CAPITOLUL III

CREDITUL BANCAR

3.1. CONŢINUTUL ŞI PRINCIPIILE ACTIVITĂŢII DE CREDITARE

Creditul ca şi categorie economică a apărut, şi a fost practicat odată cu trecerea de la

schimbul în natură la comerţul bazat pe monedă având particularitatea că între momentele
schimbului se intercalează factorul timp. Altfel spus, creditul este un schimb care începe în
prezent şi se termină în viitor, în esenţă, reprezentând schimbul unei valori monetare
actuale contra unei valori monetare viitoare.
În timp noţiunea de credit, s-a diversificat în sensul că dacă în fazele sale incipiente
avea o formă naturală, acordarea unui bun şi asteptarea restituirii lui în viitor, la o dată
convenită, ulterior au apărut noi forme, respectiv creditul în mărfuri şi creditul în monedă.
Aceasta din urmă formând principala activitate a instituțiilor financiare.
În prezent creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie
a unei părţi din PIB, prin care se mobilizează şi se distribuie disponibilităţle din economie şi
se crează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi a realizării unor
obiective ale politicii economice.1
Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalităţi diferite, pe
termen scurt şi pe termen mediu şi lung, privind operaţiuni bazate pe înscrisuri, garantate,
sau negarantate, în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord general.
Fiind o activitate atât de importantă pentru bănci, atât din punct de vedere al
profotalilităţii cât şi al riscurilor, creditarea se desfăşoară în spiritul şi cu respectarea
legislaţiei de specialitate, internă şi internaţională, aflată în vigoare, a normelor bancare
proprii fiecărei bănci.

1
Dardac N, Barbu T, Monedă, Bănci şi Politici monetare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005,
pag.157.
Nedelescu M, Moraru D, Produse şi servicii bancare, Ed. PROUniversitaria București, 2013.
Nedelescu M, Bunescu P, Gesiune bancară, Editura PROUniversitaria, Bucureşti, 2017.
Caraiani Gh, Georgescu T, Mustea R, Dănciulescu AI, Managementul afacerilor, Ediţia a IV-a, Editura
PROUniversitaria, Bucureşti, 2007.
Caraiani Gh, Tranzacţii internaţionale, Editura CH Beck, Bucureşti, 2008.
Caraiani Gh, Georgescu T, Mustea R, Dănciulescu AI, Managementul afacerilor, Ediţia a IV-a, Editura
PROUniversitaria, Bucureşti, 2007.
Nedelescu M, Bunescu P, Gesiune bancară, Editura PROUniversitaria, Bucureşti, 2017.
 Prudenţa

Negocierea Previziunea

PRINCIPIILE
Eficienţa CREDITĂRII Dobânda
BANCARE

Utilitatea Garanţia

Credibilitatea
2

În activitatea de creditare, băncile respectă întocmai prevederile legislaţiei privind

activitatea bancară, a normelor, regulamentelor şi instrucţiunilor emise de banca centrală cu
atribuţii de reglementare în domeniile monetar, de credit, valutar şi de plăţi, precum şi
propriile norme şi instrucţiuni de lucru.
Acordarea de credite reprezintă mijlocul principal de fructificare de către bănci a
disponibilităţilor băneşti proprii şi a celor atrase de la clienţi.
Creditarea ca şi activitate principală a băncilor presupune, în primul rând, efectuatea
unor analize de natură economico-financiară în ceea ce priveşte viabilitatea şi realismul
activităţilor desfăşurate de către client în vederea identificării surselor de venit, evaluării
capacităţilor de plată cât şi posibilităţile acestuia de a genera venituri suficiente pentru
rambursarea creditului şi plata dobânzii aferente.3
Determinarea capacităţii de plată a clienţilor se face prin analiza aspectelor
financiare şi nefinanciare ale afacerilor, atât din perioadele anterioare cât şi din cele
viitoare4.
În procesul de analiză a cererii de finanţare depusă de solicitant, banca trebuie să
ţină cont şi de influenţa factorilor externi asupra proiectelor propuse de către acesta, în
special a aspectelor nefinanciare care pot genera o serie de efecte negative neprevăzute
asupra rambursării creditelor şi plăţii dobânzilor aferente.
Activitatea de creditare trebuie să fie eficientă atât pentru instituţia finanţatoare,
deoarece prin optimizarea şi diversificarea portofoliului de credite, aceasta poate obţine o
creştere a gradului de profitabilitate, cât şi pentru client, care pe seama creditelor ca
principală sursă de finanţare, poate să-şi dezvolte activitatea, să obţină profit şi, astfel, să
ramburseze creditul şi să-şi achite dobâna aferentă în conformitate cu prevederile stipulate
în contractul de creditare.
Banca are obligaţia de a solicita, analiza şi verifica toată documentaţia, pusă la
dispoziţia sa de către client, din care să rezulte informaţii concrete şi concludente cu privire
2
Nedelescu M, Moraru D, Produse şi servicii bancare, Ed. PROUniversitaria București, 2013.
3
Basno C, Dardac N, Floricel C, Monedă, credit, bănci, EDP, Bucureşti 2000.
4
Ibidem.
la natura activităţilor desfăşurate, credibilitatea, situaţia patrimonială, rezultatele
economico-financiare înregistrate, capacitatea managerială şi care să permită evaluarea
potenţialului economic, organizatoric şi financiar al clientului.

Participanţii la
raportul de credit

Dobânda Rambursarea
(costul creditului
creditului)
ELEMENTELE
CREDITULUI

Scadenţa Garantarea
creditului creditului
5

3.2. COSTUL CREDITULUI BANCAR

Costul capitalurilor împrumutate variază în raport cu o serie de factori precum:

cererea şi oferta de capital, durata împrumutului, importanţa acestuia pentru solicitant, etc.
De aceea, sumele plătite pentru împrumuturi variază foarte mult, ele ajungând uneori la
cote foarte ridicate, fiind determinate în principal de:6
 riscurile şi cheltuielile de administrare a resurselor financiare;
 incertitudinea recuperării fondurilor de la debitori;
 confidenţialitatea împrumuturilor;
 gradul de informare a debitorului cu privire la piaţă şi concurenţă;
 costul serviciilor intermediarilor.
Cunoaşterea condiţiilor în care se angajează un împrumut (dobândă, scadenţă, rate)
face ca determinarea costului capitalurilor împrumutate să fie relativ simplă. Astfel, în cazul
unei rate constante a dobânzii, costul datoriilor este acela care actualizează plăţile viitoare
(sub formă de dobânzi şi sume rambursate sau chirii în cazul leasing-ului) generate de
utilizarea surselor împrumutate7:
n
Dobt + Ramburst
fonduri imprumutate=∑
t=1 1+k dob
unde: t = 1,…,n ani de rambursare;
Dobt = dobânda plătită în anul t;
Ramburst = rambursarea plătită în anul n.
kdob = costul datoriei şi se calculează ca soluţie a ecuaţiei de mai sus.

5
Nedelescu M, Moraru D, Produse şi servicii bancare, Ed. PROUniversitaria București, 2013.
6
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii bancare, Ed. Universitară, Bucureşti, 2011.
7
Stancu I, Finanţe, Ediţia a III-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
 Cu privire la dobândă şi rata dobânzii, în literatura de specialitate, s-au formulat o
serie de acceptiunii:
 Irving Fischer defineşte dobânda ca fiind preţul banilor în momentul actual exprimat
în banii viitori;
 David Ricardo şi Alfred Marshall consideră dobânda ca fiind influenţată de rata
profitului optenabil prin fructificarea capitalului sau ca preţ plătit pentru folosirea
capitalului, stabilit ca echilibru între cererea globală de capital şi volumul capitalului aflat în
piaţă;
 John Maynard Keynes defineşte dobânda ca o recompensă pentru renunţarea la
lichidităţi pentru o anumită perioadă sau rata dobânzii poate fi un instrument de influenţă al
volumului investiţiilor şi de combatere a recesiunii şi şomajului.
Astfel, în sens larg dobânda reprezintă surplusul ce revine proprietarului de capital
utilizat în condiţii normale, sau preţul plătit pentru factorul de producţie capital. Iar în sens
restrâns dobânda reprezintă venitul adus creditorului, încasat de la debitor şi plătit de
acesta pentru utilizarea unei sume de bani pe o perioadă determinată de timp.
***
În ceea ce priveşte activitatea bancară, costul creditului apare alături de risc ca fiind
o componentă de importantă a creditării. De aceea de cele mai multe ori la dobânda
practicată pentru creditele acordate se adaugă şi o marjă de dobândă în funcţie de
coeficientul de risc al clientului.
Calculul dobânzii bancare are în vedere în primul rând, costul fondurilor şi dobânda
interbancară (marjă de dobândă) care se adaugă la dobânda de bază a creditului, fiind
determinată în funcţie de dobânzile practicate pe piaţa interbancară, uneori ţinandu-se cont
şi de dobânzile practicate pe piaţa monetară.
În funcţie de condiţiile specifice fiecărui solicitant, banca poate să adauge la costul
creditului o serie de prime de risc care depind de evoluţia indicatorilor de evaluare a
performanţelor economice şi financiare ale clientului. Pe baza acestor indicatori se
alcătuieşte un rating care stabileşte mărimea primei de risc, care creşte direct proporţional
cu riscul. Astfel valoarea ratei reale a dobânzii va fi obţinută cu ajutorul formulei lui Fischer: 8
1+k dob nominala
1+k dob reala=
1+ k i
unde: kdob = rata dobânzii; ki = rata inflaţiei.
De asemenea, rata dobânzii poate fi obţinută şi pe baza cheltuielilor financiare.
Condiţia necesară în acest caz fiind ca institiţia finanţatoare să deţină date despre datoriile
de exploatare ale companiei, care nu contribuie la cheltuielile cu dobânzile.
Ch dob
k dob = ×100
Dat b
unde: Chdob = cheltuieli cu dobânzile; Datb = datorii bancare.

