Sunteți pe pagina 1din 7

27.03.

2023
Seminar 6 – Contabilitate publică

CONTABILITATEA FINANȚĂRII BUGETARE

Finanţarea propriu-zisă
Finanţarea propriu-zisă a instituţiilor publice înseamnă consumarea
creditelor bugetare deschise sau repartizate şi se concretizează în plăţi nete de
casă şi cheltuieli efective.

a. Plăţile nete de casă


Ordonatorii de credite, în baza creditelor bugetare deschise (principali) sau
repartizate (secundari şi terţiari), pentru a-şi achita drepturile de salarii, serviciile
prestate, procurările de materiale etc., sunt în drept se efectueze plăţi din cont
sau să ridice numerar din cont pentru achitarea acestora.
Aceste operaţiuni de plăţi efectuate de instituţiile publice finanţate din
fonduri bugetare sau extrabugetare (venituri proprii) prin conturile lor deschise la
Trezoreriile operative, poartă denumirea de plăţi de casă.
Sunt frecvente situaţiile când, după ce s-a efectuat o plată de casă, se
efectuează o încasare, din lichidarea unor debitori sau din vânzarea unor
materiale. În această situație, instituţia în cauză, fie că îşi diminuează plăţile de
casă efectuate, fie că le varsă pe acestea ca venit la bugetul de unde se efectuase
iniţial finanţarea.
În cazul instituţiilor publice finanţate din fondurile speciale sau
extrabugetare asemenea operaţiuni diminuează, pe de o parte, plăţile de casă, dar
în acelaşi timp determină şi o reîntregire a disponibilităţilor în cont.
Plăţile de casă rezultate după asemenea operaţiuni sunt denumite plăţi nete
de casă, adică ceea ce a rămas definitiv decontat ca şi cheltuială sau posibilă
cheltuială dintr-un buget în cadrul exerciţiului financiar respectiv.
Sunt plăţi nete de casă: achitarea furnizorilor, achitarea salariilor cuvenite
personalului, plăţile efectuate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale
etc., reprezentând contribuţii sociale şi fiscale etc.
Plăţile nete de casă efectuate de către ordonatorii de credite din creditele
bugetare ce le-au fost aprobate şi deschise sau repartizate, sunt evidenţiate cu
ajutorul contului 770 “Finanţarea de la buget”

Efectuarea plăţilor de casă din resursele bugetare de către ordonatorii de


credite, în cadrul creditelor bugetare ce le-au fost aprobate şi deschise sau
repartizate, este evidenţiată cu ajutorul contului 770 “Finanţarea de la buget”.

1
27.03.2023
Seminar 6 – Contabilitate publică

Acest cont are funcţie contabilă de capitaluri.


 în creditul contului se înregistrează sumele plătite;
 în debitul contului se înregistrează sumele recuperate din finanţarea
anului curent, reprezentând reconstituirea creditelor bugetare
(avansuri recuperate sau sume neutilizate în totalitate din cele ridicate
din cont, sume recuperate din imputaţii ce privesc exerciţiul bugetar
curent etc.).
 La sfârşitul perioadei, în debitul contului, se înregistrează totalitatea
plăţilor nete efectuate, pentru închiderea contului prin creditul
contului de rezultat patrimonial, 121 “Rezultatul patrimonial”.
Soldul creditor al contului, înaintea operaţiunii de închidere reprezintă
totalul plăţilor efectuate. La sfârşitul perioadei, contul nu prezintă sold.
Contul se detaliază pe următoarele conturi sintetice de gradul II, în funcţie
de bugetul din care se face finanţarea şi anume:
 7701 Finanţarea de la bugetul de stat,
 7702 Finanţarea de la bugetele locale,
 7703 Finanţarea de la bugetul asigurărilor sociale de stat,
 7704 Finanţarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj,
 7705 Finanţarea din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate.

b. Cheltuielile efective
În desfăşurarea activităţii lor instituţiile publice evidenţiază în contabilitatea
lor indicatorul cheltuielilor efective.
Cheltuielile efective reprezintă echivalentul bănesc al consumurilor de
resurse.
Această noţiune în contabilitatea instituţiilor publice este echivalentă cu
consumurile efective de materiale, combustibili, alimente, medicamente, plăţile
pentru serviciile şi lucrările executate, plata salariilor, burselor elevilor şi
studenţilor etc. Tot aici, se evidenţiază şi preţul de înregistrare al obiectelor de
inventar de mică valoare sau scurtă durată a mijloacelor fixe, care se trec pe
cheltuieli la procurarea lor.

Înregistrarea cheltuielilor se poate face:


 concomitent cu efectuarea plăţilor;
Plăţile de casă sunt identice cu cheltuielile efective, atunci când o plată de
casă reprezintă în acelaşi timp şi o cheltuială efectivă; de exemplu plata
prestărilor de servicii;

2
27.03.2023
Seminar 6 – Contabilitate publică

 ulterior efectuării plăţii


Există o diferenţă în timp, deoarece plata s-a făcut înainte de a se înregistra
cheltuiala. De exemplu, în cazul aprovizionărilor cu materiale acestea sunt
aprovizionate, plata s-a făcut dar nu sunt date în consum;
 anterior efectuării plăţii
Cheltuiala efectivă precede plata. De exemplu, la înregistrarea în
contabilitate a cheltuielilor cu salariile, bursele, contribuţiile pentru asigurările
sociale de stat, când plata efectivă a acestora se efectuează în luna următoare.
Atunci când plăţile de casă sunt mai mari decât cheltuielile efective,
instituţia în cauză înregistrează o sporire a stocurilor de materiale sau a posturilor
de debitori, în timp ce, dacă cheltuielile efective depăşesc plăţile de casă, acest
lucru denotă o reducere a stocurilor sau o sporire a unor posturi de creditori.

