VIORELA MIHAELA CIORTEA

ELECTROTERAPIE

Cluj Napoca
2017
 EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ “IULIU HAŢIEGANU”
CLUJ-NAPOCA

Electroterapie

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CIORTEA, VIORELA MIHAELA

Electroterapie / Ciortea Viorela Mihaela. - Cluj-Napoca : Editura
Medicală Universitară "Iuliu Haţieganu", 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-693-756-9

615

Tehnoredactare: Alina Popa

Ilustraţii: Lepindea Gabriel

Toate drepturile acestei ediţii sunt rezervate Editurii Medicale Universitare “Iuliu
Haţieganu”. Tipărit în România. Nicio parte din această lucrare nu poate fi reprodusă
sub nicio formă, prin niciun mijloc mecanic sau electronic, sau stocată într-o bază de
date fără acordul prealabil, în scris, al editurii.

Copyright © 2017
EDITURA MEDICALĂ UNIVERSITARĂ “IULIU HAŢIEGANU” CLUJ-NAPOCA

Editura Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, tel. +40264596089

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca,
400023, str. Victor Babeş nr. 8, tel. +40264597256
Coperta şi tiparul executat la S.C. Cartea Ardeleană S.R.L. Cluj-Napoca,
400210, str. Mecanicilor nr. 48, tel. +40364117246

PRINTED IN ROMÂNIA
CUPRINS

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN ELECTROTERAPIE ............................... 7

I.1 Definiţie .................................................................................................... 7
I.2. Noțiuni elementare de electricitate......................................................... 7
I.3. Clasificare ............................................................................................... 8
I.4. Baze fiziologice generale în electroterapie ............................................ 9
CAPITOLUL II. CURENȚII DE JOASĂ FRECVENȚĂ.................................. 13
II.1. CURENTUL GALVANIC ( CONTINUU CONSTANT) ....................... 13
II.1.1. Definiție......................................................................................... 13
II.1.2. Metode de producere a curentului galvanic................................. 13
II.1.3. Aparatura folosită pentru curentul galvanic ................................. 14
II.1.4. Efecte biologice ............................................................................ 15
II.1.5. Efecte terapeutice ........................................................................ 17
II.1.5. Metodologia de aplicare a curentului galvanic............................. 19
II.1.6. Indicațiile și contraindicațiile galvanoterapiei ............................... 32
II. 2. CURENȚII DE IMPULSURI ............................................................... 33
II.2.1 Electromasajul Träbert .................................................................. 37
II.2.2. Stimularea electrică nervoasă transcutanată (T.E.N.S.) ............. 39
II.2.3. Curenții exponențiali..................................................................... 42
II.2.4. Curenții diadinamici ...................................................................... 48
CAPITOLUL III. CURENȚII DE MEDIE FRECVENȚĂ.................................. 55
III.1. Definiție............................................................................................... 55
III.2. Caracteristici....................................................................................... 55
III.3. Efecte fiziologice ................................................................................ 56
III.4. Posibilităţi de aplicare ........................................................................ 56
III.5. Aplicare interferenţială cu patru electrozi........................................... 57
III.6. Indicaţii terapeutice ............................................................................ 62
III.7. Contraindicații..................................................................................... 63
CAPITOLUL IV. CURENȚII DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ ............................... 65
IV.1. Definiție. Clasificare. Proprietăți fizice ............................................... 65
 IV.2. UNDELE SCURTE ............................................................................ 66
IV.2.1. Caracteristici și proprietăți fiziologice ......................................... 66
IV.2.2.Acțiunea fiziologică a efectului caloric ......................................... 67
IV.2.3. Modalități de aplicare a undelor scurte continue........................ 68
IV.2.4. Metodologia de tratament ........................................................... 70
IV. 2.5. Indicații terapeutice .................................................................... 74
IV. 2.6. Contraindicații terapeutice ......................................................... 75
IV.3. TERAPIA CU ÎNALT Ă FRECVENȚĂ PULSATILĂ (DIAPULSE).... 75
IV.3.1.Caracteristici. Principiul metodei ................................................. 75
IV.3.2.Efecte fiziologice, biologice și terapeutice................................... 76
IV. 3.3. Indicații terapeutice .................................................................... 77
IV.3.4. Metodologia de aplicație ............................................................. 78
IV.3.5. Avantajele metodei ..................................................................... 79
IV. 3.6.Contraindicații terapeutice .......................................................... 79
CAPITOLUL V. ULTRASONOTERAPIA ...................................................... 81
V.1. Definiție ............................................................................................... 81
V.2. Proprietăți fizice .................................................................................. 81
V.3. Principiul metodei. Mecanisme de producere .................................... 82
V.4. Aparate pentru ultrasonoterapie ......................................................... 82
V.5. Efecte biologice și terapeutice ............................................................ 83
V.6. Metodologia de aplicație ..................................................................... 84
V.6.1. Alegerea formei de cuplaj ............................................................ 84
V.6.2. Alegerea formei de ultrasunet ..................................................... 85
V.6.3. Alegerea traductorului.................................................................. 86
V.6.4. Manevrarea traductorului............................................................. 86
V.6.5. Dozarea intensităţii. Principii de dozare ...................................... 86
V.6.6. Stabilirea metodologiei de tratament în funcţie de natura
ţesuturilor tratate..................................................................................... 87
V.6.7. Tehnica aplicaţiilor cu ultrasunete ............................................... 88
V.7. Indicații terapeutice ............................................................................. 89
V.8. Contraindicațiile ultrasonoterapiei ...................................................... 90
CAPITOLUL VI. TERAPIA PRIN CÂMPURI MAGNETICE DE JOASĂ
FRECVENȚĂ.................................................................................................. 93
 VI.1 Câmp magnetic. Elemente de magnetobiologie ................................ 93
VI.2 M AGNETODIAFLUXUL ..................................................................... 94
VI.2.1.Efecte fiziologice .......................................................................... 95
VI.2.2. Modalități de aplicare .................................................................. 96
VI.2.3. Indicațiile terapeutice .................................................................. 98
VI.2.4. Contraindicațiile magnetodiafluxului ......................................... 100
CAPITOLUL VII. FOTOTERAPIA ............................................................... 101
VII.1. Definiție. Teoriile naturii luminii ....................................................... 101
VII.2. Acțiunea fizico-chimică a luminii ..................................................... 102
VII.3. Efectele biologice ale luminii .......................................................... 104
VII.4. TERAPIA CU RADIAȚII ULTRAVIOLETE (RUV) ......................... 106
VII.4.1. Caracteristici. Clasificarea RUV .............................................. 106
VII.4.2. Efectele RUV ........................................................................... 107
VII.4.3. Efecte clinice. Proprietăți terapeutice ...................................... 112
VII.4.4. Indicațiile tratamentului cu RUV .............................................. 113
VII.4.5. Contraindicațiile tratamentului cu RUV ................................... 115
VII.4.6. Metode de măsurare a RUV .................................................... 116
VII.4.7. Tehnica de aplicare a tratamentului cu RUV........................... 119
VII.5. TERAPIA CU RADIAȚII INFRAROȘII (RIR) ................................. 120
VII.5.1.Caracteristici. Clasificarea RIR ................................................. 120
VII.5.2. Efecte clinice ale RIR ............................................................... 121
VII.5.3. Indicații terapeutice ale RIR ..................................................... 122
VII.5.4. Contraindicațiile terapiei cu RIR .............................................. 122
VII.5.5. Metodologia tratamentului cu RIR ........................................... 123
VII.6. BIOSTIMULAREA LASER............................................................. 125
VII.6.1. Definiție. Părțile constitutive ale unui laser.............................. 125
VII.6.2. Proprietățile razei laser ............................................................ 127
VII.6.3. Clasificarea laserilor ................................................................ 128
VII.6.4. Modalități de emisie și tratament laser .................................... 130
VII.6.5.Efecte terapeutice ..................................................................... 132
VII.6.6. Indicații terapeutice .................................................................. 136
VII.6.7. Contraindicații, precauții, reacții adverse ................................ 138
VII.6.8. Terapia laser de mare putere .................................................. 139
CAPITOLUL VIII. TERAPIA CU UNDE DE ȘOC........................................ 140
REFERINȚE ................................................................................................. 143
 CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN ELECTROTERAPIE

I.1 DEFINIŢIE
Electroterapia reprezintă ramura medicinii fizice și de recuperare care
se ocupă cu aplicarea în scop terapeutic și de recuperare a diferitelor forme
de curent electric și a unor energii derivate (mecanică, magnetică,
luminoasă).

I.2. NOȚIUNI ELEMENTARE DE ELECTRICITATE

Curentul electric reprezintă deplasarea sarcinilor electrice
(electronilor) de-a lungul unui conductor.
Conductorul electric este corpul prin care poate trece un curent
electric. Metalele reprezintă conductoare de grad I, prin care curentul trece
fără să provoace reacții chimice, conductoarele de grad II (electrolitice) sunt
reprezentate de soluții de acizi, baze sau săruri prin care trecerea curentului
electric produce o electroliză, iar cele de gradul III sunt conductoarele
gazoase.
Organismul uman se comportă ca un conductor de grad II
Cu cât conținutul de apă dintr-un țesut este mai mare, cu atât va
conduce mai bine curentul electric respectivul țesut.
Conduc cel mai bine curentul electric sângele, limfa, lichidul cefalo-
rahidian, bila, corpul vitros. Țesutul muscular, organele interne, glandele
sudoripare și țesutul subcutanat conduc curentul electric relativ bine; țesutul
osos, țesutul nervos, țesutul adipos și glandele sebacee sunt rău
conducătoare , in timp ce părul și epiderma conduc cel mai slab curentul
electric.
Curentul electric reprezintă un excitant care interesează numeroși
receptori, provoacă reacții analoage cu ale stimulilor specifici, poate fi
modulat în frecvență și intensitate și reacțiile sunt reproductibile cu mare
acuratețe.

7
I.3. CLASIFICARE

A. Forme de curent în care energia electrică se utilizează ca atare:

I. Curenţi de joasă frecvenţă 0-1000 Hz

a) Curent galvanic (curent continuu constant)
b) Curent de impulsuri - dreptunghiulare: TENS,TRABERT
- triunghiulare
- trapezoidale
- exponenţiale
c) Curenţi diadinamici (Pierre Bernard)
d) Curenţi sinusoidali (50 Hz).

II. Curenţi de medie frecvenţă (1.000-60.000 Hz)

a) Curenţi de M.F. pură
b) Curenţi de M.F. redresată
c) Salve de M.F. redresată
d) Curenţi interferenţiali (H.NEMEC).

III. Curenţi de înaltă frecvenţă (150.000 Hz-30.000 MHz)

a) Curenţi D'ARSONVAL (de unde lungi) - (150.000 Hz - 1 milion Hz)
b) Curenţi de diatermie (de unde medii) - (1 milion - 2 milioane Hz)
c) Curenţi de unde scurte continue (10 milioane-100 milioane Hz)
d) Curenţi de unde scurte pulsatile (27,12 MHz)
e) Microunde (radarterapie) - (1.000 - 30.000 MHz)

B. Forme de energie generate prin transformarea curentului electric

I. Fototerapia (terapia prin radiaţii luminoase)
a) Terapia cu radiaţii infraroşii (R.I.)
b) Terapia cu radiaţii ultraviolete (U.V.)
c) Terapia cu LASER
II. Ultrasonoterapia şi infrasonoterapia
III. Magnetoterapia
8
 Curenții de joasă și medie frecvență acționează îndeosebi asupra
țesuturilor excitabile, crescând sau scăzând excitabilitatea acestora,
determinând mai ales efecte locale și regionale.
Curenții de înaltă frecvență și formele de energie derivate din
transformarea curentului electric induc în organism modificări mai complexe,
determinând efecte generale importante.

I.4. BAZE FIZIOLOGICE GENERALE ÎN ELECTROTERAPIE

Un agent electric va determina asupra organismului viu o reacție
tisulară, constituind un stimul artficial.
Stimulii naturali sunt reprezentați de schimbările ce au loc la nivelul
terminațiilor nervoase și sinapselor sau prin intermediul receptorilor ce pot
declanșa impulsuri nervoase.
Stimulii artificiali sunt de natură fizică sau chimică, fiind reprezentați
de: stimuli electrici, substanțe chimice, stimuli termici, presiunea, lovirea,
sunetul, lumina.
Iritabilitatea reprezintă reacția primară la un stimul a celulelor vii.
Excitabilitatea este considerată ca o reacție secundară,
reprezentând transmiterea mai departe a stimului de către celulele și fibrele
nervoase, determinând o serie de reacții specifice, cum ar fi contracția
fibrelor musculare sau secreția celulelor glandulare.
Intensitatea minimă pe care trebuie sa o aibă un stimul pentru a
declanșa o excitație reprezintă intensitatea prag a stimulului. Deasemenea
pentru a provoca o reacție el trebuie să acționeze un timp minim necesar.
Doar stimulii cu intensitate prag si peste prag pot declanșa reacții ce pot fi
măsurate la distanță de locul de excitare. Creșterea intensității stimulului
peste intensitatea prag nu determină amplificarea răspunsului, conform legii
” totul sau nimic” din fiziologie.

Potențialul de repaus
Membrana celulară cu permeabilitate selectivă datorită structurii sale,
joacă un rol hotărâtor atât în repaus cât și în timpul stimulării.

9
 Cei mai importanți sunt ionii de sodiu (Na+) și ionii de potasiu
(K+), aflați în concentrații diferite de o parte și de alta a membranei. Na+ se
află în exteriorul celulei în concentrație de 142-145 mEq/l și în interirul celulei
de 10-12 mEq/l, raportul fiind de 12/1; în timp ce concentrația K+ este mai
mare intracelular (140-155mEq/l) comparativ cu concentrația extracelulară (
4mEq/l), raportul fiind de 1/38.
Diferența este menținută prin mecanismul de pompă consumatoare
de energie, rolul esențial revenind pompei de sodiu prin care sodiul este
expulzat activ extracelular, în timp ce potasiu pătrunde în interiorul celulei
printr-un mecanism pasiv, de difuziune. Pompa de potasiu este puțin
importantă în generarea potențialului de membrană.
Datorită diferenței de concentrație a celor doi ioni de la nivelul
membranei celulare în repaus se realizează o diferență de tensiune numită
potențial de membrană / de repaus / stabil. Potențialul este datorat
polarizării electrice a membranei celulare, exteriorul celulei este totdeauna
pozitiv, în timp ce interiorul celulei este considerat negativ. Valoarea
potențialului de repaus este de -80 mV.

Potențialul de acțiune
a. Depolarizarea
Stimulii electrici determină o serie de modificări importante ale
proprietăților celulei și implicit a potențialului membranei celulare,
caracteristice procesului de excitație.
Membrana stimulată devine permeabilă pentru ionii de Na,
declanșându-se un flux masiv al acestor ioni dinspre exteriorul celulei spre
interior, curentul de intrare al Na+ atingând intensitatea de ieșire a ionilor K.
Permeabilitatea membranei celulare pentru sodiu crește în urma
depolarizării (membrana ajunge sa fie pt Na de 30-40 ori mai permeabilă
decât pentru K) , partea externă a membranei devine negativă, iar cea
internă pozitivă. Trecerea masivă și rapidă a ionilor de sodiu din exterior în
interiorul celulei este cunoscută în fiziologie sub denumirea de overshoot. În
urma modificărilor de permeabilitate și de concentrație ionică, stimulul cu
intensitate prag determină reducerea potențialului de repaus cu 15-20 mV,
10
ajungând astfel la ”potențialul critic” de -65mV, care reprezintă de fapt
momentul depolarizării membranei și declanșării potențialului de acțiune.
Intensitatea minimă necesară pentru declanșarea excitației reprezintă
reobaza.

b. Repolarizarea
Chiar în timpul procesului de depolarizare încep să apară procese
care tind să restabilească potențialul de repaus, procese care constituie de
fapt faza de repolarizare.
Mecanismul de transport al sodiului spre interiorul celulei este
inactivat și scade brusc permeabilitatea membranei celulare pentru sodiu, al
cărui flux revine la valoarea de repaus. Crește permeabilitatea membranei
pentru potasiu care va ieși din celulă cu un flux crescut în intensitate,
restabilind valoarea de repaus a potențialului de membrană. Modificările de
permeabilitate durează în medie 1 ms. Interiorul celulei atinge în punctul
maxim al acestui proces un plus de 40mV, moment în care procesele
declanșate de stimulare încetează.
Modificările de potențial care au loc în timpul depolarizării și
repolarizării alcătuiesc potențialul de acțiune.
Potențialul de repaus este de -80mV, iar tensiunea intracelulară la
sfârșitul repolarizării este de + 40mV, realizând împreună un potențial de
acțiune de 120 mV.

c. Restituția ( refacerea potențialului de repaus)

Începe imediat cu încheierea fazei de repolarizare a membranei
celulare, când cu ajutorul pompei de sodiu-potasiu, Na suplimentar iese din
celulă iar K se reîntoarce în celulă până la refacerea potențialului de repaus
de -80mV.

Stimularea și excitabilitatea
Stimularea electrică se produce la variații ale intensității curentului
într-o perioadă scurtă de timp. Producerea excitației are nevoie de o anumită
intensitate a curentului de excitare care să depășească valoarea prag. În
11
excitare un rol important il are densitatea de curent, care reprezintă
intensitatea curentului raportată pe unitatea de suprafață.
Curentul de stimulare, de o anumită intensitate (I), instalat brusc, este
necesar să acționeze o durată de timp (t) pentru a produce depolarizarea
membranei:
Q=Ixt, unde Q= cantitatea de electricitate,
I= intensitatea curentului
t= timpul
Dacă creșterea intensității se face într-un interval prelungit, excitarea
nu se produce, chiar la intensități mari (datorită instalării acomodării țesutului
excitabil).

Electrotonusul
Modificările proprietăților fizice și fiziologice ale țesuturilor din timpul
procesului de excitare sunt dependente de sensul curentului și poartă
numele electrotonus.
Catelectrotonusul reprezintă modificările apărute la polul negativ,
iar anelectrotonusul cele apărute la polul pozitiv.
La catod se produce creșterea excitabilității tisulare, depolarizarea
membranei prin sarcinile negative ale electrodului. La anod cresc sarcinile
pozitive pe suprafața externă a membranei, hiperpolarizarea membranei cu
îngreunarea apariției excitației.

12
 CAPITOLUL II. CURENȚII DE JOASĂ FRECVENȚĂ

II.1. CURENTUL GALVANIC ( CONTINUU CONSTANT)

II.1.1. Definiție
Reprezintă un flux unidirecțional de sarcini electrice, având
intensitate constantă pe toată durata trecerii lui (Fig. 1).
Pentru producerea curentului electric continuu au fost folosite diferite
metode,cele mai importante fiind chimice, mecanice și termoelectrice.

Fig. 1 Curentul galvanic (continuu constant)

II.1.2. Metode de producere a curentului galvanic

A. Metode chimice
La nivelul de contact dintre două metale diferite se naște o diferență
de potențial electric, denumită forță electromotoare de contact. Diferența de
potențial este dependentă de natura metalelor utilizate și de caracteristicile
mediului în care se lucrează. Poate fi semnificativ crescută dacă metalele
sunt introduse în soluții acide, forța electromotoare putând astfel fi utilizată în
medicină sau industrie.
Pila lui Volta reprezintă elementul clasic de producere a curentului
continuu prin metoda chimică. Fizicianul a introdus două bare metalice din
13
zinc și cupru într-un vas cu soluție diluată de acid sulfuric. Capetele
exterioare ale barelor metalice au fost legate cu un conductor, creîndu-se
astfel o diferență de potențial de 0,9V, devenind de 3000 de ori mai mare
decât cea realizată în mediu uscat.
Forța electromotoare a curentului continuu care circulă prin conductor
se menține atâta timp cât circuitul este închis.
Reacțiile chimice survenite în soluția de acid sulfuric și electrozii
introduși în vas determină producerea curentului electric.

B. Metode mecanice
Cu ajutorul unui dinam putem transforma energia mecanică a unui
motor în energie electrică. Ca model de dinam se folosește un
electromagnet puternic între polii căruia se rotește un conductor format din
mai multe spire electrice.
Convertizorul electric folosit in electroterapie este un aparat care
transformă curentul electric alternativ de 220 V în curent continuu de 40-
50V.

C. Metode termoelectronice
Redresarea curentului alternativ de la rețea se face mai nou cu
ajutorul unor redreasoare electronice moderne, lămpi sau tuburi electronice.
Diodele sunt cele mai simple redresoare alcătuite dintr-un anod sub formă
de placă și un catod sub formă de filament spiralat, înglobați într-un balon de
sticlă în vid; deplasarea electronilor dinspre filament spre placă,
determinând un curent electric continuu.
Semiconductorii reprezintă un tip superior de de redresori, conțin
elemente deosebite (seleniu, siliciu, cuproxid), nu se sparg, au uzură redusă;
dimensiunile și greutatea lor permit construcția unor aparate ușoare cu
randament crescut.

II.1.3. Aparatura folosită pentru curentul galvanic

Multă vreme s-au folosit aparate care furnizau doar curent galvanic
(galvanostate/ pantostate), însă în prezent tendința este de a îngloba
14
curentul continuu în aparate mai complexe care pot fi utilizate și pentru
curenții de joasa frecvență în impulsuri, medie frecvență sau forme de
energie derivate din transformarea curentului electric.
În structura și funcționarea tuturor modelelor intră următoarele
componente:
1. Sistemul de alimentare cu curent alternativ sinusoidal de la rețea de
220 V, prin intermediul unei prize cu împământare. Toate aparatele conțin un
întrerupător general al curentului, care reprezintă primul element acționat în
manevra de aplicație a curentului.
2. Dispozitiv de redresare ( convertizor, semiconductor)
3. Dispozitiv de reglare a intensității ( potențiometru), permite
creșterea/descreșterea intensității curentului. Există potențiometru pentru
fiecare formă de curent furnizată de paratul respectiv.
4. Comutatoare pentru forma curentului.
5. Instrument de măsură ( miliampermetru), sub forma unui cadran cu
una sau două scări de diviziuni gradate în miliamperi, în multipli de zece.
6. Sistem de racordare cu pacientul ( borne, cabluri, cleme, electrozi).
Se pot utiliza cabluri bifurcate pentru situațiile când sunt necesare aplicări
concomitente a doi electrozi la același semn de polaritate. Există aparate
care sunt dotate cu un comutator schimbător de polaritate, care permite
inversarea polarității fără schimbarea cablurilor la borne.

II.1.4. Efecte biologice

Curentul galvanic determină o serie de modificări ionce în țesuturi,

care vor declanșa secundar o serie de procese biologice.
Corpul omenesc, considerat în totalitate ca un conductor de ordinul II
(electrolit) nu este însă omogen, conținând elemente cu grade diferite de
conductibilitate, fiind în aceste condiții străbătut neuniform de curentul
electric.
Acțiunea curentului galvanic asupra organismului va determina
efecte polare și interpolare:

15
 1. Efectele polare – reperezintă modificările apărute la locul de contact
al tegumentului cu electrozii aplicați, reprezentând consecința electrolizei cu
producerea de acid la anod și bază la catod.
Aceste efecte depind de o serie de factori:
- forma, dimensiunea și compoziția electrozilor
- intensitatea și durata curentului
- propritățile organismului: starea tegumentului, rezistența electrică,
conductibilitatea țesuturilor, reactivitatea generală etc.
În caz de supra dozare pot apare efecte polare extreme: arsuri, necroze.

2. Efectele interpolare – produse în interiorul oragnismului, între cei

doi electrozi, sunt cele cu importanță în terapie. Constau în: electroliză,
ionoforeză, electroosmoză, modificările potențialului de repaus, de
excitabilitate neuromusculară, modificări în compoziția chimică a țesuturilor.

- Migrarea ionilor se produce după disociația electrolitică. Ionii pozitivi

(cationi) sunt respinși de polul pozitiv (anod) și migrează spre polul
negativ(catod); ionii negativi (anioni) sunt respinși de catod și migrează
spre anod.
- Electroliza biologica. Ionii ajunși la polii spre care migrează își pierd
sarcina electrică și devin atomi liberi; eliberarea atomilor liberi din soluția
electrolitică se numește electroliză.
- Ionoforeza reprezintă procesul bichimic reprezentat de deplasarea ionilor
prin membranele celulare semipermeabile.
- Electroforeza reprezintă fenomenul de încărcare cu ioni a moleculelor
nedisociate din elementele neutre electric și deplasarea acestora, în funcție
de semnul încărcării electrice, spre catod ( catelectroforeză) sau spre anod
(anelectroforeză).
- Electroosmoza reprezintă deplasarea conținutului de apă din țesuturi prin
structurile membranelor sub influența curentului continuu.

Trecerea curentului galvanic prin țesuturi se face aproape exclusiv

electrolitic (migrarea ionilor pozitivi și negativi), de puține ori electroforetic
16
 (prin mișcarea particulelor coloidale încărcate electric) și foarte rar se
creează condiții pentru conducerea elctroosmotică și protonică.

Rezistivitatea tisulară la curent (rezistența ohmică) înregistrează

diferențe importante de la individ la individ și chiar la același subiect în
diverse condiții fiziologice sau patologice.Temperatura corpului, menstruația,
efortul fizic, variațiile perspirației cutanate, echilibrul neurovegetativ, ingestia
de alimente pot modifica rezistența cutanată la curent. O deosebită
importanță au deasemenea lungimea și diametrul segmentului străbătut.
Rezistența cutanată la curent scade în melancolie, neurastenie, alcoolism, la
morfinomani, dupa traumatisme cranio-cerebrale, hiperexcitabilitate
simpatică și crește în epilepsie, hemiplegie, mixedem, sclerodermie.

II.1.5. Efecte terapeutice

La anod A(+):
1. Efect antialgic.
Electrodul pozitiv este așezat pe zona maxim dureroasă, după câteva
ședințe se constată creșterea pragului sensibilității tactile și dureroase.
La polul pozitiv, unde se produce anelectrotonusul, membranele celulare se
hiperpolarizează și scade excitabilitatea.
Deasemenea efectul este explicat și de modificările ionice dintre electrozi
dar și de efectul curentului galvanic asupra sistemului circulator și asupra
sistemului nervos central.

2. Efect miorelaxant

La catod K(-):
3. Stimulare neuromusculară.
Efectul se manifestă asupra musculaturii striate normal inervate. Se
pot face aplicații premergătoare curenților exponențiali în sindroamele de
neuron motor periferic, pentru a stimula fibrele musculare normal inervate
din jurul celor denervate parțial sau total.
17
4. Vasodilatația.
Vasodilatația apare după o perioadă scurtă de vasoconstricție și se
manifestă prin apariția unui eritem cutanat la locul aplicării și creșterea
temperaturii cutanate. Se menține și după întreruperea curentului ( până la
15-30 minute), fiind mai pronunțată și mai pesistentă sub electrodul negativ.
Este atât superficială cât și profundă. Consecința directă este amplificarea
irigației sanguine cu efecte biotrofice prin îmbunătățirea nutriției tisulare și o
resorbție crescută a exsudatelor și edemelor.

5. Acțiunea asupra sistemului nervos central.

Efectele asupra SNC sunt diferite în funcție de sensul curentului
galvanic.
La aplicațiile descendente (polul pozitiv cranial, cel negativ caudal) se
observă scăderea excitabilității nervoase cu instalarea unui efect sedativ, în
timp ce în cazul aplicațiilor ascendente ( polul pozitiv caudal, cel negativ
cranial) se observă o creștere a excitabilității nervoase.

6. Acțiunea asupra sistemului neurovegetativ

Zona de elecție pentru influențarea sistemului nervos vegetativ este
zona ”gulerului Scerbac”- regiunea cervicală și dorsală superioară, ca
sediu de aplicație al procedurii. Sistemul nervos vegetativ reacționează
inconstant și individualizat la aplicarea curentului galvanic în funcție de
predominanța simpaticului sau parasimpaticului.

7. Acțiunea asupra sistemului circulator este diferențiată în funcție de

sensul curentului galvanic.
Curentul galvanic descendent accelerează afluxul sanguin din
mica circulație spre inimă și transportul sângelui arterial către sistemul portal.
Curentul galvanic ascendent accelerează circulația venoasă de la
extremitățile inferioare și organele sistemului portal către inimă, favorizează
transportul sîngelui arterial către plămâni și extremitățile superioare și
accelerează viteza sângelui venos de la inimă către plămâni.

18
 II.1.5. Metodologia de aplicare a curentului galvanic

Există trei tehnici importante de aplicare a curentului galvanic:

A. Galvanizare simplă
B. Baie hidroelectrolitică ( galvanică): parțială/ completă( generală)
C. Iontoforeza/ ionogalvanizare

A. GALVANIZAREA SIMPLĂ

Se aplică cu ajutorul a doi electrozi confecționați din plăci metalice sau

cauciuc electroconductor de diferite dimensiuni ( 6x8cm, 8x10cm, 10x15cm,
8x40cm, 8x80cm etc) în funcție de regiunea pe care se aplică (Fig. 2).