8
Basno C, Dardac N, Floricel C, Monedă, Bănci, Credit, EDP, Bucureşti, 2000.
 Pentru clienţii profitabili, costul creditelor se calculează în funcţie de rata anuală a
dobânzii, valoarea creditului rămasă de restituit şi cota de impozit, precum şi în funcţie de
rambursările anuale conform clauzelor contractuale ale împrumutului: 9
n
At n
V × k ( 1−π ) + Rt
∑ t
= ∑ t−1 dob t
t =1 ( 1+k dob ) t=1 ( 1+ k dob )
unde: At= anuitatea la anul t;
Vt-1 = valoarea creditului de plătit în anul n-1;
π = cota de impozit pe profit;
Rt= valoarea rambursării în anul t.

Riscul de
nerambursare Durata şi
Stabilitatea mărimea
economică creditului

Lichiditatea FACTORI DE
INFLUENŢĂ AI Inflaţia
clienţilor
DOBÂNZII

Raportul Activitatea
cerere/ofertă de rentabilă a
credit băncilor
Dobânda de pe
piaţa financiară
10

Mărimea dobânzii poate fi privită şi ca un rezultat al negocierii între bancă şi client.

Printre factorii ce influenţează nivelul dobânzii şi evoluţia acesteia subliniem 11:
 Necesitatea ca băncile să desfăşoare o activitate rentabilă. Din acest punct de
vedere, rata profitului bancar influenţează direct mărimea ratei dobânzii. În
condiţii de stabilitate economică şi de echilibru între cererea şi oferta de credite,
se poate afirma că rata profitului bancar influenţează hotărâtor mărimea
dobânzii.
 Inflaţia este un factor major de influenţă asupra ratei dobânzii. Dacă inflaţia este
galopantă, efectele asupra dobânzii pot fi deadreptul catastrofale.
 Raportul cerere/ofertă de credit. În perioadele de criză economică, raportul este
în favoarea cererii. Ca urmare a penuriei de resurse, rata dobânzii creşte şi
declanşează o creştere a cererii ceea ce determină ca băncile să se împrumute,
situaţie în care în calculul dobânzii se va ţine cont şi de costurile de refinanţare.
 Riscul de nerambursare cu cât este mai mare, majorarea ratei dobânzii apare ca
o măsură justificată pentru ca banca să-şi poată recupera mai repede fondurile
împrumutate.

Berceanu D, Deciziile financiare ale firmei, Ediţia a II-a, Ed. PROUniversitaria, Craiova, 2006.
9

Nedelescu M, Moraru D, Produse şi servicii bancare, Ed. PROUniversitaria București, 2013.

10

11
Tudorache D, Neţoiu L, Beznilă S, Nedelescu M, Radu L, Mihai C, Monedă, bănci, credit, Editura Universitară,
Bucureşti, 2006.
  Lichiditatea solicitanţilor de credite. Banca preferă să acorde credite pe termen
scurt pentru că lichiditatea este mai mare. O angajare pe o perioadă lungă,
înseamnă, automat, reducerea lichidităţii şi deci o dobândă mai mare.
 Durata de creditare şi mărimea creditului influenţează în mod direct dobânda
practicată de bănci la acordarea de credite.
 Stabilitatea economică. Instabilitatea duce la creşterea dobânzii pentru ca
băncile să facă faţă situaţiilor conjuncturale negative.
 Dobânda de pe piaţa financiară. Dacă dobânda plătită la depozite este mare,
dobânda la credite va fi şi mai mare decât în cazul în care banca ar folosi fonduri
proprii pentru creditare.
Formele dobânzii asociate creditului bancar
Mărimea ratei dobânzii diferă în funcţie de natura operaţiunilor de creditare, durată,
aspecte cantitative şi calitative ale creditului. Astfel, se disting următoarele forme de
dobândă:
 dobândă fixă rămâne neschimbată până la scadenţa finală a creditului şi oferă
clientului posibilitatea eşalonării plăţilor şi a construcţiei unui buget realist.
Creditul cu dobândă fixă oferă clientului posibilitatea identificării tuturor
costurilor de creditare.
 dobândă variabilă se modifică în funcţie de indicii de politică monetară interni şi
internaţionali şi cei de politica bancară pe parcursul perioadei de creditare. În
cazul unei evoluţii descendente a dobânzi de pe piaţă clientul poate beneficia de
reducerea costurilor însă cazul în care dobânda de pe piaţă creşte, costul se
poate majora.
 dobândă mixtă funcţionează astfel: rata dobânzii este fixă la începutul perioadei
de creditare (situată sub media pieţei), iar ulterior aceasta devine variabilă mai
ridicată pentru ca banca să-şi recupereze discountul oferit iniţial.
 dobândă standard stabilită conform reglementărilor interne ale băncii, în funcţie
de tipul creditului acordat, performanţa financiară a clientului, perioada de
acordare şi valuta creditului.
 dobândă negociată stabilită în functie de situaţia economico-financiară a
clientului, volumul plăţilor efectuate prin bancă, modul de derulare a activităţii
curente.
De asemenea, pe lângă dobândă instituţia bancară finanţatoare percepe şi o serie de
comisioane:
 comision de analiză dosar de creditare;
 comision de administrare credit plătibil lunar;
 comision de rambursare anticipată plătibil în cazul în care clientul plăteşte în
avans sau achită integral creditul înainte de scadenţă;
 comision de reînoire/majorare linie de credit;
 comision de neutilizare plătibil în cazul liniilor de credit se determină în funcţie
de valoarea neutilizată a creditului;
  comision de evaluare a bunurilor ce fac obiectul garanţiilor;
 comision pentru publicitate şi/sau înregistrare garanţii mobiliare în arhiva
electronica;
 comision unic pentru servicii suplimentare prestate la cererea clientului, pe
parcursul derularii contractului de credit.
Dobanda anuală efectivă (DAE)12 exprimă sub formă procentuală costul total al unui
credit. În general, băncile includ în DAE, costul cu dobânda, comisioanele plătite la acordare,
precum şi cele lunare sau anuale exprimate în procente sau sumă fixă. Astfel, rolul DAE este
de a aduce la un numitor comun toate costurile aferente creditării prin transformarea
comisioanelor sub forma unei dobânzi pentru a permite clientului să identifice mai uşor
costul creditului.
Cea mai mare influenţă asupra DAE o are durata de rambursare a creditului. Cu cât
aceasta este mai mare, cu atât DAE scade în special în cazul creditelor cu comisioane mari
percepute la acordare. Suma împrumutată influenţează la rândul său valoarea DAE, însă
impactul este relativ limitat deoarece DAE se modifică doar dacă banca percepe comisioane
în sumă fixă, indiferent de valoarea creditului.

3.3. GARANŢIA CREDITULUI BANCAR

Necesitatea garantării creditelor decurge din existenţa riscului de creditare. Banca

trebuie să se asigure de faptul că solicitantul are capacitatea restituirii şi oferă posibilitatea
recuperării acestora şi a dobânzilor aferente, când nu îşi achită aceste obligaţii contractuale.
Existenţa şi determinarea exactă a garanţiilor asiguratorii este foarte importantă în
cazul creditelor în special în cazul celor acordate pe termene lungi de timp, întrucât
imobilizarea fondurilor este mai îndelungată. Asfel, se poate afirma faptul că garanţiile
asiguratorii reprezintă acoperirea materială a datoriilor legate de creditele solicitate sau
acordate.
Din punct de vedere al garanţiilor asiguratorii aduse de client băncii finanţatoare,
creditele se pot clasifica astfel:13
 credite cu garanţii reale: ipoteci, gajuri pe diverse active existente în portofoliul
clienţilor.
 credite cu garanţii speciale, situaţie în care debitorul aduce băncii scrisori de
garanţie emise în favoarea sa de alte bănci sau stat.
 credite cu garanţii personale: garanţii morale, giranţi.
În raporturile sale cu clienţii, banca este expusă unor riscuri care impun luarea unor
măsuri asiguratorii în vederea garantării împrumutului. Astfel, în cazul în care la scadenţă
12
Dobanda anuală efectivă (DAE) a fost reglementată pentru prima dată prin Legea 289/2004 privind regimul
juridic al contractelor de credit pentru consum, actualizată prin OUG 174/2008, cu modificările şi completările
ulterioare.
13
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii bancare, Ed. Universitară, Bucureşti, 2011.
clientul nu îşi poate achita obligaţiile financiare ce decurg din contractul de creditare, banca
poate executa garanţiile asiguratorii constituite în condiţiile legii însuşindu-şi creanţa.
În activitatea de creditare instituţia bancară trebuie să cunoască şi să valorifice o
serie de informaţii cu privire la client:14
a) informaţii directe:
 modul în care clientul a fost înregistrat la registrul comerţului;
 caracterul de legalitate şi eficienţă a activităţii acestuia;
 dimensiunea capitalului social şi modul în care acesta este grevat sau nu de
datorii;
 bonitatea inregistrată (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate);
b) infornaţii indirecte:
 din relaţiile anterioare ale băncii cu clientul respectiv;
 de la partenerii de afaceri ai clientului.
Activitatea de creditare implică un risc, prin însăşi elementele de anticipare pe care
se bazează decizia de creditare, pentru bancă fiind de maximă importanţă cunoaşterea
acestui risc, evaluarea sa cât mai aproape de realitate şi acceptarea lui în cunoştiinţă de
cauză.
În vederea diminuării/eliminării riscurilor, banca trebuie să promoveze o politică de
prudenţialitate şi de garantare adecvată astfel, în practica bancară, există următoarele tipuri
de garanţii ce pot fi solicitate clientului în vederea acoperirii potenţialelor riscuri care se pot
materializa pe parcursul perioadei de creditare:
Garanţie reală: activ acordat de către debitor băncii finanţatoare astfel încât datoria
acestuia faţă de bancă să fie însoţită de o anumită siguranţă. Deci o garanţie reală este
întotdeauna un element de patrimoniu aflat în proprietatea debitorului şi care nu se află
grevat de alte obligaţii contractuale. Astfel, garanţia reală constă în rezervarea unor bunuri
individualizate în scopul garantării creditului prin constituirea de:
 Ipotecă15;
 Gaj16 care poate fi cu deposedarea sau fără deposedarea debitorului de bunul
constituit drept garanţie asiguratorie;
Garanţie personală: un angajament al debitorului semnat în favoarea băncii
finanţatoare prin care acesta se obligă să suporte conform prevederilor stipulate în
contractul de creditare, toate obligaţiile financiare ce decurg.
 scrisori de garanţie emise de bănci, instituţii financiare şi instituţii ale statului ce
au această competenţă;
 fidejusiune (cauţiune), reglementată de Codul Civil;

