Sistemul respirator

Sistemul respirator este format din:

• căile respiratorii
• plămâni.

Căile aeriene/respiratoria:
• cavitatea nazală,
• faringe,
• laringe,
• traheea,
• bronhiile cu ramificațiile lor din ce în ce mai mici, care alcătuiesc în plămâni arborele
bronșic.
Prin căile respiratorii aerul atmosferic ajunge la plămâni

Plămânii:
• sunt în număr de doi și reprezintă organele respiratorii propriu-zise, așezate în cavitatea toracică,
deasupra diafragmului, înveliți în pleure.

• Plămânii au aspect buretos și culoare roz. Fiecare plămân este alcătuit din mai multe
unități din ce în ce mai mici: lobi ------- (3 pentru plămânul drept și 2 pentru cel stâng)
-------segmente -------lobuli pulmonari -------acini pulmonari.
• Ramificațiile bronhiilor devin și ele din ce în ce mai mici și pătrund în aceste unități,
împrumutându-le denumirea: bronhii lobare - bronhii segmentare - bronhiole lobulare.
• Bronhiolele lobulare, la rândul lor, se ramifică în bronhiole terminale, care se continuă cu
bronhiolele respiratorii, de la care pleacă ductele (canalele) alveolare, terminate prin
săculeți alveolari.
• Pereții săculeților alveolari sunt compartimentați în alveole pulmonare.
 • Bronhiolele respiratorii, împreună cu formațiunile derivate din ele - ducte alveolare,
săculeți alveolari și alveole pulmonare formează acinii pulmonari
• Acinul pulmonar reprezintă unitatea structurală și funcțională a lobulului pulmonar. Mai
mulți acini pulmonari formează un lobul, mai mulți lobuli formează un segment, mai
multe segmente formează un lob și mai mulți lobi (doi sau trei) formează un plămân
(plămânul drept prezintă două scizuri care îl împart în trei lobi, iar plămânul stâng are o
singură scizură, care îl împarte în doi lobi). Deci, lobii pulmonari sunt delimitați prin
scizuri.
• Alveolele pulmonare au forma unui săculeț mic cu perete foarte subțire, adaptat
schimburilor gazoase. În jurul alveolelor se găsește o bogată rețea de capilare, care,
împreună cu pereții alveolelor, formează membrana alveolo-capilară/membrana
respiratorie, la nivelul căreia au loc schimburile de gaze (O2, CO2) dintre alveole și sânge.
• Lobulul pulmonar are formă piramidală, cu baza către suprafața externă a plămânului.
Este alcătuit din ramificații ale bronhiolelor și din vase de sânge, înconjurate de țesut
conjunctiv. Lobulul pulmonar este alcătuit din acini pulmonari. În ei pătrund ultimele și
cele mai mici ramificații ale arborelui bronșic - bronhiolele respiratorii.
• Acinul pulmonar are forma unui ciorchine în care fiecare ,,bobiță" reprezintă câte o
alveolă pulmonară.
• Pleura învelește plămânul și este alcătuită din două foițe: viscerală, care acoperă
plămânii și foița parietală, ce căptușește pereții cutiei toracice. Între cele două foițe se
găsește lichidul pleural, care favorizează alunecarea acestora în timpul mișcărilor
respiratorii (deci rol esențial în mecanismul respirației).

Termeni generali
Organele care asigura respiratia
• Scheletul cutiei toracice
• Muschii cutiei toracice
• Diafragmul
Miscarile respiratorii sunt Inspiratia si Expiratia.
- Capacitatea vitala (C.V) reprezinta volumul maxim de aer care poate fi eliminat din plamani
printr-o expiratie maxima dupa o inspiratie maxima (profunda)
- C.V=V.C(volumul de aer current)+V.R.I( volumul de rezerva inspirator)+V.R.E(volumul de rezerva
expirator)
- V.R.-volum rezidual(aerul care umple alveolele si care nu poate fi eliminat nici dupa o expiratie
fortata)
- C.P.T.-capacitatea pulmonara totala =C.V.+V.R.

Bronsitele

Bronsita:
• Acuta
• Cronica
Bronșita acută este o inflamație acută a mucoasei bronșice, interesând de obicei bronhiile mari
și mijlocii și frecvent traheaa.

