CURS 4

24.03.2016
CUPRINS
NOŢIUNI DE TEORIA STRATULUI LIMITĂ
Generalități
Ecuaţiile mişcării în stratul limită (Prandtl)
Desprinderea stratului limită şi rezistenţa de formă
 NOŢIUNI DE TEORIA STRATULUI LIMITĂ
Generalități
Metoda are la bază o idee a lui
Ludwig Prandtl:
domeniul de curgere a fluidului a fost
împărţit în două zone y
a)zona de lângă perete - stratul limită
- în care fluidul se comportă ca un

V∞ 
fluid foarte vâscos, chiar în cazul unor δ vx (y)
coeficienţi de vâscozitate scăzuţi,
datorită gradientului mare al vitezei; x x
b) zona din exteriorul stratului limită în
care viteza practic nu variază şi în
care nu apar tensiuni tangenţiale
vâscoase şi fluidul poate fi considerat
un fluid ideal. Utilizarea simultană a
celor două tipuri de soluţii presupune
racordarea lor pe frontiera celor două
zone, frontiera exterioară a stratului
limită.
Se defineşte grosimea stratului limită ca distanţa de la
suprafaţa corpului la care viteza diferă cu 1% de viteza
corespunzătoare curgerii unui fluid ideal (mişcări
potenţiale).
n
 
V∞ v (n)

2V∞
δ
 Uneori se mai utilizează grosimea de deplasare δ1 definită
prin relaţia
∞
 vx 
∫
δ1 = 1 −
0 
dy
V∞ 

•Grosimea de deplasare reprezintă cu cât trebuie deplasată

către exterior frontiera corpului, astfel încât debitul să se
păstreze constant şi condiţiile la limită să fie compatibile. Prin
aceasta se consideră că mişcarea din interiorul noii frontiere
( δ1) este potenţială.
Ecuaţiile mişcării în stratul limită (Prandtl)

Se va considera o mişcare plană a unui fluid izodens cu

vâscozitate mică, deci la un număr Reynolds mare, în
jurul unui corp cilindric subţire de lungime l.
Pentru o mişcare plană şi
permanentă ecuaţiile de

V∞

V

v (y)
x
mişcare devin
∞
y
δ
x ∂vx ∂vx 1 ∂p  ∂ 2vx ∂ 2vx 
vx + vy = fx − +ν  2 + 2 
∂x ∂y ρ ∂x  ∂x ∂y 
∂v y ∂v y 1 ∂p  ∂ 2v y ∂ 2v y 
vx + vy = fy − +ν  2 + 2 

∂x ∂y ρ ∂y 
 ∂x ∂y 
l

∂v x ∂v y
+ =0
∂x ∂y
•Se urmăreşte obţinerea unor ecuaţii valabile numai în
interiorul stratului limită, adică pentru
0≤ y≤δ
•Pentru aceasta Prandtl a făcut două ipoteze.
•Prima ipoteză, bazată pe faptul că grosimea stratului
limită este foarte mică, consideră forţele masice
neglijabile, şi relaţiile devin

∂v x ∂v x 1 ∂p  ∂ 2vx ∂ 2vx 
vx + vy =− +ν  2 + 
∂x ∂y ρ ∂x  ∂x ∂y 2 
 
∂v y ∂v y 1 ∂p  ∂ 2v y ∂ 2v y 
vx + vy =− +ν 2 + 
∂x ∂y ρ ∂y  ∂x ∂ y 2 
 

∂v x ∂v y
+ =0
∂x ∂y
A doua ipoteză este bazată pe aproximarea ordinului de
mărime al termenilor ecuaţiilor.
Cu aceste ipoteze anumiţi termeni se neglijează şi
ecuaţiile devin

∂ vx ∂ vx 1∂p ∂ 2vx ∂ p ∂ vx ∂ v y
vx + vy =− +ν ; = 0; + =0
∂x ∂y ρ ∂x ∂y 2
∂y ∂x ∂y

