CUPRINS

1. Gândirea politică în Antichitatea Greacă

- Platon – „Republica”
2. Gândirea politică a romanilor
- Seneca – „De clementia”
3. Gândirea politică în perioadele elenistică, patristică şi bizantină
- Marcus Aurelius – „Gânduri către sine însuşi”
4. Gândirea politică în Evul Mediu
- Toma D`Aquino – „Despre guvernământ”
5. Gândirea politică în Renaştere şi Reformă
- Nicolo Machiavelli – „Principele”
6. Gândirea politică în perioada Marilor Descoperiri
- Thomas Hobbes – „Elementului dreptului natural şi politic”
7. Utopiile
- Francis Bacon – „Noua Atlantida”
8. Teoria dreptului natural
- John Locke – „Al doilea tratat despre guvernare”
9. Contractualismul
- Jean J. Rousseau – „Contractul social”
10. Iluminismul
- Caesar Beccaria – „Despre delicte şi despre pedepse”
11. Iluminismul Scoţian
- David Hume – „Eseuri politice”
12. Gândirea iudaică
- Baruch Spinoza – „Tratat teologico-politic”
13. Constituţia SUA
- Catalin Avramescu – „Constitutia SUA”

1. Gândirea politică în Antichitatea Greacă

 Grecia clasică – 508-323 î.HR.

 Localizare – Sudul Europei (Turcia, Cipru, Rhodos, Italia, Grecia)
 Atena Clasică
- Sunt puse bazele filosofiei politice
- Fragmentată în polisuri (Atena, Teba, Corint, Sparta, Siracusa)
- Până în sec. 18, Atena era considerată un regim rău, Sparta fiind exemplul pozitiv
 Cetatea Ateniana
- Foarte mică, dar anormal de mare pentru lumea greacă
- Bogată
- Sclavi numeroşi
- Politica era divizată
- Relaţiile interpersonale erau foarte importante
- Nu toată lumea avea dreptul de a participa la politică
- Democratică dar selectivă în ceea ce priveşte statutul de cetăţean
- Nu aveau drept de vot – sclavii, femeile, străinii, migranţii
- Bărbaţii participau în forţele armate în mod deplin
- Soldatul grec era: - infanterist, purta arumuă grea, avea un servitor ce îl ajuta la cărarea
echipamentului
- Cetăţeanul este la serviciul statului
- Atena avea adunări, tribunale şi comitete
 Democraţia greacă era directă şi militantă
 Categoriile sociale importante, oameni care erau consideraţi liberi:
- Marinarii
- Capii de familie
- Negustorii
- Meşteşugarii
- Soldaţii
 Eclesia era locul în care se întâlneşte poporul (500 de persoane selectate prin tragere la sorţi),iar
Agora era piaţa.
 CATEGORII
1. ORATORI
– Isocrates
- Demostene (avea o voce slabă pe care şi-a întărit-o urlând la malul mării)
2. ISTORICI
 - Herodot (sec. 5 ) „Istorii”
- Tucidide (analiza magistrala a razboiului din Pelopones)
- Xenofon  „Despre tiranie”
3. FILOSOFI
- Platon„Republica”
 „Legile”
 „Criton”
- Aristotel  „Politica”
 „Etica nicomachica”
 Clasificarea regimurilor politice se face în viziunea celor doi dupa 2 criterii
A. Al calităţii guvernării (bun/rău, interes public/propriu)
B. Numărul celor care conduc (unul, puţini, mulţi)
↓
1 – în interes public şi în spiritul legii  MONARHIE
1 – în interes propriu şi în dispreţul legii  TIRANIE
PUŢINI – în interes public şi în spiritul legii  ARISTOCRAŢIE
PUŢINI – în interes propriu şi în dispreţul legii  OLIGARHIE
MULŢI – în interes public şi în spiritul legii  DEMOCRAŢIE
MULŢI – în interes propriu şi în disperţul legii  DEMAGOGIA/ANARHIA

 DEMOCRAŢIA ESTE CEL MAI BUN DINTRE REGIMURILE RELE ŞI CEL MAI RĂU
DINTRE REGIMURILE BUNE.
 Ideea relativă de stabilitate
- Toate regimurile sunt în decădere şi predispuse la corupţie
 Regimul mixt
- Aristotel şi Platon erau de părere că tipurile ideale nu există ca atare ci doar în formă
intermediară
- Aristotel considera că regimurile nu sunt pure, cele mixte fiind mai stabile, şi vedea
combinarea monarhiei, a aristocraţiei şi a oligarhiei ideală  Republica
- În „Politica”, Aristotel - oferă o definiţie a polisului
- Analizează existenţa familiei şi a statului
- Statul este similar familiei mari
- Entităţile statului au scopuri proprii (scopurile pot fi
finale şi/sau intermediare)
 - Scopul suprem nu poate fi niciodată intermediar 
FERICIREA
 Analiza regimurilor concrete
- Platon considera că sufletul este împărţit în partea intelectuală, partea pasională şi partea
materială
- Aristocraţia este dominată de oameni nobili
- Oligarhia este dominată de oameni cu avere, de dorinţa materială
- Democraţia arată dorinţa de egalitate şi încalcă valoarea de bază a societăţii tradiţionale şi
anume IERARHIA
- Tirania este o degenerare a democraţiei şi o dizolvarea a acesteia în anarhie

„REPUBLICA”– PLATON

 Platon (sec 5-4) a fost un filozof al Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena. Este
considerat figura pivotantă pentru dezvoltarea filosofiei, în special a tradiției Occidentale.
 Alături de profesorul său, Socrate, și de cel mai cunoscut student al său, Aristotel, Platon a pus
bazele filosofiei Occidentale și științei.
 „Republica” scrisă de Platon aproximativ în anul 360 î.Hr. Este o lucrare influentă de filozofie
și de teorie politică, probabil și cea mai cunoscută lucrare a lui.
 In primul fragment din primul capitol (cartea 8) Platon, intr-un dialog cu Glaucon, afirma “regi
trebuie sa fie acei cetateni ajunsi cei mai buni la filosofie si la razboi”. Autorulcontureaza
figura perfecta a unui conducator si isi arata ura pentru democratie, regim incoerent si incapabil
sa gestioneze corect o societate. Condamnarea mentorului sau Socrate acuzat de crima.
 In cel de al 2lea capitol Platon aminteste cele 4 “constitutii” (regimuri):
- constitutia cretana si spartana(laudata de multi),
- oligarhia (laudata mai putin, o constitutie plina de numeroase rele),
- democratia,
- tirania (ultimul stadiu de boala al unei cetati)
 Platon afirma ca regimurile se trag din caracterele cetatenilor ce locuiesc in regimurile
respective.
 Vorbeste despre dreptate si despre nedreptate raportate la fericire, respectiv nefericire.
 ARISTOCRATIA – „omul drept si de isprava, cel mai bun dintre oameni”
 TIMOCRATIA- este condusa de clasa razboinica.
- imita forma de stat precedenta(aristocratia): ii cinsteste pe carmuitori, se tine
la o parte de agricultura, meseriisialteocupatii lucrative,
oranduiestemesecomune si practica luptele razboinice.
- se temesa-i aducapeoameniiintelepti la carmuire, datfiindfaptulcaea nu
maiposeda asemenea intelepti statornici;
- inclina prin temperamente inflacarate si prea simple, care sunt mai bune pe
timp de razboi decat pe timp de pace;
- tine in cinste inselatoria si tertipurile.
- omulacestuiregimdorestesa fie mereuprimul, estetrufas, ii place
saascultemuzeleinsaesteincapabilsa se exprime, cu sclaviiesteplin de
salbaticie, cu ceiliberiesteplin de blandeteiar fata de carmuitoriesteplin de
supunere.
- El nu va conduce cu ajutorulcuvantului, ci cu ajutorulrazboiului. Acestom
duce lipsa de celmai bun paznic- RATIUNEA.
 OLIGARHIE- magistraturile tin de venit, in care cei bogati carmuiesc, iar saracii nu
participa la putere.
- cand in cetate sunt pretuite avutia si cei avuti, virtutea si oamenii buni sunt mai
putin pretuiti.
- Platon descrie principalul defect pe care il are regimul oligarhic, avand in vedere
ca selectarea conducatorilor se face doar din randul detinatorilor de avere, este
foarte posibil ca un cetatean care nu poseda bogatii sa fie mult mai bine pregatit
intr-un anumit domeniu decat cel ales
- un alt defect este acela ca produce o divizare a societatii, intre cei bogati si intre
cei saraci, “cetatea nu este una, ci sunt 2: una a saracilor, cealalta a bogatilor, ei
uneltesc mereu unii impotriva altora”
- un alt defect este acela ca nu poate purta un razboi, nu le este frica de multimea
inarmata (cei saraci)si nu ii pot chema la lupta, in consecinta, ies la lupta cu o
putere foarte mica.
 DEMOCRATIA - democratie si despre tranzitia de la un regim la altul, care in cazul acesta s-a
realizat in urma biruintei pe care o au saracii asupra bogatilor.
- societatea “pestrita”, datorita diversitatii si multitudinii de idei si caractere
pe care o cuprinde, cetatenii avand libertatea de a se comporta si exprima
precum doresc.
 - are o “oranduiala placuta, fara stapan si variata, impartind egalitatea
deopotriva celor egali si celor inegali” (principiul egalitatii).
- oamenii condamnati la moarte sau exilati, raman si se plimba in mijlocul
cetatii.
-dorintele necesare si cele nenecesare, cele necesare sunt dorintele pe care nu
le putem “curma” si cele care odata satisfacute, ne folosesc; pe cele pe care
cineva le-ar putea indeparta si cele care nu fac nici un bine, ba din contra, le
putem declara nenecesare.
- descrie foarte putin viata unui om ce locuieste intr un regim democratic, el
se ocupa cu absolut orice doreste (afaceri, politica) viata lui este un amalgam
de activitati invalmasite si fara continuitate.
 TIRANIA - se naste din democratie. Ceea ce nimiceste democratia este libertatea, cetatenii sunt
atat de liberi si fara griji, incat elevii nu se mai tem de dascali, tinerii nu-i respecta pe batrani iar
copii pe parinti.
- Nimeni nu se mai sinchiseste nici de legile scrise nici de cele nescrise.
- libertatea excesiva pare ca nu se preschimba in nimic altceva decat intr-o robie
excesiva, atat in cazul individului, cat si in al cetatii
- Tiranul este cel care pateaza de sange, exileaza, ucide , promite oamenilor ca
datoriile sa fie sterse si ca pamantul sa fie reimpatit. ( proprietatea privata este o
cauza a nemultumirii in cetatea democratica).
- Tiranul ajunge sa ceara o “garda de corp” fiindu i frica de propriul popor dar plin
de curaj pentru sine.
- El este cel care starneste nenumarate razboaie, pentru ca poporul sa resimta nevoia
unui conducator.
- cine il slujeste pe acest tiran, daca propriul popor il uraste, ei bine cei ce-l slujesc
sunt sclavii pe care ii elibereaza- ei fiind cei mai credinciosi.

2. Gândirea politică a romanilor

 Roma – întemeiată în sec. 8, devine Republică în 509-27

 În 27 trece în perioada Imperială, când începe Principatul. Regimul trece prin convulsii, iar
Imperiul Roman de apus cade în 476.
 Imperiul dispare însă clădirea Senatului rămâne şi devine Biserică.
 În 27, Octavian se proclamă „prim cetăţean” – principe
 Imperiul avea o Constituţie foarte complexă – consuli
- Comisii
- Senat
- Principi
- Patricienii care erau Senatori
- Plebeii erau Proletari, singura avere fiind
copiii
 Foarte important pentru romani era dreptul – apare clasa de jurişi
- Senat
- Legi scrise
- Opiniile despre legi
 În sec. 6, împăratul Iustinian comandă scrierea unui set de texte
- „Corpus Iuris Civilis” (Tezairil Dreptului Roman), care reuneşte legile existente şi
opiniile legate de legi.
- „Digesta” (opinii din 529)
 Dreptul roman are mai multe componente
- Dreptul străinilor
- Dreptul familiei – instituţie fundamentală compusă din clienţi, servitori, sclavi, copii,
mamă, tată, liberţi
- PATER FAMILIAS – capul familiei, putere totală (decide daca
copiii trăiesc sau nu, îi poate vinde în sclavie, pe băieţi de 3 ori iar pe
fete de n ori)
- Contează calitatea de a fi cetăţean (Cives romanum sunt)
 Comparaţiile cu grecii
1. Grecii – uniune de polisuri
Romanii – uniuni de oraşe dar sub conducerea Romei
- Unitatea de bază este oraşul conducător
- Cetăţean = locuitor al Romei
2. Grecii – oraşele tind să fie mici
Romanii – proiecţia puterii şi întinderea Romei este mare
3. Grecii – cap de familie – despot
Romanii – cap de familie – dominus
 Roma avea un regim mixt, condus iniţial de consul, componenta populară avea reprezentanti
numiti tribuni, economia se baza pe sclavi(servus), era stăpâna lumii cunoscute ce s-a bucurat de
expansiune până în sec. 2
 Filosofia politică romană
1. ORATORI
- Cicero (politician roman, orator, scrie lucrări de retoricăşi filosofie)  „De oratores”
(Despre oratorie)
”De
inventione” (Despre cum pui argumentele cap la cap)
- Quintilian – teorie despre retorică, despre convingerea publicului
„Vir bonus dicem imperis” (Adevărul începe în orator)
2. ISTORICI
- Titus Livius „Despre întemeierea Romei”
- Tacitus „Analele” (cronici)
 „Germania” (bazele ideologiei naziste)
- Polibius „Teoria ciclurilor politice” (un regim degenereaza in altul)
„Teoria regimului mixt” (a aplicat teoria Imperiului Roman)
3. FILOSOFI
- Cicero  „De oficiis” (Despre functiile publice)
- Marcus Aurelius, stoic, scrie in greaca
- Seneca, moare in 65
 STOICISM = doctrină de origine greacă, se caracterizează printr-o focalizare accentuată pe
problema destinului. Ei cred că există o soartă pecare trebuie să o acceptăm.
 Şcoala de stoici pune accent pe viaţa disciplinară, astfel apare o teorie despre pasiune şi disciplina
minţii, prin disciplina minţii îşi controlează acţiunile.

