ARHITECTURA DE APĂRARE

Incintele fortificate.

Prezentăm incintele fortificate pe baza unor elemente conservate in situ

(acestea vor fi tratate pe larg în paginile consacrate descrierii monumentelor), iar de
la caz la caz, vom apela şi la desenele din secolul trecut, care ne oferă o imaginea
fostei cetăţi a Sibiului.

Incinta I (1191 - 1224)

Turnul Scărilor
Piaţa Huet nr. 3
Se ridică pe fundaţiile celui mai vechi element păstrat din incinta de fortificaţii din
jurul bisericii existente aici la sfârşitul secolului al XII-lea - începutul secolului al
XIII-lea. Elevaţia actuală este total modificată prin refacerile din anii 1542 şi 1862 -
1863; se prezintă sub forma unei construcţii masive din cărămidă, cu un singur etaj,
având la primul nivel o trecere boltită. La etaj a fost amenajată în 1897 o locuinţă. Pe
sub acest turn se ajunge la scările care fac legătura dintre “Oraşul de sus” şi cel “de
jos” în direcţia străzii Turnului. Până în secolul trecut accesul se realiza prin
intermediul unui drum amenajat paralel cu zidurile primei incinte de fortificaţii din
direcţia “Pasajului scărilor”, care continua prin gangul casei de la nr. 4 din str.
Turnului, gang parţial obturat după construcţia scărilor (1860). In acest mod, fostul
subsol al casei din Piaţa Huet nr. 3, crama “Butoiul de aur”, a devenit parter spre
pasajul menţionat. A.A.

Turnul Preoţilor
Demolat în 1898, aparţinea de asemenea primei incinte, asigurând accesul spre Piaţa
Huet, la intersecţia actuală cu str. Samuel von Brukenthal. Între acest turn şi Liceul
Brukenthal era plasată capela Sf. Iacob, existentă deja în 1415 (pe atunci, în jurul
capelei se afla un cimitir), când papa concede dreptul de patronat asupra capelei unuia
din vicejuzii Sibiului, pe nume Iacob. Turnul, prevăzut, de asemenea, cu o trecere
boltită, se ridica pe înălţimea a două etaje, având un acoperiş piramidal scund. În
afară de câte o lezenă plasată în colţurile turnului de plan rectangular, nu remarcăm
nici un element orientativ pentru datare. Având în vedere materialului de construcţie,
cărămida, considerăm că aspectul elevaţiei turnului se datora unor refaceri survenite
de-a lungul secolelor. A.A.

Incinta a II-a (1224 - 1241)

Turnul de apărare
Piaţa Mică nr. 23
Transformat în locuinţă, vezi la casa menţionată.

Turnul Scării Aurarilor

Piaţa Mică nr. 24
În prezent, se constituie în corpul B al casei de la aceeaşi adresă. Este o construcţie de
plan rectangular dezvoltată pe înălţimea a două etaje, cu un acoperiş mansardat în
două trepte. La nivelul parterului, turnul este străpuns de o trecere boltită în cruce,
prin care se ajunge la scările ce duc în Piaţa Aurarilor. Ambele etaje găzduiesc câte o
încăpere folosită în prezent ca locuinţă şi care sunt prevăzute cu ferestre ample
dreptunghiulare. Aceste ferestre sunt specifice renaşterii, cele de la etajul II având
ancadramente cu cornişa dreaptă susţinută de friza de denticule. Prin aspectul său
actual (lipsa oricărui element de plastică decorativă), turnul ne oferă un aspect care cu
greu ar mai putea fi pus în legătură cu fortificaţia din secolele XIII - XIV. Data
incizată pe latura dinspre Piaţa Aurarilor, 1567, face referiri, cu mare probabilitate, la
momentul înglobării turnului în complexul casei alăturate. A.A.

Turnul Sfatului
Piaţa Mică nr. 1
Este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale oraşului Sibiu. Are acest nume
deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere
a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată în documente la 1324 (Piaţa
Mică nr. 31, azi refăcută). În forma sa actuală, turnul se ridică pe înălţimea a şapte
etaje retrase succesiv, având faţadele marcate prin deschideri înguste de forma unor
metereze. La parter are o amplă trecere boltită. Accesul în interior este posibil printr-
o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la
etajele superioare. Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de construcţii, fiind
supraînălţat şi chiar înglobat unui grup de clădiri. Din construcţia iniţială s-a păstrat,
probabil, doar nucleul ridicat până la înălţimea primului etaj. Datarea probabilă a
turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte fortificate, adică perioadei
cuprinse între 1224 şi 1241. În şanţul de apărare al acestei incinte, în urma unui
sondaj arheologic, a fost descoperită o monedă din perioada de domnie a lui Andrei al
II-lea (1205 - 1235). Turnul este cu puţin ulterior edificării şanţului de apărare.
Lucrări ample de reconstrucţie s-au efectuat în anii 1586 - 1588, după ce în 17
februarie 1585 s-au prăbuşit etajele superioare, în timp ce pictorul Johann David
zugrăvea bolta. După ce a fost reparat de mai multe ori în secolul al XVIII-lea, turnul
a suportat intervenţii radicale în partea superioară. Acoperişul piramidal, prevăzut cu
patru turnuleţe fiale în colţuri, redat de pictorul Franz Neuhauser junior în acuarela sa
Târgul anual de la Sibiu, a fost înlocuit în 1824 cu cel actual. În ceea ce priveşte
reliefurile cu lei, încastrate în contraforturile fortificaţiei, atribuite anterior
repertoriului romanic, trebuie să precizăm că tratarea volumelor şi mai ales realizarea
realistă a detaliilor pledează pentru încadrarea celor două sculpturi în perioada
renaşterii (ultima treime a secolului al XVI-lea). Turnul a fost restaurat în anii 1965 -
1967. A.A.

Incinta a III-a (1357 - 1366)

Turnul de poartă
Str. Alexandru Odobescu
Situat la întretăierea străzilor Pasajul Scărilor şi Odobescu, este unul dintre cele mai
bine păstrate elemente ale incintei a III-a de fortificaţii. Alăturat acestui turn şi
vechilor ziduri de incintă a fost construită spre sfârşitul secolului al XV-lea, aşa cum
vom vedea mai jos, casa Altemberger - Pempfflinger (Primăria veche). Alături,
fragmentele de zidărie situate pe străzile Al.Odobescu şi Centumvirilor aparţin celei
de a III-a incinte şi pot fi datate aproximativ în perioada anilor 1357 - 1366. A.A.

Turnul Porţii Cisnădiei

demolat în 1836
Este cunoscut datorită unor acuarele realizate de J. Böbel. Poarta Cisnădiei asigura
accesul în incinta “Oraşului de sus” în capătul sudic al străzii Nicolae Bălcescu (fosta
Heltauergasse - str. Cisnădiei). Deasupra acestei porţi, formată din două deschideri
boltite pentru pietoni şi o deschidere centrală pentru partea carosabilă, se ridica un
masiv turn cu trei etaje marcate prin metereze dreptunghiulare. Nivelul superior era
ieşit în afară, fiind susţinut de console între care erau plasate guri de păcură.
Acoperişul înalt, în patru ape, se încheia în partea superioară cu un turnuleţ - lanternă
pe care era aşezat un orologiu. Turnul era situat în exteriorul zidului de apărare, fiind
un turn de flancare ridicat cu siguranţă deasupra unui nucleu iniţial mult mai vechi.
De altfel, conformaţia sa generală, meterezele dreptunghiulare executate pentru arme
de foc confirmă ceea ce ştim din documente, şi anume faptul că a fost reconstruit în
1594, în urma unei lovituri de trăsnet. Apărarea turnului încredinţată breslei
măcelarilor necesita 33 de oameni. A.A.

Turnul Archebuzierilor (ulterior al Postăvarilor)

Str. Cetăţii
1357 - 1366; sec. XV.
Este cel mai sudic dintre cele trei turnuri. Turnul are forma unei prisme octogonale cu
partea superioară ieşită în afară, sprijinită pe console în ale căror arce de legătură sunt
plasate guri de aruncare. Gurile de tragere, la primul nivel, în formă de gaură de
cheie. Materialul de construcţie este piatra (până la înălţimea de 1 m.), iar de aici in
sus cărămida. Acoperişul este piramidal, iar învelitoarea este realizată din olane.
Poziţia turnului faţă de zid permitea parţial flancarea, cinci din laturile sale fiind în
exteriorul acestuia. Posibil ca turnul să fie realizat prin supraînălţarea altuia mai
vechi. A.A.

