Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
IrsayLaszlo Ortezesiproteze2016
IrsayLaszlo Ortezesiproteze2016
ORTEZE ȘI PROTEZE
ORTEZE ȘI PROTEZE
Coordonator: Irsay László
Cluj Napoca
2016
© EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ “IULIU HAŢIEGANU”
CLUJ-NAPOCA
Orteze şi proteze
I. Popa, Alina
615.477.2
Referenți: Conf. Dr. Ioan Onac, Șef de lucr. Dr. Rodica Ungur
Toate drepturile acestei ediţii sunt rezervate Editurii Medicale Universitare “Iuliu
Haţieganu”. Tipărit în România. Nicio parte din această lucrare nu poate fi
reprodusă sub nicio formă, prin niciun mijloc mecanic sau electronic, sau stocată
într-o bază de date fără acordul prealabil, în scris, al editurii.
Copyright © 2016
PRINTED IN ROMÂNIA
CUPRINS
I.1. DEFINIŢII
7
În anii 1970 apare fabricarea cu ajutorul programelor computerizate
(CAD/CAM – computer aided design/manufacture), care a reprezentat un al salt
uriaș în perfecționarea și individualizarea dispozitivelor.
Materialele folosite la începutul secolului trecut au fost reprezentate de
metale, piele și lemn. În ultimii 70-80 de ani o parte din aceste materiale au fost
înlocuite de aliaje ușoare de metal, materiale textile sau plastic. Materialele plastice
au adus un salt în acest domeniu datrită faptului că sunt ușoare, durabile, ușor de
modelat și de întreținut. Selecția materialelor depinde de segmentul care urmează
să fie asistat și de scopul aplicării. Cu cât forțele de încărcare sunt mai mari cu atât
rezisența materialelor trebuie să fie mai mare.
În alegerea materialelor se va ține cont de obiectivele dispozitivului și de
principalele caracteristici ale materialelor folosite: rezistență (strength), rigiditate
(stifness), durabilitate, densitate, rezistență la coroziune.
1. Rezistența unui material este determinată de forța maximă de compresiune
externă la care poate fi expus la încărcare. Această forța este deosebit de
importantă în dispozitivele membrelor inferioare, în care încărcarea forțelor
asociate cu mersul poate fi foarte mare.
2. Rigiditatea este capacitatea materialului de a rezista la forțe de îndoire.
Acesta devine importantă când materialul este supus unei forțe de deformare
sau de îndoire. Rigiditatea mare a unui material se traduce prin flexibilitate
redusă. Se folosesc materiale rigide când se dorește o stabilitate ridicată ( ex.
fractură), iar materiale flexibile se pot folosi în situații care nu necesită
corectarea unei curburi (ex. corset lombar).
3. Durabilitatea unui material este determinată de capacitatea sa de a rezista la
cicluri repetate de încărcare sau descărcare în timpul activităților funcționale.
Sarcini repetate compromit puterea materialului și îi cresc riscul de fisurare
sau rupere. Această problemă mecanică poate fi o problemă la interfața
materialelor cu diferite caracteristici.
4. Densitatea este greutatea materialului pe unitatea de volum, determină
costul energiei în timpul activităților funcționale în timp ce un pacient poartă
un dispozitiv protetic sau ortetic. Deși, scopul este de a oferi un dispozitiv cât
mai ușor posibil, puterea, durabilitate, rezistență la oboseală sunt
caracteristici care necesită un material mai dens.
5. Rezistența la coroziune este gradul cu care materialul este susceptibil la
degradare chimică, mai ales prin oxidare. Multe dintre materialele folosite
pentru orteze sau proteze au o termoconductibilitate înaltă, adică rețin
8
căldura, ceea ce determină o transpirație mai abundentă. Acumularea de
transpirații facilitează procesul de coroziune. Unele orteze sau proteze de
membru inferior la pacienții cu incontinență pot fi mai ușor penetrate de
lichide biologice, care cresc procesele de coroziune.
6. Ușurința de fabricare, de modelare individualizată.
Piele
Cândva foarte utilizată, actual pielea poate fi găsită, mai ales în proteze,
pentru benzi de susţinere, curele sau acoperirea unor structuri metalice. Calităţiile
practice ale pielii sunt: stabilitate dimensională (nu se întinde), se mulează ușor pe
suprafețe, porozitate, permeabilitate pentru vaporii de apă.
Metale
În mod curent se folosesc 3 categorii de metale: oţel şi alte aliaje, aluminiu,
aliaje de titaniu şi magneziu. Componenta metalică se alege în funcţie de rolul
acesteia şi preferinţele particulare ale pacientului.
Oțelul este un aliaj rezistent, ieftin, durabil, dar foarte dens (greu) și nu
rezistă la coroziune. Componentele metalice din oțel pot fi învelite cu un film subțire
de crom care oferă rezistență la procesele de oxidare.
Aliajele de aluminiu sunt foarte potrivite pentru fabricarea de orteze și
proteze pentru că prezintă un raport rezistenţă/greutate bună și sunt rezistente la
coroziunile atmosferice, dar nu și la secrețiile biologice acide sau alcaline
(transpirații, urină).
Aliajele de titaniu și magneziu sunt folosite frecvent în fabricarea de
proteze, rar la orteze. Au o rezistenţă similară cu oţelul, dar densitatea este cu
aproximativ 60% mai mică, deci sunt mai uşoare. Folosirea protezelor cu acest tip
de componente cere costuri energetice mai mici din partea pacientului. Având în
vedere că sunt dificil de fabricat sunt folosite în piese prefabricate.
Lemn
Are multe calități utile: este accesibil, uşor, rezistent, poate fi ușor de
modelat. Actual nu este utilizat în fabricarea de orteze și proteze doar în centre
unde accesibilitatea la metale este redusă.
9
Materiale plastice
Materialele plastice sunt utilizate pe scară largă la fabricarea de orteze și
proteze pentru că se pot mula pe un model. În mod curent se clasifică în materiale
termomaleabile (engl. thermoplastic) și termorigide (engl. thermosetting).
Materialele TERMOMALEABILE sunt modelabile când sunt încălzite şi
devin rigide când se răcesc. În funcție de temperatura necesară pot fi clasificate în
materiale care se modelează la temperaturi scăzute, acestea poti fi mulate direct pe
segmentul bolnavului și materiale care se modelează la temperaturi mai crescute,
situație când este nevoie de un mulaj. Avantajul acestor materiale este faptul că pot
fi refolosite prin reîncălzire, sunt relativ rezistente și nu e nevoie de echipament
special, doar de baie de apă caldă, foarfecă, pistol de căldură (“heat gun”).
Grosimea materialul folosit este sub 1 cm. Materialul devine casant la frig extrem,
zgârieturi sau căldură mare.
Materialele TERMORIGIDE au nevoie de un mulaj/model, apoi sunt tratate
termic sau chimic pentru a se solidifica şi a își menţine forma. Sunt stabile
structural, nu pot fi reîncălzite fără distrugerea proprietăţilor fizice. Calitatea rigidă
oferă avantajul folosirii în orteze unde forțele sunt mari cum este în cazul corsetelor.
Materiale plastice de tip SPUMĂ sunt folosite ca şi interfaţă între piele şi
orteză sau proteză. Au calitatea că sunt comprimabile în mod variabil, se mulează
bine pe piele, absorb şocul și difuzează căldura. Se folosesc mai ales la nivelul
proeminenţelor osoase. Pot fi grupate în 2 clase: cu celule deschise (celulele
comunică) sau cu celule închise (celulele nu comunică) –aceste materiale sunt
impermeabile pentru secreţiile bolnavilor. Majoritatea nu necesită încălzire.
10
Etapa 2: se fabrică un mulaj negativ (important pentru oretezele de la nivelul
coloanei și proteze)
Etapa 3: crearea unui mulaj pozitiv tridimensional al membrului sau segmentul de
corp
Etapa 4: modificarea mulajului pozitiv
Etapa 5: fabricarea propriu-zisă a ortezei sau protezei în jurul mulajului pozitiv cu
adăugarea unor elemente funcționale (căptușeală, benzi de susținere sau de fixare)
Etapa 6: montarea dispozitivului
În unele cazuri, modificarea sau ajustarea ulterioară este necesară pentru a
atinge o fixare și funcționare optimă.
I.4. CLASIFICARE
Pantofi Shoes S
Orteze de picior Foot orthosis FO
Orteză de gleznă-picior Ankle- foot orthosis AFO
Orteză de genunchi-gleznă-picior Knee-ankle-foot KAFO
orthosis
Orteză de genunchi Knee orthosis KO
Orteză de trunchi-șold-genunchi-gleznă-picior Trunk-hip-knee- THKAFO
ankle-foot orthosis
ORTEZE SPINALE
ORTEZE PEDIATRICE
13
Ortezele mai pot fi clasificate și în funcție de tipul de restricție:
1. articular
x în funcție de nivel (de deget, picior etc.)
x poziția articulației (flexie, extensie)
x articulația implicată și mișcarea imprimată
x în funcție de scop: imobilizare, restricție, mobilizare
x opțiuni de fixare: dorsal, volar, circumferențial, ulnar, radial etc.
2. non-articular
x în funcție de nivel (humerus, tibie, coapsă etc.)
x opțiuni de fixare: dorsal, volar, circumferențial, anterior, posterior etc.
14
I.5. PRINCIPII BIOMECANICE DE FABRICAȚIE
Fabricarea unei orteze ideale din punct de vedere practic are anumite
impedimente, deoarece fiecare orteză se supune la anumite principii biomecanice,
care sunt dictate mai ales de legile fizicii. Există câteva principii biomecanice care
trebuie respectate concomitent la fabricarea ortezelor.
Proprietățile unei orteze ideale sunt:
x Greutate redusă
x Ajustabil/reglabil pentru diferitele faze evolutive ale bolii și pentru mai mulți
bolnavi, secvențial
x Funcțional
x Aspect cosmetic
x Cost redus
x Durabilitate mare
x Material ieftin, ușor
x Ușor de aplicat și îndepărtat
x Usor de întreținut și curățat
x Aerare pentru a evita lacerarea de țesuturi
x Acces pentru tub de dren sau pungă de colecție.
2. Principiul echilibrului
Suma forțelor și momentelor de încovoiere create trebuie să fie egală cu
zero. Acest principiu se explică cel mai bine prin sistemul cu trei puncte de presiune
în care o forță primară este aplicată între două forțe opuse, astfel încât suma celor
trei este egală cu zero (Fig. 1).
