Capitolul 7

Cursul 8

CALEA PENTOFOSFAȚILOR ȘI
ALTE CĂI METABOLICE ALE
HEXOZELOR

Prof.univ.dr.habil. Andreea Iren Șerban

Biochimie 2
OBIECTIVE

Studierea acestui capitol vă va permite să:

✓ Descrieți calea pentozofosfaților și să înțelegeți rolul acesteia, ca
sursă de NADPH precum și de ribozo-5-fosfat importantă în
sinteza nucleotidelor.
✓ Descrieți calea acidului uronic și importanța acesteia în sinteza
acidului glucuronic necesar pentru reacțiile de detoxifiere și de
sinteză a vitaminei C.
✓ Descrieți transformările fructozei în organism precum și sinteza și
importanța fiziologică a galactozei.
✓ Înțelegeți consecințele defectelor genetice cu deficit de glucoză 6-
fosfat dehidrogenază (favism), ale căii acidului uronic (pentosurie
esențială) sau ale metabolismului fructozei și galactozei.
IMPORTANȚA BIOMEDICALĂ

Calea pentozofosfaților este o altă cale de metabolizare a glucozei

în care nu se produce ATP, dar îndeplinește două funcții importante:
➢ produce NADPH necesar pentru sinteza acizilor grași, pentru cea
a steroizilor și pentru menținerea glutationului redus cu activitate
antioxidantă
➢ sinteza ribozo-5-fosfatului necesar pentru sinteza nucleotidelor și
acizilor nucleici.
Glucoza, fructoza și galactoza sunt principalele hexoze absorbite
din tractul gastrointestinal. Acestea sunt derivate, respectiv, din
amidon, zaharoză și lactoză. Fructoza și galactoza pot fi
transformate în glucoză, în special la nivelul ficatului.
Deficiențele de origine genetică în glucoză 6-fosfat dehidrogenază
(G6PDH), prima enzimă din calea pentozofosfaților, sunt o cauză
majoră a hemolizei eritrocitelor, responsabilă de anemie hemolitică.
IMPORTANȚA BIOMEDICALĂ
Acidul glucuronic se formează din glucoză prin calea acidului uronic,
care este cantitativ minoră, dar de o importanță primordială pentru
conjugarea și excreția metaboliților și a substanțelor chimice
exogene (xenobiotice) sub formă de glucuronide.
O insuficiență a acestei căi duce la o afecțiune numită pentosurie
esențială. Absența totală a uneia dintre enzimele acestei căi (L-
gulonolacton-oxidază) la primate și la alte animale explică nevoia de
acid ascorbic (vitamina C) în dieta lor, spre deosebire de majoritatea
celorlalte mamifere.
Deficiențele în enzimele metabolismului fructozei și galactozei duc la
boli metabolice precum fructozurie esențială, intoleranță ereditară la
fructoză și galactozemie.
CALEA PENTOZOFOSFAȚILOR
PRODUCE NADPH ȘI RIBOZO-5-FOSFAT
Calea pentozofosfaților (sau a hexozo-
monofosfaților) este mai complexă decât
cea a glicolizei.
Trei molecule de glucoză 6-P dau naștere la
trei molecule de CO2 și la trei pentoze.
Aceste pentose sunt rearanjate în urma
unor reacții catalizate de transcetolaze și
transaldolaze pentru a regenera două
molecule de glucozo-6-P și o moleculă de
gliceraldehid-3-P, un intermediar în
glicoliză.
Două molecule de gliceraldehid-3-P pot
regenera o moleculă de glucoză 6-P în
prezența aldolazei, fructozo-1,6-difosfatazei
și a hexozofosfat izomerazei.
În concluzie, oxidarea completă a glucozei
poate avea loc prin urmare prin calea
pentozofosfaților.
ȘUNTUL PENTOZOFOSFAȚILOR
ARE LOC ÎN CITOSOL

