Relevanțe trinitare în Pentateuh.

Abordare exegetică a pasajelor: Fac. 1, 26-27,

Fac. 3, 22; Fac. 11, 7

1
 INTRODUCERE

Omul este coroana creatiei, creat de catre Dumnezeu prin sfat dumnezeiesc dupa chipul si
dupa asemanarea Sa, pentru a fi partas la bunatatea Lui, fiindu-i incredintat sa stapaneasca lumea
si toate fapturile ei spre mantuirea si impreuna cu el a acestora.

Motivul pentru care am ales sa scriu despre acest subiect intitulat “Relevanțe trinitare în
Pentateuh. Abordare exegetică a pasajelor: Fac. 1, 26-27, Fac. 3, 22; Fac. 11, 7” este datorita
invataturilor de credinta date de Dumnezeu care se desprind din aceste pasaje din Fac. 1, 26-27,
Fac. 3, 22; Fac. 11, 7 si care sunt necesare a fi cunoscute si intelese.

Lucrarea de fata isi propune o exegeza asupra textelor scripturistice din Fac. 1, 26-27,
Fac. 3, 22; Fac. 11, 7 cu scopul de a aduce o claritate o intelegere a pasajelor cat mai corecta,
necesare datorita profunzimi si complexitatii textelor care nu poate fi percepute si intelese dintr-o
simpla citire fiind nevoie de o aprofundare a lor.

Cele mai importante surse pe care le-am folosit in lucrarea de fata sunt Răspunsuri către
Talasie- Sf. Maxim Mărturisitorul, Despre Facerea Omului- Sfantul Grigorie de Nyssa, Cartea
Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om- Ieromonah Serafim Rose si Relevante trinitare in
Pentateuh- Ioan Chirila.

Pe aceste lucrari de specialitate am creat bazele lucrarii de fata pentru a forma si a ajunge
la scopul acestei lucrarii, acesta fiind o clarificare si o aprofundare a textelor de mai sus
mentionate, aprofundare necesara datorita invataturilor de credinta si profunzimii transmise de
ele.

2
 1. Facere 1, 26-27

1:26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem  om după chipul Nostru, după asemănarea
Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot
pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.”

1:27  Dumnezeu a făcut pe om după chipul  Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;
parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.

Inainte de a ne indrepta privirea catre aceste texte si catre continutul lor trebuie sa stim
faptul ca in spatele acestor pasaje si acelor momente se afla o intreaga istorie a creatiei, ce a facut
posibila aparitia acestei ultime creatii a lui Dumnezeu, care este omul, coroana tuturor celor
infaptuite. Pentru ca la fel cum cerul a fost incoronat cu stelele, luna si soarele, pamantul si apa
cu vietuitoarele si plantele specific fiecarui mediu, asa fost necesara ma apoi o incoronare a
intregii creatii pentru a primi sensul ei deplin, care pana la aparitia omului ii lipsea, pentru ca
fara el toata bunatatea lui Dumnezeu aratata prin tot ce a creat pana in ziua a sansea, nu ar fi
putut fi percepute. Pe langa aceasta insemnatate a omului, acesta mai avea o semnificatie, acea
de stapan al lumii, lumea si creaturile ei fiindu-i regatul si supusii, care au fost pregatiti pentru
venirea suveranului in imaginea omului. Astfel putem vedea doua imagini regasite in cele spuse,
prima data omul este adus ca martor la toate cele infaptuite care are o larga semnificatie cea mai
importanta referindu-se la bunatatea lui Dumnezeu, iar mai apoi ii este incredintata stapanirea
asupra acestor bunatatii si maretii spre a avea grija de ele fiind chemat sa isi reflecte la randul lui
bunatatea spre a crea la o scara mai mica noi lucruri bune asemenea lui Dumnezeu, urmandu-i
Lui. Toate aceste lucruri erau posibile datorita modului de alcatuire al omului, intre dumnezeisc
si omenesc, primind capacitatea de a gusta din ambele lucruri, de a gusta din bucuria de a fi in
legatura cu Dumnezeu, si de a se bucura de bunatatea Acestuia prin lumea oferita lui.1

In urma tututror celor spuse mai sus putem sa incepem sa vorbim despre pasajele din
Facere 1, 26-27.
1
A se vedea SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, „Despre Facerea Omului”, în Scrieri Exegetice, Dogmatico-Polemice si
Morale, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane Bucuresti, 1998, pp. 20–21.

