Sunteți pe pagina 1din 11

INSTITUȚIA DE EDUCAȚIE TIMPURIE

NR.4 ,,CLOPOȚEL”

Planificarea globală
Grupa-,,Peștișorii de aur”
Educator: Lungu E
2022-2023
Competențe generale ale educației timpurii
Noua paradigmă a învățământului preșcolar se axează pe abordarea holistică, pornind de
la premisa centrării pe cel ce învață. Acest învățământ solicită formarea competențelor la
copiii de vârstă timpurie și preșcolară. În contextul dat, apare necesitatea creării unui
curriculum bazat pe competențe, care să reflecte aşteptările sociale, referitoare la ceea ce
va şti, ce va şti să facă şi cum va ști să relaționeze cu ceilalți copilul la treapta educației
timpurii. Prin urmare, curriculumul vizat nu este rezultatul acțiunii educaționale pe
domeniul cognitiv și psihomotor, ci se raportează și la domeniul socio-emoțional. Luând în
considerare prevederile Codului educației, precum și afirmațiile relatate mai sus,
distingem următoarele competențe generale ale educației timpurii:
1. Manifestarea autonomiei și respectului față de sine și ceilalți în diferite contexte;
2. Deschiderea spre învățare continuă, manifestând activism, creativitate și
responsabilitate;
3. Orientarea în sistemul de valori (Binele versus răul etc.) în calitate de mic cetățean;
4. Manifestarea premiselor necesare la intrare în școala primară: comportament
psihosocial, emoțional, autocontrol, abilități cognitive, psihomotorii și de comunicare
Nr. Perioada Tema Tema Tema zilnică Competențe specifice
Activități
Ord globală proiectului extracurriculare
Bun venit la

S
EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE
grădiniță 1. Identificarea și aplicarea regulilor igienico-sanitare în
Grupa noastră diferite contexte, asigurând menținerea sănătății
În lumea fermecată EDUCAȚIE FIZICĂ

E
Eu ca
1. Exersarea deprinderilor motrice în activități individuale și
personalitate Bine e la a grădiniței
colective, demonstrând interes pentru cunoașterea și
grădiniță Curtea grădiniței dezvoltarea propriului org
(evaluarea Centre și jucării

P
anism;
inițială) DEZVOLTARE PERSONALĂ
1. Recunoașterea identității personale în diverse situații,
manifestând încredere în sine și independență.
Toți au o familie

T EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE


Cum este familia 1. Identificarea relațiilor cu adulții și semenii, manifestând
Eu ca mea politețe în familie și societate.
personalitate Familia mea Scumpii mei părinți

E
EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI COMUNICARE
(evaluarea Frații mei 1. Receptarea și înțelegerea mesajului oral în diverse situații
inițială) Cu ce îmi ajut de comunicare, manifestând atenție și atitudine pozitivă.
FORMAREA REPREZENTĂRILOR ELEMENTARE
familia

M
MATEMATICE
Unde locuiesc 1. Operarea cu mulțimi de obiecte în baza criteriilor de 21.09.2022
oamenii clasificare, asigurând înțelegerea organizării lumii
Casa mea-loc Mobilierul din casă înconjurătoare
Ziua Păcii
B Eu și ceilalți sânt Ziua păcii
Pereții casei mele
Poftește la mine
EDUCAȚIE PENTRU MEDIU
3. Adoptarea unui comportament adecvat în mediul
înconjurător, manifestând responsabilitate și atitudine

R
pozitivă față de acest
acasă EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
Nu mă joc cu 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor
digitale interactive, în diferite contexte educaționale și 25.09.2022
medicamentele
I Eu ca
personalitate Sunt singur
Cum să ne
comportăm în curte
cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de
securitatea pers
EDUCAȚIE PLASTICĂ
Ziua bunicilor

Povestea apei 1. Recunoașterea elementelor de limbaj plastic în natură, în


acasă Ziua bunicilor imagini și compoziții plastice, manifestând interes și
curiozitate în perceperea estetică a acestora.
Nu deschidem ușa
EDUCAȚIE MUZICALĂ
persoanelor 1. Receptarea emoţională a creaţiilor muzicale cu un caracter
necunoscute variat, demonstrând interes și curiozitate
Ce reprezintă EDUCAȚIE PENTRUSĂNĂTATE 02.10.2022 Ziua
prietenia 2,Practicarea unui mod sănătos de viață, manifestând interes
internațională a non-
pentru o alimentație corectă;