F3= F2 + F1
F1+ F2+F3 = 0
Figura 1
În această situație forța primară este de mărime bine definită și situată într-
un punct în care mișcarea este fie inhibată sau facilitată, în funcție de designul
funcțional al ortezei. Dacă nu se respectă acest principiu apar leziuni tegumentare.
16
CAPITOLUL II. ORTEZELE MEMBRULUI SUPERIOR
17
– Stabilizare proximală
– Facilitarea și maximalizarea contracției musculare
– Asistarea mișcării
– Substituția contracției musculare
– Bază pentru atașarea ustensilelor funcționale
18
z Marginile proximale și distale netezite sau rotunjite produc mai puțină
presiune decât cele drepte
z La nivelul policelui și antebrațului, orteza ar trebui să acopere jumătate din
circumferința totală a segmentului
z Presiunea aplicată în mod uniform și continuu asupra unor proeminențe
osoase este preferabilă presiunii inegale
z Forțele de mobilizare ale ortezelor dinamice sunt aplicate asupra porțiunii
mobile și trebuie să rămână constante
z Forța de rotație este optimă la un unghi de 90 grade.
Orteza aplicată într-un singur plan are următoarele beneficii: sprijină articulațiile
și mușchii în stare flască, postoperator poate fi folosită pentru a lăsa cicatricea
neacoperită. Aceste modele de orteze sunt: volare/palmare, dorsale, radiale, ulnare.
II.2. CLASIFICARE
1.În leziunile acute sau după intervenții chirurgicale, umărul poate fi fixat în poziție
de funcțiune (flexie 45 grade, abducție 60 grade, rotație 0 grade, palma în
semipronație). Această postură se realizează cu ajutorul ortezei airplane (de
toracoabducție, orteză în plan scapular). Acest tip de orteză descarcă greutatea
membrului afectat pentru a preveni subluxația gleno-humerală și permite o restricție
completă sau mișcări limitate pentru a facilita vindecarea țesutului osos sau moale.
20
aceste situații, orteza este din material non-elastic și poate fi aplicat pentru
menținerea poziției anatomice gleno-humerale.
Figura 2
21
Figura 3
Din punct de vedere topografic, paralizia de nerv radial se produce cel mai
des la nivel axilar (paralizia cârjarilor), în şanţul de torsiune al humerusului și în
zona mușchiului scurt supinator.
Din punct de vedere clinic, produce câteva semne caracteristice: mâna
căzută în gât de lebădă cu imposibilitatea extensiei degetelor, antebraţul în uşoară
flexie pe braţ, policele în adducţie şi flectat, imposibilitatea extensiei antebraţului, a
mâinii și a primei falange a degetelor, limitarea supinaţiei și adducţiei mâinii,
limitarea abducţiei policelui, limitarea flexiei degetelor, hipoestezie în tabachera
anatomică.
În această situație se utilizează o orteză dinamică pumn-mână-degete ce
poziționează încheietura mâinii și degetele în extensie utilizând un sistem de
suspensie dinamică (cu benzi elastice sau arcuri), care menține degetele în
extensie și permit o flexie controlată (Fig.4).
Figura 4
22
PARALIZIA DE NERV MEDIAN
Figura 5
Din punct de vedere topografic, nervul este cel mai uşor lezat în şanţul
epitrohleo-olecranian (în traumatismele cotului), la nivelul canalului carpian (pe care
îl străbate) și se poate asocia cu leziunile de nerv median. Din punct de vedere
clinic se manifestă prin: hipo/anestezie marginea cubitală şi degetele IV-V, grifă
(gheară) cubitală (acţiunea preponderentă a extensorului comun și a flexorului
comun superficial), imobilitatea completă a degetului V, imposibilitatea abducţiei şi
adducţiei ultimelor patru degete (afectarea mușchilor interosoşi), abolirea flexiei
primei falange şi extensia celorlalte două pentru degetele IV-V, imposibilitatea
adducţiei policelui.
În această situație se utilizează o orteză de mână-degete care blochează
articulațiile MCF în ușoară flexie. Aceasta permite o mai bună funcționare a
flexorilor lungi și extensorilor degetelor (Fig. 6).
23
Figura 6
Aceste orteze sunt folosite în mod uzual în controlul mișcării degetelor sau
articulațiilor MCF prin intermediul unui dispozitiv amplasat pe palmă sau pe fața
dorsală.
În tenosinovita de Quervain, sau în artrita policelui, o orteză statică de
police-mână poate stabiliza policele.
24
CAPITOLUL III. ORTEZELE MEMBRULUI INFERIOR
Figura 7
25
III.1. SISTEME DE CONTROL CU ROL CORECTIV
Figura 8
26
piciorului. La rândul său, suprafața benzilor pentru gambe este redusă, impunând
astfel aplicarea unei presiuni semnificative asupra pielii. Astfel, presiunea aplicată
asupra pielii este invers proporțională cu suprafața părții posterioare a ortezei
pentru gleznă și picior aplicate în jurul gambei (fig. 9B), același raport menținându-
se între presiunea aplicată asupra pielii și mărimea forței (fig. 9C). Așadar, soluția
optimă în vederea reducerii presiunii aplicate asupra pielii presupune maximalizarea
suprafeței de contact a ortezei, dar și a brațului de pârghie (fig. 9D).
Figura 9
Figura 10
27
2.Sistemul de control având la bază forța de reacție la contact cu solul
Sistemul de control având la bază forța de reacție are scopul de a preveni
sau limita mișcarea unui segment ale corpului și/sau a unei articulații cu/fără a fi
necesară utilizarea unei orteze. Această forța apare exclusiv la ortezele de membru
inferior care vin în contact cu solul indiferent dacă este un contact direct sau prin
pantof.
În faza de oscilație, nu se realizează contactul între picior și/sau orteză și
sol, astfel încât nu se poate vorbi despre o forță de reacție (fig. 11A). Contactul între
cele două va determina acțiunea unei forțe de reacție asupra extremității inferioare
(fig. 11B, 11C). Mișcarea articulațiilor anatomice superioare va fi influențată de
poziția liniei de acțiune a forței gravitaționale, respectiv de raza de mișcare a
acestora.
În cazul în care linia de acțiune a forței de reacție traversează articulația, nu
se va înregistra nici un moment, respectiv nicio mișcare de rotație la nivelul
articulației respective. Aceasta va avea loc în cazul în care forța de reacție
acționează în prelungirea uneia dintre părțile laterale ale articulației. În acest caz,
forța de reacție va determina rotația segmentului alăturat articulației în limita
rezistenței întâmpinate din partea mușchilor, a ligamentelor, a blocurilor osoase etc.
Figura 5B ilustrează forța gravitațională având o linie de acțiune ce traversează
partea posterioară a axului gleznei, determinând un moment de flexie plantară ce
se poate transforma într-o mișcare de flexie plantară completă în cazul în care nu
întâmpină rezistență.
În cazul în care mișcarea generată la nivelul unei articulații anatomice este
blocată în urma aplicării unei orteze, efectuării unei intervenții de chirurgicale de
fuziune sau sau declanșării unei spasme musculare etc., forța gravitațională va
determina apariția unui moment la nivelul articulației libere aflate în imediata
apropiere. În figura 11C putem observa rolul ortezelor, respectiv al controlului forței
de reacție în scopul prevenirii hiperextensiei genunchilor. În cadrul ciclului de mers,
o orteză pentru gleznă și picior rigidă blochează flexia plantară la nivelul gleznei în
momentul contactului inițial. Astfel, forța de reacție acționează asupra articulației
aflate în imediata apropiere a gleznei, determinând apariția unui moment de flexie la
nivelul genunchiului și prevenind hiperextensia acestuia în urma susținerii unei
greutăți. În acest context, trebuie menționat faptul că flexia genunchiului va
determina o rotație a tibiei înspre înainte dar și extinderea brațului de pârghie al
forței gravitaționale acționând la nivelul genunchiului și astfel, prelungirea
momentului de flexie în momentul susținerii unei greutăți, respectiv un control
28
îmbunătățit al hiperextensiei genunchiului în momentului în urma contactului dintre
călcâi și sol.
Figura 11
Figura 12
III.2. CLASIFICARE
Figura 13
Pantofi ortopedici
Pantoful în sine poate fi un dispozitiv corectiv sau poate reprezenta
substratul unei alte orteze cu scop corectiv. Un pantof ortopedic performant poate
stimula vindecarea și preveni leziuni sau deformări ulterioare.
Pantoful poate cunoaște modificări externe sau interne la nivelul călcâiului
sau porțiunii plantare. Aceste modificări au ca scop reducerea presiunii pe o
anumită porțiune, susținerea altor porțiuni prin bare metalice, sau amortizarea unor
puncte de presiune crescută.
Indicații comune pentru pantoful ortopedic includ: piciorul diabetic, piciorul
instabil, spastic, diformități.
Figura 14Figura 15
Figura 16
36
III.2.5. Orteze de genunchi (Knee Orthosis – KO)
Există multe tipuri de orteză de genunchi, cea mai practică clasificare este
cea care folosește ortezele statice și dinamice. Ortezele statice se fixează cu scai și
sunt circumferențiali sau semicircumferențiali. De obicei, sunt fabricate din materiale
textile cu întăritoare metalice.
Ortezele dinamice au o balama, în jurul căreia pivotează cele două
segmente femural și tibial. Aceste orteze pot fi blocate în extensie completă în
timpul mersului sau se pot fixa la un anumit unghi. O funcție adițională este
blocarea patelei în poziție anatomică (Fig. 17).
Indicațiile cuprind: gonartroză moderată, inflamație, condromalacie
patelară, rupturi de menisc, artroza femuro-patelară, leziuni ligamentare, entorse de
genunchi.
Figura 17
Ortezele de șold sunt mai rar utilizate, de obicei sunt completate cu orteze
de coapsă-genunchi sau pentru segmente și mai distale. Ortezele dinamice
blochează mișcarea în diferite planuri, în funcție de scopul lor.
Indicații: artroplastie de șold cu risc de dislocare, revizie de proteză, scăderea
durerii, situații ortopedice inoperabile.
37
38
CAPITOLUL IV. ORTEZELE SPINALE
IV.1. CLASIFICARE
Figura 18
Figura 19
Această orteză permite cea mai mare restricție de mișcare dintre toate ortezele
cervicale. Este cea mai stabilă orteză, în special în segmentul cervical superior. O
orteză halo este utilizată pentru aproximativ 3 luni (de la 10 la 12 săptămâni) pentru
a asigura vindecarea unei fracturi sau a unei fuziuni spinale.