„DE CLEMENTIA” – SENECA

 Seneca (4-65), stoic roman, preceptor al împăratului Nero

 Teoria pasiunii apare în „De clementia” (Despre îngăduinţă), de Seneca, care datează din 55 şi
este o carte cu sfaturi adresate lui Nero.
 Cartea începe cu citatul: „O, tu Nero, îţi pun în faţă aici o oglindă”. Motivul scrierii este acela de
a-i transmite că el trebuie să pedepsească ca un monarh şi nu ca un tiran.
 In acest tratat filozofico-politic, scris între 55 si 56 î.H, Seneca exalta monarhia iluminată si
definește conduita politica pe care noul împărat, Nero ar face bine sa o urmeze pentru a se bucura
de o domnie prospera.
 Tratatul era la origine împărțit in 3 cărți dintre care avem doar primele doua.
 De Clementia este singurul exemplu in literatura latina de “ speculum principis” ( oglinda
printului), adică o opera in care autorul își propune sa acționeze cu ajutorul cuvintelor, precum o
oglinda in mâinile printului in asa fel ca acesta din urma sa poată învață si intelege virtuțile care
trebuie să-l caracterizeze. O parte semnificativă al acestui tratat îl joaca opoziția între un mod
negativ de viața si unul pozitiv.
 In prefața, filozoful își exprima intenția de a-și asuma rolul de oglinda in mâinile printului ( nu
este o întâmplare, Seneca era si prefectul lui Nero) si de a-și articula reflexia despre clementa in
trei secții:
- Benevoleta zeilor in a permite scrierea acestei cărți
- Originea si comportamentul tipice clemenței
- Cum sa devenim clemenți
 Clemenţa este un act ce îl apropie pe suveran de protecţia divină. Un suveran trebuie să fie
îngăduitor, deşi are puterea de a pedepsi.
 Regimurile bune se referă la cele care respectă legea, iar cele rele se referă la cele care nu o fac.
Relaţia dintre suverani şi supuşi este una de complicitate cand nu se respectă legea.
 In prima carte clementa este descrisă ca fiind cea mai umană virtute existența, ea fiind tipica
regilor si printilor.
 Nu întâmplator Seneca acorda acest privilegiu doar acestor persoane ci pentru ca el considera ca
aceștia constituie inima iar statul constituie corpul; asa cum inima are nevoie de corp si invers,
asa printul are nevoie de stat si invers, iar pentru ca inima sa funcționeze bine are nevoie de
regina virtuților: toleranta.
 Printul fiind clement fata de cetățeni, in realitate este clement fata de el însuși. Beneficiile pe care
Seneca le enumera in urma clemenței sunt varii: cu cat esti mai clement cu atat ai mai multă
glorie, esti mai iubit de popor si acesta va avea tendința de a-și apăra propriul suveran.
 Reflexia continua cu o serie de exemple de suverani clemenți si cruzi si cu efectele
comportamentului lor. Suveranul clement este paragonat unui medic, unei albine regina, unui zeu,
soarelui iar suveranul crud este comparat cu in tiran.
 In a doua carte reflexia centrală este măsura necesară in a pedepsi si a fi clemenți. Clementa este
in opoziție cu bestialitatea, aceasta din urma fiind viciul tiranilor însă nu este permis excesul
clemenței care duce explicit la compasiune ( văzută ca un viciu deoarece te poate împiedica in a
lua o decizie corecta si a aplica o pedeapsa justa, purtându-te intr-o implicare emoțională).
 Un bun suveran nu se va lasă niciodată influențat de suferința altora.
 In legătura cu legile, ele trebuie respectate de popor, singurul care nu are nevoie sa apeleze la ele
pentru a judeca este suveranul, purtător al clemenței.
 Atât monarhul cât şi tiranul pot ucide legal şi nu numai, dar monarhul stoic dă viaţă.

3. Gândirea politică în perioadele elenistică, patristică şi bizantină

A. PERIOADA ELENISTICĂ
 Perioadă culturală ce începe în 325, odată cu moartea lui Alexandru Macedon şi se termină
odată cu cucerirea Daciei.
 Devine important discursul despre monarhie, sursele fiind Egipt şi Persia, iar monarhul devine
„un Dumnezeu pe pământ”, în care legea devine voinţa absolută a acestuia
 Discursul politic devine un discurs moral, începe să dispară ideea de cetăţean, oamenii încep să se
retragă din politică.
 FILOSOFI
- Epictet(sec 1), influenţat de stoicism
- Cicero – şcoala stoică
- Boethius (sec. 6)  „Consolările filosofiei” (lucrare scrisă în închisoare, importantă în Evul
Mediu, acesta a fost considerat creştin cu o orientare filosofică greu de înţeles, iar lucrarea
prezintă doctrine ale cultivării sinelui)
- Epicur (sec 3-4) „Discursuri”
„Enchiridion” – sens restrans(mic pumnal)
Sens larg(carte pe care o ti la indemana)
 Doctrina lui Epicur (Epicureismul)
- Necesitatea retragerii din viaţa politică activă
- Daca eşti înţelept, raţional, eviţi politica
- Trebuie să ne cultivăm citadela interioară
 - Distincţia între ce depinde de noi şi ce nu, înţeleptul nu se lasă afectat de ceea ce nu depinde
de noi
- Omnia mea mecum porto – Tot ce am port cu mine.
-
B. PERIOADA PATRISTICĂ
 Perioadă din secolul 7 a părţilor bisericeşti
 Papa Gregorie cel Mare este cel ce încheie perioada patristică (moare în 604)
 Creştinismul nu avea identitate separată (grup de evrei ce practică un iudaism special –
doctrină apocaliptică)
 Pune accent pe sfârştiul timpurilor, focalizarea pe viaţa de apoi, iar evoluţiile politice sunt văzute
ca semne ale apocalipsei
 AUTORI
- Sf. Augustin (episcop din Hypo, actuala Algerie)  „Cetatea lui Dumnezeu împotriva
păgânilor” (420, inspirată din distrugerea Romei de către vizigoţi în 410). Se face distincţia
dintre 2 lumi unde contează dimensiunea morală, cultivarea sinelui, virtutea, dreptatea.
”Teoria războiului de drept”
- Papa Gelasius „Teoria celor două săbii” (sec. 4-5), prezintă două zone distincte –
juridicţie civilă şi una spirituală, iar în acelaşi timp instituţiile sunt distincte – împărat şi
Biserică

C. PERIOADA BIZANTINĂ
 476 – Prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, ultimul împărat care domneşte peste ambele imperii
este Teodosie
 Politica în Bizanţ – teocraţie (biserica formează axa centrală a politicii)
- Împăratul bizantin nu era preot
- Moştenesc constituţia romană
- Monarhie electivă
- Împăratul era personaj semidivin – reflectia lui Dumnezeu pe pământ
 Patriarhate – Ierusalim, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Roma
 AUTOR
- Prohopius „Istoria secretă”, statul şi biserica sunt în simbioză, însă uneori aceasta din
urmă încearcă să îşi exercite puterea asupra statului.
 „GÂNDURI CĂTRE SINE ÎNSUŞI” – MARCUS AURELIUS

 Marcus Aurelius (121-180, sec 2) a fost un împărat şi un stoic roman, reprezentant al

stoicismului
 „Gânduri către sine însuşi” este un dialog cu sine pentru a îşi conştientiza emoţiile, scris intre
170-180, este structurata in 12 parti.
 Cartea abunda de lectii de viata stoicismul este un mod de viata majoritatea lectiilor de
dezvoltare personala, isi au originea in filosofiile lui Marcus Aurelius.
 MA nu a scris acest jurnal, pentru a putea fi citit de public, ci pur si simplu ca un dialog cu sine,
in urma caruia si-a constientizat starea, emotiile.
 Principiul preocuparii de sine, in cadrul filosfiei stoice are o desfasurare complexa, fiind un
ansamblu de procedee, extrem de atent elaborate, ce presupune 3 etape pe care le intalnim si la
MA.
1. Gasirea unei modalitati prin care sa reusesti sa-ti faci ordine in ganduri, aceasta ordine se
poate face doar sortand si supunand unui examen critic reprezentarile care vin din exterior.
2. Priveste raporturile interumane, pregatindu-l pe subiect sa actioneze in virtutea binelui comun
si in spiritul dreptatii.
3. Se refera la relatia omului cu universul, subiectul acceptand doar ceea ce depinde de el insusi,
in viziunea stoicilor- reprezinta actiunea morala dreapta.
 ETAPELE PREOCUPARII DE SINE LA M.A.
 Imparatul filosof recomanda un exercitiu celui care se preocupa cu sinele, acesta constand in:
identificarea, circumscrierea si delimitarea sinelui prin analiza componentelor umane (corpul,
sufeltul si intelectul). La MA, intalnim aceasta descriere a fiintei umane in mai multe capitole.
 Cu toate acestea, in viziunea sa, nici trupul, nici sufletul nu reprezinta sinele propriu-zis, pt ca
acestea sunt impuse de destin, independent de vointa sa. Avem, de asemenea, mai multe cercuri
care incojoara sinele in viziunea filosofului, acestea fiind:
1. Primul este cel mai indepartat, reprezentandu-i pe ceilalti din jurul nostru, care iti distrag
atentia de la sine.
2. Al doilea cerc, se refera la cele doua paralele TRECUT si VIITOR, cei care isi doresc
identificarea adevarului trebuie sa se concentreze asupra PREZENTULUI, sa se debaraseze
de actiuni care deja nu-i mai apartin.
3. Viziunea lui MA asupra timpului. Al treilea cerc este suma trairilor receptate de corp, filtrate
de suflet. MA spune ca in acest caz, partea care ne conduce si stapaneste sufletul, ratiunea,
 intelectul, trebuie sa ramana indiferenta, obiectiva, la orice miscare externa. Confrom
imparatului, doar prezentul sta in puterea noastra, iar acesta are valoare numai in masura in
care noi suntem constienti de el.
4. Ultimul cerc este reprezentat de cursul evenimentelor dictate de destin si de trecerea timpului.
 Pentru stoici, adevaratul sine nu este impus de destin, ci se afla deasupra destinului.
 Gestionarea reprezentarilor, astfel ca o imagine, un obiect este perceput/a la nivelul sufletului.
Are un dublu aspect: pe de-o parte percepem imaginea respectiva drept realitate, pe cealalta parte
poate sa fie o senzatie, o emotie transmisa sufletului, mai mult decat obicectul insusi. Persoana
care se preocupa de sine, trebuie sa supuna orice reprezentare unei analize amanuntite.
 In viziunea lui MA, tot ceea ce se intampla este cerut de catre natura (univers, destin),
intamplandu-se cu un motiv. Indiferent de natura intamplarii, buna/rea, aceasta constituie intr-un
mod indirect o lectie. Acesta spune ca trebuie sa ne impacam cu natura umana, de aceea priveste
moartea cu atata seninatate, amintind ca omul este o fiinta trecatoare, iar moartea in aduce la
stadiul de dinainte sa se nasca.
 Cel mai important exercitiu propus de filosof, este cel al cugetarii asupra mortii. Subiectul acestui
exercitiu spiritual isi traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima.
 4 mari idei care reies din carte
1. Tulburarile ce tin de exterior nu se datoreaza naturii lor, ci estimarilor facute de tine insuti, si
aceasta are puterea de a revoca in orice moment.
2. Ai putere asupra minții tale; evenimentele din exterior nu au această putere. Realizează acest
lucru și vei găsi fericirea.
3. Cand ceilalti te condamna sau te urasc sau vocea oamenilor emana critci, patrunde-le in suflet
si vezi ce fel de oameni sunt.
4. Ce de timp câştigă acela care nu se uită la ceea ce spune, sau face, sau cugetă aproapele său,
ci numai la ceea ce el însuşi face, ca să fie lucru drept şi sfânt; nu lua aminte, la moravurile
rele din jurul tău, ci umblă drept pe cărarea ta.
 Imparatul acesta filozof ne recomanda niste exercitii celor care ne preocupam cu sinele nostru.
Trebuie sa identificam si sa ne delimitam sinele si componentele umane. Pe de-o parte avem
corpul, sufletul si intelectul. Corpul si sufletul nu-ti apartin, nu le-ai ales tu, insa intelectul tu ti-l
dictezi, doar intelectul e al tau.
 El vorbeste despre alter ego si se numeste daimon (un fel de alter ego al tau cu care te poti
consulta)
 Al 5-lea concecept care ar putea desemna sinele, apare la stoici, care inseamna daimon, sau geniu
interior. La Marcus Aurelius, daimon este o prelungire a logo-ului divin in noi ofera adapost in
 noi in fata nenorocirilor, precum o fortareata. De aceea, intelectul eliberat de pasiuni este o
fortareata caci omul nu are in el nimic mai intarit in care, daca se refugiaza, ramane de neinfrant
pentru restul zilelor sale. Cel care nu a vazut acest refugiu este un nestiutor, iar cel care l-a vazut
si nu l-a pus la adapost in el este un nefericit.
 Grija fata de daimon inseamna sa demonstrezi in fiecare clipa ca este de natura divina si sa incerci
sa te identifici cu acesta.

4. Gândirea politică în Evul Mediu

 Perioadă – 476-1500 (se termină prin sec. 16)

 Este o perioadă feudală – feudalism = structură socială a cărei axă simbolică este relaţia dintre
suzeran şi vasal(pământ şi titlu în serviciu militar)
- Catolicism = cult oriental bizantin (Ierusalim, Constantinopol,
Antohia), în primele secole manifestându-se o mişcare monastică, unde se nasc marile ordini
monastice catolice  structură de putere transnaţională
 Conducerea – duci
- Baroni
- Împăraţi
- Regi
- Lorzi
 Soicetatea medievala, extrem de ierarhizată – 3 clase sociale – oratores
- Belatores
- Laboratores
- Economie rurală
- Oraşe mici
- In unele teritorii domneşte anarhia
- Autoritatea este complexă
 BisericaCatolică – instituţie electivă
- Monarhie absolută
- Papa are autoritate considerabilă
 Doctrina (sec 5) – există o autoritate duală între puterea politică şi puterea spirituală
 Gregorie al 7-lea a fost un mare reformator al Bisericii Catolice
 - A avut o domnie redusă dar a schimbat multe
- Investitura
- Se excomunică împăratul pentru a afirma primatul puterii spirituale
- Un suveran este legitim dacă este creştin
- Izbucneşte un conflict între Papa şi Henric, iar în 1077, Henric vine să ceară iertare,
iar Papa îl ţine 3 zile în genunchi la poartă  raportul de putere
 CRUCIADELE - batalii religioase
 Direcţii – Ţara Sfântă, Peninsula Iberică, Nord(zona ţătilor Baltice)
 Forţa motrică – cavaleri – Templieri
- Cavalerii de Rhodos
- Tentoni
 În 1095 Papa Orban al 2-lea lansează o chemare celebră – Cruciada, ce cuprinde mai multe tipuri
de ordine
1. Ordinele militare creştine (combină funcţii militare şi spirituale, dar au funcţii militare
directe)
2. Ordinul cruciadelor de Malta
3. Ordinele monastice (călugăreşti)
4. Ordinul Dominican (controlau teritoriile direct)
5. Ordinul Franciscan (sec. 13)
- Sf. Francisc din Asisi, a pus accent pe sărăcia apostolică(ideea de renunţare la
proprietate, puneau accent pe austeritate)
- Ioan 22 (sec. 14) a elaborat teorii ce au distrus teoriile franciscanilor, fără
proprietate privată dar se pune accent pe uzufruct.
 Mişcarea conciliatoristă
- Consiliul de la Niceea sesizează momentele şi vine cu o teză – autoritatea supremă nu e Papa
ci e Conciliul General al Bisericii care îl poate demite pe Papa (Conciliul de la Constanţa
1414)
- Marsilius de Padova (1324)  „Defenror Pacis” (Aparatorul pacii)
Conciliul este deasupra Papei, poporul este deasupra Papei
 Teoria medievala a democratiei
 Cultul relicvelor
- Dacă te înmormântezi în pământ sfânt duce la ridicarea trupului din ţătână, trebuie avut grijă
de el şi după moarte
 - Radicalism creştin şi politic  mesianismul politic medieval, împotriva ierarhiei catolice,
mişcare revoluţionară ce mobilizează oameni simpli  Mesia trebuia să vină.
 GÂNDIREA POLITICĂ
 Apar Universităţile – Bologna (1088 – Prima Universitate)
- Padova
- Sorbona (Paris)
- Oxford
- Cambridge
- Praga
 Teologii erau oameni organizaţi cu lucrări complexe ce studiau logica şi teoria limbajului
 Apare studiul dreptului ca ştiinţă – Şcolile de Drept Medievale – Dreptul Civil (Roman)
- Dreptul Canonic (Biseri)
 Oraşele – conducere colectivă
- Importanţa culturii şi a comerţului
- Sunt independente (jură credinţă regelui dar sunt autonome)
 AUTORI – Gratian (sec. 12)  „Decretul”
- Broetius
- Augustin
- Aristotel – serie de scrieri redescoperite pana in 1200
- Toma D’Aquino (autor scolastic)  „Suma teologiei”
”Despre guvernamant”
 Teorii politice medievale
1. Vechiul Testament (regalitatea iudaică) vs Noul Testament (Hristos)  modele ce definesc un
regim ca fiind bun/rău
2. Teoria început sfârşit
3. Teoria învierii
4. Teoria autorităţilor seculare şi/ spirituale
 TOMA D`AQUINO (1225-1274)
 Principalul teolog al Bisericii Catolice
 A scris  „De regno” (Despre guvernamant)
 Crede ca monarhia este un regim superior celorlalte, ce corespunde planului divin al creaţiei, ce
pune accentul pe „Dreptul natural”. Puterea politică este legitimă când este în corespondenţă cu
legea naturală.
  Monarhia este considerată un regim optim deoarece este în acord cu firea naturii, tirania fiind
văzută ca cel mai rău regim
 Datoria omului este să ducă o viaţă în acord cu principiile virtuţi

 În Evul Mediu este important supranaturalul – regii sunt văzuţi că ar avea puteri vindecătoare, iar
Papa este „vicarul lui Cristos”
 Regalitatea medievala nu aplica dreptul divin
 Teoria celor două corpuri ale regelui – Carnal (cel muritor)
- Politic (ca instituţie, la nivel conceptual)
 Este imporantă „lex animata” – legea animată, unde corpul politic al regelui este mai important
decât cel fizic, astfel se crează un ideal al regalităţii la care următorii regi trebuie să se
conformeze.

