Muzeul ideal

Jicărean Paula

Muzeul este o instituție care se află în serviciul societății cu interes artistic, științific,
istoric s.a.m.d., care se ocupă cu păstrarea, analizarea, catalogarea, conservarea și
expunerea unor obiecte sau artefacte. Scopul acestora este acela de educare, studiere și
relaxare a vizitatorilor. Muzeele sunt instituții dinamice care răspund la tendințele
societății, credințe și paradigme culturale. Totuși este important de menționat că nu există
o definiție unică cu privire la descrierea finală care definește instituția. De-a lungul
timpului au fost concepute diferite idei cu privire la ce este de fapt un muzeu, fiecare fiind
diferite sau asemănătoare, însă nu sunt o problemă simplă și clară. Complexitatea și
diversitatea sunt două caracteristici care reușesc să facă din muzeu o instituție unică în
societate. Apărute drept instituții „populare“, menite să educe masele, muzeele au devenit,
tot mai mult, embleme ale elitei burgheze, locuri apreciate doar de cunoscători si de
profesori. Cuvântul „muzeu” a apărut în secolul al XV-lea cu referire la colecțiile familiei
Medici din Florența, Italia, care sunt numiți de unii drept creatorii unuia din primele muzee
și provine din latinescul museum, care la rândul său a fost preluat din greaca veche,
mouseion, semnificând un loc sau un templu dedicat muzelor. Mouseion era, pentru grecii
antici, o clădire special dedicată studiului. Spre exemplu, unul din primele muzee create în
istorie a fost un institut pentru filosofie și cercetare de pe lângă biblioteca din Alexandria,
fondat de Ptolomeu I Soter în jurul anului 280 î.Hr.

Muzeul poate avea diferite funcții precum cel de a educa, de a cerceta, de a expune, de a
conserva, de a colecta s.a.m.d., iar totodată poate fi de diferite tipuri: de artă, grădină
botanică, antropologie, istorie, istorie naturală, științific, știință și tehnologie, planetariu,
galerie sau grădină zoologică. Toate muzeele au funcții similare în comun, cum ar fi
colectarea, catalogarea, îngrijirea colecții și interpretarea lor pentru public - deci, deși
există diferențe, există și caracteristici asemănătoare chiar și dintre cele mai diverse tipuri
de instituții.
 În culturile europene, acumularea de colecții personale care au început în antichitate a
continuat prin Evul Mediu târziu și până în Renaștere. În acest timp, unii au adunat colecții
impresionante care le-au demonstrat averea și puterea. La sfârșitul Renașterii, unele dintre
aceste colecții personale au devenit proprietatea statului, ceea ce a dus la final la colecții
care au devenit din ce în ce mai accesibile publicului. După Renaștere, în special în timpul
iluminării, multe dintre colecțiile de stat au evoluat în muzee moderne. Cel mai vechi
exemplu documentat al unei colecții de obiecte identificat este din orașul antic sumerian Ur
(în locul Iranului de azi). Alte două exemple foarte timpurii sunt o colecție extinsă de peste
20.000 de tablete de lut scrise în script cuneiform care au fost acumulate în arhiva de stat și
colecții de inscripții din mileniul al II-lea din Mesopotamia. Cetățenii romani înstăriți au
colectat picturi și alte obiecte considerate neobișnuite, inclusiv fosile, și le-au expus în
casele lor; deși interpretarea obiectelor este strâns legată de expoziția în care se aflau, se
știe foarte puțin despre interpretarea obiectelor reale din aceste colecții timpurii. În Evul
Mediu în Europa, în urma prăbușirii Imperiului Roman, multe colecții personale au devenit
proprietatea bisericii, care a fost atunci cea mai puternică și influentă instituție din societate
și centrul activității intelectuale. În plus, călătorii care se întorceau din Țara Sfântă aduceau
obiecte care erau expuse în biserici, inclusiv obiecte de artă și moaște religioase, precum și
statuare clasice și artefacte istorice. În Renaștere curiozitatea intelectuală a savanților și a
regalității a stimulat creșterea colecțiilor personale în Europa. În această perioadă din
secolele al XIV-lea și al XVII-lea au apărut primele cabinete de curiozități. Colecțiile
variau în funcție de proprietar, dar adesea includeau obiecte interpretate ca coarne de
unicorn, oase de uriași, ghearele grifinilor și limbi de șarpe uriașe, alături de bijuterii,
monede, hărți și manuscrise, relicve religioase sau artă clasică. Pe măsură ce Renașterea a
dat loc Iluminării, colecțiile care începuseră ca și cabinete de curiozități au devenit mai
mari și au devenit mai cunoscute prin circulația cataloagelor. Cu timpul muzeele au devenit
mai mari și mai complexe, începând să se dividă în instituții specializate bazate pe
caracteristicile colecțiilor fiecăruia.