O
Eu ca Prietenii veseli
EDUCAȚIE FIZICĂ violențe
personalitate Prietenii mei Cine îțî sunt 2. Manifestarea calităților motrice în diverse activități, dând
prietenii dovadă de independență și perseverență; Ziua toamnei-
C
În lumea prieteniei EDUCAȚIE PENTRUSĂNĂTATE Expoziție de toamnă
În vizită la prieteni 2,Practicarea unui mod sănătos de viață, manifestând
interes pentru o alimentație corectă;
Bunele maniere la EDUCAȚIE FIZICĂ

T Eu și lumea Codul bunelor


masă
Obiceiuri bune
Poveștile ne învață
2. Manifestarea calităților motrice în diverse activități,
dând dovadă de independență și perseverență;
DEZVOLTARE PERSONALĂ

O înconjurătoare maniere cum să ne


comportăm în viață
Cum arată bunele
2. Demonstrarea emoțiilor în raport cu
persoane/lucruri/fenomene, dând dovadă de atitudine
pozitivă.

M
EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
maniere 2. Aplicarea regulilor de comportament în
Pe stradă și în familie/comunitate, demonstrând responsabilitate față
transport știu să de sine și cei din jur.

B Pe cărări de
frunze uscate
mă comport
În livezi și vii
Toamna în pădure
EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI
COMUNICARE
2. Exprimarea mesajelor orale, demonstrând

R Eu și lumea
înconjurătoare
vine toamna-n
zbor
De vorbă cu frunza
Culorile toamnei
Toamna harnică și
comportament verbal, non-verbal, paraverbal, în
contexte de comunicare cunoscute.
FORMAREA REPREZENTĂRILOR

I
ELEMENTARE MATEMATICE
de roade darnică 6. Emiterea unor soluții creative și logice în rezolvarea
Legume gustoase și problemelor, argumentând propriile idei și decizii.
sănătoase
E
EDUCAȚIE PENTRU MEDIU
Legume vesele 1. Recunoașterea și descrierea componentelor,
În grădina de fenomenelor, proceselor,relațiilor, din mediul
Eu ca legume înconjurător, demonstrând corectitudine în folosirea
personalitate Legumele Hora legumelor terminologiei specifice.
toamnei Conservarea EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
legumelor 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor
digitale interactive, în diferite contexte educaționale și

N cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de


securitatea personală.
EDUCAȚIE PLASTICĂ

O 2. Explorarea materialelor, instrumentelor și a


tehnicilor de artă, în diverse activități, demonstrând
creativitate și originalitate în realizarea imaginilor,

I
compozițiilor plastice.
EDUCAȚIE MUZICALĂ
Fructe de Vitamine sănătoase
2. Participarea copiilor la diferite activități muzicale,
Eu și lumea Fructele vesele

E
toamnă manifestând expresivitate corporală în relaţie cu
înconjurătoare Mărul buclucaș caracterul variat al muzicii.
Carnavalul
fructelor
M
Viile-bogățiile
Moldovei EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
3. Determinarea și respectarea regulilor de securitate, dând
Parfumul florilor dovadă de înțelegere și interes.
08.11.202 2 Ziua
Eu ca Florile de
B
Protejați natura EDUCAȚIE FIZICĂ orașului
personalitate toamnă Farmecul florilor 1. Exersarea deprinderilor motrice în activități individuale și
Vaza cu crizanteme colective, demonstrând interes pentru cunoașterea și
dezvoltarea propriului organism;

R
Cui oferim flori
DEZVOLTARE PERSONALĂ
Săajutăm păsările 2. Demonstrarea emoțiilor în raport cu
Păsări iarna persoane/lucruri/fenomene, dând dovadă de atitudine
Eu și lumea
I
sedentare Ocrotirea păsărilor pozitivă.
înconjurătoare Legenda vrăbiuței EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
Porumbelul 2. Aplicarea regulilor de comportament în
familie/comunitate, demonstrând responsabilitate față de