Fig. 2 Electrozi placă de diverse mărimi

Există și electrozi speciali: pentru ochi montați în ochelari speciali

pentru aplicații transorbitare, pentru hemifață masca Bergonie utilzată în
tratarea nevralgiilor de trigemen, pentru ceafă aplicații pe zona reflexogenă
”gulerul Scerbac” pentru influențarea sistemului nervos vegetativ.

În funcție de sensul curentului față de axul corpului/segmentului vom

deosebi: galvanizare longitudinală, în care direcția curentului este paralelă
cu axul longitudinal (aplicația poate fi ascendentă sau descendentă) și

19
 galvanizare transversală, în care direcția curentului este perpendiculară pe
axul longitudinal.

În funcție de dimensiune electrozilor aplicațiile pot fi:

- Bipolare – electrozi de dimensiuni egale, densități de curent egale, efecte
egale în intensitate dar nu identice (Fig. 3)

Fig.3 Electrozi de dimensiuni egale pentru aplicație bipolară

- Unipolare – electrozi de dimensiuni diferite, cel de dimensiuni mai reduse

devine activ (deferent), cel de-al doilea de dimesiuni mai mari este inactiv
(indiferent), servind la închiderea circuitului. ( Fig. 4)

Fig. 4 Electrozi de dimensiuni diferite pentru aplicație unipolară

20
 Stratul hidrofil se folosește obligatoriu între electrod și tegument cu
scopul contracarării efectelor polare de sub electrozi și a prevenirii arsurilor
electrice. Este confecționat din pânză, tifon, frotir sau burete poros cu o
grosime de 1,5-2 cm. Stratul hidrofil nu trebuie să prezinte cute, festoane
sau înădituri și trebuie să depășeașcă conturul electrozilor. (Fig. 5).
Folosirea stratului hidrofil sub formă de săculeți permite intoducerea
electrozilor în interior. Se umezește bine cu apă călduță, se stoarce și se
aplică întins pe regiunea tratată. Se spală cu apă și săpun după fiecare
întrebuințare, la 2-3 zile se sterilizează prin fierbere și la anumite intervale de
timp în funcție de texturile utilizate este înlocuit.

Fig. 5 Strat hidrofil, electrozi placă

Intensitatea curentului aplicat.

Dozarea intensității este dependentă de toleranța individuală,

efectele terapeutice urmărite, stadiul afecțiunii, dimensiunea electrozilor,
durata aplicației.
Sensibilitatea cutanată la curent este diferită de la individ la individ și
chiar la același individ de la o zi la alta și în funcție de zona tratată. Părțile
mediale și flexoare sunt mai sensibile la curent, în timp ce părțile laterale și
extensoare prezintă o sensibilitate mai redusă la curent.
La intensități terapeutice senzația produsă de curentul galvanic este
de înțepătură fină sau furnicătură în zona de contact cu electrozii, la
21
intensități mari aparând senzații de arsură și durere, ce trebuie evitate în
timpul oricărei aplicații.
Nu se vor depăși 0,2-0,4 mA/cm² suprafață electrod.

Tehnica de aplicație a galvanizării simple

Pacientul trebuie pregătit de la prima ședință cu privire la senzațiile

cutanate și efectele terapeutice așteptate. Va fi așezat pe pat sau scaun în
funcție de regiunea tratată și ținând cont de posturile antialgice.
Fizioterapeutul se ghidează după o prescripție terapeutică completă
ce va cuprinde regiunea tratată, locul aplicației, durata ședinței, polaritatea
electrozilor.
Se inspectează regiunea tratată pentrua a aprecia integritatea
tegumentelor și a decela eventualele leziuni, ce reprezintă contraindicații de
tratament.
Se verifică aparatul utilizat, poziția zero a comutatorului de
intensitate; se controlează polaritatea electrozilor și cuplarea corectă a
cablurilor de legătură la bornele aparatului.
Se umezește stratul hidrofil cu apă călduță de la robinet ( apa
distilată nu conduce curentul electric) și se așează electrozii în funcție de
efectul terapeutic urmărit.
Electrozii vor fi fixați în timpul tratamentului pentru a nu se deplasa
cu săculeți cu nisip, benzi elastice sau cu greutatea corpului. Electrozii se
acoperă cu o pânză cauciucată sau folie de plastic izolatoare, iar bolnavul se
va acoperi cu cearșaf pentru confort psihic și termic.
Durata procedurii este direct proporțională cu mărimea electrozilor
și invers proporțională cu densitatea electrică. În general între 10-30 minute,
deoarece toleranța scăzută a pielii la voltaj se compensează printr-o durată
mai mare.
În aplicațiile transorbitare durata ședinței trebuie să fie de minim 20
minute (intensitatea fiind mică de aproximativ 0,6 - 2 mA).

22
 Intensitatea se crește progresiv testând de fiecare dată toleranța
individuală a pacientului, ce va descrie o senzație de furnicătură plăcută,
nedureroasă.
Pacientul va fi supravegheat în timpul ședinței de tratament și
întrebat asupra senzațiilor pe care le percepe; în cazul diminuării senzațiilor
datorită instalării acomodării, intensitatea se poate crește din nou pe baza
toleranței pacientului.
Nu se depășesc niciodată intensitățile maxime cunoscute, chiar dacă
pacientul nu va avea o senzație bine definită, existând zone cu tulburări de
sensibilitate. La pacienții cu hipoestezie se va testa ”pragul” pe zonele cu
sensibilitate normală din vecinătate sau alte regiuni, urmărind reacția
cutanată produsă. În cazul pacienților cu hiperestezie se va doza
intensitatea la ”pragul” de toleranță al regiunii respective.
La sfârșitul tratamentului intensitatea curentului se reduce progresiv
până la poziția zero a comutatorului, se închide comutatorul general, se
ridică electrozii, se șterge tegumentul și se examinează tegumentul
pacientului pe locurile de aplicare a electrozilor.
Numărul ședințelor este determinat de diagnosticul clinic, stadiul
evolutiv și răspunsul la tratament. În afecțiunile acute se aplică 8-10
ședințe în ritm zilnic, în cele cronice 12-20 ședințe zilnic sau la două zile.
Practica și principiile metodologice ale galvanoterapiei ne
demonstrează că tratamentul trebuie să fie individualizat.

Tehnici speciale de galvanizare simplă

1. Tehnica Kowarschik – reprezintă o galvanizare transversală a

membrului inferior, indicată în tratamentul sindromului radicular lombosacrat.
Se folosesc electrozii cu dimensiuni de 90/8 cm. (Fig. 6)

2. Similar se poate efectua și galvanizare transversală a membrului

superior în nevralgiile și plexitele cervico-brahiale. (Fig. 7)

23
 Fig. 6 Electrozi utilizați în tehnica Kowarschik

Fig. 7 Galvanizare transversală a membrului superior

3. Tehnica Bergonie – se aplică în tratamentul nevralgiei trigeminale.

Se folosește un electrod de forma literei ”E” mare , numit hemimască
Bergonie, cuplat la polul pozitiv al aparatului. Electrodul corespunde celor
trei ramuri ale trigemenului.

4. Tehnica Riesz – este indicată în tulburările de formare a calusului

după fracturi. În dreptul focarului de fractură se aplică o galvanizare
transversală bipolară, timp în care se administrează lent intravenos 10-20
ml calciu clorat 10%. În prezent tehnica nu se mai folosește având la

24
dispoziție alte metode ale electroterapiei care accelerează calusarea,
respectiv vindecarea ( ultrasonoterapia, curenții de înaltă frecvență pulsatilă.

B. BĂILE GALVANICE

Sunt recomandate pentru tratarea unor regiuni mai întinse sau chiar
a întregului corp (baia galvanică generală); combină acțiunea curentului
galvanic cu efectul termic al apei. Apa reprezintă mediu mijlocitor între
electrozi și tegument, curentul este repartizat pe o suprafață corporală mai
mare astfel pot fi utilizate intensități mai mari de curent fără a exista risc de
arsură.

1. Baia galvanică patru- celulară

Stratul hidrofil folosit la galvanizarea cu electrozi este înlocuit cu un

strat de apă simplă la temperatura de 37-38º C. Apa rece accentuează
senzația neplăcută dată de trecerea curentului, iar în apa caldă putem aplica
intensități mai mari, mai bine tolerate.
Baia este compusă din patru cuve/celule, două pentru membrele
superioare și două pentru membrele inferioare, pe ai căror pereți se află
electrozi inoxidabili. (Fig. 8)
Aplicațiile pot fi patru- celulare, tricelulare, bicelulare sau unicelulare
în funcție de numărul de celule utilizate pentru tratament. În cazul aplicațiilor
unicelulare se poate folosi un electrod placă ce va fi amplasat pe zona
cervicală sau lombosacrată pentru situațiile în care nu putem alege polaritate
diferită pentru cei doi electrozi ai unei celule.
În funcție de efectele urmărite putem aplica diferite combinații:
– membrele superioare la același semn de polaritate, membrele
inferioare la semn contrar
– membrele de partea dreaptă la același semn, membrele de partea
stângă la semnul contrar
– trei membre la același semn și al patrulea la semnul contrar
(”aplicație în evantai”)
25
 – două membre la același semn și un membru la semnul contrar
– un membru la polul pozitiv, alt membru la cel negativ.

Fig. 8 Baia galvanică patru-celulară

În funcție de direcția curentului aplicația poate fi ascendentă ( anodul

aplicat caudal, catodul aplicat cranial) sau descendentă (catodul caudal,
anodul cranial).
Mărimea suprafețelor de contact a tegumentului cu apa poate fi
variată prin cantitatea de apă din vase. Dacă dorim sa avem un pol mai
activ reducem la minim cantitatea de apă din vana membrului asupra căruia
dorim să acționăm.
Tehnica asociază efectele curentului galvanic cu efectele apei
calde ( analgezic, miorelaxant, vasodilatator, sedativ) având totodată
posibilitatea cuprinderii unei suprafețe mai mari a corpului în tratament.
Intensitățile care se folosesc sunt mult mai mari comparativ cu galvanizarea
cu electrozi placă, riscul de arsură electrică fiind însă mai mic. Acesta este
motivul pentru care baia galvanică tinde să înlocuiască galvanizările simple
cu electrozi placă.
Tehnica de aplicare. Bolnavul va fi așezat pe un scaun din lemn sau
metalic izolat electric de postamentul pe care se află instalată baia

26
galvanică. Înainte ca pacientul sa-și introducă membrele în cuve, asistentul
va controla senzația la fiecare pol în parte.
La nivelul membrelor inferioare apa ajunge până la 2/3 din gambă, iar
la nivelul membrelor superioare la jumătatea brațului.
Intensitatea poate ajunge la 35-40mA, dar se reglează progresiv în
funcție de toleranța pacientului ( senzație de vibrație furnicătură plăcută,
nedureroasă), durata unei ședințe este între 10-30 minute. Ritmul ședințelor
zilnic sau la două zile, numărul ședințelor/cură fiind de 8-10.

2. Baia galvanică generală (Stanger)

Este reprezentată de o cadă mai mare din material hidroizolant

având pe pereții interiori opt electrozi inoxidabili, trei pe părțile laterale, câte
unul caudal și cranial. Pot exista și electrozi mobili ce vor fi plasați în cadă în
funcție de necesitatea terapeutică, de obicei în zona lombară sau între
membrele inferioare.
Sensul curentului poate fi dirijat în funcție de efectul terapeutic
urmărit, putând fi ascendent, descendent, transversal sau în diagonală.
Intensitatea curentului o depășește pe cea folosită la baia galvanică
patru-celulară, fiind repartizată pe întreaga suprafață corporală (1000-
1200mA). Se estimează că aproximativ 2/3 din intensitatea se pierde în
mediul de baie și doar 1/3 din aceasta trece prin corp. Intensitatea se crește
progresiv până la senzația de furnicătură plăcută și ușoară căldură.
Dacă în mediul de baie se adaugă diferite ingrediente farmaceutice
sau extracte de plante, efectul chimic al cestora se s umează la efectul
termomecanic al apei calde și la cel electric al curentului galvanic.
Tehnica de lucru. Se umple vana cu apă la temperatura de 36-38ºC
, se controlează senzația prin introducerea mânii fizioterapeutului, oprim
aparatul și invităm pacientul să intre în cadă.
Intensitatea se reglează progresiv pe baza toleranței individuale a
pacientului.
Durata procedurii este în general 15-30 minute, ritmul ședințelor este
de una la 2-3 zile, serii de 6-12 ședințe.
27
 Tendința este de a utiliza băi multifuncționale ce permit atât
efectuarea unor tratamente electrice cât și a kinetoterapiei, dușului subacval,
băilor cu vârtejuri sau cu aer comprimat.

C. IONTOFOREZA (IONOGALVANIZAREA/ IONIZAREA)

Definiție. Reprezintă introducerea în organism, transtegumentar sau

transmucos a diferite substanțe medicamentoase cu ajutorul curentului
galvanic.
Principiu. Procedura se bazează pe disocierea electrolitică a
substanțelor medicamnetoase și transportarea anionilor, respectiv a
cationilor spre electrozii de semn contrar încărcării lor electrice (fiind respinși
de electrozii de același semn).

Factorii care influențează cantitatea de substanță activă ce

pătrunde în organism:
1. Greutatea atomică – ionii grei migrează mai încet
2. Cantitatea și concentrația ionilor în soluție – cationii trec mai încet decât
anionii; reducerea/ frânarea transmiterii este cu atât mai mare cu cât este
mai mică cantitatea de substanță din soluție.
3. Intensitatea curentului – cu cât este mai mare cu atât mai mare este și
cantitatea de ioni ce pătrund în organism. Relația nu este nici proporțională,
nici lineară ci numai până la o anumită limită, după care descrește printr-un
fenomen de frânare.
S-a constatat că la intensități crescânde de curent se produce o
acidifiere a soluțiilor electrolitice ( cresc mEq H+) la anod și o alcalinizare la
catod ( cresc mEq OH-). Ambele procese încetinesc însă odată cu creșterea
dozei de curent, doarece ionii H+ și OH- apăruți trec în piele.
4. Durata aplicării – cantitatea de ioni ce pătrund în organism crește
propoțional cu timpul.
5. Mărimea electrozilor – electrozii mici, activi facilitează pătrunderea ionilor
din soluții.

28
 Iontoforeza presupune cumularea efectului electric al curentului
galvanic și cel farmacodinamic al substanței medicamentoase utilizate.
Substanțele administrate au atât efect local cât și general,
pătrunzând în organism prin orificiile și canalele glandelor sebacee și
sudoripare. Clorul, potasiul și bromul pătrund ca atare în circulație în timp ce
magneziul și zincul se leagă de proteinele plasmatice. Există unele
substanțe cum ar fi atropina, a cărei efect asupra organismului în cazul
iontoforezei este mai puternic comparativ cu administrarea subcutanată.

Metodologie.
Iontoforeza se aplică de obicei unipolar ( electrodul mic este activ,
cel mare este indiferent fiind folosit pentru închiderea circuitului).
Materialul hidrofil plasat sub electrodul activ ( de același semn cu
ionul pe care vrem să- l introducem în organism) va fi îmbibat nu în apă ci în
soluția medicamentoasă cu care dorim să facem tratamentul.
În general se folosesc soluții diluate cu concentrații de 1-3 % , iar
pentru substanțele cu acțiune puternică cum ar fi histamina se folosesc
concentrații foarte mici de 1/10.000 sau chiar 1/100.000.
În cazul folosirii unguentelor medicamentoase, acestea se aplică în
strat subțire pe tegument, iar deasupra stratul hidrofil umezit cu apă distilată.
Intensitatea curentului o stabilim pe baza toleranței individuale.
Durata ședinței 10-20 minute zilnic sau la 2 zile.

Substanțe medicamentoase utilizate mai frecvent:

1. Xilina (lidocaina) – se aplică în diluții de 1-2% la anod. Efecte: anestezic,

vasodilatator, trofic pentru țesuturi. Se indică in sindroame radiculare
cervicale, lombare și în durerile din bolile reumatologice sau
postortopedice/posttraumatice.

2. Histamina – se aplică la anod. Efecte: dilată arteriolele și capilarele

superficiale și profunde, scade valorile tensiunii arteriale, crește
29
permeabilitatea capilară, activează fagocitoza, crește secreția sucului gastric
și a bilei. Este indicată în nevralgii, nevrite, mialgii acute și postraumatice;
reumatisme abarticulare; sindroame radiculare lombo-sacrate; sindrom
Raynaud; angiospasme; migrene.
Se contraindică in: astm bronșic, boală ulceroasă, tuberculoză
pulmonară.

3. Hialuronidaza – se aplică la anod. Efecte: resorbția edemelor, exudatelor,

hematoamelor, analgezie, hiperemie.
Indicații: edeme, exudate, hematoame, afecțiuni musculare
posttraumatice, cicatrici cheloide, boală Dupuytren, sclerodermie, sindroame
de tunel carpian.

4. Salicilatul de Na – se aplică la catod. Efecte: antiinflamatoare, antialgice.

Se indică în: artralgii, mialgi, lombalgii, cervicalgii, periflebite.

5. Salicilatul de litiu – aplicare la anod. Indicații: artropatia gutoasă,

condrocalcinoza articulară.

6. Soluții de hidrocortizon și betametazonă – efecte: antinflamatoare,

antialgice.
Indicații: artroze reacționate, boli reumatologice cronice inflamatorii,
reumatisme abarticulare (periartrite, tendinite, epicondilite, bursite).

7. Iodura de K – se aplică la catod. Efecte: sclerolitice, antiinflamatoare,

tonifiante asupra sistemului nervos.
Indicații: scleroze arteriale, arterite, cicatrici cheloide, aderențe, leziuni
traumatice ale nervilor, sechele după neurorafie, paralizii periferice ( mai ales
paralizii faciale).

8. Clorura de calciu – se aplică la anod. Efecte: antialgic, sedativ, scăderea

excitabilității neuro-musculare, substitutiv.Este indicată în: osteoporoză,

30
sindrom algic regional complex, disfuncții neuro-vegetative, hemiplegii
spastice.

În funcție de polul la care se aplică substanțele medicamentoase se

împart în două grupe:

1. La anod se aplică: metale (cupru, magneziu, zinc, mercur, fier, litiu, sodiu,
potasiu), radicali ai metalelor (amoniu), adrenalină, aceticolină, corticoizi,
sulfamide, penicilină, alcaloizi (morfină, atropină, novocaină, pilocarpină).

2. La catod se aplică: radicali acizi ( acetic, carbonic, salicilic, sulfuric,

azotic, oxalic, citric), sărurile acizilor organici, halogeni (clor, brom, iod).

Ionizările transorbitocerebrale (transorbitare, transcerebrale)

Sunt indicate în tratamentul unor sindroame neurastenice, insomnii,
hipertensiuni arteriale în stadiu neurogen, migrene. Substanțele
medicamentoase folosite:
- calciu ca sedativ al sistemului nervos în nevroze, migrene, dereglări
hipofizare
- magneziul în hipertensiuni arteriale, migrene de origine vasculară, status
post accidente vasculare cerbrale sau alte tulburări vasculare cerebrale.

Metodologie
Se folosesc electrozi speciali de tip ochelari, care se aplică pe ochi;
materialul hidrofil se imbibă cu substanța medicamentoasă utilizată.
Intensitatea curentului este de 0,6-2 mA, cu dozare până la apariție
fosfenelor.
Durata ședinței este de 30 minute pentru a avea eficacitate. Se pot
aplica serii lungi de 15-25 ședințe repetate la intervale mai mari sau serii mai
scurte de 6-10 ședințe repetate la intervale mai mci, pentru perioade de timp
îndelungate, luni sau chiar ani de zile.

31
II.1.6. Indicațiile și contraindicațiile galvanoterapiei

I. INDICAȚII TERAPEUTICE
1. Afecțiuni ale aparatului locomotor
a. Reumatologice
- mialgii, neuromialgii cu diferite localizări
- afecțiuni reumatologice abarticulare: tendinite, tenosinovite, bursite,
periartrite
- afecțiuni reumatologice degenerative cu diferite localizări
- afecțiuni reumatologice inflamatorii în afara puseului de activitate (
artrite cu diferite localizări, poliartrita reumatoidă, spondilita
anchilozantă)
b. Sechele postraumatice

2. Afecțiuni ale sistemului nervos și vegetativ

a. Nevralgii, nevrite: sciatică, cervicobrahială, intercostală,
trigeminală, dentară, occipitală, meralgia parestezică.
b. Pareze, paralizii: paralizii flaște ale membrelor de diferite
etiologii, pareze faciale, pareze de sfincter ( anal, vezical)
c.Afecțiuni ale organelor de simț: otice (otoscleroze), oculare
(conjunctivite, irite, sclerite)
d. Sindroame astenonevrotice de suprasolicitare

3. Afecțiuni ale aparatului cardiovascular

a. Tulburări ale circulației periferice: sindrom Raynaud,
acrocianoza, degerături, arteriopatia obliterantă
b. Flebite în fază subacută sau cronică
c. Tulburări vasomotorii în teritoriul circulației cerebrale
d. Boală hipertensivă în stadiu neurogen

II. CONTRAINDICAȚII
Sunt cele generale ale electroterapiei:

32
 1. Intoleranța la curent ( poate exista intoleranță pentru un anumit tip de
curent)
2. Leziunile tegumentare de diferite cauze (aplicarea elctrozilor se face
pe tegumente integre/ indemne)
3. Sarcina
4. Neoplazii primare sau metastaze.
5. Materiale de osteosinteză metalică în țesuturi (tije, broșe,
endoproteze etc)
6. Insuficente organice decompensate (cardiacă, renală, respiratorie,
hepatică)
7. Purtătorii de pacemaker.
8. Hipertensiuni arteriale necontrolate medicamentos (TA>140/90
mmHg)
9. Pacienți psihotici
10. Pacienți necooperanți.
11. Pacienți dependenți de diferite substanțe medicamentoase.

În cazul băilor galvanice se adaugă contraindicațiile apei calde

(dilatații variceale sau insuficiență venoasă a membrelor inferioare), iar în
cazul iontoforezei se adaugă contraindicațiile substanțelor medicamentoase
folosite în tratament.

II. 2. CURENȚII DE IMPULSURI

Curentul continuu poate fi întrerupt cu ajutorul unor întrerupătoare

manuale sau prin reglare electronică, realizându-se impulsuri electrice
succedate ritmic singulare sau în serii, cu efect excitator.

Curenții de impulsuri se caracterizează prin forma, amplitudinea

impulsurilor, frecvența lor, durata impulsului și a pauzei ca și prin
modulația lor.

33
 Din punct de vedere al formei impulsurile pot fi dreptunghiulare,
triunghiulare, trapezoidale, exponențiale, sinusoidale și forme derivate.

Impulsurile dreptunghiulare se caracterizează printr-un front

ascendent perpendicular pe linia izolelectrică, un platou orizontal, paralel cu
linia izoelectrică și un front descendent tot perpendicular.
Frontul ascendent corespunde creșterii bruște a intensității curentului
produsă de închiderea circuitului electric, frontul descendent corespunde
descreșterii bruște a intensității la deschiderea circuitului. (Fig. 9)

Fig. 9 Impulsuri dreptunghiulare

Impulsurile dreptunghiulare reprezintă forma tipică de stimularea a

contracției musculaturii scheletice.
Prin modificarea platoului superior sau inferior din acest curent se
pot obține forme derivate, la care putem adăuga variația intensității, duratei
impulsurilor și a pauzei.

Impulsurile triunghiulare se caracterizează prin pante liniare oblice

ascendente și descendente mai lungi sau mai scurte. (Fig. 10).
Cu cât durata impulsului este mai lungă cu atât panta este mai lină,
impulsurile reușind să stimuleze musculatura striată normal inervată cu un
grad mai mare de hipotrofie/atrofie musculară.

34
 Fig. 10 Impulsuri triunghiulare

Impulsurile trapezoidale se caracterizează printr-o durată mai

lungă, o pantă ascendentă și descendentă oblică și un platou orizontal
(rezultă din combinarea impulsurilor dreptunghiulare cu cele triunghiulare);
se adresează astfel structurilor mai puțin excitabile cum sunt atrofiile de
imobilizare accentuate și îndeosebi pentru electrostimularea musculaturii
netede viscerale (Fig. 11)

Fig. 11 Impulsuri trapezoidale

In cazul impulsurilor exponențiale, panta ascendentă capătă forma

unei curbe convexe de formă specială ce corespunde unei funcții

35
matematice exponențiale (Fig. 12). Aceste impulsuri sunt indicate pentru
stimularea musculaturii denervate.

Fig. 12 Impulsuri exponențiale

Curentul faradic este obținut din curentul continuu cu ajutorul unui

inductor. Imposibilitatea dozării intensității curentului, neregularitatea
impulsurilor (curbă neregulată în care unde pozitive cu valori crescute
alternează cu unde negative) și manevrarea rudimentară a frecvenței au dus
la renunțarea la această formă de curent în terapie și înlocuirea sa cu un alt
tip de curent, curentul neofaradic.

Curentul neofaradic nu mai prezintă trecerile bruște de la valorile

pozitive la cele negative, se aplică cu frecvențe de 50Hz, impulsurile au
durată de 1 minut, durata pauzei fiind de 19 ms, iar intensitatea curentului
poate fi reglată cu precizie.

Curentul tiratronic este un derivat al curentului sinusoidal, având

numai semiunde pozitive (curent redresat) cu eliminarea pantei
descendente. Pornind de la curentul sinusoidal redresat, Pierre Bernard a
obținut curenții diadinamici. Impulsurile de joasă frecvență pot fi modulate
prin variația unuia din parametrii lor - formă, amplitudine, durată, frecvență;
existând multiple posibilități de realizare și combinare a impulsurilor.

36
 Impulsurile dreptunghiulare reprezintă forma tipică de stimulare a
contracţiei musculare scheletice fiind indicate în atonii şi atrofii musculare de
diferite cauze dar normoinervate: imobilizări prelungite în pat de diferite
cauze, hipotonii- hipotrofii musculare în suferințele unor articulații vecine,
musculatura slabită a spatelui din cadrul tulburărilor de statică vertebrală,
musculatura slăbită a piciorului în cazul piciorului plat și prăbușirii bolții
anterioare.
Aparatura modernă permite aplicarea unei game variate de impulsuri,
izolate sau în serii cu durată şi pauze variabile; amplitudinea impulsului
poate fi modulată în vederea evitării fenomenelor de acomodare.

Există două tehnici importante:

1. Electromasajul Träbert
2. TENS (Transcutaneous Electrical Nerve Stimulation)

II.2.1 Electromasajul Träbert

Curenții Träbert reprezintă o succesiune de impulsuri

dreptunghiulare cu durată de 2 ms, separate între ele de pauze cu durată de
5 ms, rezultând o frecvenţă de 140 Hz.

Fig. 13 Curent Träbert

37
 EFECTE. Efectele acestui tip de curent de joasa frecvență de
impulsuri dreptunghiulare sunt antialgice, hiperemiante și excitomotorii,
realizând un veritabil electromasaj al maselor musculare.

TEHNICĂ DE APLICARE. Se folosesc electrozi de dimensiune

diferită în funcţie de zona tratată (3/4 cm, 6/8 cm, 8/12 cm), aplicaţiile fiind
bipolare. Este indicat un strat hidrofil de protecţie foarte gros.
Catodul ( K -) se aplică pe locul maxim dureros, anodul (A +)
proximal de catod la 3-5 cm distanţă. Intensitatea se creşte progresiv până la
senzația de vibraţie suportabilă (nu trebuie depăşită pentru a evita
instalarea unei contracţii tetanice dureroase). Se aplică intensități maxime
tolerate; strict orientativ se recomandă intensități de 5-10 mA pentru
membre, 10-15 mA pentru coloana cervicală, 15-20 mA pentru coloana
dorso-lombară.
Aplicațiile sunt zilnice, de obicei se recomandă serii de 8-12
şedinţe/cura de tratament.

INDICAŢII TERAPEUTICE.
De obicei acest tip de curent se recomandă pentru algiile de origine
vertebrală, dar poate fi indicat și pe alte articulații dureroase:
- manifestări dureroase din radiculopatiile de cauză vertebrogenă artrozică
- sindroame miofasciale
- spondilatrite anchilozante (în afara puseului inflamator)
- torticolis
- sechele posttraumatice ale coloanei
- reumatisme abarticulare (tendinite, periartrite, capsulite)
- artroze reacţionate

CONTRAINDICAŢII.
Sunt cele generale ale electroterapiei.
1. Intoleranța la curent (atenție poate exista intoleranță pentru un anumit tip
de curent)

38
 2. Leziunile tegumentare de diferite cauze (aplicarea electrozilor se face
întotdeauna pe tegumente integre/ indemne)
3. Sarcina
4. Neoplazii primare sau metastaze.
5. Materiale de osteosinteză metalică în țesuturi (tije, broșe, endoproteze
etc)
6. Insuficente organice decompensate (cardiacă, renală, respiratorie,
hepatică)
7. Purtătorii de pacemaker.
8. Hipertensiuni arteriale necontrolate medicamentos (TA>140/90 mmHg)
9. Pacienți psihotici
10. Pacienți necooperanți.
11. Pacienți dependenți de diferite substanțe medicamentoase

II.2.2. Stimularea electrică nervoasă transcutanată (T.E.N.S.)

