Sunteți pe pagina 1din 9

DISCIPLINA OPȚIONALĂ

PUȘCULIȚA CU LECTURI

CLASA a III-a B
ANUL ȘCOLAR 2023-2024

Prof. înv. primar


MĂGUREANU ANDREEA-MARIA
Titlul: PUȘCULIȚA CU LECTURI
Tip de opţional: integrat (Limba şi literatura romȃnă, Ed.civică, Arte vizuale și abilități practice,
Muzică și mișcare)
• Nr. ore alocate: 1h / săptămână
• Durata: 1 an (2023-2024)
• Suport de curs: ”Pușculița cu lecturi”- caiet de lecturi pentru clasa a III-a, Editura Kreativ

NOTĂ DE PREZENTARE

Programa a fost concepută în vederea găsirii celor mai eficiente modalităţi de stimulare a
interesului elevilor pentru lectură şi carte. Activităţile propuse, care se vor a fi stimulative, au ca
obiectiv dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor.
Dorim, prin aceste activităţi, să-i convingem pe copii de valoarea culturală şi spirituală a cărţii,
să-i determinăm să descopere că ele sunt rodul marilor spirite ale omenirii. Cartea poate deveni cel mai
bun prieten al copilului, dacă acesta este educat în acest sens.
Vârsta şcolară este perioada care se caracterizează printr-un remarcabil potenţial creativ. Acum
copiii dobândesc deprinderea de a-şi exprima ideile, impresiile, gândurile, dorinţele într-o formă nouă,
inteligentă, cursivă, creatoare. Dacă această perioadă nu este fructificată, pierderile ce se produc vor fi
mari, iar recuperările ulterioare vor fi parţiale şi adesea minime.
Disciplina propusă ,,Pușculița cu lecturi”, contribuie la structurarea profilului de formare al
absolventului prin formarea unor atitudini pozitive față de învățătură, de personajele din jurul său,
atitudini sugerate de comportamentele personajelor, pune accentul pe dezvoltarea competențelor cheie.
Programa disciplinei ,,Pușculița cu lecturi” respectă noul model de proiectare curriculară, model
bazat pe formarea și dezvoltarea de competențe specifice și are o structură similară cu cea a
programelor de Comunicare în limba română. Disciplina este destinată elevilor din clasa a III-a și are
destinat un buget de timp de o oră pe săptămână.
Comparativ cu disciplina obligatorie Limba și literatura română destinată elevilor pentru acelaşi
nivel de învăţământ, disciplina ,, Pușculița cu lecturi” vizează anumite zone de complementaritate,
precum explorarea unor situaţii de viaţă cotidiană, aplicarea în situaţii practice a unor cunoştinţe şi
deprinderi, exersarea gândirii critice şi stimularea creativităţii personale. Activitățile de învățare și
textele propuse spre a fi studiate, texte accesibile prin simplitatea şi claritatea tematicii, a structurii
compoziţionale, a mijloacelor de expresie ce pot fi îmbogăţite cu exerciţii variate, cu dificultate
crescândă, menite să-i surprindă pe elevi cu mecanismele corecte ale limbajului şi înţelegerea
progresivă a textului literar, trecând de la caracterul reproductiv al învăţării, la aspectul productiv al
acesteia vor stimula interesul elevilor pentru lectură.
Elevii vor descoperi multe lucruri noi, jocuri şi aplicaţii interesante, vor ,,intra în pielea
personajelor”, vor rezolva situaţii problemă, vor crea, vor învăţa să comunice corect (să asculte şi să
formuleze mesaje).
Structura programei şcolare include următoarele elemente:
❖ Notă de prezentare

❖ Competenţe generale

❖ Competenţe specifice şi exemple de activităţi de învăţare

❖ Conţinuturile învăţării

❖ Sugestii metodologice
❖ Modalități de evaluare

❖ Planificarea anuală
Competenţele generale vizate la nivelul unei discipline sunt un decupaj din sistemul de
competenţe cheie europene, încadrează achiziţiile de cunoaştere, deprinderile practice şi intelectuale
ale elevului, fiind comune unui ciclu de învăţământ şi redând fidel orientarea generală a procesului
educaţional pentru acea disciplină. Disciplina , Pușculița cu lecturi,” vizează competenţe generale
similare cu cele pe care le regăsim în programa obligatorie pentru acest nivel.
Competenţele specifice sunt competențe derivate din competenţele generale, acestea fiind proprii
Comunicării în limba română. Competenţele specifice se formează pe durata unui an şcolar şi trebuie
să asigure progresia de la un an la altul. Pentru realizarea competenţelor specifice, în programă sunt
propuse exemple de activităţi de învăţare care valorifică experienţa concretă a elevului şi care fac
trimitere la contexte de învăţare variate. Această programă şcolară propune activităţi didactice
flexibile, de mai multe tipuri, din care elevii pot alege conform intereselor lor de studiu.

