorită
contribuţiei ingredientelor utilizate. Ele au valoare energetică şi psihosenzorială ridicată.
 Afânarea acestor produse se face cu substanţe chimice în special, se utilizează
carbonatul acid de sodiu care, prin încălzire degajă dioxid de carbon şi amoniac ce
afânează aluatul şi creează porozitatea produselor.
Biscuiţii se pot clasifica după compoziţie, destinaţie, caracteristici
psihosenzoriale şi fizico-chimice în: comuni, aperitivi, desert şi dietetici. Denumirea
biscuiţilor se află în corelaţie cu grupa din care fac parte, destinaţia, ingredientele
principale utilizate şi proprietăţile principale, fără a se neglija rolul său promoţional.
Pentru exprimarea calităţii biscuiţilor prezintă importanţă caracteristicile
organoleptice şi fizico-chimice.
Principalele caracteristici organoleptice sunt:
* aspectul exterior. Biscuiţii de bună calitate se prezintă sub formă de bucăţi
întregi, de formă tipică, cu desenul caracteristic, fără urme de exudare a grăsimii şi au
culoare specifică sortimentului şi ingredientelor utilizate.
* în secţiune prezintă o structură stratificată, cu porozitate fină, uniformă, fără
goluri mari şi o compoziţie bine coaptă;
* frăgezimea este tipică grupei, mai mare la sortimentele de biscuiţi zaharoşi şi
şpriţaţi şi mai redusă la cei glutenoşi sau aperitivi; mirosul, gustul şi aroma sun
pronunţate, armonioase, corespunzătoare ingredientelor şi aditivilor utilizaţi.
Gustul nespecific de vechi, amar sau de rânced se datorează utilizării unor
materii prime degradate sau alterării biscuiţilor ca urmare a râncezirii grăsimilor
conţinute.
Biscuiţii au în compoziţia lor între 5 şi 10% apă, un conţinut de zahăr total
raportat la substanţa uscată ce poate varia între 4-40% în funcţie de sortiment, conţinut 
raportat la substanţa uscată între 8 şi 25% şi cenuşă insolubilă în HCl 10%, de maxim
0,1%.
Degradarea biscuiţilor se poate datora proceselor de absorbţie a apei din
mediul înconjurător, proces condiţionat de modul de ambalare şi păstrare. Absorbţia
apei în biscuiţi poate provoca modificarea proprietăţilor organoleptice (aspect,
consistenţă) şi chiar declanşarea unor procese biochimice şi microbiologice, favorizate
de creşterea activităţii apei.
Alterarea biscuiţilor se produce de obicei lent, după expirarea termenelor de
valabilitate sau înuntrul lor, prin procese de oxidare a grăsimilor (râncezire), coloranţilor
şi a altor compuşi. Ca urmare, identificarea degradării şi a alterării biscuiţilor se poate
face prin examinarea aspectului, gustului şi mirosului, reacţia Kreiss, indicele de peroxid
şi alte criterii ce evidenţiază râncezirea grăsimii din compoziţia lor.