E
Să hrănim păsările sine și cei din jur.
Știu ce meserie au EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI COMUNICARE 21.11.2022 Ziua
părinții mei 1. Receptarea și înțelegerea mesajului oral în diverse situații mondială a salutului
Eu ca Misterul Zidarii de comunicare, manifestând atenție și atitudine pozitivă.
personalitate meseriilor Munca și valuarea FORMAREA REPREZENTĂRILOR ELEMENTARE
MATEMATICE. 3. Estimarea și măsurarea înălţimii,
ei lungimii, lăţimii, grosimii, masei, valorii şi capacităţii unor
Daririle brutarilor corpuri, valorificând simțurile și instrumentele de măsură.
Când vei fi mare ce EDUCAȚIE PENTRU MEDIU
vei deveni 2. Aplicarea metodelor și instrumentelor de
Obiecte periculoase explorareinvestigare a mediului înconjurător, demonstrând
interes și curiozitate în colectarea rezultatelor.
Atent cu animalele EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
la zoo 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor
Securitatea Înecul digitale interactive, în diferite contexte educaționale și
vieții Incendiul
Eu ca cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de
Traversarea străzii securitatea personală.
personalitate
EDUCAȚIA PLASTICĂ
2. Explorarea materialelor, instrumentelor și a tehnicilor de
artă, în diverse activități, demonstrând creativitate și
originalitate în realizarea imaginilor, compozițiilor plastice.
EDUCAȚIA MUZICALĂ
3. Demonstrarea atitudinii pozitive faţă de creaţiile
muzicale, manifestând admirație pentru valorile muzicale
naționale și universale

Fulg de nea, Tablou de iarnă EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE


3. Determinarea și respectarea regulilor de securitate, dând

D
Eu și lumea vino la Primii fulgi de nea
dovadă de înțelegere și interes.
înconjurătoare fereastra mea Omul de zăpadă EDUCAȚIE FIZICĂ
Flori de gheată 3. Aplicarea achizițiilor dobândite în diverse activități
Îmbrăcămintea de
E
iarnă individuale și colective, manifestând interes pentru sporirea
Lumea Am grijă de potențialul 13.12.2022 Sf.Andrei
DEZVOLTARE PERSONALĂ
Eu ca fermecată a jucăriiile mele 1. Recunoașterea identității personale în diverse situații,
personalitate
C
jucăriilor Colțul cu jucării manifestând încredere în sine și independență.
La fabrica de EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
jucării 3. Respectarea diferențelor/diversității culturale, promovând
valorile culturii naționale.

E
Jucorii ecologice
EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI COMUNICARE
Jucăria preferată 2. Exprimarea mesajelor orale, demonstrând comportament
Tradiții și Cizmulitele lui Moș verbal, non-verbal, paraverbal, în contexte de comunicare 25.12.2022 Crăciunul

M
obiceiuri Nicolai cunoscute. pe stil nou
Clopoteii FORMAREA REPREZENTĂRILOR ELEMENTARE Expoziția
Eu și ceilalți colindatorilor MATEMATICE de iarnă-,,Magia
1. Operarea cu mulțimi de obiecte în baza criteriilor de

B
Datini și obiceiuri clasificare, asigurând înțelegerea organizării lumii iernii”
de Craciun înconjurătoare.
În asteptarea lui EDUCAȚIE PENTRU MEDIU

R
Moș Craciun 1. Recunoașterea și descrierea componentelor, fenomenelor,
Revelionul copiilor proceselor,relațiilor, din mediul înconjurător, demonstrând
corectitudine în folosirea terminologiei specifice.
Povești la gura Carnavalul EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE

I
sobei poveștilor 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor
Eroii din povești digitale interactive, în diferite contexte educaționale și
Povești minunate cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de

E
Atelierul de povești securitatea personală.
Eu ca Povești adevărate EDUCAȚIA PLASTICĂ
personalitate de prin lume 1. Recunoașterea elementelor de limbaj plastic în natură, în
adunate imagini și compoziții plastice, manifestând interes și
curiozitate în perceperea estetică a acestora.
EDUCAȚIA MUZICALĂ
2. Participarea copiilor la diferite activități muzicale,
manifestând expresivitate corporală în relaţie cu caracterul
variat al muzicii.