COMPETENȚE GENERALE

1. Dezvoltarea capacităţii de receptare a textului literar


2. Dezvoltarea capacităţii de exprimare literară
3. Dezvoltarea motivaţiei şi a interesului pentru lectură

COMPETENȚE SPECIFICE ŞI ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE

1. Dezvoltarea capacităţii de receptare a textului literar

COMPETENȚE SPECIFICE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE


1.1.perceperea de informaţii -ex.de concentrare a atenţiei pentru ascultarea atentă a
semnificative dintr-un text unui text literar audiat sau citit
literar -ex.de recunoaştere a titlului, a autorului, a textului
propriu-zis
-ex.de recunoaştere a unor momente din textul literar
-ex.de sesizare a mesajului unui text literar
1.2.identificarea de elemente -ex.de recunoaştere a personajelor dintr-un text narativ
de baza ale structurii textului -ex.de recunoaştere a unităţilor logice dintr-un text
literar
-ex.de recunoaştere a tablourilor din textele care redau
o descriere
-ex.de recunoaştere a versului, a strofei şi a silabelor
finale ale versurilor
1.3.distingerea sensurilor unor -ex.de identificare a cuvintelor cu înţeles nou din textul
cuvinte din textul literar literar
-ex.de stabilire a sensului unor cuvinte prin raportare la
context

2. Dezvoltarea capacităţii de exprimare literară

COMPETENȚE SPECIFICE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE


2.1.redarea în manieră proprie -ex.de citire expresiva a textelor literare accesibile
a conţinutul textului literar -ex.de povestire a conţinutului textului literar , cu sprijin
pe imagini, cuvinte, expresii, întrebări
-ex.de relatare, într-o succesiune logică, a întâmplărilor
prezentate într-un text narativ
-ex.de comparare a textelor prin stabilirea asemănărilor
şi deosebirilor
-ex.de desprindere a trăsăturilor fizice şi morale ale
personajelor dintr-un text citit
-ex.de memorare şi de recitare expresivă a unor versuri
2.2.folosirea expresiile şi -ex.de identificare a cuvintelor şi expresiilor noi dintr-un
cuvintele noi din text text audiat sau citit
-ex.de explicare a înţelesului cuvintelorşi expresiilor noi
-ex.de folosire a cuvintelor noi în contexte noi
2.3.redarea prin cuvinte proprii -ex.de formulare de întrebări şi răspunsuri referitoare la
a secvenţelor dintr-un text un text literar
literar -ex.de povestire a unui text, cu sprijinul învăţătorului
-jocuri de rol
-jocuri de simulare
2.4. manifestarea iniţiativei în -ex.de iniţiere şi de menţinere a unui dialog cu
comunicarea faţă de situaţii învăţătorul sau cu ceilalţi elevi
prezentate în textul literar -ex.de exprimare a propriilor păreri, sentimente, idei,
despre textul literar

3. Dezvoltarea motivaţie şi a interesului pentru lectură

COMPETENȚE SPECIFICE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE


3.1.manifestarea curiozității şi -ex.de cunoaştere şi folosire a bibliotecii şcolare
interesului pentru lectura unor -ex.de organizare a unei biblioteci personale
texte literare variate -planificare simplă a unor activităţi de lectură
-ex.de prezentare a unor cărţi din literatura pentru copii
3.2.formarea de deprinderi şi -ex.de iniţiere în vederea citirii unor cărţi din literatura
atitudini pozitive faţă de actul pentru copii
lecturii -ex.de lectură independentă
-ex.de folosire a dicţionarului
3.3.valorificarea în activitatea -ex.de comparare a unor întâmplări din textele citite, cu
cotidiană a informaţiilor situaţii din viaţa cotidiană
dobândite din texte literare -ex.de recitare a unor poezii
-ex.de folosire a unor proverbe şi zicători
3.4.*dobândirea de informaţii -ex.de redare a altor creaţii ale scriitorului
despre scriitori -ex.de participare la concursuri tematice din lecturile
audiate sau citite