Bronsita acuta- Etiologie:

• Poate fi provocată de factori infecțioși (virusuri, bacterii, pneumococi, stafilococi,
streptococi, Haemophilus influenzae), factori alergici, inhalarea unor substanțe
iritante (clor, amoniac, gaze, fum de tigară).
• Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul, fumul, praful, umiditatea, excesul de
tutun, eforturile vocale.

Forme clinic:
• 1. Bronșita acută comună (forma descrisă)

• 2. Bronșita difuză (bronșiolită – care interesează bronhiile mici, periferice și produce

dispnee marcată și alterare a stării generale)
• 3. Bronșita hemoragică traheită ( care se manifestă prin dureri și arsură retrosternală
continuă)
Specific bronșitei acute este edemul și hiperemia mucoasei (roșiatică), cu secreție mucoasă sau
muco-purulentă.
Semne si simptome:
• Aspectul clinic este de rino-bronșită cu evoluție în trei faze:
• o fază de coriză sau catar rino-faringian care durează 1-3 zile (ușoară ascensiune
termică, jenă la deglutiție, arsură sau înfundare a nasului);
• o fază de cruditate sau uscată care durează 2-3 zile, cu tuse uscată, spasmodică, durere
vie retrosternală, uneori febră moderată și voce răgușită.
• o fază productivă, cu tuse însoțită de expectorație mucoasă sau muco-purulentă.
Boala durează 1-2 săptămâni.

Tratament: Tratamentul constă în combaterea focarelor septice, sinuzale și rinofaringiene,

combaterea componeței alergice și antibiotice în formele severe. Simptomatic, se administrează
în faza de cruditate calmante ale tusei, antipiretice, analgezice și dezinfectante nazo-faringiene,
iar în faza productivă: expectorante, sirop expectorant, tablete expectorante, băuturi calde.

Bronsita cronică
. Bronșita cronică reprezintă inflamația cronică a mucoasei bronșice caracterizată din
punct de vedere clinic prin tuse și hipersecreție de mucus la nivelul traheei și al bronhiilor,
prezentă minim 3 luni în fiecare an, timp de cel puțin 2 ani consecutivi.
. Bronșita cronică este o afecțiune mult mai frecvent întâlnită în rândul bărbaților decât
al femeilor. Incidența maximă a bolii se află peste vârsta de 40 de ani.
. Studiile efectuate în acest sens au arătat că în fiecare an, din 1000 de adulți, 44 sunt
diagnosticați cu bronșită cronică. Aproximativ 82% din aceste cazuri de bronșită cronică apar în
timpul sezonului rece.

Etiolgie:
Factorii etiologici care determină apariția inflamației cronice la nivelul bronhiilor pot fi împărțiți în trei
categorii: factori infecțioși, factori alergici și factori iritanți:

• factori infecțioși: bacterii (Stafilococul aureus hemolitic, Streptococul beta-

hemolitic, Haemophilus inflaenzae, enterococul, pneumococul) sau virusuri
(rhinovirusurile, virusul gripal);
• factori alergici: praf, puf, polen, mirosuri, alergenii alimentari (oul, ciocolata, untul de
arahide, afumăturile etc.);
 • factori iritanți: fumul de țigară, alcoolul, vaporii iritanți din industria chimică, pulberile
organice sau anorganice, gazele toxice, anumite condiții de microclimat (curenți de aer,
frig, umezeală).

Semne si simptome:
Manifestările clinice apărute în cadrul bronșitei cronice prezintă grade de intensitate variabilă și
sunt diferite în funcție de severitatea bolii. În cadrul bronșitei cronice simptomatologia
debutează peste vârsta de 50 de ani și se caracterizează prin:
• tuse însoțită de hipersecreție de mucus, care precedă dispneea;
• spută abundentă de culoare albicioasă, gălbuie sau verzuie;
• dispnee;
• wheezing, mai accentuat în timpul efortului fizic;
• disconfort toracic;
• episoade frecvente de insuficiență respiratorie acută.
Toate aceste manifestări clinice sunt mai accentuate în timpul efectuării efortului fizic și se
ameliorează în repaus.