Ca și în cazul glicolizei, enzimele căii

pentozofosfaților sunt citosolice.
Spre deosebire de glicoliză, oxidarea se
termină cu o dehidrogenare folosind
NADP+ în loc de NAD+ ca acceptor de
hidrogen.
În succesiunea reacțiilor acestei căi
putem distinge două faze :
✓o fază oxidativă nereversibilă
✓o fază neoxidativă reversibilă.
În prima fază, glucozo-6-P suferă o
dehidrogenare și o decarboxilare pentru
a forma o pentoză, ribulozo-5-P.
În a doua fază, ribulozo-5-P este
transformat înapoi în glucozo-6-P printr-o
serie de reacții care implică două enzime
principale: transcetolaza și transaldolaza.
Faza oxidativă generează NADPH
Dehidrogenarea glucozei 6-P la 6-
fosfogluconat are loc prin formarea 6-
fosfogluconolactonei, o reacție catalizată
de o enzimă dependentă de NADP+,
glucoză 6-fosfat dehidrogenază (G6PDH).
Hidroliza 6-fosfogluconolactonei este
catalizată de gluconolacton hidrolază.
O a doua etapă oxidativă este catalizată
de 6-fosfogluconat DH care necesită
NADP+ ca acceptor de hidrogen.
3-Ceto-6-fosfogluconatul suferă apoi o
decarboxilare cu formarea unei
cetopentoze, ribuloza 5-P.
Faza oxidativă generează NADPH
În reticulul endoplasmatic, o
izoenzimă a G6PDH, hexozo 6-fosfat
dehidrogenaza, furnizează NADPH
pentru reacțiile de hidroxilare
(oxidaze cu funcție mixtă) precum și
pentru enzima 11-β-hidroxisteroid
dehidrogenaza-1.
Această enzimă catalizează reducerea
cortizonului (inactiv) la cortizol (activ)
în ficat, sistemul nervos și țesutul
adipos.
Este principala sursă de cortizol
intracelular în aceste țesuturi și poate
juca un rol important în obezitate și
în sindromul metabolic.
Faza neoxidativă generează precursorii
ribozei
Ribuloza 5-P servește ca substrat pentru
două enzime diferite. Ribulozo 5-P 3-
epimeraza modifică configurația
moleculei la carbonul 3, formând
epimerul, xilulozo 5-P, o altă cetopentoză.
Riboza 5-P cetoizomeraza transformă
ribuloza 5-P în aldopentoza
corespunzătoare, ribozo-5-P, care este
utilizată pentru sinteza nucleotidelor și
acizilor nucleici.
Transcetolaza transferă atomii de carbon
1 și 2 ai unei cetoze (rest de
glicoaldehidă) la nivelul grupării
aldehidice a unei aldoze. Prin urmare,
această enzimă transformă o cetoză într-o
aldoză cu doi atomi de carbon mai puțini
și, simultan, transformă o aldoză într-o
cetoză cu doi atomi de carbon în plus.
Reacția necesită ioni de Mg2+ și
difosfat de tiamină (vitamina B1).
Fragmentul format din atomii 1 și 2
de carbon (glicoaldehidă) ai xilulozo-
5-P este transferat prin legarea
tranzitorie la difosafatul de tiamină
cu formare de α,β-dihidroxietil
difosfat de tiamină. Astfel,
transcetolaza catalizează transferul
α,β-dihidroxietilului de la xiluloză 5-P
la riboză 5-P, formând o cetoză cu
șapte atomi de carbon,
sedoheptuloză 7-P și o aldoză,
gliceraldehidă 3-P.
Transaldolaza catalizează transferul
unui fragment de trei atomi de
carbon, dihidroxiacetona, din cadrul
unei cetoze, sedoheptuloza 7-P, pe o
aldoză, gliceraldehid-3-P, pentru a
forma o cetoză, fructozo-6-P și o
aldoză cu patru atomi de carbon,
eritrozo-4-P.
Transaldolaza nu prezintă un cofactor
enzimatic și reacția are loc prin formarea
unei baze Schiff intermediară dintre
dihidroxiacetonă și gruparea ε-amino a
unui rest de lizină din situsul catalitic al
enzimei.
În următoarea reacție, catalizată de
transcetolază, xilulozo 5-P servește ca
donor de glicolaldehidă (2 atomi de C). În
această reacție, eritrozo- 4-fosfat servește
ca acceptor, iar produșii de reacție sunt
fructozo-6-P și gliceraldehid-3-P.