Pericolele EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE 07.01.2023


Eu și lumea Loc de joacă 3. Determinarea și respectarea regulilor de securitate, dând
dovadă de înțelegere și interes. Crăciunul pe stil
I
înconjurătoare Jocuri de iarnă Sporturile de iarnă EDUCAȚIE FIZICĂ
Săniuța 1. Exersarea deprinderilor motrice în activități individuale și
vechi
Echipamente colective, demonstrând interes pentru cunoașterea și
speciale dezvoltarea propriului organism;
A
Importanța DEZVOLTARE PERSONALĂ
Eu și lumea păsărilor domestice 2. Demonstrarea emoțiilor în raport cu
Păsări persoane/lucruri/fenomene, dând dovadă de atitudine
înconjurătoare La ferma de păsări pozitivă. EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
domestice

N
Ga-ga-ga gâsculița 2. Aplicarea regulilor de comportament în
mea familie/comunitate, demonstrând responsabilitate față de
Rățușca cea moțată sine și cei din jur.
EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI COMUNICARE

U
Puișorul politicos
1. Receptarea și înțelegerea mesajului oral în diverse situații
Am la țară la de comunicare, manifestând atenție și atitudine pozitivă. 15.01.2023
bunici FORMAREA REPREZENTĂRILOR ELEMENTARE Ziua comemorării lui

A
Azi Grivei e mânios MATEMATICE Mihai Eminescu
Eu și lumea Animale Fiecare pui are 1. Operarea cu mulțimi de obiecte în baza criteriilor de
înconjurătoare domestice mama lui clasificare, asigurând înțelegerea organizării lumii
înconjurătoare.

R
Povestea EDUCAȚIE PENTRU MEDIU
purcelușilor 1. Recunoașterea și descrierea componentelor, fenomenelor,
Căluții prietenii proceselor,relațiilor, din mediul înconjurător, demonstrând

I
copiilor corectitudine în folosirea terminologiei specifice.
EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor
Ocrotirea
digitale interactive, în diferite contexte educaționale și

E
animalelor
cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de
Adunarea din
securitatea personală.
pădure
EDUCAȚIA PLASTICĂ
Coliba iepurașului 3. Aprecierea creațiilor personale și ale colegilor, a
Animale Ursulețul
Eu și lumea sălbatice imaginilor plastice din opere de artă, dând dovadă de respect
Animale sălbatice față de valorile artei populare.
înconjurătoare
iarna EDUCAȚIA MUZICALĂ
2. Participarea copiilor la diferite activități muzicale,
manifestând expresivitate corporală în relaţie cu caracterul
variat al muzicii.

La pescuit EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE


Eu și lumea Animale Comorile apelor 2. Practicarea unui mod sănătos de viață, manifestând interes
înconjurătoare subacvatice Poveștele apelor pentru o alimentație corectă;

F
Peștișorul de aur EDUCAȚIE FIZICĂ
Protejarea apelor 3. Aplicarea achizițiilor dobândite în diverse activități
individuale și colective, manifestând interes pentru sporirea
Igiena alimentelor potențialul
E
Mănânc Piramida DEZVOLTARE PERSONALĂ
Eu ca sănătos să cresc alimentelor 1.Recunoașterea identității personale în diverse situații,
manifestând încredere în sine și independență.
personalitate mare și frimos Pâine pe masă EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE

B
belșug în casă 1. Identificarea relațiilor cu adulții și semenii, manifestând
Bucătăria politețe în familie și societate.
sănătoasă EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI COMUNICARE
1. Receptarea și înțelegerea mesajului oral în diverse situații

R
Regimul zilei
de comunicare, manifestând atenție și atitudine pozitivă.
Mașinele curățele FORMAREA REPREZENTĂRILOR ELEMENTARE 14.02.2023 Ziua lui
Eu și lumea Mașinele preferate MATEMATICE Grigore Vieru
înconjurătoare Transportul

U
Racheta 5. Determinarea și localizarea în spațiu și timp a obiectelor,
Călător în zbor și evenimentelor, manifestând interes și perseverență.
pe ape EDUCAȚIE PENTRU MEDIU
3. Adoptarea unui comportament adecvat în mediul

A
La plimbare prin înconjurător, manifestând responsabilitate și atitudine
oraș pozitivă față de acesta.
Eu ca În lumea Drumul cărții EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE 24.03.2023

R
personalitate cărților Tipurile de cărți 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor Dragobetele
Povestea hârtiei digitale interactive, în diferite contexte educaționale și
Cartea mea cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de

I
personalizată securitatea personală.
Vreau să știu, învăț EDUCAȚIA PLASTICĂ
din cărți 3. Aprecierea creațiilor personale și ale colegilor, a
imaginilor plastice din opere de artă, dând dovadă de respect