Bronsita cronica- stadializare:

În stadiile avansate boala poate evolua spre bronhopneumopatie cronică obstructive(B.O.C.), cu
agravarea dispneei și apariția disfuncției ventilatorii obstructive. În formele grave, boala poate
evolua spre insuficiență respiratorie acută caracterizată prin hipoxemie și hipercapnie.
Hipoxemia reprezintă scăderea presiunii oxigenului la nivel sangvin și se caracterizează prin
semne clinice respiratorii (tiraj intercostal, bătăi ale aripioarelor nazale, mișcări de piston ale
capului, scăderea amplitudini mișcărilor respiratorii, tahipnee, dispnee), semne clinice
cardiovasculare (aritmii, tahicardie, hipotensiune arterială) și manifestări clinice neurologice
(euforie, obnubilare, agitație alternând cu somnolență, comă).
Hipercapnia reprezintă creșterea presiunii dioxidului de carbon în sânge și este caracterizată prin
tahipnee, semne și simptome clinice vasculare (extremități calde, transpirații, vasodilatație
cerebrală, hipertensiune intracraniană) și manifestări clinice neurologice (confuzie, dezorientare
temporo-spațială, somnolență, comă).
In general, bolnavii cu bronșită cronică sunt fumători de zeci de ani și acuză de mai mult timp
apariția unei tuse productive însoțită de spută galbenă, albicioasă. Inițial tusea apare în timpul
sezonului rece pentru ca mai apoi să devină permanentă. Ulterior apare dispneea de efort care
pe parcursul evoluției bolii, în absența tratamentului corespunzător, se agravează. De multe ori
acești bolnavi se prezintă la medic după apariția complicațiilor, prezentând semnele insuficienței
cardiace drepte:
• turgescență jugulară;
• hepatomegalie;
• reflux hepato-jugular (umflarea venei jugulare drepte la compresiunea ficatului);
• edeme periferice;
• degete cu aspect hipocratic.

Investigații paraclinice:
• Analizele generale ale sângelui pot indica prezența sindromului inflamator caracterizat
prin creșterea numărului de leucocite (leucocitoză), creșterea valorilor VSH-ului, a
fibrinogenului și a proteinei C reactive.
• Examenul sputei poate indica prezența leucocitelor, care semnifică apariția infecției.
• Hemocultura este utilă în cazul în care se suspicionează apariția unei suprainfecții de
natură bacteriană. Această investigație poate evidenția prezența bacteriei care a
determinat apariția suprainfectării.
• Spirometria - în cazul bolnavilor cu bronșită cronică poate fi identificată scăderea VEMS
(volumul expirator maxim pe secundă), scăderea CV (capacitatea vitală) și scăderea
debitului ventilator maxim pe minut.
• Bronhoscopia este o investigație care permite explorarea arborelui respirator, a traheei și
a bronhiilor și este deosebit de utilă pentru excluderea diagnosticului de tuberculoză,
aspirație de corpi străini sau tumori bronșice.
• Laringoscopia este utilă entru excluderea diagnosticului de epiglotită.
• Examenul radiologic poate indica apariția complicațiilor și este utilă diferențierea
bronșitei cronice de pneumonie.
 Astmul Bronsic

Definitie:
• Astmul bronsic este reprezentat de o criza de dispnee paroxistica expiratorie provocata
de stenoza functionala spastica a bronhiilor.
• Bronhospasmul se datoreaza contractiei musculaturii, edemului mucoasei bronsice si
hipersecretiei bronsice, fenomene care duc la obstructia bronsica, ce stinghereste in
special eliminarea aerului in expiratie.
Factori determinanti si predispozanti:
• Factori alergici ( astmul extrinsic sau aergic): Praful de casa, polenul, pulberile, parul de
animal, alergenele alimentare ( carne , albus, lapte, peste), unele medicamente
( penicilina, analgezice), detergenti, coloranti.
• Factorii nealergeni (astmul instrinsec): Rolul cel mai mportant il au factorii infectiosi
( bronsite cornice, sinuzite, etc.) Aparitia crizelor poate fi favorizata de expuneri la frig,
ceata, umezeala, trecerea brusca de la aer cald la aer rece precum si factori emotionali.
Simptomatologie:
• Criza de astm bronsic incepe de regula brusc, survine mai fregvent noaptea. Accesul este
uneori preconizat de o stare predromala (stranut, hidroree nazala, tuse uscata)
• Criza de astm este caracterizata prin:
1. Dispnee cu caracter expirator prelungit: brahipnee cu expiratie fortata, laborioaza si
zgomotoaza, suieratoare.
2.Tuse si expectoratie mucoasa, filanta, eliberatoare(la disparitia dispneei)
3.Ortopnee ( pozitie sezanda, cu capul inclinat spre spate si sprijinit in maini)
4. Facies: spaima si sete de aer(exoftalmie, gura intredeschisa)
5. Tegument: palid-cenusiu, transpiratii reci
6. Hipersonoritate pulmonara: murmur vezicular diminuat, raluri sibilante si ronflante.
7. Bradicardie
Conduita de urgenta:
• Chemati medicul !!!!!!!!!!!!!!!
• Bolnavul, mentinut in pozitie sezanda, sprijinit in pozitia cea mai comoda, sters de
trenspiratii , oxigenoterapie.
• Pana la venirea medicului:
antispastice: papverina, lidazon
bronhodilatatoare: eufilina, miofilin
simpaticomimetice: tablete de efedrina, asmofug, asmopent, alupent, berotec in inhalatii sau
sub forma de spray.
. ATENTIE: In cazul prinului access de astm aparut la un bolnav in ale carui antecedente nu
sunt semnalate crize de astm bronsic sau care este cunoscut hipertensiv, sau are valori
tensionale crescute se evita SIMPATICOMIMETICELE