14
Nedelescu M, Moraru D, Produse şi servicii bancare, Ed. PROUniversitaria București, 2013.
15
Ipoteca, conform Codului civil, reprezintă o garanţie reală printr-un bun mobil sau imobil, anume desemnat
pe cale legală, care nu presupune deposedarea celui ce o prezintă în vederea obţinerii creditului. Cel care
constituie ipoteca poate fi debitorul sau un girant. Drept obiect al ipotecii se pot lua în consideraţie numai
bunurile actuale, nu şi cele viitoare.
16
Gajul este un accesoriu al contractului de credit conform căruia clientul garantează achitarea îndatoririlor
sale contractuale. Prin intermediul gajului se remite băncii un bun mobil pentru garantarea creditului. Aceste
bunuri trebuie să facă obiectul vânzării-cumpărării deci să fie cuprinse în circuitul civil.
  garanţii personale reglementate de legi speciale, dar care se întemeiază pe ideea
de fidejusiune;
 cesionarea încasărilor din contractele existente.
Alte tipuri de garanţii:
 Gaj general cuprinde întregul patrimoniu al debitorului, atât bunurile mobile cât
şi imobile şi este un gaj comun la dispoziţia tuturor creditorilor, aceştia având o
poziţie egală faţă de bunurile debitorului împotriva căruia se derulează execuţia
silită. Acest gaj nu conferă băncii privilegiu de a-şi recupera singură datoriile.
 Depozite colaterale în lei şi valută sunt disponibilităţi băneşti constituite
subforma unor depozite distincte, create special în scopul garantării creditelor.
În cazul clienţilor care se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte achitarea
obligaţiilor financiare conform prevederilor stipulate în contractul de creditare şi care
prezintă un risc semnificativ, pentru creditor, în ceea ce priveşte rambursarea la scadenţă a
creditelor şi achitarea dobânzilor aferente, banca poate solicita emiterea de bilete la ordin 17
în favoarea sa.
Creditele acordate şi dobânzile aferente trebuie să fie acoperite integral cu garanţii
asiguratorii. Valoarea luată în calcul a bunurilor acceptate pentru garantarea creditelor
acordate se va determina prin aplicarea unui coeficient în funcţie de mărimea riscului de
valorificare a acestora:18
VALOARE DE VALOARE
TIP DE GARANŢIE
PIAŢĂ ACCEPTATĂ
Garanţii guvernamentale 100% 100%
Garanţii bancare irevocabile 100% 100%
Depozit colateral 100% 100%
Ipotecă 100% 80%
Cesiune de creanţă 100% 75%
Gaj cu deposedare 100% 70%
Gaj fără deposedare 100% 60%
Gaj general 100% 10%
În scopul diminuării riscului în activitatea de creditare, banca urmăreşte respectarea
următoarelor condiţii:19
 creditele acordate de o instituţie bancară unui singur debitor, nu pot depăşi,
cumulat, conform prevederilor legislative privind activitatea bancară, 20% din
capitalul şi rezervele băncii.
 creditele, acordate unei persoane juridice indiferent de forma de organizare şi
natura capitalului social, nu pot depăşi de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale
acesteia.
 în vederea asigurării şi menţinerii unui raport minim de solvabilitate de 8%,
creditele şi garanţiile, acordate nu vor putea depăşi de 12,5 ori fondurile proprii
ale băncii.
17
Potrivit legislaţiei în vigoare, biletul la ordin constituie titlu executoriu şi poate fi pus în executare silită de
către instanţă fără alte formalităţi prealabile.
18
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii bancare, Ed. Universitară, Bucureşti, 2011.
19
Ibidem.
  potrivit reglementărilor prudenţiale suma totală a creditelor mari acodate
debitorilor nu poate depăşi de 8 ori fondurile proprii ale băncii. Un credit este
considerat mare atunci când suma totală a creditelor mari acordate unui singur
debitor, inclusiv a garanţiilor şi a altor aranjamente asumate în numele acestuia,
depăşeşte 10% din fondurile proprii ale băncii. Această regulă se aplică şi
acordării de noi credite, indiferent de sumă, care, cumulate cu angajamentele
anterioare, depăşesc limita de 10% din fondurile proprii ale băncii, dar nu mai
mult de 20%.
 în cazul clienţilor incluşi în programe guvernamentale speciale de restructurare şi
redresare financiară, banca va putea acorda credite numai în limita sumelor
cuprinse în aceste programe, cu aprobarea şi în condiţii stabilite de organele
abilitate.
Pentru diminuarea/eliminarea riscului de creditare banca nu acordă împrumuturi
următoarelor categorii de clienţi:20
 clienţilor care înregisrează pierderi şi sunt fără perspective de redresare, cu
excepţia cazurilor în care printr-un act normativ s-a reglementat alfel;
 clienţilor pentru care s-a instituit procedura de reorganizare sau lichidare
judiciară în conformitate cu prevederile legislative de specialitate, cu excepţia
cazurilor în care instanţa judecătorească hotărăşte că pot fi acordate credite în
vederea reorganizării şi redresării activităţii debitorului.
Analiza şi clasificarea portofoliului de credite se va face ţinând cont de performanţele
financiare ale clienţilor şi de serviciul datoriei acestora, care reprezintă capacitatea de a-şi
onora datoriile la scadenţă.
Stabilirea performanţei financiare are la bază un sistem de analiză şi clasificare a
agenţilor economici în cinci categorii, după cum urmează:21
 categoria A performanţe financiare foarte bune ce permit achitarea la scadenţă a
ratei şi dobânzii. Totodată, se prefigurează menţinerea şi în viitor a acestor
performanţe la un nivel ridicat;
 categoria B performanţe financiare bune sau foarte bune, dar care nu pot fi
menţinute la acest nivel o perioadă mai îndelungată;
 categoria C performanţe financiare satisfăcătoare, dar care au o evidentă
tendinţă de înrăutăţire;
 categoria D performanţe financiare scăzute şi cu o evidentă ciclicitate la intervale
scurte de timp;
 categoria E performanţe financiare cu pierderi şi perspective clare că nu pot fi
plătite nici ratele şi nici dobânzile.
Încadrarea clienţilor într-o categorie sau alta din cele cinci prevăzute, se face pe baza
analizei performanţelor economico-financiare, şi a analizei criteriilor necuantificabile.
Serviciul datoriei va fi apreciat ca:22
20
Ibidem.
21
Bogdan I, Tratat de management financiar bancar Editura Economică, Bucureşti, 2002.
22
Ibidem.
  bun în situaţia în care ratele şi/sau dobânzile sunt plătite la scadenţă sau cu o
întârziere maximă de 7 zile;
 slab în situaţia în care ratele şi/sau dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până
la 30 de zile;
 necorespunzător în situaţia în care ratele şi/sau dobânzile sunt plătite cu o
întârziere mai mare de 30 de zile.

Categoria C
Credite SUBSTANDARD
Serviciul datoriei SLAB
Categoria B Categoria D
Credite Credite ÎNDOIELNICE
ÎN OBSERVAŢIE Serviciul datoriei
Serviciul datoriei BUN NECORESPUNZĂTOR

SERVICIUL
DATORIEI Categoria E
Categoria A
Credite
Credite
PIERDERE
STANDARD
Serviciul datoriei
Serviciul datoriei BUN
NECORESPUNZĂTOR

Prin coroborarea datelor referitoare la performanţa financiară cu cele privind

serviciul datoriei, se va stabili clasificarea creditelor astfel:23
 Creditele standard nu implică deficienţe şi riscuri care ar putea periclita
administrarea datoriei, în maniera convenită în contractul de credit. În cazul
acestor împrumuturi, rambursarea se efectuează în timpul şi la termenele
prevăzute. În esenţă, acestea sunt împrumuturi acordate clienţilor solvabili.
 Credite în observaţie sunt acordate unor clienţi cu rezultate economico-
financiare foarte bune, dar care întâmpină temporar unele greutăţi în
rambursarea ratelor scadente şi a dobânzilor.
 Credite substandard prezintă deficienţe şi riscuri care periclitează lichidarea
datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului şi/sau a
capacităţii de plată a clientului. Aceste sunt caracterizate prin posibilitatea ca
banca să preia unele pierderi, ca urmare a imposibilităţii recuperării integrale a
împrumutului.
 Creditele îndoielnice rambursarea pe baza condiţiilor, valorilor, şi garanţiilor
existente este incertă.
 Credite pierdere nu pot fi restituite, ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare
ca active bancare să nu fie garantată.