40
De obicei, colarul cervical este indicat după îndepărtarea haloului, deoarece
mușchii și ligamentele devin slăbite din cauza lipsei de activitate.
Indicații: fracturi vertebrale cervicale instabile, postoperator.
Imobilizator sterno-occipitalo-mandibular
(Sterno-occipital-mandibular immobilizer SOMI)
Oferă control mai bun decât colarul rigid, dar este mai puțin confortabil.Un
avantaj al ortezei SOMI este posibilitatea aplicării unui pacient aflat în decubit
dorsal. Orteza SOMI este o bună alegere pentru pacienții imobilizați la pat,
deoarece nu există tije posterioare care să interfereze cu confortul pacientului.
Indicații: entorse cervicale, luxații, fracturi vertebrale stabile, postoperator (Fig. 20).
Figura 20
Exemplul clasic pentru CTLSO este orteza Milwaukee (Fig. 21), creat de
Walter Blount și Albert Schmidt în Milwaukee, Wisconsin, în jurul anului 1945. A fost
41
folosită inițial pentru imobilizarea postoperatorie a scoliozei secundare neuro-
musculare.
Figura 21
42
Orteze Media amplitudinii de mișcare (%)
Flexie sau Lateroflexie Rotație
extensie
Normal 100,0 100,0 100,0
Colar moale 74,2 92,3 82,6
Colar Philadelphia 28,9 66,4 43,7
SOMI 27,7 65,6 33,6
Orteză cervicală cu 20,6 45,9 27,1
extensie toracică
Orteză halo 4,0 4,0 1,0
Restricția mișcării pentru diferite tipuri de orteze spinale
SCOLIOZA
Scolioza este o diformitate tridimensională a coloanei vertebrale,
caracterizată prin devierea laterală a vertebrelor în plan frontal și rotația corpilor
vertebrali în jurul axului longitudinal.Curburile mai mici au risc scăzut de progresie.
În aproximativ 20% din cazuri, scolioza este secundară unei alte patologii,
iar 80% sunt cazuri de scolioze idiopatice. În general, 10% din aceste cazuri
necesită tratament conservativ și 0,1-0,3% tratament chirurgical. Progresia scoliozei
idiopatice la adolescent este mai frecventă la fete.
Din raporturile SRS (Scoliosis Research Society) reiese că 2-3% din copiii
sub 16 ani prezintă o curbură mai mică sau egală cu 10 grade și doar 0,3-0,5% au o
curbură mai mare sau egală cu 20 grade. Prevalență scoliozei este considerată a fi
1-3%.
43
Clasificarea propusă de Ponsetti distinge patru mari tipuri de scolioză:
dorsală, lombară, toraco-lombară și în ”S”. Această clasificare este tradițională și
este folosită și azi în tratamentul conservator și pentru clasificarea preoperatorie.
Obiectivele primare de tratament conservator de scolioză idiopatică pot fi
împărțite în două grupe: morfologice și funcționale. Primul aspect influențează
estetica, în timp ce ambele aspecte determină calitatea vieții pacienților, bunăstarea
emoțională și evitarea dizabilității.
Tratamentul conservator în scolioza idiopatică vizează:
1. oprirea progresiei și/sau reducerea curburii până la pubertate,
2. prevenirea sau tratarea disfuncției respiratorii,
3. prevenirea sau tratarea sindroamelor dureroase ale coloanei vertebrale,
4. ameliorarea esteticii prin corectare posturală.
Dintre metodele terapeutice conservative sunt recunoscute două metode
eficiente, cu viză corectivă, ortezarea și kinetoterapia specifică. Alte metode de
fizioterapie și-au dovedit eficiența în corectarea aspectelor funcționale, dar nu pot
corecta sau opri progresia scoliozei.
Există discuții în ceea ce privește mărimea unghiului pentru care se
recomandă ortezarea, precum și tipul de orteză spinală folosită. Kinetoterapia
specifică este recomandată în toate tipurile de scolioză și indiferent de unghiul de
înclinație.
Momentul, durata ortezării, precum și unghiul de înclinare la care se indică
orteza spinală este încă un subiect de dezbatere. SRS consideră că cele mai bune
rezultate se obțin dacă se întrunesc următoarele criterii: vârsta egală sau mai mare
de 10 ani în momentul prescrierii ortezei, gradul Risser 0-2, unghiul primar 25-40
grade, fără tratament anterior, iar în cazul fetelor în perioadă premenarhă sau la un
an după prima menstruație. Opinie asemănătoare au și autorii, dar se completează
cu alte mijloace terapeutice, aceste indicații sunt cuprinse în tabelul de mai jos:
44
În ghidurile de tratament nu se recomandă un anumit tip de orteză spinală
în defavoarea alteia. Recomandarea este de a folosi o orteză rigidă, care și-a
dovedit eficiența și cu care echipa are experiență.
Mai jos sunt detaliate cele mai frecvente tipuri de orteze spinale, anumite
principii de fabricație și rezultatele obținute:
Orteza Cheneau
A fost concepută de Dr Jacques Chêneau prin anii 1960. Orteza Cheneau este
o orteză rigidă care are două mecanisme principale de acțiune:
A. Mecanism pasiv: transfer de la curbură convexă la concavă (teoria celor 3
puncte), elongare și descărcare, derotația toracelui, flexia
B. Mecanism activ: creșterea vertebrei acționează ca și un factor corectiv,
mișcări respiratorii asimetrice ghidate ale cutiei toracice, repoziționarea
spațială a mușchilor trunchiului, efect antigravitațional.
S-a înregistrat o corecție la sfârșitul tratamentului în 25% din cazuri și
stabilizare în 23% (p<0,05). Orteza Cheneau are rolul nu doar de stabilizare ci și de
oprire a progresiei și de corecția curburii (Fig. 22).
Figura 22
45
TriaC Brace
A fost concepută de Dr Albert Gerrit Veldhuizen în Olanda.Numele este
derivat din cei trei „C” pentru Confort, Control și Cosmetic. Orteza TriaC este
constituită dintr-o componentă toracică și una lombară, prinse între ele de un
mecanism flexibil. Orteza exercită o forță transversală, care este compusă dintr-o
forță anterioară progresivă și una posterioară, la care se asociază și rotația. În plan
sagital nu apare înclinarea bazinului, ceea ce conferă flexibilitate fără să afecteze
forțele de corecție în timpul mișcării.
Se observă o corecție imediată de 22% pentru curbura primară și 35%
pentru curbura secundară. Aceaste rezultate se mențin și după 1,6 ani.
Orteza Sforzesco
A fost concepută de Stefano Negrini și colaboratorii săi în 2004, la Milano,
Italia. Conceptul principal este bazat pe SPoRT– Simetric, Orientat pe Pacient,
Rigid, Tridimensional, Activ. Orteza Sforzesco combină caracteristici ale mai multor
orteze TLSO. Acțiunea principală se bazează în a împinge scolioza cranial, în sus
de pelvis pentru a realiza o deflexiune, derotare și restabilirea planului sagital (Fig.
23). Rezultatele raportate arată o eficiență superioară față de Lyon brace după 6
luni de tratament.
Figura 23
46
în timpul creșterii. Forțele care acționează pe curbură sunt de elongare, flexie
laterală și derotare astfel încât pe secțiune transversală aceste forțe reprezintă o
elipsă asimetrică.
Orteza Boston
Estecea mai utilizată în scoliozele dorsolombare în America de Nord. A fost
concepută de John Hall și William Miller, la Spitalul de Copii din Boston în 1972.
Miller și Hall au încercat să reducă timpul de fabricație creând un model
personalizat turnat și șase modele prefabricate după modelul ipsos obținut în timpul
fitingurilor anterioare pentru ortezele Milwaukee. Costurile și timpul de fabricare s-
au redus foarte mult.
Orteza Boston este simetrică, proiectată cu deshidere posterioară ce
încorporează suporturile apicale care încarcă pasiv curburile. În suportul toracic, se
decupează o fereastră care teoretic permite transferul/schimbul activ al trunchiului
și îmbunătățește ventilația (Fig. 24). Similar ortezei Milwaukee, orteza Boston inițial
a determinat reducerea lordozei lombare, care a permis ipotetic o mai bună corecție
a curbei patologice. De obicei, ortezele reduc cu 15º lordoza lombară, în scopul de
a reduce riscul de apariție a hipocifozei. Există multe imitații ale acestei orteze.La
momentul actual, majoritatea ortezelor se comandă după scanarea corpului și CAD-
CAM (computer-aided design/computer aided manufacturing).
Rezultate: 49% dintre pacienții nu au prezentat modificări ale curbei, iar
43% au prezentat o îmbunătățire, 11% dintre pacienți au efectuat intervenție
chirurgicală pe durata aceasta, iar 1% dintre aceștia au efectuat intervenția
chirurgicală pe durata urmăririi clinice.
Figura 24
47
Orteza Charleston
Fabricată de Frederick Reed și Ralph Hooper în Charleston, South Carolina
în 1972, a fost concepută pentru pacienții care refuzau purtarea unei orteze
continu.Se bazează pe conceptul derivat din principiul Heuter-Vokmann, care
afirmă că încărcarea vertebrală asimetrică poate afecta creșterea osoasă.
Orteza este asimetrică, cu o deschidere anterioară și puncte selective de
contact, determinând o mai bună corecție comparativ cu celelalte orteze toraco-
lombo-sacrate (Fig. 25).
Este cea mai eficientă orteză pentru o unică curbură patologică lombară,
dorsală sau dorso-lombară.Studiile au demonstrat că această orteză poate stabiliza
sau ameliora progresia scoliozei în 84% din cazuri.
Figura 25
48
prin înregistrarea radiațiilor în infraroșu de către un senzor montat direct pe corset.
Acest senzor de temperatură înregistrează temperaturile apropiate de cele ale
corpului uman și nu înregistrează nimic când temperaturile sunt mai mici. Datele
culese de către senzor sunt ulterior interpretate de un software de specialitate.
Figura 26
49
50
CAPITOLUL V. ORTEZELE PEDIATRICE
Căruciorul de transport
Cadrul de susținere
Parapodium
51
Design-ul său este asemănător cu al cadrului de susținere, la care se
asociază articulații pentru șold și genunchi care rămân blocate în extensie pentru a
permite mersul în poziție verticală, dar pot fi și deblocate pentru a permite poziția
așezată.
Un nou tip de orteză pentru leziuni ale măduvei spinării este Walkabout
care are un mecanism de forfecare în zona inghinală atașând două orteze
pentru genunchi-gleznă-picior printr-o balama. Aceasta prezintă dezavantajul lipsei
extensiei contralaterale a șoldului cu rotația ipsilaterală a acestuia.