„DESPRE GUVERNAMANT” – TOMA D`AQUINO

 Aceastalucrareesterealizata în 1267subformaunuitratatmenitsprefolosintatanaruluiregeHugo a lII-

lea de Lusignan, rege al Ciprului (o serie de sfaturi si cugetari). Politica este vazuta ca o,,lucrare a
spiritului”ce reprezinta integul social care a plecat de la Dumnezeu si tot la Dumnezeu se intoarce. Se
incearaca raspunsul la anumite intrebari cu scopul de a-l ajuta pe HugoalII-lea.
 Omul este social,traieste in multime si are nevoie de un conducator, care ar trebui sa se
ingrijeasca de binele multimii(poporului). ,,REGELE sa fie singur intai-statator si sa fie pastor ce cauta
binele comun al multimii si nu pe al sau”. ,,REGELE porunceste peste intregul pamant ce ii este supus”.
 In cazul unei carmuiri de catre cei multi,principalul dezavantaj ar fi ca acestia ar fi adesea in total
dezacord. Autorul sustine ca orice carmuire naturala provine de la ceva unic pentru ca si intregul univers
este condus de Dumnezeu,si acesta este unic.(motivul relgios extrem de accentuat). De asemenea,de la o
singura persoana se poate dezvolta orice multime,de aici autorul concluzioneaza ca cel mai bine este ca
multimea sa fie condusa de unul singur.(,,Un singur principe va fi in mijlocul lor”),
 Regimul TIRANULUI este cel mai RAU.Aceasta concluzie se dobandeste natural din faptul ca
daca regele este cel mai bun, tiranul este cel mai rău. Tiranul isi urmareste propriile interese, ba chiar
incearcă sa ii dezbine pe cei multi. Raul vine in chip individual, nu comun ca binele.
  Poporul considera regimurile odioase din cauza conducerii tiranilor. Se face referire la Imperiul
Roman, care i-a indepartat pe regi si au inceput sa se preocupe de Rep. Romana,ajungand astfel supusii
jugului tiranic. Asemanator si cazul poporului evreu.
 Autorul subliniaza alegerea pericolului cel mai mic,si anume atunci cand monarhia se transforma
in tiranie,izvoraste un rau mai mic decat in cea de a doua varianta. Coruperea celui de al doilea regim este
egala cu obstructionarea binelui pacii in timp ce tirania nu suprima binele ci doar il cenzureaza.
 TIRANIA APARE MAI DES DIN OLIGARHIE DECAT DIN MONARHIE.
 Cel ce primeste titlul de rege,trebuie sa il si merite. Puterea unui rege trebuie sa fie
temperata.Cruzimea unui posibil tiran trebuie sa fie analizata si pedepsita de catre o autoritate publica,nu
de catre opinia personala.Intr-un ultim stadiu,se face apel la Dumnezeu.
 Tiranii pot fi indepartati prin inlaturarea pacatului.
 Gloria nu este intotdeauna benefica, ci in unele situatii, oferita in exces poate sa duca la
Tiranie. Insa dorinta de glorie are la baza o urma de virtute si anume stradania de a o obtine si de a o
dovedi.
 Pentru rege, rasplata suprema este asteptata de la Dumnezeu. Regele va fi rasplatit prin daruri
lumesti si prin ,,coroana nepretuita a gloriei”. Dumnezeu este cel ce ofera regilor mantuirea.
 Gloria confruntata prin mantuirea constiintei interioare si care este confirmata de Dumnezeu este
adevarata rasplata. Rasplata finala se afla in ceruri.
 Autorul insista pe aspectul ca fericirea reprezinta o rasplata a unor virtuti si un bine mai mare
inseamna o virtute mai mare. Totoadata, regele merita rasplata mai mare pentru guvernarea buna decat
poporul, pentru comportamentul adecvat. Iar sintagma de ,,rasplata stralucita” se acorda acelor regi care
in plan simbolic vor domni alaturi de Christos.
 Puterea, averea si faima conduc la tiranie, care din perspectiva poporului semnifica condamnarea
fizica pe pamant iar in judecata divina reprezinta pedeapsavesnica,infernul.
 La finalul primei carti se realizeaza o scurta recapitulare in care se renoteaza diferentele esentiale
dintre un rege si un tiran.
 Regii: se aleg cu bunuri temporare din abundenta si le este pregatit de catre Dumnezeu cel mai
mare grad de fericire. Acestia trebuie sa se dedice in totalitate supusilor sai si sa nu devina tirani.
 Tiranii: se supun multor pericole temporare si li se rezerva cele mai mari pedepse in infern.
 CARTEA II
 Exista un regim particular foarte asemanator celui divin care se manifesta in om si in care se
regaseste forma regimului universal. Regele este oglinda lui Dumnezeu, si conduce multimea prin ratiune.
  Regele este menit sa conduca, sa se aprinda in el zelul justitiei si sa dobandeasca blandetea si
indulgenta clementei. Regele trebuie sa intemeieze regatul in care sa guverneze. Cetatea trebuie sa fie
situata intr-un loc propice pentru asigurarea hranei locuitorilor, mentinere sanatatii, sa fie un loc placut si
sa asigure siguranta necesara prin fortificatii si locuri de adapost impotriva dusmanilor. Tot decizia
regelui este si cea de a grupa oamenii in functie de atributiile lor.
 Regele fiind invatat de legea divina, el trebuie sa isi dedice preocuparea cea mai atenta ca
multimea lui sa traiasca bine. Aceasta preocupare se imparte in 3: el sa instituie o viata mai buna inauntrul
supusilor, sa pastreze ceea ce a fost instituit şi sa propulseze spre mai bine.
 Prima decizie importanta pe care o are de luat un rege in contextul intemeierii cetatii este alegerea
teritoriului, a regiunii. Regiunile cu temperatura moderata sunt cele mai indicate. Apoi, cu privire la
avantaje in situatii de razboi, in vederea carora societatea isi creeaza adaposturi, regiunile moderate sunt
preferabile. Cetatea trebuie sa aiba un aer sanatos.

5. Gândirea politică în Renaştere şi Reformă

REFORMA (SEC. 16)

 În 1517, Martin Luther, lansatorul Reformei a pus 95 de teze pe uşa bisericii (punct simbolic), iar
creştinătatea s-a împărţit în:
- Catolici
- Protestanţi (s-au împărţit în confesiuni) – Lutheranismul (Martin Luther), s-a manifestat în Ţ.
Nordice, Germania, Ţ. De Jos, Ţ. Baltice, Franţa, Ungaria
- Calvinismul (Jean Calvin), s-a
manifestat în Franţa, Elveţia, Scoţia Ungaria, Transilvania
- Anglicanismul s-a manifestat în Anglia,
Sua, Canada
 Ideea fundamentală a reformei – „Harul divin se coboară direct asupra credincioşilor”
1. LUTHERANISMUL
- Luther propune o idee radicală despre structura bisericii (comunitatea credincioşilor ce au la
origine eclezia) şi unde este importantă autoritatea scripturii(Sala scriptura= Doar Biblia)
- În tradiţia catolică este importantă transmiterea harului  viziunea este aruncată în aer 
credinţa individuală a fiecărui membru al bisericii inspirată din Biblie, aceasta deschizându-
se pentru orice credincios
 - A apărut un sceptism faţă de aspecte ale învăţăturii catolice de unde a rezultat o răsturnare a
raporturilor de putere
- În 1545 are loc Contrareforma (oficializarea mişcării)  catolici vs. Protestanţi

2. ANGLICANISMUL
- Monarhul impinge biserica spre o ruptură faţă de Roma, astfel că în 1534, acesta devina capul
bisericii anglicane, acesta păstrează o idee despre ierarhia bisericească-recunoaşte rolul
episcopului
- În Anglia ruptura apare intre protestanţii radicali şi episcopie(1640-1649), radicalii dorind
simplificarea cultului(asta nu se găseşte în Biblia, Christos nu a predicat asta)
- Astfel că Henric al IV-lea vine cu doctrina lucrurilor indifrente. Protestanţii radicali vin cu
întrebarea că de ce pastorul trebuie să facă anumite lucruri, iar răspunsul este – Unele fapte
nu sunt in Biblie dar nici nu vin împotriva mântuirii sufletului-.
 Reforma radicală
- Biserica Catolică nu este doar eretică ci şi fundamental păcătoasă
- Unii preferă să fugă, să se retraga în lumea nouă – Pensylvania (amish)
- Poligamie – permisă patriarhilor, credincioşii au dreptul de a lua mai multe neveste, aceste
grupuri preiau controlul politic asupra unor teritorii (analfabetism)

 Teoriile rezistenţei
- Sec. 16, Etiene de la Boetie  „Contr`Un, teorii ale rezistenţei pasive
- Boetie are un discurs despre doctrina tiranicidului, iar puterea tiranului este una colectivă
deoarece acesta nu ar avea putere fără colaboratori.
- Este greşit să ne focalizăm doar asupra tiranului, tirania însemnând un sistem de complicităţi
în care este implicatî întreaga comunitate, de tiran putem scăpa doar prin refuzarea
complicităţii.
- Tirania este un act intreprins impotriva legii naturale, legii lui Dumnezeu, iar soluţia lui
Boetie este – Tiranul in ultima instanta va fi pedepsit de Dumnezeu

 În 1566, Francois Hotman  „Francogalia” – teorii ale rezistenţei active, şi apără drepturile
comunităţilor protestante de a rezista conformităţilor regimului Franţei, rebeliunea este văzută ca
o restaurare a libertăţii
 Teodor Debeza (Legitimare a tiranicidului)
 În perioada persecuţiei apar rezistenţe din partea catolicilor
  În Anglia apare „Teoria rezervării mentale” şi se referă la felul în care sunt înţelese unele acţiuni,
uneori acestea nefiind general înţelese, astfel ei prezintă o abordare personală a acestor acţiuni.
 John Locke prezintă teoria calvinistă a revoluţiei – Cei care rezistă au dreptul de a reforma statul
şi Constituţia şi chiar să schimbe forma de guvernământ  revoluţie politică
 În acest context este formulată teoria toleranţei politice de către Milton, secretar al regimului
englez, în  „Paradise Lost”, lucrare în care apără regimul, regim ce avea dreptul să îl ucidă pe
rege.
 Teoria magistraţilor – rezistenţa este legitimă dacă poate fi susţinută de oameni/autorităţi
legitime.

RENAŞTEREA (SEC.14 - 1600)

 Renaştere = resurgenţa obiceiurilor, valorilor, vechi (greco-romane) – redescoperirea lui
Aristotel, Platon, Tacit, dreptul roman, oratorii(Cicero) şi neostoicismul.
 Apare absolutismul – împăraţi, principi, regi
- În concepţie clasică, teoria lui Jean Bodin în „Cele 6 cărţi ale Republicii”
(1576), propune o definiţie a puterii suverane, o formă de putere specială:
„Suveranitzatea este puterea cea mai înaltă, perpetuă – nu depinde de
trecerea timpului şi absolută – sumă a puterii”
 Pentru Bodin, puterea suveranî este puterea divină, universală ce se aplică tuturor fără excepţie şi
se exprimă ca lege.
 Mărcile suveranităţii – puterea suverană deţine monopolul păcii războiului
- Puterea suverană poate graţia
- Puterea suverană acordă onoruri
- Puterea suverană este şi putere finală(referire la puterile judiciare)
 TEORIA RAŢIUNII DE STAT
 G. Botero  „Despre raţiunea de stat” (1589)
 Teoria raţiunii de stat - Suveranii au propriile reguli, suveranii nu trebuie sa respecte nici un
drept pozitiv, nici dreptul natural, nici dreptul divin.. Doctrinele acestei raţiuni sunt văzute ca
fiind in combinatie cu ale lui Maciavelli, pot face orice atata timp cat exista un scop divin,
suprem de mântuire.
 NICCOLO MACHIAVELLI
 Clasifica regimurile in 2 tipuri – Republici
- Principate – Tradiţionale
 - Noi
 Două tipuri de entităţi – de a fi sine şi de a fi altcineva  o fiinţă perfectă nu poate ţine de alta,
trebuie să aibă temeiul de a fi sine
 El lansează teoria miliţiilor – ia partea popoarelor văzându-l ca o putere a statului,iar principele
trebuie să se bazeze şi pe miliţii.

„PRINCIPELE” – NICCOLO MACIAVELLI

 Machiavelli (1469-1527), diplomat, filosof, om politic şi scriitor florentin, Membru în Consiliul

celor 10, a fost exilat.
 Principele – 1513
 Machiavelli afirmă că „toate statele care au avut şi au putere asupra oamenilor, au fost şi sunt
republici sau principate”
 Principate – ereditare
- Noi – în întregime noi
-ca părţi anexate statului ereditar al principelui care le-a cucerit
- Cele anexate – sub conducerea unui principe
- se bucură de libertate
- Obţinute – cu armele principelui
- cu ale altora
- printr-un noroc
- prin pricepere
 În statele ereditare, greutăţile înâmplate în păstrarea puterii sunt mult mai mici decât în statele
noi. Un principe natural este iubit mai mult.
 Greutăţile apar într-un principat nou. Daca acesta nu este în întregime nou, ci e constituit din părţi
ce s-au adăugat...evenimentele care produc schimbări se nasc în primul rând dintr-o anumită
dificultate naturală.
 Daca statele cucerite sunt obişnuite să se conducă după legile lor proprii şi să trăiască în libertate,
există, pentru a le ţine sub stăpânire, 3 moduri de acţiune:
- Le nimicim
- Mergem să locuim acolo personal
- Lăsăm ca aceste ţări să se conducă mai departe după legile lor proprii, cerându-le tribut.
 Cei care din oameni simpli devin principi numai printr-o ocazie norocasă reuşesc cu puţină
osteneală în acţiunea lor, dar se menţin cu greutate în situaţia dobândită. Greutăţile se ivesc, de
îndată ce s-au fixat pe locul urmărit. asemena principi se bazează numai pe favoarea şi pe soarta
puterii altora, ei nu ştiu şi nu pot să-şi păstreze locul pe care l-au dobândit.
 Un om simplu mai poate deveni principe prin încă două moduri – prin mijloace criminale şi
nelegiuite
- Prin favoarea
concetăţenilor săi – principat civil.
 Cel care ajunge principe cu ajutorul poporului se menţine mai uşor în această situaţie decât cel
care ajunge principe cu ajutorul celor mari.
 Un principe înţelept trebuie să reflecteze alegând acel mod de guvernare prin care supusii lui,
oricand şi în orice fel de împrejurări, să aibă nevoie de stat şi de el. În acest caz ei îi vor fi
întodeauna credincioşi.
 Caracterele pricipatelor – daca un pricipe are un stat atat de mare încât poate să se apere singur,
dispun de oameni multi, de bani, reusesc să alcătuiască o armată bună şi să dea lupta în câmp
deschis împotriva oricui ar veni să atace
- Au nevoie întotdeauna să fie apărate de altul, nu pot să înceapă
lupta deschisă împotriva duşmanilor şi sunt constânşi să se ascundă înăuntrul zidurilor cetăţii şi
pe acestea să le apere.
 Principatele ecleziastice – dobândite prin energie sau prin ocazie şi se susţin pe baza orânduirilor
foarte vechi ale religiei, care sunt atât de puternice şi de aşa nuanţă, încât menţin principii în
funcţie.
 Principele care vrea să îşi păstreze puterea trebuie să înveţe să fie uneori lipsit de bunătate şi să
poată folosi aceasta insuşire după cum e nevoie de ea. Toţi oamenii şi mai ales principii au
însuşirile – generoşi, meschini, darnici, lacomi, cruzi, miloşi.
 Principele trebuie să fie prudent, să ştie să ţină departe de el josnicia acelor vicii care l-ar putea
face să îşi piardă statutul.
 Unele scopuri virtuoase ne duc la pieire, în timp ce altele care par a fi rele ne fac să dobândim
siguranţă.
 Orice principe vrea să fie văzut milos şi nu crud, însă nu trebuie să se preocupe dacă pentru a îşi
ţine supuşii strâns uniţi, trebuie să fie curd. Mai bine temut decât iubit. Daca nu reuşeşte să
dobândească iubirea supuşilor, mai bine să evite ura lor.
  Este de lăudat principele care ştie să îşi ţină cuvântul şi să procedeze în mod cinstit, şi nu cu
viclenie. Există două feluri de a lupta – unul bazat pe legi şi celălalt bazat pe forţă. Principele
trebuie să ştie să se comporte atât de bine ca animal cât şi ca om.
 Prin nimic nu poate un principe să dobândească mai multă stimă decât prin faptele măreţe pe care
le săvârşeşte şi prin exemplele rare pe care le lasă urmaşilor.

