Tema: Relațiile intergrupale.

Conflictele intergupale

Relațiile intergrupale reprezintă dinamica socială dintre grupurile diferite, inclusiv relațiile dintre
membrii acestor grupuri. Aceste relații pot fi pozitive sau negative și pot fi influențate de o varietate de
factori, cum ar fi stereotipurile, prejudecățile și discriminarea. - Din
perspectiva psihologiei sociale, studiul relațiilor intergrupale are ca obiectiv înțelegerea modului în care
indivizii percep, judecă și interacționează cu membrii altor grupuri. Această înțelegere poate ajuta la
dezvoltarea strategiilor pentru a îmbunătăți relațiile intergrupale și pentru a reduce conflictele între
grupuri.

Conflictele intergrupale sunt o realitate in societatea noastra contemporana si pot fi definite ca fiind
situatii de tensiune, ostilitate sau chiar violente intre grupuri diferite. - Aceste
conflicte pot avea diverse cauze, cum ar fi diferentele culturale, religioase, economice sau politice, si pot
aparea la nivel local, national sau international.

Cercetătorii clasifică acest fenomen social-psihologic, după diferiți parametri, oferind facilități în găsirea
posibilităților și căilor de rezolvare. Tipuri de conflicte:
1.Din punct de vedere al duratei și evoluției lor conflictele pot fi:
spontane: apar brusc, din cauze diferite, întâmplătoare, sunt de scurtă durată și se manifestă la nivel
interpersonal;
acute: au cauze evidente sau cunoscute, o evoluție scurtă, dar cu manifestări intense, posibilitățile de a
le soluționa sunt mai numeroase decât în cazul altor tipuri de conflicte;
cronice: au cauze ascunse, greu de identificat sau de depistat, care țin de latura critică a personalității
(ambiții, dorințe de putere, ranchiună) sunt mocnite, cu evoluție lentă și de lungă durată, se manifestă
frecvent la nivel interpersonal, dar pot să apară și între grupuri și comportamente.
2.În funcție de durată și intensitate conflictele pot fi:
puternice, dar trecătoare: apar, în baza particularităților individuale psihologice ale personalității, se
caracterizează prin agresivitate și ostilitatea părților;
acute și îndelungate: apar în cazul prezenței contradicțiilor profunde;
slab exprimate și trecătoare: au crize superficiale și poartă caracter episodic.
În funcție de persoanele implicate conflictele pot fi:
intrapersonale sau intrapsihice: care țin de individ, de ciocnirea motivelor, incongruență între dorință și
norme;
interpersonale: conflict între două sau mai multe persoane;
intergrup: apare între o persoană și grup sau între două grupuri.
În dependență de urmările sociale conflictele pot fi:
constructive: la baza lor stau contradicții obiective. Conflictul are loc atunci când oponenții nu încalcă
limita normelor etice. Apar în urma unor confruntări de idei între părți, combinate cu găsirea de posibile
soluții pentru creșterea performanțelor. Acestea pot fi menținute sub control, asigură motivația
personalului, ducând la un comportament creator și productiv. Rezolvarea acestui tip de conflict duce la
consolidarea relațiilor dintre oameni și dezvoltarea grupurilor.
distructive: de obicei au cauze subiective și pot apărea în două situații: atunci când una din părți insistă
dur asupra propriei opinii și nu dorește să țină cont de părerea celuilalt și când unul din oponenți
recurge la aplicarea metodelor de luptă psihologică, își reprimă prin diverse metode partenerul, îl
umilește și discreditează. Deseori, sunt generate de erori manageriale.
După domeniile în care se manifestă conflictele pot fi:
economice: au la bază contradicții economice;
ideologice: au drept temei opinii și convingeri, contradictorii;
sociale: cotidiene au la bază contradicțiile din sfera relațiilor familiale.
În funcție de obiect conflictele pot fi:
reale: au un obiect real;
nereale: nu au un obiect

Trăim într-o lume din ce în ce mai complexă și mai diversă, persoane diferite doresc lucruri diferite și
sunt puține lucruri care mulțumesc pe toată lumea. Oriunde sunt oameni, există idei, valori, conjuncturi,
stiluri și standarde care pot intra în conflict, ceea ce înseamnă că oricine poate cauza un conflict.
Indiferent unde lucrăm, avem ceva în comun cu toți ceilalți, iar a lucra cu oamenii, înseamnă a ne
confrunta în mod inevitabil cu oamenii; neînțelegerile, incompatibilitățile, aspirațiile, ego-urile jignite,
sunt numai câteva dintre numeroasele motive pentru care activitatea în colectiv generează conflicte,
însă modul în care le gestionăm face diferența.

https://www.oammrbuc.ro/index.php?articol=16

Numărul crescut al conflictelor la nivelul relațiilor intergrupuri (ce implică dimensiuni interetnice sau
interculturale) reprezintă un indice incontestabil al faptului că apartențele și identificările etnoculturale
nu au fost eradicate prin formarea de unități socio-politice inclusive. Distribuția resurselor între grupuri,
în special cea a puterii centrale a devenit una din cauzele principale ale conflictelor intergrupuri.
Conflictele intergrupuri pot lua forma unui joc cu:

 rezultat general nul (când una dintre părți câștigă, cealaltă pierde);
 rezultat pozitiv (printr-un amestec de confruntare și cooperare);
 rezultat negativ (când nu există decât pierdanți).