52
CAPITOLUL VI. PROTEZELE
CALITĂȚILE PROTEZEI
47% - Transtibială
31% - Transfemurală
8% - Tranradială
4% - Transhumerală
3% - Dezarticularea gleznei (Syme)
2% - Dezarticularea șoldului
2% - Mâna
1.5% - Dezarticularea umărului
1% - Dezarticularea genunchiului
0.5% - Dezarticularea cotului
Figura 27
53
VI.1. AMPUTAȚIILE ȘI PROTEZELE MEMBRULUI INFERIOR
Sunt luate în evidență mai mult de 500.000 persoane amputate în SUA. Există
cel puțin de 10 ori mai multe amputații de membru inferior decât de membru
superior, fiind secundare bolii vasculare periferice (82%), traumatismelor (16%),
tumori maligne (0.9%) sau malformații congenitale (0.8%).
1. Amputația degetelor:
• falange distale, unul sau mai multe degete
• degete în întregime
• deget cu rezecția extremității distale a metatarsului
2. Amputația parțială a piciorului: Chopart, Lisfranc (Fig. 28)
• transmetatarsiană
• tarso-metatarsiană
3. Amputația supramaleolară
4. Dezarticulația de gleznă: Syme, Pyrogoff (Fig. 28)
5. Amputația de gambă (transtibiala)
54
6. Amputația cu dezarticulație de genunchi
7. Amputația de coapsă
8. Amputația cu dezarticulație de sold
9. Hemipelvectomia
Figura 28
Amputația transtibială
Cele mai comune sunt amputațiile rotunjite care înglobează complexul
patelar-tendon cvadricipital, iar cupa se interpune printr-un material moale.
Porțiunea exterioară rigidă a cupei este de obicei fabricată dintr-un material laminat
55
dar poate fi și termo-plastic rigid. De cele mai multe ori, materialul moale este
reprezentat de silicon sau uretan.
Proteza are un endo-schelet, unde tija sau pilonul transmite greutatea
corpului de la membrul restant către piesa terminală (picior) și este apoi acoperită
de o spumă netedă pentru efect cosmetic. Pilonul conectează cupa la piesa
terminală și de multe ori incorporează mecanisme de aliniere, de absorbție a
șocurilor sau a forțelor de torsiune. În funcție de activitatea individului, proteza
conține diferite articulații de gleznă și de metatarsofalangiene (MTF), care mimează
un mers apropiat de fiziologic.
Piesa terminală din proteza de membru inferior poate fi împărțită în mai
multe categorii: piciorul poate fi lipsit de mobilitate, mișcare se poate desfășura într-
un singur ax sau multiple, sau poate fi simulată.
Dezarticularea de genunchi
Modelul cupei în acest tip de amputație include încărcarea treimii distale ale
coapsei. Asta ar presupune un cadru extern rigid și o cupă internă flexibilă.
Mecanismele de suspensie la acest nivel sunt în mod general de auto-suspensie,
utilizând o căptușeală de gel cu o chingă de închidere sau utilizând o căptușeală din
spumă poleuretanică. Cel mai mare avantaj al dezarticulării de genunchi este
păstrarea lungimii integrale ale coapsei, ceea ce permite un control bun al protezei,
și faptul că modelul cupei nu necesită încorporarea unui sprijin la nivelul
ischiogambierilor și astfel este mult mai confortabil de purtat.
Amputația transfemurală
Modelul cupei în cazul amputației transfemurale include o dimensiune
îngustă mediolaterală de formă eliptică. Ca și construcție, se aseamănă cu
protezele folosite în amputațiile transtibiale, dar includ și o articulație de genunchi.
Încărcarea protezei se face pe tuberozitatea ischiatică și mușchii gluteali, dar
întregul complex muscular trebuie încărcat. Protezele temporare pot fi fixate cu o
chingă, iar protezele definitive sunt fixate de membrul restant prin vid.
Articulația genunchiului din cadrul protezei poate fi de șapte feluri:
1. Articulație blocată manual, care se folosește în cazul slăbiciunii extensorilor
de șold sau a altor dizabilități importante, cum ar fi accidentul vascular
cerebral sau alte patologii neuromusculare.
2. Blocare automată în ortostatism, care se blochează la încărcare și impune
un mers cu o viteză redusă.
56
3. Genunchi pneumatic, care permit ajustarea fazei de balans a mersului, cu o
cadență variabilă.
4. Genunchi hidraulic, care permit ajustarea fazei de balans și a fazei
unipodale a mersului.
5. Genunchi policentric, asigură stabilitate biomecanică de la extensie maximă
până la 25 grade flexie, cu cadență fixă. Sunt în general rezervați
dezarticulărilor de genunchi sau amputațiilor transfemurale cu membru
restant lung.
6. Genunchi policentric hibrid, care încorporează un mecanism de control
pneumatic sau hidraulic, cu stabilitate unipodală și cadență variabilă,
aplicabilă de asemenea pentru membru restant lung.
7. Articulație hidraulică prin control cu micropocesor, care include un control
computerizat al fazei de balans și unipodale și ajustarea echilibrului pentru
prevenirea căderii.
Rezultatele funcționale ale protezelor menite amputației transfemurale depind
în general de forța musculaturii proximale, de lungimea membrului restant și de
starea generală globală a pacientului. Cu un membru restant lung și forță musculară
normală, o persoană cu amputație transfemurală ar trebui să poată umbla fără
dispozitive adiționale de asistare de mers, însă alergatul și activitățile de intensitate
crescută vor fi foarte solicitante. Amputația a mai mult de 50% din lungimea
femurală va necesita adesea un dispozitiv adițional pentru asistarea ambulației.
Dezarticularea de șold
Modelul cupei pentru acest tip de dezarticulare este personalizată şi
încorporează o parte din structurile pelviene. Aceasta ar include un cadru extern
rigid împrejurul laturii afectate, cu încărcare mai ales pe muşchii gluteali şi
tuberozitatea ischiadică şi o centruă semirigidă sau elastică care fixează proteza de
pelvis. Se foloseşte o proteză specială de şold care rămâne în extensie în mers şi
se flectează doar la şezut. În mod caracteristic, pentru aceste tipuri de proteze se
folosesc componente foarte uşoare datorită absenţei braţelor pârghilor. Rezultatele
funcţionale ale protezelor pentru dezarticularea şoldului sunt variate, aproximativ
50% din bolnavi nu vor putea umbla cu două cârje axilare, iar cei care se vor
deplasa, vor avea nevoie de cel puţin un dispozitiv pentru mers. O mare parte din
bolnavi vor utiliza un scaun cu rotile datorită consumului mare energetic la mers.
În general, consumul energetic în cazul protezelor de membru inferior poate
fi foarte ridicat. Se consideră că consumul energetic este invers proporțional cu
57
lungimea membrului restant. La o amputație transfemurală consumul energetic la
mers poate fi crescut cu 60-70%.
A. Primare
Se practică în cazurile în care chirurgul, încă de la contactul cu bolnavul, este
pus în situaţia de a nu avea nici o altă alternativă în afara acestei intervenţii
mutilante. Aceste situaţii sunt rare, în mare majoritatea situaţiilor se încearcă o
reconstrucţie structurală.
Indicaţia este dată de compromitera vitalităţii segmentului de membru
respectiv prin:
1. Traumatism grav: când membrul rănit este zdrobit în totalitate, fără şanse de
reconstrucţie
2. Arteriopatie (trombangeita obliterantă, arteriopatii din diabet) când ischemia
teritoriului dependent de artera afectată determină în final necroza şi gangrena
extremităţii respective
3. Tumora malignă: osteosarcom, reticulosarcom, tumora cu celule gigante
4. Infecţii: gangrena gazoasă, osteomielită cronică fără şanse de eradicare a
infecţiei
5. Tulburări neurologice: paralizia nervului sciatic urmată de deformarea plantei
şi ulceratii atone
58
6. Malformaţii congenitale: este indicată în cazurile în care chirurgia reparatorie
este ineficientă
7. Arsuri: este indicată în cazurile în care efortul de reconstrucţie sunt depăşite
B. Secundare
Defineşte cazul în care s-a evitat amputaţia imediată, dar evoluţia nefavorabilă
a afecţiunii obligă la această metodă radicală. Se indică cel mai repede într-un
interval de 12 ore-30 zile de la debutul afecţiunii.
C. Tardive
Se indică în cazul eşecului chirurgiei reparatorii la bolnavii cu afecţiuni cronice. Se
realizează după mai mult de 30 de zile de temporizare.
CAUZELE AMPUTAȚILOR
În funcție de vârstă există o predicleție pentru anumite patologii care pot fi
cauzatoare de amputații.
1. Cauze vasculare – din complicațiile diabetului zaharat (peste 50 de ani)
2. Traumatisme – accident rutier, accident de muncă (sub 50 de ani)
3. Tumori
4. Congenitale (rar)
5. Infecții
Durata de viață a unei proteze este de aproximativ 2 ani dacă este utilizată
zilnic, pentru activități cotidiene. Se impune eventual modificări cosmetice minore
pe parcurs și care depind strict de activitatea pacientului. Din această categorie nu
fac parte copiii, unde schimbare se impune mai frecvent.
COMPONENTE MAJORE
• Ciorap elastic care acoperă direct membrul restant
• Sistemul de suspensie (prin vid și manșon intern din silicon sau spumă)
59
• Manșon extern din răşină artificială sau fibră de carbon
• Pilon (la proteze modulare cu tubulatură)
• Dispozitiv terminal – cu gleznă flexibilă sau fixă
• în funcție de nivelul amputației proteza poate avea o articulație de genunchi
Componentele, precum și materialul din care este fabricat poate varia mult în
funcție de accesibilitate, tipul de activitate fizică, abilitățile pacientului (Fig. 28).
Figura 29
Din punct de vedere chirurgical există câteva reguli care trebuie respectate în
ceea ce privește intervenția. Aceste aspecte influențează în mod direct toleranța la
proteză:
• Capatul distal al osului restant va fi rotunjit
• Nervii vor fi secționați perpendicular
• Plaga se va poziționa astfel încât să evite presiunea pe suprafețele osoase.
Îngrijirea postoperatorie a pacientului amputat implică:
- îngrijirea atentă a bontului
- controlul durerii
- profilaxia infecțiilor
- mobilizarea precoce.