6. Gândirea politică în perioada Marilor Descoperiri

 Sec. 15-18
 Descoperiri – Imperiile Coloniale
- 1517-1522 – Fernando Magellan, Pacific
- 1498 – Vasco Dagama, India
- 1492 – Columb, America
- Olandezii descoperă Australia
- Abel Tasman descoperă Tasmania
- Cucerirea Imperiilor Aztec şi Incaş
- Francisco de Vitoria (teolog şi călugăr dominican), exponentul şcoli din
Salamanca, scrie  „De Indis”- Despre indienii americani (1532) şi stârneşte o controversă teologică şi
politică – scolastica târzie.
 Forţele istorice – Coroana Spaniolă şi Portugheză
- Olanda – Africa şi America de Nord
- Anglia
- Franţa – America de Nord (Canada) şi Africa
- Germania
- Danemarca – Groenlanda (sec. 18)
- Rusia – Siberia şi în sec. 10 se întemeiază statul Kiev, condus de vikingi.
 Extinderi cauzate din motive – politice
- Economice
- Forţa de muncă (benevol vs sclavie)
- Religioase
 Descoperirile spaniole în lumea nouă  primitivismul social  Sine lege, sine rege  anarhie
 TEORIA SCLAVIEI NATURALE (sec. 16)
 - Sclavia naturală = asociată cu Aristotel care credea că există sclavi de la natură, autorităţile
afirmă că indienii se află într-o stare de sclavie naturală, ei trebuie civilizaţi şi mântuiţi
- Francisco de Vitoria combate teoria, scrie  „De Hindiis” – Despre indii (1539), unde
demonteză teoria sclaviei naturale, fiind înlocuită cu o idee raţională despre familie –
despotul (stăpân de sclavi) este pater familias şi are o autoritate aberantă împotriva naturii.
- Vitoria crede că se comit excese în Lumea Nouă, indienii sunt raţionali, au suflet şi pot fi
mântuiţi, există un principiu care stabileşte că oamenii fac parte din acelaşi mediu şi sunt
îndatoraţi unii faţă de alţii.
- Suveranii ce comit acte de agresiune asupra negustorilor, contravin asupra acestui drept
universal, deşi relatările despre crimele indienilor sunt exagerate, datoria ta ca om este să
intervii.

TEORIA STĂRII DE NATURĂ

 THOMAS HOBBES (fondatorul fiosofiei politice) „Elementele dreptului natural si politic”
(1640)
”De chive” – Despre cetatean
”Leviathanul” (1651)
”Status naturalis” – Teira starii naturale a o omenirii
 În sec. 15-16 se face distincţia între două tipuri de legi
1. Civile – legile obişnuite, politice
- Produsul unei autorităţi politice legitime
- Legislativul
2. Naturale – teoria stării de natură este o stare logică, o reconstrucţie logică, un experiment
mental
 Hobbes merge la originea statului nu numai istoric ci imaginează o sitaţie în care statul nu există
 Oamenii trăiesc în relativă egalitate în lipsa statului, a instituţiilor, oamenii sunt săraci pentru că
în starea de natură nu există instituţia proprietăţii private – privitivism natural, este caracterizat de
un conflict între oameni „Bellum omnium contra omnis”
 Ordinea naturală izvorăşte din intelectul divin, de la Dumnezeu, avem obligaţia ca oameni de a-l
respecta, legile naturale sunt scrise cu degetul lui Dumnezeu în inima oamenilor (Cicero), bazate
pe raţiune şi sentiment, eterne şi universale.
 John Locke – Dreptul pe care îl respectă în mod spontan un indian şi un elveţian când se
întâlnesc într-o pădure americană.
 Legea naturală – stare de anarhie naturală
 - Guvernaţi de propria raţiune
- Dreptul nelimitat al tuturor de a face orice pentru propriile interese
- Nu există proprietate privată
- Nu există stat, legi, civilizaţie, ştiinţe
- Egalitate
 Stare numită – Homo homini lupus est
 Legea naturii = legea prin care omul caută confort şi siguranţă dar şi putere şi dreptul la
autoapărare şi de a-şi conserva viaţa.
 Dreptul la autoapărare  ANARHIA  cale de ieşire din starea de natură  scopul statului 
formarea statului.
 Puterea suverană – absolută pentru că indivizii au putere absolută  Hobbes este absolutist –
Teoria anarhiei şi criminalităţii
- Teoria asocierii statului cu un organ care îşi exercită drepturile naturale în timp ce
indivizii renunţă la drepturile lor
 Suveran – drept de viaţă şi de moarte asupra supuşilor săi, este şi capul bisericii

„ELEMENTELE DREPTULUI NATURAL ŞI POLITIC” – THOMAS HOBBES

 Thomas Hobbes – 1588-1679, fondatorul filosofiei politice care oferă o definiţie a naturii umane
 Elementele dreptului natural şi politic (1650), o epistolă a lui Thomas Hobbes.
 Consideră că natura umană este împărţită în două părţi – raţiune şi pasiune şi două tipuri de
cunoaştere – matematică şi diplomatică (cunoaşterea bazată pe opinie)
 Cap 1 – Despre facultăţile naturale ale omului
- Scopul = explicarea veritbilă a elementelor legilor naturale şi politice, depinde de cunoaşterea
a ceea ce este natura umană, a ceea ce este un corp politic şi ce este lege.
- Naturaumană = suma facultăţilor şi puterilor naturale ale omului, cuprinse în forţa corpului,
experienţă, raţiune şi pasiune
 Cap 2 –8 Cauzele senzaţiilor; Despre imaginaţie; diferitele feluri de discursiuni ale minţii;
Despre nume, raţionamente şi discurs vorbit; Despre cunoaştere, convingere şi opinie;
Despre desfătare şi durere, despre bine şi rău; Despre plăcerile simţurilor şi preţuire
 Cap 11 – Despre inchipuiri şi lucruri supranaturale
 Cap 14 – Despre starea naturală şi despre dreptul naturii
 - Oamenii trebuie să se considere între ei egali, pt că altfel apare o lipsă de încredere generală
între oameni şi o frică a unora faţă de alţii
- Oamenii ajung să îşi stabilească supremaţia pe baza forţei fizice şi se decide prin luptă cine e
cel mai puternic
- Ceea ce nu este impotriva raţiunii oamenii numesc JUST/DREPT sau -libertate inocenta- de a
ne folosi de propriile noastre puteri
- Drept al naturii = prin care orice om îşi conservă propria viaţă şi integritate corporală cu toată
puterea pe care o are.
- În condiţiile acestei libertăţi naturale, starea oamenilor este o stare de război
- Din cauza stării de ostilitate, natura însăşi este distrusă, iar oamenii se ucid unii pe alţii
- Preceptele legii naturii ne impun să alegem calea pacii acolo unde poate fi obţinută şi calea
apărării unde pacea nu poate fi obtinuta  agresiune din partea unora si rezistenţă din partea
altora.
- A renunţa la un drept = a arăta cu nu mai vrea sa se faca o actiune pe care anterior avea
dreptul sa o faca
- Nici un pact/lege care prevede pacea între duşmani nu poate avea efect deoarece condişiile de
pace sunt consimţite pe baza aceleiaşi frici
- Este impotriva legii naturii sa impui cuiva un sfat si nici un consimtamand, obicei, nu pot
anula o lege naturala.
- Consimţământ=voinţa mai multor oameni în voinţa unuia singur.
- Nu este împotriva raţiunii ca orice om să facă tot ceea ce ăi stă în putinţă pentru a-şi protjea
viaţa şi corpul.
 Cap 19 – Despre necesitatea şi despre definiţia unui corp politic.
- În starea naturală fiecare om îşi va păstra, ca mijloc necesar pt propria conservare, dreptul de
a face orice va părea drept în ochii săi.
- Singura lege care ne poate ghida acţiunile in razboi este onoarea
- Un consimtamant, in absenta unei puteri comune, de a carei frica oamenii sa fie constransi nu
ofera suficienta siguranta pentru pacea tuturor necesitatea implicarii vointelor mai multora
in vointa unuia sau majortatii (om/consiliu)
- Aceasta uniune = CORP POLITIC sau societate civila. Corpurile politice subordonate sunt
corporaţiile
- Suveran - acel om/consiliu caruia oamenii i-au incredintat puterea comuna
- Trebuie a stabileasca religia pe care o socotesc cea mai buna
- Evitarea războaielor care nu sunt necesare
 7. Utopiile

 Utopia = recrearea unui univers imaginar ce il are ca inventator pe Thomas Morus  „Utopia” –
Despre insula ideala (1516)
 „Utopia” – o insulă lângă coasta Americii unde se găseşte o socitate formifabilă care trăieşte o
viaţă diferitî pentru ca proprietatea privata nu exista, dar exista ordinea extrema.
 Utopienii cunosc bogăţia, dar dispreţuiesc averea, folosind-o la obiecte obişnuite, fiecare familie
avea 2 sclavi. Nu există pedeapsă capitală, oamenii trăiesc în abundenţă, familia este văzută ca un
instrument in mana statului.
 2 tipuri de utopii – bune – utopie clasica
– rele – distopie
AUTORI
1. Tommaso Campanela (călugăr) – influenţat de spanioli despre imperiul Incaş
1602 – Cetatea Soarelui
- Exista un cult al soarelui cu viziuni mistice
- Arhitectura ca forma de propaganda, descrierea zidurilor cetatii, arta murala are ca scop
pedagogia – ei ne invata doctrinele pe care statul le implementează in mintea lor
 Utopiile se dezvoltă foarte mult la inceputul secolului XIX – SOCIALISM UTOPIC
2. Henry Saint-Simon
 „Noua lume industirala”
- Serie de lucrări in care incearca sa arate o cale spre viitor – cooperanta cu principiile socoale
decise de savanti si industriasi
- Societatea trebuie sa se indeparteze de calea traditionala
3. Charles Fourier
 „Teoria celor 4 miscari”
- Este adeptul armoniei, oamenii sunt niste fiinte pasionale – viata in falauster este reprezentata
de satisfacerea tuturor nevoilor
- Falauster = cooperative
4. Robert Owen
- Reformator scoţian, a crat o colonie la New Larnac, a vrut sa faca un sistem in care
muncitorii isi organizeaza viaţa în comun
- Datoritî lui apare in sec XIX, mişcarea cooperatista (apar cooperativele)
5. August Comte
 - Creatorul pozitivismului, care este foarte important in Brazilia
- Are tentativa de a contura o altfel de viziune in ceea ce priveste institutiile,religia, economia,
societatea, cu scopul de a contura o idee despre progresul social si de a critica societatea.
6. Karl Popper
- Două tipuri de inginerie sociala – Graduală (se observa ce nu merge si se incearca repararea
situatiei)
- Utopica (se doreşte o schimbare de ansamblu, brusca a
societăţii)
7. Utopia lui Morus
- Morus a fost un personaj important al sec. 16, fostul cancelar al lui Henrci al 8-lea, si a fost
canonizat
- El imaginează o insulă situată langa nou descopertia Americă, unde oamenii trăiesc o viaţă
specială, trăiesc sub o forma de comunism şi se ţin departe de rele (proprietatea privata), ei
avand totul in comun si sunt lipsiti de viciile societăţii creştine de atunci.
- În aceatsa societate toti trebuie sa munceasca, si exista teoria pedepsei (ei considera ca
pedepsesc logic), ajung sa fie sclavi ori sunt tinuti in lanturi de aur.
8. Francis Bacon (perosnalitate importanta a sec 17 în Anglia)
- Filosof modern, interesat de cunoastere
- Propune empirismul (adoptarea unor metode raţionale de cunoaştere)
 „Noua Atlantida” – 1626

„NOUA ATLANTIDA” – FRANCIS BACON

Cartea pare din start foarte simplu atât de citit cât şi de înţeles. Începe ca un jurnal de călătorie,
un echipaj ce pleacă dinspre Peru către China si Japonia prin Mările Sudului. În primele luni călătoria
decurge fără nicio problemă, pentru ca mai apoi echipajul să se confrunte cu vânturi puternice, să rămână
fără provizii şi să înceapă să se teamă că vor muri. După ce se roagă către „Dumnezeu din ceruri”,
descoperă la orizont o insulă spre care se îndreaptă.
Echipajul ajunge la malul acestei insule unde observă oameni cu bastoane galbene în mână care
nu le permit să acosteze, fără să le interzică cu mânie sau strigăte, ci prin semne, ceea ce sugerează din
start o oarecare bunătate a celor de pe insulă. Ulterior, li se înmânează un pergament de către un mesager
al acelui ţinut pe care scrie astfel:
 „Nu debarcaţi, nici unul din voi, şi promiteţi să plecaţi de pe acest tărâm în decurs de 16 zile, cu
excepţia cazului în care vi se va îngădui să rămâneţi mai mult. Până atunci, dacă aveţi nevoie de
apă, provizii sau de ajutor pentru cei bolnavi, sau dacă corabia voastră are nevoie de reparaţii, aşterneţi
în scris nevoile voastre şi veţi primi tot ce ţine de milostenie.”
În cele din urmă, echipajului I se perminte să păşească pe insula, întâmpinat de un localnic de
rang înalt, dupa ce aceştia depun jurământul că nu sunt piraţi şi că n-au vărsat sânge în ultimele 40 de zile.
Încă din debut deducem că insula avea o organizare destul de bine stabilită:“Stăpânul meu vrea să ştiţi că
nu din orgoliu sau înfumurare n-am venit la bordul navei voastre, ci pentru că, în răspunsul vostru, aţi
declarat că aveţi mulţi bolnavi; astfel că am fost avertizaţi de custodele sănătăţii oraşului să ne ţinem
departe”
Echipajul navei a fost condus către „Casa Strainilor”, unde a fost primit cu foarte multă
ospitalitate. Aflăm, de altfel, ca de 37 de ani pe insulă nu mai ajunsese nici un străin, astfel că această casă
avea suficiente fonduri strânse de-alungul anilor încât să îi găzduiască. Întreaga insulă arăta foarte ingrijit
şi cochet, cu diverse diferenţe „cărămida oarecum mai albăstruie decât a noastră” ; „portocale stacojii”
În carte se face adesea referirea la divinitate. După ce au fost hraniti şi ingrijiti de către cei de pe
insula, cu diverse feluri de mancare şi pastille pentru cei bolnavi, capitanul navei vorbeşte echipajului
astfel: “Numai Dumnezeu ştie dacă vom mai vedea vreodată Europa. Ceea ce ne-a adus aici este un fel
de miracol, şi tot de ceva asemănător am avea nevoie pentru pleca de aici” . Pentru ca mai apoi, în tot
discursul său să facă referire la Dumnezeu, la bunătatea acestuia şi la necesitatea de a se ruga la el. Nu în
ultimul rând ,cere echipajului său sa reflecteze asupra sinelui şi să nu se abată de la normele morale cât
timp se vor afla pe insulă.
Cei aflaţi pe insula aveau credinţă, erau catolici, ba chiar se ghidau în mod riguros după valorile
si principiile religioase. Aflăm ulterior că insula se numea Bensalem, după ce preotul ce avea în grija
“Casa străinilor” le-a spus detalii privitoare la timpul de şedere limitat (care, totuşi poate fi prelungit în
cazul în care va fi nevoie) şi condiţiile pentru a rămâne pe acest tărâm. Acesta face ulterior referire la
“Casa lui Solomon” drept organismul central ce guvernează şi orânduieşte întreaga insula după un sistem
bine închegat. Totul are conotatie religioasa, toate povestile dar si statutul celor de pe insula. Tot preotul
le spune naufragiaţilor o poveste despre o intervenţie divină, un con de lumină puternică ce s-a ridicat
lângă insula Bensalem şi faţă de care doar un învăţat de seama al Casei lui Solomon s-a putut apropia.
În fine, după o serie mai puţin importantă de descrieri ale insulii si ale obiceiurilor de pe insula,
cum ar fi obiceiul Sărbătorii Familiei, tot un obicei cu conotatie religioasă, echipajul are şansa de a sta
faţă în faţă cu „Parintele Casei lui Solomon”, practic, parintele mecanismului central de pe insula
Bensalem. Acesta le spune:“Scopul instituţiei noastre este cunoaşterea cauzelor şi a mişcărilor
nevăzute ale lucrurilor, lărgirea graniţelor stăpânirii omeneşti, cu scopul îndeplinirii tuturor
lucrurilor posibile”

