Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INSTRUCTIV-EDUCATIV
„Jocul este singura atmosferă în care fiinţa psihologică a copilului poate să respire şi
în consecinţă poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de
ce este copil şi nu ne putem imagina copilărie fără râsete şi fără jocurile sale.” (Eduard
Claparede)
Jocul este un important mijloc de educaţie intelectuală care influenţează dezvoltarea
personalităţii copilului şi pune în valoare, antrenează capacităţile creatoare ale acestuia.
„Jocul este o acţiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna desfăşurat
după reguli, acceptate de bunăvoie şi în afara sferei utilităţii sau necesităţii materiale, însoţită
de simţăminte de înălţare şi de încordare, de voioşie şi destindere.. ." (Cerghit I. , „
Metode de învăţământ „ E.D.P. Bucureşti 1980) încorporat în activitatea didactică,
elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai dur şi mai atrăgător, aduce varietate şi o stare
de bună dispoziţie, de bucurie, ceea ce previne apariţia monotoniei, a plictiselii şi a oboselii.
Restabilind un echilibru în activitatea acestuia, furnizează o motivaţie superioară, dar
stimulatoare, o prezenţă indispensabilă, în ritmul muncii şcolare.
Jocurile didact ice sunt metode act ive care solicită integral personalitatea copilului.
Sub raport structural, psihologic, orice tip de joc constituie o îmbinare a componentelor
intelectuale cu cele afect iv- mot ivaționale.
Jocul didactic are un conţinut şi o structură bine organizate, subordonate
particularităţilor de vârstă, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult sub
directa lui supraveghere. Rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie nefiind
decât mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au conţinut bine
diferenţiat, pe obiecte de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de copii, iar prin
sarcina
dată, aceştia sunt în situaţia să elaboreze diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute,
potrivit capacităţilor lor intelectuale, accentul căzând astfel nu pe rezultatul final, cât pe
modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de stimulare a capacităţilor intelectuale şi
afectivmotivaţionale, în desfăşurarea acestuia.Studierea activităţii de joc pe diferite vârste a
permis generalizarea unor observaţii care au
condus la conturarea unor metode didactice distincte-jocul didact ic şi jocul logic, cu puternice
valenţe, contribuind la dezvoltarea inteligenţei, a mobilităţii şi a flexibilităţ ii gândirii, la
concentrarea atenţiei, la crearea spiritului de iniţiativă şi independenţă în muncă, spiritul de
echipă,
de observaţie. Jocurile didactice şi logice matematice conduc la realizarea obiectivului de bază,
şi
anume : formarea noţiunii de număr şi numeraţie la copilul preşcolar. În organizarea
activităţilor cu conţinut matematic trebuie să se ţină seama de principiile impuse de psihologia
genetică sau psihologia dezvoltării. Operaţiile curente de comparare, clasificarea obiectelor,
operaţiile de identificare a unor asemănări şi deosebiri, oferă posibilitatea de a ajunge la
conceptul
de număr, conform teoriei mulţimilor. Separarea obiectelor unei mulţimi, după anumite criterii
permite desprinderea conceptului de număr ca rezultat al unei măsurători.
Prin contactul nemijlocit cu obiectele lumii înconjurătoare, copilul sesizează primele aspecte
matematice referitoare la mulţimi, se pun bazele formării unei gândiri asambliste. Subliniind
rolul
jocului, M. Maliţa arată că : „ ...dacă jocul copiilor va fi adaptat până la 6 ani conceptelor de bază
ale teoriei mulţimilor, ei vor fi apţi de a câştiga noţiunile matematice şi de a dobândi astfel
cunoştinţe ştiinţifice în cursul dezvoltării lor."
Un rol important în educarea şi dezvoltarea originalităţii îl are educatoarea prin modul cum
realizează ultima verigă a jocului didactic şi anume aprecierea, interpretarea rezultatelor copiilor,
efectuându-se cu participarea activă a întregii grupe.