23
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii bancare, Ed. Universitară, Bucureşti, 2011.
 CAPITOLUL IV
CREDITE BANCARE CORPORATE

4.1. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CREDITELE BANCARE CORPORATE

Creditul continuă să fie produsul de bază pe care îl solicită clienţii persoane juridice,
pentru asigurarea capitalului de lucru sau pentru relizarea de investiţii. Oferta de creditare
s-a dezvoltat permanent, concomitent cu produsele şi serviciile asociate acestora în
concordanţă cu reglementările în materie stabilite de BNR în calitate de bancă centrală.
În general instituţiile bancare îşi grupează potofoliul de clienţi aferenţi activităţii de
Corporate Banking astfel:24
 key accounts parteneri strategici care aduc o pondera însemnată din profitul
anual aferent activităţii de Corporate Banking;
 target acounts fiind principalii competitori ai partenerilor strategici ale căror
nevoi pot fi satisfăcute de produse/servicii bancare noi, permanent inovative;
 small customers clienţi mici din care o parte pot deveni clienţi strategici pe
termen mediu/lung.
Astfel, creditele corporate se acordă clienţilor persoane juridice care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:25
 sunt constituiţi potrivit legii şi posedă capital social subscris şi vărsat potrivit
statutului;
 desfăşoară activităţi legale şi eficiente potrivit actului de înfiinţare şi statutului de
funcţionare;
 îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;
 din analiza fluxurilor de lichidităţi rezultă că există posibilităţi reale de
rambursare la scadenţă a ratelor şi plata dobânzilor aferente;
 prezintă garanţii materiale şi morale pentru utilizarea cu eficienţă a
împrumutului, rambursarea integrală la scadenţă a creditului şi achitarea
dobânzilor aferente;
 valoarea garanţiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puţin la nivelul
creditelor solicitate şi a dobânzilor aferente;
 au deschise conturi la una din unităţile teritoriale ale băncii;

24
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii bancare, Ed. Universitară, Bucureşti, 2011.
25
Ibidem.
  prezintă situaţia angajamentelor din conturile deschise la alte instituţii bancare
partenere şi a garanţiilor aferente;
 acceptă clauzele din contractul de credite.
La acordarea acestor credite stau următoarele principii:26
 încheierea unui contract de creditare între client şi bancă, în care se stipulează
condiţiile şi modul de acordare şi rambursare a creditului, durata acordării, suma
acordată, nivelul dobânzii, etc;
 acordarea creditului se face pe bază de garanţii asiguratorii indiferent de
termenele de rambursare şi valoare;
 plata unei dobânzi, a cărei nivel se negociază cu banca şi care, în anumite
condiţii, se majorează, devenind cu caracter penalizator;
 acordarea creditului se face numai după analiza situaţiei patrimoniale şi a
rezultatelor financiare;
 la acordarea creditului se ţine seama de gradul de participare cu fonduri a
clientului la finanţarea investiţiei;
 pentru acordarea creditului, clientul va depune la bancă întreaga documentaţie
de creditare solicitată de aceasta.
Politica de diminuare a riscului de credit, cu privire la clienţii corporate ai băncii, se
referă în principal la:27
 limitarea accesului la credite a clienţilor cu datorii restante către bugetul de stat,
inclusiv către bugetele locale;
 banca nu acordă credite pentru activităţile ce se găsesc în afara obiectului de
activitate declarat al clientului;
 banca nu acordă credite clienţilor care nu sunt constituiţi conform legislatiei în
vigoare la data semnării contractului.
Analiza, aprobarea şi derularea creditelor corporate
Banca acordă o atenţie deosebită analizei documentaţiei prezentate de client în
dosarul de creditare, aceasta propunând amendamente la soluţiie din documentaţie şi va
examina proiecţia veniturilor şi a cheltuielilor pe toată durata de realizare şi exploatare a
investiţiei. În acest mod se verifică şi capacitatea proiectului de a genera un flux de numerar
suficient pentru rambursarea creditului şi plata dobânzilor aferente.
Documentaţia necesară pentru creditele corporate cuprinde în general următoarele
documente:28
 cererea de credit semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal clientul
solicitant;
 copie după statutul societăţii şi certificatul de înmatriculare la Registrul
Comerţului;
 bilanţul, contul de profit şi piredere, pentru ultimii doi ani;
 raportul auditorilor conform reglementărilor legale în vigoare;
26
Nedelescu M, Moraru D, Produse şi servicii bancare, Ed. PROUniversitaria București, 2013.
27
Ibidem.
28
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii bancare, Ed. Universitară, Bucureşti, 2011.
 balanţa de verificare încheiată pentru ultima lună;
 fluxul de lichidităţi (cash flow) aferent perioadei pentru care agentul economic
solicită împrumutul;
 bugetul de venituri şi cheltuieli (bugetul activităţii generale);
 situaţia contractelor de aprovizionare cu materii prime şi materiale şi situaţia
contractelor de livrare a produselor realizate, şi/sau serviciilor prestate;
 situaţia împrumuturilor şi disponibilităţilor la alte bănci sau alţi creditori şi
debitori;
 acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare;
 certificate de atestare fiscală;
 planul de afaceri în cazul creditelor de investiţii;
 garanţii propuse, inclusiv acte de proprietate a bunurilor;
 hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive şi legii, cu privire la
contractarea şi garantarea creditului;
 graficul de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii;
 orice alte documente necesare solicitate de bancă.
CONŢINUTUL DOSARULUI DE CREDIT
FIŞA  denumirea clientului şi elementele de identificare;
CLIENTULUI  domicilierea conturilor şi disponibilităţile existente;
 structura acţionariatului şi a capitalurilor proprii;
 descrierea activităţii, concurenţa, poziţia în piaţă;
 analiza situaţiei financiare şi aprecierea activităţii viitoare;
 prezentarea activităţilor pentru care se solicită creditul;
 nivelul angajamentelor solicitate până în prezent: credite, scrisori de
garanţie, acreditive;
 garanţii asiguratorii prezentate;
 condiţii de creditare: dobânzi, taxe, comisioane.
ANALIZA  proiectul/activitatea ce urmează a fi finanţată este analizată cu
TEHNICĂ privire la: dimensionarea investiţiei în raport cu pragul de eficienţă;
costul estimativ al proiectului; soluţiile constructive adoptate;
tehnologia aleasă asigură realizarea parametrilor proiectaţi; există
pieţe de desfacere a producţiei.
ANALIZA  prezintă în dinamică principalii indicatori economico-financiari,
FINANCIARĂ corelaţiile dintre aceştia şi concluziile analistului de credite.
ANALIZA  are în vedere determinarea rentabilităţii obiectivelor creditate la
ECONOMICĂ nivelul economiei naţionale.
ANALIZA DE  ia în calcul aspecte de ordin macroeconomic şi cele rezultate din
RISC activitatea clientului. Se trag concluzii cu privire la cât de bine este
condusă compania, ce structură de acţionariat are, cât de implicaţi
sunt acţionarii şi cât de solidă este situaţia financiară. Se analizează şi
corectitudinea clientului în relaţiile cu partenerii săi, inclusiv cu
banca.
GARANŢII  se prezintă băncii acte de proprietate, rapoarte de evaluare, avize şi
PROPUSE acorduri legale.
ALTE  după acordarea creditului, dosarul se completează cu: documentul de
DOCUMENTE aprobare a creditului, copii după contractul de credit, contractele de
 garanţie şi poliţele de asigurare.

Decizia de aprobare a creditelor. Banca acordă credite clienţilor care îndeplinesc

cumulativ, fără a fi limitative, următoarele condiţii:29
 sunt constituiţi conform legii şi posedă capital social vărsat potrivit actului
constitutive;
 derulează sau vor derula operaţiuni de încasări şi plăţi prin conturi deschise la
unităţile teritoriale ale băncii;
 desfăşoară activităţi legale potrivit obiectului de activitate declarat în cererea de
credit şi care se află înscris în actul constitutive de înfiinţare sau actele adiţionale
încheiate ulterior la acesta;
 din analiza fluxurilor de lichidităţi rezultă că există posibilităţi de rambursare la
scadenţă a ratelor şi de plată a dobânzilor aferente;
 valoarea garanţiilor acceptate este cel puţin la nivelul creditelor solicitate şi a
dobânzilor aferente, sau la nivelul stabilit prin reglementările interne ale băncii.
Scadenţarea şi rambursarea creditelor
Scadenţarea creditelor. Scadenţa unei obligaţii este momentul în care aceasta devine
exigibilă prin împlinirea termenului stabilit în actul constatator al contractului, respectiv
momentul în care creditorul are dreptul de a cere executarea ei, iar debitorul are obilgaţia
de a plăti.
Rambursarea creditelor. Posibilităţile de rambursare sunt determinate pe baza
analizei financiare şi economice, a altor indicatori, date, studii, avizări. Se pune accent pe
indicatorii economico-financiari şi pe proiecte de investiţii prezentate la bancã şi pentru care
se solicită credite. La termenele scadente stabilite în contractele de creditare încheiate de
bancă cu împrumutaţi, creditele devin exigibile şi trebuie rambursate din disponibilităţile
evidenţiate în contul curent al clientului.
***
În prezent instituţiile bancare nu mai oferă produse corporate standard, fiecare
produs oferit este analizat individual în funcţie de performanţa financiară a clientului,
garanţiile oferite de acesta precum şi în concordanţă cu strategia generală a băncii.
Fiecare fişă de produs conţine un minim de informaţii printre care: definire produs,
caracteristici produs, garanţii, cost, etc., făcând trimitere la diverse procese, proceduri,
fluxuri interne şi/sau documente/metode prin care sunt stabilite preţuri specifice sau decizii
interne care reglementează modalitatea de calcul a preţului produsului.

29
Ibidem.
 4.2. INDICATORI DE ANALIZĂ A PERFORMANŢELOR ECONOMICO -
FINANCIARE A CLIENŢILOR CORPORATE

Pentru acordarea creditului, banca efectuează o analiză amănunţită a activităţii

economico-financiare a solicitanţilor, cunoscută sub denumirea de analiză a bonităţii care
este reprezentată de performanţa financiară a clientului şi se determină prin calculul
următorilor indicatori financiari:
1. LICHIDITATEA reprezintă capacitatea unei companii de a-şi onora în orice clipă
datoriile, făcând să circule optim, în angrenajul său fondurile, prin transformarea
componentelor sale patrimoniale curente în lichdităţi. Astfel, o companie, pentru a face faţă
datoriilor, trebuie să dispună de mijloace băneşti cel puţin egale cu nivelul plăţilor exigibile.
Lichiditatea depinde de fluxurile de bunuri şi servicii şi fluxurile băneşti, de
ritmicitatea aprovizionării, producţiei şi desfacerii, de modul în care sunt gestionate
resursele. Menţinerea unui nivel optim al lichidităţii reclamă luarea de măsuri pentru
accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului.
Lipsa de lichiditate se manifestă prin plăţi restante, nerambursarea la timp a
creditelor, dând naştere la blocaje şi la o circulaţie redusă a fondurilor şi este generată de
modul de derulare şi organizare a activitătii curente. Este necesar să precizăm că un fond de
rulment mai mare decât necesarul financiar al explaotării poate constitui o marjă de
siguranţă atunci când datoriile pe termen scurt trebuie să fie rambursate. 30
Lichiditatea poate fi exprimată astfel:
Ac circulante
L generala= ×100
Datorii <1 an
Ac circulante−Stocuri
L imediata= ×100
Datorii<1 an

2. SOLVABILITATEA reflectă capacitatea generală a companiei de a face faţă cu toate

activele sale pentru plata datoriilor.
O companie este solvabilă când suma activelor circulante, fixe şi financiare este mai
mare sau cel puţin egală cu totalul datoriilor sau obligaţiilor financiare. O valoare a
raportului mai mare de 1,5 demonstrează că compania are capacitatea de a-şi achita
obligaţiile băneşti, faţă de terţi.
Compania poate fi solvabilă chiar dacă, la un moment dat, din lipsă de lichiditate nu
prezintă capacitate de plată. Solvabilitatea este generată de o activitate eficientă, iar lipsa
capacităţii de plată şi a lichidităţii poate avea un caracter temporar dacă aceasta se bazează
pe o solvabilitate optimă.31

Adochiţei M, Finanţele întreprinderii, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000.