Apoi urmează o enumerare amplă cu privire la tehnologia şi progresele de care dispune insula:
“Avem peşteri mari şi adânci (…) Le folosim pentru imitarea minelor natural (…) pentru tratarea multor
boli sau prelungirea vieţii” ; “Avem şi turnuri înalte de 3 mile înalţime” ; “Avem lacuri imense unde
creştem atât peşti cât şi păsări de baltă” ; “Avem mari case spaţioase unde imităm şi demonstrăm
fenomenele meteorologice: zăpada, grindina, ploaia, tunete,” “Avem şi diverse camere pe care le numim
camere de sănătate şi în care producem aer pe care îl considerăm sănătos” “Avem o serie de îngrăşăminte
pentru a face pământul mai rodnic” ; “Avem răuri rapide sau cascade violente care ne servesc pentru
studiul mişcărilor violente” ; “Avem frumoase bai pentru tratarea corpului” ; “Avem locuri special pentru
generarea de viermi de mătase sau albine, ce ne pot fi de folos” ; “Avem ape pe care le pregătim să devină
hranitoare” ; o alta referire către religie “Avem pâini sau băuturi care le permit oamenilor să postească
vreme îndelungată” ; “Avem o serie de arte mecanice care la voi in Europa nu există” ….
Enumerarea este extraordinar de lungă cu descrieri despre tot felul de progrese, practice şi
activităţi la care societatea de pe insulă a ajuns. Încheierea acestei enumerări se termină astfel “Acestea
sunt, fiul meu, bogăţiile Casei lui Solomon.“ . În cele din urmă , vine o altă completare, tot cu referire
la Dumnezeu “Avem anumite imnuri şi ceremonii zilnice, prin care aducem laude şi mulţumiri
luiDumnezeu pentru minunatele sale creaţii; şi diferite rugăciuni în care-I implorăm ajutorul şi
binecuvântarea pentru inspirarea lucrărilor noastre şi pentru transformarea lor în lucruri de folos şi de
mare curăţie.”
Totul este foarte bine organizat, astfel, de la toate aceste case sau locuri, în care oamenii insulei
testează diverse chestiuni (spre exemplu, pe insula au o camera a simţurilor unde pot reprezenta toate
scamatoriile si iluziile).
De asemenea, insula nu a pierdut contactul cu celelalte civilizaţii. Sunt 12 “fraţi” care pleacă pe
alte tărâmuri “luând numele altor naţii” şi aduc ulterior după ei cărţi, rezumate, modele experimentale.
Povestea se termină abrupt, tot cu o referire către Dumnezeu “Dumnezeu să te binecuvânteze,
fiul meu, şi Dumnezeu să binecuvânteze povestea pe care ţi-am spus- o. Îţi dau dezlegare s-o publici,
pentru binele altor naţiuni. Pentru că, iată, suntem aici în sânul lui Dumnezeu, un pământ
necunoscut”
 8. Teoria dreptului natural

 Sec. 17-18
 Drept natural – Etică
- Teoria politică
- Teoria juridică
 Autori ai teoriilor dreptului natural – apare în Grecia Antică
- Cicero
- Stoici
- Toma D`Aquino
- Hobbes
- Hugo Grotius
- Samuel Puffendorf
- John Locke
1. HUGO GROTIUS
- Fondatorul teoriei moderne a dreptului natural
 „Despre dreptul păcii şi al războiului” (1625)
- Codifică o ramură a dreptului şi anume dreptul războiului. Motivulpentru care există dreptul
războiului – Scopul legitim al războiului este pacea, alte scopuri sunt nelegitime daca sunt
incompatibile cu pacea-.
- 2 tipuri de drept – IUS AD BELLO – Dreptul de a declanşa război
- IUS IN BELLUM – Dreptul ce trebuie respectat în timpul războiului (este
ilegal tot ce este incompatibil cu instaurarea păcii, crud ilegal, tiranic sau
orice modalitate de a distruge masa – mod inuman de a duce războiul)
- 3 tipuri de război – Privat (intre persoane ca indivizi)
- Public (intre suverani, intre state) – legitimitatea lui este dată de
a. Este declarat de o autoritate legitimă
b. Este o declaraţie formală şi solemnă de
război
c. Are o cauză justă
- Mixt (un suveran vs o entitate privata)
- Doctrina influenta – Hostis generis humanis
- Războiul trebuie dus in condiţiile acceptabile de natura umana.
 2. Samuel Pufendorf
 German, a predat în Olanda şi este primul profesor de ştiinţe politice
 2 cărţi  „De iure naturae et gentium” – Despre dreptul naturii si al natiunii (1672)
 „Despre datoriile omului si cetateanului” (1673)
 Teoria lui spune că
I. omul are 3 tipuri de datorii – faţă de Dumnezeu
- Faţă de oameni ca oameni
- Faţă de cetăţeni
II. Omul are 3 tipuri de drept – Divin
- Natural
- Politic
III. Omul are 3 tipuri de a raţiona – Revelaţia (primul drept natural găsit în evanghelii şi porunci)
- Raţiunea (gândid raţional)
- Sentimentul
TEORIA CAZURILOR MORALE (CAZUISTICA-ştiinţa care studiază cazurile, arată importanţa
creării unei legi generale)
 Ramură a eticii/filosofiei morale
 Circumstanţe şi excepţii motivante – Un om a furat o pâine pentru că îi era foame
 Apare diferenţa dintre regula generală şi aplicarea ei, adoptarea regulilor generale la unele
particulare
 Există un tip de legi care nu sunt rezultatul voinţei omenesti ci niste reguli in natura si de care toata
lumea trebuie sa asculte
 Distinctia intre legile scrise si cele nescrise.

3. JOHN LOCKE
 „Al doilea tratat despre guvernare” – 1689 (el a scris cele mai importante carti din Istoria Gândirii
Politice)
 Teoria rezistenţei – În momentul în care statul abuzează de puterea sa, supuşii au dreptul să se
răzvrătească, să schimbe regimul politic, suveranul îşi depăşeşte autoritatea când încalcă drepturile
naturale.
 John Locke se referă la – dreptul la viaţa (drepturi fundamentale)
- Dreptul la proprietatea privată (asupra propriei persoane)
 La Thomas Hobbes nu există distincţia dinte al meu şi al tău, doctrina lui nelăsând loc proprietăţii
private
 John Locke spune ca noi nu ne putem sinucide şi că suntem deţinători ai puterilor pe care le avem
in corp, ele trebuie amestecate cu treburile din natura (Merele ce se afla in copac nu sunt
proprietatea mea, insa prin munca mea de culegere a acestuia il face un lucru personal)
 ARGUMENTUL CULTIVĂRII – pământul este proprietate publică, a tuturor
- Locke se gândeşte că pământul este dat speciei omeneşti în comun pentru a trai dar prin
amestecarea muncii in pamantul comun, eu ridic productivitatea acestuia. Pamantul lucrat
este unul productiv, ceea ce inseamna ca daca implic munca mea am nevoie de mult mai
putin teren.
- Consecinte – munca face un pamant al nostru legitim
- Legitimitatea proprietatii private in stare de natura, nu e un drept ce depinde
de stat, el exista inainte si sta in natura noastra. O guvernare care incalca
dreptul la proprietatea privata, incalca dreptul natural.
- Separaţia puterilor – legislativa (puterea de a aplica pedeapsa capitala in scopul apararii
proprietatii)
- Executiva
- Federativa (reglementarea relaţiilor dintre state)
- Prerogativa (teoretizată de J.L, puterea de ignorare a legii pentru
binele public.)
- naturală

„AL DOILEA TRATAT DESPRE GUVERNARE” – JOHN LOCKE

 John Locke (1632-1704) părinte fondator al liberalismului

 -Al doilea tratat despre guvernare (1689)

- Puterea politică este un drept de a face legi insotite de pedeapsa cu moartea în vederea
reglementării/conservării proprietăţii şi de a folosi forţa colectivităţii atât în executarea unor
legi cât şi în apărarea comunităţii
- Starea de natura – o stare perfectă de libertate de a-şi hotărâ acţiunile şi de a dispune de
posesiunile şi persoanele lor în limitele naturale
- o stare de egalitate în care puterea/urisdicţia sunt reciproce, niciunul
neavând mai mult decât altul
 - egalitate naturală din care derivă maxime ale justiţiei
- raţiunea naturală a dedus regulile şi canoanele pentru desfăşurarea
vieţii
- starea de libertate nu este o stare de permisivitate completa
- fiecare are dreptul de a pedepsi incalcarea legii naturale în asemenea
măsură încât să impiedice pe viitor violarea ei.
- Fiecare om are autoritatea de a omorî un criminal(pentru a-i
determina pe alţii să nu mai facă şi pentru a asigura securitatea
oamenilor in faţa unuia care a dat deoparte raţiunea de la Dumnezeu)
- Oricine are puterea executivă a legii naturale
- Cârmuirea civilă este remediul corect pentru inconvenientele starii naturale. Nu orice contract
între oameni pune capăt stării naturale ci doar acelea de comun acord de a intra intr-o
colectivitate şi de a forma un corp politic.
- Starea de război – stare de duşmănie şi de distrugere
-omul e menit prin legea naturală să fie protejat, iar când nu toţi pot fi
protejaţi, atunci e protejat cel nevinovat
- duşman este considerat cel care vrea să mă priveze de starea de libertate
- unde există o autoritate, starea de război este exclusă
- unde nu există judecător pe pământ, instanţa este doar în ceruri
- Libertatea naturală a omului înseamnă că acesta este liber faţă de orice putere superioară pe
pământ
- Libertatea omului în societate – el nu este supus altei puteri decât aceleia stabilite in
comunitate prin cosimţământ.
- Este imposibil ca un om să aibă vreo proprietate deoarece Dumnezeu a dat lumea lui Adam
si succesorilor săi, excluzându-i pe ceilalţi urmaşi ai săi
- In cazul lucrurilor in comun, care se menţine prin contract, proprietatea începe cand cineva ia
o parte din ceea ce este comun, scotand-o din starea pe care a lasat-o natura.
- Acolo unde nu există legi nu există nici libertate, căci liberateta inseamna a nu fi cosntrans si
supus violentei de către altii
- Ne naştem liberi şi raţionali, libertatea si posibilitatea de a acţiona conform voinţei omului
este intemeiata pe posesia raţiuni
- Prima societatea a fost aceea dintre barbat si femeie, apoi parinti copii, si apoi stapan si
servitor.
- Scopul societatii civile este acela de a remedia problemele care pot aparea in starea de natura
 - Formele unei comunităţi – democraţie
- Oligarhie
- Monarhie
- Dizolvarea societăţii are loc atunci când cineva cucereşte, uniunea întorcându-se într-o stare
naturală şi poate fi dizolvată şi din interior cand legislativul e modificat.

9. Contractualismul

 Puterea limbajului care se referă la norme(normele nu fac referie la fapte ci la valori)

 Există 3 teorii legate de norme
1. UTILITARISMUL
- Sf. Sec. 18, se pun în centrul teoriei normele conceptului de utilitate. Susţine faptul că o acţiune
este acceptabilă sau nu în funcţie de utilitatea ei, normele au sens doar daca duc la lucruri utile.
- Asociată cu – Jeremy Bentham
- John Stuart Mill  „Despre libertate”
- Peter Singer
- În tot ceea ce simţim, două procese sunt fundamentale – cele care provoacă plăcere
- Cele care provoacă durere
- Putem avea un calcul riguros al placerr/durerii, in legatura cu fiecare actiune – utilitatea putând fi
calculată
2. CONTRACTUALISM
- Se referă dacă un act e bun sau rău, legitim sau nelegitim, posibilităţile judecîndu-se în funcţie de
– dacă s-a încălcat o normă implicită
- Convenim de comun acord la o normă pe care toţi să o respecte
- Normele sunt rezultatele unor convenţii
- Viaţa politică şi normele îşi au originea într-un contract, norma este rezultatul unui
contract social.
3. TEORIA VIRTUŢII
- Teorie antică, propusă de Aristotel, nu se uită la actele luate în izolare ci la dispoziţia habituală
(ceea ce face omul de obicei)
- Se uită la ceea ce suntem înclinaţi să facem, nefiind nevoie de o acţiune propriu-zisă (caracterul)
 - Teoreticienii dezvoltă teorii pentru a înţelege aceste caractere – virtuoase şi vicioase-, fiind
interesaţi şi de sufletul omului.
SUVERANITATEA
- Concept conturat de teoria politică prin sec 16
- Jean Bodin  „Cele 6 cărţi ale Republicii” (1576)
- O formă de autoritate specială caracterizată – Puterea politică cea mai înaltă
- Puterea politică absolută
- Putere universală
- Autoritate legală
- Autoritate perpetuă
- Autoritate finală
- Dumnezeu este considerat suveranul suprem, cu o putere infinit de bună, voinţă generală a
mântuirii.
ŞCOALA CONTRACTUALISMULUI
 Sec.16-17, odată cu teoria drepturilor naturale (Pufendorf, Emanuel Khunt, Hobbes, John Locke,
Hugo Grotius, Jean J. Rousseau)
 Jean J. Rousseau a fost un autor revoluţionar  „Contractul social” (1762)
 Starea de natură – LA HOBBES – fără legi, viaţă scurtă şi animalică, anarhie naturală şi
egalitate, lipsind ierarhia
- LA GROTIUS, PUFENDROF, LOCKE, KHUN ŞI ROUSSEAU –
ieşirea din starea de natură se face pe baza unui contract, oamenii cad de acord să trăiască în stat.
 Contractul este un eveniment istoric, nu e nevoie sa ne raportăm la un eveniment efectiv, ci este
suficient să construim un model cu valoare normativa
 2 tipuri de contracte – PACTUL DE ASOCIERE(contract orizontal, indivizi egali in starea de
natura, se asociază unii cu alţii)
- PACTUL DE SUPUNERE (contract vertical, corpul politic,
respectiv recunoaşte un conducător, introduce ierarhia politică)
 Jean J. Rousseau consideră că singurul pact legitim în puterea suverană este pactul de asociere, el
neagă afirmatia conform căreia pactul de supunere are aceeasi valoare.