3
 La inceput putem observa ca omul a fost creat in urma unui sfat dumnezeiesc, sfat care
poate fi asemanat, cu un plan, cu pregatirea schitei omului, cu momentul in care se trasa schita
modului in care va arata omul pentru a se imbina cu lumea si cu scopul ei. Acest moment a avut
loc inainte de ai fi dat in stapanirea omului creatia, fiind pregatita materia din care va fi creat,
apoi urmand crearea lui propriu-zisa si stabilirea scopului lui, toate aceste lucruri fiind facute
doar pentru om, pentru celelalte fapturi nefiind facute nici o pregatire in prealabil, mai mult fiind
facute printr-un cuvant si nimic mai mult, fara a sti nici un alt lucru despre infaptuirea lor. Omul
a fost facut de o frumusete divina ce consta nu intr-un lucruru exterior ci intr-un lucru interior,
mai exact o pace si o desavarsire launtrica, traducandu-se mai concret prin impodobirea lautrica
a omului cu virtutii precum lipsa raului, curatia, fericirea, iubirea etc. zidite in om dupa modelul
frumusetii Creatorului.2

In continuare intalnim formula “Sa facem om dupa chipul Nostru” care pentru inceput ne
precizeaza indirect faptul ca exprimarea aceasta ii apartine insasi Sfintei Treimi. Prin aceasta
formulare ni se descopera si faptul ca cele trei persoane ale Sfintei Treimi sau reprodus in om
printr-o singura reproducere si nu fiecare in parte astfel evidentindu-se faptul ca treimea este
intru totul asemanatoare, creandu-se prin urmare un singur chip si nu mai multe care sa aiba
imprimate in ele insusiri diferite ale fiecarei persoane. Ceea ce este diferit este modelul si nu
chipul. Pentru a sustine si mai mult aceast afirmatie putem sa folosim imaginea unei familii
formate din parinti si copii, copilul are trasaturile fiecaruia dintre parintii iar fiecare parinte are
trasaturile copilului precum si parintii intre ei au aceleasi trasaturi deoarce fiecare este jumatatea
celuilalt completandu-se, prin urmare “cel care se aseamana cu una, fara indoiala trebuie sa se
asemene si intreolalta”.3 Intelegand toate acestea putem intelge si motivul pentru care a fost
precizat acest lucru, anume pentru a nu lasa loc de posibile interpretari daunatoare. Controverse
ca de pilda, “daca am fost facuti asemenea Sfintei Treimii de ce am cazut?”. Raspunsul: pentru
inceput putem spune ca puterea de judecata a fiintei dumnezeiesti este aceasi si constanta
neexistand duplicitate, ca de altfel si la fel este si pentru puterile sufletesti ale omului care “nu
concep lucrurile in chip variat”4. Astfel puterea de judecata este cea care percepe preia si
prelucreaza informatiile sau datele simturilor care procedeaza prin a primi ceea ce i se ofera si a
reactiona la cele oferite fie prin placere fie prin durere, manifestate prin simturi ca vazul sau
2
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, pp. 22–24.
3
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, p. 25.
4
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, p. 24.

4
auzul. Prin urmare daca pentru a primi cele de trebuinta si pentru a porni inspre ele omul are
puse in miscare toate simtamintele de catre un singur cuget va reusi sa-si canalizeze totul spre
acel lucru fara a exista vreo schimbare in parcursul spre acel lucru.5

Mai departe avem pasajul „el sa stapanească peste pestii marii, peste pasarile cerului,
peste vite, peste tot pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe pamant” care naste o
intrebare foarte importanta, o nedumerire a faptului ca daca omul a fost pus stapan peste toate,
cum se face ca acesta a venit in lume gol si fara aparare si astfel cum poate fi el stapan asupra
unor creature care il depasesc din toate punctele de vedere, referindu-ne aici la unele animale
care au capacitatea de a vana, de a parcurge mari distante fara sa oboseasca si asa mai departe.
Un raspuns la acest lucru ar fi faptul ca daca omul ar fi fost creat cu toate aceste trasaturi prin
care sa domine toate creaturile nu ar mai fi simtit nevoie sa stapaneasca creatia fiind
autosuficient, dar pentru faptul ca a fost creat cu lipsuri, intr-o stare incomplete, i s-a dat prin asta
motivatia, dorinta de a depasi toate aceste vietati stapanindu-le si folosindu-se de ele, de
capacitatile lor pentru urca tot mai sus. Astfel omul foloseste calitatile lor pentru a urca in varful
lantului trofic, o ierarhie prestabilita care nu poate fi schimbata de catre fiintele lipsite de ratiune,
omul fiind singurul cu o astfel de capacitate, care il face superior tuturor. Aceasta este ratiunea
care depaseste puterea, agilitatea etc. adaugandu-se mai apoi capacitatea de a putea comunica
atat cu semenii dar mai important cu Dumnezeu, de a da forma lucrurilor prin maini, iar o ultima
calitate este orientarea coprului spre cer adica spre Dumnezeu si nu spre pamant ca si celelalte
vietatii fiindu-i un alt semn al menirii lui de a fi stapan care se observa si prin urcusul gradat al
creatiei de la cele mai mici lucruri spre cele mai desavarsite adica omul prin care a si culminat
creatia.6