E
Bucuriile față de valorile artei populare.
anotimpurilor EDUCAȚIA MUZICALĂ
Roata 3. Demonstrarea atitudinii pozitive faţă de creaţiile
Eu și lumea La hotar de anotimpurilor muzicale, manifestând admirație pentru valorile muzicale
înconjurătoare anotimpuri Spectacolul naționale și universale
anotimpurilor
Anotimpul meu
preferat
În asteptarea
anotimpului
primavara

Cum este vremea? EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE 01.03.2023 Ziua


Vine vine Vestitorii 2. Practicarea unui mod sănătos de viață, manifestând interes Mărțișorului-
Eu și ceilalți pentru o alimentație corectă;
primăvara primăverii Expoziție
EDUCAȚIE FIZICĂ

M
Este primăvara? 1. Exersarea deprinderilor motrice în activități individuale și
Natura se trezește colective, demonstrând interes pentru cunoașterea și
la viață dezvoltarea propriului organism;
În curtea grădiniței DEZVOLTARE PERSONALĂ
A
2. Demonstrarea emoțiilor în raport cu
persoane/lucruri/fenomene, dând dovadă de atitudine
Ziua comemorării
Eu și lumea De la mama învăț pozitivă
înconjurătoare Mamă dragă de toate EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE lui Ion Creangă

R Mărțișor pentru
mama
Mama e doar una
1. Identificarea relațiilor cu adulții și semenii, manifestând
politețe în familie și societate.
EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI COMUNICARE
08.03.2023 Ziua
internațională a

T
3. Receptarea și reproducerea conținutului emotiv și ideatic
Flori pentru mama al unui text literar, apreciind valoarea educativă a acestuia. femeii
Familia mea în FORMAREA REPREZENTĂRILOR ELEMENTARE
sărbătoare MATEMATICE

I 4. Identificarea și construirea formelor geometrice,


demonstrând inițiativă, curiozitate și creativitate.
EDUCAȚIE PENTRU MEDIU

E
3. Adoptarea unui comportament adecvat în mediul
Eu ca Păsările O faptă bună înconjurător, manifestând responsabilitate și atitudine
personalitate călătoare Puișorii din cuib pozitivă față de acesta.
Povestea stolului de EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
berze 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor
Rândunica digitale interactive, în diferite contexte educaționale și
Căsuțe pentru cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de
păsărele securitatea personală.
EDUCAȚIA PLASTICĂ
Mireasma liliacului 22.03.2023 Ziua
2. Explorarea materialelor, instrumentelor și a tehnicilor de
Floricele pe câmpii artă, în diverse activități, demonstrând creativitate și mondială a apei
Leghenda originalitate în realizarea imaginilor, compozițiilor plastice.
Eu ca Zâmbet de Ghiocelului EDUCAȚIA MUZICALĂ 23.03.2023 Ziua
personalitate primăvară Fantezie de culoare 2. Participarea copiilor la diferite activități muzicale, internațională a
De la semințe la manifestând expresivitate corporală în relaţie cu caracterul
floare variat al muzicii. cărții

EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE 01.04.2023 Ziua

A
Portul popular 3. Determinarea și respectarea regulilor de securitate, păcălelelor
Meșteșugurile dând dovadă de înțelegere și interes.
Eu și ceilalți Moldova- gură bunicilor mei EDUCAȚIE FIZICĂ
de rai 3. Aplicarea achizițiilor dobândite în diverse activități

P
Limba noastră
individuale și colective, manifestând interes pentru
Tricolorul RM
sporirea potențialul
Călătorie in țara DEZVOLTARE PERSONALĂ
mea
R
Eu și ceilalți Sărbătorile de Aranjarea mesei de 1. Recunoașterea identității personale în diverse Expoziție pascală
paști Paști situații, manifestând încredere în sine și independență.
Iepurașul țup bine EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
3. Respectarea diferențelor/diversității culturale,

I
ai venit
promovând valorile culturii naționale.
Povestea oului
EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI
năzdrăvan COMUNICARE

L
Ne pregătim pentru 2. Exprimarea mesajelor orale, demonstrând
sărbătoarea de comportament verbal, non-verbal, paraverbal, în
Paști contexte de comunicare cunoscute.