„CONTRACTUL SOCIAL” – JEAN J. ROUSSEAU

 Jean J. Rousseau (1712-1778) filosof francez şi gânditor al iluminismului

 „Contractul Social” (1762)
 ”Emil”, tratat de educaţie
 Un popor se poate dona pe sine unui rege, fiind considerat un act civil, el presupune o deliberare
publica.
 Pactul social = formă de asociere care prin totalul forţelor comune apără şi ocroteşte
persoana/bunurile fiecărui asociat în parte.
= fiecare dintre noi îşi pune in comun intreaga persoana si putere sub conditia
supremă a voinţei generale şi privim apoi pe fiecare membru ca parte indivizibilă
din intreg
 Fiecare individ se află angajat sub un dublu raport – ca membru al suveranului faţă de particular
- Ca membru al statului faţă de
suveran
 În mod egal cele 2 părţi contractante trebuie să se ajute reciproc şi aceiaşi oameni trebuie să
caute a strânge toate foloasele ce decurg din dublul raport. Cine refuză sa se supună voinţei
generale va fi constrans de intreg corpul social. Fara acestea, angajamentele ar deveni absurde,
tiranice şi supuse celor mai mari abuzuri
 Prin noua stare, cea a contractului, omul se lipseşte de multe avantaje pe care le avea in starea de
natura dar este transformat dintr-un –animal prost şi mărginit-, intr-o fiinţă inteligentă, in om.
 Prin contractul social omul câştigă libertatea civila şi dreptul de proprietate asupra lucrurilor ce-i
aparţin – libertatea naturală limitată de forţele individului
- Libertatea civilă limitată de voinţa generală
 Statul faţă de membrii săi este stăpânul tuturor bunurilor lor prin contractul social. Posesorii sunt
apoi consideraţi depozitari ai bunului public.
 Pactul fundamental inlocuieste orice inegalitate fizica pe care natura a putut-o lasa intre oameni
cu o egalitate morală şi legitimă.
 Societatea trebuie condusă doar in interesul comun – vointa particulară tinde spre preferinte
(imposibil ca aceatsa voinţă să fie un garant al acordului comun)
- Voinţa generală tinde spre
egalitate
 Dacă există un stăpân nu mai există un popor suveran
 Suveranitatea este inalienabilă şi indivizibilă – voinţa generală – act de suveranitate= lege
- Voinţa particulară = act judecătoresc = decret
 Pentru ca voinţa generală să fie bine enunţată trebuie să nu existe societate parţială în stat. Voinţa
generală trebuie să plece de la toţi pentru a se aplica tuturor, acesta este principiul adevarat de
 echitate. Toti se obligă în aceleaşi condiţii şi toţi trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi astfel că
suveranul cunoaşte numai corpul naţiunii
 Cât timp cetăţenii sunt supuşi acestor convenţii, ei nu se supun nimănui decâr propriei lor voinţe.
 Este nevoie de o dreptate universală emanată prin raţiune pe lângă dreptatea divină. Obiectul
legilor este întotdeauna general.
 Din luminarea publicului  corpul social şi acordul dintre gândire şi voinţă  cooperarea
deplină între părţi  nevoia de legiuitor
 Legiuitorul – trebuie să îi răpească omului forţele proprii, pentru a-i da altele de care nu se poate
folosi fără ajutorul altuia
- Renunţă la suveranitate şi apoi înzestrează patria cu legi
- Ploitica şi religia au servit la originea naţiunilor ca instrument une celeilalte
- Vede dacă poporul este capabil să indure legile respective
 Arta legiuitorului – a şti să stabilească punctul in care forţa şi voinţa de guvernământ, aflate
mereu in proportie reciprocă se combină în raportul cel mai favorabil statului.
 Libertatea popoarelor se poate câştiga, dar niciodată redobândi, unele popoare sunt uşor de
condus, altele nu.
 Corpul politic – forţă – puterea executivă (guvernamantul – corp mijlocitor pus intre supusi si
suveran, insarcinat cu executarea legilor/menţinerea libertăţii prin executarea legitimă a puterii
executive. Membrii – magistraţi sau rege, Corpul - principe)
- Voinţă – puterea legislativă (poporul)
 Există 3 voinţe în conducere – Voinţa proprie a individului - particulară
- Voinţa comună magist. - corpului
- Voinţa Poporului/Suverană– generală
 Tipuri de guvernământ – DEMOCRAŢIE (suveranul incredintează guvernământul poporului)
- ARISTOCRAŢIE (suveranul incredintează guvernământul unui
număr restâns de oameni)
- MONARHIE (suveranul incredintează guvernământul unui
singur magistrat)
 Degenerare cand guvernamantul – restrânge statul ( nu mai conduce statul după legi ci îşi asumă
puterea suverană)
- dizolvă statul (membrii îşi asuma in mod separat
puterea pe care trebuie sa o exercite in corp)
 Cel mai bun mod de guvernamant este cel sub care cetatenii populează tara si se inmultesc
 Dreptul votului este un drept pe care nimeni si nimic nu il poate rapi cetăţenilor. Alegerile se pot
face prin voturi ori prin tragere la sorţi (ARISTOCRAŢIE – principe ales de alt principe,
MONARHIE – ereditară ori electivă de monarh)

10. Iluminismul

 Perioada – Începutul secolului 18 până în 1789 (odată cu Revoluţia franceza)

 Iluminismul – mişcare Europeană şi totodată o mişcare naţională, curent intelectual şi cultural
- Insistenţa asupra virtuţii, raţiunii, gândirii critice, ştiinţa
- Critica superstiţiilor – ţinta fiind religia şi Biserica
- Mişcare modernizatoare
- De 2 tipuri- radical sau asumat oficial
 S-a manifestat – Iluminismul Francez
- Iluminismul Scoţian
- Iluminismul Italian
- Iluminismul German
- Iluminismul Englez

1. ILUMINISMUL FRANCEZ
 Cei mai importanţi filosofi ai iluminismului sunt cei francezi
 Denis Diderot
- Editor al” ENCICLOPEDIEI” (1751), prezntă suma cunoştinţelor avansate din epocă
- „Istoria filosofică şi politică a celor 2 Indii” (1773)
 Voltaire (intelectual public)
- „Scrisori filosofice” (1734)
- „Dicţionar filosofic” (1764)
- „Scrisori engleze” (1773) – prezntă regimul englez şi critică Biserica Catolica
 Jean J. Rousseau
- „Discurs despre arte şi ştiinţe” (1751)
- „Discurs despre originile inegalitatii” (1754)
 Montesquie
- „Spiritul legilor” (1748)
 - Teoria separaţiei puterilor (cartea 11, capitolul 6)  eliminarea despotismului (puterile cand
se reunesc in aceeasi persoana dau naştere despotismului) – regim republican (virtutea),
regim monarhic (onoarea), regim despotic (teama)
- Limitarea puterilor şi separarea acestora în 3 tipuri – LEGISLATIVĂ (Supremă, legea
naţiunii)
- EXECUTIVĂ (Coroana, legea
civilă)
- JUDICIARĂ (punerea în
aplicare a legii de puterea juriului care nu este o instituţie permanenta, ci una nepermanentă)
-
2. ILUMINISMUL ITALIAN
 Centre – în Sud (Napoli) şi în Marele Ducat al Toscanei
 Caesar Beccaria (din Milano), utilitarist (utilitatea publică imaginată în maniera
contractualismului), împotriva pedepselor medievale, doreşte modernizarea pedepselor.
 „Despre infracţiuni şi despre pedepse” (1764) – anunţă regimul penal modern
 Regimul pedepselor înainte de 1750 era dominat de cruzime şi teroare. Dupa 1750 ele dispar şi
apar închisorile (pedeapsa cel mai des întâlnită), iar o altă soluţie pe care o vedea Beccaria era
sclavia publică.
 El critica tortura, pedepsele crude şi pedeapsa capitală, considerând că pedeapsa trebuie să fie
utilă

3. ILUMINISMUL GERMAN
 Există regiuni cu o influenţă puternică a Bisericii Catolice – contrailuminism
 Emmanuel Kant  „Critica raţiunii pure”
 „Spre pacea eterna” (1795) – proiect de alianţă între statele lumii, cu un
Consiliu Suprem care să arbitreze între puteri cu rolul de instituire a
păcii.
 Eseul „Ce este iluminismul” (1784)

„DESPRE INFRACŢIUNI ŞI DESPRE PEDEPSE” – CAESAR BECCARIA

 Caesar Beccaria (1738-1794), a fost un filosof italian şi un gânditor al iluminismului.

 Scrie, „Despre infracţiuni şi despre pedepse” (1764)
 Legile sunt condiţiile cu care oamenii independenţi şi izolaţi s-au unit în societate pentru a nu mai
trăi într-o stare de război. Principiile stabile de conduită sunt implementate pt a contrabalansa
puternicile impresii ale pasiunilor individului, ce se opun binelui comun, universal.
 Orice pedeapsă care nu izvorăşte din necesitatea absolută este tiranică. Pedepsele sunt o urmare a
necesităţii de a apăra depozitul sănătăţii publice de uzurpările individuale.. Nici un om nu şi-a
cedat gratuit partea din propria sa libertate in vederea binelui public, necesitatea fiind cea care i-a
constrans. Oamenii pun in depozitul public doar o parte care este suficienta pentru a-i determina
pe ceilalti sa o apere. Suma acestor minime parti posibile formează dreptul de a pedepsi, tot ce
este în plus este considerat abuz.
 Numai legile pot stabili pedepse pentru infracţiuni şi aceatsă autoritate nu poate fi atribuită decât
legiuitorului care reprezintă intreaga societate unită printr-un contract social.
 Obligaţia carea leagă în mod egal şi pe cel mai mare şi pe cel mai umil dintre oameni, nu
înseamnă altceva decât că este în interesul tuturor ca pactele utile majortiăţii să fie respectate.
 Cruzimea pedepselor ar fi contrată justiţiei şi naturii contractului social însuşi.
 Judecătorii primesc legile de la societate sau de la suveranul care o reprezintă ca legitim păstrător
al rezultatului real al voinţei tuturor.
 Obstacolele care-i fac pe oamenu sa dea inapoi de la comterea infractiunilor trebuie sa fie cu atat
mai puternica cu cat sunt opuse binelui public si cu cat sunt mai mari indemnurile care-i duc la
comterea de infractiuni – proportie intre infractiuni si pedepse
 Adevărata măsură a infracţiunilor este răul făcut soietăţii. Fiecare infracţiune care vatămă în
interes privat, vatămă şi societatea , dar nu orice infracţiune atrage şi distrugerea ei imediată.
 Opinia că fiecare cetăţean trebuie sa poata face tot ceea ce nu e contrar legilor fara a se teme de
alt inconvenient, formează suflete bune si puternice şi minţi luminate făcându-i pe oameni
virtuoşi.
 Scopul pedepselor este de a-l impedica pe vinovat să aducă noi prejudicii cetăţenilor săi şi s-i
descurajeze pe ceilalţi să comită fapte dăunătoare
 Pedeapsa cu moartea nu este un drept, este un război al naţiunii cu un cetăţean
 Două motive care justifică acest tip de pedeapsă – când, deşi lipsit de libertate condamnatul are
inca suficiente raltii si destula putere sa fie periculos, pentru forma de guvernare stabilita
- Când moartea unui cetăţean ar fi
adevarata si singura modalitate pentru a-i descuraja pe alţii să comită infracţiuni.
 Pentru ca o pedeapsă să fie justă, nu trebuie să aibă decât acele grade de intensitate care sunt
suficiente să-i indepărteze pe oameni de infracţiuni.
 Este mai bine să previi înfracţiunile decât să le pedepseşti. A interzice o mulţime de acţiuni
indiferente nu inseamna a preveni infractiuniole care nu se pot naşte ci înseamnă a crea unele noi,
inseamna a defini cum vrei virtutea si viciul.
 Prevenţiile în locul pedepselor se pot face prin – educaţie (greu dar sigur) şi prin îndemnare prin
sentiment în loc de ordin.
 Tortura nu este legitimă indiferent daca infracţiunea este una certă ori una incertă.
 Nu intensitatea pedepsei are cel mai mare efeect asupra sufletului omenesc, ci durata ei,
sensibilitatea noastra e mai puternic influentata de impresii de o intensitate minima dar repetata
decat de o miscare puternica dar de scurta durata.

11. Iluminismul Scoţian

 Scoţia datează din 1707 şi printr-un act al Uniunii (Anglia + Scoţia), unificarea celor 2 regate,
Regatul Unit al Marii Birtanii şi Scoţiei de Nord
 Din secolul 18 Scoţia devine o ţară dinamică, din punct de vedere cultural, o putere în Europa,
universităţile scoţiene devin promovate – Edinburg, Glasgow
 REPREZENTANŢI
1. Andrew Fletcher – discurs despre miliţii
2. Lord Kames – teorii pedagogice
3. Thomas Reid – teoria cunoaşterii
4. Adam Ferguson
- Inventatorul sociologiei moderne
- „Istoria societăţilor civile” – 1767
5. Francis Hutcheson
- „Teoria simţului moral”
- Teorie care o combate pe cea conform căreia RAŢIUNEA este cea care nu face să ştim ce
este bine şi rău, susţinând că este vorba de fapt, de SIMŢ, despre ceea ce simţim în acel
moment
- Principalul simţ este cel de simpatie
6. Adam Smith
- Profesor de filosofie morală, unul dintre cei mai mari liberali, pe teoriile lui sunt clădite
bazele capitalismului.
 - Inventatorul economiei politice moderne.
- Teoria preţului just – în esenţă producătorii trebuie lăsaţi să îşi stabilească singuri
preţurile – piaţa libera – inegalitate – prosperitatea naţiunii
- În starea de natură nimeni nu profita de nimeni, dar totusi, acele societăţi sunt sărace – în
viziunea lui sunt mizerabile, piaţa liberă fiind morală.
 ”Teoria sentimentelor morale” - 1759
„Avuţia naţiunii” – 1776
- TEORIA STADIILOR ISTORICE – toţi scriu despre istorie, despre mersul omenirii în
istorie TEORIA PROGRESULUI
- Societatea comercială – societate dominată de bani, avuţie, de comerţ
- Există inegalitate de statut
- Per ansamblu este prosperă
- TEORIA DIVIZIUNII MUNCII – totul poate fi de vânzare, toată societatea profită
- Goana după profit este in regulă şi profitabilă la
nivel social
- Oamenii sunt motivaţi de profit şi egoism
7. David Hume(1711-1776)
- Filosof englez, a studian la Edinburg, revoluţionează teoria morală, este un liberal şi
conservator
 „Tratatul despre natura umană”
 „Eseuri politice” – 1741
- Teoretician al moderaţiei. Consideră că schimbările trebuie făcute prudent cu efecte
vizibile peste generaţii.
- Apreciază monarhia fără a fi monarhist şi republica fără a fi republican
- Critică fanatismul religios, este un partizan al libertăţii politice şi de credinţă, regimul
ideal pentru el fiind cel care apără libertatea.