De retinut:
• Asistentul medical trebuie sa stie sa diferentieze astmul bronsic de astmul cardiac sau de
EPA, pentru a evita greselile fatale in conduita de urgenta.
• Se diferentiaza in primul rand prin caracterul dispeei. Astfel, in astmul cardiac dispneea
este polipneica, predominant inspiratory, bolnavul este inclinat inainte, rezemat in maini
cu umerii ridicati, tahicardie.
• Criza poate evolua sub forma grava : EPA ( edem pulonar acut), cand sufocarea se
agraveaza, cianoza, expectoratie spumoaza rozanta.

Starea de rau asmatic:

Starea de rău astmatic (termeni mai vechi: astmul acut grav, răul astmatic, status asthmaticus,
starea de „mal” astmatic) reprezintă atît o complicaţie a astmului, cît şi o formă specială de
prezentare: un acces astmatic de o deosebită gravitate, de lungă durată, peste 24 ore (sau
accese severe repetate care durează mai multe ore), care nu răspunde la tratamentul
bronhodilatator uzual, administrat în doze adecvate şi care este însoţit de tulburări gazimetrice,
cardiocirculatorii şi neurologice.
 Bronsiectazia

Reprezintă o dilataţie ireversibilă a a unora sau mai multor bronhii de calibru mediu ( de obicei
subsegmentate proximal ) ca urmare a distrugerii fibrelor musculare şi elastice din pereţii
bronhiei
• Bronşiectaziile pot fi :
Umede - căile aeriene afectate sunt inflamate ,edemaţiate şi conţin sputăpurulentă,urât
mirositoare
Uscate – căile aeriene afectate prezintă eroziuni şi ulceraţii ale mucoasei,care pot dezvolta
abcese ,iar producţia de spută este foarte redusă

• Bronsiectazia poate fi congenitala (cazuri rare) sau dobandita. In functie de factorul