30

31
Reflectă posibilitatea componentelor patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în
lichidităţi pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile.
 De asemenea, solvabilitatea exprimă capacitatea companiei de a angaja alte datorii
în plus faţă de cele existente şi se exprimă prin raportul dintre activul bilanţier şi datoriile
totale.32
Active totale
S= ×100
Datorii totale

3. RENTABILITATEA poate fi definită ca fiind capacitatea companiei de a produce un

surplus de venituri peste nivelul cheltuielilor efectuate. Rentabilitatea măsoară raportul
dintre rezultate şi mijloace. Optimizarea mijloacelor fiind pusă în relaţie directă cu obiectivul
companiei.
O rentabilitate insuficientă pune în pericol existenţa capitalului şi a solvabilităţii
companiei. Calcularea ratelor de renatabilitate scoate în evidenţă caracteristicile economice
şi financiare ale companiilor, permiţând compararea performanţelor acestora.
Rentabilitatea unei companii poate fi de mai multe feluri şi anume:
Rentabilitatea comercială (Rc) este legată de politica de preţuri şi vânzări, de marja
brută ce se adaugă la preţul de cost al mărfurilor vândute, fiind independentă de structura
financiară, amortizare şi de incidenţa impozitului pe profit: 33
Excedentul brut al exploatării
Rc= × 100
Cifra de afaeri
Rentabilitatea economică (Re) este o problemă fundamentală, măsurând eficienţa
activului economic. Pentru obţinerea cifrei de afaceri, compania mobilizează un anumit activ
economic, din care se degajă un excedent de exploatare, cu menţiunea că din această
confruntare rezultă rentabilitatea economică. Astfel, raportul ce reflectă rentabilitatea
economică poate fi:34
Excedentul brut al exploatării
ℜ= × 100
Activ economic
Ac economic= Ac imob+ Ac ∘nete
Ac ∘nete= Ac ∘+Ch inreg∈avans−Datorii<1 an
Excedentul luat în calcul trebuie să repecte două condiţii:
 să nu fie influenţat de structura financiară;
 să fie comparabil cu activul economic ce se ia în calcul.
Excedentul brut al exploatării reprezintă diferenţa între încasări şi cheltuieli de
producţie şi se utilizează pentru a măsura eficacitatea industrială şi comercială a companiei.
Astfel, excedentul brut al exploatării este, de fapt, o sursă din care se acoperă:
 cheltuieli financiare care dau naştere la relaţii cu cei care dau capitaluri cu titlu
de împrumut;
 impozit pe profit, care generează relaţii fiscale cu statul;

32
Exprimă capacitatea companiei de a-şi onora datoriile pe termen scurt (cu scadenţa mai mică de un an), din
creanţe şi disponibilităţi băneşti.
33
Vintilă G, Gestiunea financiară a întreprinderii, EDP, Bucureşti, 2008.
34
Ţole M, Nedelescu M, Preda O, Stănescu C, Matei N, Finanţele agenţilor economici, Editura PRO
Universitaria, Bucureşti, 2007.
  dividende, care dau naştere la relaţii cu acţionarii şi faţă de care este necesar să
se promoveze o politică de cointeresare şi de distribuire a rezultatelor;
 participarea salariaţilor la profit, care generează o anumită politică de
cointeresare în obţinerea unor rezultate superioare;
 creşterea companiei, care presupune reţinerea unei părţi din excedentul brut al
exploatării, în vederea reinvestirii.
De asemenea, rentabilitatea economică poate fi calculată şi astfel:
Profit brut
ℜ= ×100
Activ total
Rentabilitatea financiară (Rf) reflectă scopul final al acţionarilor de a fi remuneraţi cu
o parte din profit. Evaluarea acesteia se face în funcţie de profitul net şi capitalurile proprii
astfel:
Profit net
Rf = ×100
Capitaluri proprii
De asemenea, rentabilitatea economică se modifică la nivelul proprietarilor prin
politica de împrumuturi adoptată de companie. Coeficientul de îndatorare poate să
mărească rentabilitatea economică. Ţinând cont de datoria companiei sau capitalurile
împrumutate se poate evidenţia şi următoarea egalitate:
Rf =ℜ× Coeficientul de indatorare
Datorii
Rf =ℜ+ ( ℜ−Rdobanzii )
Capital propriu
Datorii
Rf =ℜ+ ( ℜ−Rdobanzii ) ( 1−16 % )
Capital propriu
Datoriile diminuează necesitatea de capitaluri proprii, dar în mod egal vor diminua şi
rezultatele participării companiei la beneficii.
1+ Rf
Rf reala= −1
1+ Rinflatiei

4. GRADUL DE ÎNDATORARE GENERAL (CAPACITATEA DE ÎNDATORARE GENERALĂ)

35
indică limita până la care compania se finanţează din alte surse decât cele proprii. Aşadar,
acest raport reflectă masura în care angajamentele companiei sunt garantate de capitalul
propriu. Pe măsură ce gradul de îndatorare creşte, se înregistrează o scădere a cotaţiei
acţiunilor, creditorii vor pretinde o dobandă mai ridicată care să le asigure o prima de risc
acoperitoare, iar la atingerea pragului critic vor întrerupe finanțarea.
Datorii totale
Grad de indatorare general= ≤2
Capital propriu
Datorii totale
Grad de indatorare general= ≤ 0.6
Resurse totale

5. LEVIERUL FINANCIAR (CAPACITATEA DE ÎNDATORARE LA TERMEN)36 indică limita

până la care compania se finanţează pe termen lung din alte surse decât cele proprii.
35
Adochiţei M, Vintilă G, Finanţele întreprinderii, Ediţia a II-a, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2000.
36
Ibidem.
Levierul financiar reflectă masura în care angajamentele pe termen lung sunt garantate de
capitalul propriu. Pe măsură ce Levierul creşte, creditorii vor impune companiei condiții de
creditare mai stricte, urmând ca odată cu atingerea pragului critic de îndatorare să întrerupă
finantarea.
Datorii>1 an
LEV fin = ≤1
Capital propriu
Datorii>1 an
LEV fin = ≤ 0.5
Capital permanent

6. RATA DATORIILOR este considerată a fi o rată de stabilitate care ţine cont de

ansamblul tuturor datoriilor înregistrate de companie.37
Datorii totale
Rdat = ×100
Activ total

7. RATA AUTONOMIEI FINANCIARE este dată de raportul dintre capitalul propriu şi

cel permanent şi evidentiază modul în care compania îşi utilizează capitalul propriu precum
şi gradul de independenţă al acesteia faţă de creditori. Conform normelor bancare
referitoare la activitatea de creditare, acest raport trebuie să fie mai mare sau egal cu 0,5.
Capital propriu
Raf = ×100
Capital permanent

8. RATA DE AUTOFINANŢARE, este dată de raportul dintre marja brută de

autofinanţare şi cifra de afaceri şi permite să se judece în ce măsură vânzările eliberează
sume destinate menţinerii potenţialului companiei, îmbogăţirii sau creşterii ei şi remunerării
acţionarilor. Cu cât această rată este mai ridicată, cu atât capacitatea de autofinanţare este
mai mare.
Marja bruta de autofinantare
R autofin= × 100
Cifra de afaceri

9. GRADUL DE ACOPERIRE A DOBÂNZII este dată de formula:

Excedentul brut al exploatării
Adob= ×100
Cheltuieli cu dobanzile

10. RATA MEDIE A DOBÂNZII se determina ca raport între cheltuielile financiare şi

împrumuturile totale ale companiei. În cazul în care rata dobanzii este mai mică decât rata
rentabilităţii economice, îndatorarea favorizează finanţarea prin împrumuturi. 38
Cheltuieli financiare
Rdob = ×100
Imprumuturitotale

11. RATA CAPACITĂŢII DE RAMBURSARE permite să se analizeze capacitatea

companiei de a-şi rambursa datoriile pe termen lung prin intermediul sumelor generate de
37
Vintilă G, Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor, EDP, Bucureşti, 2004.
38
Berceanu D, Deciziile financiare ale firmei, Ed a II-a, Ed Universitaria, Craiova, 2006.
autofinanţare. Cu cât această rată este mai mică, cu atât capacitatea de rambursare a
datoriilor este mai mare.39
Datorii>1 an
Rc rambursare= ×100
Autofinantare

12. VITEZA DE ROTAŢIE A ACTIVELOR CIRCULANTE cu cât este mai mare, cu atât
viteza de rotaţie a capitalului circulant este mai mare şi rentabilitatea fondurilor companiei
este mai bună. O creştere a vitezei de rotaţie permite reducerea necesarului financiar al
exploatării.
Cifra de Afaceri
Vrac=
Active circulante

13. PONDEREA ACTIVELOR IMOBILIZATE ÎN ACTIV TOTAL reprezintă ponderea

elementelor patrimoniale ce servesc compania permanent în totalul patrimoniului. Acest
raport măsoară gradul de investire a capitalului în patrimonial companiei. 40
Active imobilizate
Pai= × 100
Active totale

În funcţie de rezultatele obţinute în urma calculului indicatorilor de bonitate, banca

acordă un anumit punctaj pentru fiecare indicator în parte. În final, punctajele obţinute se
însumează, obţinându-se punctajul total, pe baza căruia, clientul este încadrat într-o
anumită categorie de risc, de la A la E.
Categoria A reprezintă cel mai scăzut grad de risc în timp ce categoria E reprezintă
cel mai înalt grad de risc. În funcţie de categoria în care este încadrat, clientul primeşte sau
nu creditul.