Turnul Olarilor
Str. Cetăţii
2/2 sec. XV - 1/4 XVI
De plan dreptunghiular, cu o retragere a corpului paralelipipedic al turnului, de la cel
de al doilea nivel, unde pe fiecare latură sunt practicate câte două deschideri înguste
de forma unor metereze. Partea superioară, ieşită în afară, se sprijină pe o înşiruire de
console cu guri de aruncare. De jur împrejur sunt amplasate câte cinci lăcaşuri de
tragere pentru archebuze. Sub streaşină: metereze în formă de trepte. Acoperiş
piramidal în patru ape executat cu învelitoare din olane. Turnul este considerat de
mulţi cercetători ca fiind de provenienţă mai recentă, de pe la mijlocul secolului al
XVI-lea. Dacă avem în vedere planul dreptunghiular la bază, plan păstrat la proporţii
mai reduse şi la nivelul superior, precum şi poziţia faţă de zid, situat în mare parte
spre interior, nefiind propriu-zis un turn de flancare, credem că, într-o perioadă când
se ridicau deja rondele de artilerie sau bastioane, rolul unui turn de asemenea
proporţii şi, mai ales, astfel plasat, ar fi fost minor. A.A.

Turnul Dulgherilor
Str. Cetăţii
1337 - 1366; sec. XV
Este un turn de flancare alipit incintei a III-a. Plan circular la bază. De la nivelul
cornişei, turnul primeşte forma unei prisme octogonale încheiată în porţiunea
superioară printr-o parte ieşită in exterior susţinută de console cu guri de păcură între
arce. Sub streaşină - decor în formă de creneluri. Dacă la primul nivel lăcaşurile de
tragere sunt constituite de metereze, la nivelurile următoare aceste lăcaşuri sunt
adaptate armelor de foc (archebuze). Acoperiş de forma unei piramide octogonale
ascuţite. Restaurat - 1967. A.A.

Zid de apărare
Str. Cetăţii
1357- 1366; 2/2 sec. XV.
Porţiunea zidurilor de fortificaţie dintre turnurile Dulgherilor şi Olarilor a scăpat de
"sistematizarea" din sec. XIX. Ca material documentar pentru lucrările de restaurare
din 1967 a fost folosit desenul lui J. Böbel din albumul menţionat la bibliografie.
Astfel, între cele două turnuri se întinde un fragment de zid a cărei parte inferioara
este executată din piatră aparţinând vechii incinte realizate la mijlocul secolului al
XIV-lea. Aceasta incintă, cu probabilitate, nu avea un coridor de strajă (în forma celui
de azi), era mult mai îngustă si nu era adaptată armelor de foc apărute mai târziu cu
un secol. În prezent zidul are aspectul avut în a doua jumătate a secolului al XV-lea,
când a fost refăcut din cărămidă şi prevăzut înspre interior cu ample arcade care
susţin drumul de strajă. Acesta are un parapet din lemn şi acoperiş într-o apă susţinut
de stâlpi din lemn. În dreptul accesului în turnul Dulgherilor, spre interior, apare un
fel de balcon, turnul fiind plasat în exteriorul zidului, având rol de flancare.
Lăcaşurile de tragere ale zidului sunt adaptate archebuzelor, cele iniţiale, metereze
pentru tir cu arcul fiind lărgite dar şi micşorate în înălţime. Arhitectura militară este
de obicei foarte conservatoare faţă de elementele stilistice, fiind de fapt o arhitectură
utilitară. Cert este că turnurile incintei a treia, aşa cum le putem cunoaşte azi, erau
adaptate armelor de foc (archebuzelor), dar forma lor prismatică (rectangulară sau
poligonală) nu asigura cea mai bună protecţie contra artileriei în curs de
perfecţionare. Gurile de aruncare au fost şi ele utilizate de-a lungul mai multor secole,
pentru contracararea asediatorilor ajunşi la baza zidurilor, aşa că nici ele nu constituie
indicii certe de datare. Cunoscând însă anumite referiri documentare despre
continuarea lucrărilor de fortificare în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea şi
primele decenii ale celui următor, putem încadra şi turnurile de pe strada Cetăţii în
acelaşi interval de timp. Chiar dacă prin cercetări arheologice ar putea surveni
precizări privind datarea celor trei turnuri, este sigur faptul că cea de a treia incintă,
după ce a suportat o serie de reparaţii şi reamenajări, pe la începutul secolului al XVI-
lea era dominată de astfel de turnuri, evident mult mai numeroase decât cele păstrate
până în prezent. Conform specialiştilor, fapt relevat şi de planurile oraşului Sibiu,
“Oraşul de sus” era înzestrat cu un număr considerabil de turnuri, deşi planurile de
epocă nu menţionează eventualele turnuri de pe strada Centumvirilor, iar planul
realizat de Böbel consemnează doar 19 turnuri. A.A.

Zidurile de fortificaţie
Str. Manejului
Au fost restaurate parţial până în anul 1977, când au fost abandonate. Aparţin de
asemenea la două faze de construcţie. În prima etapă a fost ridicat un zid de piatră din
bolovani de râu (a doua jumătate a secolului al XIV-lea), care la rândul său a fost
supraînălţat, apoi dublat de arce de descărcare din cărămidă. În punctul de joncţiune
dintre zidurile străzii Manejului cu cele ulterioare de pe strada Funarilor se afla
Turnul Bărbierilor. Este menţionat în documente din anii 1575, 1681, 1751 etc.
Edificiul situat azi în acel loc pare mai degrabă un corp de legătură dintre mănăstire şi
o grădină, numită în vechime “a călugăriţelor”. A.A.

Trei turnuri de apărare

Str. Avram Iancu nr. 9, 19, 31.
Turnurile se înalţă deasupra zidurilor ruinate ce se constituie în limita dintre parcelele
străzilor Avram Iancu şi Movilei. Ca şi zidurile, de altfel, turnurile se prezintă într-o
stare de degradare, care însă ne permite să recunoaştem la două dintre ele forma
poligonală în plan. Turnurile la care ne referim, transformate în locuinţe, sunt
accesibile din curtea caselor cu nr. 9, 19 şi 31 de pe strada Avram Iancu, fiind
vizibile şi din strada Movilei. (Vezi la adresele menţionate)

Turn de apărare
Piaţa Mică nr. 23; Piaţa Aurarilor nr. 5
Se află în limita din spate a terenului din Piaţa Mică nr. 23, în pantă (acces din Piaţa
Aurarilor nr. 5). În prezent este transformat în locuinţă. (Vezi la adresele menţionate).

Zid de apărare
Str. Centumvirilor
1357-1366
Tronsonul are o lungime de peste 200m, situat în zona de denivelare între Oraşul de
Jos şi Oraşul de Sus. Strada Centumvirilor, de la interiorul incintei, are un profil
convex, iar străzile Konrad Haas şi Odobescu, de la baza zidului, au un profil concav,
cele două trasee unindu-se la capete, astfel încât elevaţia zidului are o formă
lenticulară, cu înălţimea maximă de 10m în partea mediană, unde s-au amenajat
scările “POSCHEN” care fac legătura între cele două cartiere ale oraşului vechi. După
edificarea celei de a patra centuri, tronsonului respectiv i s-au adosat mai multe
parcele (Odobescu 1 şi Konrad Haas 1, 3, 5, 7, 9, 11, 11A şi B). Zidul este realizat
din cărămidă, cu mici porţiuni din piatră sau zidărie mixtă şi are coronamentul cu
două pante realizate din cărămidă. La partea superioară se află câteva nişe. I. B.

Incinta a IV-a (sec. XV)

Susţinuta campanie de modernizare a oraşului din secolul trecut a reuşit să înlăture
aproape în totalitate fortificaţiile “Oraşului de jos”. Din numărul total de turnuri, nu s-
au mai păstrat decât trei şi este semnificativ faptul că două turnuri aparţin unor faze
ceva mai târzii (ambele datează sub forma actuală din secolul al XVI-lea) şi au
supravieţuit probabil datorită masivităţii lor.

Turnul cu pulbere
Str. Ocnei nr. 33
Este situat în curtea Grupului Şcolar Independenţa, făcea parte din cel mai puternic
complex fortificat al oraşului, care apăra Poarta Ocnei (sau a Cizmarilor). Este un
turn masiv, cu plan circular, construit în acest mod pentru a putea rezista tirului
artileriei de asediu. Aşa cum îi arată şi numele, era folosit pentru depozitarea prafului
de puşcă. Din punct de vedere cronologic, aparţine de fapt noului sistem de
fortificare, conceput după mijlocul secolului al XVI-lea. Orientându-ne după elevaţia
sa masivă, circulară, nu putem fi de acord cu datarea turnului în ultimul sfert al
secolului al XV-lea. Mai corectă ni se pare ipoteza conform căreia pe acel loc se afla
un alt turn - încredinţat spre apărare breslei fierarilor -, care, odată cu reluarea
lucrărilor de fortificare, a fost înlocuit de turnul actual. Restaurarea lui s-a făcut în
anii 1974 - 1975. A.A.