patogenetic (cauzal), putem clasifica bronsiectazia astfel:
• Bronsiectazie localizata care apare:
-pe plaman anterior normal (in pneumonii, tuberculoza, alte infectii abcedante)
-secundar obstructiei bronsice (corpi straini, tumori)
• Bronsiectazie generalizata:
-cu origine pulmonara (apare in astm, aspiratie gastrica recurenta, pneumonie de aspiratie,
inhalare de gaze corozive)
-cu origine sistemica (apare in fibroza chistica, stari de imunodeficienta)
• Exista o multitudine de factori predispozanti pentru bronsiectazii, dintre care putem
aminti:
• -infectiile bronhopulmonare cu: Bordetella pertusis care produce tusea convulsiva,
Klebsiella pneumoniae, Staphylococcus aureus, Mycobacterium Tuberculosis,
Hemophylus influenzae, adenovirusuri, micoplasme, virusuri gripale.
• -obstructii bronsice prin aspiratie de corpi straini, tumori, hipersecretia de mucus cu
retentie cronica de secretii in bronhii intalnita in astm, bronsita cronica
• -defecte anatomice congenitale
-defecte ereditare: fibroza chistica, deficit de alfa 1 antitripsina
• -stari de imunodeficienta: hipogamaglobulinemia congenitala sau dobandita
 • -pneumonia de aspiratie (alcoolism, tulburari neurologice), inhalarea de substante
iritante (detergenti, amoniu, NO2, fum)
post transplant cord-pulmon
• Majoritatatea pacientilor cu bronsiectazii sunt simptomatici, iar cel mai frecvent
simptom intalnit este tusea cronica productiva, cu sputa purulenta si abundenta ( “tusea
umeda”). In general tusea are caracter intermitent in cursul zilei, fiind mai accentuata
dimineata dupa ce pacientul se ridica din pat, cand se elimina secretiile bronsice
acumulate pe timpul noptii (“toaleta bronsica matinala”).
• Exista si o categorie de pacienti care prezinta tuse uscata (fara eliminare de secretii
bronsice), acestia avand bronsiectazie seaca, cauzata de tuberculoza.
• Hemoptizia (eliminarea de sange provenit din caile aeriene inferioare, in cursul unui
acces de tuse) este un alt simptom intalnit la pacientii cu bronsiectazii. De cele mai
multe ori hemoptiziile sunt mici sau medii, insa putem intalni si hemoptizii masive in
care sangerarea poate atinge un litru de sange in cateva ore.
• Aproape toate episoadele hemoptoice apar in cursul unui episod infectios.
• Relativ frecvent, bronsiectazia asociaza episoade pneumonice (pneumonii
peribronsiectatice), care se repeta in aceeasi arie pulmonara (teritoriul pulmonar unde
sunt localizate bronsiectaziile).
• Sinuzita si polipoza nazala sunt frecvent intalnite la pacientii cu bronsiectazii.
In cazurile severe, bolnavii pot prezenta pierdere in greutate, dispnee, cianoza, astenie
fizica marcata.
Diagnostic/ investigatii radioimagistice si de laborator
• Coreland informatiile obtinute din anamneza, examen fizic, teste de laborator, radiografii
pulmonare si evaluare a functiei pulmonare (efectuarea spirometriei), se poate ridica
suspiciunea de bronsiectazii. Diagnosticul de certitudine presupune insa efectuarea unui
examen CT toracic care permite vizualizarea dilatatiilor bronsice, tipul lor anatomic,
precum si localizarea acestora si de asemenea poate aprecia severitatea lor.
• De asemenea pot fi necesare o serie de alte investigatii: teste de laborator,
bronhoscopie, pentru a fi identificati factorii cauzali ai bronsiectaziilor.
Bronsiectazia: tratament
• Bronsiectazia este o boala cronica, nevindecabila. Scopul tratamentului este acela de a
controla factorul cauzal si de a preveni si trata complicatiile.
• Indicatiile de tratament chirurgical sunt limitate si se rezuma la pacientii cu bronsiectazie
strict localizata, secundara unei tumori sau corp strain sau atunci cand este prezenta
hemoptizia importanta si frecventa dintr-o zona bronsiectatica.
In toate cazurile de bronsiectazii este foarte importanta tratarea corecta si cat mai precoce a
infectiilor intercurente. Acest obiectiv se realizeaza prin administrarea de tratament antibiotic si
medicatie simptomatica

• In cazul bronsiectaziilor generalizate este vizat factorul cauzal, de exemplu:

corticoterapie la pacientii cu Aspergiloza bronhopulmonara alergica sau terapie de
substitutie cu gamaglobuline la pacientii cu hipogamaglobulinemie.

Bronsiectazia: recomandari medicale

Pacientii la care se ridica suspiciunea de bronsiectazii trebuie indrumati catre medicul
pneumolog pentru stabilirea diagnosticului, a conduitei terapeutice acolo unde este necesar
precum si pentru urmarirea evolutiei pe termen lung.
 Hemoptizia

Definitie:
• Hemoptizia reprezintă hemoragia survenită în căile respiratorii și eliminată prin tuse și
expectorație pe gură.
• Sângele este eliminat în cantități variabile și poate pune în pericol viața pacientului. Este
aerat, spumos, de culoare roșu aprins.
Etiologie:
• Cauzele hemoptiziei sunt multiple și diverse:
• vas de sânge spart întâlnit în tuberculoză, supurații bronhice pulmonare, infarct
pulmonar, neoplasm.
• inflamații acute și cronice (traheobronșită hemoragică, bronșită cronică, BPOC)
• creșterea presiunii sanguine într-o afecțiune cardiacă (stenoză mitrală, anvrism aortic,
flebite)
• prezența unui corp străin în bronhii sau trahee
• boli infecto-contagioase (febra tifoidă, varicela, tifosul)
• traumatisme toracice
Semne si simptome:
• eliminarea sângelui este brutală
• este precedată de căldură retrosternală, gust sărat, ușor metalic
• jenă laringiană urmată de tuse
• disconfort respirator
• stare anxioasă
• paloarea mucoaselor și a tegumentelor
• extremități reci
• tahicardie, hipotensiune arterială
• dispnee
• stare lipotimică
Clasificare:
• Hemoptizie minoră – pacientul elimină spută striată cu sânge sau sanguinolentă.
• Hemoptizie mijlocie – pacientul elimină 100-300 ml de sânge aerat, spumos, de culoare
roșu viu.
• Hemoptizie masivă – pacientul elimină 500-1000 ml, iar debutul e brutal, brusc și
dramatic. Pacientul poate deceda prin asfixie sau colaps.