Legat de porunca de a stapani peste creatie, acest lucru are doua directii, pe de o parte cel
subanteles de a fi stapan al creatiei, si prin asta intelegandu-se a fi precum un imparat cu
imparatia lui pe care trebuie sa o conduca, sa o faca sa prospere si sa o apere toate acestea fiind
zidirea exterioara iar pe de cealalta parte omul trebuie sa stapaneasca din zidirea interioara care
se refera la patimi, aceste fiare salbatice din interiorul sau. Pentru a le putea birui, omul trebuie
sa incepem mai intai a fi stapan pe ganduri iar pe urma va putea sa stapani toate fiarele salbatice
atat din interiorul sau cat si cele exterioarul sau. Patimile au aparut in urma caderii si sunt
5
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, pp. 24–25.
6
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, pp. 25–30.

5
mostenite de la fiintele necuvantatoare, omul pricopsindu-se cu ele in momentul caderii. Furia,
lacomia, lasitatea, placerea toate sunt porniri mostenite de la acestea ele nu sunt primite de la
Dumnezeu. Prin urmare stapanirea aceasta exterioara si interioara capata si mai mult sens
cunoscand faptul ca fiarele sunt prezente atat in exteriorul cat si in interiorul nostru.7

Mai departe avem pasajul scripuristic “Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a
facut dupa chipul lui Dumnezeu” care vrea sa ne spuna urmatoarele lucruri: faptul ca Dumnezeu
este bun iar datorita acestui lucru el ne-a adus la viata oferindu-ne toate bunatatile Sale si
neoprind nimic doar pentru Sine, acest lucru infatisand bunatatea lui suprema. Toate aceste
bunatati sunt nenumarate si nu pot fi precizate toate datorita numarului lor iar acestea au fost
rezumate in Scriptura prin cuvintele: “Dupa chipul Sau la facut Dumenzeu pe om” care este
echivalentul darurilor pe care Domnul ni le-a dat din bunatatea Lui. Bunatatile acestea reprezinta
tot cea ce este bun, adica virtutii, intelepciune etc. Trebuie sa mai intelegem de aici si faptul ca
desi am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu exista si diferente, una dintre cele mai importante
fiind faptul ca dumnezeirea este necreata pe cand omul este creat ceea ce naste alte diferente ca
si aceea ca firea creata este schimbabila pe cand cea necreata este neschimbabila ramanand
mereu aceeasi. Astfel desi am fost creati dupa chipul lui Dumnezeu exista deosebiri intre firea
dumnezeiasca si cea omeneasca. Mai apoi ce mai putem observa este faptul ca in cuvintele
“Dumnezeu a făcut pe om” este vorba de om in general, adica intrg neamul omenesc. Omenirea
este alcatuita ca un singur organism de care atotstiinta Creatorului ii poarta de grija, Asadar
chipul nu se refera la o anumita parte a trupului iar crearea omului dupa chipul Lui nu se
datoreaza unor calitati, “ci vrednicia acestui chip sta in legatura cu intreaga omenire”.8 Acesta
este motivul pentru care este mentionat un singur om, deoarece chipul dumnezeisc cel dintai
adus pe lume si cel de la sfaristul lumii sunt acelasi, intreaga fire intinzandu-se de la inceput pana
la final sunt un singur chip.9

Creatia ce a avut loc pana la om a fost create fara sfat, doar cand a fost vorba de om s-a
facut sfat, marcand astfel vrednicia pe care va urma acesta sa o aiba, sfatul nefiind de trebuinta,
el marcand doar cinstea ce o primeste omul. Sfatuirea care da de inteles ca a avut loc intre mai
multe persoane este pentru ca omul sa cunoasca pe cei ce l-au creat si totodata sa stie si sa

7
IEROMONAH SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om, pp. 100–101.
8
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, p. 51.
9
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, pp. 48–51.

