Conceptul dezvoltării resurselor umane (DRU).

Noţiunea de „resurse umane” defineşte o categorie socialeconomică relativ complexă. Complexă

deoarece subiectul – omul – este mult mai special decât celelalte resurse - bani, maşini sau utilaje.
Omul, cu toate laturile personalităţii sale, cu frustrările şi trebuinţele care îi sunt specifice şi care îl fac
unic, aşa cum unică este şi contribuţia sa la atingerea obiectivelor organizaţiei din care face parte.

Dezvoltarea capitalului uman este indispensabilă pentru succesul unei organizaţii care acţionează
într-un mediu din ce în ce mai turbulent, supus unor procese transformaţionale continue. Formarea şi
dezvoltarea capitalului uman poate fi utilizată ca un instrument necesar în vederea creşterii
performanţei individuale şi organizaţionale. Principalele forme prin care se poate realiza dezvoltarea
resurselor umane sunt: trainingul, coachingul şi mentoringul.

Definiţiile întâlnite în literatura de specialitate care abordează aceste categorii sunt diverse. În
continuare vom prezenta câteva formulări reprezentative pentru ceea ce se înţelege în momentul de
faţă prin resurse umane:  „Resursele umane reprezintă organizaţia; oamenii reprezintă o resursă
comună şi totodată, o resursă cheie, o resursă vitală, de azi şi de mâine, a tuturor organizaţiilor, care
asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul competiţional al acestora”.4  „Resursele umane au
caracteristici speciale care determină nemijlocit gradul de folosire şi valorificare eficientă a celorlalte
resurse”.5  „Resursele umane reprezintă ansamblul personalului care influenţează, prin calitatea
pregătirii profesionale şi prin participarea sa, progresul firmei”.6  „Resursele umane adecvate sunt
persoanele dintr-o organizaţie care îşi aduc o importantă contribuţie la îndeplinirea obiectivelor
sistemului de management.7  „Resursele umane sunt acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile
necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurare a competitivităţii necesare, deoarece
resursele umane sunt valoroase, rare, dificil de imitat şi, relativ, de neînlocuit”

Managementul resurselor umane devine în ultimele decenii ale secolului trecut, un domeniu strategic al
întreprinderilor moderne, inclusiv în ţările aflate sub dominaţia cortinei comuniste. Pornind de la
domeniul deja consacrat al managementului general, împrumutând de la acesta unele concepte sau
metode de investigare şi analiză, managementul resurselor umane îşi delimitează propriul domeniu de
activitate. Acest fapt îngreunează o simplă definire a managementului resurselor umane fără să avem în
vedere, în primul rând, obiectivele urmărite a fi realizate în acest domeniu.

Obiectivele urmărite in acest domeniu sunt înţelegerea conceptului de management al resurselor

umane, - înțelegerea și interpretarea definițiilor managementului resurselor umane si stabilirea
importanţei managementului resurselor umane în viziunea autorilor străini.

Managementul resurselor umane este un domeniu de studiu relativ recent. Recent sub această formă şi
denumire, pentru că activităţile conţinute de managementul resurselor umane au existat într-o formă
sau alta şi au evoluat odată cu practica şi teoria economică modernă. Domeniul care se ocupă de
gestionarea muncii sau a celor care muncesc a purtat denumiri diverse - conducerea muncii, organizarea
muncii, normarea muncii, funcţia de personal ş.a. Odată însă cu apariţia managementului şi cu
introducerea termenului în multiple domenii de activitate, a fost firesc ca acest concept să se răsfrângă
şi asupra a ceea ce înseamnă gestionarea justă a resurselor umane în vederea obţinerii de rezultate
superioare. Toate activităţile care în trecut erau incluse în sfera personalului, fac parte în prezent din
domeniul de activitate al managementului resurselor umane. Importanţa resurselor umane şi a
managementului acestora s-a accentuat datorită necesităţii organizaţiilor de a se adapta la un mediu
dinamic şi competitiv.

În opinia unor autori, managementul resurselor umane s-a “desprins din managementul general, s-a
diferenţiat şi autonomizat, restrângându-şi problematica sau obiectul de studiu şi s-a specializat, având
în prezent un loc bine precizat în cadrul managementului general

Pornind de la conceptul general şi de la înţelesul său, „managementul resurselor umane” ar trebui să nu

însemne nimic mai mult decât „conducerea resurselor umane”. Complexitatea economiei şi a obiectului
de studiu al acestei discipline şi ştiinţe duce însă la o serie de menţiuni menite să completeze o
formulare mult prea facilă şi simplistă ca cea mai sus amintită. Până şi termenul de conducere este
unilateral şi în neconcordanţă cu ceea ce pune în prezent pe tapet managementul resurselor umane:
motivare, participare, mutualitate

Managementul resurselor umane presupune o abordare strategică şi coerentă a managementului celui

mai de preţ bun al organizaţiei: oamenii, muncind individual şi în colectiv pentru a contribui la atingerea
obiectivelor.

Conceptul de resurse umane asa cum este perceput astazi prin prisma Managementului
Resurselor Umane a parcurs mai multe etape în dezvoltarea, întelegerea, adaptarea si aplicarea sa
pe întreaga perioada a evolutiei societatii omenesti. Resursele umane reprezinta una din cele mai
importante investitii ale unei organizatii (sector). Investitia în oameni fiind cea mai sigura,
garantând supravietuirea organizatiei.
Pornind de la factorii de productie astfel cum au fost definiti, analizati si tratati în
literatura de specialitate si în economia politica pe baza teoriilor celor mai vechi scoli si
reprezentanti ai economiei politice clasice, post clasice si moderne, remarcam cu usurinta faptul
ca munca si pamântul au fost primii doi factori, de productie, ca factori originari sau primari ai
productiei, mai târziu aparând si capitalul, ca factor derivat al productiei.
Munca, factor originar, primar de productie reprezinta activitatea umana specifica,
manuala sau intelectuala prin care oamenii îsi folosesc aptitudinile, cunostintele si experienta
pentru producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuintelor lor imediate si de perspectiva.
Astfel, Adam Smith parintele economiei politice arata ca munca este sursa tuturor
bogatiilor societatii, sursa unica a avutiei nationale.
 În orice conditii de timp si spatiu, activitatea economica implica în mod obiectiv factorul
munca, menit sa valorizeze sistematic resursele naturale, de productie si monetare în interesul
sau.