Diagnostic:
• radiografie pulmonară
• angiografie pulmonară
• tomografie computerizată
• gazometrie sanguină, hemoleucogramă
• grup sanguin și Rh pentru eventualitatea transfuziei de sânge.

Diagnostic diferentiat:
Sângele eliminat pe gură poate proveni și de la alte organe: faringe, cavitate bucală, esofag, stomac.

• sângele provenit de la nivelul rino-faringian, se numește epistaxis.

• sângele provenit de la nivelul stomacului, fluid sau în cheaguri, roșu sau negru, neaerat
și posibil amestecat cu resturi alimentare, se numește hematemeză (“zaț de cafea”)
• sângele provenit de la nivelul cavității bucale se elimină fără tuse și se pot constata
leziuni bucale.
 Tulburari in conducerea stimulilor

TULBURARI DE CONDUCERE ATRIO-VENTRICULARE:

Tulburarile de conducere constau in diminuarea vitezei de transmitere a stimulului sau
transmiterea intermitenta sau blocarea completa a transmiterii intr-un anumit teritoriu cardiac.

Cauze: leziuni inflamatorii, cardiopatie ischemica, HTA, cardiomiopatii, valvulopatii (SA),

tulburari hidroelectrolitice, intoxicatii medicamentoase.

Tulburarile de conducere se pot clasifica:

1) dupa intensitatea deprimarii conducerii stimulului – bloc de gradul I (bloc a-v simplu), bloc de
gradul II (partial) si bloc de gradul III (complet)

2) dupa sediul la care se realizeaza tulburarea de conducere – bloc sino-atrial (blocarea

propagarii stimulului din nodulul sinusal catre auriculul drept), blocuri atrio-ventriculare (a-v)
si blocuri intraventriculare (de ramura).

In blocul sino-atrial, pe ecg apar, intermitent, pauze electrice (absenta undei P si a complexului
QRS).

In blocul a-v de gradul I are loc o prelungire a timpului de conducere a-v, care se recunoaste ecg
prin prelungirea intervaluluiPQ.

In blocul a-v de gradul II, pe langa deprimarea conducerii, se inregistreaza , intermitent sau
constant, blocarea completa a acesteia, pe traseul ecg existand mai putine complexe QRS decat
unde P.

Blocul a-v de gradul III (total, complet) se caracterizeaza prin faptul ca nici un impuls atrial nu se
transmite la ventriculi, activitatea acestora fiind preluata de un centru propriu, astfel incat
activitatea atriala si cea ventriculara se desfasoara in mod independent una de alta: undele P se
succed cu o frecventa proprie (de ex. max 70/min), iar complexele QRS au o frecventa mult mai
mica decat cea a undelor P (de ex, 30/min).
Simptomatologia :
blocului este dependenta, in mare masura, de severitatea bradicardiei si variaza de la simple
ameteli pana la pierderea constientei. Oprirea activitatii centrului idioventricular determina
aparitia sindromului Adam-Stokes, caracterizat prin pierderea constientei, stop respirator si
convulsii.

Obiectiv pacientul prezinta bradicardie accentuata (20-40/min), fixa ( nu se modifica la efort) si

cu ritm regulat.

Tratamentul este chirurgical si presupune implatarea de pace-maker cardiac.

TULBURARI DE CONDUCERE INTRAVENTRICULARE

Blocarea se realizeaza la nivelul unor ramuri sau fascicule ale sistemului de conducere
intraventricular.

Cauze: cardiopatii organice (ischemica, hipertensiva, reumatica, congenitala), cardiomiopatii,

tulburari electrolitice, intoxicatii medicamentoase.

Cele mai cunoscute sunt blocurile de ramura, drept si stang. Diagnosticul se pune
electrocardiografic.