I
Paștele in familia FORMAREA REPREZENTĂRILOR
noastră ELEMENTARE MATEMATICE
Părțile corpului 1. Operarea cu mulțimi de obiecte în baza criteriilor
de clasificare, asigurând înțelegerea organizării lumii

E
Cum cunosc lumea
Eu și corpul Cunoaștete pe Simțurile înconjurătoare.
meu tine Portretul meu EDUCAȚIE PENTRU MEDIU
1. Recunoașterea și descrierea componentelor,
Un corp sănătos și
fenomenelor, proceselor,relațiilor, din mediul
frumos înconjurător, demonstrând corectitudine în folosirea
Sunt curat și terminologiei specifice. 22.04.2023 Ziua
ordonat EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE Pământului
Eu și corpul Igiena Obiectele de igienă 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor 27.04.2023 Ziua
meu personală Periuța și săpunul drapelului
digitale interactive, în diferite contexte educaționale și
Dințișorii sănătoși cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de
Vizită la medic securitatea personală.
EDUCAȚIA PLASTICĂ
1. Recunoașterea elementelor de limbaj plastic în
natură, în imagini și compoziții plastice, manifestând
interes și curiozitate în perceperea estetică a acestora.
EDUCAȚIA MUZICALĂ
2. Participarea copiilor la diferite activități muzicale,
manifestând expresivitate corporală în relaţie cu
caracterul variat al muzicii.

Sănătoși și friciți 04.05.2023 Ziua


Eu sunt băiat, tu pompierilor
Eu și ceilalți Suntem fetiță EDUCAȚIE PENTRUSĂNĂTATE
unici,suntem 2,Practicarea unui mod sănătos de viață, manifestând interes
Prietenii mei pentru o alimentație corectă;

M
diferiți Diferiți și totuși la EDUCAȚIE FIZICĂ
fel 2. Manifestarea calităților motrice în diverse activități, dând
Copilăria și dovadă de independență și perseverență;
A
drepturile ei DEZVOLTARE PERSONALĂ
Frumusețe și 2. Demonstrarea emoțiilor în raport cu 07.05.2023 Ziua
persoane/lucruri/fenomene, dând dovadă de atitudine
Vară noi te sănătate pozitivă. mondială a sănătății
Eu și lumea așteptăm cu
I
Jocurile copiilor de EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
înconjurătoare drag vară 2. Aplicarea regulilor de comportament în
La scăldat familie/comunitate, demonstrând responsabilitate față de
Soarele de vară sine și cei din jur.
EDUCAȚIA PENTRU LIMBAJ ȘI COMUNICARE
La serbare 2. Exprimarea mesajelor orale, demonstrând comportament
ABC-ul fructelor verbal, non-verbal, paraverbal, în contexte de comunicare 10.05.2023 Ziua
de vară cunoscute. păsarilor și a
Eu și lumea Ce ai în Camionul de fructe FORMAREA REPREZENTĂRILOR ELEMENTARE arborilor
înconjurătoare paneraș Căpșunele supărate MATEMATICE
6. Emiterea unor soluții creative și logice în rezolvarea
Fructe conservate problemelor, argumentând propriile idei și decizii.
Carnavalul cu EDUCAȚIE PENTRU MEDIU
surprize 1. Recunoașterea și descrierea componentelor, fenomenelor,
Salată de legume proceselor,relațiilor, din mediul înconjurător, demonstrând 15.05.2023 Ziua
Eu și lumea Legume Munca ne e dragă corectitudine în folosirea terminologiei specifice. internațională a
EDUCAȚIE PENTRU SOCIETATE
înconjurătoare timpurii Ridicia uriașă 1. Recunoașterea și aplicarea tehnologiilor, resurselor familiei
(evaluarea Legumele vesele digitale interactive, în diferite contexte educaționale și
finală) Legumicultorii cotidiene, dând dovadă de responsabilitate față de
Omida securitatea personală.
mâncăcioasă EDUCAȚIE PLASTICĂ
Eu și lumea Insectele 2. Explorarea materialelor, instrumentelor și a tehnicilor de
În tara insectelor artă, în diverse activități, demonstrând creativitate și
înconjurătoare (evaluarea Fluturii originalitate în realizarea imaginilor, compozițiilor plastice.
finală) Albinuța MAYA EDUCAȚIE MUZICALĂ
Greerul și furnica 2. Participarea copiilor la diferite activități muzicale,
manifestând expresivitate corporală în relaţie cu caracterul
variat al muzicii.

S-ar putea să vă placă și