Student: Baltag Tamara Elena

FLSC, RF, AN II

Căutarea în opera lui I.L.Caragiale

Comentatorul literar Eugen Lovinescu sustine intr-o lucrare publicata de acesta cu titlul
“Critice” teoria ca personajele marelui scriitor Ion Luca Caragiale sunt apogeul din acea epoca
restrânsă din care facea parte, neputand fi transpusi intr-o alta lume sociala. Persoanejele sale fac
parte dintr-un univers cultural unic si memorabil. Personajele poetului Ion Luca Caragiale
satirizeaza perioada de atunci si moravurile sociale din acea epoca avand posibilitatea de a face o
comparatie intre trecut si prezentul actual. Personajele lui Caragiale nu traiesc sentimentele in
adevaratul sens al cuvantului si este profund vizibil ca autorul le-a creionat pentru a evidentia
anumite defecte umane.

In scrierile lui Ion Luca Caragiale personajele sunt creonate de autor pentru a crea
amuzament cititorului si pentru al captiva pe acesta,introducand prin comicul de situatie si de
limbaj defectele umane,un comic care nu se mai regaseste in scriierile altui autor consacrat
precum este el. Toate actiunile din operele lui Caragiale sunt in stransa legatura,ceea ce ne
subliniaza faptul ca actiunile au un curs fluent,asemanandu-le cu un lant al slabiciunilor umane si
nu au nici un sens una fara cealalta.
În fiecare operă personajele par a căuta ceva. Această căutare este oportunitatea perfectă
pentru evidențierea tipologiilor ale personajelor prin comicul de situație, de limbaj, de nume.
Este o căutare fără sfârșit, fără un plan bine stabilit, o căutare fără sens. Totul pare a se întâmpla
într-un mod ironic, personajele nu știu ce caută, nu știu pe cine caută, ceea ce etichetează această
umblătură ca fiind neserioasă, superficială și introdusă doar de dragul umorului.
Un exemplu relevant ar fi schița „Tren de plăcere” publicată în anul 1900 în revista
“Universul”. Textul debutează cu hotărârea familiei Georgescu de a pleca, împreună cu fiul și
cucoana Anica, cu trenul de plăcere spre destinația râvnită Sinaia. Madam Georgescu își alege
atent garderoba optând pentru ținute viu colorate, în comparație cu cucoana Anica care se
îmbracă în negru. Pregătirile de plecare par a nu se mai termina, fapt care îl îngrijorează pe
domnul Georgescu. Odată finalizate pregătirile, mamițica merge la gară cu tramvaiul, pe când
familia Georgescu alege să plece cu birja. Acest lucru provoacă întârzierea Cucoanei Anica, care
va ajunge cu puțin timp înainte de plecarea trenului. Odată ajunși la destinație, familia Georgescu
pornesc spre parc pentru a închiria o cameră la Regal, iar mamițica este trimisă, cu coșul cu
merinde, la hotel Mazăre. Spre seară, puiului i se face foame. Domnul Georgescu pornește cu
puiul la hotel Mazăre, loc în care nu o găsește pe mamițica pentru că din lipsă de camere a fost
trimisă la hotel Manolescu. Nu este găsită nici acolo, urmând ca domnul Georgescu să o caute la
hotel Voinea. Nu pleacă întru-acolo decât după ce trece prin parc pentru a se asigura că doamna
Georgescu îl așteaptă. Are marea surpriză de a observa că soția nu îl așteptase, moment în care
își pierde și fiul. Află de la un bărbat că puiul plecase cu mama lui spre hotel Mazăre. La Mazăre
află că madam Georgescu a fost trimisă la Manolescu și la Voinea. Însă la Voinea domnul
Georgescu nu găsește pe nimeni, dar este anunțat că este așteptat în parc de familia Vasilescu,
locotenentul Mișu și madam Georgescu. În parc, din nou, nu găsește pe nimeni și începe să
înjure și să regrete că și-a luat și soacra. Aceasta apare deodată și începe să îl certe că nu le-a
căutat la Oppler, loc în care îl aștepta și madam Georgescu. Ajunși la Oppler găsesc luminile
stinse și pleacă spre Vasileasca, unde madam Georgescu îl culcase pe Ionel. Domnul Georgescu
refuză să meargă după soția sa la Sfânta Ana, dorind să supeze. Spre dimineața madam
Georgescu se întoarce și îi povestește cucoanei Anica, la București, clipele minunate petrecute
în acea noapte.
Domnul Georgescu este personajul care atrage atenția cititorilor încă din primele clipe,
este agitat, dezorientat și prizonier al unui spațiu întortocheat. Căutarea parcursă de acesta se
desfășoară în spațiul labirintic al Sinaiei, oraș asemănat cu un stomac devorator de suflete.
Deși par a se întâmpla multe lucruri într-un timp relativ scurt, Caragiale dă impresia de
falsă mișcare prin proiectarea acestei tehnici a căutării fără sens. Personajele se caută unele pe
altele, se învârt în cerc. Apare motivul trăncănelii care surprinde comunicarea defectuoasă a
personajelor care aleg să ia deciziile separat fără a ține cont de dorințele și nevoile celor din jur.
Această căutarea se regăsește și în opera „Două loturi” care prezintă căutarea disperată a
celor două bilete de loterie câștigătoare. Pentru domnul Lefter aceste două lozuri au o importanța
colosală. Faptul că nu le găsește acasă în jachetă și află că doamna Popescu a vândut jacheta pe
10 farfurii unei chivuțe, îi provoacă acestuia o panică dar și o furie ieșită din comun. Pornind pe
urmele biletelor și încercând cu desăvârșire să le găsească, Domnul Lefter își abandonează
serviciul cu gând că se va îmbogății pe urma câștigului. Atitudinea lui trece de la liniște și
neîncredere în noroc, la furie și speranța într-un viitor câștig. Căutarea celor două lozuri
evidențiază faptul că Domnul Lefter evoluează de la omul liniștit, care își duce viața modest,
împăcat cu soarta sa, la un om violent și impulsiv.
Această cercetare fără sfârșit conturează caracterizarea personajelor. Caragiale reușește
ca prin această cotrobăială a lozurilor să scoată în evidență comicul de situație( spargerea
farfuriilor, conflictul cu țigăncilor, pierderea biletelor) , de limbaj ( limbajul țigăncilor, modul în
care vorbește Lefter),de nume ( Lefter=om umil, sortit sărăciei, Popescu=anonimul), de caracter
( modul în care Lefter își schimbă atitudinea față de șeful său). Se creează această atmosferă
tensionată pentru a acapara cititorii și pentru a ironiza în nuanțe discrete moravurile societății.
Astfel, construcția acestor personaje dezorientate și dependente de ceilalți oferă valoare
operelor lui Caragiale, care rămâne o imagine emblematică pentru istoria literaturii române prin
motivele abordate în schițele și comediile sale unice de o rară frumusețe. Punând accent pe
motivul căutării, acesta nu e plasat întâmplător în capodoperele caragialiene, ci are rolul de a
surprinde modul în care autorul se joacă cu destinul personajelor, transformându-le în
marionetele propriului destin.