6
inteleaga ca cele trei persoane au conlucrat impreuna si egal la aparitia lui fara a nesocoti vreuna
din persoane in detrimentul celeilalte “Tatal a zidit prin Fiul, iar Fiul a zidit cu voia Tatalui, si ca
ti se cade sa slavesti pe Tatal in Fiul, sip e Fiul in Duhul Sfant”10. Iar faptul ca nu s-a ales o alta
exprimare pentru a sublinia faptul ca sunt mai multe persoane folosind exprimari ca de pilda
“ei”, este pentru a nu cadea in politeism. “Acela” cu care Domnul se sfatuieste nu este altcineva
decat Fiul Sau iar in sfat Domnul spune cuvantul “nostru” pentru crearea omului, nu meu, tau,
vostru ci nostru subliniind faptul ca zidirea va fi facuta dupa un chip si dupa o asemanare, nu
dupa doua sau trei ci dupa unul si acelasi. Omul este coroana creatiei deoarece are cinstea cea
mai mare el fiind in cea mai mare legatura si apropiere cu Dumnezeu dintre toate fapturile create.
Dumnezeirea se afla in legatura si poate comunica doar cu fiintele cu minte si ratiune, cu fiintele
cugetatoare, cu sfulet, de restul care nu au aceste atribute care sunt calauzite doar de simturi fiind
indepartate de El. Mintea si simtirea (zidirea nevazuta si vazuta) au fost despartite dar au fost
unite odata cu crearea omului, fiinta insufletita capatandu-le pe ambele. Chiupul Lui in om este
un dat al omului care il primim la momentul nasterii iar asemanarea reprezinta un lucru care este
potential si nu este asemenea chipului, pentru acesta fiind nevoie sa lucram pentru al dezvolta si
al desavarsii.11

In ultima parte a pasajului scripturistic avem consemnate urmatoarele “parte

bărbătească și parte femeiască i-a făcut”. La acest lucru ne putem pune intrebarea cum de s-a
ajuns la o astfel de impartire dupa ce Dumnezeu la facut dupa chipul Sau pe om. Pentru a
raspunde la aceasta trebuie sa mergem mai intai la starea pe care o avea omul in Rai. Acolo vom
vedea faptul ca numai de la momentul caderii cand a avut loc izgonirea din rai numai atunci a
inceput zamislirea de pruncii. In rai oamenii se aflau intr-o stare ingereasca fiind asemanatori cu
ingerii, ingeri despre care stim ca aveau un numar nesfarsit dar care nu aveau casatorie si prin
urmare se inmulteau intr-un alt mod diferit de cel pe care il cunoastem. Acest lucru ne spune
faptul ca omul in rai avea posibilitatea sa se inmulteasca asemenea ingerilor iar ca Domnul a vrut
astfel ca omul sa fie adus la aceasi cinste cu cea ingereasca. Dar pentru ca omul a cazut in pacat
si pentru a nu fi nimicit, Acesta a ales o cale dupa putintele lui spre a se infaptui inmultirea
neamului omenesc, modalitate ce era asemenea inmultirii dobitoacelor si prin aceasta putem
deduce ca omul nu a inteles posibilitatea de a fi asemenea ingerilor ajungand prin asta asemenea
10
A se vedea IEROMONAH SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om, esitura Sofia, Bucuresti, p.
95.
11
IEROMONAH SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om, pp. 95–97.

7
unor necuvantatoare, injosindu-se. Din acest punct pornesc toate relele, dorintele patimase
pornesc la fel atat la animal cat si la om, aceasta datorandu-se nu firii umane ci acelei parti
animalice primite in urma caderii care la coborat pe om pana la materie si care i-a rasturnat
omului pecetea lui Dumnezeu cu un chip al dobitocului. Firea omeneasca a fost creata inainte de
a se face deosebirea intre barbat si femeie iar inmultirea a avut loc dupa cadere, prin urmare
omul nu a primit si putere de a se inmulti in momentul creatiei firii, ea fiind imprumutata mai
apoi de la dobitoace. Pentru a rezuma, impartirea intre barbat si femeie a fost spre ridicarea
nemului omenesc care neputand urma calea ingerilor spre inmultire Dumnezeu, i-a dat o alta
posibilitate omului, modelul dobitoacelor spre a nu se nimici sufletele omenesti ci a reusi sa se
transmita viata de la unii la altii.12