Turnul Porţii Ocnei

Str. Ocnei, demolat în 1856.
Numit şi Turnul Cizmarilor, cunoscut datorită acuarelelor lui J. Böbel, executate în
1854. Această poartă străjuia capătul străzii Ocnei, în apropierea locului unde se
înalţă azi S.C. Independenţa S.A. Turnul propriu-zis era cel mai voluminos dintre
turnurile porţilor sibiene, fiind construit din cărămidă şi sprijinit, în colţuri şi în
centrul a două din laturi de contraforturi din piatră. În pereţii turnului se deschideau
pe două niveluri guri de tragere pentru arme de foc. Practic, imaginea şi detaliul de
plan consemnate de Böbel ilustrează convingător dispunerea unui complex fortificat
ce servea apărării acestei porţi, nelipsind nici şanţul umplut cu apă care proteja în acel
loc zidurile de incintă. Apărarea turnului, încredinţată breslei cizmarilor, necesita 114
oameni. Din desene reiese că turnul era într-o bună stare de conservare, deci
demolarea lui în 1856 nu se impunea. De asemenea, imaginea ne permite încadrarea
turnului cu aproximaţie în a doua jumătate a secolului al XV-lea. La începutul anului
1998 lucrările de modernizare a suprafeţei de rulare de pe strada Ocnei au scos la
iveală fundaţiile turnului menţionat, cu această ocazie desfăşurându-se şi săpături
arheologice de salvare. Din păcate, Primăria municipiului nu a manifestat interes
pentru alocarea fondurilor necesare marcării în teren a fundaţiilor respective. A.A.

Turnul Pielarilor
Str. Zidului
Turnul aparţinător incintei a IV-a, construită în 1457, este unul din cele două turnuri
păstrate din Oraşul de Jos. Cu plan octogonal, are patru nivele, din care ultimul, ieşit
în consolă, dotat cu câte trei guri de păcură, deasupra cărora se află câte un gol de
tragere pătrat, cu partea superioară în arc de cerc, pentru piese de artilerie uşoare.
Goluri similare se găsesc la nivelurile inferioare pe laturile exterioare. Decoraţia se
limitează la profilaturi orizontale continue la nivelul gurilor de păcură şi la cornişa de
sub streaşină. Acoperişul piramidal, cu opt laturi, are pante relativ joase. Ultimul
nivel este boltit cu opt suprafeţe sferice care formează muchii intrate. Turnul
Pielarilor, amplasat între Poarta Turnului şi Poarta Ocnei, era cel mai masiv dintre
turnurile curente. Situat într-un loc în care curtinele făceau un unghi spre exterior,
turnul avea un rol de flancare a acestora. Turnul a fost avariat şi refăcut în mai multe
rânduri. În timpul marelui incendiu din 31 martie 1566 a explodat datorită pulberii
depozitate aici, ca şi în 7 septembrie 1570 când a avut loc un alt incendiu catastrofal.
După această dată a fost refăcut cu ajutorul principelui Ştefan Bathory. În 28 august
1638 turnul a explodat pentru a treia oară datorită unui fulger, fiind reconstruit în
acelaşi an. I.B.

Poarta Guşteriţei
Două turnuri de poartă
Str. 9 Mai, demolate în 1853 şi 1865.
A fost situată în capătul estic al străzii 9 Mai (fosta str. Guşteriţei), la intersecţia cu
strada Blănarilor. Era formată doar dintr-o singură trecere carosabilă, întărită însă
prin două turnuri de apărare. Turnul interior, de plan rectangular, avea două etaje,
desenul prezentându-l într-o avansată stare de degradare. De fapt, urmărind planul
general al zonei porţii, remarcăm faptul că acesta era vechiul turn al porţii, în directă
legătură cu zidurile. Conformaţia generală, cu deschideri puţine, pledează pentru
încadrarea sa în prima jumătate a secolului al XV-lea. Ulterior (pe baza
considerentelor stilistice, probabil la sfârşitul secolului al XV-lea ), a fost construit cel
de al doilea turn, situat în exteriorul zidurilor. Acesta, având acelaşi plan, era mult
mai masiv, se ridica pe înălţimea a trei etaje, partea superioară, ieşită în afară, fiind
susţinută de o înşiruire de console între care erau plasate gurile de aruncare. Faţadele
aveau metereze pentru arme de foc, iar la ultimul nivel turnul era prevăzut cu
ambrazuri mari pentru tunuri. Cele două turnuri au fost demolate pe rând, în anii
1853 şi 1865.În evul mediu, poarta a fost apărată de breasla cojocarilor, necesitând 98
de oameni şi 11 arme de foc cu 1 200 ghiulele. A.A.

Poarta Turnului
Str. Turnului, demolată în 1858.
Străjuia locul unde strada cu acelaşi nume (fosta Saggasse) întâlneşte actuala piaţă a
Cibinului. Turnul porţii a fost o construcţie asemănătoare, ca plan şi elevaţie, cu
Turnul Olarilor de pe strada Cetăţii. Se ridica pe un plan pătrat, pe înălţimea a trei
etaje, etajul al doilea fiind retras faţă de primul, iar nivelul superior, prevăzut cu guri
de păcură, era ieşit în afara planului vertical al zidurilor. Acoperişul, ca la majoritatea
turnurilor, era piramidal. De remarcat şi aici prezenţa meterezelor mai largi, de formă
dreptunghiulară, pentru arme de foc. Atât timp cât şi-a menţinut funcţiile iniţiale,
turnul era apărat de Breasla Croitorilor, cu un număr de 64 de oameni. Turnul a fost
demolat în anul 1858. A.A.

Turn de apărare
Aleea Filozofilor
Ultimul turn de apărare dintre cele păstrate în “Oraşul de jos” este înglobat în
ansamblul fostei Cazărmi Kempel, odinioară Arsenal al Sibiului.

Fortificaţii înglobate ulterior centurilor de apărare

Spre mijlocul secolului al XVI-lea, fortificaţiile Sibiului au fost întărite cu rondele de

artilerie. Au fost ridicate astfel de rondele între 1540 - 1552 în faţa porţilor Cisnădiei,
pe strada Rotarilor, Bastionului, precum şi pe bulevardul Corneliu Coposu.

Turnul Gros
Bulevardul Corneliu Coposu.
Este o construcţie masivă de plan semicircular, cu ziduri de cărămidă (la bază din
piatră) şi o platformă pe care erau amplasate tunurile. Pe lângă platforma superioară
necesară tunurilor, în interior, la un nivel inferior, erau amplasate cazemate prevăzute
cu guri de tragere dreptunghiulare, evazate spre exterior şi arcuite în partea
superioară. Cu ocazia lucrărilor de restaurare în desfăşurare în scopul realizării
teatrului Thalia, s-au păstrat doar zidurile exterioare ale turnului. S-au redeschis cu
acest prilej mai multe lăcaşuri iniţiale de tragere situate în axul longitudinal al
rondelei. De asemenea, săpăturile efectuate au scos la iveală două canale transversale
construite din cărămidă de formă semicilindrică şi care serveau, probabil, unul pentru
drenarea apei din şanţul exterior, iar celălalt, poate, pentru comunicare între apărătorii
aflaţi de o parte şi alta turnului. De asemenea, conform opiniei arheologului Petre
Munteanu Beşliu, există posibilitatea ca turnul să fi fost construit pe la sfârşitul
secolului al XV-lea. Conform informaţiilor pe care le deţinem, turnul a fost ctitorit
de Marcus Pempfflinger în jurul anului 1540. Aici se inaugurează la 1 iunie 1788
primul teatru al oraşului, înfiinţat de cunoscutul tipograf şi primar Martin
Hochmeister, teatru care a funcţionat (cu o întrerupere de un an datorată unui
incendiu - 1826/1827) până în anul 1949, când a căzut pradă unui nou incendiu. A.A.

Bastionul Haller
Str. Maternităţii, bvd. C. Coposu
Aminteam mai sus de noua concepţie survenită în fortificarea oraşului. Pentru
întărirea unor puncte mai importante, în speţă porţile, au fost construite bastioane în
sistemul nou italian. În urma proiectului executat de arhitectul italian Alessandro
Clippa, începând cu 14 iulie 1551, a fost construit bastionul Haller (numele
primarului de atunci al Sibiului). Construcţia în formă de pică este iniţiată de
generalul austriac Castaldo în timpul primariatului lui Petru Haller; arhitect
Alessandro Clippa, meşteri Peter Nürnberger şi Georg Waahll. Se remarcă urechile
(orecchione) care maschează cazematele ce asigurau acoperirea cu foc a flancurilor
bastionului, în cazul de faţă, cele două direcţii, zidurile dintre bastion şi Turnul Gros,
precum şi cele dintre bastion şi Turnul Bărbierilor. Bastionul este construit din
cărămidă şi umplut cu pământ, având zidurile cu o lungime totală de 223 metri şi
înălţimea de 9 metri. Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1
metru de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatră, pentru a împiedica
instalarea scărilor de asediu. Se păstrează deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât
spre Turnul Gros (două) cât şi spre str. Manejului (trei). În 1771 pe bastion se
construieşte şcoala de călărie (manejul), iar în primul deceniu din secolul XX se
ridică edificiul actual al Spitalului de neurologie. În 1552 încep construcţiile
bastioanelor plasate la Poarta Ocnei (Cizmarilor) şi Cisnădiei. Apoi, rondela de
artilerie ridicată în faţa porţii Cisnădiei a fost înglobată într-un bastion în formă de
pică, construcţiile bastioanelor din faţa porţilor Cisnădiei şi Turnului fiind terminate
în anii 1570, respectiv 1577. A.A.