CONŢINUTURILE ÎNVĂŢĂRII

 Popas la biblioteca şcolii – Prima oră va fi desfășurată la biblioteca școlii


• Vladimir Colin, “Povestea crocodilului care plȃngea”
“Deşteptăciunea proştilor”
• Marin Sorescu, “Scamatorii, scamatorii, scamatorii”
“La ce latră Grivei”
• Mihail Sadoveanu, “Povestea cu zȃna închipuirii”
“Bunicii aveau livadă şi albine”
• Petre Ispirescu, “Sarea în bucate”
“Fata săracului cea isteaţă”
• Tudor Arghezi, “Hoţul”
• xxx, “Cele cinci piersici”
• Iosif Nădejde, “Păcală vinde vaca unui copac”
“Păcală şi vaca”
• Ion Creangă, “Prostia omenească”
“Povestea unui om leneş”
• Barbu Şt. Delavrancea, “Bunica”
“Bunicul”
• Konstantin D. Uşinski, “Copiii din crȃng”
• Călin Gruia, “Izvorul fermecat”
• Mircea Sȃntimbreanu, “Iepuraşul cu inimă de aur”
• Ana Blandiana, “Biografia verii”

SUGESTII METODOLOGICE

La începutul fiecarei lecții sunt formulate obiectivele într-un limbaj accesibil elevilor, pentru
motivarea acestora, dar şi pentru asigurarea predictibilităţii învăţării. Un aspect important urmărit este
reducerea timpului de lucru cu toată clasa în favoarea lucrului individualizat, a acordării de sprijin
pentru fiecare elev în parte (direct sau elecronic). În același timp, se oferă context și pentru
comunicare/colaborare/cooperare între elevi prin activități în perechi și în grupuri mici, atât cât ne
poate permite situația pandemica actuală.
Prin modul de formulare, activitățile propuse plasează elevul atât în mediul real cât și în mediul
virtual, contextele fiind astfel diversificate. Activitățile pentru fiecare dintre temele opționalului sunt
ordonate după grad de dificultate, existând însă posibilitatea ca unii dintre elevi să treacă direct la
aplicațiile cu un grad de dificultate mai mare. În cazul în care aceștia nu răspund corect, cadrul didactic
atenţionează, oferă explicații sau face trimiteri la secțiuni corespunzătoare competențelor insuficient
formate.
Elevul este stimulat să găsească prin efort personal cele mai potrivite soluții pentru situațiile
descrise, care pot fi familiare sau atipice, accesând noi cunoștințe, căutând informații și explicații
suplimentare, proceduri/modalități de procesare a informațiilor, exersând procedee de verificare a
corectitudinii, în final formând și dezvoltând noi abilități și competențe.
Itemii pe care copiii îi au de rezolvat sunt de mai multe tipuri, cu răspunsuri multiple, cu
răspuns construit, de asociere. Un spațiu special a fost acordat metodelor de învăţare în cooperare.
Jocul este folosit ca metodă de învățare, spiritul ludic al materialului destinat elevilor fiind asigurat
prin conţinuturile propuse și prin modalităţile de prezentare a conţinuturilor.
Probele de evaluare scrisă sau orală, concursurile literare dezvoltă spiritul de competiţie a
elevilor, capacităţile de comunicare, de cooperare şi evaluative ale elevilor.

MODALITĂŢI DE EVALUARE

* Forme de evaluare:
Evaluarea iniţială se va desfăşura în primele două-trei lecţii pentru a putea identifica bagajul de
cunoştinţe pe care elevii îl au;
a) Evaluarea formativă se va desfăşura sub formă preponderent orală pe parcursul derulării fiecărei
lecţii;
b) Evaluarea sumativă va avea loc periodic şi va îmbrăca forme atractive (jocuri, concursuri,
dramatizări, ş.a.)
* Instrumente de evaluare:
-probe orale
❖ răspunsuri la întrebări legate de conţinut
❖ povestirea conţinutului citit

❖ formularea unor opinii şi puncte de vedere proprii referitoare la conţinutul


lecturii
❖ recitare

❖ corectare intuitivă a unor enunţuri formulate incorect


-probe scrise
❖ alcătuire de propoziţii pe baza unor cuvinte extrase din textele citite

❖ alcătuire de scurte texte pe baza povestirilor studiate

❖ răspuns la întrebări
-lucrări practice
❖ construirea / desenarea personajului îndrăgit

