VITAMINE

Vitaminele sunt o clasă importantă de compuşi biochimici, care în urme, sunt

esenţiale pentru funcţiile majorităţii formelor de viaţă, dar care nu pot fi sintetizate

de unele organisme şi trebuie obţinute din surse exogene.

Vitaminele reprezintă o clasă de substanţe organice, indispensabile vieţii şi

care în cantităţi mici, asigură creşterea, dezvoltarea şi funcţionarea normală a

organismelor animale şi vegetale.

Denumirea de vitamine (aminele vieţii) provine de la vitamina B , prima

1

vitamină descoperită, care are în structura ei o grupare amino. Deşi din această clasă

fac parte compuşi cu diverse funcţiuni organice, denumirea generică de vitamine s-a

păstrat.

Nomenclatură

Denumirea vitaminelor se poate face după trei criterii:

- după sistemul vechi, se denumesc cu literele mari de tipar din alfabetul latin:

vitamina A, B, D …

- după rolul îndeplinit în organism: vitamina antixeroftalmică, antiberiberi,

antiscorbutică.

- după structura lor: tiamină, riboflavină, acid ascorbic.

Clasificare

În funcţie de solubilitate , vitaminele se clasifică în:

- vitamine liposolubile din care fac parte vitaminele A, D, E, K, F

- vitamine hidrosolubile din care fac parte complexul B, vitaminele C , P , R

 Pe lângă vitamine, în organismul viu se găsesc şi compuşi analogi structurali

(cu constituţie chimică asemănătoare acestora) ai vitaminelor, numiţi antivitamine,

care inhibă total sau parţial acţiunea vitaminelor.

Organismul vegetal este singurul capabil să-şi sintetizeze toată gama de

vitamine. Organismul animal îşi procură necesarul de vitamine din hrana zilnică.

1. VITAMINE LIPOSOLUBILE

Sunt substanţe solubile în grăsimi şi solvenţi organici şi insolubile în apă.

1.1.Vitamina A

Se cunosc două forme ale vitaminei A notate A şi A . Cea mai importantă

1 2

este vitamina A sau vitamina antixeroftalmică, retinol, sau vitamina creşterii, cu

1

următoarea structură moleculară:

OHCH3CH3CH3CH3CH3

1. Structura vitaminei A (retinol)

1

Vitamina A are un rol important în creşterea organismelor tinere, în

protejarea ţesuturilor epiteliale şi în procesul vederii.

Avitaminoza duce la oprirea creşterii, dereglări ale ţesuturilor epiteliale şi

tulburări de vedere.

În regnul vegetal, vitamina A se găseşte sub formă de provitamine numite

carotenoide. Cea mai importantă provitamină este β-carotenul, din care printr-un

proces de degradare oxidativă se obţin două molecule de vitamina A .

1
 2. Vitamina D

Vitaminele D sunt substanţe care derivă de la steroli. Se găsesc în natură

libere sau sub formă de provitamine (steroli), mai ales în regnul vegetal. După

natura sterolilor din care provin, se cunosc mai multe vitamine D notate de la D la
2

D . Pentru ca un sterol să poată fi vitamină D, trebuie să conţină în nucleul B două

7

legături duble conjugate, iar gruparea hidroxilică de la atomul de carbon 3 să fie

liberă , neesterificată.

Dintre vitaminele D, activitatea vitaminică mai mare prezintă vitamina D

2

(calciferol) şi D (colecalciferol).
3

CH2CH3OHCH3CH3CH3CH3HHCH2OHCH3CH3CH3CH3HH

Fig2. Structura vitaminei D şi D

2 3

Transformarea sterolilor în vitamine D se desfăşoară sub acţiunea radiaţiei

solare. Ca produşi secundari pot să apară lumisterolul şi tahisterolul, care măresc

concentraţia calciului sanguin, fără însă să exercite o acţiune antirahitică.

Vitaminele D sunt substanţe termostabile şi rezistente la acţiunea oxigenului.

Vitaminele D favorizează absorbţia calciului şi a fosforului şi formarea sistemului

osos.

Avitaminoza duce la copii la apariţia rahitismului, iar la adulţi a

osteomalaciei (demineraliazrea oaselor)

Excesul de vitamine D duce de asemenea la demineralizarea oaselor şi

formarea calculilor renali şi hepatici.

 3. Vitamina E

Vitaminele E se mai numesc şi tocoferoli, vitaminele antisterilităţii sau

vitaminele de reproducere. Vitaminele E sunt sintetizate de plante şi se găsesc în

cantitate mai mare în frunze, muguri şi seminţe în stare de germinaţie.

Din punct de vedere chimic vitaminele E sunt derivaţi ai benzopiranului

numit croman. Se cunosc şapte tocoferoli, notaţi cu litere ale alfabetului grecesc α , β.

Activitatea vitaminică cea mai mare o are α-tocoferolul cu următoarea

structură moleculară:

OOHCH3CH3CH3CH3CH3CH3CH3CH3

Fig.3. Structura α-tocoferolului

Vitaminele E favorizează reacţiile de fosforilare şi de formare a compuşilor

macroergici. Stimulează biosinteza proteinelor şi protejează grăsimile împotriva

oxidării. La animale avitaminoza duce la apariţia sterilităţii.

4. Vitamina K

Vitaminele K se mai numesc vitaminele antihemoragice sau vitaminele ce

ajută la coagularea sângelui. Vitaminele K sunt sintetizate numai de plante şi de

microorganismele din tubul digestiv.

Din punct de vedere chimic vitaminele K sunt formate dintr-un nucleu

naftochinonic cu diferiţi substituenţi. Activitate vitaminică mare are vitamina K sau

1

fitochinona, cu următoarea structură moleculară:

OOCH3CH3CH3CH3CH3CH3

4. Structura vitaminei K
Fig. 1
 Vitaminele K sunt substanţe solide, cristaline, termostabile şi fotosensibile.

Determină coagularea sângelui prin transformarea fibrinogenului în fibrină.

Participă activ în oxidările celulare, prin trecerea reversibilă din forma oxidată

în forma redusă, asigurând transportul hidrogenului:

OHCH3ROHOCH3RO+2 H+forma chinonicaforma hidrochinonica

În plante vitaminele K au un rol însemnat în procesele redox, în procesele de

fosforilare şi în respiraţia tisulară.

5. Vitamina F

Vitamina F se mai numeşte vitamina antidermatitică. Este formată dintr-un

amestec de acizi graşi esenţiali care conţin mai multe legături duble în moleculă şi

care nu sunt sintetizaţi de animale. Acizii graşi esenţiali sunt acidul linoleic, acidul

linolenic şi acidul arahidonic.

Vitaminele F contribuie la biosinteza lipidelor complexe.

Bibliografie
1. Lupea, A., X. , Ardelean, A., Elemente de biochimie, Editura Politehnica,
Timişoara, 2002
2. Lupea A., X., Biochimie, Editura Politehnica, Timişoara, 2003
3. Popescu, I., Noţiuni de biochimie, Editura Eurobit, Timişoara, 2001