Proiect regizoral

ȘAH LA REGINĂ

Membrii
grupei:
Dițu Mihai-
Nicolae
Drăghicescu
Radu-
Constantin
Marinache
Cadri-
Cristiana
Mitea
Daniela-
Georgiana
Șuchea
Silvius-
1
 ARGUMENT

În cadrul acestui proiect regizoral captivant, suntem mândri să prezentăm rezultatul

muncii noastre ca Grupa 1, unde am avut privilegiul de a ocupa poziția de regizori și de a
insufla viață unei povești unice, reinterpretând opera Act venețian de Camil Petrescu.
Misiunea noastră este să vă dezvăluim această piesă sub o nouă perspectivă, să o luminăm
într-un stil unic, astfel încât personajele să prindă viață într-un modus operandi nemaivăzut.
Principiul fundamental al artei în general constă în dorința de a comunica o viziune
prin intermediul mijloacelor convenționale. Materializarea acestei intenții reprezintă opera de
artă, indiferent de natura acelei viziuni – fie că este înaltă sau joasă, rafinată sau primitivă,
sacră sau profană. Singura condiție este ca aceasta să fie o expresie autentică, care izvorăște
natural din adâncul infinit al creierului uman, reflectând în sine natura vastă care se
oglindește în acesta.
Dramaturgia românească este un domeniu artistic vibrant și bogat, care ilustrează
creativitatea și talentul dramaturgilor români în a construi piese captivante și complexe
destinate reprezentării scenice. Teatrul românesc are rădăcini adânci și se poate trasa până în
Antichitate, când primele reprezentații dramatice aveau loc în cadrul riturilor religioase și
festivalurilor publice. Primele reprezentații de teatru în limba română au avut loc în secolul al
XIX-lea, în Moldova, sub influența mișcării de emancipare națională. Unul dintre primele
texte puse în scenă în limba română a fost Mirtil și Chloe de Gessnes și Florian, adaptată de
Gheorghe Asachi și jucată în anul 1816. Dramaturgia românească a jucat un rol crucial în
evoluția teatrului în România. Lucrările lui I. L. Caragiale, Marin Sorescu, Camil Petrescu,
Eugen Ionescu și ale alor scriitori au devenit piese de referință în repertoriile teatrelor
românești și europene.
Regizorul reprezintă figura centrală în procesul de realizare a unei producții artistice,
fiind responsabil de coordonarea și conducerea ansamblului artistic pentru a da viață unei
viziuni creative. Arta regizorală presupune abilitatea de a traduce textul dramatic sau
conceptul într-o formă vizuală și dramatică, punând în scenă idei, emoții și mesaje prin
intermediul actorilor, scenografiei, luminii, sunetului și altor elemente scenice.
Pentru a realiza această viziune îndrăzneață, am colaborat într-o manieră excepțională,
fiecare membru al echipei aducându-și aportul valoros prin idei, imagini, opinii și critici
constructive. Ne dorim profund ca această experiență să vă fascineze și să vă îmbogățească
bagajul cultural, cunoștințele și empatia față de personaje, permițându-vă să explorați cu
plăcere lumea fascinantă pe care am creat-o cu aceeași pasiune cu care am făurit-o.

2
 PREZENTARE GENERALĂ

Camil Petrescu a fost un remarcabil romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist

și poet. El renunță la romanul tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca cel care
a perfecționat romanul modern.
Între anii 1916 și 1918 a participat ca ofițer la Primul Război Mondial, experiență pe
care a descris-o în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). Din
1920 participă la ședințele cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen Lovinescu, iar acum
publică primele poezii în revista omonimă. Debutul editorial și-l face cu un volum de versuri:
Ideea.
Experiența trăită de către Camil Petrescu în Primul Război Mondial îl constituie
momentul apariției primelor variante ale dramelor Jocul ielelor și Act venețian. „În poezie, în
dramă, în roman, în eseuri, d. Camil Petrescu a pus aceeași febrilă pasiune de a smulge din
sufletul său o lume nouă, lumea sa.” (Liviu Rebreanu, Patul lui Procust, în „România
literară”, 1983).
Piesa „Act venețian” a fost publicată, în prima variantă (cea într-un act) în 1929, în
volumul Teatru. Mioara. Act venețian, în „Caietele Cetății Literare”, iar în varianta definitivă
(în trei acte), în Teatru, volumul II, apărut la editura „Fundațiilor” în 1946.
Scena I din actul III se desfășoară după douăzeci de zile de la evenimentele anterioare,
în același interior al palatului, asemănător cu cel din actul întâi. Pietro, aflat într-un jilț mare
cu spătar de piele, prezintă semnele rănilor sale, având pieptul bandajat și mișcându-se cu
dificultate, doar cu brațul stâng. În fața lui se află o măsuță cu un joc de șah, iar Alta, pe un
scaun mult mai mic, joacă împotriva lui.
Pietro, extrem de palid și obosit, este concentrat și preocupat de jocul de șah. Alta, la
fel de palidă și nervoasă, încearcă cu disperare să se concentreze și să facă mișcări corecte.
Pe măsură ce jocul progresează, Alta face greșeli și este copleșită de vinovăție și
remușcări. Într-un moment de disperare, ea imploră pe Pietro să o ucidă cu mâna lui,
considerând că singurul mod de a-și ispăși păcatul este prin moarte și că astfel va scăpa de
suferință. Cu toate acestea, Pietro, cu o aparență calmă, îi răspunde că nu este vinovată și că a
acționat în conformitate cu propria sa natură.
Pietro respinge ideea de a o ucide pe Alta, afirmând că ea este deja moartă pentru el și
că a o înjunghia nu i-ar aduce nicio satisfacție. El subliniază că boala și rănile sale l-au ajutat
să-și păstreze mintea clară și să nu fie copleșit de dezordine. Își exprimă recunoștința față de
faptul că Alta i-a înfipt pumnalul, acesta prevenind o prăbușire totală a minții.
Pietro își pierde răbdarea și o avertizează pe Alta să fie atentă la joc sau să-l lase să
joace singur, ca înainte. Alta se cufundă în disperare și îi cere din nou lui Pietro să o omoare.
Discuția lor continuă în timp ce jocul de șah progresează, iar Pietro, în cele din urmă, acceptă
înfrângerea, sfârșind scena cu un simplu „Mulțumesc”.
Jocul de șah devine atât un refugiu de la realitatea lor tragică, cât și o metaforă pentru
situația irecuperabilă în care se află Pietro Gralla. Expresia „șah mat” provine din termenul

3
persan „shah mat”, ce înseamnă „regele este neajutorat” sau „regele a fost învins”. Întreaga
realitate a lui Pietro s-a prăbușit și acesta se lasă înfrânt în fața Altei.

4
 SCENA ORIGINALĂ

ACTUL III
După douăzeci de zile. Același interior în palat, ca în actul întâi. Pietro e într-un jilț mare cu
spătar de piele. Are pieptul bandajat și se vede că nu poate mișca decât foarte greu brațul
drept, slujindu-se numai de stângul. în fața lui, e o măsuță pe care e un joc de șah, cu figuri
sculptate. Alta, pe un scaun mult mai mic, joacă șah cu el.

SCENA I - ALTA, PIETRO

PIETRO (foarte palid, foarte obosit, adânc preocupat, încruntat, atent la joc): Șah!
ALTA (la fel de palidă, nervoasă, are ceva exasperat în truda ei de a juca. Peste amândoi
parcă trece un suflu de nebunie concentrată ca într-un ținut devastat): Regina...! (a mutat)
PIETRO (mereu atent la joc, răspunde cu altă mișcare, fără să mai vorbească).
ALTA (face mari sforțări să poată juca, după un timp răspunde și ea, crispat, nervos, cu altă
mișcare).
PIETRO (ridică un cal și îi caută multă vreme locul).
ALTA (s-a ridicat și-i potrivește pernele lui, el fiind însă atent numai la joc, pe urmă revine la
locul ei. Isprăvește lung și-i spune cu un soi de deznădejde): Pietro, trebuie să te faci bine...
Vreau să mă ucizi cu mâna ta...
PIETRO (examinând mereu situația): De ce?
ALTA: Pentru că vina mea nu poate fi spălată decât prin sânge...
PIETRO (atent la joc, mutând): Nu ești deloc vinovată... Nu ai făcut decât să urmezi legea ta
de vierme..... (o avertizează) Regina...!
ALTA (sfâșiată de durere): Pietro, îngăduie-mi...
PIETRO (liniștit ca reflexele de lumina prin ceață): Ți-aș fi recunoscător, dacă ai evita să-mi
mai pronunți numele... (pe urmă, încruntat ușor) Parcă m-ai plăti cu un ban vechi care nu mai
are circulație...
ALTA (frângându-și mâinile, înnebunită de gândul imposibilului): Nu e cu putință ca tot ceea
ce a fost să nu se fi întâmplat totuși? În visul greu... în clipa morții, uneori spaima este atât de
mare, că te trezești și totul se termină. Aș vrea în clipele astea o lovitură de sabie și spaima ca
o minune, care să mă scoată dintr-un vis al morții...
PIETRO (cu un surâs de dincolo de lume): La fel m-am gândit și eu după cele trei zile de
friguri și neștiință de mine însumi. Căci așa mi-a spus Nicola că au fost trei zile de neștiința și
călduri... Până noaptea târziu mi-am repetat înnebunit de o nădejde fără sens: "Daca ar fi un
vis" (a mutat iar) Regele...!
ALTA (face o sforțare, vrea disperată să joace, mută un pion).