Arhitectura unui muzeu este foarte importantă deoarece aceasta poate facilita discursul
muzeal prin legătura cadrului construit și prin sensul pe care îl primește în ochii fiecărui
privitor. Idea de la care pornește construcția arhitecturală poate să vizeze identitatea
publicului sau elemente ce țin de istoria/colecția acestuia. Propunerea de arhitectura ar fi
una neașteptată, modernistă dar totodată să contribuie la revitalizarea vieții și ascpectului
unui oraș. Fațada muzeului se bazează pe o imagine exterioară de impact, în dimensiuni
mari, realizată exclusiv din sticlă opacă și metal, în timp ce interiorul este realizat favorabil
raportat la nevoile expunerii. Un alt element important al fațadei în contextul deschiderii
către oraș ar fi transformarea acesteia în spațiu de expunere pe timpul nopții prin
proiectarea de fotografii sau filmulețe cu lucrări sau instalații aflate în interior. Interiorul se
desfășoară pe trei nivele cu săli de expunere suplimentare, eventual mai ample, uşor
accesibile astfel încăt spațiul expozițional poate fi (sau nu) împărțit pe categorii. Clădirea
este prevăzută cu două intrări opuse, astfel parterul fiind un loc de trecere și nu numai.
Dincolo de scopurile principale ale instituţiei de păstrare şi expunere a unor obiecte, vor fi
amplasate şi funcţiuni conexe. Librăriile şi restaurantele sau cafenelele sunt câteva dintre
principalele funcţiuni adăugate cu scopul de a atrage publicul, comunicând direct cu acesta.
Inspirația mea în legătură cu arhitectura muzeului ideal este strâns legată de Colonia
Pictorilor din Baia Mare. (fig.1, fig.2).

fig. 2
 Publicul care intră în contact cu organizaţia este deosebit de divers. Fiecare individ sau
grup de indivizi are propriile nevoi şi un mod diferit de a şi le comunica. Muzeele încep să
îşi formeze propriile comunităţi pe care le dezvoltă din ce în ce mai mult, mai ales prin
intermediul noilor mijloace de socializare (newsletter-e, bloguri, pagini de Facebook), dar
şi printr-o serie de evenimente precum târguri, concerte, dezbateri. Cunoașterea publicului
este o parte importantă a dezvoltării unor politici de marketing în concordanță cu misiunea
muzeului și așteptările publicului, aceasta fiind posibilă prin derularea unui sondaj de
opinii cu întrebări clare și precise în legătură cu muzeul. Publicul unei organizații poate fi
intern - in interiorul organizatiei, iar extern este reprezentat de acele grupuri care sunt
legate direct de organizatie. Publicul țintă al muzeului ideal nu este bine definit, deoarece
”ideal” ar fi să nu atingă o singură categorie ci mai multe, totuși fiind un muzeu de artă
contemporană publicul s-ar putea restrânge la media de vârstă 15-40 de ani. Prin
dezvoltarea conceptului de muzeu virtual, limitele fizice pot fi depășite, devenind,totodată,
mult mai accesibile unor grupuri defavorizate, marginalizate sau care nu au posibilitatea de
a se deplasa, reușind astfel ca aria publicului să fie mai mare.

Colecția muzeului va consta în obiecte de artă plastică și fotografie contemporană, iar

miza ar fi de promovare și lansare a tinerelor talente (și nu numai). Operele de artă plastică
sunt principalele obiective ale muzeelor şi colecţiilor de artă din toată lumea. În această
colecție se vor număra obiecte de artă precum picturi – realizate în encaustică, temperă,
ulei, acril, pe suport de lemn, pînză sau carton, în calitate de subiecte fiind selectate cele
mai diverse teme biblice, mitologice, istorice, cotidiene, abstracte, care pot fi reprezentate
ca tablou de gen, peisaj, portret, natură statică, cu sau fără prezenţă umană; grafică –
miniatură, acuarelă, pastel, gravură (desen, xilogravură, acvaforte, mezzotinto,
linogravură), gravura de carte sau cea de şevalet (stampa); sculptură – realizată prin
cioplire din granit, lemn sau marmură sau prin turnare de bronz și alte aliaje metalice, iar
acestea pot fi rond-bosse, basorelief sau altorelief; arte decorative – tapiserie murală,
clasică, în relief sau chiar tridimensională, ceramică realizată din materiale anorganice și
sticlă prin prelucrarea utilă și deopotrivă, artistică a sticlei dar dintr-o pastă, care nu este
precum lutul, naturală, ci fabricată. Fotografia este o reprezentare vizuală a unui subiect
sau eveniment. Impresia făcută fotografiei este mai directă și conţinutul ei mai puţin supus
neînţelegerii în raport cu alte mijloace vizuale. Pentru a reţine atenţia cuiva, o fotografie
trebuie să aibă ceva de comunicat, să aibă conţinut, să fie informativă , educativă ,
interesantă. Ramurile pe care le dezvoltă arta fotografică sunt: portret – corpul uman,
perfect sau decazut, agresat sau iubind, fotografia erotica, investigarea naturii – peisaj,
naturi moarte, scene urbane sau rurale; fotografia de arhitectura – cea a cladirilor
industriale, urbanismul, scenografii ale strazii; farmecul discret al cotidianului – gesturi,
obiecte, pete de lumina, fragmente de viata intr-o viziune inedita.