Bastionul Soldisch (al Mercenarilor)

Str. Bastionului, Şoseaua Alba Iulia.
Ultimul bastion, ridicat între 1622-1629, cel al Mercenarilor (Soldisch), construcţie
care avea rolul de a apăra extremitatea nord-vestică a cetăţii Sibiului. Suprafaţă mai
mică decât a celorlalte bastioane, iar ca formă, doar o jumătate de pică. Zidurile sunt
realizate din cărămidă şi tot din cărămidă este realizată cornişa distanţier. Bastionul
înglobează o fostă rondelă de artilerie. Grădina cu ruine amenajată, conform gustului
epocii, de către baronul Michael Brukenthal (1785), nepotul guvernatorului
Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, avea şi un pârâu ce străbătea una din
cazematele de mult dezafectate ale bastionului. La 10 noiembrie 1883 aici se
inaugurează Orfelinatul evanghelic lutheran. În 1903 în rondela de artilerie s-a
construit actualul leagăn de copii.
S-a construit, de asemenea, o nouă incintă pe traseul bastionul Haller -
bastionul Cisnădiei, precum şi în direcţia nord, spre bastionul Soldisch. Dintre toate
aceste fortificaţii, mai sunt în picioare doar bastioanele Haller , Soldisch şi zidurile
aflate în curtea Liceului Goga şi cele din sudul cetăţii. În faţa zidurilor din sud, între
bastionul Porţii Cisnădiei şi bastionul Haller, în anul 1791 a început amenajarea
promenadei, mobilată ulterior cu câteva elemente existente şi azi: Templul Concordia
şi Pasajul scărilor de lângă teatru (1818), apoi în 1829, se dezvelesc Monumentul
împăratului Francisc I (demontat pentru restaurare) şi Piatra comemorativă dedicată
colonelului Bécsey. A.A.

ARHITECTURA ECLEZIASTICĂ
Biserici, mănăstiri.

Biserica evanghelică C.A.

Piaţa Huet
ante 1371-1520
Biserica este construită pe locul unui monument mai vechi, fapt atestat de
intersectarea unui mormânt al vechiului cimitir de către fundaţiile corului actual,
precum şi de mormintele cu nişă pentru cap sau de cele amenajate cu cistă descoperite
la nivelul inferior al sacristiei (informaţii: arheolog P. Beşliu). Monumentul actual
este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un cor poligonal compus
din trei travee, flancat la nord de o sacristie; urmează spre vest un transept, apoi nava
centrală şi cele două laterale. În vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din
urmă într-un nartex format, la rândul său, din trei nave. Coroborând planul
monumentului cu aspectul elevaţiei, precum şi cu informaţiile oferite de izvoarele
scrise, avem posibilitatea reconstituirii istoricului construcţiilor. Partea cea mai veche
a edificiului, aşa cum reiese şi dintr-un document din 1371, era constituită de cor, dar
foarte probabil se definitivase şi planul bazilical al bisericii, inclusiv transeptul. Tot
atunci începuse construcţia turnului ridicat doar până la înălţimea etajelor inferioare.
În acel moment, deci, biserica cu hramul Sf. Maria se prezenta ca o bazilică gotică cu
transept şi sacristie, navele laterale având doar jumătate din lăţimea navei principale.
După câteva decenii în care, din motive mai puţin cunoscute, activitatea de pe
şantierul bisericii fusese întreruptă, după 1424 au fost reluate lucrările. În această
etapă au fost înălţaţi pereţii navei centrale cu 2,60 metri, iar navele laterale au fost
lărgite. Traveele dreptunghiulare ale navei au primit bolţi în cruce pe ogive, ca şi cele
ale colateralelor, unde au fost refolosite vechile chei de boltă. În 1448 a început
amplificarea spre vest a bisericii, prin construcţia nartexului amintit mai sus, care a
primit denumirea cunoscută azi - ferula. Aspectul bisericii a fost modificat pe latura
sudică după 1474, când s-a hotărât transformarea bazilicii într-o biserică-hală. S-a
supraînălţat astfel peretele exterior sudic, iar în interior, prin transformarea structurii
zidului, s-a format o tribună laterală prevăzută cu boltă stelată. Tribuna a fost
prelungită şi deasupra navei sudice a ferulei, precum şi deasupra transeptului, dar aici
a fost apoi înlăturată. Tot acum s-a mărit sacristia (1477) şi s-a încercat mărirea
corului (vezi mai sus). În 1494 a fost terminat turnul bisericii, supraînălţat cu încă
două etaje. Alte lucrări mai puţin ample au constat din construirea celor două
pridvoare situate pe laturile de sud şi nord, ambele adăpostind câte un portal cu
ancadramente gotice bogat profilate. Deasupra portalului sudic a fost construită o
capelă, iar în 1520 a fost ridicat turnuleţul cu scara spiralată de pe aceeaşi faţadă,
încheindu-se definitiv lucrările. În interior, în colaterala nordică, ogivele se
sprijină pe console cu motive vegetale, una dintre ele fiind decorată cu o mască
umană. Pe cheile de boltă sunt reprezentaţi Maria şi Isus, apoi simbolurile
evangheliştilor Luca şi Marcu. Elemente sculpturale mai deosebite întâlnim şi în nava
laterală de sud. Aici, cheile de boltă cu decor figurativ sunt cele cu reprezentarea
capului lui Isus, a mielului cu stindardul (Agnus Dei) şi a lui Isus cu cartea în mână.
Menţionăm de asemenea cheia de boltă cu reprezentarea episcopului Wolfgang aflată
în ferulă. În exterior reţin atenţia cele două ancadramente de portal plasate în
interiorul pridvoarelor de sud şi nord. Portalul sudic este mai vechi, fiind executat în
1457. În nord, pietrarul Nicolae a terminat pridvorul în anul 1509, după modelul celui
din sud. În nord-estul monumentului se află uşa de acces la sacristie, care deasupra
cadrului cu baghete încrucişate are încastrat în zidărie (în 1877, ca placă
comemorativă) un detaliu al unei uşi în stil Renaştere, provenit foarte probabil din
casa comitelui Albert Huet, blazonul său fiind datat în 1595. Pe faţada din sud a
corului, deasupra unei uşi gotice, este încastrat un relief cu tema Rugăciunea pe
muntele măslinilor. Deşi lucrarea a suportat intervenţii ulterioare destul de radicale, se
recunoaşte scena în care Isus, într-un peisaj arid, este îngenuncheat în faţa potirului.
Relieful este atribuit unui atelier local inspirat din sculptura gotică central - europeană
din ultimul sfert al secolului al XV-lea. Revenind în interiorul catedralei, trebuie să
menţionăm fresca aflată pe peretele din nord al corului. Scena reprezintă Răstignirea
încadrată de un decor arhitectural în care sunt plasate o serie de personaje biblice şi
istorice. Pictura este executată de pictorul Johannes de Rozenaw în 1445, presupus a
fi originar din Austria. În mod cert, însă, maniera sa de a picta poartă amprente
neerlandeze, iar din punct de vedere iconografic se pot sesiza şi influenţe italiene
( Pictura a fost restaurată de pictorul restaurator Liviu Ciungan în anii 1989-1990).
Deosebit de valoros şi bogat este inventarul mobil al bisericii evanghelice. Chiar dacă
o serie de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiţi meşteri sibieni, precum
Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de mare valoare pot fi
admirate în biserică. În cor, în axul bisericii se află una din cele mai frumoase
cristelniţe de bronz existente în ţara noastră. Are forma unui potir cu talpă, picior,
nod şi bazin, fiind decorat cu o serie de inscripţii cu minuscule şi majuscule gotice.
De asemenea, pe suprafaţa sa sunt realizate 228 de plachete în relief, multe din ele
reprezentări figurative de influenţă bizantină. Cristelniţa este opera meşterului
Leonhardus din anul 1438; tradiţia pledează pentru turnarea ei din bronzul tunurilor
turceşti capturate de către sibieni în 1437. În 1672 a fost executată de către J. West
vechea orgă a bisericii, care peste doi ani a fost pictată de Paul Demosch şi Jeremias
Stranovius contra sumei de 700 florini. Noua orgă a fost construită de către firma
Wilhelm Sauer (Frankfurt / Oder), montată în biserica sibiană în anul 1915, concertul
ianugural având loc în 25 decembrie 1915. La ora actuală în lume mai există încă
două orgi fabricate de firma respectivă (Berlin - Tempelhof, Talin - Dom). În
biserică se păstrează câteva altare poliptice. Unul dintre acestea se pare că este
vechiul altar al bisericii evanghelice, databil între 1480 şi 1545, voleţii fiind inspiraţi
din ciclul Patimilor lui Albrecht Dürer. Panoul central şi predela au fost repictate în
1701 de pictorul sibian Jeremias Stranovius cel Bătrân. Altarul, o creaţie a unui pictor
provenit din şcoala dunăreană, a fost restaurat la Braşov de către restauratoarea Gizela
Richter şi reamplasat în biserică, în transept, în anul 1986. Un alt altar, de mai mici
dimensiuni, provenit de la Dobârca, prezintă interes datorită faptului că a fost realizat
în prima jumătate a secolului al XVII-lea în maniera altarelor poliptice. În ferulă se
mai păstrează un grup statuar din lemn, Isus între doi îngeri (a doua jumătate a
secolului al XVI-lea), adus de la parohia evanghelică din Copşa Mare, restaurat în
1975 şi montat într-un altar modern. De asemenea, se mai păstrează vechiul amvon al
bisericii, databil la sfârşitul secolului al XV-lea, executat cu mare probabilitate de
meşterul pietrar sibian Andreas Lapicida. Biserica a servit şi ca loc de înmormântare
pentru primarii, comiţii sau alte personalităţi sibiene. Pietrele funerare care acopereau
mormintele acestora au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 şi încastrate în
zidurile ferulei, obţinându-se astfel un ansamblu unic ca valoare în ţara noastră. În
ordine cronologică, printre cele mai vechi lespezi funerare sunt cele ale primarilor
Nicolaus Proll (+ 1499) şi Georg Hecht (+ 1496). Cele două lespezi sunt realizate în
marmură roşie; textul este înscris într-un chenar în jurul blazoanelor defuncţilor. Dacă
piatra funerară a domnului muntean Mihnea Vodă cel Rău (+1510), decorată cu o
cruce, denotă influenţe din Ţara Românească, în schimb celelalte lespezi din secolul
al XVI-lea certifică cu claritate împământenirea noului stil, al Renaşterii. Majoritatea
lespezilor sunt realizate în marmură roşie sau gri, eventual în piatră, având textul
înscris pe bordură, iar partea centrală este ocupată de blazoane. În această categorie se
înscriu lespezile primarilor Johannes Lulai (+1521), Servatius Weidner (+1576),
Simon Miles (+1576) şi Blasius Rhau (+1581). În schimb, placa funerară a comitelui
Petrus Haller (+1569) a fost turnată în bronz. Din secolul următor datează pietrele
funerare ale comiţilor Albert Huet (+1607) şi Valentin Seraphin (+1639), cea de a
doua fiind o excelentă reprezentare integrală în relief a figurii celui decedat. În acest
secol au activat doi dintre marii sculptori sibieni, Elias Nicolai şi Sigismund Möss.
Lui Elias Nicolai i se datorează nu mai puţin de opt pietre funerare, executate într-o
perioadă de circa două decenii. Primele creaţii sunt mai simple, în general
subîmpărţite în două registre, în cel superior fiind reprezentat blazonul, sub care apare
textul comemorativ. Din această categorie fac parte lespezile funerare ale comitelui
Michael Agnethler (+1645), ale primarilor Tobias Sifft (+1651) şi Johannes Reussner
sen. (+1637), a senatorului Lucas Löw (+1641), a senatorului Dominicus Rosenauer
(+1616 - piatra a fost pusă în 1636) şi a preotului Petrus Rihelius (+1648). Alte două
pietre funerare datorate lui Elias Nicolai demonstrează o mai aprofundată ştiinţă a
sculptării pietrei, prin redarea fizionomiei şi anatomiei umane: lespedea senatorului
Michael Schwartz (+1655), unde este realizată o compoziţie cu Învierea lui Christos,
precum şi cea a comitelui Valentin Franck (+1648), în care defunctul este reprezentat
de la genunchi în sus, văzut frontal. Lui Elias Nicolai i se datorează şi epitaful lui
Michael Agnethler (+1645), executat din lemn sculptat policrom. Möss a realizat
două din cele mai frumoase lespezi funerare aflate în ferulă. Pietrele executate pentru
comiţii saşi Mathias Semriger (+1680) şi Andreas Fleischer (+1676), adevărate
capodopere ale genului, reprezintă personaje defuncte văzute integral în veşminte de
gală. Se remarcă aici o anumită înclinaţie pentru redarea detaliilor vestimentare, dar
concomitent se recunosc în aceste lucrări o serie de elemente renascentiste târzii
îmbinate cu cele baroce timpurii. De asemenea, Möss este şi autorul epitafului din
lemn sculptat al comitelui Mathias Semriger. Din secolul al XVIII-lea datează mai
multe pietre funerare aflate fie în ferulă, fie în nava centrală a bisericii. Dacă lespedea
comerciantului Samuel von Dobosi (+1759) şi a fiicei sale Eva Susana (+1761)
urmează schema pietrelor funerare din secolul al XVI-lea, în care alături de blazoane
apar simboluri (clepsidra, craniul, cartea) şi doar formele artistice aparţin barocului,
piatra funerară policromă a comitelui Simon von Baussnern (+1742) este o creaţie
barocă matură. În anul 1796 se interzic înhumările în biserică, dar, se va mai face o
excepţie în anul 1803, când trupul neinsufleţit al baronului Samuel von Brukenthal va
fi depus în cripta de lângă amvon. A.A.