Termenul de STIMULARE contravine mecanismului de INHIBARE a

durerii prin teoria “ controlului de poartă” (descrisă de Melzack şi Wall în anul
1965), teorie care se bazează pe fenomenul de inhibiție presinaptică, ce se
petrece la nivelul cornului posterior medular și este explicat prin stimularea
fibrelor cu diametru mare, rapid conducătoare A - alfa, nespecifice pentru
durere ce determină “ închiderea porţii” pentru transmiterea informațiilor
nociceptive prin fibrele nervoase lent conducătoare A – delta şi C (astfel
durerea nu este percepută la nivelul creierului).
Dacă stimularea periferică a fibrelor specifice pentru durere (A-delta
, C) devine predominantă prin intensitate, frecvență sau condiții patologice,
”poarta de control” se poate deschide prin facilitare presinaptică, având loc
în acest caz o transmitere a informațiilor dureroase și consecutiv o
percepere a durerii.
Această teorie a fost completată de diverși autori care au postulat
intervenția unor mecanisme inhibitorii a etajelor supraspinale – trunchiul
cerebral, substanța cenușie a mezencefalului, scoarța cerebrală – pe care
39
acestea le exercită descendent asupra transmiterii durerii prin fibrele
corespunzătoare din structura măduvei spinării.Mecanismele de inhibiție a
transmisie și percepției durerii au fost confirmate de analgeziile produse prin
stimularea electrică a structurilor nervoase supraspinale, fiind considerate
similare celor produse prin acțiunea opiaceelor la aceleași nivele.
În acest mod sunt explicate modalitățile de acțiune ale curenților
diadinamici, curenților Träbert, electrostimularea nervilor periferici cu
electrozi implantați, stimularea electrică nervoasă transcutanată,
electropunctura.

CARACTERISTICI
1) Frecvenţa impulsurilor între 15- 500 Hz, mai frecvent folosite în terapie
fiind impulsurile cu frecvență între 80- 100Hz.
2) Durata impulsurilor este cuprinsă între 0,05 – 0,5 ms
3) Electrozii folosiți sunt de tip placă din metal sau cauciuc
electroconductor, de dimensiuni diferite în funcţie de mărimea zonelor
tratate. În general se folosesc electrozi mici, punctiformi.

TEHNICA DE APLICARE
Este importantă poziționarea cât mai adecvată a electrozilor direct pe
suprafața dureroasă sau în imediata ei vecinătate, polaritatea electrozilor
neavând importanță.
Dacă prima tentativă de așezare a electrozilor nu aduce ameliorarea
dorită, se va acționa asupra rădăcinii nervoase principale a nervului periferic
care străbate zona dureroasă sau cât mai aproape de aceasta.
Dozarea intensității. Intensitatea este aleasă astefel încât să determine
stimularea selectivă a fibrelor nervoase groase mielinizate A – alfa, pentru a
“închide poarta” pentru influxurile transmise prin fibrele subţiri A – delta şi C.
Senzația pe care trebuie să o aiba pacientul va fi de vibraţie/furnicătură
plăcută, nedureroasă
Durata şedinţei va fi de minim 20 minute, majoritatea autorilor indicând
durate mai mari cuprinse între 20-60 minute. Intervalul dintre şedinţe creşte

40
odată cu progresia seriei de tratament,se pot face aplicaţii de 4-5 ori/zi
tratament.
Există aparate mici, portabile, cu baterii, care se pot utiliza la domiciliul
pacienţilor, cu supraveghere periodică medicală a bolnavului şi tehnică a
aparatului

INDICAŢII TERAPEUTICE
Aria indicațiilor este vastă și cuprinde atât stări dureroase acute
cât și cronice, de etiologii diferite:
- afecțini reumatologice diverse: lombosciatică hiperalgică, sindroame
algice regionale complexe, afecțiuni inflamatorii (poliartrita reumatoidă,
spondilartrită anchilozantă), artroze reacţionate, afecțiuni abarticulare
- afecțiuni ortopedice și posttraumatice
- afecțiuni neurologice periferice
- nevralgii postherpetice
- durerile “fantomă” din amputaţiile membrelor
- durerile după anestezie și din postoperator
- cicatrici dureroase postoperatorii
- durerile din anurii
- durerile din carcinoame

CONTRAINDICAŢII
- purtătorii de pacemaker cardiac;
- stimularea regiunii nodulului sino- carotidian;
- dureri psihogene;
- hipersensibilitatea la curent;
- sarcina;
- regiuni cutanate anestezice;
- sindroame dureroase de origine talamică;
- zone cu iritaţii cutanate;
- stări dureroase tratabile cu mijloace terapeutice etiologice corespunzătoare

41
EFECTE SECUNDARE
Sunt foarte reduse, iritațiile cutanate de sub electrozi au fost
semnalate la mai puțin de 5% dintre pacienți, apărând in cazul folosirii unor
densități mari de curent sau în cazul duratelor mai lungi ale aplicațiilor.

AVANTAJE
- poate aborda o gamă largă de stări dureroase;
- poate trata stări dureroase care nu răspund la alte metode terapeutice
indicate sau care constituie contraindicații la alte mijloace terapeutice
fizice (neoplazii)
- metodă fiziologică, netraumatizantă,
- poate fi aplicată la domiciliu: există aparate portabile, polaritatea
electrozilor nu contează
- se pot face mai multe aplicații/zi de tratament

DEZAVANTAJE
Principalul dezavantaj este că acest tratament este doar un tratament
simptomatic.

II.2.3. Curenții exponențiali

INDICAŢII: prevenirea şi recuperarea atrofiilor musculare neurogene

(sindroamele de neuron motor periferic, în care unitățile motorii sunt lezate).

PRINCIPIUL: pierderea nu numai a capacităţii de contracţie, dar şi a

celei de acomodare la fibrele musculare cu inervație lezată.
La aplicarea impulsurilor exponenţiale ( cu pantă ascendentă lină, ca
o curbă exponențială) fibrele musculare care şi-au păstrat inervația intactă
se vor acomoda rapid şi nu se vor contracta, pe când cele c u inervație
deficitară se vor contracta eficient pe toată durata procedurii. Se realizează
astfel o electrogimnastică selectivă, menţinându-se tonicitatea şi troficitatea

42
fibrei musculare până la refacerea continuităţii anatomofuncționale a unității
motorii respective.
Parametrii impulsurilor exponențiale ( durata impulsului, a pauzei, a
pantei ascendente, a frecvenţei) se stabilesc prin electrodiagnosticul de
stimulare (curba intensitate –timp).

DIAGNOSTICUL DE ELECTROSTIMULARE al leziunilor neuro-

musculare cuprinde următoarele metode:
1. Testul galvanic al excitabilităţii
2. Testul faradic al excitabilităţii
3. Metoda curbei intensitate- durată (I/t)
Metoda curbei I/t permite aprecieri cantitative mai precise ale procesului
de denervare, respectiv de de reinervare.

DETERMINAREA CURBEI INTENSITATE-TIMP (I/T)

Pentru determinarea curbei intensitate- timp se pot folosi două
tehnici: tehnica bipolară și tehnica unipolară. Determinarea curbei se face
când mușchiul în cauză o permite în tehnica bipolară, doarece spre
deosebire de tehnica monopolară, curentul străbate mai multe fascicule
musculare.

1. Tehnica bipolară.
Electrozii de mărime egală se dispun la capetele muşchiului. Catodul
(K-) se dispune distal în toate cazurile în care nu există răspuns paradoxal
(intensitatea la anod > intensitatea la catod).
În cazul în care există răspuns paradoxal se inversează catodul cu anodul.

2. Tehnica monopolară.
Electrodul deferent (catodul K-) se plasează pe punctul motor al
muşchiului, iar electrodul indiferent la capătul proximal al acestuia. În cazul
răspunsurilor paradoxale se inversează catodul cu anodul.
Datele obţinute se trec într-un grafic: pe ordonată intensitatea (mA) iar pe
abcisă timpul (ms).
43
Măsurătorile se fac cu două tipuri de curenţi:
- impulsuri dreptunghiulare→ curba cu impulsuri dreptunghiulare
(CID)
- impulsuri triunghiulare → curba cu impulsuri triunghiulare (CIT)

Înainte de determinările propriu-zise se stabileşte cu impulsurile

dreptunghiulare (durata impulsurilor 1000 ms, pauza între ele de 2000 şi
3000 ms) răspunsul la fiecare dintre polarităţi în parte, pentru a stabili
răspunsul normal sau paradoxal. Electrozii vor fi plasați ulterior conform
indicațiilor de polaritate.

1. Se selectează forma de impuls dreptunghiular, durata impulsurilor fiind

fixată inițial la 1000 ms, pauza dintre impulsuri fiind între 2000-3000 ms. Cu
electrozi așezați corect pe pacient se crește treptat intensitatea curentului
până se obține contracția minimă. Valoarea intensității (in miliamperi) cu care
se obține contracția minimă se numește reobază, fiind notată pe grafic RD
(Fig. 14)

Fig. 14 Curba intensitate/timp

44
2. Se scurtează durata impulsului (900 ms, 800 ms......500ms, 400ms,
300ms...) și se măsoară de fiecare dată intensitatea curentului care
produce contracția minimă, trecându-se valorile obținute pe grafic. La
scăderea duratei impulsului, valoarea intensității curentului care produce
contracție minimă rămâne un timp egală cu reobaza, ceea ce se traduce
printr-o porțiune orizontală a curbei CID. Dar la o anumită durată a
impulsului pentru obținerea contracției minime este necesară o
intensitate mai mare decât reobaza; din acest punct curba I/t devenind
ascendentă pe măsură ce durata impulsurilor tinde spre zero. Timpul
util (TU) reprezintă durata impulsului de la care curba începe să devină
ascendentă. Este de menționat ca valoarea timpului util este influențată
de poziția electrozilor și presiunea lor pe tegument ( motiv pentru care nu
este considerat un parametru important pentru electrodiagnostic).
3. Se determină cronaxia (C), definită ca durata impulsului de curent
dreptunghiular cu intensitate egală cu dublul reobazei, care produce
contracția minimă.
4. Se trasează curba cu impulsuri triunghiulare CIT în aceleași condiții
descrise la curba CID, valorile trecându-se pe același grafic. De obicei
valoarea intensității impulsului tringhiular cu o durată de 1000 ms, care
determină contracția minimă (reobaza tringhiulară) este mai mare decât
reobaza dreptunghiulară. La acest tip de curent, in momentul scăderii
duratei impulsurilor, valoarea intensității care determină contracția
minimă va fi un timp mai mică decât a reobazei triunghiulare (RT), forma
curbei CIT fiind puțin diferită de cea a curbei CID.
Pentru optimizarea parametrilor aleși pentru electrostimularea
terapeutică este utilă determinarea curbei CIT pentru mușchiul
corespunzător sănătos al membrului simetric ( această curbă reprezintă
climaliza)alături de curba CID pentru mușchiul afectat.
5. Se determină coeficientul de acomodare alpha ά, care se definește
ca raportul dintre intensitatea curentului triunghiular cu durată de 1000
ms și intensitatea curentului dreptunghiular cu aceeași durată, care
produc contracții minime. Valorile normale ale coeficientului sunt între
2,5-6; valorile <2,5 reflectă denervare parţială; valorile<1 reflectă o
45
denervare totală. Determinare coeficientului alpha este foarte
importantă, în valorile acestuia reflectându-se chiar leziunile incipiente
ale nervului.
Contracția minimă este percepută similar cu amplitudinea pulsului
radial normal, aprecierea fiind subiectivă poate da naștere la erori.
6. Din origine se trasează o dreaptă aproape tangentă la curba climalizei,
care intersectează curba CID detreminând cu aceasta un triunghi, ce va
reprezenta de fapt domeniul de intensități și durate care pot fi alese
pentru stimularea mușchiului denervat. De obicei se alege un punct
situat pe dreapta tangentă (A), căruia îi corespunde o intensitate mai
mare decât reobaza. Dreapta verticală care trece prin acest punct
determină la intersecția cu abcisa durata frontului de creștere a
impulsului (C), iar dreapta orizontală la intersecția cu ordonata
intensitatea curentului (B).

Forma curbei I/t aduce informații importante despre gradul afectării

neuro- musculare. La un mușchi total denervat curba este deplasată în
dreapta și în sus, în timp ce pe măsura reinervării curbele se
deplasează în jos și spre stânga (Fig. 15)

Fig. 15 Variația curbei I/t în cursul regenerării nervului: a.mușchi denervat; b.

mușchi în curs de reinervare; c. mușchi sănătos.

46
SEMNELE LEZIUNII DE NERV PERIFERIC:
1. Inversarea răspunsului muscular la excitaţia electrică, respectiv
contracţie la polul pozitiv
2. Reobaza crescută
3. Cronaxia crescută
4. Coeficientul de acomodare alpha aproape de 1 sau sub 1
5. Curba I/t deplasată în sus şi spre dreapta
6. Curba I/t fragmentată în trepte ( presupune existenţa de unităţi
musculare cu fibre neuromotorii lezate neuniform

TEHNICA DE APLICARE A ELECTROSTIMULĂRII

- Se va fixa durata impulsului, determinată grafic cu ajutorul curbei
intensitate-timp.
- Se va fixa durata frontului ascendent, care va fi egal cu durata
impulsului ( durata frontului descendent fiind considerată 0).
- Frecvenţa cu care se instituie tratamentul este determinată de gradul
afectării neuro-musculare.
- Dacă muşchiul nu răspunde la pozițiile corecte ale electrozilor după
toate variantele încercate, se poate mări durata impulsului de
stimulare ( nu se va mări intensitatea curentului).
- Se recomandă 7-10-14 zile de tratament, apoi se repetă determinarea
curbei I/t pentru eventualele modificări în funcţie de progresele
obţinute;
- Cu cât se îmbunătăţeşte calitatea contracţiei se poate creşte numărul
de impulsuri excitatorii pe o şedinţă, frecvența impulsurilor, durata
aplicării şi se poate scădea progresiv durata impulsurilor şi durata
pauzelor.
- Tratamentul trebuie instituit cât mai precoce după producerea leziunii
de neuron motor periferic şi apariția semnelor sale, înainte de
instalarea modificărilor atrofice musculare ( la maxim 7-10 zile).
- Este importantă poziţionarea segmentului locomotor afectat într-un
plan lipsit de influenţa forţei de gravitaţie.
- Segmentul locomotor tratat trebuie să aibă articulația vecină indemnă.
47
 - În timpul aplicaţiei, pacientul trebuie să se concentreze asupra
tratamentului, să-şi privească mişcarea, să numere pe timpul
pauzei, pentru. a-şi da singur comanda mişcării voluntare.
- Se recomandă a se face înainte de şedinţa de electrostimulare o
procedură de încălzire locală cu efecte trofice tisulare: băi
ascendente de 37-39°C ( 5-10 min.), unde scurte, parafină.
- Masajul este recomandat înainte şi după efectuarea stimulării.
- Se pot face aplicaţii locale de curent galvanic înainte şi după şedinţa
de electrostimulare.
- Dacă toate datele necesare aplicaţiei au fost corecte, verificate şi
respectate, şitotuşi pe parcursul tratamentului se obţin rezultate
paradoxale (mişcare inversă), se va întrerupe tratamentul pentru
10-14 zile, după care se va relua cu aceiaşi parametri sau după o
nouă testare electrică.
- Durata totală a tratamentului este nedefinită, deseori fiind necesare
câteva luni,până ce se obţine minim valoare 2 pe scara testingului
muscular.
- După introducerea programelor de kinetoterapie, se poate continua cu
stimularea selectivă a muşchilor afectaţi, la parametrii
corespunzători etapei de evoluţie favorabilă a acestora.
- Impulsurile exponenţiale se folosesc pentru tratamentul selectiv al
musculaturii striate denervate prin leziune de neuron motor periferic,
neavând valoare în sindroamele de neuron motor central şi în
miopatii.

II.2.4. Curenții diadinamici

DEFINIȚIE: Curenții diadinamici sunt curenţi de impulsuri de formă

hemisinusoidală cu frecvențe fixe de 50 sau 100 Hz, care derivă prin
redresarea alternanţei negative (sau suprimarea ei) a curentului sinusoidal
de la reţea cu frecvență de 50 Hz (Fig. 16). Au fost introduşi în terapie de
stomatologul Pierre Bernard în anul 1929 pentru algiile dentare.
48
 Fig. 16 Curenții diadinamici

EFECTE ȘI MOD DE ACȚIUNE

Principalele efecte: - analgetice

- hiperemiante
- dinamogene
Efectele curenților diadinamici sunt determinate de nivelul intensității
curentului, forma curentului, modalitatea de aplicare a electrozilor.
Intensitatea se reglează progresiv, ajungându-se la senzația de
vibraţii bine tolerate, nedureroase. Acomodarea se instalează repede, astfel
putem crește intensitatea în timpul tratamentului sub pragul dureros.
Răspunsul la curent este influențat de particularitățile reacției individuale și
de adaptarea organismului la curent.

FORMELE CURENTULUI DIADINAMIC

Forme clasice:
1. MF ( monofazat fix)
2. DF ( difazat fix)
3. PS ( perioadă scurtă)
4. PL ( perioadă lungă)

49
Forme derivate:
5. MM ( monofazat modulat)
6. DM ( difazat modulat)
7. RS ( ritm sincopat)

Particularitățile tipurilor de curent:

1. MONOFAZAT FIX M.F. 50 Hz

- Efect excitomotor şi trofic intens
- Efect analgezic mai redus, se instalează în a doua parte a procedurii
- Tonicizează pereţii arteriali prin acţiunea vasoconstrictoare
Indicaţii: ameliorarea troficităţii ţesutului conjunctiv în afecţiuni reumatismale
şi posttraumatice.

2. DIFAZAT FIX D.F. 100Hz

- Efecte antialgice puternice
- Efecte excitomotorii mai reduse
- Efect de îmbunătăţire a circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului
- Utilizat ca formă de introducere în aplicaţiile cu scop primordial analgetic;
Indicaţii: lombosciatică discală, reumatism abarticular, stări posttraumatice,
nevralgii trigeminale, arteriopatii cronice obliterante.

3. C.D.D. MODULAT ÎN PERIOADĂ SCURTĂ (PS)

- Reprezintă o alternare din secundă în secundă a MF şi DF fără pauze între
ele;
- Efecte miorelaxante, vasodilatatoare, analgezice ( secundare).
Indicaţii: entorse, contuzii, afecțiuni posttraumatice, tulburări circulatorii
(acrocianoze, varice).

4. C.D.D. MODULAT ÎN PERIOADĂ LUNGĂ (PL)

- Rezultă din alternarea lentă a MF cu DF şi invers, trecerea de la o formă la
alta efectuându-se nu brusc ci în interval de 1-2 sec, fiecare fază (MF sau
DF) durând între 12-16 secunde
50
- Au cele mai intense efecte analgezice dintre toate formele de C.D.D
- Efecte decontracturante şi vasodilatatoare
Indicaţii: nevralgii, mialgii, artralgii, discopatii, torticolis (de preferat în stări
dureroase pronunţate şi persistente).

5. C.D.D RITMIC SINCOPAT (RS)

- Are cel mai pronunţat efect excitomotor, realizând o adevărată gimnastică
musculară
Indicații: atoniile musculare normoinervate postoperatorii

METODOLOGIA DE APLICARE

● Mărimea şi forma electrozilor se aleg în funcție de regiunea tratată; iar

locul de amplasare, modalităţile de poziţionare şi polaritatea lor în
funcție de scopul terapeutic urmărit;
● Bernard a introdus în utilizarea terapeutică a CDD, inversarea polarităţii cu
electrozii lăsaţi în aceleaşi poziţii
● Electrozii se aplică prin intermediul învelişului de protecţie hidrofil, bine
umezit şi fixat cu ajutorul benzilor elastice, săculeţilor cu nisip sau greutatea
segmentului/membrului/corpului
● Formele de curent diadinamic aplicat se aleg în funcție se scopul
terapeutic
● Electrodul negativ (K-) se aplică pe zonele dureroase, având efecte
antialgic
● Intensitatea curentului se reglează prin creștere progresivă la un nivel
corespunzător efectului terapeutic urmărit și toleranței individuale a
pacientului, fără a atinge pragul sensibilității dureroase în general 4-5 mA)
● La începutul şedinţei se poate aplica un “ pat” de curent galvanic, reglat
sub pragul de curent continuu, adică fără să producă senzația de curent, de
1-3 mA;
● Durata şedinţelor
- diferită în funcție de scopul terapeutic urmărit
- scurtă pentru a evita acomodarea (4-8 min)
51
- în aplicarea cu scop hiperemiant se pot aplica şedinţe de 20-30minute;
● Ritmul şedinţelor – este determinat de stadiul afecţiunii tratate, în stadii
acute aplicațiile se pot efectua zilnic sau de două ori/zi;
● Sunt indicate un număr de 8-10-12 şedinţe / cură tratament; numărul
ședințelor fiind dictat de efectele obținute. În aplicațiile cu scop antialgic este
inutil a se depăți 10 ședințe, în aplicațiile cu scop dinamogen sau
hiperemiant pot fi efectuate peste 10 ședințe, în funcție de caz.

Modalităţi de aplicare a electrozilor

1. Aplicaţii pe puncte dureroase circumscrise - polul negativ se aplică pe
locul dureros, cel pozitiv la 2-3 cm distanţă. Se utilizează electrozi mici în
tehnica bipolară.
2. Aplicaţii transversale (transregionale) – sunt indicate la nivelul articulațiilor
mari, zonele musculare ale membrelor sau trunchiului
3. Aplicaţii longitudinale – de-a lungul unui nerv periferic sau a unei căi
vasculare
4. Aplicaţii paravertebrale – pe regiunile rădăcinilor nervoase, în radiculite,
mialgii paravertebrale
5. Aplicaţii gangliotrope – la nivelul ganglionilor vegetativi;
6. Aplicaţii mioenergetice – urmăresc tonicizarea unor muşchi normoinervaţi,
se aplică formele cele mai dinamogene de curent. Electrodul negativ
(deferent) este aplicat pe punctele motorii ale mușchilor; anodul, ca
electrod indiferent se plasează la locul de emergență al nervilor motori.

INDICAȚII TERAPEUTICE
1. Afecțiuni reumatice: artroze reactivate, artrite, reumatisme abarticulare
(epicondilite, periartrite, stiloidite, etc.), mialgii
2. Afecțiuni postraumatice: contuzii, entorse, luxații, întinderi musculare,
redori articulare
3. Tulburări ale circulației periferice: acrocianoză, sindrom Raynaud, boală
varicoasă, stări după degerături sau arsuri, arteriopatii periferice
obliterante.

52
CONTRAINDICAȚII
Contraindicațiile tratamentului cu curent diadinamic sunt reprezentate de
contraindicațiile generale ale electroterapiei.
1. Intoleranța la curent (poate exista intoleranță pentru un anumit tip de
curent)
2. Leziunile tegumentare de diferite cauze (aplicarea electrozilor se face pe
tegumente integre/ indemne)
3. Sarcina
4. Neoplazii primare sau metastaze
5. Materiale de osteosinteză metalică în țesuturi (tije, broșe, endoproteze
etc)
6. Insuficente organice decompensate (cardiacă, renală, respiratorie,
hepatică)
7. Purtătorii de pacemaker.
8. Hipertensiuni arteriale necontrolate medicamentos (TA>140/90 mmHg)
9. Pacienți psihotici
10. Pacienți necooperanți
11. Pacienți dependenți de diferite substanțe medicamentoase.

53
54
 CAPITOLUL III. CURENȚII DE MEDIE FRECVENȚĂ

III.1. DEFINIȚIE
Curenții de medie frecvență sunt curenţi alternativi sinusoidali cu
frecvenţe între 1 000Hz- 100.000Hz, în terapie fiind utilizați în general
curenții cu frecvențe între 3 000 Hz- 10.000Hz.

III.2. CARACTERISTICI
– Efectul “sumaţiei temporare”, descris de Gildemeister - la media
frecvență apariția excitaţiei fibrelor nervoase mielinice este posibilă
numai după o succesiune de perioade de curenţi alternativi, după o
sumaţie de oscilaţii de medie frecvență;
– Curenții de medie frecvență trebuie să depășească un anumit prag
de intensitate și un anumit timp util; timpul util este dependent de
substratul excitat, fiind cu atât mai mic, cu cât intensitatea de
excitaţie este mai mare;
– Cu cat creşte frecvenţa curentului de medie frecvență cu atât crește
şi numărul perioadelor necesare pentru declanşarea unui potenţial de
acţiune. Acest efect nu crește continuu, liniar, ci cunoaște două
maxime;
– Excitaţia este “apolară” sau “ambipolară”, poate fi produsă la oricare
din cei doi poli sau la ambii poli concomitent (absența polarității
curentului de medie frecvență);
– Relația dintre timpul de excitaţie şi intensitatea curentului (curba I/t)
există și în domeniul mediei frecvențe. Pragul de excitabilitate
corespunzător unei intensităţi duble reobazei este însă mai mic decât
în cazul curenţilor rectangulari;
– La stimulii de MF cu intensitate subliminară, după trecerea unui
anumit număr de perioade, apare local o “negativare primară”,
exprimată prin descreşterea potenţialului de repaus a membranei
excitabile;

55
 – Rezistenţa cutanată este scăzută la curenţii de medie frecvență, ceea
ce permite aplicații nedureroase, utilizarea unor intensităţi mai mari
și obţinerea unei penetraţii mai profunde în ţesuturi;
– Contracţiile musculare sunt puternice, reversibile, bine suportate,
nedureroase ( efect de blocaj al proceselor la nivelul fibrelor
nervoase pentru durere) mai ales pentru curenţii de 2500- 5000 Hz.
Caracterul nedureros este datorat și fenomenului “încrucişării
pragurilor” caracteristic pentru curenţii de 6 000- 8 000Hz;
– Curenții de medie frecvență sunt inofensivi față de muşchiul cardiac,
putându-se aplica şi transcardiac;

III.3. EFECTE FIZIOLOGICE

a. Efecte principale:
– Acțiune stimulatoare asupra musculaturii scheletice, determinând
contracţii musculare puternice, reversibile, bine suportate;
– Efect de stimulare asupra mușchilor netezi hipotoni (modulări
crescute mai lent și mai lungi);
– Efect antialgic;
– Acţiune vasomotorie cu efect hiperemiant;
– Acţiune resorbtivă;
b. Efecte derivate:
– miorelaxante
– trofice
– stimularea vagului

III.4. POSIBILITĂŢI DE APLICARE

I. În scop diagnostic.
Curentul de medie frecvență produce contracţii numai pe un muşchi
normoinervat. Intensitatea curentului necesar pentru producerea contracției
musculare trebuie să fie cu atât mai mare cu cât frecvența purtătoare este
mai mare. La mușchii denervaţi nu s-a putut produce nici o contracţie cu nici

56
o frecvenţă din acest domeniu și cu nici un nivel al intensității de curent
aplicabil;
II. În scop terapeutic.
1. procedeul de aplicaţie cu un singur curent de MF modulat (aplicaţie
bipolară cu 2 electrozi)
2. procedeul prin curent interferenţial după Nemec ( aplicare cu 4 electrozi);

III.5. APLICARE INTERFERENŢIALĂ CU PATRU ELECTROZI

Aplicarea interferenţială cu patru electrozi (procedeul prin curent
interferențial după Nemec) constă în încrucișarea a doi curenți de medie
frecvență, cu frecvențe diferite (în general decalați cu 100Hz); la locul de
încrucișare endotisular se realizează efectele terapeutice prin unde modulate
în intensitate.În zona de întâlnire a celor doi curenți cu frecvențe diferite se
produce un câmp electric numit câmp interferențial, în care direcția și
amplitudinea curentului de interferență se modifică repetitiv, având loc o
amplificare și o scădere până la dispariția totală a intensității. Trecerile de
la amplificare la anulare sunt lente, oscilația intensității se produce cu
o frecvență proprie care definește interferența. Variația ei este între 0
și 100 Hz, astfel acțiunea propriu-zisă de stimulare aparține
domeniului de joasă frecvență.