Contabilizarea cheltuielilor se face cu ajutorul conturilor din clasa 6.


 în debitul conturilor se înregistrează colectarea cheltuielilor;
 iar în credit decontarea acestora asupra contului 121 „Rezultatul
patrimonial”, subcontul corespunzător bugetului din care face
finanţarea instituţiei.
Atât nivelul plăţilor de casă, cât şi cel al cheltuielilor efective nu pot depăşi
creditele bugetare aprobate atât pe total, cât şi în structura clasificaţiei bugetare.

1. Înregistrarea în contabilitate a principalelor operațiuni privind finanțarea de


la bugetul de stat

Un ordonator terțiar de credite (OTC) finanțat de la bugetul de stat,


primește pe trimestrul IV un credit bugetar în valoare de 28.000 lei.
În baza acestei finanțări a efectuat următoarele tranzacții: achiziționează o
clădire conform facturii în valoare de 20.000 lei; efectuează diverse reparații
conform facturii în valoare de 3.000 lei; consumă tipizate în valoare de 2.000 lei;
achiziționează materiale de natura obiectelor de inventar conform facturii în
valoare de 1.500 lei; se dau în folosință materiale de natura obiectelor de inventar
în valoare de 2.000 lei; înregistrează factura de utilități în valoare de 2.200 lei;
achită toate facturile pe măsura achizițiilor și a serviciilor primite de la terți.
La sfârșitul exercițiului se închid conturile de finanțări, venituri și cheltuieli
și se stabilește rezultatul patrimonial.

3
27.03.2023
Seminar 6 – Contabilitate publică

a) Înregistrarea deschiderii finanțării


8062 Credite deschise pentru cheltuieli proprii

8062 = Φ 28.000

b) Înregistrarea achiziției și recepției clădirii


212 Construcții A+D
10 Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului P+C
1

212 = 101 20.000


concomitent
404 Furnizori de active fixe P+C
6821 Cheltuieli cu activele fixe corporale neamortizabile A+D

6821 = 404 20.000

c) Plata facturii
404 Furnizori de active fixe P-D
7701 Finanțarea de la bugetul de stat P + C

404 = 7701 20.000

d) Înregistrarea facturii de reparații


61 Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile A+D
1
401 Furnizori P+C
611 = 401 3.000

e) Plata facturii de reparații


401 Furnizori P-D
7701 Finanțarea de la bugetul de stat P+C
401 = 7701 3.000

f) Înregistrarea consumului de tipizate


4
27.03.2023
Seminar 6 – Contabilitate publică

3028 Alte materiale consumabile A-C


6028 Chelt. cu alte materiale consumabile A+D
6028 = 3028 2.000

g) Achiziția materialelor de natura obiectelor de inventar


3031 Mat. de nat. ob. de inv. în magazie A+D
401 Furnizori P+C
3031 = 401 1.500

h) plata facturii
7701 Finanțarea de la bugetul de stat P+C
401 Furnizori P-D
401 = 7701 1.500

i) darea în folosință a materialelor de natura obiectelor de inventar


3031 Materiale de natura obiectelor de inventar în magazie A-C
3032 Materiale de natura obiectelor de inventar în folosință A+D
3032 = 3031 1.500

j) înregistrarea facturii de utilități


610 Cheltuieli privind energia și apa A+D
401 Furnizori P+C
610 = 401 2.200

k) plata facturii
7701 Finanțarea de la buget P+C
401 Furnizori P-D
401 = 7701 2.200

l) închiderea conturilor de finanțări și cheltuieli

 închiderea contului de finanțare


7701 Finanțarea de la buget P-D
121 Rezultatul patrimonial P+C
7701 = 121 26.700
5
27.03.2023
Seminar 6 – Contabilitate publică

7701
Debit Credit
l) 26.700
20.000 c)
3.000 e)
1.500 h)
2.200 k)
RD 26.700 26.700 RC
TSD 26.700 26.700 TSC
SFC = 0

 Închiderea conturilor de cheltuieli


682 Cheltuieli cu activele fixe corporale neamortizabile A-C
1
611 Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile A-C
6028 Chelt. cu alte materiale consumabile A-C
610 Cheltuieli privind energia și apa A-C
121 Rezultatul patrimonial P-D

% 27.200
6821 20.000
121 = 611 3.000
6028 2.000
610 2.200

121
Debit Credit
27.200 26.700
RD 27.200 26.700 RC
TSD 27.200 26.700 TSC
SFD=500

OBS: Soldul final debitor reprezintă deficit patrimonial, în sensul că plățile nete
(ct. 770) sunt mai mici decât cheltuielile efective (cls. 6).

m) retragerea finanțării neutilizate (28.000 – 26.700 = 1.300 lei)

Φ = 8062 1.300
6
27.03.2023
Seminar 6 – Contabilitate publică

S-ar putea să vă placă și