39
Brezeanu P, Prajisteanu B, Bostinaru A, Diagnostic financiar: instrumente de analiză financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 2002.
40
Berceanu D, Deciziile financiare ale firmei, Ed a II-a, Ed Universitaria, Craiova, 2006.
 4.3. TIPURI DE CREDITE BANCARE CORPORATE

4.3.1. CREDITE BANCARE PENTRU FINANŢAREA ACTIVITĂŢII CURENTE

Aceste tipuri de credite (credite de trezorerie) se acordă pe o durată de până la un

an, având rolul de a permite clientului să-şi finanţeze operaţiunile de exploatare, adică
operaţiuni legate de activele circulante.
Acordarea creditelor de trezorerie se face în completarea fondurilor proprii, adică
pentru acoperirea cheltuielilor de achiziţie, producţie, desfacere şi pentru nevoi temporare.

1. CREDIT OVERDRAFT
Este o facilitate de credit ataşată contului curent cu o structură flexibilă, a cărei
utilizare şi rambursare se poate realiza oricând pe perioada de valabilitate a facilităţii. Acest
credit, din punctul de vedere al bancii, are caracter neangajant, deoarece banca are dreptul,
în orice moment să înceteze, să pună la dispoziţia clientului limita aprobată şi neutilizată, cu
obligaţia de al notifica pe client despre măsura luată.
Această facilitate overdraft este destinată în principal finanţării cheltuielilor curente
furnizand clientului fonduri, pentru a acoperi perioada dintre plata datoriilor pe termen
scurt şi realizarea activelor curente.
Este un credit cu limită aprobată şi este setat la nivelul contului curent, acestă setare
permiţând rambursarea automată, totală sau parţială pe măsura încasărilor/creditărilor din
contul curent. Poate avea ca destinaţie şi achitarea datoriilor curente şi restante, inclusiv la
bugetul de stat/bugetele locale caz în care întreaga sumă restantă va fi, de regulă, plătită din
prima tragere a creditului. Se poate utiliza şi pentru retrageri în numerar.
Valoarea overdraftului se determină în funcţie de necesităţile curente ale clientului,
pe baza unei analize a cash-flow-ului şi se acordă în LEI, USD, EUR, în funcţie de restricţiile
legate de riscul valutar indicate în politica de creditare şi are o valabilitate de 12 luni, cu
posibilitatea de reînnoire la solicitarea clientului şi în urma unei noi analize şi decizii de
finanţare.
Costul facilităţii de overdraft este variabil, fiind format din rată de bază plus marjă.
Rata de bază poate varia în funcţie de tipul monedei şi se actualizează zilnic în funcţie de
banda de timp la care se raportează (EURIBOR 1M/3M/6M, ROBOR 1M/3M/6M).
Dobânda va fi calculată la soldul zilnic al facilităţii, având ca bază de calcul raportul
dintre numărul de zile de utilizare şi 360 de zile.
Pe lângă dobânda plătită, se percep şi următoarele comisioane:
 Comision de acordare: procent (%) din valoarea creditului perceput la data
acordării creditului – negociabil;
  Comision de analiză dosar: se poate percepe o sumă fixă clientului indiferent
dacă creditul propus spre aprobare este acordat sau nu.

2. CREDIT REVOLVING
Este o linie de credit cu limită aprobată şi setată la nivelul contului de credit, iar
tragererile din linie şi rambursările se fac pe bază de cerere scrisă.
Această facilitate de credit este ataşată unui cont care poate avea:
 caracter reutilizabil (revolving), până la maximul limitei aprobate, utilizarea
putându-se realiza oricând pe perioada de valabilitate.
 caracter angajant sau neangajant; Prin caracterul neangajant al facilităţii se
înţelege faptul că banca are dreptul, în orice moment să înceteze să pună la
dispoziţie creditul neutilizat către client, cu obligaţia de al notifica despre măsura
luată.
Facilitatea este destinată în special pentru acoperirea nevoilor de trezorerie
generate de ecartul dintre data încasărilor de la clienţi şi data plăţilor către furnizori pentru
materiile prime necesare ciclului de fabricaţie.
Facilitatea oferă clientului flexibilitatea utilizării cash şi/sau non cash răspunzând atât
nevoilor curente de trezorerie (facilitate cash), cât şi finanţării tranzacţiilor, contractelor
comerciale (facilitate non cash).
Facilitatea non cash este destinată îndeosebi finanţării contractelor comerciale,
începând de la momentul participării la licitaţii până la momentul încasării creanţelor.
Valoarea creditului este determinată în funcţie de necesităţile curente, pe baza
analizei cash-flow-ului curent şi previzionat. Valabilitatea facilităţii este de 12 luni, cu
posibilitatea de reînnoire la solicitarea clientului şi în urma unei noi analize şi a unei noi
decizii de finanţare.
Pentru tragerile din facilitatea de credit nu se solicită documente justificative,
contractul de credit conţinand o clauză prin care banca se exonerează de răspunderea
urmăririi destinaţiei fondurilor, clientul fiind cel care se angajează să respecte destinaţia.
Documentele justificative sunt solicitate clientului doar în cazurile în care prin aprobarea de
credit s-a menţionat o destinaţie anume pentru trageri, iar banca va fi notificată înainte de
fiecare tragere.
Tragerile se efectuează în baza cererii de tragere. Rambursările nu se fac automat, ci
doar pe bază de cerere scrisă din partea clientului de regulă la maturitate iar dobânda se
plăteşte lunar.
Pe lângă dobânda plătită (rată de bază plus marjă), se percep şi următoarele
comisioane:
 comision de acordare: procent (%) din valoarea creditului perceput la data
acordării credului – negociabil;
 comision de administrare: procent (%) din valoarea creditului în sold perceput la
aceeaşi dată cu dobânda - negociabil
  comision de neutilizare – în cazul facilităţilor angajante, procent (%) aplicat la
valoarea neutilizată a creditului perceput la aceeaşi dată cu dobânda - negociabil;
 comision fix pentru modificări solicitate de client, eliberare documente cu privire
la creditul în derulare
 dobânda penalizatoare: de regulă dobânda curentă plus un procent (%)
negociabil.

3. LINIE DE CREDIT DE TREZORERIE PENTRU PRODUSE DERIVATE

Linia de credit de trezorerie este un produs utilizat în mod curent în practica bancară,
facilitând clientului posibilitatea de a face tranzacţii, fără garanţii cu cash collateral, cu
derivate. Facilitatea extrabilanţieră este acordată pe termen scurt, neangajantă şi
reutilizabilă, fiind ataşată unui cont de credit on balance, tip capital de lucru.
Oferirea unei linii de trezorerie reprezintă o practică comună fiind considerată o
metodă de încurajare a clienţilor să-şi mărească volumul de tranzacţii destinate protejării
riscul de rată a dobânzii şi riscul de schimb valutar fără a afecta fluxul de numerar prezent.
Linia de trezorerie este o facilitate extrabilanţieră oferită clientului cu scopul acoperii
riscului de piaţă41 implicat în tranzacţiile cu instrumente derivate. Estimarea valorii liniei de
trezorerie (expunerea maximă) este obţinută de regulă prin înmulţirea valorii totale a
tranzacţiilor estimate a fi derulate cu ponderea de risc aferentă tipului de tranzacţie
efectuat.
Valoarea liniei este legată de nevoile clientului, volatilitatea valutelor tranzacţionate,
scadenţele tranzacţiilor aceasta trebuind să acopere suma pierderilor potenţiale rezultate
prin procesul de marcare a pieţei.
Perioada de utilizare este de 12 luni de la semnarea contractului.
În cazul liniei de trezorerie extrabilanţiere, utilizarea presupune încheierea unei
confirmări Client-Bancă pentru fiecare tranzacţie cu derivative. Două momente cheie
determină transformarea liniei de trezorerie din facilitate extrabilanţieră în credit bilanţier
tip capital de lucru:
 procesul de marcare la piaţă. Dacă pierderea potenţială ajunge la 80% din linia
totală, este lansat procesul de apel în marjă;
 la scadenţa tranzacţiei cu derivative dacă pentru decontarea tranzacţiei nu există
fonduri necesare în conturile clientului (inclusiv garanţii sub forma de cash
colateral).
În aceste cazuri linia de trezorerie extrabilanţieră este închisă şi se deschide un cont
de împrumut tip capital de lucru.
În cazul capitalului de lucru, fiecare tranşă din credit va fi egală cu valoarea pierderii
din tranzacţiile cu instrumente derivate, fiind destinat acoperirii acesteia, pentru un termen
de maxim 30 zile, calculat de la data producerii respectivei pierderi.

4. LINIE DE CREDIT NON CASH (CREDIT DOCUMENTAR)

41
Vintilă G, Gestiunea financiară a întreprinderii, EDP, Bucureşti, 2008.
 Facilitatea non-cash se acordă pentru emiterea de scrisori de garanţie bancară şi/sau
deschiderea de acreditive. Suma tuturor tragerilor/utilizărilor individuale nu poate depăşi
plafonul maxim al linei angajate.
Facilitatea poate avea:
 caracter reutilizabil (revolving), până la maximul limitei aprobate, utilizarea
putându-se realiza oricând pe perioada de valabilitate sau caracter non revolving;
 caracter angajant sau neangajant. Caracter neangajant revocabil însemnând că
banca are dreptul, la orice moment, să înceteze să pună la dispoziţie creditul
neutilizat către client, cu singura obligaţie de al notifica despre măsura luată.
În cazul executării scrisorilor de garanţie/plăţii acreditivelor, linia non-cash poate
deveni cash cu plata la maturitatea iniţial setată a liniei sau cu plata în rate, în funcţie de
negocirea cu clientul.