„ESEURI POLITICE” – DAVIDE HUME

 Cârmuirea este întemeiată doar pe opinie, iar opinia este de 2 feluri – cu privire la interes
(sentimentul avantajului general)
- Cu privire la
drept (dreptul fiind – cu privire la putere
- Cu privire la proprietate)
  Oamenii sunt izvorul întregii puteri şi autorităţi şi şi-au abandonat libertatea in mod
voluntrar in vedera păcii şi a ordinii
 Orice cârmuire a fost fondată pe un contract iniţial însă dacă acest lucru nu era posbil cert
este ca la bază a stat cel puţin acţiunea acestui principiu. Uzurparea, cucerirea adică forţa
prin dezvoltarea vechii cârmuiri stă la originea majorităţii celei noi.
 Datoriile morale – bazate pe un instinct natural
- Bazate pe înclinaţii imediate(indeplinite in intregime dintr-un simţ al
obligaţiei)
 Comerţul este probabil să decadă în monarhiile absolute. Guvernul monarhist pare a fi cel
mai înaintat către perfecţiune. Guvernele monarhiste – izvor de progres
Guvernele populare – sursa de degenerare
 FACŢIUNILE– personale (bazatepe prietenie între membrii sau pe duşmănie faţă de adversari)
- Reale (bazate pe difernţa reală de opinie/interes)
 Partidele bazate pe afecte suntşi ele partide reale.
 Din perspectiva realiştilor, singura lege a cârmuirii cunoscută printre oameni este TRADIŢIA ŞI
PRACTICA. RAŢIUNEA este un ghid atât de nesigur încât este întotdeauna expusă îndoielii şi
controversei. Autentica lege a cârmuirii este dată de practica instituită a epocii.
 Societatea ideala – senatorilor să li se încredinţeze intreaga putere executivă
- Reprezentanţii să se întâlnească in comitatele lor proprii unde să deţină toată
puterea legislativă
- Fiecare nouă lege trebuie dezbătută mai intai de senat
- Magistratii pot sa cheme reprezentanţii şi să supună problema spre
examinare
- Senatul posedă toată autoritatea judecătorească a Camerei Lorzilor
- Magistraţii numesc parohii ori preoţii tuturor parohiilor
 Toate cârmuirile libere trebuie să fie formate din 2 adunări – una inferioară + una superioară –
SENAT+ POPOR
 În toate guvernările există o luptă deschisă sau secretă între autoritate si libertate.
 Se opune contractualismului
 Fără Senat poporul este lipsit de înţelepciune iar fără popor Senatul este lipsit de onestitate.
 Trei opinii ale guvernărilor – interes public
- Drept la putere
- Drept la proprietatea privata
 Un guvern îndelungat are un avantaj faţă de celelalte – vechime + stabilitate
 O republică mică este cea mai fericită guvernare din lume, pentru că tot ceea ce se intampla in ea
se afla sub ochiul conducătorilor insa ea poate fi cucerita de o forţă din exterior.

12. Gândirea iudaică

 Anul 70 are loc a doua distrugere a templului – eveniment devastator (Titus)

 Sec 2 – au loc războaie şi rebeliuni, Israelul(provincie Romana inaintea erei noastre)este distrus,
multe triburi ebraice fiind risipite
 120-130 au loc confruntări – Rascoala lui Bar Kohba
 Traian iniţiază o politică dură, cu genocid, iar Hadrian, fiul său a distrus Ierusalimul
 Gândirea iudaică îşi are originile şi se inspira din Vechiul Testament, unde Dumnezeu este
legiuitorul suprem.
 Moise Maimonide (sec 12), gânditor evreu important, elaborează teorii cu privire la legea biblică.
 3 idei principale – 1. Regalitatea biblica – caracter divin, regele il reprezintă pe Dumnezeu, acesta
dându-i un mandat, o protejează (instituţiile), prin ungere (regii sunt unşi – semnul biblic)
2. Poporul ales (elecţiunea divină)
3. Contractul/pactul/legământul (Între poporul ales şi divinitate se încheie
un legământ, relaţia luând forma unui contract)
 Sec 17 – apariţia ştiinţei moderne  secularizare, fenomen important
- Casatoria – entitate contractuală
- Lasă în urmă revenirea spectaculoasă
 Lucrarea „Despre republica evreilor”, lucrare importantă care se preocuopa de modul cum arata
satul evreior in timpurile biblice – intervine Reforma, şi se naşte ideea cum că Biserica Catolică
este o falsă.  Tendinţă ebraizantă
 2 teme importante
1. Monarhie vs Republică
- În secolul 16. Gânditorii politici folosesc tabelul bun/rău, unul/mulţi/puţini, nu exclud unele
regimuri însă in sec. 17 apar gânditori care spun că monarhia este nelegitima când savanţii
descoperă un text – PRIMA CARTE A REGILOR- , poporul cere un rege, pentru că ei au
căzut în păcat.
 - Flavius Iosefus in – Istoria romanilor cu evreii- remarcă faptul că evreii nu aveau monarhie
ori aristocraţie ci formula politică era o TEOCRAŢIE (regim condus de Dumnezeu),
Monarhia fiind ceea ce primeşti când cazi in pacat.
2. Proprietatea
- Până în sec. 17, problema proprietăţii nu este pusă
- James Harrington observă că sistemul politic este influenţat/ depinde de distribuţia
proprietăţii, rolul statului fiind să redistribuie aceste pământuri.
 BARUCH SPINOZA (1632-1677)
- Filosof evreu, marchează şi iluminismul.
- „Tratat teologico-politic” (1670)
- Teoria toleranţei – trebuie să evoluăm către o societate tolerantă, credinţa privată şi publică,
criticând fanatismul religios.
- Antisemitismul
- El spune că credinţa iudaică trebuie tolerată, interpretarea corectă a Vechiului Testament
spune că vechiul Ierusalim era bazat pe toleranţă

„TRATAT TEOLOGICO-POLITIC” – BARUCH SPINOZA

În tratat, Spinoza a prezentat cea mai sistematică critică a iudaismului și a religiei organizate în
general. Spinoza a susținut că teologia și filozofia trebuie să fie păstrate separate, în special în lectura
scripturilor. În timp ce scopul teologiei este ascultarea, filozofia are ca scop înțelegerea adevărului
rațional. Scriptura nu învață filozofia și, prin urmare, nu poate fi făcută să se conformeze cu ea, altfel
sensul Scripturii va fi denaturat. Dimpotrivă, dacă rațiunea este subestimată pentru scripturi, Spinoza
susține că „prejudecățile unui popor obișnuit cu mult timp în urmă ... vor capata înțelegerea lui și o vor
întuneca”.
Spinoza a susținut că presupuse întâmplări supranaturale, și anume profeție și minuni, au de fapt
explicații naturale. El a susținut că Dumnezeu acționează numai după legile propriei naturi și a respins
părerea că Dumnezeu acționează într-un anumit scop. Pentru Spinoza, cei care cred că Dumnezeu
acționează într-un anumit scop sunt amăgiți și își proiectează speranțele și temerile asupra lucrărilor
naturii.
Spinoza a fost de acord cu Thomas Hobbes că dacă fiecare om ar trebui să se descurce pentru el
însuși, cu nimic altceva decât cu brațul drept pe care să se bazeze, atunci viața omului ar fi „urâtă, brutală
și scurtă” [4]. Viața cu adevărat umană este posibilă doar într-o comunitate organizată, adică într-un stat
sau comunitate. Statul asigură securitatea vieții, membrelor și proprietății; aduce la îndemâna fiecărui
individ multe necesități ale vieții pe care nu le-a putut produce singur; și stabilește timpul și energia
suficientă pentru dezvoltarea superioară a puterilor umane. Acum existența unui stat depinde de un fel de
acord implicit din partea membrilor sau cetățenilor să se supună autorității suverane care îl guvernează.
Într-o stare nimănui nu i se poate permite să facă așa cum dorește. Fiecare cetățean este obligat să se
supună legilor sale; și el nu este liber nici măcar să interpreteze legile într-o manieră specială. Aceasta
pare la început o pierdere a libertății din partea indivizilor și instituirea unei puteri absolute asupra lor. Cu
toate acestea, nu este chiar așa. În primul rând, fără avantajele unui stat organizat, individul obișnuit ar fi
atât de supus pericolelor și greutăților de tot felul, cât și propriilor sale pasiuni, încât nu ar putea fi numit
liber în niciun sens real al termenului, cel puțin în toate simțul că Spinoza l-a folosit. Omul are nevoie de
stat nu numai ca să-l salveze de ceilalți, ci și de propriile sale impulsuri inferioare și să-i permită să ducă o
viață de rațiune, care singur este cu adevărat uman. În al doilea rând, suveranitatea statului nu este
niciodată cu adevărat absolută. Este adevărat că aproape orice fel de guvern este mai bun decât niciunul,
așa că merită să suportăm mult ceea ce este neliniștitor, mai degrabă decât să tulburăm pacea. Dar un
guvern rezonabil înțelept va încerca chiar în propriul său interes să asigure buna voință și cooperarea
cetățenilor săi, abținându-se de la măsuri nejustificate și va permite sau chiar va încuraja cetățenii săi să
promoveze reformele, cu condiția să folosească mijloace pașnice. În acest fel, statul se sprijină, în ultimă
instanță, pe voința unită a cetățenilor, pe ceea ce Jean-Jacques Rousseau, care a citit Spinoza, a numit
ulterior „voința generală”
Spinoza scrie uneori ca și cum statul ar fi confirmat suveranitatea absolută. Dar asta se datorează
în principal opoziției sale hotărâte față de orice fel de control ecleziastic asupra acesteia. Deși este pregătit
să sprijine ceea ce poate fi numit religie de stat, ca un fel de ciment spiritual, totuși relatarea sa despre
această religie este de natură să o facă acceptabilă pentru adepții oricăreia dintre crezurile istorice, pentru
deisti, panteisti și toate celelalte, cu condiția să nu fie credincioși sau necredincioși fanatici. Într-adevăr,
în interesul libertății de gândire și de exprimare, Spinoza ar încredința guvernului civil ceva care să se
apropie de suveranitatea absolută pentru a rezista eficient tiraniei bisericilor militante.
Una dintre cele mai marcante caracteristici din teoria politică a lui Spinoza este principiul său de
bază potrivit căruia „dreptul este puterea”. Acest principiu l-a aplicat sistematic la întreaga problemă a
guvernului și părea destul de mulțumit de realizarea sa, în măsura în care i-a permis să trateze teoria
politică într-un spirit științific, ca și cum ar avea de-a face cu matematica aplicată. Identificarea sau
corelarea dreptului cu puterea a provocat multe neînțelegeri. Oamenii credeau că Spinoza a redus
dreptatea la forța brută. Dar Spinoza era foarte departe de a aproba Realpolitik. În filosofia lui Spinoza,
termenul „putere” (așa cum ar trebui clar din filosofia sa morală) înseamnă mult mai mult decât forța
fizică. Într-un pasaj din apropierea sfârșitului Tratatului său politic, el afirmă explicit că „puterea umană
constă în principal în puterea minții și a intelectului” - ea constă, de fapt, din toate capacitățile și
aptitudinile umane, în special cele mai înalte. Concepută corect, întreaga filozofie a lui Spinoza lasă un
spațiu larg de acțiune pentru motivele ideale din viața individului și a comunității.
Spinoza discută principalele tipuri de state sau principalele tipuri de guvernări, și anume
Monarhia, Aristocrația și Democrația. Fiecare are propriile particularități și are nevoie de garanții
speciale, dacă este să realizeze funcția primară a unui stat. Monarhia poate degenera în Tiranie, cu
excepția cazului în care este supusă diferitelor controale constituționale care vor împiedica orice tentativă
de autocrație. În mod similar, aristocrația poate degenera în Oligarhie și are nevoie de controale
analogice. În general, Spinoza favorizează democrația, prin care a însemnat orice fel de guvern
reprezentativ. În cazul democrației, comunitatea și guvernul sunt mai aproape identice decât în cazul
Monarhiei sau Aristocrației; în consecință, o democrație este cel mai puțin probabil să experimenteze
coliziuni frecvente între popor și guvern și astfel este cea mai bine adaptată pentru a asigura și menține
acea pace, pe care trebuie să o asigure afacerea statului.