Mai departe mentionarea crearii barbatului si a femeii a avut loc dupa ce s-a afirmat
faptul omul a fost facut dupa chiul lui Dumnezeu, motivul fiind sublinierea faptului ca in
momentul respectiv omul era deja desavarsit. Astfel mentionarea crearii barbatului si a femeii nu
are nici o legatura cu acea desavarsire, omul fiind desavarsit inainte de a se specifica celor doua
parti. Totodata nu exista nici o legatura intre aceasta mentionare si Dumnezeu pentru ca in
Hristos nu exista parte barbateasca si parte femeiasca, acest lucru fiind strain de insusirile
Domnului. Ce se poate spune despre acest lucru este faptul ca prin mentionarea respectiva s-a
aratat cele doua extreme ale omului, partea cel leaga de fiintele ingeresti si netrupesti –dupa
chipul lui Dumnezeu- si partea care il leaga de fiintele create –parte barbateasca si parte
femeiasca- care se refera la cele trupesti si tot ce se leaga de ele. Prin urmare Scriptura a
mentionat am putea spune prima data fiind absolut corect si rational partea cea mai importanta
din creatia omului, faptul ca este creat dupa chipul lui Dumnezeu urmand sa se specifice apoi
partea secundara a alcatuirii acestuia, faptul ca este in legatura si cu lumea creata, cu fiintele
necugetatoare si cumva o parte pentru acest lucru este datorita capacitatii lor de inmultire, omul
insusindusi-o si el de la acestea, fiind solutia pe care Dumnezeu in urma prevederii caderii, a ales
ca omul sa perpetueze astfel. Asadar chipul lui Dumnezeu in om se refera sau tine de suflet si nu
de trup si totodata nu are legatura cu impartirea omului in barbat si femeie, ea aparand ca raspuns
la caderea omului. S-ar putea concepe ca ideea de om avuta de Domnul nu continea cele doua
parti, barbat si femeie, ea datorandu-se prestiintei caderii. In rai Adam si Eva au trait precum
ingerii fara sa existe impreunare, ea aparand dupa cadere. Inmultirea omului inainte de cadere
12
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, pp. 51–62.

8
putea sa se asemene ingerilor nu prin mod trupesc ci intr-un mod tainic pe care Scriptura nu il
mentioneaza. Odata cu caderea s-a ajuns la aceasta solutie de avarie, Domnul dand omului
capacitatea de a se inmultii precum o faceau vietatile necuvantatoare.13

2.

Fc. 3, 22 Domnul Dumnezeu a zis: „Iata ca omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscand
binele si raul. Sa-l împiedicam dar acum ca nu cumva sa-si întinda mana, sa ia și din pomul
vietii, sa manance din el si sa traiasca in veci.”

13
IEROMONAH SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om, pp. 98–100.

9
 Pentru inceput o sa aruncam o privire la insemnatatea cuvantului cunoastere. Aceasta nu
se refera la cunoasterea unei stiinte ci se refera mai degraba la o gandire profunda, la a percepe si
a judeca lucrurile in profunzime iar pentru a intari cele spuse vine in ajutor afirmatia Apostolului
care spune ca binele si raul nu pot fi deosebite decat printr-un nivel inalt duhovnicesc urmata de
o bogata traire. Cunoscand asta putem sa mergem mai departe spre a sublinia faptul ca pomul
care a fost interzis omului continea o amestecata cunoastere, roadele lui fiind un mix de
contradictii, acest lucru fiind datorita faptului ca raul nu ni se destainuie in mod direct pentru ca
altfel ne-ar face sa ne indepartam de el, ci el ramane invaluit, ramane fatarnic, fiind frumos la
exterior si urat la interior, precum un mar rosu si frumos care ne face pofta dar odata muscat din
el putem simti ca la interior este stricat. Asadar aceasta inselatorie a fost posibila datorita
superficialitatii omului, care neavand un nivel superior nu a avut capacitatea sa vada lucrurile in
profunzime, nu a observant si nu a inteles semnele care il atentionau de pericolele care il pasteu.
La fel cum marul stricat are semnele lui care atentioneaza ca poate asunde viermi la fel si fructul
interzis a avut atentionarea lui data de Creator. Numele primit de pom “omul cunoasterii binelui
si raului” a aparut in urma faptului ca binele adevarat si cel aparent adica cel al simturilor au
aceeasi denumire iar in urma acestui lucru se sublinieaza duplicitatea si amestecarea
cunostintelor date de el. Dar pomul nu este unul rau ci ce il face asa pentru om este lipsa
capacitati lui de a discerne intre binele real si cel aparent, unde binele real este neduplicitar, este
unitar si simplu, pe cand cel aparent este duplicitar, ispititor si neunitar.14