Fig. 17 Curent interferențial

57
 Concluzionând, putem face următoarele afirmații referitor la curentul
interferențial:
– curentul interferenţial rezultă din doi curenţi de medie frecvenţă i1 şi
i2 cu amplitudini constante, dar cu frecvenţe puţin diferite,
– rezultatul este tot un curent de MF, dar cu amplitudine variabilă în
funcţie de direcţia pe care îl considerăm,
– frecvenţa de variaţie a amplitudinii este egală cu diferenţa dintre
frecvenţele celor doi curenţi i1 şi i2,
– diferenţa celor două frecvenţe corespunde unei variaţii de joasă
frecvenţă; (Fig. 17)

Avantajele aplicării curentului interferențial:

1. Modularea intensității prelungeşte efectul de stimulare al curentului,
prevenind instalarea fenomenului de acomodare;
2. Utilizarea frecvențelor din domeniul mediei frecvențe întampină o
rezistenţă electrică redusă din partea tegumentului;
3. Pot fi utilizate intensităţi mai mari de curent, cu un efect corespunzător
crescut;
4. Interferenţele de joasă frecvenţă sunt considerate cele mai active din
punct de vedere biologic la nivelul celulelor;

Variantele modulaţiilor de frecvenţă aplicabile cu curenţii interferenţiali

a. Cu frecvențe constante (“manual”) – constă în alegerea unei frecvențe

constante între 0 – 100 HZ, în funcție de efectele urmărite:
1. frecvențele mici (sub 10Hz)- efecte excitomotorii ( sunt indicați când se
urmărește obținerea unor contracții musculare la nivelul mușchilor
hipotoni de diferite cauze, fără leziuni de nerv)
2. frecvențele mijlocii (12-50Hz)- efecte decontracturante, vasomotorii-
vasculotrofice, de reglare neurovegetativă ( se aplică cu scopul
înlăturării disfuncțiilor vegetative ale organelor toracice, abdominale și
pelviene)

58
 3. frecvențele mari (80-100Hz)- efecte antialgice (se recomandă ca formă
de introducere în majoritatea aplicațiilor, îndeosebi în procesele
patologice cu caracter acut)

b. Cu frecvențe variabile (modulate) ritmic (“spectru”)

1. “spectru” 0-10 Hz – diferența frecvențelor celor doi curenți, prin urmare
frecvența curentului interferențial variază liniar crescător/ descrescător
timp de 15 secunde de la 0 la 10Hz. Are acţiune excitantă asupra
nervilor motori (indicați în hipotoniile musculare de inactivitate, redori
articulare posttraumatice cu imobilizare, constipaţii atone)
2. “spectru” 90-100 Hz – diferența frecvențelor celor doi curenți variază
liniar crescător/descrescător timp de 15 secunde între 90 și 100 Hz.
Această formă are efecte similare frecvenței constante de 100Hz,
predominând efectele antialgice.
3. “spectru” 0-100 Hz – diferența frecvențelor celor doi curenți variază
liniar crescător/ descrescător timp de 15 secunde de la 0 la 100 Hz. Se
produce o alternanţă ritmică de efecte inhibitorii şi excitatorii,
respectiv stări de relaxare alternate cu stări de stimulare tisulară,
ceea ce produce o serie de consecințe:
- activarea funcţiilor celulare
- reglarea tonusului modificat patologic al ţesuturilor
- hiperemie activă a vaselor profunde
- hiperlimfemie
- resorbţie rapidă şi evidentă a edemelor şi exudatelor perineurale, mai
ales posttraumatice
- micromasaj de profunzime al musculaturii striate

Acţiunea diferenţiată a frecvențelor constante şi variabile nu este

strict delimitată. La orice aplicaţie de curent interferențial se urmăresc trei
factori principali: creşterea pragului dureros, efectul stimulant și influenţarea
sistemului nervos vegetativ. Ca și toate celelalte forme de curenți şi acest
procedeu electroterapeutic trebuie aplicat individualizat.

59
TEHNICA DE APLICAŢIE
Există două tehnici de aplicare a curenților interferențiali: statică și dinamică.
1. Tehnica statică
- electrozii se menţin în acelaşi loc, asupra lor exercitându-se o
presiune constantă pe toată durata procedurii
- tipuri de electrozi folosiți:
● de tip placă – au dimensiuni diferite (50, 100,200,400 cm²), se
utilizează câte două perechi, amplasaţi în aşa fel încât curenţii să se
încrucişeze în mijlocul zonei tratate, se fixează cu benzi elastice,
săculeţi de nisip, greutatea corpului. Se utilizează straturi hidrofile,
umezite, care depășesc conturul electrozilor (Fig. 18)
● tip perniţă – aceștia constau dintr-un suport de material plastic pe
care sunt fixaţi doi sau patru electrozi. Sunt utilizați de obicei pentru
tratarea zonelor mici, bine delimitate.
● electrozi cu vacuum

Fig. 18 Aplicarea electrozilor curent interferențial

2. Tehnica cinetică (electrokineziterapie)

– se utilizează utilizează doi electrozi “mănuşă” (palmari), care se
aplică pe mâinile asistentului, fiind izolaţi electric de acestea și doi
electrozi placă fixaţi în tehnica statică

60
 – prin mişcarea electrozilor de tip mănuşă se produce o variaţie a
direcţiilor de intensitate maximă a curentului interferențial.

Frecvența va fi fixată în funcție de scopul terapeutic urmărit.

Intensitatea curentului se va crește progresiv și va fi deasemenea redusă

progresiv la sfârșitul ședinței de tratament. Pacientul va descrie o senzație
de ”furnicătură” plăcută, nedureroasă, bine tolerată. Testarea sensibilității
individuale a pacientului se face pentru fiecare modificare de frecvență în
parte. În cazul gimnasticii musculare electrice se va crește intensitatea
curentului până la obținerea contracției musculare dorite.

Durata ședințelor este în general de 10-12 minute.

Ritmul ședințelor. Aplicațiile se fac zilnic sau la două zile.

Numărul ședințelor depinde de reacția pacientului, afecțiunea tratată,

stadiul afecțiunii. În general se fac între 6-12 ședințe. În cazurile în care se
apreciază ca fiind necesar un număr imare de 12 ședințe, se recomandă
intercalarea unei pauze de 14 zile.

EFECTE FIZIOLOGICE

1. Efectul excitomotor pe musculatura striată. Frecvențele mici

(<10Hz) excită toate fibrele musculare, cu mențiunea că acest tip de
curent acționează numai pe mușchi normoinervați.
2. Efectul decontracturant obținut cu frecvențe medii ( 12-35 Hz), dar
mai ales cu cu frecvența variabilă între 0-100 Hz, prin alternanța
ritmică a stării de relaxare cu cea de stimulare a țesutului muscular.
3. Efectul vasculotrofic, hiperemizant și resorbtiv se obține atât prin
acțiune directă pe vase dar și prin acțiune indirectă, prin gimnastica
musculară realizată de efectul excitomotor muscular.

61
 4. Efectul antialgic este obținut cu frecvențe mari de 80-100Hz dar și cu
frecvențe variabile 90-100Hz.
5. Efectul excitomotor pe musculatura netedă- efectul este realizat
mai ales cu frecvențe medii de 12-35 Hz, în mod indirect asupra
dermatoamelor, miotoamelor, ganglionilor vegetativi paravertebrali,
lanțului simpatic, ganglionului stelat.

III.6. INDICAŢII TERAPEUTICE

a. Afecțiuni ale aparatului locomotor

- traumatisme, stări posttraumatice,
- reumatisme abarticulare,
- artroze, artrite, spondilită anchilozantă
- dureri lombare joase, spondiloze, scolioze
- nevralgii, nevrite

b. Afecțiuni vasculare periferice

- Tulburări de circulație arterială, venoasă și limfatică cu sau fără
tulburări trofice
- Edeme vasculare

c. Afecțiuni ginecologice: anexite, metroanexite, dismenoree, afecțiuni

inflamatorii ale micului bazin

d. Afecțiuni ale organelor interne digestive

- Diskinezii biliare
- Gastrite, boală ulceroasă
- Hepatite cronice
- Distonii funcționale intestinale

e. Afecțiuni renourinare
- retenţii bazinetale
- incontinențe vezicale prin deficit al detrusorului și sfincterului vezical

62
III.7. CONTRAINDICAȚII

Curentul interferențial are contraindicațiile generale ale electroterapiei:

1. Intoleranța la curent ( poate exista intoleranță pentru un anumit tip de

curent)
2. Leziunile tegumentare de diferite cauze ( aplicarea electrozilor se face
pe tegumente integre/ indemne)
3. Afecțiuni febrile de diferite etiologii
4. Procese inflamatorii purulente
5. Tuberculoza activă și cronic-evolutivă cu diferite localizări
6. Sarcina
7. Neoplazii primare sau metastaze.
8. Materiale de osteosinteză metalică în țesuturi (tije, broșe, endoproteze
etc)
9. Insuficențe organice decompensate (cardiacă, renală, respiratorie,
hepatică)
10. Purtătorii de pacemaker.
11. Aplicațiile toracice în aria precordială la pacienții cu tulburări cardiace
organice sau funcționale
12. Hipertensiuni arteriale necontrolate medicamentos (TA>140/90
mmHg)
13. Pacienți psihotici
14. Pacienți necooperanți.
15. Pacienți dependenți de diferite substanțe medicamentoase.
16. Stări cașectice

63
64
 CAPITOLUL IV. CURENȚII DE ÎNALTĂ FRECVENȚĂ

IV.1. DEFINIȚIE. CLASIFICARE. PROPRIETĂȚI FIZICE

DEFINIȚIE
Aplicarea terapeutică a câmpului electric și magnetic de înaltă
frecvență și a undelor electromagnetice cu frecvențe peste 300kHz ( pragul
lui Nernst) reprezintă terapia cu înaltă frecvență.

CLASIFICARE

1. Unde hectometrice/medii. Au frecvența cuprinsă între 300kHz și

3MHz, și lungimea de undă 100-1000m.
În terapie se folosesc ultrasunete cu frecvență de 800kHz și
lungime de undă de 1,87mm. Diatermia până la 3MHz și lungime
de undă de 100m nu se mai folosește.
2. Unde decametrice/scurte (HF) In terapie se folosesc undele scurte
cu λ=11,06m și N=27,12 MHz.
3. Unde metrice/ultrascurte (VHF). Nu se utilizează în terapie.
4. Unde decimetrice (UHF). Sunt utilizate în terapie undele decimetrice
cu λ=69cm, N=434MHz și microundele cu λ=12,25cm și
N=2450MHZ.
5. Unde centimetrice (SHF)
6. Unde milimetrice (EH

PROPRIETĂȚI FIZICE

– Frecvenţă foarte mare (˃ 100 000Hz).

– Produc fenomene importante capacitive- străbat cu uşurinţă
capacităţi pe care curenţii de joasă frecvenţă nu le pot străbate.

65
 – Produc fenomene inductive importante – cu cât frecvența este mai
mare, variaţia câmpului inductor este mai rapidă şi forţa
electromotoare de inducţie este mai ridicată.
– Produc energie calorică. Reprezintă o termoterapie de conversie, prin
transformarea energiei electrice în energie calorică. Căldura produsă
este direct proporțională cu pătratul intensității, rezistența și durata,
putându-se exprima prin următoarea formulă: Q=K I² R t, unde K
reprezintă o constantă egală cu 0,24.
– Câmpul de înaltă frecvenţă încălzeşte puternic corpurile metalice şi
soluțiile electrolitice;
– În mediile metalice omogene, cu rezistenţă mică (conductorii
metalici), curentul de înaltă frecvență se propagă la suprafață ( așa
numitul ”efect pelicular”).
– Străbat cu dificultate obstacolul reprezentat de impedanţa unei
bobine.
– Propagarea într-un mediu heterogen nu urmează legile valabile
pentru curentul continuu.
– Curenţii de înaltă frecvență transmit în mediul înconjurător, la distanțe
foarte mari, unde elctromagnetice de aceeaşi frecvență cu a
curentului care le-a generat ( fenomenul stă la baza radiofoniei,
radiolocaţiei şi televiziunii).

IV.2. UNDELE SCURTE

IV.2.1. Caracteristici și proprietăți fiziologice

CARACTERISTICI - frecvența N= 27,12MHz

- λ = 11,06 m

PROPRIETĂȚI FIZIOLOGICE
1. Nu au acţiune electrolitică şi electrochimică, nu produc fenomene de
polarizare.

66
 2. Nu determină excitaţie neuromusculară (la frecvențe înalte, durata
stimulului fiind foarte scurtă nu determină excitaţia structurilor
nervoase).
3. Au efecte calorice de profunzime fără a produce leziuni cutanate. Sunt
considerate proceduri de termoterapie cu acţiune profundă.

Penetraţia tisulară şi efectul caloric depind de:

- frecvenţa curenţilor
- particularitățile histobiochimice ale structurilor tisulare
- metodologia de aplicaţie
- distanța electrozilor faţă de tegument
- constante electrice
Cu cât frecvența curentului este mai mare, țesuturile se comportă ca
o capacitate, curentul trece prin tegument fără să-l încălzească, cu cât
frecvența este mai mică rezistența tisulară față de curent este mai mare.
În domeniul înaltei frecvențe, curenții cu lungime de undă mai
mare (100-1000m) au un mod de propagare tisulară preferențial prin
conducție ( evită structurile mai rezistente, cum ar fi tegumentul, care va fi
încălzit totuși prin degajarea unei cantități mai mari de curent), în timp ce
curenții cu lungimi de undă mai mică (10-100m) acționează mai ales
capacitiv, strabătând mai ușor straturile mai rău conducătoare și încălzind
mai mult țesutul subcutanat.

IV.2.2.Acțiunea fiziologică a efectului caloric

a. Asupra metabolismului - creşte necesarul de oxigen şi de substrat

nutritiv, creşte catabolismul;
b. Asupra circulaţiei: - activare vizibilă a circulației (hiperemie activă) prin
acţiune directă locală, acţiune reflexă și prin vasodilatație generală cu
scăderea consecutivă a valorilor tensiunii arteriale;
c. Asupra sistemului nervos
- la nivelul sistemului nervos central: efect sedativ

67
 - la nivelul sistemului nervos periferic: crește
excitabilitatea și viteza de conducere, scade reobaza
și cronaxia ( efectele manifestate la aplicațiile de
durată scurtă
d. Asupra muşchilor: - scade tonusul muscular, relaxând antagonişti.
e. Efectele asupra capacității imunologice a organismului și sistemului
endocrin nu sunt pe deplin elucidate.

Efectele terapeutice derivate din acţiunea căldurii

1. Hiperemizant
2. Analgetic
3. Miorelaxant- antispastic
4. Activarea metabolismului

IV.2.3. Modalități de aplicare a undelor scurte continue

La această formă de terapie se produce o endotermie ( căldura se

formează în interiorul ţesuturilor organismului) spre deosebire de alte
proceduri terapeutice la care căldura este adusă organismului din mediul
extern ( radiații infraroșii, cataplasme, împachetări).
Efectul este remanent, temperatura corpului rămâne ridicată 48-72
ore după procedură.
Mijloacele de tratament fizical nu se înlocuiesc una pe alta ci se aleg în
funcție de verigile fiziopatologice și de scopul terapeutic urmărit.

1. Metoda în câmp condensator

Presupune un circuit generator constituit de aparatul de unde scurte
utilizat și un circuit rezonator realizat de electrozii ”în câmpul ” cărora este
introdus pacientul.
Tipuri de electrozi folosiți:
- electrozi de tip Schliephake, sub forma unor plăci metalice rotunde
izolate într-o capsulă de sticlă sau de material plastic (așa numiții electrozi

68
“rigizi”). Aceștia se aplică la distanță de 2-4 cm de suprafața corporală
tratată.
- electrozi plaţi sau “ flexibili”- din cauciuc, de dimensiuni diferite,
încorporaţi în pâslă. Aceștia se aplică direct pe corpul pacientului, fiind
utilizați ân cazul afecţiunilor cu zone corporale plane sau la pacienţi
imobilizaţi la pat.
Țesuturile bogate în apă şi proteine ( muşchi, organe interne) au o
rezistenţă mai mică decât ţesutul gras şi măduva osoasă astfel încât energia
de înaltă frecvență trece ca un curent de deplasare, fără a produce căldură.
Țesutul gras fiind mai rău conducător electric se încălzește mult mai
puternic.
La această metodă, coeficientul de încălzire pe unitate de volum de
ţesut gras faţă da acelaşi volum de ţesut muscular este de 10/1. Dacă
dorim încălzirea profundă a ţesuturilor şi evitarea încălzirii ţesutului gras,
trebuie mărită distanţa dintre electrozi şi tegument, prin creșterea acestei
distanțe creăm posibilitatea omogenizării parțiale a câmpului electric, precum
și a încălzirii țesuturilor mai profunde.

2. Metoda în câmp inductor

Energia se transmite regiunii tratate printr-un cablu de inducţie, de
unde și denumirea sa.
Tipuri de electrozi utilizați în această metodă:
- cablu înfășurat în spirală circulară și amplasat într-un înveliș de
electrozi
- cablu înfășurat în spirală circulară și amplasat într-un înveliș de
pâslă, utilizat pentru aplicațiile pe suprafețe plane mari
- electrodul solenoid ( 1,5- 3 m)- cablu înfăşurat în spirale în jurul regiunii
tratate,
- electrod “diplodă” cuprinde două cabluri- bobină dispuse în două
planuri ce formează un diedru,
- electrozi de tip monodă ( d= 14-15 cm) sau minodă (d= 5,5 cm), la
care cablul- bobină este amplasat în carcase rotunde din material plastic

69
 Metoda realizează o încălzire profundă mai eficientă la nivelul ţesutului
muscular, ajungând la un raport de 1/1 faţă de încălzirea ţesutului gras
(dacă stratul adipos supraiacent nu depăşeşte 3-4 cm grosime).

IV.2.4. Metodologia de tratament

Alegerea și utilizarea electrozilor

Metodologia, efectele și rezultatele aplicațiilor de unde scurte sunt

determinate de o serie de elemente ce țin de electrozii utilizați:
– tipul şi natura electrozilor- electrozii flexibili încălzesc mai
superficial decat cei rigizi. Există electrozi speciali destinați aplicației în
anumite regiuni– electrodul axilar și vaginal.
– dimensiunea electrozilor- depinde de suprafaţa tratată, conturul
acestuia trebuie să depășească cu puțin aria zonei afectate. Aplicațiile
în camp condensator se fac de obicei cu electrozi de aceeaşi mărime
(realizând în acest fel un câmp uniform). Există însă și situații speciale în
care se pot aplica şi electrozi de dimensiuni diferite, cel mic devenind
activ, cu efect termogen mai pronunţat.
– distanţa electrozilor faţă de suprafața regiunii tratate, de obicei 2-3
cm, variaţia distanţei electrod- tegument modifică profunzimea expunerii
(peste 3 cm încălzirea fiind mai profundă).
– poziţia electrozilor- fie că se aplică bipolar, fie monopolar, trebuie
să fie aşezaţi paralel cu suprafața tratată pentru a realiza un câmp
uniform de transmisie şi încălzire. Așezarea oblică a electrozilor duce la
o concentrare a câmpului în zonele mai apropiate de electrozi.

Electrozii pot fi poziţionaţi în trei modalităţi:

1. transversal- metoda este folosită de obicei în tratamentul
articulațiilor
2. longitudinal- aplicații la nivelul spatelui, trunchiului, membrelor
3. în unghi drept (Fig. 19)

70
 Fig. 19 Aplicarea curentului continuu de înaltă frecvență

Dozarea intensităţii câmpului de unde scurte

Doza intensităţii administrată variază în funcție de:

- sensibilitatea individuală la cădură
- natura regiunii tratate
- felul, dimensiunea şi distanţa electrozilor faţă de suprafața corporală
- efectul şi scopul terapeutic urmărit
- stadiul de evoluţie al afecţiunii tratate

Structura diferită a ţesuturilor tratate ( cutanat, adipos, muscular)

determină impedanţe diferite, ceea ce determină o acțiune diferențiată a
dozelor de intensitate aplicată.
Gradul de vascularizaţie influențează dozele terapeutice, un ţesut
mai bogat vascularizat pierde mai repede căldură, astfel putându-se aplica
doze mai mari.
Intensitatea câmpului de unde scurte este arătată de instrumentul de
măsură al aparatului utilizat. Trebuie apreciată capacitatea de încălzire a
71
țesuturilor, chiar dacă instrumentul arată o intensitate exactă, deoarece
încălzirea variază în funcție de factorii amintiți mai sus.

Se cunosc două metode de dozare, cea obiectivă și cea subiectivă.

1. METODA OBIECTIVĂ
- constă măsurarea temperaturii pielii, ţesuturilor subcutanate sau a
cavităţilor mucoase, într-un mediu ambiant cu temperatura între 20- 24°C,
cu diverse mijloace: cupluri termoelectrice, termisori de diferite forme;
- se urmăreşte cu câte grade creşte temperatura ţesutului tratat;
- dozele slabe cresc temperatura cutanată cu 1 grad, dozele medii cu 1-3
grade, dozele puternice cu peste 3 grade;
- mucoasele suportă o doză mai crescută datorită vascularizaţiei mai
abundente;
- creşterea temperaturii cutanate este mai accentuată la aplicaţia în câmp
inductor;

2. METODA SUBIECTIVĂ
Constă în caracterul senzaţiei percepute de pacient la diferite doze de
intensitate aplicată.
- doza I – atermică/ rece, nu produce nici o senzaţie, este sub pragul
de excitaţie termică (echivalentul a 5-10W)
- doza II – oligotermică, produce o senzaţie de căldură abia
perceptibilă (echivalentul a 35W)
- doza III – termică, produce o senzaţie de căldură evidentă,
suportabilă, plăcută (echivalentul 75-100W)
- doza IV – hipertermică, produce o senzație de căldură puternică,
uneori greu suportată (echivalentul a 110-180-250 W)

Dozele aplicate variază în funcție de regiunea tratată, mărimea

electrozilor, distanța electrozilor față de tegument, afecțiunea și stadiul de
evoluție al afecțiunii.

72
În principiu se fac următoarele recomandări:
- În stadii acute se aplică doze mici (I-II) cu durată scurtă 3-5 minute,
serii scurte, în ritm zilnic sau la două zile;
- În stadii cronice – doze mari (III-IV), cu durată prelungită 20-30 minute,
zilnic sau la interval de 2-3 zile, 12 şedinţe;
- Doza I poate fi aplicată ca “intensitate de introducere” la pacienţii
sensibili sau la cazurile acute sau cu hiperalgii;
- Dozele II-III au acţiune antispastică;
- Dozele mari (IV) şi scurte au acţiune revulsivă în aplicaţiile superficiale;
- Dozele mari şi prelungite pot fi utilizate în scop de electro- hiperpirexie
în aplicaţiile generale;
-
Durata şedinţelor este în funcţie de efectul terapeutic urmărit, stadiul
de evoluţie al afecţiunii, dozele utilizate. În afecţiuni acute sunt recomandate
ședințe cu durate surte, de 3-10 minute; în afecţiuni cronice ședințele pot
avea durate mai lungi (20-30 minute).

Numărul şedinţelor depinde de stadiul evolutiv al bolii, în general nu se

depăşesc 12-15 şedinţe/cura tratament.

Recomandări în cazul aplicaţiilor de unde scurte

- Se va explica pacientului ce senzaţie cutanată trebuie să aibă (în funcţie
de doza terapeutică);
- Pacientul va sta într-o poziţie relaxată;
- Patul sau scaunul nu vor conţine părţi sau elemente metalice;
- Se vor îndepărta toate obiectele metalice (inele, ceasuri, agrafe, ace )
pentru a evita supraîncălzirea locală, regiunile cu implante metalice nu vor fi
tratate ( endoproteze, tije, broşe etc.);
- La metoda în câmp condensator se poate aplica tratamentul pe regiuni
acoperite de vestimentaţie ( se vor îndepărta lenjeria şi îmbrăcămintea din
texturi sintetice şi îmbrăcămintea umedă);
- Se evită zonele cu tulburări de sensibilitate cutanată;

73
 - La aplicaţiile în câmp condensator la ambii genunchi se va interpune o
bucată de pâslă între aceştia;
- La primele şedinţe, durata tratamentului se va creşte progresiv;
- Durata şedinţelor este condiţionată şi de evoluţia favorabilă a afecţiunii
sub efectul şedinţelor premergătoare;
- Este interzisă utilizarea aparatelor de înaltă frecvență în spaţii şi secţii de
terapie fizicală, în vecinătatea aparatelor de joasă frecvență ( distanța
minimă 6 m);

IV. 2.5. Indicații terapeutice

1. Afecţiuni ale aparatului locomotor: reumatism degenerativ, inflamator
cronic ( în afara puseului), abarticular ( bursite, tendinite, tenosinovite,
periartrite, miogeloze), sechele posttraumatice;
2. Afecţiuni ale sistemului nervos periferic: nevralgie Arnold, sindroame
radiculare cervicale, nevrite, pareze şi paralizii (nerv facial, circumflex, plex
brahial, radial, cubital, sciatic) şi ale sitemului nervos central: sechele după
poliomielită, scleroză în plăci ( metodă adjuvantă de favorizare a
vascularizaţiei locale cu rol trofic muscular);
3. Afecţiuni cardio-vasculare: sindrom Raynaud, degerături, tulburări ale
circulației periferice venoase ale membrelor, arteriopatii periferice ale
membrelor (stadii incipiente);
4. Afecţiuni ale aparatului respirator: bronșite cronice, sechelele pleureziilor
netuberculoase, pleurite, astm bronșic ( în afara crizelor);
5. Afecţiuni ale aparatului digestiv: spasme esofagiene, gastro-duodenale
şi intestinale cu caracter mai ales funcţional; constipaţii cronice, diskinezii
biliare, colecistopatii cronice nelitiazice, sindroame aderenţiale;
6. Afecţiuni ale aparatului uro-genital: hipertrofii de prostată, prostatite,
pielocistite, nefrite acute, epididimite;
7. Afecţiuni ginecologice: metroanexite, sterilităţi secundare;
8. Afecţiuni ORL: sinuzite frontale, fronto- etmoidale, rinite cronice, faringite,
laringite, otite externe, otite medii cronice;

74
9. Afecţiuni oftalmologice: dacriocistite, orgelet, coroidite, iridociclite. Este
recomandată protejarea cristalinului prin dozare atentă a aplicaţiilor în cazul
acestor afecțiuni.
10. Afecţiuni stomatologice: dureri postextracţii dentare, gingivite, stomatite,
abcese peridentare, unele parodontopatii,
11. Afecţiuni dermatologice: furuncule, panariţii, hidrosadenite;
12. Afecţiuni endocrine: dereglări ale hipofizei, tiroidei, suprarenalei,
pancreasului ( utilizarea unor doze slabe cu scop reglator)
În actul de decizie prin care alegem o procedură de unde scurte este
importantă valoarea reprezentată de aceasta ca factor terapeutic:
- prioritar faţă de alte proceduri de termoterapie
- adjuvant faţă de alte mijloace terapeutice
- permisiv faţă de posibilitatea asocierii cu alte proceduri fizicale
eficace;

IV. 2.6. Contraindicații terapeutice

- Procese inflamatorii acute cu supuraţii;

- Manifestări acute ale afecțiunilor reumatice cronice inflamatorii (pusee de
activitate)
- Afecţiuni cu tendinţe la hemoragii: hemoptizii, ulcere gastro-duodenale
active
- Procese neoplazice
- Prezenţa de piese metalice intratisulare ( materiale de osteosinteză)
- Implantarea de pace- maker cardiac
- Perioadele de ciclu menstrual şi sarcină

IV.3. TERAPIA CU ÎNALTĂ FRECVENȚĂ PULSATILĂ (DIAPULSE)

IV.3.1.Caracteristici. Principiul metodei

- Impulsurile sunt separate de pauze ce variază în trepte, de la o durată de

25 ori mai mare decât durata impulsului;

75
- Frecvenţa impulsurilor este dozată în 6 trepte, între 80- 600 impulsuri/s
(80- 160- 300- 400- 500- 600); penetraţia este împărţită în 6 trepte, de la 1
la 6;
- Intensitatea energiei de lucru a aparatului este cuprinsă între 293 şi 973
W;
- Durata mare a pauzei în raport cu durata impulsurilor determină
dispersarea până la dispariție a efectelor calorice, efectele biologice având
o durată mai lungă şi o estompare mai lentă în timp;
- Penetraţia câmpului este în funcţie de intensitate, prezentând un
maximum de 20 cm, care corespunde intensității maxime de 975 W;
- Dozarea penetraţiei depinde de greutatea şi constituţia organismului, se
alege o penetraţie mai mare (treptele 5,6) la organismele mai robuste;
- Emiţătorul – localizator al aparatului se aplică la distanţă foarte mică de
corp ( de la contactul intim la 2-3 cm distanță);
- Emiţătorul – localizator se poate aplica deasupra regiunilor şi porţiunilor
acoperite de îmbrăcăminte, aparate gipsate, materiale sintetice,
pansamente, precum și asupra regiunilor ce conţin elemente metalice de
contenţie şi osteosinteză;