Ecuaţiile sunt numite ecuaţiile mişcării în stratul limită sau

ecuaţiile lui Prandtl. Acestea sunt valabile pentru
mişcarea în jurul unei plăci plane paralele cu curentul sau
pentru un cilindru drept al cărui contur are o rază de
curbură mare.
•Cea de a treia ipoteză admisă de Prandtl, conform
căreia în stratul limita forţele de vâscozitate sunt de
acelaşi ordin de mărime cu forţele de inerţie (componenta
convectivă), permite aprecierea grosimii stratului limită.
Aceasta implică

∂v x ∂ 2v x V∞ V
∝ ν ∞2
∝ν 2 V∞
vx
∂x ∂y adică l δ

Deci mişcarea în stratul limită plan poate fi descrisă de

ecuaţiile
∂v x ∂v y 1 ∂p ∂ 2v x ∂v x ∂v y
vx + vy =− +ν 2 ; + =0
∂x ∂y ρ ∂x ∂y ∂x ∂y
Aplicaţie. Stratul limită laminar pe o placă
plană.
 
V∞ y V∞


vx (y)

O strat limită x
δ(x)

curgere exterioară

În cazul unei plăci plane de grosime foarte mică, dar suficient de

lungă, o dată cu creşterea abscisei x de la bordul de atac creşte şi
grosimea stratului limită, o masă din ce în ce mai mare de fluid fiind
frânată datorită frecării cu placa. Particulele de fluid din stratul limită
sunt duse de curent şi în aval de placă, unde se mişcă cu viteza mai
mică decât a curentului exterior formând dâră hidrodinamică (sau
siaj).
 
V∞ y

frontiera stratului limită

vx(y)
vx(y)

bord de
atac

O film laminar x
xcr,2
xcr,1 zonă turbulentă
zonă laminară zonă de
tranziţie

Există însă cazuri în care mişcarea este turbulentă în exterior. În

acest caz, datorită efectului de frânare al plăcii, regimul de mişcare
din stratul limită este laminar pentru abscise x mici, deci în
apropierea bordului de atac, unde grosimea stratului limita este mică,
deci unde variaţia vitezei este bruscă şi tensiunea tangenţială mare .
Desprinderea stratului limită şi rezistenţa de
formă

În cazul mişcării unui fluid în jurul unui corp cu grosimea finită, fluidul din
stratul limită nu mai poate urmări conturul corpului pe întreaga suprafaţă
a acestuia, desprinzându-se de corp la un moment dat.
Desprinderea particulelor din stratul limită de suprafaţa corpului este
însoţită de o curgere în vecinătatea suprafeţei corpului de sens contrar
curentului exterior. Acest fenomen se numeşte desprinderea stratului
limită

∂p
<0
∂x ∂p
=0
∂x
∂p
>0
∂x
x
Paradoxul lui d'Alembert

Se exemplifică acest fenomen prin curgerea în jurul unui cilindru

circular drept (fluid ideal).

 C
V∞ A
R0
B
x
D

p − p∞
ρ V∞2 2
1
x
0

-1
-2
-3

Diagrama de presiuni este simetrică şi deci echilibrată. Pe faţa amonte

energia de presiune a fluidului este transformată în energie cinetică, iar pe
faţa aval energia cinetică este transformată în energie de presiune.
În zona cu vârtejuri, din aval de cilindru, presiunea este
sensibil mai mică în comparaţie cu aceeaşi repartiţie în
cazul fluidului ideal, ceea ce face să apară o forţă de
presiune dirijată în sensul curgerii şi care reprezintă
rezistenţa de presiune (rezistenţa de formă).

În realitate la curgerea unui fluid vâscos în jurul unui corp

apare o rezistenţă la înaintare, care se datoreşte atât frecării
fluidului de corp, cât şi dezechilibrării diagramei de repartiţie
a presiunii, datorită desprinderii stratului limită. Cele două
componente ale rezistenţei la înaintare nu pot fi separate.