Mai departe la cuvintele “omul a ajuns ca unul din Noi” reprezinta o dubla semnificatie,
mai intai ea reprezinta o ironie care mai apoi se transforma intr-o dojana a lui Dumnezeu pentru
om. Ironia aceasta poate fi infatisata cu imaginea unui copil care reuseste sa castige o suma de
bani din care isi ia cateva lucruri si care considera mai apoi ca se intretine singur, urmat apoi de
interventia parintelui care il trezeste la realitate afirmand cu subanteles si in mod ironic faptul ca,
“asa este, se intretine singur, el fiind cel care cumpara mancare, plateste facturii etc.” cand el nu
a facut decat sa-si cumpere cateva lucruri care nu acopera nici pe departe necesitatile unei vietii
pe cont propriu. Astfel putem vede faptul ca baiatul avea o imagine vaga, sadita in cap despre ce
ar fi insemnat viata de adult si independenta. Aceasta este imagine pe care o infatiseaza cuvintele
“omul a ajuns ca unul din Noi”. Cuvintele “cunoscând binele și răul” subliniaza si mai mult
exemplul de ma sus ca fiind o ironie, pentru ca Dumnezeu are doar cunostinta binelui. Ca de
14
SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, Despre crearea omului, pp. 56–60.

10
altfel si in fiintele rationale poate exista fie cunoasterea binelui fie a raului neputand sa fie
ambele concomitant deoarece cunoasterea unuia implica necunoasterea celuilalt. Ce-a de-a doua
semnificatie, este aceea de dojana, pentru ca omul a ascultat de sarpe si a cazut in politeism
ajungand sa fie amagit astfel. Ultima parte “ca nu cumva să-și întindă mâna, să ia și din pomul
vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci” semnifica o interventie pe care Dumnezeu trebuie
sa o intreprinda pentru ca raul sa nu se raspandeasca si sa acapareze totul.15

Folosirea cuvintelor “unul dintre noi” este formula pe care Dumnezeu a folosit-o spre a
se referi la El in mod treimic iar continuarea versetului reprezinta interventia prompta pe care
Domnul a luat-o impotriva raului care a infectat omul si care urma sa se raspandeasca si sa
corupa totul. Putem sa comparam situatia cu un membru cangrenat care pentru a nu infecta intreg
corpul si ai compomite viata, se ia ca solutie indepartarea partii bolnave pentru ca omul sa
traiasca, cu sechele intr-adevar, dar care pot sa se vindece in timp, in cazul omului cazut
sechelele sunt alungarea din rai si ruperea de Dumnezeu. Degenerarea produsa daca nu s-ar fi
luat atitudine ar fi fost catastrofale, posibilitate foarte mare ca Adam sa manance din Pomul
Vietii aflat in mijlocul raiului ce avea puterea de al face pe om nemuritor, lucru pe care Domnul
nu l-ar fi vrut in momentul acela datorita starii in care se afla omul, care ar fi insemnat nemurirea
unui om corupt, in detrimental unui om integru si nemuritor pe care Dumnezeu l-ar fi dorit. Din
aceasta cauza avem exprimarea “să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-și întindă mâna,
să ia și din pomul vieții, să mănânce din el și să trăiască în veci”.16

Fc.11, 7 Haide sa Ne  coboram si sa le incurcam acolo limba, ca sa nu-si mai

înteleaga vorba unii altora!”

Mai intai de toate sa incepem prin a explica pluralul folosit la inceputul frazei “sa
Ne coboram” explicand-o foarte simplu prin faptul ca Dumnezeu se descopera fiecarui om in
parte dupa nivelul lui duhovnicesc. Exemple avem pe cel al lui Avram care avea o cunostinta
desavarsita ce il facea sa iasa cu mintea din materie si din formele acesteia, astfel Dumnezeu

15
A se vedea SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, „Răspunsuri către Talasie”, în Filocalia a-III-a, Apologeticum, 2005,
pp. 181–183.
16
IEROMONAH SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om, p. 138.