60
Managmentul membrului restant imediat după intervenția chirurgicală:
• Orteza rigidă din fașă ghipsată sau din fibre de ceară pentru prevenirea
edemului; aceste tipuri de contenții sunt greu tolerate
• O opțiune mai practică în locul ortezelor rigide, cu rezultate similare și
toleranță mai bună, sunt ciorapii elastici de membru restant sau bandajul
elastic
• Evitarea fenomenului de strangulare în cazul bandajului elastic
• Membrul restant va fi posturat în extensie completă; nu va atârna la marginea
patului, fotoliului rulant sau pe o pernă, cârjă
• Se impune măsuri de prevenirea contracturii pe flexori
• Se așează o pernă de abducție între coapse pentru a preveni contractura
abductorilor
• Se permite mersul cu cârjele mai degrabă decât deplasarea cu scaunul rulant
• Este indicat decubitul ventral 3x15 min/zi pentru profilaxia contracturii flexorilor
coapsei
• Dacă plaga chirurgicală permite, bontul se spală zilnic cu săpun, se șterge și
trebuie uscat înainte de orice aplicație de bandaj compresiv sau proteză
provizorie
• Se recomandă masaj pentru scăderea sensibilității și masaj profund pentru
profilaxia aderențelor
• Cicatricea postoperatorie se mobilizează în toate direcțiile – aderențele pot fi
cauza durerii
• Se poate aplica un emolient pentru masaj care se spală apoi, aceste substanțe
nu trebuie să conțină substanțe alergizante
• Nu se indică epilarea tegumentelor imediat după amputație
• Reducerea inflamaței și prevenirea contracturii
• Îngrijirea bontului continuă și după suprimarea firelor de sutură
Protocol de recuperare
Săptămâna I:
• Managementul bontului
• Consult din partea protezistului
• Posturare în pat
• Kinetoterapie activă a membrului inferior sănătos
• Gimnastică respiratorie
• Folosirea protezei pneumatice la aproximativ 3 zile postoperator
61
• Va putea folosi deplasarea în scaunul rulant, la bare paralele, cadru de
mers, cârje axilare
• În limita posibilității se va evitadeplasarea cu scaunul rulant
Săptămâna a II-a:
• Se aplică toate măsurile din prima săptămână şi se continuă reeducarea
mersului cu cârje canadiene şi pe scări
Săptămâna a III-a:
• Se aplică toate măsurile din prima şi a doua săptămână şi se continuă cu
reeducarea mersului şi pe teren accidentat
• Educarea pacientului în continuare
• Se poate aplica proteza provizorie
TESTAREA PROTEZEI
Pentru a fi utile în reeducarea funcţională, protezele provizorii trebuie să
îndeplinească o serie de condiţii:
- După vindecarea completă a plăgii chirurgicale se incearcă proteza temporară
-să fie uşoare pentru a nu exercita tracţiuni pe membrul restant şi pentru a nu
necesita eforturi mari din partea musclaturii restante nematurizate
-diferenţa de greutate faţă de proteza definitivă să nu fie mare pentru ca
bolnavul să accepte această proteză care este în general mai grea
-să fie uşor de aplicat
-Proteza provizorie trebuie corectată la fiecare schimbare de volum a membrului
restant. Stabilizarea dimensiunilor acestuia permite protezarea definitivă după
aproximativ 3-4 luni de la amputaţie.
• Proteza temporară se aplică atunci când remodelarea membrului restant
NU s-a finalizat încă
- Protezele temporare sunt individualizate, au rolul de a preveni
decondiţionarea fizică, cu rol important în obţinerea echilibrului şi mersului
şi ajută la educarea pacientului.
62
• Masajul: va fi de scurtă durată, ţinând seama de fragilitatea ţesuturilor; la
început se realizează foarte lent pentru a face să dispară contracturile
musculare
• Recuperarea articulară trebuie sa fie, înainte de toate, manuală. Posturile şi
mişcarile vor fi blânde şi se vor realiza după ce s-a obţinut decontracţia
completă. Ele se vor orienta spre flexia şoldului pentru a permite rapid
poziţia şezândă, atât de importantă, şi spre extensie pentru pasul posterior
în mers.
Travaliul analitic muscular este de asemenea foarte redus. Cea mai mare parte
a programului de recuperare a musculaturii se va asigura prin reluarea progresivă a
mişcărilor din articulaţia coxo-femurală:
1. Mişcări de flexie cu ajutor manual
2. Mişcări de extensie care se execută la început cu sprijin
3. Mişcări de abducţie: se ridică, la început prin sprijin pe membrul sănătos
flectat din genunchi şi pe coate; se aşeaza o pernă sub bazin, membrul
pelvin coborându-se pe planul patului.
Bolnavul va face exerciţii pentru câştigarea unor gesturi uzuale cum ar fi
schimbările de poziţie (evită escarele), luarea unor obiecte de pe fiecare parte a
patului, ridicarea bazinului pentru îngrijiri de toaletă.
Foarte importante sunt exerciţiile de tonizare a musculaturii membrelor superioare
în vederea realizării transferurilor din pat pe scaunul cu rotile şi invers şi pentru
mersul cu ajutorul cârjelor.
• Ridicarea şi mersul cu sprijin pe cârje la bolnavii tineri şi cu stare generală
bună nu pune probleme. În alte cazuri cu patologie morbidă asociată,
ridicarea se face treptat, timp de câteva minute, de 5-6 ori pe zi la început,
durata va creşte progresiv, evitându-se tulburările circulatorii de origine
centrală.
• Sprijinul se face prin intermediul cârjelor axilare sau, de preferat, prin
intermediul cârjelor canadiene pentru care nu există riscul paraliziilor
radiale.
Tehnica mersului este asemănătoare cu tehnica cu două cârje, folosită în
afectarea patologică a unui membru inferior:
-bolnavul în sprijin pe membrul restant deplasează cârjele înainte
-transferarea greutăţii corpului pe cârje
-trecerea greutăţii corpului din nou pe membrul sănătos şi reluarea deplasării
cârjelor.
63
Reeducarea ortostatismului şi a echilibrului cu proteza provizorie
• Aşezări şi ridicări de pe scaun
• Schimbarea poziţiei de pe un picior pe celălalt picior din poziţia stând cu
sprijin la perete
• Din poziţia stând cu sprijin la perete, exerciţii de echilibru cu deplasarea
centrului de greutate în afara bazei de susţinere
• Din poziţia stând cu sprijin la perete, exerciţii de echilibru cu părăsirea
sprijinului.
64
Când se consideră membrul restant maturat?
Proteza definitivă
• O proteză definitivă trebuie să-i permită pacientului să se deplaseze fără
durere în decursul unei zile normale de activitate socio-profesională.
Program de recuperare:
• Consiliere preamputaţie
• Intervenţie
• Perioada acută postamputaţie
• Antrenament pre – protezare
• Pregătirea pentru protezare şi antrenament
• Probarea protezei şi antrenament
• Reintegrare socială
66
• Urmărire de lungă durată
Tipuri de proteză
• Cosmetic – rol funcțional minim, aspect natural
• Funcțional – greu de întreținut, rol funcțional variabil
• Funcțional-cosmetice – asigură funcția și structura segmentului absent
Proteze funcționale
• Proteze dirijate prin cablu
• Proteze dirijate extern – alimentate electric
– Proteze mio-electrice
– Proteze controlate prin comutator, computer (Switch-controlled
prostheses)
• Protezele externe au nevoie de un sistem de control
67
Modelele actuale de proteze în funcție de nivelul amputației
Dezarticularea umărului
Este o intervenție mutilantă și foarte dificil de protezat, doar 40% din totalul
amputațiilor la acest nivel pot beneficia de tratament protetic. Conservarea
deltoidului și a nervului axilar este o condiție esențială pentru funcționalitatea
ulterioară.
Din punct de vedere structural, proteza de umăr prezintă teaca (cavitatea),
unitatea umărului, hamurile de suspensie și sistemul de control. La acestea se
adaugă proteza transhumerală, unitatea pentru cot și dispozitivul protetic terminal,
care vor fi prezentate ulterior.
Teaca protezei are rolul de a suspenda și stabiliza proteza, fiind extinsă la
nivelul toracelui. Unitatea umărului cuprinde o parte imobilă, în cadrul căreia nu sunt
permise mișcări între secțiunea humerală și teacă, precum și o unitate de control al
mișcării pasive, care permite poziționarea pasivă a complexului umărului în
mișcările de flexie/extensie, abducție/adducție. Hamurile de suspensie conțin benzi
toracice atașate și benzi elastice suspensoare care permite mobilizarea centurii
scapulare. Sistemul de control, prin cabluri sau electric, se bazează pe lanțuri
cinematice: flexia centurii scapulohumerale pentru flexia cotului, funcționarea
dispozitivului protetic terminal și ridicarea umărului pentru blocarea și deblocarea
cotului.
68
Hamurile de suspensie și sistemul de control transmit forța de la nivelul
umărului pentru flexia, blocarea sau deblocarea unității cotului și pentru asistarea
dispozitivului terminal.
SUCCESUL PROTEZĂRII
Succesul în utilizarea pe termen lung a unei proteze depinde în principal de
confortul și de valoarea percepută de pacientul amputat. Designul protezei,
adaptarea personalizată a cupei și hamului precum și nevoile pacientului sunt
factori esențiali pentru reușită.
Atkins a conceput o scală de evaluare pentru a cuantifica succseul
adapatării protetice funcționale.
70
SCALA ATKINS
100% Purtare toată ziua, folosire bună în sarcini bilaterale, potrivire cu schema
corporală
75% Purtare toată ziua, folosire în sarcinile motorii grosiere și de finețe
50% Purtare toată ziua din motive estetice, încorporare în activități grosiere
0% Nu poartă sau nu folosește proteza
71
72
CAPITOLUL VII. MERSUL
DEFINIȚII
1.Dezechilibrări şi reechilibrări permanente prin care corpul se adaptează suprafeţei
de sprijin şi mediului înconjurător, păstrând permanent contactul cu suprafaţa de
sprijin şi de deplasare
2.Alternanță de mișcări și poziții de sprijin ale câte unui membru inferior, pe care le
repetă apoi identic celălalt membru
3.Bipedalism alternativ (Steindler)
73
POZIȚIA DE EXAMINARE DISFUNCȚIE URMĂRITĂ
Din spate/lateral Coborârea prematură a călcâiului
Din spate/lateral Pornirea inadecvată
Din lateral Mers stepat
Din față/din spate Bază de sprijin îngustă/largă
Lateral Înclinarea anterioară a trunchiului
Lateral Înclinarea posterioară a trunchiului
Lateral/ din spate Înclinarea laterală a trunchiului
Picior în supinație/pronație
Față/spate
Anormalități ale articulației subtalare
Față Mobilitate excesivă a articulației mediotarsiene
Față Poziția internă/externă a piciorului
Față Poziția internă/externă a genunchiului
Față/spate Căderea excesivă a șoldului
74
PARAMETRII TEMPORALI Definiție
Durata pasului Timpul necesar pentru 1 pas
Între contactul cu călcâiul al unui membru și
contactul cu călcâiul al membrului contralateral
Durata ciclului 1.05 sec (+/- 0/10 sec)
Faza de sprijin Durata fazei de sprijin a unui membru
La un ciclu de mers de 1 sec = 0.6 sec
Faza de balans Durata fazei de balans a unui membru
La un ciclu de mers de 1 sec = 0.4 sec
Sprijin unilateral Perioada când doar 1 membru este în contact cu
solul
Sprijin bilateral Perioada când ambele membre sunt în contact cu
solul (10% din cicul mersului)
Durata sprijinului bilateral ↓ cu ↑ vitezei de mers
Durata sprijinului bilateral ↑ cu ↓ vitezei de mers
Ritmul de mers Numărul de pași/ unitatea de timp
(cadența) 90-120 pași/minut
Viteza Distanța parcursă/ unitatea de timp
(velocitatea) 80m/minut
Indiferent de viteză – ciclul mersului rămâne
același !