5
PIETRO: E o mișcare fără nici un sens... (dur) Dacă nu poți fi atentă... lasă-mă să joc singur,
ca până acum...
ALTA (nu se mai poate stăpâni, îngrozită): Cum poți să joci de dimineață până seara șah,
singur?
PETRO (cu o concentrată deznădejde, căutând locul unei figuri) Trebuie să joc șah... Îmi ține
toată ființa amorțită...E ca un hașiș. Altfel ar trebui să gândesc... Nu vreau și nu trebuie să mă
gândesc... Trebuie să fiu mort, fără să fi murit (studiază jocul).
ALTA (așteaptă, apoi îl privește lung și copleșită de propria ei crimă parcă acum ar
descoperi-o): Ah, în pieptul acesta am înfipt un pumnal (cu o înnebunită deznădejde) Nu, nu
am fost eu... adevărata cu.
PIETRO (cu o nesfârșită oboseală): E singura faptă bună pe care ai făcut-o...! Pentru asta îți
sunt recunoscător... Neputința trupului și chiar durerea m-au împiedicat să gândesc... (surâde
stânjenit) E rușinos, dar oricât ai fi de voinic, febra te înmoaie, te împiedică să vezi limpede.
Ți-e cerul gurii sălciu și mintea coclită. Pielea ți-e uscată și inima ți-e uscată și ca... Febra
asta, datorită pumnalului și stângăciei tale, mi-a salvat mintea. Altfel, dacă aș fi descoperit
dintr-o dată toată prăbușirea, dezordinea s-ar fi produs, nu în piept, ci în creier. Aș fi alergat
prin piață, aș fi ucis pe oricine întâlneam în cale, aș fi dat foc cetății (se uită iar la joc) Mută...
ALTA (trudindu-se deznădăjduită să poată juca): Regina...!
PIETRO (nervos): Mișcarea e greșită...
ALTA (reia exasperată): Da. (amândoi se concentrează asupra jocului. După un timp ea îi
spune halucinată): Pietro, trebuie să mă ucizi. Vreau să mor de mâna ta... Vreau să-ți arăt
locul unde să lovești, așa cum mi l-ai arătat tu mie...
PIETRO (atent la joc): Dacă e vorba despre femeia care mi-a fost nevastă, pe care am iubit-o,
e de prisos... Aceea e moartă de mult. E mai moartă decât dacă nu s-ar fi născut vreodată... Iar
dacă este vorba despre dta, care ești o îngrijitoare plină de bunăvoință, nu văd de ce să te
ucid. In orice caz m-ar plictisi să te lovesc cu sabia sau cu pumnalul... (a mutat).
ALTA (crâncen nefericită): Pietro...
PIETRO (așteaptă ca ea să mute): Îți repet dorința mea să nu-mi mai pronunți numele. Am și
alt nume pentru toată lumea. Vrei să muți?
ALTA (caută, fără să izbutească, să se concentreze): Da (mută greșit și-și dă seama) Pot să
refac mișcarea...?
PIETRO (iritat, dar măsurat în mânia lui): Dacă nu poți fi atentă la joc... ești liberă să pleci.
Te rog, lasă- mă singur...
ALTA (cu o voință crâncenă, își înfige unghiile în carne): Ba da... ba da... (urmează încă vreo
doua mutări și schimburi de figuri, pe care ei le fac foarte atenți): Șah...!
PIETRO (examinează mult situația și mută). Da...
ALTA (o clipă atentă). Mat...
PIETRO (caută o ieșire, apoi se convinge că a pierdut): Mulțumesc.

6
7
8