Casa parohială romano-catolică

Fostul seminar iezuit
Piaţa Mare nr. 2
sec. XV; 1726 - 1739
Construcţia (patru corpuri) înglobează în ea şi o parte medievală (B, spre Piaţa Mare -
o singură travee). Cele patru corpuri sunt: A-p+2; B-p+2; C-s+p+2; D-s+p+2..
Corpurile C şi D corespund adresei: Piaţa Mică nr. 3 fiind tratate la locul respectiv.
Construcţia are un plan dreptunghiular închis cu cele două corpuri principale A
(inclusiv corpul B) spre Piaţa Mare, respectiv C (unit cu D) spre Piaţa Mică. Frontul
dinspre Piaţa Mare are opt axe la cele două etaje cu ferestre dreptunghiulare (2+2
ochiuri la etajul II, 4+2 la primul, deschidere la faţă). La parter, aceeaşi ritmare,
ferestrele cu multiple ochiuri (refăcute recent dintr-o succesiune de uşi după modelul
primei ferestre din stânga) au ancadramente realizate din tencuială, evazate in colţuri,
ecuson central. In axa din dreapta, o uşă de acces. Acoperiş în două ape, coama
paralelă cu faţada, patru lucarne semicirculare din tablă. Corpul A este o construcţie
sobră în care exuberanţa barocului cedează locul unor elemente decorative relativ
ponderate: stucaturile cu motive religioase dintr-o amplă încăpere de la parter (spre
Piaţa Mare) şi din casa scărilor. Aici se află, la parter, o pictură murală reprezentând
Maria cu pruncul. Alături, încastrat în zid, se află un ancadrament renascentist
timpuriu. Încăperile celor două etaje sunt boltite în cruce, sau semicilindric cu
penetraţii. Ancadramentul uşii de intrare păstrează data construcţiei - 1739. Corpul B
este foarte îngust, corespunde unui acces secundar din Piaţa Mare ( în dreapta).
Accesul principal, spre curte şi etaje este amenajat în ultima travee din dreapta a
bisericii alăturate. La parter şi etajul I se păstrează bolţile semicilindrice medievale,
iar la etajul II, o boltă baroc cu penetraţii. În curte se afla amplasată (din 1987) statuia
Sfântului Nepomouk (realizată în 1736), care se păstrase între 1948 şi 1987 în curtea
a doua a palatului Brukenthal după ce fusese demontată din Piaţa Mare. Cu prilejul
unor săpături ocazionate de verificarea reţelei de canalizare în aprilie 1998 s-au
descoperit numeroase vestigii subterane. S-a trecut astfel, la săpături arheologice de
salvare în urma cărora au apărut ziduri, pereţii tencuiţi ai unei încăperi, pragul din
piatră şi un uscior al unei uşi gotice, precum şi pivniţe boltite ce se întind pe întreaga
suprafaţă a curţii interioare a actualei case parohiale. Corpul dinspre Piaţa Mică (nr.
3): Călugării iezuiţi construiesc mănăstirea demolând clădiri mai vechi ridicate în
sec. XV-XVI în vechiul zwinger. Deşi Constituţia Sibiului din 1589 interzicea
construirea unor edificii din materiale durabile în zwinger, în urma săpăturilor
arheologice au fost dezvelite construcţii transversale de mari dimensiuni cu bolţi
având deschiderea de cca. 5,5 metri. Aripa mănăstirii spre Piaţa Mică iniţial avea
portic din lemn unde călugării şi-au amenajat magazine. Traveea din faţă a actualelor
magazine era deschisă până în secolul al XIX-lea, aici existând posibilitatea de
circulaţie pe sub arcade. Imobilul de la aceasta adresă este formată din corpurile C şi
D ale casei din Piaţa Mare nr.2. Corpul C este ridicat pe fundaţiile unei clădiri mai
vechi cu bolţi semicilindrice la subsol; corpul D este adosat spre curte mai recent
(1909). Ambele corpuri au plan dreptunghiular (s+p+2). Organizarea faţadei este pe
şase axe la ambele etaje. La etajul al II-lea ferestrele dreptunghiulare au ancadramente
din stucatură (2+2 ochiuri); la primul etaj ferestrele au cornişă dreaptă (4+2 ochiuri).
Acoperiş în două ape, coama paralelă cu faţada, trei lucarne semicirculare din tablă.
Pe pinionul lateral spre turn, mai multe goluri mici dreptunghiulare. La parter celor
sase axe le corespund ample arcade în interiorul cărora se află magazine. Aceste
magazine au fost realizate încă de la început de către călugări, traveea din faţă, spre
Piaţă fiind deschisă iniţial pentru circulaţie. Toate încăperile au bolţişoare. Spre curte
exista iniţial o logie deschisă pe laturile de sud şi nord ale curţii. A.A.