Figura 30
75
Există o serie de factori care pot influența parametrii mersului: vârsta, sexul,
înălțimea, mărimea și forma oaselor, mobilitatea articulară, forța musculară,
îmbrăcămintea și încălțămintea, obiceiul, statusul psihologic.
Prin ciclu de mersse înțelege activitatea care apare între 2 contacte cu călcâiul
al aceluiași membru (Fig. 31). Are 2 perioade:
Figura 31
76
SPRIJINUL (60%)
77
Perioada când călcâiul începe să se ridice de pe sol
TERMINAREA Începutul fazei de propulsie
SPRIJINULUI Glezna – inițial în dorsiflexie(până la 15˚), apoi în flexie
plantară
Genunchi – extensie
Șoldul – hiperextensie
Trunchiul – rotație de aceeași parte
Membrul superior de aceeași parte - flexie
Glezna – flexorii plantari în contracție concentrică
Genunchi – cvadriceps în contracție excentrică
Șold – extensorii în contracție izometrică, flexorii în
contracție excentrică
Perioada când degetele se desprind de pe sol
DESPRINDEREA DE Membrul contralateral se află în perioada de încărcare
SOL Sfârșitul fazei de sprijin și începutul fazei de balans
Degetele – hiperextensie
Glezna – flexie plantară de 10-15˚
Genunchi – flexie de 30˚
Șold – flexie
Glezna – flexorii plantari în contracție concentrică
Genunchi – cvadriceps în contracție excentrică
Șold – flexorii în contracție concentrică
78
BALANSUL (40%)
79
Există în principal 4 faze ale unui ciclu de mers, fiecare prezentând
perturbările specifice, prezentate în cele ce urmează (Fig. 32).
– Faza 1: atacul cu talonul (A, I)
– Faza 2: poziția medie (B, C, D)
– Faza 3: desprinderea de sol a piciorului (E, F)
– Faza 4: balansarea (G, H)
Figura 32
80
celstâng ușor flectat depărtează de corp
3. Bazinul este în rotație anterioară
exagerată
4. Bazinul este înclinat spre partea
stângă
5. Șoldul în rotație externă exagerată
6. Genunchiul în extensie sau
hiperextensie
7. Genunchiul are o flexie exagerată
FAZA 3: DESPRINDEREA DE SOL A Perturbări ale fazei 3:
PICIORULUI
1. Brațele sunt la distanțe diferite de
x Capul și trunchiul verticale axa corpului, coatele sunt flectate
x Brațul drept înaintea axuluicorpului, 2. Bazinul cu rotație anterioară
cu cotul ușor flectat,brațul stâng cu exagerată
cotul extins 3. Șoldul în rotație externă exagerată
x Bazinul în rotație anterioară 4. Genunchiul este parțial flectat
rotațieexternă
x Genunchiul drept ușor flectat
x Glezna dreaptă în flexie plantară
x Piciorul se sprijină pe
parteaanterioară
x Degetele în extensie din MTF
FAZA 4: BALANSAREA Perturbări ale fazei 4:
ușor eversat
81
VII. 3. ANOMALIILE MERSULUI
82
Mersul cvadricepsului
Trunchiul se înclină anterior pentru a modifica centrul
de greutate
Linia de forță va fi anterior de genunchi, forțându-i
extensia
Mersul ischiogambierilor
În perioada de sprijin genunchiul va face
hiperextensie – genu recurvatum
La sfârșitul fazei de balans, fără forța
ischiogambierilor de a încetini balansul membrului,
genunchiul va trece în extensie
Mersul dorsiflexorilor
Nu există contact cu călcâiul la începutul fazei de
sprijin
Ciclul de mers va începe cu degetele
"Mers equin"
În perioada de balans, gravitația va determina flexie
plantară
Genunchiul va fi forțat să se flecteze mai mult
"Mers stepat"
Mersul hemiplegic
Spasticitatea
y Membrul inferior – extensie
○ Șoldul: Extensie, Adducție, Rotație internă
○ Genunchiul: Eextensie
○ Glezna: Flexie plantară și inversie
y Membrul superior - flexie
Lungimea pasului tinde să fie mai mare pe partea
afectată!
83
Mersul parkinsonian
Postură în flexie a trunchiului și a membrelor
inferioare
Lungimea ciclului de mers este diminuată
Dificultate la inițierea mișcării cât și la terminarea ei
Pași mici, cu sprijin mai mult pe degete
Mersul forfecat
Spasticitatea în adductorii coapsei determină ca în
momentul balansului, membrul afectat să treacă peste
membrul contralateral
Bază îngustă de mers
84
CAPITOLUL VIII. DISPOZITIVE DE MERS
86
VIII.1. TIPURI DE DISPOZITIVE DE MERS
BASTOANE
Bastoanele cresc baza de susținere, ameliorând echilibrul în sens antero-
posterior și medio-lateral. La început, bastoanele erau folosite pentru tulburările de
echilibru, ulterior indicațiile s-au extins la descărcarea greutății. Dacă bastonul este
poziționat corect, scade forța musculară necesară pentru stabilizarea unei articulatii.
Acesta va duce la atenuarea forțelor la nivelul articulațiilor și la scăderea durerii. De
asemenea, poate corecta deficitul de forță și să ofere ajutor la accelerarea sau
decelerarea mersului. Patologia membrului superior poate interfera cu folosirea
bastonului sau cârjelor și poate condiționa tipul de dispozitiv de mers. Mânerul
bastonului poate avea formă de „T”, „C” sau cu priză funcțională. Cea mai frecventă
formă este „C”, fiind și cea mai ieftină, însă unii pacienți îl consideră inconfortabil.
Priza funcțională poate fi mai bine suportată, dar va fi întotdeauna centrată în axa
bastonului. Se pot efectua ajustări, ca și în cazul bastonului compensat, vârfuri
multiple (3-4).
Cu toate că designul poate varia, toate bastoanele vor avea vârful
cauciucat, din motive de siguranță. Există studii comparative puține în ceea ce
privește diferitele tipuri de bastoane. Un studiu arată lipsa avantajului bastonului cu
puncte multiple de sprijin (Fig. 33).
Figura 33
87
Lungimea totală a bastonului va fi egală cu distanța dintre călcâiul
bolnavului și marginea superioară a marelui trohanter. De asemenea poate fi
măsurată ca lungimea între punctul distal identic, iar cel proximal fiind reprezentat
de articulația radiocarpiană, cu pacientul în ortostatism și membrele superioare
lângă corp. O altă variantă de stabilire a lungimii este distanța dintre priza pe
mânerul bastonului, cu cotul flectat, iar punctul distal lângă călcâi.
Tiparul de mers cu baston implică poziționarea acestuia în mâna de partea
opusă membrului inferior mai afectat. Bastonul este apoi avansat împreună cu
membrul inferior bolnav. Același model de mers se păstrează la urcatul și coborâtul
scărilor. Urcatul scărilor va fi inițiat de membrul inferior mai sănătos, iar coborâtul
scărilor, de membrul inferior bolnav.
Bastoanele pot fi fabricate din lemn, fiind ieftine, însă fără a avea înălțimea
reglabilă, sau din aliaje de aluminiu, care sunt mai costisitoare, dar cu avantajul
înălțimii reglabile. Bastoanele sunt utile atunci când bolnavul are nevoie de
descărcare minimă sau deloc. Bastoanele standard sunt utile și la pacienții cu
disfuncții vestibulare, vizuale sau ataxie senzorială. Bastoanele compensate permit
ca greutatea pacientului să fie centrată înafara axei liniare. Bastoanele compensate
sunt mai utile la bolnavii care au nevoie de descărcare articulară, astfel încât
indicația principală este mersul antialgic, cu origine la genunchi sau șold.
Bastoanele cu picioare multiple ofera o bază mai largă de susținere. Un
avantaj important este faptul că bastonul rămâne în poziție verticală dacă nu este
folosit, astfel încât pacientul poate efectua activități simultane. Principalul
dezavantaj la acest tip de dispozitiv este că vârfurile trebuie să fie în contact
simultan cu solul, fapt ce ar putea fi îngreunat de viteza prea mare a pacientului și
de distanța prea mare între vârfuri.
CÂRJELE
Cârjele cresc baza de susținere, ameliorând stabilitatea laterală. În contrast
cu bastoanele, cârjele pot fi utilizate pentru încărcare maximă.
Cârjele cu sprijin subaxilar au un cost relativ redus și în mod tipic sunt
folosite la persoane cu restricție temporară de ambulație. Deoarece necesită o bază
largă de susținere și forță și îndemânare ale membrelor superioare, cârjele cu
sprijin subaxilar prezintă dificultate în utilizare (Fig. 34).
Cârjele cu sprijin antebrahial, cunoscute și sub denumirea de cârje
canadiene sau Lofstrand, sunt folosite mai ales atunci când pacientul are nevoie de
88
suport bilateral și un grad de descărcare. Pot fi utilizare mai ușor decât carjele
axilare și sunt mai utile la mersul pe scări (Fig. 34).
Figura 34
Figura 35
89
CADRUL DE MERS
Cadrul de mers crește stabilitatea prin creșterea bazei de sprijin, creșterea
stabilității laterale și susținerea greutății bolnavului. Dezavantajele sunt reprezentate
de manevrarea dificilă la praguri, în spații aglomerate, reducerea balansului
membrelor superioare, postură incorectă cu flexia coloanei în timpul mersului. În
general cadrul de mers nu se utilizează pe scări (Fig. 36).