Principala secțiune a muzeului își propune să familiarizeze publicul cu creațiile tinerilor

artiști și să promoveze arta contemporană pe plan local; să deschidă mediile culturale
româneşti către schimbările ce au loc pe scena artistică actuală; să ofere tinerilor artişti
posibilitatea de a se exprima şi a-şi prezenta creaţiile în faţa publicului. În arta
contemporană primează conceptul, iar artiștii folosesc modalitătile tehnice nu ca scop în
sine, ci pentru a îmbrăca aceste concepte. Contextul în care artistul contemporan își
desfășoară activitatea este unul complet diferit de cel istoric. Instituțiile de cultură și artă,
au ca scop protejarea, promovarea, comerțul, interacțiunea între artist și public, rolul
comanditarului e preluat de toate aceste instituții publice. Lumea evoluează într-un pas
alert, astfel tinerii artiști sunt puși adesea în impas deoarece statutul social se calculează
astăzi în funcție de confort și numărul de obiecte ce fac viața mai ușoară, locul tabloului de
pe perete a fost luat de televizor. Muzeul ar trebui să încurajeze și să sprijine artiștii, să
creeze un context pe care publicul să-l înțeleagă și să aibă o altfel de interacțiune cu acesta,
prin diferite activități.

Locurile de muncă necesare pentru funcționarea unui muzeu variază de la unul la altul,
în funcție de mărimea muzeului, iar acestea pot fi în în administrație, colecții, conservare,
educație, expoziție, relații publice, securitate, întreținere, servicii pentru vizitatori și
cercetare. Locurile disponibile în secția de administrație sunt – cel de director care care
poartă responsabilitatea finală pentru modul în care operează muzeu; contabil responsabil
de bugetarea și gestionarea conturilor muzeului și a salarizării; partea de resurse umane
care reprezintă una dintre cele mai importante investiţii ale unei organizaţii. Se ocupă cu
proiectarea organizatorică, ce constă în asigurarea resurselor cerute pentru toate activităţile
necesare, gruparea lor într-un mod adecvat cooperării, comunicării şi luării deciziilor într-
un format numit organigramă; web designer care se ocupă de site acesta fiind una din
primele întâlniri ale vizitatorilor cu muzeul. Pe partea de colecții și tot ce cuprind acestea
locurile de munca sunt – arhivist care lucrează în primul rând cu înregistrări care sunt
utilizate în sprijinul colecțiilor și istoriei muzeului și a operațiunilor sale, dar poate avea
grijă și de colecțiile istorice conexe; curator care oferă conținut pentru exponate și
programe educaționale și ajută la creșterea și dezvoltarea colecției. Responsabilitatea
principală este îngrijirea colecțiilor având nevoie, de obicei, o diplomă de licență într-un
subiect academic și un master în studii de muzeu sau un grad similar; o echipă de IT pentru
toate treburile tehnice necesare într-un muzeu; un fotograf muzeal care trebuie să fie și
adept al tehnologiei de imagistică digitală, nu doar să știe să facă fotografii de înaltă
calitate și să răspundă nevoilor fotografice specializate ale colecțiilor; dezvoltatorii de
expoziții sunt cei care gândesc și fac realizabilă o expoziție; personal instruit în colectarea
și evaluarea și conservarea obiectelor, iar nu în ultimul rând personal de securitate și
întreținere.

Muzeul ideal dorește să promoveze și să încurajeze artiștii, și totodată, să creeze un

context pe care publicul să-l înțeleagă și să aibă o altfel de interacțiune cu acesta.
Arhitectura modernă contribuie la impactul vizual, făcând referire la faptul că este un
muzeu de artă contemporană și reușește să ajute la revitalizarea vieții unui oraș. Funcția
artei contemporane nu mai este cea de a încânta privirea, ci de a provocă mecanismele
gândiri critice, de a provoca intelectul prin mijloace vizuale uimitoare.

Bibliografie:

https://culturaladuba.ro/tanara-generatie-de-artisti-contemporani-si-lupta-pentru-libertatea-
de-a-crea/

https://www.fundatiacaleavictoriei.ro/fotografia-artistica/

https://www.lectiifotografie.ro/tipuri-de-fotografie-ramuri-ale-artei-fotografice/

https://lege5.ro/Gratuit/geydomzsgq/norma-de-clasificare-a-muzeelor-si-a-colectiilor-
publice-din-02042007

https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeu

Kiersten F. Latham, John E. Simmons – Funations of Museum Studies

Germain Bazin - The Museum Age

https://www.academia.edu/14322991/
Critici_ale_raportarii_arhitecturii_la_individ_si_comunitate_in_spatiul_muzeal
https://www.researchgate.net/profile/Alexandra_Zbuchea/publication/
266968957_Zbuchea_PR_MUZEU_-_full_paper/links/543ffb040cf2be1758cff53e/
Zbuchea-PR-MUZEU-full-paper.pdf?origin=publication_list