Pentru ca glucoza să fie complet oxidată la
CO2 pe calea pentozofosfaților, țesutul
trebuie să conțină enzime care să
transforme gliceraldehid-3-P în glucozo-6-
P. Aceste enzime le includ pe cele care
permit inversarea glicolizei și o enzimă
specifică căii gluconeogenezei, fructozo-
1,6-difosfataza.
În țesuturile în care această enzimă este
absentă, gliceraldehid-3-P urmează calea
normală a glicolizei la piruvat.
Aspectele comune dintre cele două căi principale ale
catabolismului glucozei
Deși glucozo-6-P este comun ambelor căi, calea
pentozofosfaților este foarte diferită de cea a
glicolizei. Oxidarea folosește NADP+ în loc de NAD+,
iar CO2 este un produs caracteristic acestei căi, în
timp ce, acesta nu apare în glicoliză. Nu există
producție de ATP în calea pentozofosfaților, acesta
fiind este un produs important al glicolizei.
Cele două căi sunt totuși conectate. Xilulozo-5-P
activează proteina fosfataza-2 care defosforilează
PFK-2 / fructoza 2,6-bisfosfataza, o enzimă
bifuncțională. Aceasta activează kinaza și inactivează
fosfataza, ceea ce duce la creșterea sintezei de
fructozo-2,6-difosfat, creșterea activității PFK-1 și,
prin urmare, la creșterea fluxului glicolitic.
Xiluloza 5-P activează, de asemenea, proteina
fosfataza care inițiază translocarea nucleară și legarea
la ADN a proteinei de legare la elementele de răspuns
la glucide, rezultând o sinteza crescută de AG, ca
răspuns la o dietă bogată în carbohidrați.
Producerea de echivalenți reducători are loc în în țesături specializate în sinteze
reducătoare
Calea pentozofosfaților este activă în ficat, țesutul adipos, cortexul suprarenal, tiroidă,
eritrocite, testicul și glanda mamară în timpul alăptării. În glanda mamară în repaus și în
muschiul scheletic, calea nu este foarte activă.
Țesuturile în care această cale este activă folosesc NADPH pentru sinteze reductive, de
exemplu, sinteza acizilor grași, steroizilor, aminoacizilor prin glutamat dehidrogenază sau
cea a glutationului redus.
În urma unui aport alimentar, are loc creșterea nivelului de insulină în sânge care la
rândul său induce sinteza de glucozo-6-fosfat dehidrogenază și de 6-fosfogluconat
dehidrogenază odată cu inducerea lipogenezei.
Riboza poate fi sintetizată în aproape orice țesut
În fluxul sanguin există extrem de puțină riboză, așa că țesuturile trebuie să sintetizeze
riboza necesară pentru sinteza nucleotidelor și acizilor nucleici folosind calea
pentozofosfaților.
Mușchiul are o activitate slabă a G6PDH și 6-fosfogluconat DH, dar, ca majoritatea
țesuturilor, este capabil să sintetizeze ribozo-5-fosfat prin inversarea fazei neoxidative a
șuntului pentozofosfaților folosind fructozo-6-fosfatul.
CALEA PENTOZOFOSFAȚILOR ȘI GLUTATHION PEROXIDAZA PROTEJĂ
ERITROCITELELE ÎMPOTRIVA HEMOLISEI
În eritrocite, calea pentozofosfaților este singura sursă de NADPH pentru
reducerea glutationului oxidat, catalizată de glutation reductază, o flavoproteină
care conține FAD.
Glutationul redus elimină H2O2 într-o reacție catalizată de glutation peroxidază, o
enzimă care conține în situsul catalitic activ o selenocisteină, analogul unei
cisteine ​care conține seleniu.
Această reacție este importantă deoarece acumularea de H2O2 poate scădea
durata de viață a eritrocitelor provocând modificări oxidative la nivelul membranei
celulare care duc la hemoliză.
În alte țesuturi, NADPH poate fi, de asemenea, regenerat prin reacția catalizată de
enzima malică.
GLUCURONATUL, UN PRODUS
AL CĂII ACIDULUI URONIC