Figura 36
1. Cadrul de mers standard: are patru vârfuri cauciucate care trebuie să vină
simultan în contact cu solul. Acest tip de cadru este cel mai stabil, dar impune
un mers controlat, lent, deoarece impune pacientului ridicarea completă a
dispozitivului și amplasarea sa anterioară pasului. Folosirea corectă necesită o
atenție crescută din partea bolnavului, din această cauză indicația dispozitivului
putând fi restricționată în cazul pacienților cu tulburări cognitive. Poate fi utilizat
de pacienții cu ataxie cerebeloasă.
90
3. Cadrul de mers cu patru roți: poate fi folosit la bolnavii care necesită o
susținere largă, fără o descărcare articulară majoră. Dacă pacientul încarcă
complet cu greutatea corpului, cadrul poate deveni instabil, crescând riscul de
cădere. Acest tip de cadru este recomandat bolnavilor cu dizabilitate minimă, cu
capacitate de deplasare pe distanțe mari și nevoie de descărcare minimă. Dacă
se impune, acest tip de cadru poate fi modificat prin includerea unor roți mai
mari, frână de mână sau scaun. Indicația include pacienții cu boala Parkinson
ușoară sau moderată, sau ataxie.
91
Figura 37A
Figura 38B
Figura 37C
Figura 37D
92
Urcatul sau coborâtul scărilor vor urma regula amintită mai sus, adică
urcatul se va iniția cu membrul inferior sănătos, iar coborâtul cu membrul inferior
bolnav (Fig. 38A și B).
Figura 38A
Figura 38B
93
slăbiciunea musculară și rezistența redusă a pacientului) ce pot influența utilizarea
SR. Trebuie luată în considerare utilizarea funcțională a SR într-o gamă variată de
medii. Iată o listă de întrebări ce trebuie adresate înainte de a formula un set de
recomandări specifice:
Cine va acoperi costurile?
Cine va alege furnizorul de echipamente medicale durabile?
Ce dizabilitate specifică prezintă pacientul?
Ce prognostic i s-a dat pacientului?
Care este raza de mișcare a pacientului?
Ce nivel de rezistență sau forță prezintă pacientul?
Cum va pune pacientul în mișcare SR?
Ce vârstă are pacientul?
Care este perioada estimată de folosire a SR de către pacient?
Ce stil de viață avea pacientul și ce modificări au avut loc în ceea ce
privește stilul său de viață?
Pacientul este activ sau sedentar?
În ce măsură va fi capacitatea pacientului de a se deplasa pe diferite
suprafețe influențată de dimensiunile SR folosit?
Cât de ușor de manevrat este SR în casă sau în comunitate (intrare-ieșire,
raportat la lățimea ușii, raza de întoarcere în baie și pe holuri, respectiv pe anumite
suprafețe)?
Care este raportul dintre activitățile în spațiu închis, respectiv deschis
desfășurate de către pacient?
Unde va fi folosit SR cu precădere – acasă, la serviciu sau în comunitate?
Ce mijloc de transport va folosi pacientul? Va folosi o camionetă pentru a
se deplasa în continuare? Cum va fi transportat SR în acest caz?
Ce nevoi speciale pot fi identificate în mediul de muncă sau educațional (de
exemplu, înălțimi, asistență disponibilă, acces la toaletă, posibilități de parcare)?
În ce măsură participă pacientul la activități în spațiu închis, respectiv
deschis?
Ce efect psihologic va avea SR asupra pacientului? Dacă bolnavul are sau
nu probleme psihice?
Pot accesoriile și modificările speciale justificate din punct de vedere
medical sau acestea reprezentă un lux pentru pacient?
Ce resurse are pacientul la dispoziție în ceea ce privește întreținerea
echipamentului folosit (ex. el însuși, membri ai familiei sau îngrijitori)?
94
Au fost descrise Standarde Europene pentru SR manual, (BS EN
12183:2014) care cuprinde caracteristici fizice: greutatea, dimensiunile, metode de
testare etc.
Componentele SR:
1. Șasiul (schelet metalic)
Șasiul este alcătuit dintr-un schelet de țevi de aliaj de oțel sau aluminiu,
care determină greutatea și stabilitatea SR. Dacă scheletul este pliabil atunci devine
mai ușor de transportat și depozitat. Șasiul poate avea mâner pentru a facilita
împingerea SR și o pedala pentru ridicarea SR peste prag.
2. Roțile
În mod uzual SR are 6 roți – 2 roți anterioare și 4 roți posterioare (câte 2 roți
suprapuse pe fiecare parte). Roțile anterioare, de dimensiuni mai mici, sunt de
direcție, se învârt în jurul axului de 360 de grade. Roțile posterioare au dimensiuni
mai mari și sunt de deplasare, acestea vin în contact cu solul. Printr-un distanțator
se suprapun pe fiecare parte roțile de propulsie prin care pacientul poate avansa
singur SR. Aceste roți nu vin în contact cu solul. Cu cât roțile sunt mai mari
deplasarea poate fi mai rapidă, iar dimensiunea lor influențează înălțimea SR.
95
Roțile pot fi fabricate din cauciuc dens, gonflabil sau cu umplutură expandabilă.
Orice asimetrie a șasiului sau roților va devia SR într-un sens.
3. Frânele
Sunt atașate ambilor roți din spate. Acestea trebuie să fie ușor accesibile pentru
bolnav.
4. Scaunul și spătarul
Au dimensiuni variabile în funcție de scopul SR. Sunt confecționate din
material sintetic. Scaunul poate include o pernă prefabricată din silicon, gel sau
latex. Dacă perna este ascensionată în porțiunea anterioară împiedică alunecarea
în față, dar propulsia poate fi mai dificilă. Perna trebuie să acopere întreaga
suprafață a scaunului pentru a nu forma pliuri. Perna trebuie să ofere o dispersie a
forțelor de presiune egală. Dimensiunea poate varia - pentru adulți: 36, 40, 51, 56
cm și pentru copii 28, 32 cm. Spătarul scaunului, de obicei este confecționat din
același material ca și scaunul. Poate fi îndepărtat sau desfăcut la mijloc prin
fermoar sau scai pentru a facilita transferul posterior. Spătarul poate avea un suport
pentru cap.
5. Suport pentru picioare și antebraț (Fig. 39)
De obicei, sunt rabatabile și pot fi detașate. Suporturilepentru picioare sunt de
maimulte tipuri: divizat – din 2 părți, platformă – dintr-un singur element sau sub
formă de cutie (”foot box”).
Figura 39
96
dintre călcâie și spațiul polpiteu cu genunchii flectați la 90 grade. Adâncimea
scaunului cu 2-5 cm mai puțin decât distanța dintre spațiul popliteu și punctul cel
mai posterior al fesei. Înălțimea spătarului poate varia, de obicei se calculează de la
marginea inferioară a scapulei până la suprafața de șezut. Suporturile pentru
antebraț se fixează la o distanță maximă, când coturile sunt flectate la 80-90 grade.
Pentru anumite tipuri de SR există posibilitatea de a efectua ajustări pentru
diferite componente:
1. SR să fie rabatabil sau se pliază,
2. suporturile pentru antebraț, picioare, roțile se pot detașa (de regulă)
3. scaun detasabil
4. înălțimea scaunului sau a șasiului să fie variabilă
SR se pot atașa dispozitive de facilitare, după cum urmează:
1. Manetă de propulsare, când pacientul nu are decât un membru superior
sau unul este foarte slab
2. Planșetă de alunecare pentru facilitarea transferului
3. Planșetă atașabilă suporturilor antebrahiale pentru diverse activități, ex.
măsuță
4. Suporturi pentru pahare, cârje
5. Buzunare, plase.
Se va ține cont de faptul că orice dispozitiv atașat în plus SR vă încărca
greutatea și implicit va crește și forța necesară pentru propulsie.
Nu există criterii clare de încadrare a bolnavilor pentru folosirea SR cu propulsie
manuală sau electrică. Indicațiile SR manual:
1. Limitare fizică care nu permite ambulația
2. Nevoi crescute de crește independența în activități (școală/seviciu)
3. Rezistență scăzută
4. Utilizatorul nu prezintă o capacitate cognitivă suficientă pentru a putea
propulsa un scaun electric în condiții de securitate.
Indicațiile SR electric:
1. Dizabilitatea fizică nu permite propulsia manuală
2. Nevoia de a crește independența
3. Creșterea apecierii de sine
4. Nevoia de a crește eficiența mobilității
5. Când pacientul suferă o degradare funcțională progresivă astfel încât se
recomandă o modalitate de propulsare care să conserve energia fizică a
pacientului.
97
Există numeroase dezavantaje ale SR electric:
1. Cost ridicat
2. Greutate ridicată
3. Transport dificil al SR
4. Întreținere dificilă
5. Dependența de tehnică
6. Accesabilitate greoaie pentru anumite puncte din mediul înconjurător (ex.
praguri)
7. Absența exercițiului fizic.
Înainte de a prescriere SR electric este nevoie de evaluarea pacientului,
această evaluare trebuie să includă:
1. Abilitățile fizice
2. Nivel de inteligență
3. Capacitatea de a lua decizii
4. Capacitatea de percepție
5. Transportabilitatea SR
6. Posibilitatea de a plăti SR electric
7. Posibilitatea de a întreține SR electric
8. Acceptul familiei.
Abordarea persoanelor din SR de către persoanele din anturaj este foarte
importantă, având în vedere că din poziția de șezut pacienții din SR văd din alt
unghi mediul înconjurător. De aceea este important pentru persoanele din anturaj
să respecte următoarele sfaturi:
1. Nu stați în spatele SR dacă purtați o conversație
2. Stați în unghiul de vizibilitate
3. Aplecați-vă la nivelul capului lui dacă îi explicați ceva.
Nu este recomandată deplasarea pe scări cu SR. Pacientul trebuie învățat
coborârea și urcarea pe o treaptă (bordură), transferurile la același nivel, transferul
de pe sol pe SR, tansferul din SR pe toaletă (vezi mai jos).