Biserica parohială romano-catolică

(Fosta biserică iezuită)
Piaţa Mare nr. 3
1726 - 1733; 1738.
Edificiul este o biserică-sală de formă dreptunghiulară, în care altarul rectangular este
înglobat în partea de est a clădirii. Navei îi corespund, în nord şi sud, câte trei altare
laterale, deasupra cărora se află tribune. În partea de vest, biserica are un turn
decroşat faţă de navă (terminat în 1738). Exteriorul monumentului este destul de
sobru, celor şapte ferestre (ritm 1-3-2-1) de dimensiuni aleatorii de la primul nivel
(spre Piaţa Mică există doar şase axe) fiindu-le suprapuse altele, mai mici,
dreptunghiulare, având ancadramente de piatră cu ecuson central. Faţadele laterale
sunt compartimentate în axe prin mijlocirea pilaştrilor cu capitel doric, suprapuse de
un antablament cu friză nedecorată. De asemenea, în flancurile faţadei spre Piaţa
Mare se află două uşi de formă dreptunghiulară, încoronate cu câte un segment de
cerc profilat: prima facilitează accesul în biserică, următoarea în casa parohială.
Ferestrele situate la primul nivel, deasupra uşilor, sunt surmontate de frontoane
triunghiulare, celelalte având cornişă orizontală. Acoperiş în două ape, coama
paralelă cu faţadele laterale, are spre Piaţa Mare trei lucarne semicirculare de tablă şi
o lucarnă mare, dreptunghiulară cu fronton triunghiular acoperit în două ape. În
capătul opus turnului, coama acoperişului este prevăzută cu un turnuleţ lanternă. În
interior, altarele laterale sunt plasate în spaţii compartimentate prin coloane dorice
dublate, adosate, masive. Acestea susţin un antablament bogat profilat care oferă un
accentuat joc de umbră şi lumină. Elementele decorative ale antablamentului
(clopoţei, triglife, volute, scoici) sunt cele întâlnite şi la alte monumente în stil baroc
din Sibiu, pentru care biserica iezuită a servit drept model. Deasupra antablamentului
apare o balustradă curbată, ornată cu motive aurite. Dintre elementele valoroase din
interior menţionăm: fresca reprezentând Maria cu pruncul ce decorează altarul
principal, opera pictorului Anton Steinwald (1774); monumentul funerar al
generalului conte Otto Ferdinand Traum de Abensberg (1677-1747) comandant
militar al Transilvaniei între 1744-47. Lucrare în relief înalt şi rondo-bosso din bronz
al sculptorului Anton Schuchbauer din Cluj (1719 - 1789). Reprezintă un cartuş
dreptunghiular ce conţine inscripţia comemorativă, deasupra căruia pe o coloană este
plasat medalionul cu portretul defunctului, precum şi blazonul familiei sale. De o
parte şi alta apar reprezentări alegorice ale Victoriei, Credinţei, Speranţei şi Milei;
vitraliile ferestrelor executate in 1901 la Budapesta. Bolţile monumentului:
semicilindrice cu penetraţii, arcuri dublou (subsol şi navă); bolţi în cruce (cor).
Accesul în pivniţă se realizează printr-un mic pridvor de pe latura nordică (Piaţa Mică
nr.4) construit in secolul XX. Biserica are subsol general, actualmente folosit ca şi
depozit de carte. În interior surprindem pilaştri masivi de susţinere a bolţii. Biserica a
fost construită de iezuţi (sfinţită în 13 septembrie 1733) după cucerirea Transilvaniei
de către austrieci, iar turnul datează din 1738. Clădirea a fost restaurată în anii 1971-
1975, iar pictura în anii 1977 - 1978. A.A.

Fosta mănăstire ursulină.

Colegiul pedagogic “Andrei Şaguna”
Str. G-ral Magheru nr. 34-36
1733 -1772; cca 1891 - 1909
În 1733 opt călugăriţe ursuline sosite din Bratislava au primit dreptul de a înfiinţa
mănăstirea ordinului pe locul unde existase încă din secolul al XV-lea o mănăstire
dominicană. Trei corpuri: A - edificiu de plan rectangular cu incintă închisă, B -
plasat în partea dreaptă (aici se află si actualul acces) şi C - dreptunghiular, întins spre
limita din spate a parcelei, perpendicular pe str. Şelarilor. Faţada spre str. G-ral
Magheru, rezultat al unificării corpurilor A şi B, se ridică pe înălţimea a două etaje
(s+p+2) pe 13 axe. Parter cu ferestre dreptunghiulare curbate uşor în partea superioară
(4+2 ochiuri) fără ancadrament, gratii; parament realizat cu bosaje dreptunghiulare.
Urmează un brâu profilat pe care se sprijină lezene ridicate pe înălţimea ambelor etaje
şi încoronate cu capiteluri schiţate prin intermediul unor ghirlande. Ferestrele de la
primul etaj sunt dreptunghiulare, cu timpan semicircular şi sprânceană ondulată (4+2
ochiuri). Un brâu separă etajele; la et. II apar ferestre dreptunghiulare (4+2 ochiuri)
încoronate de segmente fragmentate. Acoperiş în două ape, coama paralelă cu faţada,
două lucarne ample de formă semicirculară cu o deschidere rotundă în interior,
plasate direct pe streaşină, deasupra axelor corespunzătoare acceselor pietonale de la
parter. Ambele uşi au câte două canaturi, sunt de formă dreptunghiulară, în partea
superioară curbate şi cu un decor în formă de ghirlandă, cu inscripţia SALUE.
Elementele decorative ale faţadei, aparţin eclectismului de la sfârşitul sec. XIX şi înc.
sec. XX. În interior, reţin atenţia doar bolţile semicilindrice cu penetraţii şi în cruce
ale coridoarelor sau din unele încăperi. În anii 1985-1988 planşeele cu grinzi ale
interioarelor au fost înlocuite cu altele din beton armat. Atât la nivelul parterului cât
şi al etajului există posibilitatea accesului în biserică, prin sacristie, respectiv tribuna
de vest. A.A.

Biserica ursulinelor
Str. G-ral Magheru nr. 38
1479; 1728-1733.
Fosta biserică gotică, iniţial probabil bazilică, azi biserică-sală cu predominant
caracter baroc. Din exterior se remarcă existenţa unei capele pe latura nordică, cu
mare probabilitate, fragment al unei nave laterale gotice. Aici se mai păstrează
ferestrele gotice trilobate prevăzute cu menouri şi muluri, precum şi contraforturile.
De asemenea, pe faţada de vest, alături de portalul gotic târziu în arc frânt, se mai pot
desluşi, marcate pe tencuială, urmele unor ferestre gotice în arc frânt (ancadramentele
din cărămidă au fost vizibile în timpul restaurării din 1996-7, ocazie cu care au fost
acoperite cu tencuială). În interior, monumentul se prezintă ca o biserică-sală în stil
baroc, fără prea multe elemente spectaculoase daca facem abstracţie de pilaştri cu
coloane angajate parţial păstrate din navă, pilaştri dublaţi din cor, deasupra cărora se
distinge antablamentul cu triglife atât de caracteristic monumentelor ecleziastice în
stil baroc din Sibiu. Bolţile gotice au fost demult distruse şi înlocuite în nava cu un
tavan, iar corul are boltă semicilindrică şi arce dublou. În schimb, capela de pe latura
nordică păstrează în două travee frumoase bolţi gotice stelate. Pridvorul are bolta
semicilindrică cu penetraţii şi boltă în cruce baroc cu platbandă. Remarcăm, de
asemenea, elegantul balcon din lemn cu grilaj din fier forjat de pe peretele din sudul
corului. Sub balcon se află o amplă arcadă - acces spre o încăpere spaţioasă cu rol de
sacristie; de aici se putea trece spre mănăstirea de maici, printr-o capelă formată din
două travee perpendiculare pe nava bisericii: bolţile sunt cu penetraţii tipic baroc. Şi
aici remarcăm un frumos grilaj baroc cu monograma IHS. În locul de acces în cor, în
nord, se află un amvon din lemn, imitaţie de marmora. A.A.