În ficat, calea acidului uronic

catalizează conversia glucozei în
acid glucuronic, acid ascorbic
(cu excepția oamenilor și a altor
specii pentru care ascorbatul
este o vitamină, vitamina C) și în
pentoze.
Calea acidului uronic reprezintă
o altă cale pentru oxidarea
glucozei, dar ca și șuntul
pentozofosfaților, nu generează
ATP.
Glucozo-6-P este izomerizat în
glucozo1-P care apoi
reacționează cu UTP pentru a
forma uridin difosfat glucoză
(UDPGlc), această reacție este
catalizată de UDPGlc-
pirofosforilază, ca și în calea
sintezei glicogenului.
În prezența UDPGlc DH
dependentă de NAD+ într-o
reacție în două etape, UDPGlc
suferă o oxidare la atomul de
carbon 6 atomi dând naștere la
UDP-glucuronat.
UDP-glucuronatul este sursa de
glucuronat pentru reacțiile în
care acesta este încorporat în
structura proteoglicanilor sau
pentru reacții de conjugare ale
steroizilor, bilirubinei și diverselor
medicamente și substanțe
toxice, care sunt excretate în
urină sau în bilă sub formă de
conjugate de tipul glucuronidelor.
Glucuronatul este redus la
L-gulonat, precursorul direct al
ascorbatului la animalele
capabile să sintetizeze această
vitamină printr-o reacție
dependentă de NADPH.
La oameni și alte primate,
precum și la cobai, lilieci, unele
păsări și pești, acidul ascorbic
nu poate fi sintetizat din cauza
absenței enzimei L-gulonolacton
oxidazei.
L-gulonatul este oxidat la 3-ceto-
L-gulonat, care suferă o reacție
de decarboxilare la L-xiluloză.
L-xiluloza este transformată în
izomerul D prin reducerea la
xilitol dependentă de NADPH,
urmată de oxidarea xilitolului în
D-xiluloză dependentă de NAD+.
D-xiluloza este transformată în
D-xilulozo-5-fosfat care este
metabolizat prin calea
pentozofosfaților.
METABOLISMUL FRUCTOZEI
Dietele bogate în zaharoză sau
fructoză duc la pătrunderea unor
cantități mari de fructoză (și
glucoză) în vena portă hepatică.
Fructoza suferă glicoliză mai
repede decât glucoza în ficat,
deoarece ocolește etapa de
control catalizată de
fosfofructokinaza-1 (PFK-1).
Acest lucru permite fructozei să
pătrundă în căile hepatice,
crescând astfel sinteza acizilor
grași, esterificarea și secreția de
VLDL, ceea ce poate crește
triacilglicerolii serici și în cele din
urmă crește concentrațiile de LDL
colesterol.
În ficat, rinichi și intestin,
fructokinaza catalizează
fosforilarea fructozei în fructozo-
1-fosfat.
Fructokinaza nu acționează
asupra glucozei și, spre deosebire
de glucokinaza, activitatea sa nu
este afectată de repausul
alimentar sau de insulină.
Fructoza 1-P este scindată în D-
gliceraldehidă și dihidroxiaceton
fosfat de către aldolaza B, o
enzimă care este, de asemenea,
utilizată în glicoliza hepatică, unde
scindează fructoza 1,6-diP.
D-gliceraldehida intră pe calea
glicolitică prin fosforilarea sa la
gliceraldehid-3-P catalizată de
triokinază. Cele două molecule de
triozofosfat, dihidroxiaceton
fosfatul și gliceraldehid-3-P, pot fi
fie degradate prin glicoliză, fie pot
servi drept substraturi pentru
aldolază ca parte a
gluconeogenezei, care este
soarta majorității fructozei
metabolizate în ficat.
În țesuturile extrahepatice,
hexokinaza catalizează
fosforilarea majorității hexozelor,
inclusiv a fructozei. Cu toate
acestea, glucoza inhibă
fosforilarea fructozei deoarece
este un substrat mai bun pentru
hexokinaza.
Fructoza este prezentă în lichidul
seminal și în circulația fetală a
ungulatelor și balenelor.
Aldoz reductaza este prezentă
în placenta oilor, unde este
responsabilă pentru secreția de
sorbitol în sângele fetal.
Prezența sorbitol DH în ficatul
adult și fetal permite conversia
sorbitolului în fructoză.
Această cale explică, de
asemenea, prezența fructozei în
lichidul seminal.
SINTEZA LACTOZEI

Galactoza este produsă prin hidroliza lactozei din lapte în intestinul subțire.
Ficatul poate transforma cu ușurință galactoza în glucoză.
Galactokinaza catalizează fosforilarea galactozei. Galactozo-1-P reacționează cu
UDPGlc pentru a forma UDPGal și glucozo-1-P într-o reacție catalizată de galactozo-
1-P-uridiltransferaza. Conversia UDPGal în UDPGlc este catalizată de UDPGal 4-
epimeraza. Această reacție implică oxidarea și apoi reducerea la carbonul 4 în
prezența NAD+ ca și coenzimă. UDPGlc este apoi încorporată în glicogen.
Reacția catalizată de epimerază este ușor reversibilă, glucoza putând fi
transformată în galactoză, aceasta din urmă nefiind un constituent esențial al
rației alimentare.
Organismul are nevoie de galactoză, nu numai pentru sinteza lactozei în timpul
lactației, ci și în cadrul sintezei glicolipidelor (cerebrozide), proteoglicanilor și
glicoproteinelor. În timpul sintezei lactozei în glanda mamară, reacția de
condensare a UDPGal cu glucoză pentru a da lactoză este catalizată de lactoz
sintaza.