În mediul domestic există câteva sfaturi pentru a permite pacientului în SR
confortul, accesul la toate utilitățile în condiții ergonomice. Toate suprafețele trebuie
să aibă înălțime potrivită pentru pacient, acestea cuprind printre altele: masa de
lucru, masa din bucătărie, rafturi, dulapuri, cutie postală, chiuvetă, toaleta, vana. În
mod ideal SR ar trebui să poată intra sub chiuvetă, plita de foc pentru a facilita
accesul în condiții comode și de siguranță. Raftul, dulapul cel mai sus situat trebuie
să fie accesibil din SR, altfel pot rezulta accidente. Toate ușile (de la dulapuri,
98
frigider) să facă posibil abordul lateral. Trebuie să fie spațiu pentru a efectua o
rotație completă de 360 grade. În baie se preferă în loc de vană cabinele de duș
fără prag. În aceste condiții pacientul intră la duș cu SR fără nici o dificultate și se
economisește spațiu în mod substanțial. Dacă acest lucru nu este posibil vana
poate fi abordată din lateral sau din posterior, în funcție de abilitățile pacientului și
poziția vanei în baie. În vană trebuie așezată preșuri antiderapante. Se pot folosi
foarte multe dispozitive de facilitare: bare de sprijin, pârghii, lift, frânghii. Oglinda din
baie să fie într-un loc vizibil, la un nivel corespunzător. De asemenea, prizele și
întrerupătoarele în toate încăperile trebuie să fie accesibile din poziția de șezut (Fig.
40). Sunt utile toaletele care se fixează în perete și nu în sol, deoarece permite un
abord mai ușor cu SR.
Figura 40
99
2. Se ține cont de faptul că copii au nevoi diferite față de diferitele etape ale
creșterii
3. La școală se asigură accesul la intrarea în clădire, în clasă și la toaletă. Se
impune adaptarea băncii și a tablei
4. Se asigură aspecte cosmetice necesare ale SR
5. Există discuții legate de vârsta la care se poate prescrie SR electric. Dacă
dezvoltarea psihică a copilului este normală se poate încerca instruirea de
la 3 ani.
6. SR electric se va prescrie numai dacă nu periclitează viața pacientului și a
celor din jur.
100
REFERINȚE
1. Kogler F Géza. Materials and Technology in Lusardi MM, Jorge MM, Nielsen C.
Orthotics and Prosthetics in Rehabilitation. 2013, Elsevier Saunders, SUA, 143-160
2. Hennessey JW: Dispozitive ortetice pentru membrele inferioare. In Braddom LR.
Medicină Fizică și de Reabilitare, ediție 4. București 2015, 357-384.
3. Cinteză D, Poenaru D: Ortezarea în recuperarea medicală. Edit. Nic VOX București,
2004, 18-62.
4. Donetalli R. Normal Biomechanics of the Foot and Ankle.The Journal Of
Orthopaedic And Sports Physiotherapy. 1985 Nov:91-95.
5. Zaina F, De Mauroy JC, Grivas T, Hresko MT, Kotwizki T, Maruyama T, Price N,
Rigo M, Stikeleather L, Wynne J, Negrini S. Bracing for scoliosis in 2014: state of
the art. Eur J Phys Rehabil Med. 2014 Feb;50(1):93-110
6. Lonstein JE, Winter RB. The Milwaukee brace for the treatment of adolescent
idiopathic scoliosis. A review of one thousand and twenty patients. J Bone Joint
Surg Am. 1994 Aug;76(8):1207-21
7. Maruyama T, Takeshita K, Kitagawa T. Milwaukee brace today. Disabil Rehabil
Assist Technol. 2008 May;3(3):136-8
8. Johnson, R.M. et al. Cervical Orthoses:A study comparing their effectiveness in
restricting motion in normal subjects. Journal of Bone & Joint Surgery – American
Volume 1977, 59(3), p. 332-339
9. De Smet AA, Asher MA, Cook LT, et al. Three-dimensional analysis of right
thoracicidiopathic scoliosis. Spine (Phila Pa 1976) 1984;9:377–381.
10. Stokes IA, Bigalow LC, Moreland MS. Three-dimensional spinal curvature in
idiopathicscoliosis. J Orthop Res 1987;5:102–113.
11. Rogala EJ, Drummond DS, Gurr J. Scoliosis: incidence and natural history: a
prospective epidemiological study. J Bone Joint Surg [Am] 1978;60-A:173–17
12. Negrini S, Aulisa AG, Aulisa L, Circo AB, de Mauroy JC, Durmala J, Grivas TB,
Knott P, Kotwicki T, Maruyama T, Minozzi S, O'Brien JP, Papadopoulos D, Rigo M,
Rivard CH, Romano M, Wynne JH, Villagrasa M, Weiss HR, Zaina F. 2011
SOSORT guidelines: Orthopaedic and Rehabilitation treatment of idiopathic
scoliosis during growth. Scoliosis. 2012 Jan 20;7(1):3.
13. Stokes OM, Luk KD. The current status of bracing for patients with adolescent
idiopathic scoliosis. Bone Joint J. 2013 Oct;95-B(10):1308-16.
14. Ponseti IV, Friedman B: Prognosis in idiopathic scoliosis. J Bone Joint Surg Am
1950, 32A(2):381-395
15. Fusco C, Zaina F, Atanasio S, Romano M, Negrini A, Negrini S. Physical exercises
in the treatment of adolescent idiopathic scoliosis: an updated systematic review.
Physiother Theory Pract. 2011 Jan;27(1):80-114.
101
16. Negrini S, Fusco C, Minozzi S, Atanasio S, Zaina F, Romano M. Exercises reduce
the progression rate of adolescent idiopathic scoliosis: results of a comprehensive
systematicreview of the literature. Disabil Rehabil. 2008;30(10):772-85.
17. Richards BS, Bernstein RM, D’Amato CR, Thompson GH: Standardization of criteria
for adolescent idiopathic scoliosis brace studies: SRS Committee on Bracing and
Nonoperative Management. Spine 2005, 30(18):2068-2075.
18. Kotwicki T, Cheneau J. Biomechanical action of a corrective brace on thoracic
idiopathic scoliosis: Cheneau 2000 orthosis. Disabil Rehabil Assist Technol. 2008
May;3(3):146-53.
19. Zaborowska-Sapeta K, Kowalski IM, Kotwicki T, Protasiewicz-Fałdowska H, Kiebzak
W.Effectiveness of Chêneau brace treatment for idiopathic scoliosis: prospective
study in 79 patients followed to skeletal maturity. Scoliosis. 2011 Jan 25;6(1):2.
20. Grivas TB, Bountis A, Vrasami A, Bardakos NV. Brace technology thematic series:
thedynamic derotation brace. Scoliosis 2010, 5:20
21. Zaina F, De Mauroy JC, Grivas T, Hresko MT, Kotwizki T, Maruyama T, Price N,
Rigo M, Stikeleather L, Wynne J, Negrini S. Bracing for scoliosis in 2014: state of
the art. Eur J Phys Rehabil Med. 2014 Feb;50(1):93-110
22. Veldhuizen AG, Cheung J, Bulthuis GJ, Nijenbanning G. A new orthotic device in
the nonoperative treatment of idiopathic scoliosis. Medical Engineering & Physics,
2002:24, 209–218
23. Bulthuis GJ , Veldhuizen AG, Ζ Nijenbanning G. Clinical effect of continuous
corrective force delivery in the non-operative treatment of idiopathic scoliosis: a
prospective cohort study of the triac-brace Eur Spine J. 2008:17, 231–239
24. Negrini S, Marchini G, Tomaello L. The Sforzesco brace and SPoRT concept
(Symmetric, Patient-oriented, Rigid, Three-dimensional) versus the Lyon brace and
3-point systems for bracing idiopathic scoliosis. Stud Health Technol Inform.
2006;123:245-9
25. Negrini S, Marchini G. Efficacy of the symmetric, patient-oriented, rigid, three-
dimensional, active (SPoRT) concept of bracing for scoliosis: a prospective study of
the Sforzesco versus Lyon brace. Eura Medicophys. 2007 Jun;43(2):171-81
26. Aulisa AG, Guzzanti V, Galli M, Perisano C, Falciglia F, Aulisa L. Treatment of
thoraco-lumbar curves in adolescent females affected by idiopathic scoliosis with a
progressive action short brace (PASB): assessment of results according to the SRS
committee on bracing and nonoperative management standardization criteria.
Scoliosis. 2009 Sep 18;4:21
27. Zaina F, De Mauroy JC, Grivas T, Hresko MT, Kotwizki T, Maruyama T, Price N,
Rigo M, Stikeleather L, Wynne J, Negrini S. Bracing for scoliosis in 2014: state of
the art. Eur J Phys Rehabil Med. 2014 Feb;50(1):93-110
28. Emans JB. Scoliosis: diagnosis and current treatment. Women Health. 1984
Summer-Fall;9(2-3):81-102.
102
29. Lee CS, Hwang CJ, Kim DJ, Kim JH, Kim YT, Lee MY, Yoon SJ, Lee DH.
Effectiveness of the Charleston night-time bending brace in the treatment of
adolescent idiopathic scoliosis. J Pediatr Orthop. 2012 Jun;32(4):368-72
30. Zaina F, De Mauroy JC, Grivas T, Hresko MT, Kotwizki T, Maruyama T, Price N,
Rigo M, Stikeleather L, Wynne J, Negrini S. Bracing for scoliosis in 2014: state of
the art. Eur J Phys Rehabil Med. 2014 Feb;50(1):93-110
31. Weinstein SL, Dolan LA, Wright JG, Dobbs MB. Effects of bracing in adolescents
with idiopathic scoliosis. N Engl J Med. 2013 Oct 17;369(16):1512-21.
32. Van Hook FW, Demonbreun D, Weiss BD. Ambulatory devices for chronic gait
disorders in the elderly. Am Fam Physician. 2003 Apr 15;67(8):1717-24.
33. Alexander NB. Gait disorders in older adults. J Am Geriatr Soc 1996;44:434-51
34. Kuan TS, Tsou JY, Su FC. Hemiplegic gait of stroke patients: the effect of using a
cane. Arch Phys Med Rehabil 1999;80:777-84
35. Joyce BM, Kirby RL. Canes, crutches and walkers. Am Fam Physician 1991;43:535-
42
36. Alexander NB. Differential diagnosis of gait disorders in older adults. Clin Geriatr
Med 1996;12:689-703
37. Milczarek JJ, Kirby RL, Harrison ER, MacLeod DA. Standard and four-footed canes:
their effect on the standing balance of patients with hemiparesis. Arch Phys Med
Rehabil 1993;74:281-5.
38. Bogey RA, Sisto AS: Gait Restoration and Gait Aids, in DeLisa JA et al. Physical
Medicine & Rehabilitation: Principles and Practice, 4th Edition, Lippincott Williams &
Wilkins USA, 2005; 1393-1403
103