5. CREDIT ACORDAT ÎN BAZA UNOR CREANŢE COMERCIALE

5.1. FACTORING-UL reprezintă o relaţie contractuală între factor (instituţia bancară)
şi aderent, prin care aderentul cesionează factorului creanţele rezultate din contractele
comerciale încheiate cu unul sau mai mulţi parteneri. Astfel, factorul prestează, de regulă
următoarele servicii:42
 finanţare în baza facturilor;
 administrarea şi colectarea creanţelor;
 protecţie împotriva riscului de neplată;
Factoring-ul este un mecanism de finanţare complex prin care se pot obţine
lichiditaţi din vânzarea de efecte comerciale a căror scadenţă nu depăşeşte 180 zile, prin
preluarea de către o instituţie bancară sau societate de factoring, de la clientul beneficiar, a
efectelor comerciale contra unei sume denumită agio.
Din perspectiva serviciilor incluse, factoring-ul este definit ca un produs financiar
complex care combină creditarea, asumarea riscului de neîncasare a creanţelor, servicii de
urmărire şi încasare a creanţelor, precum şi evidenţa contabilă a creanţelor.
În practica bancară se întâlnesc următoarele tipuri de factoring:43
În funcţie de sfera de cuprindere a operaţiunii, modalitatea de administrare şi
preluare a creanţelor:
 factoring parţial facturile sunt supuse unui proces de selecţionare, înainte de
acceptarea la cumparare; obligaţia încasării facturilor îi revine aderentului,
deoarece factorul nu le preia în administrare;
 factoring total toate facturile sunt preluate de la aderent şi administrate de
factor care va încasa facturile de la debitor, va finanţa operaţiunea şi va acoperii
riscul de credit.
În funcţie de momentul efectuării plăţii creanţelor de către factor:

42
Dardac N, Moşteanu T, Vintilă G, Metodologii de diagnosticare financiar-bancară a întreprinderilor Editura
Tribuna Economică, Bucureşti 2002.
43
Adochiţei M, Vintilă G, Finanţele întreprinderii, Ediţia a II-a, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2000.
 factoring cu plata imediată (old-line factoring) factorul plăteşte contravaloarea
facturilor în momentul preluării acestora;
 factoring la scadenţă (maturity factoring) creanţele aderentului îi sunt plătite în
momentul exigibilităţii acestora;
 factoring mixt factorul plăteşte o parte din valoarea facturilor în momentul
prezentării acestora sub formă de avans, diferenţa urmând să fie platită la o dată
ulterioară;
În funcţie de confidenţialitatea operaţiunii:
 factoring închis (scontarea confidenţială a facturilor) permite clientului să
păstreze secret faptul că a apelat la un factor;
 factoring deschis exportatorul/aderentul cedează factorului toate creanţele
notificând importatorii/debitorii;
În functie de dreptul de regres exercitat de bancă asupra aderentului:
 factoring cu regres (recourse factoring) în caz de neplată factorul îşi va recupera
sumele neîncasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres, prin
debitarea contului curent al aderentului sau prin valorificarea garanţiei;
 factoring fără regres (non-recourse factoring) factorul plăteşte aderentului
contravaloarea acceptată a facturii sau facturilor, de regula 80% imediat după
emitere şi 20% în termen de 180 de zile de la data scadenţei facturii, chiar dacă
nu încasează una sau mai multe dintre facturi. În intervalul de 180 de zile de la
scadenţă banca încearcă să recupereze sumele de la debitor sau de la societatea
de asigurare la care s-a asigurat impotriva riscului de neîncasare. Factorul nu se
îndreaptă către aderent în vederea recuperării prejudiciului neavând drept de
regres asupra sa.
În funcţie de participanţii la operaţiunea de factoring:
 factoring intern (domestic factoring) la baza acestei operaţiuni nu stă un contract
comercial internaţional, se desfăşoară pe teritoriul aceleiaşi ţări şi, în cadrul ei,
intervine un singur factor;
 factoring internaţional (international factoring) presupune existenţa unui
contract comercial internaţional, în cadrul operaţiunii intervin doi factori
(factorul de export şi cel de import). Factorul de export cumpără creanţele
exportatorului (aderent) asupra importatorului, cedându-le apoi factorului de
import.

MECANISMUL DE DERULARE A FACTORINGULUI44

1 Între exportator şi importator se încheie un contract comercial.
2 Vânzătorul completează şi depune cererea de finanţare
Cererea este transmisă de la factorul de export către factorul de import şi
3
se solicită un plafon maxim pentru operaţiunea respectivă
4 Factorul de import efectuează analiza economico-financiară a debitorului.
Dacă analiza este favorabilă, acesta transmite factorului de export plafonul
44
Vintilă G, Gestiunea financiară a întreprinderii, EDP, Bucureşti, 2008.
 MECANISMUL DE DERULARE A FACTORINGULUI
preliminar, condiţiile şi costurile operaţiunii.
Factorul de export transmite exportatorului condiţiile şi costurile totale ale
5
operaţiunii de factoring.
6 Vânzătorul acceptă condiţiile şi costurile celor doi factori.
Între vânzător (aderent) şi bancă (factor de export) se încheie contractul de
factoring. Banca va finanţa activitatea aderentului, va administra facturile
7
şi va acoperi riscul de credit iar factorul de import va administra facturile
pentru debitorii din ţara sa, va colecta creanţele şi va acoperi riscul.
Aderentul notifică debitorii despre contractul de factoring şi despre faptul
că plăţile se vor face în contul şi în favoarea factorului de export. Între
8 factorul de import şi importator nu există o relatie contractuală, ci o relaţie
de tip creditor-debitor, apărută din cedarea drepturilor de creanţă de la
exportator la factorul de export şi de la acesta către factorul de import.
Debitorul îşi dă sau nu acceptul, în cazul în care refuză, facturile vor fi
9
recesionate factorului de export şi nu mai are loc operaţiunea.

Schema de derulare a operaţiunii de factoring:

EXPORTATOR 3 FACTOR DE EXPORT

(VANZĂTOR) (Firmă de factoring)
4&7

1 2 6

IMPORTATOR 5 FACTOR DE IMPORT

(CUMPĂRĂTOR) (Firmă de factoring)

1. livrarea bunurilor şi/sau prestarea serviciilor;

2. creanţe asupra importatorului;
3. exportatorul cedează creanţele sale către factorul de export;
4. factorul de export va plăti imediat exportatorului aderent contravaloarea a 85%
din valoarea facturilor;
5. la scadenţă, factorul de import colectează suma facturată;
6. după ce îşi reţine comisionul, factorul de import virează factorului de export
diferenţa până la contravaloarea facturii încasate;
7. factorul de export, achită diferenţa de 15% exportatorului, mai puţin comisionul
şi dobânda cuvenită.

5.2. FORFETAREA este o modalitate de finanţare prin care banca cumpară fără
regres creanţe materializate în efecte de comerţ sau acreditive irevocabile cu plata la
termen, în valută. Forfetarea este o tehnică neconveţională de finanţare, care presupune
cumpărarea fără regres, de către bănci sau instituţii financiare specializate a creanţelor în
valută, provenite din livrarea mărfurilor. În condiţiile în care forfetorul este cumpărătorul
direct al creanţelor, acesta este forfetor primar, iar operaţiunea, forfetare primară. Dacă la
rândul lui forfetorul vinde, înainte de maturitate sau scadenţă creanţele, intervine o
forfetare secundară.45
MECANISMUL DE DERULARE A FORFETĂRII46
Exportatorul stabileşte împreună cu forfetorul în perioada negocierii
contractului asupra valorii şi valutei în care se finanţează contractul, a
1
sumei stipulată în cambie ce urmează să fie scontată, precum şi condiţiile
de plată, garanţiile, avalizarea, natura mărfii şi termenul de livrare;
Forfetorul stabileşte ulterior, în funcţie de elementele prezentate de
2
exportator, nivelul discountului şi comisionul de angajament;
3 Exportatorul livrează marfa conform contractului către importator;
Exportatorul prezintă forfetoului spre scontare cambii trase în cadrul
4 contractului şi încasează suma din documente, mai putin taxa scontului şi
comisionul;
5 Importatorul achită cambiile la scadenţă către forfetor.
Schema clasică de derulare a operaţiunii de forfetare:

1. încheierea contractului de import-export cu vânzare pe credit şi remiterea

cambiei către importator spre acceptare;
2. importatorul remite cambia acceptată pentru a fi avalizată de către banca sa;
3. cambia acceptată de importator şi avalizată de banca sa este remisă
exportatorului;
4. are loc livrarea bunurilor de la exportator către importator;
5. are loc forfetarea cambiei de către instituţia de forfetare şi plata către exportator
a valorii prezente a cambiei forfetate;
6. cambia este prezentată pentru plată la maturitate băncii importatorului
(avalizator);
7. banca importatoare onorează cambia prezentată la plată şi îşi recuperează suma
plătită de la importator.
Adochiţei M, Vintilă G, Finanţele întreprinderii, Ediţia a II-a, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2000.
45

46
Niculescu M, Diagnostic global strategic, Volumul II, Diagnostic financiar, Editura Economică, Bucureşti,
2005.
 5.3. ACREDITIVUL DOCUMENTAR reprezintă angajamentul unei instituţii bancare,
acționând la cererea şi în baza instrucţiunilor unui client, în calitate de ordonator
(beneficiarul mărfurilor), de a plăti o sumă determinată în favoarea unui beneficiar
(furnizorului mărfurilor), contra prezentării de documente conforme, care să ateste faptul
că marfa a fost expediată. Acest tip de finanţare, constituie o sursă importantă de venit
pentru bănci, în special pentru cele cu o reţea extinsă de instituții corespondente. 47
Părţile implicate în derularea acreditivului sunt următoarele:48
 ordonatorul, dă instrucţiuni băncii sale cu privire la deschiderea acreditivului pe
baza condiţiilor stipulate în contract;
 instituția bancară emitentă (ordonatoare), este banca care, la solicitarea
ordonatorului îşi asumă în scris angajamentul de plată în favoarea beneficiarului
şi deschide acreditivul;
 instituția bancară avizatoare, îşi înştiinţează clientul despre deschiderea
acreditivului, transmiţându-i scrisoarea de deschidere;
 beneficiarul, expediază mărfurile şi depune la banca sa documentele în strictă
conformitate cu condiţiile din acreditiv.
Schema de deschidere a acreditivului documentar49

1. vânzătorul şi cumpărătorul stabilesc modul în care urmează să se desfăşoare

tranzacţia, încheierea contractului.
2. cumpărătorul solicită la bancă deschiderea acreditivului cu toate clauzele şi
condiţiile stipulate în contract.
3. banca cumpărătorului (bancă emitentă) întocmeşte documentul de deschidere şi
îl transmite la banca vânzătorului.
4. banca vânzătorului (bancă notificatoare) îl avizează despre deschidere pentru
livrarea mărfii şi întocmirea documentelor.