Biserica reformată
Str. Mitropoliei nr. 9
1786
Biserică - sală cu absidă semicirculară nedecroşată şi turn în vest. Edificiu cu faţadă
îngustă, portal simplu, ancadrament dreptunghiular din piatră surmontat de un panou
cu inscripţie, datată în 1786, iar deasupra acestuia, un fronton triunghiular cu o rozetă
în timpan. La ferestre, ancadramente cu sprâncene arcuite, deasupra, registru cu
goluri ovale. Faţadă compartimentată prin patru pilaştri cu capitel doric, antablament
cu friză de metope şi triglife sprijinite pe clopoţei. Sub cornişă se află o friză de
denticule, iar deasupra unui fronton triunghiular central, se ridică turnul nedecroşat,
flancat de urne baroc. Antablamentul faţadelor laterale este nedecorat. Uşa de acces,
din lemn, în două canaturi (sec. XVIII), decorată cu elemente geometrice şi florale în
relief plat sau prin incizii. Interiorul sobru ne oferă imaginea unei biserici - sală cu
absidă. Pereţii sunt marcaţi de pilaştri dublaţi care susţin antablamente identice cu
cele din exterior. Boltă semicilindrică, susţinută de arce dublou. In axul altarului, un
amvon cu baldachin cu motive aurite ale unor draperii şi ghirlande de trandafiri. În
partea de vest a bisericii, orga este amplasată pe o tribună susţinută de doi stâlpi
masivi. A.A.

Catedrala ortodoxă “Sfânta Treime”

Str. Mitropoliei nr. 33
1902-1906
Analiza planurilor de epocă relevă existenţa a cinci parcele spre str. Mitropoliei şi trei
spre str. Xenopol unificate în vederea realizării acestui edificiu care a necesitat
demolarea clădirilor existente, inclusiv biserica modestă din interiorul cvartalului.
Istoricul clădirii este rezumat din pisania pe o placă de granit din pridvor : “ZIDITU-
S-A ACEASTĂ SFÎNTĂ CATEDRALĂ A ARHIEPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE
DIN TRANSILVANIA CU HRAMUL SFÎNTA TREIME, DE LA 1902-1906 ÎN
ZILELE M. S. PREAÎNĂLŢATULUI ÎMPĂRAT ŞI REGE FRANCISC IOSIF I, PRIN
NEOBOSITA STĂRUINŢĂ A Î. P. S. AL ARHIEREULUI ŞI METROPOLITULUI
ROMÂNILOR DREPTCREDINCIOŞI DIN UNGARIA ŞI TRANSILVANIA IOAN
MEŢIANU…” Inscripţia mai menţionează fondurile strînse încă “DE LA 1858 DE
CĂTRE MARELE ŞI PROVIDENŢIALUL ARHIEREU ŞI NEMURITORUL
REÎNTEMEIETOR AL VECHEI METROPOLII RĂSĂRITENE ROMANE DIN
TRANSILVANIA ŞI UNGARIA, ANDREIU BARON DE ŞAGUNA, EPISCOP ŞI DE
LA 1864, ARHIEREU ŞI METROPOLIT…”, care au permis realizarea construcţiei
monumentale, cu plan centrat, cu un joc de volume în jurul spaţiului central al
naosului acoperit cu o cupolă pe pandantivi. Naosul este bordat de volume sferice şi
de cele patru turnuri (două cu plan octogonal şi cele două care flanchează intrarea, cu
baza pătrată ce devine octogon la nivelul clopotelor). Acoperişurile turnurilor au
formă de bulb dublu, cu lanternou la partea mediană. Intrarea se face printr-un portic
cu trei deschideri semicirculare pe pile cu capiteluri cu croşete. În spatele porticului
între turnuri se află un amplu fronton semicircular cu un luminator de aceeaşi formă,
decorat cu medalioane circulare în mozaic reprezentându-l pe Isus şi pe cei patru
evanghelişti. Expresia arhitecturală este determinată de finisajele exterioare —
cărămidă presată, în două culori, pozată aparent şi învelitori de cupru. Împrejmuirea
reia elemente arhitecturale ale edificiului. Spaţiul interior urmează tradiţia bizantină
şi se remarcă prin amploarea naosului. Pandantivii reprezentîndu-i pe cei patru
evanghelişti şi intradosul cupolei, cu Isus Pantocrator între îngeri, precum şi o parte
din panourile iconostasului sculptat în lemn şi aurit, sînt pictate de Octavian
Smighelschi. I. Kober semnează celelalte picturi din interior. I.B.

Biserica şi mănăstirea franciscană

Str. Şelarilor nr. 14
1425 - 1450; 1716; 1776.
Biserică sală gotică cu cor poligonal, turn amplasat alături de biserică în sud-vest.
Corul şi faţadele laterale sunt marcate de contraforturi în patru şi trei trepte. În sud,
două construcţii înglobează mai multe contraforturi. Faţada de vest are o conformaţie
baroc structurată pe trei axe delimitate prin pilaştri dublaţi: la etaj, două ferestre în arc
semicircular flanchează o nişă asemănătoare. Central, la parter, accesul pietonal
dreptunghiular cu o sprânceană ondulată profilată. Uşa este flancată de câte o
fereastră cu partea superioară uşor curbată. Ferestre în arc semicircular se mai află pe
faţada laterală şi în cor. Acoperişul navei este în trei ape, coama perpendiculară pe
faţada de vest. Turnul, alipit navei în sud, este de forma unei prisme de plan
dreptunghiular, flancurile fiind marcate prin benzi verticale; nivelurile I şi II au
ferestre rotunde, iar la parter, o uşă de acces dreptunghiular. La nivelul coamei
acoperişului navei, turnul prezintă o cornişă pronunţată. De la acest nivel, în sus, se
mai ridică un etaj, prevăzut cu ferestre înalte, în arc semicircular. Interiorul bisericii
este total modificat, edificiul având aspectul unui monument baroc târziu. Nava este
boltită semicilindric cu arce dublou şi are penetraţii triunghiulare. Fiecărui arc dublou
îi corespund pilaştri angajaţi încoronaţi cu antablamente. Pe latura nordică, în două
capele, se află amenajate altare laterale. În sud se află un amvon din lemn cu motive
aurite. Pridvorul este boltit pe trei travee "a vela" (dublă curbură). În interior mai
reţine atenţia, în nordul corului, monumentul funerar al generalului conte Damian
Hugo von Virmond (1666-1722), comandant militar al Transilvaniei, realizat din
piatră. Partea centrală constă dintr-o inscripţie comemorativă, iar cea inferioară, un
sarcofag, este decorată cu alegoria Victoriei. În biserică se află un cenotaf dedicat
baronesei Adriana Andlern, născută Engelshoffer (decedată în 1700), iar în criptă se
află mai multe pietre funerare, dintre care menţionăm pe cea a lui Iohann Haller,
guvernator al Transilvaniei (decedat 1786), şi a soţiei sale Sophia Daniela de Vargyas
care sunt decorate cu blazoanele acolate ale defuncţilor. Din inventarul bisericii mai
reţinem existenţa unei Madone cu pruncul, sculptură gotică (sec. XV) în lemn
policrom. Biserica a fost restaurată ultima oară în anul 1972. Alipită bisericii este
clădirea care adăpostea fosta mănăstire (p+1), o construcţie cu plan pătrat şi incintă
închisă. Accesul în curte şi în interiorul clădirii se face prin uşa amplasată la parterul
turnului (tâmplărie baroc, feronerie de epocă). Din această clădire se poate accede şi
la etajul casei de la nr. 12, iar în aripa de est a mănăstirii se poate pătrunde prin strada
Bărbierilor nr. 2. În interior, un coridor perimetral străbate clădirea, de aici
realizându-se accesul în camere. Încăperile sunt boltite în cruce sau în cruce cu
penetraţii. Curtea prezintă o faţadă cu ample arcade deschise pe ambele niveluri.
Acoperişul înalt şi abrupt formează în flancuri (spre casa de la nr. 12) un pinion
triunghiular, pledând astfel pentru apartenenţa la perioada corespunzătoare stilului
gotic. În schimb, tâmplăria este modificată în sec. XVIII. A.A.

