Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA DE VEST " VASILE GOLDIȘ" DIN ARAD

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE


SPECIALIZAREA: DREPT
AN DE STUDIU: III / IF

DREPT CIVIL
CONTRACTE SPECIALE

CONTRACTUL DE TRANZACȚIE.
CONDIȚII DE VALIDITATE ȘI EFECTE.

STUDENT: ARDELEAN IOANA-LUCREȚIA

AN ȘCOLAR 2020-2021
1.Noțiune. Tranzacția este un contract prin care părțile previn ori sting un litigiu,
inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi sau prin
transferul unor drepturi de la una la cealaltă, potrivit art. 2267 alin. (1) din noul Cod civil.
În lumea contemporană se manifestă un interes crescând față de rezolvarea amiabilă a
diferendelor dintre părți, rezolvarea unui litigiu către instanțele judecătorești este privită
ca o ultimă soluție, deoarece un acord liber și mutual consimțit între părți presupune un
grad mai mare de acceptare decât o hotărâre judecătorească.
Acest contract de tranzacție presupune trei elemente distincte:
a) existența unui drept litigios sau îndoielnic, deja declanșat ori doar iminent
b) intenția părților de a pune capăt unui litigiu deja existent ori de a-l preveni.
c) existența unor concesii reciproce, renunțarea reciprocă la anumite drepturi sau
transferul lor.
2.Condiții de validitate. Pentru validitatea contractului de tranzacție, părțile trebuie să
îndeplinească cele patru condiții generale de validitate din dreptul comun:
a) Capacitatea.
Pentru a putea efectua tranzacția, părțile trebuie să aibă deplină capacitate de a
dispune de drepturile care formează obiectul contactului. Astfel, potrivit art. 2271 C. civ. ,
cei care nu au "deplină capacitate" pot efectua tranzacția doar în condițiile prevăzute de
lege (art. 2271 C. civ.). Tranzacția mai poate fi încheiată și prin mandatar, printr-o
procură specială în acest sens.
b) Consimțământul.
Consimțământul părților trebuie să întrunească condițiile generale de validitate din
dreptul comun, acestea trebuind să provină de la o persoană cu discernământ, să fie
exprimat cu intenția de producere a unor efecte juridice, să fie facut public și să nu fie
viciat.
În ceea ce privește cauzele de nulitate a tranzacției, potrivit art. 2273 din noul Cod
civil, tranzacția poate fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice alt contract, însă nu
poate fi anulată pentru eroare de drept referitoare la chestiunile ce constituie obiectul
neînțelegerii părților și nici pentru leziune. ¹
Devine nulă tranzacția încheiată pe baza unor înscrisuri dovedite ulterior ca fiind false
(art. 2275 din noul Cod civil).
Potrivit art. 2276 din noul Cod civil, descoperirea ulterioară de înscrisuri necunoscute
părților și care ar fi putut influența conținutul tranzacției nu reprezintă o cauză de nulitate
a acesteia, cu excepția cazului în care înscrisurile au fost ascunse de către una dintre părți
sau , cu știința ei, de către un terț. ²
Tranzacția este lovită de nulitate absolută, dacă este încheiată în vederea executării
„ (...) unui act juridic lovit de nulitate absolută, în afara de cazul în care părțile au
tranzacționat expres asupra nulității” (art. 2274 alin. 1 NCC).³
Tranzacția asupra unui proces se poate anula la cererea părții care care nu a știut că
litigiul a fost soluționat prinr-o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat.
Între autoritatea lucrului judecat și tranzacție există unele deosebiri. De exemplu, în timp
ce o hotărâre judecătorească nu poate avea ca obiect decât un litigiu deja existent pe rolul
instanței judecătorești, tranzacția poate avea loc și în legătură cu un proces care se află pe
punctul de a începe sau o hotărâre judecătorească poate fi desființată și parțial , pe când,
tranzacția nu poate fi anulată decât în întregime, datorită caracterului său indivizibil.

¹A se vedea Florin Moțiu, Contracte speciale. Curs universitar. Ed. VIII-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București 2020, op. cit. pag.352.
² A se vedea Florin Moțiu, Contracte speciale. Curs universitar. Ed. VIII-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București 2020, op. cit. pag.3523
³ A se vedea Ștefan-Ioan Lucaciuc, Mircea Mureșan, Sorin fildan, Drept Civil. Contracte Speciale, Editura Cordial Lex,
Cluj-Napoca 2013, op.cit. pag. 389

S-ar putea să vă placă și