IV.3.2.Efecte fiziologice, biologice și terapeutice

Efecte fiziologice
- Câmpul electromagnetic realizat de diapulse influenţează mişcările ionice
intra- şi extracelulare, determinând echilibrarea pompelor de sodiu în celule
dereglate, aflate în stare de depolarizare parţială. Contribuie astfel la
refacerea potenţialelor bioelectrice de la nivelul membranelor celulare şi la
repolarizarea celulelor;
- Stimulează procesele anabolice celulare;
- Creşte afluxul sanguin periferic prin amplificarea vascularizaţiei locale
(contribuie evident la procesele de vindecare);
- Influenţează favorabil procesele de regenerare ale ţesutului nervos;

76
- Determină creşterea capacităţii de apărare şi regenerare prin: stimularea
activității sistemului reticulo- histiocitar, creşterea nivelului sangvin al
gamaglobulinelor, creşterea infiltraţiei leucocitare, stimularea
hematopoiezei, favorizarea formării colagenului în procesele reparatorii
tisulare;

Efecte biologice și terapeutice

- Ameliorează evident osteoporoza, în special cea posttraumatică din cadrul
sindroamelor algice regionale complexe;
- Accelerează procesul de calusare al fracturilor;
- Accelerează resobţia hematoamelor;
- Reduce edemul tisular;
- Accelerează cicatrizarea plăgilor;
- Grăbeşte vindecarea arsurilor;
- Previne şi reduce cicatricile cheloide;
- Favorizează vindecarea ulcerelor varicoase;
- Reduce calcificările din structura părţilor moi (tendinite, bursite);
- Favorizează vindecarea ulcerului peptic;
- Diminuă şi combate spasmele musculaturii netede;

IV. 3.3. Indicații terapeutice

1. Afecțiuni ale aparatului locomotor: calusarea fracturilor (scurtează

procesul de consolidare osoasă cu peste 50%), sindroame algice
regionale complexe, stări postraumatice ale părţilor moi (contuzii,
hematoame), osteomielite, bursite, capsulite, tenosinovite, artrite cu
diferite localizări, artroze reactive, hidartroze;
2. Afecțiuni vasculare: ulcere varicoase ale gambelor, arteriopatii
periferice (trombangeite Burger, arteriopatii aterosclerotice);
3. Afecțiuni respiratorii: bronşite, faringite ( rezultate spectaculoase în
cele acute);
4. Afecțiuni ORL: sinuzite;

77
 5. Afecțiuni digestive: ulcer peptic, colite acute, pusee de rectocolită
ulcero-hemoragică, diverticulite intestinale;
6. Afecțiuni urogenitale: pielonefrite acute, cistite acute hemoragice,
inflamaţii pelvine (anexite, metroanexite, parametrite), mase aderenţiale;
7. Afecțiuni stomatologice: gingivite, stomatite, stări postintervenţii
stomatologice şi bucomaxilofaciale;
8. Afecțiuni ale tegumentului: herpes zoster, arsuri;

IV.3.4. Metodologia de aplicație

● Alegerea treptei de penetraţie (1-6) depinde de: localizarea procesului

patologic, tipul constituţional, grosimea stratului celulo- adipos; valori mai
mari sunt utilizate la persoane robuste, cu ţesut celuloadipos mai bogat (Fig.
20)

Fig. 20 Unde scurte pulsatile (diapulse)

● Frecvenţa aleasă in general este între 400- 600/s;

● Numărul şedinţelor: în general 4- 8 aplicaţii în suferinţe acute/subacute,
10-14 aplicații în suferinţe cronice;
78
● Ritmul aplicațiilor este de obicei zilnic;
● Durata procedurii este de regulă 15 minute pentru aplicarea
localizatorului emiţător pe regiunea afectată; apoi amplasarea emiţătorului
pe una din regiunile – hipocondrul drept (pentru activarea bogatei
vascularizaţii hepatice), epigastru (probabil prin acţiune reflexogenă) sau
lombar ( prin acţiune asupra glandelor suprarenale) – această secvenţă
durează de obicei 10 minute şi se utilizează valori ale frecvenţei şi
penetraţiei cu 1-2 trepte mai mici decât în prima parte;

IV.3.5. Avantajele metodei

● Nu produce efecte calorice locale, hipertermie sau arsuri, se pot face

aplicații în inflamaţiile şi congestiile existente în procese infecţioase şi
neinfecţioase;
● Efectele secundare sunt minime,
● Poate fi aplicată la orice vârstă, fără riscul de a provoca tulburări trofice;
● Arie largă de indicaţii terapeutice;
● Scurtează substanţial timpul de vindecare în multe dintre afecţiunile
tratate, implicit durata spitalizării;
● Reduce necesitatea utilizării şi consumul diferitelor medicamente (AINS,
antibiotice, antialgice);
● Combate rapid durerea;
● Pacientul nu trebuie dezbrăcat;
● Nu produce nici o stare de disconfort;
●Pacientul nu trebuie supravegheat decat la începutul aplicaţiei;
●Tratamentul poate fi aplicat de un cadru mediu;

IV. 3.6.Contraindicații terapeutice

Contraindicațiile acestei terapii sunt cele generale ale electroterapiei,

excluzând materialele de osteosinteză metalică, inflamațiile și
procesele acute ale afecțiunilor reumatismale cronice inflamatorii

79
80
 CAPITOLUL V. ULTRASONOTERAPIA

V.1. DEFINIȚIE
Limita superioară de percepţie a sunetelor de către urechea
omenească este de aprox. 20 000 oscilaţii/s; vibraţiile mecanice pendulare,
reprezentând sunetul,ce depăşesec această limită poartă numele de
ultrasunete.

V.2. PROPRIETĂȚI FIZICE

● Frecvenţa undelor ultrasonore este foarte mare 500 000Hz - 3 000 000
Hz, aparatele utilizate în recuperarea medicală folosesc frecvențe între 800
– 1000KHz;
● Lungimile de undă sunt foarte mici, astfel la o frecvenţă de 800 KHz,
lungimea de undă în ţesuturile corpului omenesc este de 1,87 mm;
● Aplicarea undelor ultrasonore pe un corp produce un transfer de energie
prin alternarea stărilor de presiune realizate; transferul de energie
defineşte intensitatea ultrasunetului; unitatea de măsură fiind W/cm²;
● Propagarea ultrasunetului se face în linie dreaptă, sub forma unui
fascicul de raze;
● Viteza de propagare a ultrasunetului este o constantă (de material/de
ţesut), în ţesutul uman valoarea medie fiind de 1500 m/s. Ea se calculează
prin produsul dintre lungimea de undă şi frecvenţă;
● Profunzimea de înjumătăţire reprezintă profunzimea exprimată în cm
la care energia ultrasunetului se înjumătăţeşte de la 1 W administrat la
suprafața tegumentului. La o frecvenţă de 800kHz, profunzimea de
înjumătăţire este de 5,8 cm;
● Ultrasunetul suferă o serie de fenomene, precum absorţia şi reflexia, la
nivelul de trecere între două medii cu densităţi diferite, cum ar fi limita dintre
ţesutul muscular şi cel osos.
Coeficientul de absorbţie reprezintă scăderea intensității
ultrasunetului pe mm³de adâncime de ţesut. Coeficientul este mai mare la
frecvenţele înalte și depinde de mediul străbătut.
81
 La 800 kHz, coeficientul de absorție este de 0,33 în ţesutul
muscular şi de 0,21 în ţesutul adipos.
În cazul reflexiei totale, la interfața undei incidente cu unda reflectată
se produce unda staționară; în această situație valorile maxime ale vibrației
pot crește cu aproape 100%.

V.3. PRINCIPIUL METODEI. MECANISME DE PRODUCERE

1. Procedee mecanice. Sunt cele mai simple și clasice modalități de
producere, constând în punerea în vibrație a unei lame metalice fixate, sau
aunui diapazon.
2. Procedee magnetice. La baza acestor procedee stă principiul de
modificare a dimensiunilor unor metale prin magnetizare periodică cu
ajutorul unui curent alternativ. Dacă frecvența curentului depășește 20kHz
se vor obține utrasunete.
3. Procedeul piezoelectric. Se bazează pe proprietatea unor cristale, tăiate
în anumite secțiuni, de a se comprima și dilata într-un anumit sens, dacă
sunt supuse la variații de potențial electric. Acesta reprezintă efectul
piezoelectric inversat (transformarea variațiilor de potențial electric în efecte
mecanice prin intermediul cristalului de cuarț).

V.4. APARATE PENTRU ULTRASONOTERAPIE

Aparatele sunt alcătuite din generator de înaltă frecvență, cablu de
racord și un traductor. Traductorul transmite unda ultrasonică și o
recepționează pe cea reflectată. Generatorul de înaltă frecvență produce
unde cu o frecvență de 800-1000kHz.
Pe panoul frontal de comandă aparatele sunt prevăzute cu următoarele
elemente: comutatorul/ comutatoarele pentru pornire și creștere a intensității
separat pentru traductorul mare și mic, ceasul semnalizator pentru marcarea
timpului ședinței de tratament, instrumentul de măsură a energiei
ultrasonice, borna/bornele pentru cuplarea cu mufele cordoanelor
traductoarelor. Există deasemenea simboluri pentru utilizarea traductorului
mare sau mic, precum și a formei de câmp continuu sau discontinuu. Ceasul
semnalizator întrerupe automat funcționarea în cazul în care nu există un
82
contact perfect între traductor și zona tratată (la aparatele mai noi) și la
expirarea timpului fixat în prealabil pentru tratament (Fig. 21).

Fig. 21 Aparat pentru ultrasonoterapie (traductor mare și mic).

V.5. EFECTE BIOLOGICE ȘI TERAPEUTICE

1. Efect antialgic. Este explicat prin acțiunea ultrasunetelor pe fibrele

nervoase groase, mielinizate, rapid conducătoare care transmit
informațiile de la proprioceptorii mecanici, cu ”închiderea porții” pentru
impulsurile dureroase conduse pe fibrele subțiri, nemielinizate, specifice
pentru durere. Deasemenea o altă explicație ar fi stimularea electrică
selectivă a ariilor cerebrale, în special din substanța cenușie
mezencefalică, cu rol de sistem inhibitor al durerii.
2. Efectul miorelaxant, explicat prin acțiunea vibratorie a ultrasunetelor
asupra proprioceptorilor musculari și tendinoși.
3. Acțiunea hiperemiantă cu efecte resorbtive și vasculotrofice este
explicată prin vasodilatația arteriolelor și capilarelor, cu activarea
circulației sangvine. Vasodilatația locală este amplificată de efectul
termic al energiei mecanice.

83
 4. Acțiunea simpaticolitică – stă la baza tratamentului neuroreflex, ca o
modalitate certă de influențare a sistemului nervos vegetativ. Se traduce
prin vasodilatație la distanță.
Există câteva tehnici de aplicații cu acțiune reflexă a ultrasunetului:
● aplicații segmentare indirecte pe zonele paravertebrale corespunzătoare
rădăcinilor nervoase medulare, în procese patologice ale membrelor.
● aplicații segmentare directe pe cale neurală, de-a lungul nervilor periferici,
dinspre caudal spre cranial.
● aplicații reflexe pe zonele cutanate dermatomale corespunzătoare
organelor interne (Head), pe zonele musculare (Mackenzie), pe zonele cu
reacții conjunctive de tipul miogelozelor (trigger- points) și pe zonele
periostale (Vogler).
● aplicații reflexe la distanță pe ganglionii simpatici (ganglionul stelat)
5. Efecte fibrolitice - se validează prin fenomene distructive de rupere
şi fragmentare a ţesuturilor sclero- cicatriciale;
6. Efecte antiinflamatorii – explicate prin acțiunile vasomotorii și
metabolice.
7. Efecte de creștere a permeabilității membranei celulare
(ultrasonoforeza similar iontoforezei) – explicate prin micromasajul
tisular realizat de vibrațiile produse de ultasunet.

V.6. METODOLOGIA DE APLICAȚIE

V.6.1. ALEGEREA FORMEI DE CUPLAJ

a. Cuplajul direct – reprezintă forma cea mai frecvent utilizată. Se aplică

pe suprafețe corporale plane, netede şi fără leziuni cutanate. Se foloseşte
o substanţă (soluţie) de contact, care se recomandă să nu fie rece, pentru
a nu determina vasoconstricție locală. Dacă stratul substanţei de contact
este prea gros, scade acţiunea de profunzime a ultrasunetului, astfel sunt
recomandate uleiuri minerale de parafină, de vaselină sau glicerină. În
cazul în care dorim o acţiune mai superficială se poate aplica o substanţă

84
 de contact mai densă, care scade penetraţia de profunzime, dar este
permeabilă pentru ultrasunet.

b. Ultrasonoforeză – este tot un cuplaj direct, care se realizează cu

ajutorul unor substanţe medicamentoase înglobate în soluția de contact,
în funcție de scopul terapeutic urmărit.
- se reduce acţiunea acţiunea de profunzime, materialul de contact
fiind mai dens
- pătrunderea medicamentului în tegument cu ajutorul ultrasunetului
(“indice ultrasonoforetic”) este direct proporţională cu intensitatea şi
durata aplicaţiei; depinde de grosimea straturilor tisulare străbătute şi
de starea fiziologică a pielii
- o aplicaţie termică prelabilă poate creşte pătrunderea
medicamentului în tegument, implicit şi indicele ultrasonoforetic

c. Cuplajul indirect – este realizat prin intermediul apei (subacval) în băi

parţiale sau generale. Există o serie de avantaje ale acestui tip de cuplaj:
- asigură un cuplaj uniform, pot trata în mod corespunzător regiunile şi
segmentele corporale cu neregularităţi de relief (mână, articulația
pumnului, picior, gleznă, cot)
- se pot trata zonze sensibile, cu hiperestezii
De regulă se utilizează traductorul mare, montat pe o tijă, capul
traductorului fiind paralel cu suprafața regiunii tratate la distanță de 2-3 cm.
Temperatura apei este în jur de 36- 37ºC, temperaturile mai joase scad
intensitatea ultrasunetului, iar cele mai ridicate o amplifică.

V.6.2. ALEGEREA FORMEI DE ULTRASUNET

1. Ultrasunetul în câmp continuu

- unda ultrasonoră longitudinală este neîntreruptă, având acţiune
continuă asupra mediului, cu producere permanentă a unui
“micromasajului tisular intern”;
- efectul termic poate deveni evident sau accentuat

85
 2. Ultrasunetul în câmp discontinuu (cu impulsuri)
- întrerupere ritmică, cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului în câmp
continuu
- reducerea sau anularea efectului termic
- potențarea efectului analgezic şi decontracturant
- intercalarea pauzelor crează posibilităţi de “refacere tisulară”, evitând
acomodarea şi suprasolicitarea ţeuturilor tratat

V.6.3. ALEGEREA TRADUCTORULUI

- se alege în funcţie de mărimea şi forma suprafeței corporale tratate

- în cazul suprafețelor mari şi plane se utilizează traductorul mare, iar
pentru zonele cu dimensiuni reduse sau cu profil neregulat traductorul
mic
- se pot face tratamente şi combinat, în funcţie de caz, cu ambele
dimensiuni ale traductorului în aceeaşi şedinţă,

V.6.4. MANEVRAREA TRADUCTORULUI

1. Metoda cinetică/ dinamică- cea mai frecvent folosită, are avantajul

uniformizării maximelor şi minimelor de intensitate. Se execută mişcări
lente, în ritm constant, în formă circulară, liniară, în spirală sau
sinusoidal.
2. Metoda statică/staţionară – se utilizează mult mai rar. Uneori se
aplică sub o formă semistatică/semimobilă. Este indicată în aplicațiile pe
regiunile ganglionare, radiculare paravertebrale, miogeloze, calcicări
tendinoase, executându-se mișcări foarte lente.

V.6.5. DOZAREA INTENSITĂŢII. PRINCIPII DE DOZARE

- Intensitățile mici (0,05-0,4 W/cm²) – determină modificări biologice
tisulare minime şi reversibile;
- Intensitățile medii (0,5- 0,8 W/cm²) –determină efecte fizico-chimice
şi biologice maxime, reversibile;
- Intensitățile mari (0,9 - 1,2 W/cm²) – determină modificări
ireversibile;
86
 Experiența ultimilor ani a demonstrat că dozele mici au efecte
biologice, fiziologice şi terapeutice mai favorabile.

Valoarea intensității utilizate depinde de o serie de elemente:

- Regiunea tratată. Are importanță grosimea straturilor tisulare.
- Profunzimea locului tratat. Se folosesc intensități mai mari pentru
tratarea structurilor profunde.
- Forma de cuplaj. În aplicațiile subacvale se folosesc intensități mai
mari, o mare parte pierzându-se în mediul de baie.
- Metoda de manevrare a traductorului. În metoda statică se utilizează
intensități mai reduse.
- Natura afecţiunii tratate.
- Stadiul afecţiunii. În stadiile acute se aplică doze mai reduse, în timp
ce în stadii cronice pot fi utilizate doze mai mari.
- Vârsta pacienţilor. Se prescriu doze mai reduse pacienților cu vârsta
sub 18 ani și peste 60 de ani.
- Starea generală a pacienţilor. Reducerea dozelor este recomandată
în cazul pacienților cu labilități neurovegetative, somnolență, cefalee
sau alte afecțiuni asociate.

V.6.6. STABILIREA METODOLOGIEI DE TRATAMENT ÎN FUNCŢIE DE

NATURA ŢESUTURILOR TRATATE

● Pentru ţesutul cutanat sunt recomandate intensități mici 0,1-0,2 W/cm²,

în zonele hiperalgice chiar doze mai reduse 0,02 W/cm²; traductorul se
manevrează liniar, de-a lungul segmentelor cutanate. Pentru un efect mai
accentuat în stratul cutanat se va alege o soluţie de contact cu consistenţă
mai densă decat uleiul.

● Pentru țesutul muscular – manipularea traductorului se face fără

presiune mare, cu mişcări sinusoidale sau în spirală, schimbând sensul de
mişcare la zonele de inserţie, în direcţia fibrelor tendomusculare, nu
transversal pe ele. Se folosesc doze mai mari decât pentru țesutul cutanat.
87
● Pentru ţesuturile articulare şi osoase – poziţionarea trebue să fie cât
mai adecvată. În cazul tratării fracturilor se vor practica ferestre în aparatul
gipsat pentru stimularea calusării. Se evită tratarea ectaziilor venoase de pe
fața internă a genunchilor.

● Regiunile vertebrale se pot trata în ortostatism sau în decubit ventral,

umerii cu brațul în abducție la 90º și în rotație internă sau externă. Pentru
articulațiile degetelor mâinii se recomandă mobilizări active în timpul
tratamentului.

V.6.7. TEHNICA APLICAŢIILOR CU ULTRASUNETE

- Se asigură temperatură de confort termic în încăpere;
- Pacientul este așezat în poziţii cât mai relaxate;
- În timpul procedurii se recomandă să nu se ridice capul traductorului
de pe zona tratată; aparatele moderne dețin un cuplaj automat cu
ceasul (ceasul indică timpul efectiv de aplicare a tratamentului și nu
funcţionează când contactul dintre traductor şi suprafața cutanată nu
este intim);
- Durata unei aplicaţii este de 2- 5 minute, pentru articulațiile mari 6-
10 minute, maxim 10-15 minute pe mai multe zone tratate în aceeaşi
şedinţă. În stadii acute aplicațiile sunt de durată scurtă, iar în cele
cronice fiind mai lungi;
- Ritmul şedinţelor. Ședințele de utrasunet sunt indicate zilnic sau la 2
zile;
- Numărul şedinţelor: 6-15 şedinţe/cură de tratament;
- Seria de şedinţe se poate repeta, în funcţie de rezultate şi scopul
urmărit, la 4-6 săptămâni;
- Este recomandat ca aplicaţia de ultrasunet să nu fie urmată imediat
de altă procedură;
- Nu este indicată succesiunea terapeutică masaj- ultrasunet sau
ultrasunet- masaj deoarece au acţiune asemănătoare ca terapie neuro-
reflexă;

88
 - Aplicaţiile de ultrasunet pot preceda şedinţele de kinetoterapie,
datorită acţiunii analgezice şi miorelaxant

V.7. INDICAȚII TERAPEUTICE

1. Patologia aparatului locomotor de cauză reumatismală:

- reumatism degenerativ (artroze, spondiloze),
- reumatism inflamator cronic (artrite, spondilite),
- reumatism abarticular (mialgii, tendinite, tendinoze, periartrită
- scapulo-humerală, epicondilite, sindrom miofascial dureros);

2. Patologia aparatului locomotor de natură traumatică şi ortopedică

- fracturi recente – scurtarea perioadei de calusare cu aproximativ
50%; depinde de localizarea fracturii – la oasele superficiale rezultatele
sunt mai bune datorită procentului crescut de absorție a energiei
ultrasonore
- contuzii, entorse, luxaţii, hematoame, sindrom algic regional complex
posttraumatic (efect antialgic şi resorbtiv)
- posturi vicioase, scolioze, deformări ale piciorului

3. Afecţiuni dermatologice: cicatrici cheloide, ulcere trofice ale membrelor,

plăgi atone;

4. Boli de colagen:
- dermatomiozite, miozite, sclerodermie – cu rezultate inconstante
- retracţia aponevrozei palmare Dupuytren – se folosesc unguente cu
- alfachimotripsină, hiason, aminozină; cu doze de 0,3-0,5 W/cm², 12-
14 şedinţe repetate la 3-4 luni;

5. Afecţiuni neurologice
- nevralgii şi nevrite ( în impulsuri) – pentru acțiunea simpaticolitică şi
trofică. Sunt contraindicate în stadii acute.
- sechele nevralgice după Herpes Zoster
89
 - nevroamele amputaţiilor – aplicaţii segmentare paravertebrale la
nivelul rădăcinilor nervoase
- distrofia musculară progresivă Erb – ameliorarea circulaţiei locale şi a
metabolismului, acţiunea asupra SNV, profilaxia contracturilor grupelor
musculare antagonice contracturate; se preferă regimul în impulsuri
- sindroame spastice şi hipertone de cauză piramidală şi
extrapiramidală (pareze centrale, scleroza multiplă, hemiplegii spastice,
sindrom Parkinson) – scopul: scăderea tonusului musculaturii spastice,
îmbunătăţirea metabolismului local, influenţarea proceselor de
depolarizare la nivelul membranelor celulare;

6. Afecţiuni circulatorii: arteriopatii obliterante stadiul I şi II, boala

Raynaud (iradierea ganglionului stelat în regiunea laterocervicală
inferioară, imediat supraclavicular);

7. Boli ale organelor interne: BPOC, astm bronşic, gastrite, ulcer gastro-
duodenal, constipaţie cronică, diskinezii biliare – rezultate inconstante, se
vor evita stadiile de manifestare acută; se vor utiliza aplicaţii reflexogene
directe, indirecte şi pe zonele ganglionilor vegetativi;

8. Afecţiuni ginecologice: boli inflamatorii pelvine – acţiune decongestivă

realizată de eliberarea masivă de histamină din mastocite sub acţiunea
ultrasunetelor;

V.8. CONTRAINDICAȚIILE ULTRASONOTERAPIEI

a. Contraindicaţii generale
– Afecţiuni cutanate diverse, tulburări de sensibilitate cutanată
– Tulburări de coagulare., fragilitate capilară
– Stări generale alterate, caşexii
– Neoplazii
– TBC activă
90
– Stări febrile
– Fenomene inflamatorii acute de orice natură
– Insuficienţă cardio- circulatorie, insuficienţă coronariană, tulburări de
ritm cardiac
– Tromboflebite, tromboze, varice
– Sarcina

b. Contraindicaţii speciale
– Este contraindicată aplicarea ultrasunetelor pe zonele
corespunzătoare unor organe şi ţesuturi: creierul, măduva spinării,
ficatul, splina, uterul gravid, glandele sexuale, plămânii, cordul, marile
vase;
– Nu se fac aplicații pe regiunea paravertebrală mai sus de C3
(prelungirea cranială a măduvei spinării nu trebuie atinsă de oscilațiile
ultrasonore)
– Nu se fac aplicaţii pe zonele de creştere ale oaselor la copii şi
adolescenţi;
– Grefe osoase recente;

91
92
CAPITOLUL VI. TERAPIA PRIN CÂMPURI MAGNETICE
DE JOASĂ FRECVENȚĂ

VI.1 CÂMP MAGNETIC. ELEMENTE DE MAGNETOBIOLOGIE

Un câmp magnetic este produs de un curent electric sau de un câmp
electric variabil.
O bobină prin care circulă curent electric produce câmp magnetic.
Câmpul magnetic este caracterizat de liniile de câmp sau de forţă
magnetică, a căror desime şi formă determină intensitatea acestuia.
Densitatea liniilor de forţă magnetică reprezintă inducţia magnetică,
elementul de exprimare a intensităţii câmpului magnetic.
Totalitatea liniilor de forţă magnetică care trec printr-o suprafață
determină fluxul magnetic. Fluxul magnetic se calculează prin produsul
dintre inducţia magnetică și suprafața secţiunii bobinei.
În sistemul internațional, intensitatea se măsoară în tesla (T), cu
subunitatea militesla (mT), faţă de vechea unitate de măsură a inducţiei
magnetice (Gauss), raportul dintre cele două fiind 1Gs= 0,1 mT.
Câmpul magnetic produs de un curent are aceeaşi parametrii fizici ca
şi curentul.
În terapia cu câmp magnetic de joasă frecvență se utilizează inducții
magnetice care ajung la valori de ordinul zecilor de militesla.

Magnetobiologia se ocupă cu studiul efectelor biologice ale

câmpurilor magnetice.
În ultimii ani a crescut considerabil numărul publicațiilor referitoare la efectele
biologice ale câmpurilor magnetice.
Câmpul geomagnetic are o intensitate medie slabă, care scade de
la poli spre ecuador, prezentând oscilații anuale, sezoniere, zilnice;
influențând organismele vii.
Au fost observate corelaţii evidente între oscilaţiile zilnice ale
metabolismului şi cele ale câmpului geomagnetic.

93
 Au fost raportate deasemenea o serie de rezultate favorabile în
influențarea tumorilor maligne prin câmpurile magnetice pulsatoare, rezultate
explicate în mare parte prin utilizarea ameliorată a oxigenului în celule.
Câmpul magnetic acționează asupra structurilor metabolice
determinând:
- modificări energetice la suprafața celulelor,
- activarea schimburilor de membrană,
- intensificarea proceselor enzimatice şi a metabolismului celular,
- accentuarea ţesutului de granulaţie reparator,
- creşterea vascularizaţiei în oase şi ţesutul cicatricial,
- creşterea capacităţii de sinteză a colagenului în celula cartilaginoasă.

VI.2 MAGNETODIAFLUXUL

Magnetodiafluxul este un aparat de concepție românească care

constă în aplicarea de câmpuri magnetice de joasă frecvenţă de 50 sau 100
Hz în administrare continuă sau întreruptă ritmic sau aritmic.

BAZELE FIZIOLOGICE ALE TERAPIEI

Orice agent fizic extern poate influenţa echilibrul ionic al celulelor,

modificând permeabilitatea membranelor celulare prin:
1. reacţii de tip ergotrop, catabolic (eliberatoare de energie celulară) –
determină creșterea permeabilității membranelor, cu depolimerizarea lor și
apariția potențialului de acţiune, cu ieşirea K din celule şi intrarea Na;
2. reacţii de tip trofotrop, anabolic (cu refacere energetică) – reacții care
presupun parcurgerea în sens invers a poceselor cu refacerea
potențialului de repaus al celulei;

Acţiunea câmpului magnetic se exercită asupra celulei prin:

- ionizarea moleculelor protoplasmatice
- modificări metabolice intracelulare
94
VI.2.1.EFECTE FIZIOLOGICE

I. Procese metabolice celulare

Efectele asupra proceselor metabolice celulare sunt diferite, în
funcție de forma de aplicare:
- câmp magnetic întrerupt – are efecte predominant catabolice,
determinând ieșirea potasiului din celulă, creşterea glicolizei și a
proteolizei, stimularea secreţiei adrenergice medulosuprarenale,
stimularea activității hipofizei şi tiroidei
- câmp magnetic continuu –determină efecte inverse cu caracter
predominant anabolic
Cercetările au demonstrat influenţarea dinamicii electroliţilor din
sânge, ca rezultat al modificărilor permeabilității membranelor celulare. S-a
constatat scăderea K şi Ca sanguin în primele zile de tratament, urmată de
creşterea treptată a acestora peste valorile iniţiale la terminarea aplicaţiilor.
Magneziul rămâne scăzut şi după 2 luni de la terminarea tratamentului.
Menționăm că toate aceste modificări se desfăşoară în limitele valorilor
fiziologice.
II. Sistemul neuro- muscular
- forma întreruptă ritmic activează puternic ATP-aza şi aldolaza
musculară, în timp ce forma continuă are un efect mult mai redus;
- antrenamentul la efort, prin stimulări în zile succesive, se realizează
mult mai uşor sub influenţa MDF;
- scăderea /suprimarea excitabilităţii neuro-musculare crescute
III. Sistemul nervos central şi vegetativ
- MDF continuu – determină efecte sedative, simpaticolitice, trofotrope
(anabolice)
- MDF întrerupt - determină stări de excitaţie, creşte tonusul simpatic,
efecte ergotrope (catabolice)
Alegerea formei câmpului magnetic este în funcţie de:
- tipul constituţional
- reactivitatea neuro- vegetativă
- bioritm
95
VI.2.2. Modalități de aplicare
Se pot aplica trei forme principale și distincte de câmp magnetic, fiecare
dintre ele cu posibilitatea de modulare în trei variante de bază.