11
aratandu-i-se lui ca treime si in acelas timp vorbindu-i ca unul. La fel si este si cu Lot, Domnul
aratandu-i-se dupa starea sa duhovniceasca, care nu era la nivelul desavarsirii lui Avram el
nereusind sa iasa din materie, iar ca si consecinta si forma Lui de aratare a fost diferita, Domnul
aratandu-i-se in chip de doime. Astfel Domnul se infatiseaza in functie de nivelul spiritual la care
se afla cei carora Le poarta de grija. In acest pasaj El se infatiseaza ziditorilor turnului si se
pliaza pe perceptia lor asupra Lui. Ajungand aici aflam faptul ca acestia avea tot felul de opinii si
pareri despre dumnezeire, construind un turn al politeismului ce a fost construit din caramizi ce
infatisau am putea spune multitudinea de dumnezei pe care acestia si-i imaginau si ii doreau.
Acesta este motivul pentru care Dumnezeu se exprima la plural, conform perceptiei lor despre
El. Mergand mai departe putem deduce singuri faptul ca Dumnezeu este unul, cultul Lui fiind
unul monoteist, distrugerea turnului a simbolizat distrugerea credintei politeiste despre El,
promovata de acei necredinciosi, fiind o declaratie atat a dezaprobarii credintei lor cat si una a
existentei unui singur Dumnezeu. Totodata este si o demonstratie a modului in care Dumnezeu
va actiona impotriva tuturor acestor necredinciosi care vor promova aceltceva decat ceea ce ne
invata El, distrugand in cazul de fata unitatea pacatoasa formata de acesti oameni, dizolvand-o.
Mai departe tot aici putem observa inca un element, faptul ca Dumnezeu are un dialog cu cineva,
omul, iar acest mod de comunicare al Lui pe care Scriptura ni-l relateaza a fost pentru ca sa-L
intelegem pe El si voia Lui, acest lucru reusind sa se intample doar prin glas si cuvant, pe care
omul le intelege, Dumnezeu nefiindu-i necesar aceastea, El fiind insusi cuvantul dupa fiinta. Prin
urmare Scriptura contine graiurile dumnezeiesti cu sfaturile Acestuia iar daca le percepem in
acest sens si le vom lua ca atare nu vor exista indoieli provocate de rau asupra celor scrise si
intelegerii noastre despre ele. Iar pentru a nu exista chiar de la inceput o astfel de indoiala, in
ceea ce priveste aceasta exprimare la plural, care ar putea fi legata de o alta exprimare
asemanatoare din Scriptura mai exact “Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra” o sa o
explicam simplu. Mai intai ea nu are o referinta politeista spre deosebirea de cea de fata,
deoarece Scriptura aici indica Treimea, fiind un tipar care, de fiecare data cand il mentioneaza pe
Domnul la plural si in mod evlavios se refera la Treime. Dar cand in cazul necredinciosilor
Scriptura foloseste pluralul in momentul in care se refera la Dumnezeu, acest lucru reprezinta o
dojana, o acuzatie impotriva lucrurilor neadevarate pe care acestia le propaga despre dumnezeire.
Noi trebuie sa avem o abordare asemenea Scripturi mentionate aici spre a taxa orice deviere de la

12
adevar pentru ca in consecinta daca vom tacea si nu-i vom atentiona asemenea lui Dumnezeu cu
cei de la turn, nu vom face altceva decat sa incuviintam cele spuse de ei.17