Sursa: Relații intergrupuri, suport de curs, dr. conf. univ., Departamentul Psihologie – Natalia Cojocaru.

Conflictul intergrupuri se referă la tensiunile, neînțelegerile și conflictele care apar între două sau mai
multe grupuri distincte. Aceste conflicte pot fi cauzate de o serie de factori, cum ar fi: diferențele
culturale, religioase, rasiale, economice sau politice.

Conflictul intergrupuri poate fi exprimat în moduri variate, inclusiv prin: agresiune fizică sau verbală,
discriminare, stereotipizare, excludere socială și prejudecată.

Un aspect important al conflictelor intergrupuri este că acestea pot fi amplificate de un proces numit
"polarizare a grupurilor". Acest proces se referă la tendința grupurilor de a deveni mai extremiste în
pozițiile lor și de a se polariza mai mult atunci când intră în conflict cu alte grupuri. Polarizarea grupurilor
poate fi declanșată de o serie de factori, cum ar fi: sentimentul de amenințare la adresa identității de
grup, convingerile și valorile divergente și percepția de inechitate (nedreptate).

Există două abordări teoretice care analizează conflictele intergrupuri:

Teoria conflictelor reale (Muzafer Sherif, 1966) și Teoria identității sociale.

Teoria conflictelor reale, dezvoltată de Muzafer Sherif și colaboratorii săi, se concentrează pe modul în
care conflictele intergrupuri apar și sunt gestionate în contexte reale și structurate social, cum ar fi
taberele de vară sau școlile. Această teorie se bazează pe experimente realizate în anii 1950 în care
participanții au fost împărțiți în două grupuri care urmau să concureze între ele pentru a obține un
premiu.

Sherif a observat că, deși grupurile au început prin a coopera, s-au dezvoltat rapid sentimente negative
și ostilitate între ele. În timp, acest sentiment negativ a crescut până la punctul în care grupurile s-au
angajat în conflicte violente, cum ar fi vandalizarea proprietăților celuilalt grup. În aceste experimente,
Sherif a demonstrat că conflictul intergrupuri poate fi generat în situații în care nu există niciun motiv
aparent pentru ostilitate sau animozitate între grupuri.

Sherif a concluzionat că conflictul intergrupuri se poate dezvolta din cauza unei varietăți de factori, cum
ar fi: competiția pentru resurse limitate, percepția de amenințare a identității de grup, stereotipurile și
prejudecățile. De asemenea, Sherif a sugerat că conflictul intergrupuri poate fi prevenit sau gestionat
prin intermediul unor intervenții care promovează contactul pozitiv între grupuri, cooperarea,
interdependența și dezvoltarea unei identități de grup comune.

Teoria identității sociale s-a dezvoltat din travaliul lui Henri Tajfel asupra efectelor de accentuare în
percepție, din interesul lui de o viață pentru psihologia socială a prejudecății, discriminării, conflictului
intergrupuri și schimbări sociale, și din dorința lui de a crea și face să progreseze psihologia socială.
Teoria a fost concepută iniția de Henri T. și dezvoltată în perioada 1970-1984 cu ajutorul colaboratorilor
săi din Universitatea din Bristol. Aceasta se concentrează pe modul în care oamenii își construiesc și își
mențin identitatea socială prin asocierea cu un grup social sau cu mai multe grupuri sociale, și se
bazează pe conceptele de "categorizare socială" și "comparație socială".

Potrivit teoriei identității sociale, oamenii categorizează lumea în jurul lor în diferite grupuri sociale, pe
baza caracteristicilor comune pe care le observă la oameni, cum ar fi sexul, vârsta, etnia, religia sau
apartenența la o anumită organizație sau comunitate. Aceste categorii sociale devin apoi parte a
identității sociale a individului și oferă un sentiment de apartenență și de siguranță prin asociere cu un
grup.

Comparația socială se referă la procesul prin care oamenii compară grupul din care fac parte cu alte
grupuri sociale și își formează percepții și atitudini despre aceste grupuri în comparație cu propria lor
grupă. Aceste comparații pot duce la sentimente de superioritate sau inferioritate față de alte grupuri,
precum și la stereotipizare și prejudecăți.