I. Forma continuă
- 50Hz
- 100Hz
- 50- 100HZ ( 6 s cu 50Hz urmate fără pauză de 6 s cu 100Hz)

II. Forma întreruptă ritmic

- 50 Hz ( 3 s cu 50Hz, 3 s pauză)
- 100 Hz ( 3 s 100Hz, 3 s pauză)
- 50 -100 Hz ( 3 s 50Hz, 3 s pauză, 3 s 100Hz, 3 s pauză)

III. Forma întreruptă aritmic

- 50Hz ( perioade variabile de 50 Hz intercalate cu pauze de durate
variabile, care se succed în mod aleator)
- 100Hz (perioade variabile de 100 Hz intercalate cu pauze de durate
variabile, care se succed în mod aleator)
- 50- 100Hz ( 6 s cu 50HZ, 6 s cu 100Hz, intercalate cu pauze inegale, totul
succedându-se în mod aleator)

Frecvențele alese și furnizate de magentodiaflux (50Hz- 100Hz)

reprezintă opțiuni rezultate dintr-o apreciabilă serie de studii și tatonări.
Posibilitățile de modulare ale celor două frecvențe într-o succesiune continuă
și întreruptă ritmică sau aritmică, a trenurilor de impulsuri magnetice cu
pauze egale sau inegale, creează noi valențe ale efectului terapeutic de
bază, împiedicarea apariției acomodării și determinând probabil efecte
ergotrope asupra organismului.

Alegerea formulelor de aplicare se va face ținând cont de scopul

terapeutic al procedurii, afecțiunea tratată, terenul constituțional și tipul de
reactivitate neuro-vegetativă.
96
 Aplicarea se face cu:
- două bobine circulare – cervicală (4mT) şi lombară (2mT) – utilizate în
aplicaţiile generale;
- două bobine localizatoare, paralelipipedice – capabile să genereze
câmpuri magnetice de intensități mai mari decât cele circulare (20 -23 mT),
efectul lor fiind focalizat pe organul/segmentul tratat;
Aplicaţiile se pot face şi prin combinarea simultană a celor trei tipuri
de bobine generatoare cu câmpuri de intensitate diferită, ceea ce
permite diversificarea aplicațiilor în funcție de scopul terapeutic urmărit.

REGULI CARE TREBUIE RESPECTATE LA APLICAREA

TRATAMENTELOR CU MAGNETODIAFLUX

- Amplasarea și utilizarea terapeutică a aparatelor se va face în cabinete

sau săli separate de alte proceduri de electroterapie, acestea putând fi
influențate de câmpurile magnetice generate;
- Se folosesc paturi din lemn așezate la distanţă de minim 3 m între ele,
pentru evitarea influenţării reciproce între câmpurile magnetice în cazul
funcționării sincrone a mai multor aparate;
- Se vor îndepărta de pe corp obiectele metalice de dimensiuni mai mari
pentru a evita concentrarea câmpurilor magnetice (inclusiv ceasurile);
- Se evită aplicarea bobinelor în vecinătatea materialelor de osteosinteză
metalică;
- Este interzisă aplicarea la purtătorii de pace- maker cardiac;
- Pacientul se aşează în decubit dorsal, îmbrăcat, lejer la gât, abdomen,
extremităţi pentru a evita stânjenirea circulaţiei sangvine;
- Extrem cefalică va fi îndreptată spre polul nord;
- Bobinele cervicală şi lombară (vin în contact cu regiunea cervicală și
lombară) se poziţionează cu săgeata de pe bobină spre extremitatea
cefalică a pacientului, deci spre polul nord;
- Bobinele localizatoare se poziționează corespunzător polilor însemnaţi cu
simbolurile respective nord/sud pe regiunea tratată;
-
97
VI.2.3. Indicațiile terapeutice prin câmpuri magnetice de joasă frecvență

I. Afecţiuni reumatismale
– degenerative (eficienţă redusă în coxartroze şi gonartroze secundare),
– abarticulare ( regim continuu),
– inflamatorii – în poliartrita reumatoidă stadiul I şi II reduce semnificativ
procesul inflamator, determinând ameliorarea durerilor și a mobilității
articulațiilor; se aplică două bobine circulare și după caz bobina
localizatoare în apropierea articulațiilor interesate

II. Sechele posttraumatice

- plăgi, contuzii, hematoame musculare (din a 2 a zi după traumatism, se
folosesc bobina cervicală şi bobine localizatoare)
- entorse, stări după rupturi musculotendinoase – cât mai precoce după
traumatism
- sechele postfracturi de membre cu sau fără sindrom algic regional
complex, se folosesc intensități mici în regim continuu sau ritmic întrerupt
- consolidarea fracturilor – MDF creşte cu 18,1% depunerea de calciu la
nivel osos după 14 aplicaţii; cea mai stimulatorie formă pentru procesul de
calusare fiind cea continuă;

III. Afecţiuni neuropsihice

1. Nevroze
- rezultate favorabile în tulburările de comportament la copii, tulburările
motorii de tipul ticurilor, bâlbâielii
- nevroze astenice, anxioase, infantile cu tulburări de comportament – MDF
în regim continuu
- nevroze depresive, cu cenestopatii – MDF întrerupt ritmic sau aritmic
- au fost influenţate nevrozele pe fond de dereglări endocrine ( tulburări din
climacteriu, hiperfoliculinemie, hipertiroidie)
2. Distonii neurovegetative
- în formele cu hipersimpaticotonie – MDF continuu
- în formele cu dominaţă parasimpatică – MDF întrerupt ritmic sau aritmic;
98
 3. Afecţiuni organice ale sistemului nervos – sindromul spastic indiferent
de cauza acestuia: boală Parkinson, hemiplegii, leconevraxite,
paraplegii, infirmitatea motorie cerebrală la copii;

IV. Afecţiuni cardiovasculare

Magnetodiafluxul acţionează prin 2 mecanisme:
- reglarea vasomotorie şi a hemodinamicii prin influenţarea sistemului
nervos vegetativ
- acţiune locală de intensificare a respirației tisulare cu creșterea
consumului de oxigen, ceea ce atrage o vascularizație crescută prin
metabolismul local
1. boli vasculare periferice funcționale: sindrom Raynaud, acrocianoză
2. boli vasculare periferice organice: trombangeita obliterantă,
arteriopatia obliterantă a membrelor, arteriopatia diabetică
3. ateroscleroza cerebrală
4. HTA stadiul I şi II (MDF intervine asupra factorului nervos şi
reactivităţii vasculare)

V. Afecţiuni respiratorii: astm bronșic, bronșită cronică astmatiformă,

traheobronşită spastică, pseudoastm nevrotic ( aplicații cu o bobină
cervicală şi o bobină localizatoare presternal sau numai bobinele
circulare);

VI. Afecţiuni digestive: ulcere gastro- duodenale, gastrite cronice cu

hiperclorhidrie – se indică forma continuă, iar în cele cu hipoclohidrie –
forma întreruptă ritmic ( 2 bobine circulare şi o bobină localizatoare pe
epigastru), enterocolopatia cronică nespecifică, sindromul de colon
iritabil (forma continuă), diskinezii biliare ( cu hipertonie şi hiperkinezie –
forma continuă, în cele cu hipotonie – forma întreruptă ritmic);

VII. Afecţiuni endocrine: diabet zaharat non- insulinodependent şi cel care

necesită doze mici de insulină, hipertiroidia;

99
VIII. Afecţiuni ginecologice: dismenoree, tulburări funcționale menstruale,
metroanexite cronice nespecifice, tulburări de climax şi preclimax;

VI.2.4. Contraindicațiile magnetodiafluxului

- Purtătorii de pace- maker;

- Boli de sânge: anemii, leucoze, trombocitopenii;
- Tumori maligne primare sau metastatice;
- Boli infecţioase, stări febrile;
- Stări hemoragice;
- Insuficiențe de organ (renală, pulmonară, cardiacă, hepatică);
- Boli endocrine majore: acromegalie, boală Basedow, Cushing, Addison,
feocromocitom;
- Psihoze, epilepsie;
- Materiale de osteosinteză metalică;
- Sarcina;

100
 CAPITOLUL VII. FOTOTERAPIA

VII.1. DEFINIȚIE. TEORIILE NATURII LUMINII

Fototerapia (terapia cu lumină) reprezintă utilizarea acţiunii asupra
organismului a energiei radiante luminoase naturală (lumina solară) şi
artificială (emisă de corpurile încălzite);
Helioterapia reprezintă utilizarea în scop terapeutic a luminii
naturale,solare.
Energia radiantă luminoasă este studiată de optică, natura luminii este
studiată de optica fizică, iar fenomenele de propagare ale luminii de
optica geometrică.

I. Aspectul ondulatoriu al luminii

Se bazează pe radiația electromagnetică, considerată o vibraţie
sinusoidală transversală, ce se propagă în vid cu o viteză constantă de
3x10¹ºcm/s.
Radiațiile electromagnetice se caracterizează prin: lungime de undă,
frecvenţă, perioadă de timp, număr de unde/cm. Se constituie într-un spectru
şi sunt clasificate în funcție de lungimea de undă.

Radiațiile care fac obiectul fototerapiei sunt:

1. Radiațiile infraroșii RIR/ (calorice)
- λ=760mμ-50.000mμ (50μ)
- nu impresionează ochiul
2. Radiaţii vizibile
- λ=770mμ- 390mμ
- impresionează retina
- benzile celor 7 radiaţii care formează culorile componente ale luminii
albe (ROGVAIV)
3. Radiațiile ultraviolete RUV
- λ=400mμ- 10mμ
- în terapie 400mμ- 180mμ, domeniu subîmpărţit în 3 regiuni;

101
 II. Aspectul corpuscular sau fotonic al luminii
Este dovedit de fenomenele de emisiune și absorție a luminii, precum și
de fenomenele fotoelectrice.
Ipoteza corpusculară a luminii a fost elaborată de Einstein care a admis
că lumina este un flux de particule “discrete”, denumite la început
cuante şi apoi fotoni.
Emisiunea de energie de către corpuri se face prin- incandescenţă/
emisiune termică (în cazul încălzirii corpurilor) sau prin-
luminescenţă/emisiune rece, care nu se face prin consum de energie
calorică de către corpul emițător, ci pe baza unor procese chimice, electrice,
mecanice, biologice.
Energia este necesară pentru a smulge moleculelor sau atomilor,
electroni care sunt expulzaţi, iar prin rearanjarea electronilor se emit cuante
de energie luminoasă – fotoni.
Caracterul corpuscular al luminii a fost confirmat și de cercetările
fenomenului fotoelectric. Acesta constă în ”smulgerea” de electroni,
corpurilor supuse la acțiunea luminii. Numărul de electroni emiși depinde de
intensitatea radiației luminoase, iar viteza maximă a acestora de frecvența
radiației luminoase.
Cele două teorii asupra naturii luminii – teoria ondulatorie sau
electromagnetică și teoria corpusculară, fotonică sau cuantică, trebuie
interpretate împreună în înțelegerea acestui proces complex.

VII.2. ACȚIUNEA FIZICO-CHIMICĂ A LUMINII

1. Efectul termic
Radiațiile infraroșii, vizibile și cele ultraviolete au proprietatea de a fi
absorbite de ecrane sau corpuri interpuse și de a se transforma în căldură.
Efectul termic al RIR este mai puternic decât al celor luminoase şi al
radiațiilor ultraviolete.

102
 Radiația termică este energia radiantă emisă de corpurile
incandescente. Cu cât corpurile au o temperatură mai ridicată, cu atât
puterea lor de radiație termică este mai mare.
Corespunzător cu ridicarea progresivă a temperaturii corpului
incandescent, acesta poate să emită alături de radiațiile infraroșii, radiații
vizibile și ultraviolete (stare de incandescență albă).

2. Absorţia
Dacă un corp primește un flux radiant, o parte din energia acestui flux
este absorbită, altă parte este transmisă și o altă parte reflectată sau
difuzată.
Corpul alb reflectă difuz toate radiațiile, independent de lungimea de
undă. Corpurile colorate absorb parţial şi selectiv radiaţiile, iar corpul negru
absoarbe toate radiațiile primite.
Mecanismul absorției constă în activarea atomilor și moleculelor și în
ionizarea unor atomi, acționând asupra electronilor. Fenomenul de absorție a
radiațiilor luminoase de către diferite corpuri este studiat cu ajutorul
metodelor spectrografice.
Coeficientul de absorbţie este determinat de lungimea de undă a
radiațiilor absorbite, variind cu mărimea acestora. Caracterul de absorție
selectivă a radiațiilor este utilizat în terapie.

3. Reflexia şi refracţia
- Radiațiile infraroșii au proprietatea de a se reflecta.
- Radiațiile infraroșii şi cele vizibile suferă fenomenul de refracţie.
- Radiațiile ultraviolete au o reflexie inferioară radiațiilor infraroșii şi
radiațiilor vizibile.
- Capacitatea de reflexie a corpurilor variază cu natura compoziției lor.

4. Efecte fotoelectrice
a) Efectul fotoconductor – constă în scăderea rezistenţei electrice a unor
corpuri sub acţinea unor radiații, fiind dependent de lungimea de undă a
radiației.
103
 b) Efectul de fotoemisie – constă în ionizarea unui atom prin smulgerea
unui electron periferic sub acţiunea unei cuante de energie radiantă. Efectul
este specific radiațiilor ultraviolete, fiind condiționat de încărcarea negativă a
corpurilor și de energia radiantă cât mai mare.
c) Efectul fotovoltaic – constă în apariția unei diferențe de potenţial
electric între un metal şi un semiconductor, sub acţiunea luminii aplicată pe
suprafața de contact dintre aceste două corpuri.

5. Efecte fotochimice
Efectele fotochimice sunt produse numai de RUV, care determină
transformări fotochimice foarte variate.
Radiațiile infraroșii au numai un efect secundar de intensificare a
proceselor fotochimice, prin acţiunea termică.
Reacţiile fotochimice pot fi simple – caracterizate prin simple disocieri
moleculare, sau complexe – cu declanşarea unui lanţ de reacţii (procese
fotochimice biologice).
Dinamica reacțiilor chimice este mult influențată de temperatură.
Creșterea temperaturii cu 10ºC dublează în general viteza reacției, fenomen
ce se petrece la expunerea concomitentă la radiații ultraviolete și infraroșii,
naturale sau artificiale.
Reacțiile chimice produse sub acțiune aluminii pot fi ireversibile sau
reversibile.
Radiațiile ultraviolete acționează ca adevărați catalizatori, mijlocind
procese chimice diverse, de oxidare, reducere, polimerizare, fotosinteză,
fotoliză, disociere și altele mai complexe. Această calitate are implicații
directe în acțiunea biologică a luminii asupra organismului uman:
transformarea oxihemoglobinei sanguine în methemoglobină, activarea
ergosterolului.

VII.3. EFECTELE BIOLOGICE ALE LUMINII

Absorția radiațiilor luminoase de către componentele tisulare este
selectivă, doar radiațiile luminoase absorbite acționează asupra celulelor.

104
Pe de altă parte nu întreaga structură celulară este egal influențată, existând
variații importante cu lungimea de undă a radiațiilor.
Radiațiile ultraviolete cu λ= 280 mμ au acțiunea cea mai intensă asupra
protoplasmei celulare, în timp ce radiațiile cu λ= 254 mμ exercită acțiune
intensă asupra nucleului celular. Cu cât lungimile de undă ale radiațiilor
sunt mai mici, cu atât efectele asupra celulei vii sunt mai evidente și
mai nocive.
Microorganismele și bacteriile nu sunt influențate de radiațiile vizibile,
dar sunt distruse de radiațiile ultraviolete. Deasemenea radiațiile ultraviolete
cu o anumită lungime de undă ( λ= 290-300 mμ) stimulează procesele de
oxidare și de reducere (λ= 200 mμ). Enzimele, mai ales cele cu structură
proteică, suferă un proces de inhibiție, alterare și distrucție, ceea ce duce la
inhibarea reacțiilor enzimatice.
1. Acțiunea asupra proteinelor și aminoacizilor
- RUV cu lungimi de undă mică sub 200 mμ determină dezagregarea
acidului ribonucleic, eliberarea de radical amoniu, inhibarea sintezei de
ADN
- Sinteza de ADN este stimulată de RUV cu λ= 360-490 mμ și de
radiațiile vizibile
- RUV cu lungimi de undă mare, în jur de 400 mμ determină alterarea
considerabilă a metabolismului și activității celulare, cisteina fiind oxidată
în cistină și hidrogen sulfurat (cisteina intră în componența glutationului,
element enzimatic activ în respirația și metabolismul tisular).
2. Acțiunea asupra sterolilor
- Una dintre principalele acțiuni biochimice produse în vitro de RUV, cu
lungimi de undă cuprinse între 270-310 mμ, este transformarea
ergosterolului din epiderm în vitamina D, care se formează în stratul
cornos tegumentar, cel mai superficial.
3. Acțiune asupra organismelor monocelulare și a bacteriilor
- Cea mai importantă acțiune bactericidă o au RUV cu λ<280 mμ, din
grupul ultravioletelor de tip C (270 – 250 mμ), efectul bactericid
producându-se prin coagularea celulei bacteriene

105
 - Toate bacteriile sunt sensibile, sporii fiind mai rezistenți de 3-4 ori decât
bacteriile
- RUV distrug sau atenuează bacilii Koch în culturi, bacilii cărbunoși,
bacteriofagii, iar în doze mai mari virusurile
- Aceste efecte au drept consecință: prepararea vaccinurilor contra
rabiei, psitacozei, febrei aftoase; sterilizarea și dezinfectarea apei;
sterilizarea și dezinfectarea aerului
- Asupra plăgilor superficiale, efectului bactericid i se adaugă efectul
trofic prin stimularea țesutului mezenchimal și efectul de stimulare a
imunogenezei
4. Acțiunea luminii asupra tegumentului
- Acțiunea luminii asupra tegumentului variază în funcție de lungimea de
undă a fasciculului de radiații care cade pe tegument
- RUV pătrund câteva zecimi de milimetri, oprindu-se în straturile
superficiale ale epidermului; în timp ce RIR și cele vizibile străbat
straturile superficiale ale tegumentului către straturile profunde.

VII.4. TERAPIA CU RADIAȚII ULTRAVIOLETE (RUV)

VII.4.1. Caracteristici. Clasificarea RUV

Caracteristici
- λ=400mμ-10mμ
- în terapie se folosesc cele cu lungimea de undă = 400mμ - 180mμ
- specific radiațiilor ultraviolete este efectul fotochimic
- RUV acţionează ca adevărați catalizatori, determinând o serie de
transformări:
• oxihemoglobina→methemoglobină
• ergosterolul (epiderm)→vitamina D
(λ=270- 310mμ)
- RUV se opresc în straturile superficiale ale epidermului, având o
penetraţie mică

106
Clasificarea RUV
1. UVA (I)/unde lungi – 400- 315mμ
- reprezintă spectrul abundent în lumina solară;
2. UVB (II)/unde medii – 280- 315mμ, radiațiile sunt emise de
lămpile cu mercur;
3. UVC (III)/unde scurte – sub 280mμ şi până la 180 mμ în terapie,
produse prin descărcări electrice în vapori de mercur;

- RUV sub 180mμ ( până la 10mμ) sunt absorbite de aer şi pot fi utilizate
numai în vid.
- Absorția RUV este selectivă şi penetraţia diferită, în funcție de
lungimea de undă, radiațiile mai scurte de 250 mμ sunt cele mai
penetrante. Stratul cornos, superficial alcătuit din celule keratinice
absoarbe selectiv radiațiile de 280 mμ, iar corionul pe cele de 300 mμ.

VII.4.2. Efectele RUV

Eritemul actinic/ UV este un fenomen fotochimic precoce, primul efect

evident după expunerea tegumentului la RUV; este urmat de pigmentaţie,
ştergerea sa progresivă şi exfolierea epidermului.

Reacția eritematoasă prezintă un moment de apariție, o manifestare

maximă, o durată de persistenţă şi un caracter de pigmentaţie melanică
– diferite în funcție de banda de lungime de undă a ultravioletelor.

Intensitatea eritemului cunoaște 4 grade:

1. Gradul I – eritem pe o suprafață mai mică decât suprafața

tegumentului expus, se produce lent, în aprox. 4-6 ore, are nuanţă
rozacee, uşor sau deloc pruriginos, persistă peste 24 de ore, se reduce
şi dispare în 1-3 zile, exfolierea nu este totdeauna evidentă, pigmentaţia
este inconstantă;

107
 2. Gradul II – eritemul apare pe suprafața de tegument expusă, după o
perioadă de 4-6 ore, ca o înroşire evidentă (cu tentă de roşu-viu), poate
prezenta o senzație dureroasă, însoţită de prurit moderat, persistă peste
3-4 zile, urmată după 1-2 săptămâni de o exfoliere cutanată fină,
furfuracee, mai rar lamelară şi de pigmentaţie întinsă;

3. Gradul III – eritemul depăşeşte suprafața tegumentară expusă, are

tentă de roşu închis spre violaceu, prezintă un aspect de arsură cu
edem, fragilitate cutanată şi prurit dureros, pigmentaţia începe în a 4 zi
prin puncte roşii- cafenii care apoi se extind, din ziua a 15-a se produce
exfolierea marcată şi masivă, urmată de formarea unei cruste;

4. Gradul IV – edemul şi exudatul sunt foarte pronunţate, încât straturile

epidermice din profunzime bombează spre suprafață, formând flictene
foarte fragile; tegumentul este roşu cianotic, edemaţiat, dureros;
exfolierea este masivă durează aproximativ 20 de zile; pigmentaţia este
inhibată, putând apare porţiuni fără pigment, înconjurate de un halou
pigmentar;

Pigmentaţia melanică
Pigmentația melanică este un fenomen obişnuit care apare după
expunerea la soare, la radiații ultraviolete artificiale, la radiații infraroșii şi la
raze X;
Pigmentaţia:
- fiziologică - regiunea genitală, a sânilor, în sarcină
- patologică - în unele boli endocrine: boala Addison, boala Basedow
- după administrarea unor medicamente

Pigmentația melanică se datorează prezenței în tegument a

pigmentului melanic/melanina, ce se găsește sub formă de granulații fine, de
culoare brun închis și care se formează în celulele Langerhans din epiderm.
La persoanele cu vitiligo sau albinoși acest pigment lipsește. Producerea

108
melaninei este rezultatul unei reacții chimice metabolice complexe, având ca
punct de plecare un acid aminat, tirozina, care se găsește în melanoblaști.
Eficiența maximă în producerea eritemului și a pigmentării este dată de
valori diferite de lungimi de undă ale RUV. Deasemenea există deosebiri și
în apariția și persistența pigmentației, în funcție de lungimea de undă și de
durata expunerilor. În producerea eritemului cele mai eficace dintre undele
lungi sunt cele cu lungimea de undă de 385 mμ, iar dintre undele medii cele
cu lungimea de undă de 297 mμ; în timp ce în producerea pigmentării cele
mai eficace sunt undele lungi de 340 mμ și cele scurte de 254 mμ.
Radiațiile ultraviolete de 254 și 297 mμ determină pigmentare numai
după producerea eritemului, în timp ce dozele slabe de 340 mμ pot induce
pigmentare fără apariția unui eritem inițial. Cum banda de RUV mai lungi
este mai bogat vascularizată în lumina solară, reiese că pigmentarea solară
se poate produce fără eritem.
Există diferențe în funcție de lungimea de undă a radiațiilor și în ceea
ce privește momentul apariției și persistenței pigmentației. Pigmentația
produsă de banda de RUV lungi apare precoce și ajunge la maxim mai
rapid, după o singură expunere, dispariția ei fiind variabilă în funcție de doză
și de reactivitatea individuală, putând dispărea în câteva ore sau poate
persista, cu un grad diminuat de intensitate, peste un an. Pigmentația
produsă de benzile mai scurte apare după o latență de cel puțin o zi și atinge
maximum în 3-4 zile, dispariția fiind destul de rapidă.
Indiferent de modul pigmentării, radiație solară sau artificială,
pigmentarea este un fenomen trecător. După un timp pigmentul dispare din
tegument, în special prin descuamarea celulelor epidermale.

Nuanţa pigmentării ne poate orienta asupra sursei de radiații

ultraviolete, fiind arămie în cazul radiației solare și cu tentă mai cenuşie în
cazul surselor artificiale de radiații.

Există cazuri excepţionale de persoane sensibile la anumite lumini

monocromatice (galben sau verde);

109
Rolul biologic al pigmentului
- Pe lângă pigmentaţia melanică se produce o îngroşare a tegumentului
iradiat, printr-o hipertrofie a stratului cornos de keratină (keratoză), cu
rol protector faţă de supraîncălzirea ţesuturilor;
- Stimulare a creşterii părului;
- Rol de termoreglare prin declanşarea sudoraţiei;
- Stimularea activităţii pielii;
- Rol antiinfecţios ( pentru infecții stafilococice - furunculoză)

Factorii care influenţează reacţiile cutanate la RUV

Eritemul şi pigmentaţia cutanată sunt reacţii care apar legate şi
influenţate de o serie de factori:
- starea funcţională nervoasă, vegetativă şi endocrină individuală;
- vârsta - copiii şi bătrânii sunt mai sensibili;
- sexul – femeile sunt mai sensibile decât bărbații, mai ales premenstrual
şi în sarcină;
- grosimea stratului cornos;
- starea de umiditate a tegumentului – pielea umedă este mai sensibilă;
- iradierile repetate cresc rezistenţa prin obişnuinţă;
- mediul de viaţă şi activitate;
- sezonul – primăvara sensibilitatea este crescută;
- climatul şi regiunea geografică;
- regiunea cutanată expusă;
- intervenţia anterioară a unor factori fizici;
- existenţa unor stări patologice;
- tipurile de sursă de ultraviolete;
- dozele de radiații ultraviolete aplicate;

Sensibilitatea anormală la RUV

Reacțiile cutanate individuale sunt foarte variate, existând sensibilități
anormale a unor indivizi la acțiunea radiațiilor ultaviolete. Aceste reacții
prezintă deosebiri cantitative și calitative față de eritemul normal, putând

110
apare la acești pacienți reacții pruriginoase severe, fotodermatite, actinite
severe cu arsuri locale și fenomene generale toxice.
1. Modificări cutanate ale pielii normale provocate de o insolaţie prea
intensă;
2. Dermatoze legate de o deficienţă a fotoprotecţiei cutanate naturale
(xeroderma pigmentosum, albinism);
3. Dermatoze agravate sau relevate de soare: lupus eritematos sistemic,
dermatomiozită, acnee, herpes, cloasmă;
4. Dermatoze determinate de prezenţa în piele a moleculelor capabile să “
intensifice” efectele soarelui;
Fotosensibilitatea poate avea cauză endogenă (generată de diverse
boli: pelagra, hematoporfirinemia din afecţiunile hepatice, hematologice sau
bolile febrile) sau exogenă ( diverse substanțe chimice).
Fotosensibilitatea exogenă este cea mai frecvent întâlnită.

Protecţia împotriva radiației ultraviolete

1. Desensibilizări – expuneri preventive şi progresive la surse artificiale
de ultraviolete primăvara;
2. Protecţia artficială
- unguente topice de protecţie
- medicamente care interferează mecanismele biochimice implicate
în efectul cutanat al RUV: injecții intravenoase cu pirocatehină,
aminoacizi cu sulf - cisteina (scad tendinţa de dezvoltare a
eritemului, cresc pigmentaţia), vitamina C (p.o sau i.v) scade eritemul
şi pigmentaţia melanică;

Relaţia dintre RUV şi cancerul cutanat

Aproximativ 90% din cancerele cutanate la rasa albă apar pe suprafețe
tegumentare expuse la lumina solară. Deasemenea incidenţa cancerului
cutanat este mai mare în regiunea globului pământesc unde iradierea solară
este mai mare.
Experimental, s-a afirmat că cele mai active carcinogenetic sunt RUV cu
λ sub 320mμ (până la 230mμ).
111
 Modul de producere a cancerului cutanat de către RUV reprezintă încă un
domeniu de speculaţii; se cunoaşte experimental că este afectat ADN-ul din
cromozomi şi ARN-ul din incluziunile citoplasmatice.
Cancerul cutanat uman nu poate fi provocat de aplicaţiile terapeutice cu
radiații ultraviolete în limitele standardelor stabilite pentru tratament şi cu
abordarea precauţiilor corespuinzătoare.