Căminul spital (Azilul) şi biserica

Str. Azilului nr. 4
1292 - 1760
Document din 24 iunie 1292: juzii şi juraţii, toată obştea Sibiului...am dat şi am
dăruit o casă a noastră aflătoare în Sibiu...care de multă vreme era întrebuinţată de
noi ca spital şi chivernisită de noi cu mână laică...fraţilor cruciaţi din ordinul
Sfântului Spirit...şi anume, astfel ca numiţii fraţi sau cei supuşi lor să îndeplinească
slujba dumnezeiască în numita casă a spitalului şi să slujească liturghia...să vină în
ajutorul celor săraci, slăbănogi, venetici şi şchiopi, uşurându-i în drepturile lor...
Clădirile existente azi pe strada Azilului (corespund şi la str. Turnului nr. 8) au fost
ridicate în mai multe etape. Având în vedere sărăcia elementelor stilistice, reduse
practic la bolţile mai multor încăperi, o precizare a diferitelor faze de construcţie este
o încercare dificilă în stadiul actual al cercetărilor. Puţinele elemente trădează totuşi
apartenenţa lor la edificii ridicate de-a lungul mai multor secole, ce corespund din
punct de vedere arhitectonic perioadelor stilurilor gotic şi baroc. Reţine atenţia
clădirea situată cu frontul la strada Azilului, prin loggia deschisă spre curte la nivelul
parterului şi al primului etaj, care este posibil să fi adăpostit încăperile de reşedinţă a
fraţilor ordinului Sf. Spirit. Azi toate edificiile ce formează complexul azilului, mai
puţin biserica, servesc îngrijirii bolnavilor. În ceea ce priveşte edificiul situat în
centrul complexului, biserica, lucrările de restaurare, ce îşi aşteaptă de câţiva ani
debutul, ne-au îndemnat spre o investigare mai amănunţită, care în cele din urmă,
conduce, aşa cum vom vedea, la o reconsiderare parţială a funcţiei sale iniţiale. Din
punct de vedere arhitectonic, o analiză a bisericii construită integral din cărămidă,
poate stabili faptul că în prezent ne aflăm în faţa unei biserici-hală cu cor pătrat şi
sanctuar poligonal, flancat în sud de o încăpere, iar în nord de doua încăperi, pe două
niveluri. Alăturat edificiului, pe un teren situat la înălţime faţă de biserică, pe latura
sudică (str. Turnului nr. 2), se ridică mai multe încăperi pe trei niveluri, două niveluri
subterane şi unul suprateran (s+s+p). Nivelul inferior al pivniţei comunica iniţial cu
parterul navei bisericii, accesul făcându-se printr-o uşă exterioară ( actual "tunel");de
asemenea, exista comunicare şi la nivelul galeriei de la etaj. În mod evident, unei
faze ulterioare îi aparţin bolţile baroc din navă, cor şi sanctuar, una din camerele de
pe latura de nord, cea estică, precum şi încăperile nivelului doi ridicate în această
parte. De asemenea, dacă ţinem cont de poziţia ferestrei obturate prin zidire,
sesizabilă pe faţada nordică, situată în dreptul unui stâlp, se impune plasarea
momentului construcţiei stâlpilor abia în sec. XVIII (1760 ?). Un alt ancadrament
gotic, cu bolţari din cărămidă, se poate recunoaşte pe faţada de vest a navei, în
exterior. Elementele originare ale corului sunt contraforturile din exterior, cu
specificarea că la realizarea treptelor acestora s-au folosit şi cărămizi de o formă
specială; într-o fază târzie contraforturile au fost amplificate. In interior, colonetele
angajate ale arcului triumfal au fost transformate de la nivelul capitelurilor în sus, dar
s-au păstrat intact pilaştrii angajaţi, plasaţi la îmbinarea laturilor sanctuarului
poligonal. Bolţile au fost modificate în epoca barocă, în sanctuar dispărând ogivele
iniţiale, probabil realizate şi ele din cărămidă. Cele două încăperi care flanchează
simetric corul au bolţi în cruce fără ogive, ele fiind deschise de la început prin arcade
(încăperea din nord are acum arcadele obturate) atât spre cor cât şi spre vest. La
încăperea din sud folosită ulterior, probabil, ca sacristie, se poate distinge modul în
care zidul sudic al navei s-a alipit încăperii respective, neţinând cont de arcada
deschiderii vestice. Aceeaşi dispoziţie se repetă şi în nord, unde încăperea a fost
lărgită cu cca. un metru. Tot în cor se poate urmări modul în care o arcadă a fost
închisă parţial, montându-se dezaxat un ancadrament gotic din piatră cu muchiile
teşite. În stadiul actual al cercetărilor nu putem cunoaşte cu siguranţă unde se localiza
în cadrul complexului de azi nucleul vechii clădiri folosite drept spital la sfârşitul sec.
XIII. Probabil aici se afla casa despre care în documentul din 1292 se spunea "...de
multă vreme era întrebuinţată de noi ca spital..." Poate fi admisă ipoteza că această
clădire (din lemn ?) să se fi ridicat pe locul navei bisericii actuale şi tot ipotetic, poate
fi presupusă chiar existenta unei mai vechi clădiri din piatră. Spre o asemenea
concluzie ne îndrumă şi apariţia în săpăturile arheologice a unor fundaţii de piatră
aparţinătoare unei clădiri anterioare corului existent. De asemenea a existat şi o fază
mai veche, corespunzătoare unei mari construcţii din lemn la limita vestică a navei.
Săpăturile arheologice, desfăşurate în mai multe campanii, au relevat şi existenţa a
două niveluri de înmormântare (sec. XIII şi XIV-XV). În schimb, corul bisericii, prin
dispoziţia celor două încăperi care îl flanchează, prezintă înrudiri stilistice cu
exemplele gotice timpurii de la Cârţa, Prejmer sau chiar Sic, databile în sec. XIII. Cu
toate acestea, construcţia corului, împreună cu încăperile adiacente, ar putea fi
atribuite fazei de după 1292, dacă acceptăm contribuţia unor constructori proveniţi
dintr-o zonă familiarizată cu arhitectura din cărămidă, poate tocmai fraţii ordinului
cruciat. Privit în evoluţia lui arhitectonică, edificiul ar mai fi avut o etapă de
construcţie, corespunzătoare navei (probabil cea surprinsă de primul sondaj
arheologic), care ar putea fi pusă în relaţie chiar cu un document din 1386, an în care
construcţiei i-au fost alocate fonduri destul de importante. Nava bisericii azilului ne
apare mai degrabă sub aspectul unei săli de spital medieval, dacă ne gândim la o serie
de analogii din Europa: Beaunne, Lubeck, Goslar, Mainz. Pentru o asemenea soluţie
pledează şi existenţa camerelor care comunicau cu nava la nivelul parterului, dar şi a
spaţiilor de la etaj care se deschideau spre coridorul de lemn destinat supravegherii
bolnavilor. În continuarea navei, exista şi un loc plasat ceva mai sus, vizibil de peste
tot, corul, spaţiu suficient exercitării slujbei religioase. Încăperile auxiliare laterale
asigurau necesităţile liturgice (cele din flancul corului), cât şi cele pentru îngrijirea
bolnavilor, cu menţiunea că accesul în sala principală se făcea indirect, prin acel tunel
de pe latura sudică, în aşa fel încât locatarii să fie feriţi de contactul nemijlocit cu
aerul rece din exterior. Încăperile existente iniţial în cadrul complexului, au fost
destinate mai întâi membrilor ordinului cruciat, apoi o parte din ele au suferit
transformări repetate. În perioada de după reforma religioasă, dar mai cu seamă în
sec. XVIII, nu este exclus ca unele încăperi să fi servit adăpostirii bolnavilor; acum se
schimbă concepţiile privind îngrijirea celor bolnavi şi săraci, aceştia fiind plasaţi în
spaţii cu număr redus de paturi sau izolaţi în funcţie de bolile de care sufereau. A.A.

Sinagoga
Str. Constituţiei nr. 19
1898 - 1899
Comunitatea evreiască din Sibiu, fără a fi foarte numeroasă, a depus eforturi
însemnate pentru strângerea fondurilor alocate ridicării unui lăcaş de cult
corespunzător. Cu toate acestea, abia în 1898 au fost obţinute sumele necesare prin
diligenţele depuse de Josef Schwartz, preşedintele comunităţii, care l-a însărcinat pe
arhitectul Szalay Ferenc să construiască edificiul sinagogii, fixând ca termen
Sărbătorile Mari din anul 1899. Sinagoga este formată dintr-un singur corp de clădire
de plan dreptunghiular. Faţada este neogotică dar în partea superioară a acesteia apare
o friză de triforii neoromanice. Dacă ţinem cont şi paramentul faţadei principale
format dintr-un placaj de cărămizi aparente, constatăm caracterul eclectic al clădirii.
Şi interiorul ne oferă aceeaşi impresie: un aspect bazilical cu trei nave încălecate de
tribune cu arcade în formă de triforii, iar tavanul este casetat, oarecum în spirit
neorenascentist. Chivotul plasat în partea răsăriteană a edificiului este în formă de
absidă semicirculară. Clădirea monumentală cu mare valoare arhitectonică, în exterior
are un gard decorativ din fier forjat. A.A.