13. Constituţia SUA

 PARTEA INTRODUCTIVA
- Initial autorulvorbestedespre Declaratia de Independenta din 1776 pe care o clasifica vitala in
vederea adoptarii Constitutiei.
- TermenulConstitutie nu desemnaun document ci mai degraba ceea ce numim „regim politic”. O
suma a institutiilor si regulilor fundamentale
- ConstitutiaStatelor Unite ale Americii a fost adoptata in anul 1787
- Inainte de aparitia Constitutiei, existau asa numitele „Carta” precum „Magna Charta Libertatum”
emisa in 1215 in Anglia
- Pebazaconstitutiei, se dorea stabilirea legitimitatii conducatorului
- Termenul de „constitutie” a mai fost regasit in America sub diverse forme in diferite documente
precum „Constitutiile Fundamentale ale Carolinei”
- Cu toateacestea, statele americane AVEAU nevoie de o constitutiecomuna
 CINE SUNT AUTORII CONSTITUTIEI?
- Reprezentantii din toatestateleconvocati la congres.Congresul a avutloc la Philadephia
- Au fost absente de marca precum Thomas Jefferson, autorul principal al „Declaratiei de
Independenta”. John Adams, principalul arhitect al Constitutiei statului Massachusetts (1780)
- Rhode Island a refuzat sa trimita vreun delegat din cauza ostilitatilor dintre ei si restul statelor
SUA
- Autorulspuneca au fost multe interventii importante in cadrul congresului, ca 15 delegati nu au
semnat documentul.
- Principalularhitect, spuneAvramescu, este James Madison (cel care va fi ulterior si presedinte al
SUA), textul fiind bazat pe planul sau al unei guvernari cu 3 ramuri separate. Este si principalul
autor al „Cartei Drepturilor”
- In total au participat 55 de oameni, dintre care 25 aveau educatie juridica, marea majoritate
apartinea diferitelor confesiuni protestante, restul fiind anglicani. Majoritatea au continuat cariera
in politica: 11 alesi in Camera Reprezentantilor, 15 desemnati senatori. Altii au ajuns ministri,
judecatori sau ambasadori. George Washington si James Madison au ajuns, ulterior, presedinti.
 DEZBATERILE CONVENTIEI DE LA PHIDALEPHIA
- Au inceput de 25 mai 1787
- Primulproiect de Constitutie considerat de membrii Conventiei a fost „Planul Virginia”.In „Planul
Virginia”, locul central in schema propusa l-ar fi avut o camera inferioara aleasa de popor in
proportie cu numarul populatiei din fiecare stat. Asta ar fi dus la respingerea planului de catre
delegatii statelor mai mici
- Regimulpropus de „Planul Virginia” ar fi fostmaidegrabaparlamentar. In „Planul Virginia”,
legislativul ar fi avut 2 camere, executivul ales de legislativul federal. Planul a fost RESPINS
- Statelemici au elaboratun plan alternativ: „Planul New Jersey”. In cadrul acestui plan, Conventia
nu trebuia sa aprobe o noua Constituie, ci sa adopte doar unele modificari ale
propunerilorexistente.
- Cat despreorganizarealucrarilor, George Washington a fost ales in unanimitate drept presedinte al
Conventiei in unanimitate.
- La iesirea din sala unde se tinuse conventia, sotia primarului din Philadephia l-ar fi intrebat pe
Benjamin Franklin „Ei, ce este? Monarhie sau republica?”. Raspunsul ar fi fost „Republica,
stimata doamna, daca o vetiputeamentine”
 RATIFICAREA CONSTITUTIEI
- La sfarsitulluniiseptembriea anului 1787, Congresul Confederatiei s-a intalnit pentru a dezbate
textul inaintat de Conventia de la Philadelphia. Opinia generala nu era una favorabila, pentru ca
unii membri ai Congresului considerau ca delegatii de la Conventia si-uau depasit atributiile in
vederea revizuirii Articolelor.
- Dupa 3 zile de dezbateri, Congresul a decis sa trimita statelor spre ratificare documentul fara sa se
pronunte asupra acestuia.
- Constitutiatrebuieratificata individual, de catre fiecare stat. Trebuie un numar minim de 9 state.
- Dintre state, 12 au convocat conventii constitutionalealese de popor.Intr-un grup de 5 state,
ratificarea s-a facut rapid, incepand cu 7 decembri 1787, prima data in Delaware, apoi in
Pensylvania, New Jersey, Georgia si Connecticut.
- Massachussetts s-a opus, a fost nevoie de un vot, care a fost foarte strans, dar constitutia a trecut
pana la urma, sub pretentia ca aceasta va fi ulterior amendata. Principala problema fiind
necesitatea introducerii unei Carte a Drepturilor
- La 26 iulie 1788, Constitutia era ratificata de 11 state, suficient pentru a intra in vigoare.
 PLANUL CONSTITUTIEI
- Constitutia din 1787 este un document concis. Cu 4543 de cuvinte, este una dintre
celemaiscurteConstitutii.Initial a avutdoar 7 articolePrimele 3 introduc, in ordine, cele 3 puteri
(Legislativul, Executivul si Juridicul)
- Cu toateacestea, Constitutia din 1787 poate fi privita ca un produs al unor accidente si
compromisuri. In forma in care a fost adopotata, ea nu raspundea asteptarilor nici unuia dintre
participantii la Conventia de la Philadelphia. Planului initial a lui James Madison era foarte diferit
de rezultatul final. El dorea o autoritate centrala puternica, care sa aiba dreptul de a invalida legile
statelor. Aceastea nu ar mai fi avut aproape nici un fel de autoritate la nivel local.
 CONSTITUTIE DEMOCRATICA?
- Frecvent SUA suntnumite „Ceamaivechedemocratie”Cu toateacestea, Constitutia SUA nu a fost
elaborata ca o constitutie democratica. Multi dintre participantii Conventiei de la Philadelphia
priveau democratia ca pe unregimpredispus la instabilitate.
- Constitutia nu a fost democratica, ci republicana. Asta nu inseamna, totusi, ca intemeietorii
republicii si-au propus unregimautoritarsau antidemocratic.
- SUA eraucelmai aproape de un regim popular. Adultii aveau drept de vot, clasa proprietarilor era
considerabila, legileeraurelativechitabile.Cu timpul, formula republicana s-a modificat in
sensulintaririielementului democratic
 CEA MAI VECHE CONSTITUTIE?
- Se spunedespreConstitutia Americii ca ar fi fost cea mai veche constitutie. Afirmatia este
inexacta. Formulele constitutionale ale Marii Britanii erau aproape complet precizate atunci cand
se dezbateau ideileConstitutiei la Philadelphia.
- Este ceamaiveche constitutiei indreptata catre democratie? Fals! Una dintre primele constitutii
democratice a fost in Corsica, in 1755. Liderul caestei republici, Pasquale Paoli fiind foarte
apreciat in coloniileamericane.
 TERITORIUL
- SUA a ajuns la actuala configuratie la 21 august 1959, cand Hawai a fost admis ca cel de-al 50lea
stat.Constitutia din 1787 prevede la Art IV, un mecanism al exstinderii teritoriului republicii
federale.
 POPULATIA
- Constitutiaamericanastabilesterecensamantul ca pe un instrument politic fundamental.
Primulrecensamantdesfasurat sub autoritatea Constitutiei s-a desfasurat in 1790, cand populatia
era de doar aproximativ 4 milioane de locuitori, cam cat are Moldova in prezent.
 SUVERANITATEA
- Stateleamericanesuntuneori descrise cafiindentitati „suverane”Realitateaestecaraportul dintre
Uniune si Statele componente nu este cu totul clarificat nicipana in
present.Sedezbateaaceastachestiune inca de la Conventia de la Philadelphia. Unii erau pentru un
stat central puternic, altii pentru o simpla aliantaintre state suverane.
 SECESIUNEA
- Constitutia nu prevedenimic in legatura cu posibilitatea de secesiun al unui stat al Uniunii
- Au existat, totusi, in istorie tentative notabile de secesiune precum in Conventia de la Hartford
(1814-1815), convocata de legislativul din Massachussets
 CETATENIA
- In constitutie se puneproblemacetateniei. Nimeni nu poatedeveni presedinte daca nu
estenascutcetatean SUA
- Senatoriisideputatiitrebuie sa fi fost cetateni de 9 respectiv 7 ani
- Constitutia a jucatun rol important in ceea ce priveste cetatenia oamenilor de rand. La inceput,
negrii/sclavii nu erau socotiti cetateni in numeroase state. Acest lucru s-a schimbat prin
Amendamentul XIV prin care se stabilea cetatenia tuturor persoanelor nascute in SUA (1868).
Aceasta anula decizia Dred Scott (1857) care stabilise ca negrii nu suntcetateniamericani
- PrevederileConstitutiei SUA explica o carcacteristica greu de inteles pentru un european. Din
punct de vedere al relatiilor internationale, exista un singur stat: „Statele Unite ale Ameiricii” cu o
singura cetatenie mentionata pe pasaport
 INSTITUTII POLITICE
- CONGRESUL: Institutiacentrala. O entitate legislativă bicamerală, constând din Camera
Reprezentanților, camera inferioară, și Senat, camera sa superioară. Constituția Statelor Unite ale
Americii desemnează explicit că toate puterile legislative ale guvernului federal sunt doar ale
Congresului. Puterile Congresului sunt limitate la cele enumerate de Constituție; toate celelalte
puteri fiind rezervate statelor federației și poporului. Congresul poate reglementa comerțul
interstatal și internațional, taxarea, poate organiza funcționarea curților de justiție, menține forțele
 militare ale țării, declara război, precum are și alte puteri necesare și corecte, conform originalului
necessary and proper powers.
- COLEGIUL ELECTORAL: S-a pus problema modului de organizare in acest sens in vederea
alegerii Presedintelui la Conventia de la Philadelphia din 1787. Părinţii Fondatori ai naţiunii
americane au stabilit existenţa Colegiului Electoral prin Constituţia Statelor Unite, în vigoare din
4 martie 1787 , ca pe un compromis între alegerea preşedinelui prin votul Congresului şi alegerea
acestuia prin vot popular.
- Alegereapreşedintelui de către Congres a avut un suport substanţial, dar a fost respinsă pentru că
se considera că a da prea multă putere Congresului, adică unui grup mic de oameni, era periculos
- PRESEDINTELE:Celmaivizibil element al arhitecturii constitutionale americane. Presedintia
americana a fost numita o „Presedintieimperiala”.Puterilepresedinteluisuntprecizate in textul
Articolului II al Constitutiei.Titlul de Presedintea aparut inaintea Constitutiei din 1787. Congresul
unicamreal creat de Articolele Confederatiei era condus de unPresedinte.
- VICEPRESEDINTELE: Constitutiadeschideacaleapt ca Presedintele si vicepresedintele sa fie din
partide diferite pentru a se putea tempera unulpecelalalt
- SUCCESIUNEA:Conform Constitutiei, dacapresedintele moare, vicepresedintele preia atributiile,
nu devine presedinte. S-a intamplat in 1841 cand Henry Harrison a murit, fiind la acea vreme
presedintele ales
 LIMITELE MANDATELOR:
- Constitutiaprecizeaza: Presedintele (4 ani); Senatorul (6 ani); Membru al
CamereiReprezentantilor (2 ani).Durata nu esteintamplatoare, ci pe bza
teorieirotatieifunctiilordemnitarilor.
 CURTEA SUPREMA:
- Conform constitutiei de la 1787, Curtea Suprema nu avea un rol important ci mai degraba
decorativ. Aceasta a capatat putere ulterior, odata cu trecerea anilor
 FORMA REPUBLICANA DE GUVERNARE
- Art IV al Constitutiei stabileste ca SUA vor garanta fiecarui stat „o forma republicana de
guvernare”, fara a se explicaintelesulacesteiexpresii.
 SISTEMUL PREZIDENTIAL IN AMERICA
- S-a conferintimpresiaca in America avem parte de un presedinte extrem de puternic si un Congres
slab. Impresie gresita, mai ales in secolul 19, in care am avut mai degraba un Congres
puternicsipresedintislabi.
 SISTEMUL ELECTORAL
- Statutulconstitutonal al sistemului electoral estedestul de complex.Sistemul in SUA este al
majoritatii relative, desi nu este direct stipulat in Constitutia din 1787
- ConformtextuluiConstitutiei din 1787, deducem ca Fondatorii aderau la principiul votului
majoritar. Sistemele de vot proportionale nefiind teoretizate la vremea la care se intocmea
Constitutia, ci abia la jumatateasecolului 19.
 NORMA DE REPREZENTARE
- Spredeosebire de sistemul electoral, norma de reprezentare estementionata in Constitutie:
- Conform Constitutiei din 1787, Camera Reprezentantilor urma sa aiba un reprezentat la fiecare
30.000 de loc, ceea ce poate da impresia ca se dorea o reprezentare cat mai exacta.
- Impresiaestefalsa, la acea vreme populatia era extrem de redusa, norma de reprezentare a facut ca
primul Congres sa fie foarte mic: 21 de senator, 59 de membrii ai Camerei Reprezentantilor
 PARTIDELE POLITICE
- Nu se face nicio referire la acestea in Constitutie. Principalele 2 partidepolitice din SUA: Partidul
Democrat, Partidul Republican
 PROPRIETATEA PRIVATA
- Bazatapeteorialui John Locke
 ECONOMIE SI SOCIETATE:
- „Putereapungii” Prima putere mentionata pelistaputerilorCongresuluiesteaceea de a colecta taxe.
Constitutia a fostnumita un document „pro-taxe” in vederea stabilitatii statale
 PROHIBITIA
- A fosteliminata in anul 1933, prin amendamentul XX, singurul amendament din Constitutie care
abroga alt amendament.
 INTERZICEREA PEDEPSELOR CRUDE SI NEOBISNUITE
- Prinintermediulpreluarii din „Bill of Rights” din Anglia.
 SCLAVIA SI DISCRIMINAREA RASIALA
 RAZBOIUL
- Conform Constitutiei, puterea de a declara razboi esteinvestita in
CongresPrevederileconstitutionale in ceea ce priveste razboiul sunt prudente si echilibrate.
 CARTA DREPTURILOR
 George Mason a propus la Conventia de la Philadelphia o declaratie a drepturilor in Constitutia
federala. Propunerea a fostrespinsa. CartaDrepturilor a intrat in vigoare la 15 Decembrie 1791 ,
dupa ce grupul de 10 amendamente a fost ratificat de legislativele unui numar suficient de state
 DREPTUL LA JUDECATA CU JURIU
- Protejat de 2 amendamente din Carta Drepturilor si de articolul III al Constitutiei din 1787
 DREPTUL DE A PURTA ARME
- Unuldintrecelemai cunoscute drepturi consfintite de Constitutia Statelor Unite dar si unul
dintrecelemaicontroversate.La baza a stat ideea ca dreptul de a purta arme al populatiei poate fi o
pazaimpotrivatiraniei.
- Prinacestdrept, se constituiau militiile civile care puteau fi convocate de catreCongres
- Dreptintensdezbatutinca de la inceputurileConstitutiei. La baza a stat, cum spuneam, puterea
Congresului de a reprima violenta interna fara a se baza exclusiv pe o armata permanenta
 LIBERTATEA CUVANTULUI SI A TIPARULUI
- Unadintrecelemai cunoscute prevederi ale CarteiDrepturilor.Dreptulenglezprevedeanumeroase
restrictii relative la libertatea cuvantului. Critica religioasa era interpretatacablasfemie
- La finelesecolului al XVIII-lea exista deja o ideologie liberala cu privire la rolul presei politice,
acela de a le permite cetatenilor sa tina sub observatie Guvernul si de a facilita dezbaterea politica
la nivelulsocietatii.
- Se aduagasi o toleranta ridicata a societatii la un gen de retorica stridenta in materie politica.
Ziarele timpului sunt pline de acuzatii si invective care, in alte sitautii, ar fi fost interpretate ca un
semn al anarhiei
- In secolul XX, Curtea Suprema a clarificat prevederile amendamentului I cu privire la modalitati
de expresie contemporane, cum ar fi comunicarea pe internet sau prin televiziune.
 DREPTUL LA VOT
- FaptulcatextulConstitutiei dateaza din 1787 explica si absenta garantarii dreptului la vot in textul
constitutiei. Singurul pasaj unde apare un drept de vot exstins este in Articolul I, unde se
precizeaza ca pentru alegerea Camerei Reprezentatilor, calificarile necesare alegatorilor vor fi
identice pentru alegerea Camerei celei mai numeroase a Legislativului.
- Calificarilealegatorilor au variat in functie de legile in vigoare. La inceput, aveai drept de vot
daca erai alb, barbat, posesor de proprietate si aveai resedinta stabila in statulrespective
- SUA aacordatdestul de tarziu dreptul femeilor de a vota.Amendamentul XIX a consfintitun drept
care era deja exercitat, la nivel LOCAL, de unele femei inca din perioada coloniala. In 1790 New
Jersey a devenit primul stat care a recunoscut explicit dreptul femeilor de a vota
 DREPTURILE POPORULUI
- Celemaicunoscutecuvinte al Constitutiei din 1787 sunt cele din Preambul: „We, the People”.
- Constitutiaesteastfel o expresie a vointeiPoporului.Cu toateacestea, nu exista o explicatie a
doctrinei suveranitatii populare
- Pentru a intelege de ce s-a votat Constitutia in numele „Poporului”, trebuie urmarit filonul ideilor
cu privire la suprematiapopulara
- O sursamajora a ideilor democratice si republicane ale perioadei revolutionare este doctrina
contractualista, cunoscuta mai nou ca teorie a „Contractului social”. In esenta, contractualismul
sustine ca puterea politica este bazata pe consimtamant, iar acest consimtamant se exprima sub
forma unui contract, tacitc sau explicit. Contractualismul a fost extrem de influent in secolele
XVII si XVIII, iar principalul sau autor John Locke, era citit cu atentie in coloniileamericane.
- Ideea suveranitatii populare a jucat un rol important inca din stadiul premergator Coventiei de la
Philadelphia, cand ganditori precum Madison au explorat posibilitatea convocarii unei conventii
constitutionalefaraacordulstatelor.
 INTERPRETARE
- Constitutia SUA nu este un text juridic. Cu toate ca se mentioneaza pe sine ca legesuprema a tarii.
In realitate, Avramescuconsidera ca este o carte politica adoptata intr-o conventie unde
negocierile politice i-au dat forma si unde argumentele in favoarea sa au fost avansate de unii
dintre cei mai importanti teoreticieni ai politicii.
 AMENDARE
- Prevederile relative la amendarea Constitutiei sunt cuprinse in Articolul V.CeledouaCamere ale
Congresului trebuie sa voteze un amendament cu doua treimi, dupa care acest amendament
trebuie ratificat de catre cel putin trei patrimi din Legislativele statelor.
- Este o proceduradificila, mai ales ca SUA s-a extins la 50 de state. Asta a condus la amendarea
textului, din 1787 pana acum de abia 27 de ori, in comparatie cu Constitutia germana, din 1949,
care a fost amendata de peste 50 de ori pana in acest moment.
 EVOLUTIA CONSTITUTIEI
- Asa cum spuneam, Constitutiaamericana s-a schimbat de-alungul impului fiind adaugate doar 27
de amendamente, la cele 7 articole initiale. Pe langa acestea au fost numeroase decizii ale Curtii
Supreme care au modificat radical interpretarea unoradintreprevederileconstitutionale.
- Actuala Constitutie a SUA este o opera colectiva. Inceputul sau oficial este textul semnat de 39 de
delegati la Conventia de la Philadelphia. La acesta s-au adaugat amendamentele dezbatute in
Congres si in conventiile constitutionale ale statelor Uniunii.
- Cea mai remarcabila trasatura a Constitutiei americane este transformarea sa intr-o componenta a
culturii populare. Si in alte state Constitutia este importanta. Insa nicaieri Constitutia nu este intr-
o asemenea masura un element de veneratie. Identitatea nationala americana este, in buna masura,
construita in jurul Constitutiei.