VII.4.3. Efecte clinice. Proprietăți terapeutice

1. Stimularea tegumentului – intensitatea este maximă la incidenţă

perpendiculară şi la λ=250mμ ( ultravioletele cele mai scurte);

2. Pigmentaţia cutanată;

3. Exfolierea cutanată – pentru a obţine efectul urmărit (psoriazis şi

acnee) se recomandă realizarea unui eritem de gradul II ( pe zone
restrânse) sau de gradul I (pe zone extinse). Este necesară testarea iniţială
atentă şi corectă a sensibilităţii cutanate prin biodozimetrie;

4. Producerea vitaminei D (calciferol) cu rol în controlul şi metabolismul

fosfocalcic şi prevenirea rahitismului;

5. Efect desensibilizant – antialgic: aplicarea radiațiilor ultraviolete se face

pe zone circumscrise, pe suprafețe cutanate corespunzătoare regiunilor
dureroase
- reacţia eritematoasă diminuă durerea din structurile tisulare mai
profunde
- mecanismul este de “mascare” a durerii/ interferare competitivă a
transmiterii durerii pe căile nervoase ascendente și de acţiune la nivel
central
- se obțin ameliorări în durerile articulare și periarticulare; efectele cele
mai bune obținându-se în gonartroze, epicondilite, tendinite, miogeloze;

112
6. Efectul asupra hematopoiezei. Există păreri contradictorii privind acest
efect, totuși actinoterapia rămâne o metodă adjuvantă în tratamentul
anemiilor;

7. Efectul dezinfectant – derivă din acţiunea bactericidă a RUV cu lungimi

de undă cuprinse între 250-270 mμ. Aplicații: plăgi superficiale, infecţii
cutanate, ulcere atone (in ulcerele atone sunt indicate minim 2 biodoze
maxime, debutul vindecării fiind la 5-7 zile de la iradiere);

8. Efecte psihologice – aparent minore, nu trebuie neglijate, fiind

consecinţa unor efecte vizibile, resimţite “ad sanationem” şi estetice;

VII.4.4. Indicațiile tratamentului cu RUV

1. Dermatologie
- psoriazis – este contrainidicată aplicarea în puseele acute
- acnee – doze eritem de grad I, II; o şedinţă la 10-15 zile
- cicatrici cheloide – iradieri la 1-2 săptămâni
- eczeme – stadii subac și cronice
- degerături, eritem pernio – doze eritem de grad I, şedinţe repetate
- herpes zoster – doze eritem grad II
- lupus vulgaris – în prezent mai rar, în cazuri rebele cu iradieri pe
regiuni alternative
- ulcere cutanate ( atone, varicoase)
- ragade mamelonare – doze eritem grad I
- piodermite, prurigouri, micoze cutanate

2. Pediatrie – la copii se începe tratamentul cu ¼ biodoză,

progresiunea duratei şedinţelor de iradiere va fi lentă. Copiii sunt foarte
sensibili la radiații ultraviolete, eritemul îi oboseşte, le deranjează
somnul, în timp ce dozele slabe, suberitematoase îi calmează şi le
îmbunătăţeşte starea generală.
• Principalele indicaţii:
113
 - rahitism – serii de 12 şedinţe cu dozare progresivă
- spasmofilie
- craniotabes
- astm bronșic – doze eritem în câmpuri alternative pe faţa anterioară
şi posterioară a toracelui ( 2- 4 biodoze)
- debilitate fizică

3. Reumatologie
- poliartrită reumatoidă – aplicaţii generale ( pentru stimularea locală a
tegumentului cu producere de vitamină D şi pigmentare) şi locale (pe
regiunile articulațiilor afectate pentru efectele antiinflamatoare,
antialgice, desenzibilizante)
- artroze reactivate
- reumatisme abarticulare
- sindrom algic regional complex
- nevralgii (sciatică, cervico-brahială, intercostală) – doze eritem
moderate ( 2-3 biodoze)

4. Alte afecţiuni
- sindroame neurovegetative
- tulburări endocrine (hipertiroidii uşoare, menopauza, unele tipuri de
obezitate)
- astm bronșic
- afecţiuni ORL ( faringo- amigdalite, rinite catarale persistente)
- afecţiuni stomatologice ( stomatite, parodontopatii, gingivite)
- afecţiuni din sfera obstetrică-ginecologie (vaginite, amenoree,
hipogalactii)
- afectări ale stării generale ( bolnavi surmenaţi după boli infecţioase,
carenţe alimentare, anemii, inapetenţă, insomnii, surmenaj intelectual)

5. Sterilizarea aerului, apei, serului

- RUV cu λ= 250- 270 mμ au acţiunea cea mai bactericidă
- nu se sterilizează materialele opace
114
 • Metode:
- metoda directă – cea mai eficientă (laboratoare de ambalare a
medicamentelor, săli de pansamente, săli de operaţie)
- metoda indirectă – aceleaşi indicaţii
- metoda iradierii în conducte
- iradierile intrărilor

VII.4.5. Contraindicațiile tratamentului cu RUV

- Tuberculoză pulmonară activă

- Neoplazii
- Caşexii
- Insuficiență cardiacă, ateroscleroză în stadii avansate
- Insuficințe hepatice, renale
- Stări hemoragipare, tendinţe la hemoragii, tromboflebite
- Diabet zaharat decompensat
- Hipertiroidii
- Pacienţii nevrotici
- Sarcina
- Tulburări de pigmentare
- Fotosensibilităţi cutanete solare

Tratamentul cu radiații ultraviolete poate exacerba puseele acute

de psoriazis, eczemele acute, lupusul eritematos sistemic,
dermatomiozita, herpesul simplu, xeroderma pigmentosum, pelagra.
Se recomandă evitarea iradierilor excesive cu radiații ultraviolete la
domiciliu. Tratamentul trebuie făcut sub supraveghere medicală, în scopul
prevenirii accidentele oculare: blefarita, conjunctivita, keratita, cataracta
lenticulară actinică.

Sursele artificiale de ultraviolete

De-a lungul timpului ( începând cu anul 1896 și până în prezent) au fost
imaginate și create o serie de lămpi cu emisie de radiații ultraviolete, care și-
115
au demonstart atât beneficiile cât și inconvenientele. În prezent se utilizează
lămpile cu mercur, cele mai frecvente fiind cele cu presiune medie.
Electrozii de mercur sunt amplasați într-un tub de cuarț, între aceștia
creându-se un arc de vapori de mercur ionizați ce iau naștere prin trecerea
curentului electric care încălzește mercurul până la vaporizare.
Există câteva tipuri speciale de lămpi UV:
- lampa Kromayer – cu mercur metalic, cu răcire cu apă distilată,
utilizată în aplicaţii locale în afecţiuni ale pielii şi mucoaselor
- tuburile Philips şi Westinghouse – cu presiune joasă a vaporilor de
mercur, emit RUV cu lungimea de undă sub 280mμ;

VII.4.6. Metode de măsurare a RUV

Sensibilitatea la ultraviolete este foarte diferită de la individ la individ,

fiind important să alegem cu atenţie doza necesară pentru fiecare bolnav în
parte în funcție de tipul aplicației ( generală sau locală) și o serie de factori
menționați anterior (vezi factorii care influențează reacțiile cutanate la RUV).
Pentru a produce aceleaşi efecte biologice, radiațiile ultraviolete
trebuie sa aibă aceeaşi activitate.
Activitatea unei radiaţii este egală cu doza raportată la unitatea de timp;
astfel doza devine egală cu raportul dintre activitatea ei și timpul de iradiere.
Ținând cont de aceste aspecte măsurarea radiațiilor ultraviolete devine o
problemă delicată, pentru care au fost imaginate mai multe metode:
1. Metode fizico- chimice- utilizează “ receptori” de diferite naturi
a. Receptori termici/ actino-termici – absorb radiațiile ultraviolete
şi le transformă în căldură. Utilizează termoelemente formate din
cupluri de metale diferite, care sub acțiunea RUV dau naștere unui
curent electric, măsurat cu ajutorul unui galvanometru.
b. Receptori fotoelectrici – măsoară RUV prin celule
fotoemiţătoare sau fotoelectrice
c. Receptori fotochimici – se bazează pe acţiunea luminii de a
declanşa reacții chimice, cu modificarea culorii unor substanțe chimice
sub acţiunea luminii

116
• Actinometrele permit măsurarea globală a RUV bazată pe termoelemente,
fotoelemente sau pe procese fotochimice. Acestea nu sunt selective biologic
în raport cu lungimile de undă ale RUV, ceea ce face ca din punct de vedere
medical să nu fie utile.

2. Metode actinobiologice – se bazează pe efectul bactericid sau pe cel

de producere a eritemului tegumentar.
Măsurarea puterii bactericide se identifică prin oprirea dezvoltării
culturilor microbiene, toate bacteriile fiind sensibile la RUV,dar mai ales
germenii gram negativi.
Măsurarea eritemului cutanat se poate realiza cu diverse metode,
folosindu-se celule fotoelectrice, etaloane de culoare pentru măsurarea
obiectivă a gradului de eritem.
În prezent se foloseşte biodozimetria, o metodă simplă care presupune
măsurarea timpului necesar pentru obţinerea celui mai slab eritem
tegumentar.
Biodoza/ doza biologică reprezintă timpul minim necesar pentru apariția
celui mai slab eritem ultraviolet (primul perceptibil), cu o anumită sursă de
ultraviolete, de la o distanță fixă ( cuprinsă cel mai frecvent între 50-75 cm)

Condiţii care trebuie respectate la efectuarea biodozimetriei:

1. Biodozimetria trebuie făcută cu aceeaşi lampă, cu care se va aplica
tratamentul;
2. Pentru ca lampa să emită întreg spectrul de radiații ultraviolete, se
lasă să funcţioneze 5 minute din momentul aprinderii până la efectuarea
biodozimetriei;
3. Lampa trebuie aşezată perpendicular pe zona tegumentară testată,
în acest unghi obţinându-se cea mai mare intensitate de radiație;
4. Este indicat ca biodozimetria să se efectueze pe aceleaşi regiuni sau
regiuni învecinate, pe care se va aplica tratamentul;
5. Se acoperă pentru protejare celelalte regiuni cutanate vecine;
6. Distanţa dintre sursa de ultraviolete şi regiunea de tratat este de
mare importanţă având în vedere că intensitatea radiației este invers
117
 proporţională cu pătratul distanţei.(dacă distanța scade cu jumătate,
intensitatea creşte de 4 ori);
7. Rezultatul biodozimetriei se cercetează de obicei după 24 de ore;

La citirea rezultatului biodozimetriei se pot întâlni următoarele posibilităţi:

a. Să nu apară eritem. În această situație, cauzele ar putea fi: sursă de
UV prea slabă (se repetă testarea), zona cutanată era deja
eritematoasă (subiect expus anterior la radiația solară), rezistență
cutanată crescută.
b. Să apară un eritem foarte precoce, fără perioadă de latenţă, cu
nuanţă de roşu- închis, cu durată de aproximativ 1 oră. Cauza este in
acestă situație o sensibilitate anormală de cauză patologică: insuficiență
hepatică, dereglare endocrină, dereglare de inervație simpatică, sarcina
sau unele tratamente medicamentoase ( ex. extractele tiroidiene)
c. Să apară eritemul clasic – 4 grade:
x gr.I – culoare roşie de intensitate slabă
x gr.II – roşu cu tentă netă, urmat de pigmentaţie
x gr.III – o reacţie puţin pală, înconjurată de un lizereu roşu viu, urmată
de descuamare
x gr.IV – roşu aprins cu aspect de arsură, însoţit de edem (când apare
la dozele obişnuite se presupune existenţa unui diabet zaharat);

Pentru stabilirea biodozei se folosesc dispozitive numite biodozimetre

sau senzitometre, confecționate din material opac (hârtie neagră, carton,
postav, metal).
În România se folosește biodozimetrul Gorbacev, confecţionat din
material plastic sau carton dublu, de formă dreptunghiulară, prevăzut cu 6
orificii pătrate echidistante.
Tehnica propriu- zisă a biodozimetriei
Pacientul este culcat în decubit ventral sau dorsal; biodozimetrul se
așează asupra regiunii vizate pentru testare, la început cu toate orificiile

118
acoperite. Restul tegumentului se acoperă cu cearceafuri albe şi faţa cu
ochelari de protecţie.
Lampa este amplasată la o distanţă de 50 cm, se aprinde și după o
funcţionare de 5 minute se descoperă succesiv, la intervale de câte 1 minut
cele 6 orificii pătrate ale biodozimetrului. Astfel durata de iradiere va fi de 6
minute pentru primul pătrat, 5 minute pentru al doilea, 4 minute pentru al
treilea, ultimul pătrat fiind expus 1 minut.
Se citeşte eritemul apărut după 24 de ore şi se ia în consideraţie
primul pătrat la care a apărut cel mai slab eritem, durata lui de expunere
constituind biodoza.
Ţinând cont de biodoză se prescrie tratamentul în funcție de scopul
urmărit. La persoanele sensibile sau în cazul în care se urmărește aplicarea
unor doze suberitematoase se începe tratamentul cu sferturi sau jumătăți de
biodoză.

VII.4.7. Tehnica de aplicare a tratamentului cu RUV din surse artificiale

Iradierile pot fi generale, colective sau individuale și locale.

1. Iradieri generale.
Se pot aplica pe colective de pacienți sau individual. Iradierile colective
sau individuale se fac în încăperi încâlzite aerisite sau ventilate, pacienții
fiind în poziții statice sau în mișcare. Se ține cont de puterea surselor de
radiații ultraviolete, distanța față de sursă, progresia expunerilor.
La aplicația în poziție imobilă lampa este așezată la o distanță de 150cm,
durata expunerii se crește progresiv, se începe cu 1 minut pe fiecare faţă
corporală și se creşte cu 1 minut/şedinţă până la o durată de 15 minute
pentru o faţă a corpului; numărul şedinţelor fiind între 10 şi 20.
Pentru pacienţii în ortostatism şi în mişcare, distanța faţă de sursa de UV
va fi de 150 cm la prima şedinţă, cu scăderea sa progresivă până la 60 cm la
ultima ședință.

Dozele “slabe” (suberitematoase şi eritem gradul I) se aplică zilnic

sau la 2 zile, fiind indicate în pediatrie: rahitism, tetanie- spasmofilie,
119
prematuritate și la adulţi în stări de debilitate, instabilitate a termoreglării,
unele dermatoze, tulburări trofice cutanate.

Dozele “medii” (eritem de gradul II) se aplică de 2 ori/săptămână și

sunt indicate în: stimularea generală a organismului, dereglări endocrine,
disfuncții circulatorii periferice, astm bronșic.

Dozele “forte” (eritem de gr. III) se aplică la 7-10-14 zile

Sunt indicate în iradieri locale în afecţiuni dermatologice. Se urmărește
atingerea unor reacții flictenulare ale tegumentului.

Repetarea seriilor de UV se poate face după minim 6 săptămâni, în

funcție de indicaţia şi necesitatea terapeutică.

2. Iradierile locale
Se execută în “câmpuri” sau arii cutanate bine delimitate, de formă
dreptunghiulară sau triunghiulară. Câmpurile cutanate se iradiază succesiv
de la o şedinţă la alta pe altă suprafață de tegument.
Indicaţii: afecțiuni reumatologice (artrite, artroze), afecțiuni
neurologice (nevralgii), afecțiuni deramtologice, afecțiuni ale aparatului
respirator (astm bronșic).

VII.5. TERAPIA CU RADIAȚII INFRAROȘII (RIR)

VII.5.1.Caracteristici. Clasificarea RIR

Tegumentul formează un ecran fiziologic față de radiațiile infraroșii,

permeabilitatea lui variază cu lungimea de undă a radiațiilor, grosimea și
umiditatea pielii.

Caracteristici:
x λ=760mμ- 50.000mμ
x nu impresionează ochiul
120
 x efectul termic al RIR este mai puternic decât cel al radiațiilor luminoase
şi al RUV;

Clasificare:
A. RIR cu λ=760 mμ- 1 500 mμ, penetrante 2- 3 cm
B. RIR cu λ=1 500 mμ- 5 000 mμ, absorbite de epiderm şi derm
C. RIR cu λ>5 000mμ, absorbite numai la suprafața tegumentului (cea mai
superficială acțiune)

Efectul caloric al radiațiilor infraroșii este cu atât mai profund

cu cât lungimea de undă este mai scurtă.
Radiațiile infraroșii determină modificări trecătoare la nivelul
tegumentului, respectiv vasodilatație arteriolară și capilară, ce produc un
eritem caloric. Eritemul persistă 30-40 minute, este urmat de pigmentație
”pătată”, marmorată în cazul infraroșiilor din grupa B.
Se produce un ușor edem al stratului mucos, edemațierea papilelor
dermice și infiltrații leucocitare perivasculare în cazul RIR cu lungimi de undă
mai scurte < 1 500 mμ.
Radiația infraroșie cu lungime de undă mai mare poate să provoace
arsuri de grade proporționale cu intensitatea și durata expunerii. Dozele mari
și aplicațiile prelungite produc leziuni grave, detreminând escare cu necroză
tisulară.

VII.5.2. Efecte clinice ale RIR

Derivă din consecinţele efectului caloric asupra organismului:

- activarea circulației cu încălzire tisulară
- resorbţia edemelor superficiale
- efect miorelaxant
- analgezie
- stimularea catabolismului şi sudaţie
- intensificarea fagocitozei

121
VII.5.3. Indicații terapeutice ale RIR

A. În spaţiu deschis (cu lămpi de tip Sollux)

1. afecţiuni locale însoţite de edeme inflamatorii şi stază superficială:
inflamații ale pielii, plăgi superficiale în curs de cicatrizare, foliculite,
furuncule
2. afecţiuni însoţite de reacții inflamatorii ale ţesuturilor interstiţiale:
spondiloze, nevralgii, mialgii, tendinite, tenosinovite, artralgii, periartrite,
stări contuzionale posttraumatice
3. catarele acute, subacute și cronice ale mucoaselor
4. leziuni cutanate de tipul plăgilor postoperatorii atone, degerături,
cicatrici vicioase
5. tulburări ale circulației periferice
6. stări spastice ale viscerelor abdominale

B. În spaţiu închis (băi de lumină parţiale sau generale)

Aceste aplicații au un caracter de termoterapie de sudaţie, determinând
solicitarea generală a organismului.
1. boli cu metabolism scăzut: obezitate, hipotiroidie, diabet zaharat,
diateze urice
2. boli reumatismale: afecțiuni degenerative, afecțiuni periarticulare,
3. intoxicaţii cu metale grele
4. afecţiuni inflamatorii cronice şi subacute ale organelor genitale
feminine: metroanexite, parametrite
5. afecţiuni cronice ale aparatului respirator: astm bronșic, bronșite
cronice, sleroemfizem pulmonar.

VII.5.4. Contraindicațiile terapiei cu RIR

- Nu se aplică în perioada imediat următoare traumatismelor;

- Hemoragii recente;
- Inflamaţii acute, supuraţii;
- Stări febrile
Sunt valabile deasemenea toate contraindicațiile electroterapiei.
122
VII.5.5. Metodologia tratamentului cu RIR

Dintre sursele de radiații infraroșii, în prezent se utilizează lămpile cu

incandescență și radiatoarele cu rezistențe metalice.
Aplicațiile cu radiații infraroșii se pot face în spațiu închis, sub forma
așa numitelor băi de lumină și în spațiu deschis, cu lămpile de tip Sollux.

A. Băile de lumină
Sunt aplicaţii de radiații infraroșii în spațiu închis, cu ajutorul unor
dispozitive speciale.
Radiațiile infraroșii acţionează pe de o parte direct asupra
organismului și pe de altă parte indirect, încălzind aerul determinând astfel
încălzirea importantă a organismului provocând sudaţie şi chiar scădere în
greutate. Reprezintă o procedură de termoreglare intensă, prin inducerea
termolizei, mai ales în cazul băii generale.

A.1. Băi de lumină generale (complete)

Dispozitivele folosite sunt sub formă de dulapuri hexagonale, prevăzute
cu 40-50 de becuri, ce determină o energie calorică însumată de 2000-
2500W, ceea ce va determina încălzirea aerului la 60- 90ºC. Doar o treime
din căldura produsă se trasmite organismului, celelalte două treimi din
energia calorică se disipează în mediu. Astfel se transmite organismului 600-
800 W, și ținând cont că suprafața corporală în poziție şezândă este de
aproximativ 1m², se transmit 60- 80 mW/cm² cărora le corespunde 8-12
calorii/minut de iradiere.
Toleranţa cutanată pentru energia infraroșie fiind de 100- 120mW/cm²,
rezultă că baia de lumină generală este bine tolerată, mai eficientă decât
baia cu aburi, neputând produce combustii şi arsuri.
Procedura poate fi aplicată pentru preîncălzire, cu creșterea temperaturii
centrale a corpului de la 37ºC la 37,8ºC, în primele 10-15 minute. La o
durată de 20-30 minute, procedura capătă un caracter de termoterapie,
determinând creșterea temperaturii centrale până la 38,5ºC.

123
A.2. Băi de lumină parţiale
Sunt sub forma unor jumătăţi de cilindru și pot fi superioare pentru
jumătatea superioară a corpului excluzând extremitatea cefalică şi inferioare,
incluzând bazinul şi coapsele.
Pacientul dezbrăcat se așează pe pat în decubit ventral sau dorsal și
se fac aplicații de lumină pe regiunea indicată. Pentru a crea un spațiu închis
se acoperă baia împreună cu pacientul cu un cearceaf și o pătură.
Durata procedurii este variabilă, între 5 și 20 minute, în funcție de
efectul terapeutic urmărit.
După terminarea procedurii se aplică o procedură de răcire parţială.

B. Aplicaţiile radiațiilor infraroșii în spaţiu deschis

În cadrul acestei modalități terapeutice se utilizează cel mai frecvent
lămpi de tip Sollux, Vitalux, Sollex, precum și radiatoare de infraroșii.
Nu se provoacă transpiraţie, rămâne numai acţiunea directă a razelor
trimise de lampă sau reflectate de reflectorul lămpii Sollux. Crește
temperatura locală a regiunii cutanate iradiate, pacientul percepe o senzație
de căldură progresivă, urmată de înroșire neuniformă și uneori chiar de
pigmentație.

Parametrii folosiți:
1. distanţa de la sursă la tegumentul iradiat este de obicei 50-80 cm.
Intensitatea radiației este invers proporțională cu pătratul distanţei.
2. intensitatea radiaţiilor
- slabă cu producerea unei senzații agreabile (0,5
cal.g/cm²/minut)
- medie cu senzație clară dar suportabilă (1 cal.g/cm²/minut)
- puternică sau foarte puternică până la intoleranţă
(˃1,3cal.g/cm² /minut)
3. durata şedinţei este variabilă între 5 și 20 minute, în funcție de
indicaţie şi efectul urmărit
4. regiunea indicată pentru iradiere

124
 Se recomandă supravegherea bolnavului pentru a preîntâmpina
eventualele arsuri. Deasemenea este importantă realizarea unei temperaturi
corespunzătoare în încăperea unde se fac aplicațiile cu radiații infraroșii.

VII.6. BIOSTIMULAREA LASER

(Light Amplification by Stimulation Emission of Radiation)

VII.6.1. Definiție. Părțile constitutive ale unui laser

În 1960 fizicianul Maiman a obţinut pentru prima dată fascicolul Laser,

fiind utilizat în medicină la un an de la descoperire, la început în domeniul
chirurgical.

Definiție: sursă de radiaţii luminoase caracterizate prin proprietăți de

coerenţă spaţială şi temporală, puritate cromatică, directivitate şi intensitate
mare.

Părţile constitutive ale unui laser:

I. Mediu activ laser – reprezintă sistemul cuantic în care au loc procesele

fizice fundamentale, ce au drept consecință amplificarea radiației prin emisie
stimulată şi generarea undei laser.
Reprezintă partea principală a unui laser, determinând lungimea de
undă şi frecvența radiației emise.
a) medii active solide – constituite dintr-un mediu transparent și cu
omogenitate optică mare (sticlă sau cristal), ce conțin ioni de diferite clase
chimice sau ioni activați prin iradiere, capabili să facă saltul energetic
necesar inversiei de populație. Primul Laser din anul 1960 era un laser cu
mediu activ solid, având un cristal de rubin.
b) medii active lichide – cel mai frecvent se utilizează soluții de coloranţi
organici
c) medii active gazoase – gaze moleculare, ionice și atomice sau vapori
metalici
125
II. Sistemul de pompaj
Este ales în funcție de tipul de laser, respectiv de mediul activ, precum
și de structura nivelelor energetice pe care urmează să se facă pompajul,
având în vedere că energia fotonului incident trebuie să fie egală cu
diferența de energie dintre nivelul metastabil și nivelul fundamental al
laserului.
În acest mod se obţine inversia de populaţie, astfel încât numărul de
atomi de pe nivelul energetic superior E2 să fie mai mare decat numărul de
atomi de pe nivelul energetic fundamental E1.
Se aplică astfel:
- pompaj optic – bazat pe absorția de radiație optică pe nivelul
fundamental, care va genera trecerea atomului pe nivelul superior. Ca
surse de pompaj pot fi folosite surse optice necoerente (lămpi cu
descărcări în gaze) sau coerente, reprezentate de alte tipuri de laser.
Pompajul optic se utilizează de obicei în cazul laserilor cu medii active
solide sau lichide.
- ciocniri – în urma descărcărilor în gaze. Sunt utilizate în cazul laserilor
cu medii active gazoase.
- procese chimice
- prin transfer rezonant de energie
- prin procese gaz dinamice

III.Rezonatorul optic – reprezintă sistemul optic ce realizează amplificarea

emisiei stimulate, generând emisia de fotoni în cascadă, menţinerea şi
amplificarea radiație laser.
Cel mai simplu rezonator optic este rezonatorul de tip Fabri-Perrot,
care constă din două oglinzi paralele ( rezonator plan paralel), extrem de
sensibil la erori.
Alte tipuri de rezonatori ce pot fi utilizați: rezonatori cu oglinzi cu rază
mare de curbură, rezonatorul confocal, rezonatorul sferic, rezonatorul
hemisferic, rezonatorul hemiconfocal.
În laserii cu mediu activ gazos se utilizează cel mai frecvent
rezonatori cu oglinzi cu rază mare de curbură. Astfel pentru laserii He-Ne cu
126
emisie în spectrul vizibil se folosesc ca materiale pentru oglinda parțial
reflectătoare cuarțul sau sticla de bună calitate optică.

VII.6.2. Proprietățile razei laser

1. Monocromaticitatea – proprietatea unui dispozitiv laser de a emite o

radiație electromagnetică de o singură lungime de undă. Sursele
obișnuite de lumină emit radiații electromagnetice cu lungimi de undă
diferite.

2. Directivitatea (colimare) – fascicolul laser nu diverge la distanță, va

rămane paralel pe toată lungimea razei respective. Acestă proprietate
este datorită construcției și formei speciale a cavității rezonatoare a
laserului, în care se vor propaga pe direcția axei cavității rezonante toate
razele luminoase ce vor părăsi cavitatea rezonantă și vor constitui
fascicolul laser rezultat.
În realitate există un unghi de divergență foarte mic ce determină un
grad de dispersie diferit în funcție de distanța de la laser la punctul tratat (
care practic determină o scădere a puterii de emisie proporțională cu
distanța și cu această dispersie).

3. Coerenţa – reprezintă propritatea undei laser care măsoară gradul în

care undele electromagnetice dintr-o sursă sunt la pas /“în fază”.
Lumina emisă de sursele obișnuite nu este coerentă, ea fiind emisă în
toate direcțiile spațiului, undele electromagnetice componente nefiind în fază
unele cu altele. În cazul laserilor, sistemele de atomi din cavitatea rezonantă
emit în corelație unul cu altul, ca urmare a acțiunii primului foton rezultat prin
emisie stimulată și care la rândul său va determina o activare a emisiei din
atomii activați energetic (emisia stimulată se produce atunci când frecvența
fotonului emis va fi egală cu a celui stimulat).
În cazul undelor laser vorbim de o coerenţă temporală (păstrarea
diferenței de fază într-un punct dat, pentru un interval de timp dat, indiferent

127
de momentul măsurării) dar şi de o coerență spaţială (se păstrează
diferența de fază dintre două puncte din spațiu la orice moment de timp).

4. Polarizarea
O sursă de lumină este nepolarizată dacă intensitatea sursei văzută
printr-un polarizor e independentă de rotaţia polarizorului.
Dacă intensitatea sursei variază cu rotaţia polarizorului vorbim de
sursă polarizată.
Cei mai mulţi laseri sunt înalt polarizaţi iar sursele de lumină clasice
sunt polarizate foarte slab.