47
Riscul de piaţă ȋn acest caz reprezintă pierderea totală potenţială rezultată din închiderea acestor tranzacţii
în cazul în care clientul nu-şi îndeplineaşte obligaţiile contractuale.
48
Nedelescu M, Bunescu P, Gesiune bancară, Editura PROUniversitaria, Bucureşti, 2017.
49
Nedelescu M, Moraru D, Produse şi servicii bancare, Ed. PROUniversitaria București, 2013.
 Schema de utilizare a acreditivului documentar50

1. expediere marfă;
2. depunere/eliberare documente;
3. remitere documente;
4. plată documente.
În practica bancară, în funcţie de diferitele clauze pe care le conţin, se întâlnesc
următoarele tipuri de acreditive documentare:51
 Acreditivul transferabil este folosit în situaţia în care beneficiarul îşi exprimă
dreptul de a cere băncii avizatoare să transfere acreditivul, parţial sau total, unui
al doilea beneficiar. Această formă este utilizată atunci când primul beneficiar
este un comisionar şi doreşte să transfere o parte sau totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor ce decurg din acreditiv furnizorului, care devine al doilea beneficiar.
 Acreditivul stand-by (standby letter of credit) este similar unei garanţii bancare şi
serveşte la asigurarea plăţii în caz de neîndeplinire a condiţiilor din contract.
Acesta este plătibil la simpla cerere a beneficiarului sau este posibilă stipularea
unor documente ca suport al cererii. Acest acreditiv poate fi folosit pentru a
garanta rambursarea unor credite, realizarea unor contracte, livrarea unor
mărfuri în condiţiile contractului, etc.
 Acreditivul revolving este o formă de acreditiv prin care suma este repetată
automat, după fiecare plată, fără o modificare specială a acreditivului, fiind
folosit în cazul unui contract de vânzare-cumpărare valabil pe o perioadă mai
îndelungată cu livrări parţiale admise.
 Acreditivul red clause este o formă de acreditiv cu clauză specială, care permite
băncii avizatoare să acorde avansuri beneficiarului înainte de prezentarea
documentelor cerute de acreditiv. Avansul primit de beneficiar, îi permite să
efectueze aprovizionarea cu materii prime. Ordonatorul, realizând astfel o
operaţiune de finanţare, poate solicita o garanţie la livrarea mărfurilor şi
depunerea documentelor. Banca avizatoare care acordă un împrumut

50
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii financiare, PROUniversitaria, Bucureşti, 2009.
51
Nedelescu M, Bunescu P, Gesiune bancară, Editura PROUniversitaria, Bucureşti, 2017.
 ordonatorului va recupera creditul plus dobânzile în momentul în care
beneficiarul depune documentele la bancă.52
 Acreditivul documentar subsidiar. Pe baza unui acreditiv extern beneficiarul,
urmează să deschidă pe piaţa sa un acreditiv intern în favoarea producătorului
de mărfuri. Acest acreditiv se utilizează în situaţiile în care beneficiarul nu este el
însuşi producătorul mărfurilor ce urmează a fi vândute. 53
 Acreditivul back to back este un caz particular al acreditivului transferabil, în
situaţia în care beneficiarul trebuie să cumpere marfa de la un furnizor, iar
acreditivul nu poartă menţiunea “transferabil”. În acest caz, se deschide un al
doilea acreditiv din ordinul beneficiarului în favoarea furnizorului, exportatorul
devenind astfel un intermediar, iar primul acreditiv, sursă de plată pentru al
doilea. Acreditivul „back-to-back“ se utilizează, de regulă, de companii care
intermediază cumpărarea-vânzarea între furnizori şi cumpărători străini care fac
operaţiuni de reexport.54

4.3.2. CREDITE BANCARE PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR

Aceste tipuri de credite finanţează partea superioară a bilanţului, adică imobilizările,

contribuind la consolidarea capitalurilor permanente ale companiei, fiind acordate în scopul
completării fondurilor proprii. Şi în cazul de faţă, creditarea se face diferenţiat, în funcţie de
strategia băncii, bonitatea clientului, perioada de rambursare, factorii de risc.
Instituţia bancară finanţatoare acordă o atenţie deosebită analizei documentaţiei
prezentate de client, poate propune amendamente la soluţiie din documentaţie şi
examinează proiecţia veniturilor şi cheltuielilor pe toată durata de realizare şi exploatare a
investiţiei. În acest mod verifică capacitatea investiţiei de a genera un flux de numerar
suficient pentru rambursarea creditului şi plata dobânzilor aferente. 55
1. CREDIT DE INVESTIŢII (ACTIVE FIXE)
Creditul de investiţii este o facilitate de credit ataşată unui cont de credit. Facilitatea
poate avea:
 caracter non-reutilizabil (nonrevolving), tragerea realizandu-se într-o perioadă
determinată din cadrul facilităţii, iar în perioada rămasă până la maturitate
efectuându-se rambursarea.
 caracter angajant sau neangajant (după cum optează clientul); caracter
neangajant însemnând că banca are dreptul, la orice moment, să înceteze să

52
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii financiare, PROUniversitaria, Bucureşti, 2009.
53
Nedelescu M, Bunescu P, Gesiune bancară, Editura PROUniversitaria, Bucureşti, 2017.
54
Floricel, C., Relaţii valutar financiare internaţionale, ediţia a X-a, Editura Universitară „Carol Davila”
Bucureşti, 2006.
55
Nedelescu M, Stănescu C, Produse şi servicii financiare, PROUniversitaria, Bucureşti, 2009.
 pună la dispoziţie creditul neutilizat către client, cu obligaţia de al notifica despre
măsura luată.
Produsul se adresează clienţilor care solicită finanţare pentru achiziţii sau construcţii
de mijloace fixe în scopul susţinerii/extinderii activităţii. Acest produs mai poate fi utilizat
pentru:
 situaţia în care se constată o debalansare a structurii de active a clientului prin
folosirea unor resurse pe termen scurt pentru investiţii (refinanţare investiţii
efectuate);
 preluarea unor contracte de credit în derulare la alte bănci.
Valoarea creditului este determinată prin negociere, de regulă până la 80% din
valoarea investiţiei iar contribuţia clientului fiind de minim 20%.
Maturitatea este stabilită în funcţie atât de durata de amortizare a investiţiei, dar şi
de cash flow-ul existent şi proiectat. De asemenea, perioada de valabilitate maxima
standard va fi corelată cu dimensiunea şi complexitatea investiţiei, volumul creditului,
precum şi capacitatea clientului de a rambursa datoriile.
Perioada de graţie variază în funcţie de specificul tranzacţiei, de regulă maxim 2 ani
specifica creditelor de investiţii pentru construcţii. Perioada de graţie se dimensionează pe
durata construcţiei plus un interval de 2-3 luni.

2. CREDIT DE INVESTIŢII DE DEZVOLTARE

(TEHNOLOGIE, ECHIPAMENTE, REAMENAJARE)
Produsul se adresează clienţilor corporate care solicită finanţare pentru, achiziţii de
tehnologii, echipamente sau reamenejarea construcţiilor existente în scopul
susţinerii/extinderii activităţii curente. Acest produs mai poate fi utilizat pentru:
 preluarea unor contracte de credit în derulare de la alte bănci;
 situaţia în care se constată o debalansare a structurii de activ a clientului prin
folosirea unor resurse pe termen scurt pentru investiţii (refinanţare investiţii
efectuate).
Maturitatea este stabilită în funcţie atât de durata de amortizare a investiţiei, dar şi
de cash flow-ul existent şi proiectat. De asemenea, perioada de maturitate este corelată cu
dimensiunea şi complexitatea investiţiei, volumul creditului, precum şi capacitatea clientului
de a rambursa datoriile.
Structura de garanţii se stabileşte în funcţie de scopul creditului, specificul activităţii
şi categoria de risc determinate de performanţele financiare şi sunt reprezentate în principal
de:
 ipotecă asupra bunului finanţat adus în garanţie;
 scrisori de garanţie bancară, cash colateral;
 cesiune de creanţe sau stocuri şi cesiune de poliţe de asigurare.

3. LINIE DE FINANŢARE PROIECTE DE CONSTRUCŢII

(COMERCIALE, BIROURI, LOGISTICE, INDUSTRIALE)
 Produsul se adresează companiilor ”dezvoltatori imobiliari” cu scop de finanţare a
construcţiei proiectului de birouri, centru comercial sau logistic.
În funcţie de tipul finanţării şi părţile participante, banca poate îndeplini rolul de:
finanţator direct, participant în sindicalizări sau „club deals”, participant în contracte de
asumare risc „risk sharing agreements“.
Valoarea creditului este determinată prin negociere, de regulă până la 75% din
valoarea investiţiei, contribuţia clientului fiind de minim 25%. De asemenea se ţine cont de
valoarea bugetului proiectului (valoarea terenului fiind inclusă în buget), buget aprobat,
detaliat pe costuri aferente construcţiei, costuri generale, costuri de finanţare şi costuri
neprevăzute.
Maturitatea creditului diferă în functie de durata de amortizare a investiţiei şi în
funcţie de cash-flow-ul previzionat.
Structura de garanţii:
 ipotecă de prim rang instituită asupra proiectului;
 gaj înregistrat la Arhiva Electronică asupra acţiunilor deţinute de către clientul
solicitant;
 cesiune notificată şi acceptată asupra tuturor contractelor de vânzare/închiriere
legate de proiect;
 cesiune notificată şi acceptată asupra tuturor garanţiilor (de la compania de
antrepriză/chiriaşi) legate de proiect;
 cesiunea drepturilor rezultate din poliţele de asigurare ale imobilului (pe
perioada construcţiei şi ulterior);
 subordonarea integrală a plăţii de dividende, a tuturor plăţilor către acţionari sau
a împrumuturilor intra-grup, a profitului sau a altor plăţi ale clientului către
acţionari sau sponsori;
 cesiunea drepturilor din autorizaţia de construire;
 garantarea acoperirii depăşirilor de buget de către acţionari.