❖ colorarea unor desene reprezentând scene din povestirile/poeziile studiate


-jocuri didactice : ,,Recunoaşte personajul”
,,Spune replica personajului preferat”
-concursuri : ,,Ce s-ar fi întâmplat dacă …”
,,Cel mai bun povestitor”
„Cel mai bun recitator”
-fişa de lecturǎ
-analiza portofoliilor
-expoziţii
Pentru reuşita deplină a acestor activităţi, voi avea o atitudine încurajatoare faţă de elevi. Prin
aprecieri pozitive voi stimula spontaneitatea şi iniţiativa elevilor, creând o curiozitate neobosită, o
prospeţime a imaginaţiei şi acele stări pozitive necesare pentru antrenarea acestora în rezolvarea
sarcinilor propuse.
În cadrul disciplinei ,, Pușculița cu lecturi” vor fi utilizate atât materiale tipărite, cât și materiale
electronice. Utilizarea unor platforme de evaluare poate ajuta învățătorul să monitorizeze mai bine
activităţile din clasă, înregistrând în timp util nivelul achiziţiilor elevului și intervalul de timp în care
acesta învață efectiv.
Opționalul are rolul de a creşte stima de sine a elevilor, aceștia înțelegând că lectura suplimentară
nuanțează vocabularul, dezvoltă imaginația, creativitatea, prin jocurile didactice utilizate, dramatizări
și de ce nu... ,,magie”, bagheta fermecată fiind la propunător.

BIBLIOGRAFIE:

Metodica predării limbii şi literaturii române în şcoala primară, gimnaziu şi liceu, Editura
Didactica Nova Craiova 2005;
Bratu Gabriela şi colectiv – Aplicaţii al metodelor de gândire critică la învăţământul primar,
Editura Humanitas, 2004;
Angelica Călugăriţa, Gabriela Crăciun – Literatură pentru copii, clasa a III-a, Editura Dor,
2009;
***Antologie de texte literare pentru clasele II-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2004;
***Antologie de texte literare – clasele I-IV, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2005;
Corina Istrate, Manuela Koszorus, Dora Măcean, Nicoleta Todoran, “Puşculiţa cu lecturi- Caiet
de lectură pentru clasa a III-a”, Editura Kreativ, 2017;
www.didactic.ro

Planificarea anuală a unităților de învățare


Nr. Comp. Nr.
Conţinuturi Perioada Obs.
crt. spec ore

1.1.
1.2. M1
1.3. S1 11.09.
2.1. S2 2023
1.  Povestea crocodilului care plângea, Vladimir 4
2.2. S3 –
Colin
2.3. S4 06.10.
 Deşteptăciunea proştilor, Vladimir Colin
3.1. 2023
3.2.
4.1.
4.2
 Scamatorii, scamatorii, scamatorii, Marin
M1
Sorescu S5 09.10.
S6 2023
1.1.
S7 – –
1.2.
Școala 27.10.
1.3.
Altfel- 2023
2. 2.1.
2.2. 8
2.3.
3.1. M2
 La ce latră Grivei, Marin Sorescu S8
3.2. 06.11.
 Povestea cu zâna închipuirii, Mihail Sadoveanu S9
4.1. 2023
 Bunicii aveau livadă şi albine, Mihail S10 –
4.2 Sadoveanu S11 08.12.
S12 2023

3. 1.1.  Sarea în bucate, Petre Ispirescu 2 S13 M2


1.2. S14 11.12.
1.3. 2023
2.1. –
2.2. 22.12.
2.3. 2023
3.1.
3.2.
4.1.
4.2
M3
 Fata săracului cea isteaţă, Petre Ispirescu 08.01.
1.1. 2024
1.2.  Păcală vinde vaca unui copac, Iosif Nădejde S16
S17 –
1.3.  Păcală şi vaca, Iosif Nădejde
S18 16.02.
2.1.  Prostia omenească, Ion Creangă
S19 2024
4. 2.2. 8 S20
2.3. M4
S21
3.1. 26.02.
3.2.  Povestea unui om leneş, Ion Creangă 2024
 Cele cinci piersici, poveste populară S22
4.1. –
S23
4.2 08.03.
2024

M4
 Bunica, Barbu Ştefănescu Delavrancea S24 11.03.
 Bunicul, Barbu Ştefănescu Delavrancea S25 2024
1.1.  Izvorul fermecat, Călin Gruia S26 –
1.2.  Copiii din crâng,Konstantin Usinski S27 26.04.
1.3. S28 2024
2.1. S29 –
5.
2.2. Săptămân
10
2.3. a Verde
3.1. S30
3.2. M5
4.1. 08.05.
 Iepuraşul cu inimă de aur, Mircea S31
4.2 S32 2024
Sântimbreanu
S33 –
 Hoţul, Tudor Arghezi
S34 07.06.
 Biografia verii, Ana Blandiana 2024

1.1.
1.2.
1.3. M5
2.1. 10.06.
 Jocuri didactice
2.2. S35 2024
6.  Recomandări pentru lectura din vacanţă 2
2.3. S36 –
3.1. 21.06.
3.2. 2024
4.1.
4.2

S-ar putea să vă placă și