5. Strălucirea spectrală ( intensitatea spectrală)

Această proprietate a laserului este consecinţă directă a directivităţii
şi coerenţei spaţiale. Spre deosebire de sursele clasice, ce emit lumina în
toate direcțiile, laserii emit energia lor concentrată într-un fascicol cu
secțiune mică, cu un grad mic de dispersie.
Strălucirea spectrală reprezintă una dintre proprietățile cele mai
importante ale radiației laser.
Se calculează după formula R=I/Ω, unde R reprezintă strălucire
a spectrală, I intensitatea sursei și Ω unghiul solid sub care se emite radiația.
Unitatea de măsură este W/cm² ●str (str= steradian, unitate de unghi
solid).
Strălucirea spectrală în cazul laserului este de 10¹³ mai mare faţă de
sursa clasică de lumină.
Strălucirea spectrală, monocromaticitatea și directivitatea sunt
proprietăți cu rol important în efectele terapeutice ale laserului şi interferenţa
cu materia vie.

VII.6.3. Clasificarea laserilor

Laserii utilizați în medicină se clasifică după natura materialului

utilizat care emite radiația laser. Astfel ei se clasifică în laseri cu mediu activ
solid, lichid și gazos. Clasificarea pentru domeniul medical pare
insuficientă fiind nevoie pentru obținerea unui efect terapeutic de
128
 specificarea unor parametrii: lungime de undă, putere optică, regim de
emisie (continuu sau impulsuri), timp de emisie. Laserii acoperă aproape
întreg spectru al radiației, de la ultraviolet la infraroșu îndepărtat.

1. Laserii cu mediu activ solid

Mediul activ este sub forma unui corp geometric, confecționat dintr-
un material cristalin sau din sticlă ce va conține centrii activi laser.
Cei mai utilizați laseri în medicină sunt reprezentați de: laserul cu
semiconductori (Ga-As sau Ga-Al- As) – utilizat în recuperarea medicală
pentru efectul biostimulant, laserul cu rubin, laserul cu YAG- Neodin.
Laserul cu semiconductori emite în infraroșu apropiat ( la
aproximativ 904 nm) cu o putere de câțiva Watti. Curenții de excitare
necesită în cursul utilizării răcire cu azot lichid. De obicei se utilizează
combinat în biostimulare cu un laser cu He-Ne, care emite în spectru vizibil
roșu, favorizând astfel ghidajul.

2. Laserii cu mediu activ lichid

Mediile active sunt fabricate din soluții ale unor coloranți organici,
caracterizați prin tranziții de luminiscență intense și bandă largă în domeniul
vizibil al spectrului. Laserii cu coloranți se utilizează în oftalmologie pentru
intervenții selective în funcție de tipul de pigment ocular, ce va absorbi
lumina în mod selectiv.

3. Laserii cu mediu activ gazos

Acești laseri folosesc în calitate de medii active diferite tipuri de gaze:
ionice, atomice, moleculare sau diferite tipuri de vapori metalici. De
obicei inversia de populație se obține prin descărcări electrice în gaze.
Laserul cu He- Ne este un laser cu mediu activ gaz atomic, compus
din 90% He și 10% Ne. Lungimea de undă este de 632,8 nm, emite în
spectrul vizibil roșu, în regim continuu. Acest tip de laser este folosit în
special pentru biostimulare; emisia fiind foarte pură se poate folosi ca etalon
de frecvență și tip. Deasemenea poate fi folosit ca laser de ghidaj pentru
laserii ce emit în infraroșu.
129
 Laserii cu gaze ionice utilizează pentru emisia stimulată gaze
stimulate obținute prin efectul descărcării în gaz la intensități electrice foarte
ridicate. Sunt utilizate diverse gaze active: argon, xenon, neon. În general
sunt laseri cu putere mare cu utilizare în tratamente oftalmologice.
Dintre laserii cu gaze moleculare cel mai frecvent utilizat este cel cu
CO2, folosit în domeniul chururgical.

Pentru efectul biostimulant cei mai eficienţi laseri sunt:

1. Laserul cu He- Ne ( 632,8nm)
- mediu activ gaz atomic
- emite în spectru vizibil roşu
- mediu activ gaz atomic 90% He, 10% Ne
2. Laserul cu diodă Ga- As, GA- Al- As (790- 904 nm)
- emite în spectru invizibil, infraroşu
- mediu activ soli

VII.6.4. Modalități de emisie și tratament laser

Modalități de emisie laser

a. Emisia continuă – emisia razei laser se face continuu. În această

situație mediile active laser trebuie să aibă o conductibilitate termică bună
pentru a permite dirijarea eficientă a căldurii rezultată la nivelul tubului laser
din incompleta utilizare a energiei de pompaj, absorții parazite, emisie de
fotoni pe alte direcții decât cea paralelă cu linia optică a capilarului.

b. Emisia în impulsuri – se poate realiza în mai multe variante:

- Pompaj în impulsuri cu emisie în impulsuri în regim de
generare liberă
- Pompaj în impuls cu emisie în impuls în regim constant
- Pompaj continuu dar cu emisie în impulsuri

130
Modalități de tratament

1. Tehnica noncontact permite abordarea țintelor laser de la o distanță

de 40- 90 cm. Tratamentul se face pe puncte dureroase sau pe zone în
întregime, adoptându-se un sistem optic de dispersie și baleiere a zonei
respective. Pentru laserii cu emisie în infraroșu pentru această tehnică
este necesară completarea în scop de ghidaj cu un laser He- Ne, care
permite fixarea zonei de tratat.

2. Tehnica prin contact se face prin stabilirea unui contact direct între
tegument și emițătorul laser. Permite abordarea atât a țintelor superficiale
cât și a celor profunde. Răspunsul terapeutic este mai bun decât la
tehnica noncontact.

”Tehnica măturatului” este folosită în special pentru țintele

profunde, emițătorul laser se mișcă înainte și înapoi pe o linie deasupra
țesuturilor țintă cu menținerea unei ușoare presiuni.

3. Tehnica mixtă combină cele două metode anterioare. Tehnica permite

abordarea regiunilor subdermice şi suprafasciale

O tehnică specială este cea a “ciocănitorii”, care constă în izbirea

repetată, uşoară a ţesuturilor ţintă, stimulând întoarcerea veno- limfatică și
resorbţia edemelor și exudatelor (Fig. 22)

Tehnici de laserpunctură
Aceste tehnici se bazează pe ideea stimulării punctelor de
acupunctură cu ajutorul laserilor de putere mică. Radiația laser va interfera
polarizarea și depolarizarea fibrelor nervoase, influențând astfel undele
electrice ce se propagă periodic în aceste puncte de acupunctură.
Se preferă metoda noncontact, pe punctele de acupunctură cu
respectarea integrității tegumentare la acești pacienți.

131
 Există o tehnică (”needle acupuncture”), în care prin acele de
acupunctură este introdusă o fibră optică, ce va transmite radiația laser în
profunzimea țesuturilor. Folosind această tehnică sunt descrise rezultate
favorabile in lumbago, cefalee, periartrita scapulohumerală.

Fig. 22 Aparat laser

VII.6.5.Efecte terapeutice

Efectele terapeutice sunt de natură fotochimică fiind explicate de

absorția luminii la nivelul fotoacceptorilor (cromofori tisulari), sensibili numai
la o anumită lungime de undă ceea ce explică utilizarea în biostimulare doar
a anumitor tipuri de laser.
Cromoforii pot fi o enzimă, o moleculă de membrană sau orice altă
substanță celulară sau extracelulară.

1. Efectul analgezic
Intensitatea analgeziei depinde de tipul de laser, parametrii
tratamentului, etiologia durerii. Efectul este mai important pe articulațiile
superficiale și pe cele cu masă musculară puțin reprezentată, fiind mai puţin
eficient în durerea profundă viscerală și în cazul articulațiilor mari cu masă
musculară sau țesut adipos bogat reprezentat.
132
 Efectul antialgic al terapiei laser este explicat prin acțiunea la toate
nivele de recepție, transmisie și percepție centrală a durerii.
- la nivel periferic acționează asupra receptorilor algici, determinând
scăderea concentrației substanțelor generatoare de durere ( histamină,
serotonină, bradikinină) și creșterea aportului de oxigen și substanțe
nutritive, ameliorând metabolismul și posibilitatea de refacere tisulară.
- la nivelul căilor de conducere, terapia laser influențează echilibrul ionic
membranar, crește producția de ATP mitocondrial,ce va susține pompa de K
și va bloca penetrarea Na în celule, determinând creșterea activității Na- K-
ATP-azei cu un vârf la 15 secunde și normalizare la 60 secunde.
Consecințele vor fi reprezentate de restabilirea echilibrului de membrană,
reducerea transmisiei impulsului nociceptiv la nivel central și creșterea
pragul de percepţie a senzației dureroase.
- la nivel central, acționează la nivelul sistemului endorfinic (în special de
la nivelul sistemului nervos și adenohipofiză) determinând stimularea
producției de endorfine, și având ca și consecință creșterea eficienţei
analgeziei precum și o acţiune benefică asupra psihicului.

2. Efectul biostimulant şi trofic tisular

Biostimularea laser determină stimularea troficităţii locale, a sintezei
proteice și metabolismului energetic; în general determină stimularea
tuturor funcțiilor celulare, inclusiv a diviziunii celulare.
Terapia laser a fost comparată cu oxigenoterapia, cu efecte benefice
asupra metabolismului energetic celular.
Efectele biostimulării laser asupra diverselor țesuturi:
- la nivelul țesutului conjunctiv determină creșterea numărului de
fibroblaşti şi a producției de colagen, având un efect profibrozant
(terapia laser este contraindicată în boli fibrozante şi retractile, deși
există posibilitatea unui efect fibrolitic în stadii incipiente);
- la nivel de cartilaj articular determină creșterea numărului de celule
cartilaginoase, favorizând regenerarea cartilajului. Efectul se datorează
frânării enzimelor proteolitice și stimulării creșterii metabolismului celular
la nivelul cartilajului articular;
133
- la nivelul țesutului osos aplicarea de laser stimulează regenerarea
osoasă, favorizând consolidarea fracturilor cu creșterea depunerilor de
calciu, fosfor și hidroxiapatită.

La aplicarea biostimulării He-Ne s-a demonstrat o creștere totală a

rezistenței la întindere a țesuturilor lezate încă de la primele ședințe de
tratament;
- la nivelul țesutului muscular nu se descriu modificări ale structurii
fibrelor musculare;
- asupra țesutului nervos, biostimularea laser accelerează regenerarea
fibrelor nervoase și stimulează rata de creştere a nervilor secţionaţi;
- asupra tegumentului aplicația determină regenerarea epiteliilor şi a
structurilor tegumentare lezate (ulcere cronice atone, ulcere varicoase,
ulceraţii din arteriopatii, vindecarea tegumentară postarsuri);
- terapia laser determină stimularea sângelui şi organelor
hematoformatoare, aspectul fiind remarcat prin creșterea concentrației
hemoglobinei, creșterea numărului de tombocite și leucocite și prin
modificările conformației spaţiale a hemoglobinei;
- asupra sistemului imunocompetent determină stimularea capacității
de apărare specifică şi nespecifică;

3. Efectele cardiocirculatorii
a. Vasodilataţia reprezintă un important efect circulator local, instalându-
se de la prima ședință de terapie laser. Repetarea biostimulării laser crește
efectul vasodilatator și îi prelungește durata în timp. Depăşirea dozei
terapeutice este urmată de fenomene de epuizare tisulară și celulară.
Mecanismele de producere a vasodilatației vizează două aspecte:
- acţiunea biostimulării laser direct pe sfincterul precapilar prin
intermediul histaminei
- creșterea activității Ca ATP- azei, asociată cu creșterea
permeabilității vasculare, creșterea moderată a temperaturii locale, a
troficității, factorilor nutritivi și ai oxigenului. Este favorizată astfel
resorbția edemelor și eliminarea cataboliților.
134
 b. Creşte viteza fluxului sangiun şi a volumului de sânge local; se
combate astfel staza și este favorizată resorbţia edemelor şi exudatelor

c. Regenerarea microcirculaţiei, efectul fiind benefic în cazul pacienților

cu arterite și arteriopatii;

d. Efect antitrombotic (secundar eliberării de heparină), efect benefic în

tromboflebită superficială;

e. Normalizarea valorilor tensiunii arteriale, efect terapeutic observat

doar în cazul pacienților hipertensivi;

4. Efectul antiinflamator şi antiedematos

- favorizează resorbţia lichidelor de stază, a edemelor, exudatelor de
natură inflamatorie şi venolimfatică
- efectul este favorizat de modificările circulatorii, prin activarea
circulației de tip arterial și a microcirculației, de creștere a vitezei de
circulație locală și a debitului sanguin.
- Se produce o vasodilatație activă, ce va stimula circulația
venolimfatică și arteriolară și va combate eficient staza.

5. Efectul de stimulare a imunităţii

- stimulează capacitatea de apărare prin influenţarea imunităţii
specifice şi nespecifice
- crește numărul leucocitelor determinând stimularea fagocitozei
- crește nivelul elementelor umorale ale apărării

Efectul de stimulare a imunității este incomplet cunoscut și se

instalează mai lent. Efectul va fi stimulat și de modificările circulatorii locale.

135
VII.6.6. Indicații terapeutice

În tehnica biostimulării noncontact se face biostimularea pe punctele

dureroase sau pe zonele dureroase sau chiar pe zonele de etiologie dacă nu
este durere. Există recomandarea să nu se depășească un număr de 5
puncte de tratament. Durata tratamentului variază de la 10-12 secunde la 3-
5 minute, densitatea de putere fiind variabilă. Nu este stabilită nici un fel de
corelație între tipul de patologie și tipul de laser utilizat.
Principalele indicații terapeutice sunt reprezentate de afecțiunile
reumatismale, postraumatice; în general vizând dureri ale aparatului
locomotor, efectul analgezic fiind mai pronunțat în afecțiunile superficiale cu
evoluții recente.
Tehnica de tratament este diferită în funcție de zona de tratat,
localizarea durerii și stadiul evolutiv.
Nu există păreri unanime în ceea ce privește tipul de laser utilizat și
densitatea de putere necesară pentru fiecare articulație. În principiu există
următoarele recomandări:
– dureri superficiale – densităţi de putere şi durată de iradiere mici (≤4
J/cm²);
– dureri profunde – 7-8 J/cm²;
– stadii acute/subacute – densităţi de putere mai mică;
– stadii cronice recidivante – densitități de putere mai mare;
– efecte circulatorii – doze terapeutice mici 1-3 J/cm²;

1. Poliartrita reumatoidă
– rezultat benefic asupra durerii
– influența biostimulării laser într-o oarecare măsură asupra procesului
inflamator, modificărilor biologice şi imunologice și a structurii sinovialei
din articulațiile inflamate
– tehnica de tratament nu variază esențial de la o articulație la alta, se
poate folosi atât tehnica prin contact cât și cea noncontact
– iradieri multiple- maxim 5 puncte iradiate/articulație/şedinţă

136
– durata expunerii/punct=15 secunde ( durata este corelată cu nivelul
maxim de creştere a Na- K- ATP- azei)
– densitatea de putere 4- 6 J/cm²
– rezultate bune inclusiv asupra durerilor din fază acută cu sinovită şi
colecţii articulare (spre deosebire de tehnicile clasice de analgezie fizică)
– rezultate benefice se obțin atât în stadiile precoce I-II, cât și în stadiile
avansate III-IV, rezultatele asupra mobilității în stadiile avansate de
poliartrită fiind însă mai modeste
– sunt recomandate 15- 20 şedinţe/cură – zilnic sau la 2 zile

2. Spondilartropatiile seronegative
– efecte benefice în tratamentul durerii de natură articulară și sinovială,
de natură musculară sau produsă prin inflamația țesuturilor conjunctive
(tendinite, bursite)
– biostimularea laser este indicată atât în suferințele coloanei
vertebrale cât și în artritele articulațiilor periferice
– biostimularea laser influențează durerea, inflamaţia, redoarea
matinală

3. Reumatism degenerativ
– efect analgezic, antiinflamator, stimulant asupra troficităţii
cartilaginoase
– efectul este mai bun în artrozele incipiente şi moderate – ex.
gonartroză
– efect mai puţin important în afecțiunile articulațiilor profunde - ex.
coxartroză
– efectul antialgic în acest context depinde de articulația tratată fiind în
jur de 4-7 W/cm²
– sunt recomandate 10- 15 şedinţe/cură

4. Reumatism abarticular
– indicații: tenosinovite, bursite, epicondilite, apofizite, periartrite,
sindroame fibromialgice
137
 – cel mai rapid acţionează asupra componentei algice (de la primele
şedinţe), influența asupra inflamației fiind mai tardivă (după 12- 20
şedinţe)
– biostimularea laser este indicată inclusiv în boala Dupuytren
incipientă, prenodulară, existând posibilitatea de stopare a modificărilor
fibrozante în acest stadiu

5. Afecțiuni posttraumatice
– combate rigiditatea şi contractura musculară
– previne formarea aderenţelor tendoanelor de formaţiunilor din jur
– favorizează cicatricile elastice, fără cheloid exuberant
– accelerează formarea calusului

6. Tulburări trofice tegumentare

– este indicată tehnica noncontact de la o distanță de aproximativ 90
cm; densitatea de putere fiind de 1- 2 J/cm²
– este utilizat atât laserul cu He-Ne, cât și laserul cu semiconductori
– sunt recomandate 15- 20 şedinţe de tratament

VII.6.7. Contraindicații, precauții, reacții adverse

Contraindicaţii
- neoplazii, stări preneoplazice
- boli fibrozante şi retracţiile în stadii avansate
- pacienții cu fotodermatoze sau cei care primesc medicație
fotosensibilizantă

Precauţii
- sarcina
- boli psihice
- tratamente steroidiene
- tulburări de ritm cardiac, pacemaker
138
Reacţii adverse
- furnicături
- eritem bland
- senzaţia de arsură
- accentuarea durerii
- rash cutanat

Există precauții legate de manipularea laserelor, respectiv de a evita

expunerea ochilor sau de a nu efectua tratamentele în camere neamenajate
(cu oglinzi sau suprafețe lucioase). Se folosesc ochelari de protecție pentru
pacient și peronalul medical pentru a evita riscul leziunilor retiniene.

VII.6.8. Terapia laser de mare putere

Utilizează combinarea emisiei laser cu două lungimi de undă (808 şi

905 nm) în sistem continuu (808 nm, cu putere maximă de 1W) şi pulsat
(905 nm, cu putere maximă de 25 W).
Avantajul acestei combinaţii constă într-o mai bună capacitate de
penetrare şi în posibilitatea de creştere a energiei emise. Astfel sistemul
pulsatil combină efectul stimulator asupra microcirculaţiei cu avantajul unei
puteri de vârf crescute, dar au o energie medie scăzută, iar combinarea cu o
undă laser continuă asigură un aport energetic adecvat. Sincronizarea celor
două lungimi de undă poate transfera energia către substratul celular în mod
mai eficient decât emisia unei singure componente.
Astfel impulsul MLS are efecte antiflogistice, biostimulatoare şi
analgezice mai mari decât o emisie continuă sau una pulsată utilizate
singure sau în combinaţie, dar nesincronizate.
Terapia MLS este o terapie relativ nouă pentru tratarea durerii,
inflamaţiei, edemelor şi repararea leziunilor superficiale. A fost dezvoltată
pentru a depăşi limitele laserterapiei tradiţionale bazate pe utilizarea diodelor
laser, utilizând un impuls MLS care combină emisia sincronizată a unor unde
laser continui şi pulsate cu lungimi de undă diferite, aflate în domeniul
infraroşu.
139
140
 CAPITOLUL VIII. TERAPIA CU UNDE DE ȘOC

Shockwave (SWT) este o undă acustică ce transferă energie de

frecvenţă înaltă către zona dureroasă stimulând vindecarea, regenerarea şi
procesele reconstructive.

Principiile fizice:
– Undele de şoc sunt caracterizate de oscilaţii de presiune, amplitudine
înaltă şi non-periodicitate.
– Energia cinetică a proiectilului, creată de aerul comprimat, este
transferată prin impact elastic capului emiţător al aplicatorului; undele de
şoc generate prin acest mecanism fiind răspândite radial sau concentrate
punctiform (în funcţie de capul emiţător folosit).
– Adâncimea efectivă a penetrării depinde de capul emiţător folosit şi
de energia presetată. Valorile adâncimii de penetrare variază de la 4 la 7
cm.
– Împrăştierea valului de presiune este limitată numai de absorţia
redusă în ţesut.

Efecte asupra tesuturilor:

– Stimularea activității osteblastelor – creșterea osteogenezei
– Stimularea producției de colagen și fibroblaste, proliferarea reticulului
endoplasmatic în celulele ligamentare, accelerarea vindecării
– Vasodilatație, îmbunatățirea locală a microcirculației și
metabolismului
– Analgezie
– Efect antiedematos

Enciclopedie terapeutică:
ƒ achilodinie
ƒ osteofitoză calcaneană, fasciită plantară
ƒ exostoza articulaţiilor mici ale mâinii în cazul artrozei
141
ƒ dureri în zona şoldului şi tractului iliotibial
ƒ rizartroză
ƒ sindrom de umăr dureros (tendinite, calcificări, sindromul umărului
ingheţat)
ƒ tendinită patelară
ƒ epicondilită laterală/medială
ƒ sindrom tibial anterior

142
REFERINȚE

1. Rădulescu Andrei, Electroterapie. Editura Medicală București, 2014

2. Pop Liviu, Curs de balneofizioterapie și recuperare medicală. Tipografia
UMF Cluj-Napoca, 1994
3. Onac Ioan, Pop Liviu, Biostimularea Laser. Efecte biologice și
terapeutice. Editura Medicală Universitară Iuliu Hațieganu Cluj- Napoca,
2001
4. Nica AS, Compendiu de Medicină Fizică şi Recuperare. Editura
Universitară „Carol Davila”, Bucureşti, 1998.
5. Kiss I, Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală. Editura Medicală,
Bucureşti, 2002
6. Braddom Randall L, Medicină fizică și de reabilitare, Ediția a IV-a,
București 2015
7. Nica AS, Recuperare medicală, Editura Universitară Carol Davila
Bucureşti, 2004
8. Drăgoi M, Milicin C, Gherman F, Drăgoi RG . Ghid practic şi legislativ de
electroterapie. Lito U.M.F. Timişoara, 2008
9. Pop Liviu, Irsay Laszlo, Textbook of Physiotherapy, Editura Medicală
Universitară iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca 2006
10. Banciu Mioara, Balneofizioterapie generală și concepte moderne de
recuperare, volum I, Editura Mirton, Timișoara 1996
11. Onose Gelu, Recuperare, medicină fizică și balneoclimatologie, volumul
I, Editura Medicală, București 2008
12. Drăgoi M. Curs de eletroterapie şi fototerapie. Lito U.M.F. Timisoara,
2001
13. Ng RT, Lee WS, Ang HL, Teo KM, Yik YI, Lai NM, Transcutaneous
electrical stimulation (TES) for treatment of constipation in children.
Cochrane Database Syst Rev. 2016 Jul 5;7:CD010873. doi:
10.1002/14651858.
14. Franco KF, Franco YR, de Oliveira NT, Miyamoto GC, Santos MO,
Liebano RE, Cabral CM. Is interferential current prior to Pilates

143
 exercises more effective than placebo in patients with chronic non-
specific low back pain? A randomized controlled trial. Arch Phys Med
Rehabil. 2016 Oct 19. pii: S0003-9993(16)31158-3.
15. Bryan J, Young O, Young Marc A, Stiens Steven A, Physical Medicine
and Rehabilitation Secrets, Third Edition, Mosby Elsevier, Philadelphia,
2008
16. Bjordal M Jan, Johnson I Mark, Couppe Christian, Clinical
Electrotherapy your guide to optimal treatment, Hoyskole Forlaget,
Norvegian Academic Press, Norway, 2001
17. DeLisa A Joel, Physical Medicine &Rehabilitation Principles and
Practice, Lippincot Williams & Wilkins, Philadelphia, 2005, vol I, II
18. Turner J, Hode L, The New Lasr Therapy Handbook, A guide for
research scientist, doctors, dentists, veterinarians and other interesed
parties within the medical field, Prima Books AB, 2010
19. Watson Tim, Electrotherapy, Evidenced Based Practice, Twelfth edition,
Churchill Livingstone, Elsevier Ltd, 2008
20. Rădulescu Andrei, Teodoreanu Elena, Noțiuni de balneofizioterapie și
balneoclimatologie – o selecție de restituiri, Editura Medicală, București
2014
21. Cevei Mariana, Elemente de electroterapie practică, Editura Universității
din Oradea, 2009
22. Popescu M, Rădulescu A, Utilizarea aparatelor TUR RS10 și RS 12 în
electrodiagnosticul prin stimulare și electroterapie, Caiet documentar de
electroterapie, Editura medicală Bucirești, 1983
23. Mysiw W, Jerry Jackson D. Rebecca, Electrical stimulation in Physical
Medicine Rehabilitation, sub redacția Radal L. Braddom și colaboratorii,
W.B. Saunders Co., 1996
24. Rădulescu A, Fizioterapie, Editura medicală București, 2002
25. Cevei Mariana, Mihailov Mariana, Ghid de electroterapie, Editura
Universității din Oradea, 2004
26. Low J, Reed A. Electrotherapy Explained.Londra, Butterworth
Heinemann, 1990

144
27. Sturza M, Băltăceanu Gh. Fizioterapie, Editura Medicală Bucureşti
,1957
28. Watson T, The role of electrotherapy in contemporary physiotherapy
practice, Man Ther. 2000 Aug;5(3):132-41
29. Watson T, Ultrasound in contemporary physiotherapy practice,
Ultrasonics. 2008 Aug;48(4):321-9
30. Palmer S, Domaille M, Cramp F, Walsh N, Pollock J, Kirwan J, Johnson
MI, Transcutaneous electrical nerve stimulation as an adjunct to
education and exercise for knee osteoarthritis: a randomized controlled
trial, Arthritis Care Res (Hoboken). 2014 Mar;66(3):387-94.
31. Diaconescu S, Babalâc C, Laserul în tratamentul afecțiunilor
osteoarticulare, Editura Militară, București, 1999
32. Vance CG, Dailey DL, Rakel BA, Sluka KA, Using TENS for pain
control: the state of the evidence, Pain Manag. 2014 May;4(3):197-209
33. Dailey DL, Rakel BA, Vance CG, Liebano RE, Amrit AS, Bush HM, Lee
KS, Lee JE, Sluka KA, Transcutaneous electrical nerve stimulation
reduces pain, fatigue and hyperalgesia while restoring central inhibition
in primary fibromyalgia, Pain, 2013 Nov;154(11):2554-62
34. Liebano RE, Vance CG, Rakel BA, Lee JE, Cooper NA, Marchand S,
Walsh DM, Sluka KA, Transcutaneous electrical nerve stimulation and
conditioned pain modulation influence the perception of pain in humans,
Eur J pain 2013 Nov; 17 (10):1539-46
35. Rayegani S, Bahrami M, Samadi B, Sedighipour L, Mokhtarirad M,
Eliaspoor D, Comparison of the effects of low energy laser and
ultrasound in treatment of shoulder myofascial pain syndrome: a
randomized single-blinded clinical trial, Eur J Phys Rehabil Med. 2011
Sep;47(3):381-9
36. Rayegani SM, Bahrami MH, Eliaspour D, Raeissadat SA, Shafi Tabar
Samakoosh M, Sedihgipour L, Kargozar E, The effects of low intensity
laser on clinical and electrophysiological parameters of carpal tunnel
syndrome, J Lasers Med Sci. 2013 Fall;4(4):182-9

145
37. Vance CG, Rakel BA, Dailey DL, Sluka KA, Skin impedance is not a
factor in transcutaneous electrical nerve stimulation effectiveness, J
Pain Res. 2015 Aug 19;8:571-80
38. Sluka KA, Bjordal JM, Marchand S, Rakel BA, What makes
transcutaneous electrical nerve stimulation work? Making sense of the
mixed results in the clinical literature. Phys Ther. 2013 Oct;93(10):1397-
402.
39. Tiktinsky R, Chen L, Narayan P, Electrotherapy: yesterday, today and
tomorrow, Haemophilia. 2010 Jul;16 Suppl 5:126-31.
40. Watson T, Current concepts in electrotherapy, Haemophilia. 2002
May;8(3):413-8
41. Taheri P, Vahdatpour B, Andalib S, Comparative study of shock wave
therapy and Laser therapy effect in elimination of symptoms among
patients with myofascial pain syndrome in upper trapezius, Adv Biomed
Res. 2016 Aug 30;5.
42. Vahdatpour B, Kiyani A, Dehghan F, Effect of extracorporeal shock
wave therapy on the treatment of patients with carpal tunnel syndrome,
Adv Biomed Res. 2016 Jul 29;5.

146