Inainte ca Domnul sa amestece limbile aflam faptul ca El a coborat pentru a vedea cetatea
si turnul ce era zidit. Aceasta consemnare nu se refera la faptul ca El nu ar fi stiut ce se intampla
ci este o exprimare care subliniaza faptul ca Dumnezeu nu pedepseste niciodata fara motiv, El
cercetand foarte minutios cele ce se afla in spatele oricarui lucru si pe urma actionaneaza. El da
si posibilitatea caintei, dar aici nu exista asemenea intentie, constructia fiind zidita in continuare.
Ajungand la pasajul consemnat acel cuvant „veniti” este folosit precum la inceputul lucrarii din
versetele Fc. 1- 26,27 fiind o exprimare folosita de Dumnezeu pentru Sine ca treime.
Amestecarea limbilor care a urmat am putea-o compara cu caderea primilor oamenii, ambele
avand in spate ca scop stoparea degenerarii. Aici rationamentul din spatele amestecarii a fost
posibilitatea infinita a nebuniilor pe care le-ar fi putut face oamenii daca ar fi fost lasati liberi sa
comunice intr-o singura limba. La inceputul civilizatiei au ajuns la o asemenea nebunie, care era
considerata una foarte mare. Daca atunci pornirea lor nu au putut fi stapanita nu era de asteptat
ca sa se intample mai tarziu cand ar fi avut alte pornirii si erau mult mai evoluati. Pornirile nu
sunt altceva decat ganduri puse in practica fara vreo bariera impusa de ratiune, de bun simt sau
moralitate. Am putea considera ca Turnul Babel desi a fost distrus in acea zi bucati din fundatia
lui au ramas pana astazi la o dimensiune mai mica pe care oamenii rau intentionati au incercat si
incearca sa construiasca pe ele, sperand sa-l recladeasca din nou pentru a reproiecta din nou raul
si mandria care zac in acestia la fel cu au zacut si in stramosii lor, care atunci ca si acum au avut
scop exilarea lui Dumnezeu din creatie. Recladirea turnului astazi a luat diferite forme printre
care am putea mentiona cateva care sunt foarte cunoscute astazi precum, avortul, eutanasierea,
crearea lumii printr-o explozie (teoria Big-Bang) si multe altele.18

17
SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, „Răspunsuri către Talasie”, pp. 133–136.
18
IEROMONAH SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om, pp. 169–170.

13
 Concluzie

In lucrarea de fata, s-a incercat o explicare cat mai detaliata a textelor din din Fac. 1, 26-
27, Fac. 3, 22; Fac. 11, 7 care ne aratae faptul ca omul este cea mai importanta creatie a lui
Dumnezeu, ca ea a fost facuta la sfat dumnezeiesc dupa chipul si asemanarea Sfintei Treimii,
fiind incredintat a stapanii lumea atat exterioara cat si interioara, cu ajutorul calitatilor cu care am
fost izestrati de catre El, care este singurul Dumnezeu, caruia omul trebuie sa i se inchine.

14
 La inceputul lucrarii s-a prezentat pasajul scripturistic din Fac. 1, 26-27 in care s-a
inceput prin a se sublinia ca omul a fost adus in lume ca martor si beneficiar al bunatatii lui
Dumnezeu fiind adus in acelasi timp spre a deveni stapan al creatiei. Apoi a urmat o analiza a
fragementelor pasajelor incepand cu formula “Sa facem om dupa chipul Nostru”, „el sa
stapanească peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste vite, peste tot pamantul si peste toate
taratoarele care se misca pe pamant”, “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după
chipul lui Dumnezeu” si incheind cu “parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”.

In partea a doua a lucrarii s-a prezentat pasajul scripturistic din Fac. 3, 22 in care se
abordeaza cunoasterea, despre care aflam ca pentru a fi dobandita si stapanita, omul trebuie sa
aiba un inalt nivel duhovnicesc urmata de o bogata traire. Mai apoi am analizat fragmentul “omul
a ajuns ca unul din Noi” unde am aflat ca este in acelasi timp o dojana cat si o ironie a lui
Dumnezeu catre om.

In ultima parte a lucrarii s-a prezentat pasajul scipturistic din Fc.11, 7 care subliniaza ca
Dumnezeu se arata omului in concoradanta cu nivelul sau de dezvoltare, ca El niciodata nu
pedepseste fara a cerceta in deamanunt faptele si chiar si dupa gasirea vinovatiei arata mila,
oferind sansa cairii, iar la final se arata atitudinea Sa vehementa impotriva politeismului.

In lucrarea de fata se considera a fi atins obiectivul principal al acestei expunerii, acela de

a prezenta o aprofundare si o clarificare a textelor de mai sus, prezentare necesara datorita
invataturilor de credinta si profunzimii transmise de aceste pasaje scripturistice.

Bibliografie:

 IEROMONAH SERAFIM ROSE, Cartea Facerii, Crearea Lumii si Intaiul Om, esitura Sofia,
Bucuresti.
 SF. MAXIM MĂRTURISITORUL, „Răspunsuri către Talasie”, în Filocalia a-III-a,
Apologeticum, 2005.
 SFANTUL GRIGORIE DE NYSSA, „Despre Facerea Omului”, în Scrieri Exegetice,
Dogmatico-Polemice si Morale, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Romane Bucuresti, 1998.
 Relevante trinitare in Pentateuh- Ioan Chirila

15