Scopul principal este de a-i înzestra pe copii cu un aparat logic suplu şi polivalent, care să le
permită a se orienta în mediul apropiat, să exprime judecăţi şi raţionamente variate, într-un
limbaj
suplu, familiar. Jocul este act ivitatea fundamentală a copilului preşcolar. El
influenţează întreaga conduita si prefigurează personalitatea în plina formare a acestuia. Este
cunoscut rolul jocului în formarea, dezvoltarea şi restructurarea întregii activităţi psihice a
copilului preşcolar, jocul fiind numit, pe buna dreptate "tipul fundamental de activitate a
copilului"
( A. Chircev, U. Şchiopu, E. Verza ) sau "Activitatea dominantă a perioadei preşcolare" (U.
Şchiopu, N. Leoltiev ).
Jocul didactic nu înseamnă "o joaca de copii", el este o activitate serioasă, care sprijină
într-un mod fericit, fixarea unor deprinderi matematice durabile precum şi împlinirea
personalităţii copiilor.
Jocul didactic dă un randament sporit faţă de celelalte modalităţi de lucru folosite în
activitatea de învăţare, solicitând o angajare deplină a capacităţilor intelectuale ale copiilor.
Aflându-se în perioada gândirii intuitive, a stadiului preoperatoriu, copilul interiorizează totul
sub formă de imagini reprezentative, experienţe mintale. Prin jocul didactic, copilul nu
conştientizează actul învăţării, el operează cu obiectele, materialul didactic formându-şi
reprezentări matematice concrete.
Manipularea materialului didactic constituie rolul de bază pentru înţelegerea şi dezvoltarea
operaţiilor intelectuale prematematice.
Jocul îndeplineşte un rol important, deoarece prin specificul său dezvoltă şi valorifică
numeroase resurse pshice. La preşcolari prin joc se asimilează cel mai mare volum de cunoştinţe.
Ceea ce copilul asimilează în acest timp rămâne o achiziţie pentru toată viaţa, iar ceea ce a
pierdut
la această vrâstă greu se mai poate recupera pe parcurs.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatorul consolidează, precizează şi
chiar verifică cunoştinţele copiilor, le îmbogăţeşte sfera lor de cunoştinţe, le pune în valoare şi le
antrenează capacităţile creatoare. Jocul le dă posibilitatea copiilor să creeze, să inventeze, fără
să simtă pasiuni asupra lor.
Procedeele intelectuale declanşate de joc în special cele ale gândirii au darul de a-i conduce pe
copii în "a afla", " a descoperii" unele adevăruri noi pentru ei cu o oarecare uşurinţă, pe fondul
angajării doar în apartenenţă, a unui efort mai mic şi mai ales în condiţiile unor satisfacţii
evidente.
Jocul didact ic poate fi ut ilizat ca o tehnică de explorare a act ivităţilor, de explorare a unor
noţiuni pe cale mult mai accesibile. "Strategia jocului este în esenţă o strategie euristică". În joc
copilul se găseşte "în situaţia de actor ", de protagonist şi nu de spectator, ceea ce
corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginaţiei şi vieţii afective unei trebuinţe
interioare de acţiune.
Conform " Dicţionarului de psihologie " al lui P.Popescu- Neveanu, jocul este o activitate
specifică pentru copil şi hotărâtoare pentru dezvoltarea sa psihică. A. A.Liublinskaia
sistematizează astfel particularităţile jocului la copil:
- în joc, copilul reflectă ambianţa şi, prin imitaţie, act ivitatea adulţilor;
- jocul este un mod de dobândire şi precizare a cunoştinţelor prin acţiune;
- jocul este o activitate de gândire, întrucât este orientat spre rezolvarea unor
probleme, spre găsirea căilor în vederea depăşirii unor obstacole;
- acţiunea şi cuvântul constituie principalele mijloace ale jocului;
- prin joc, copilul participă la transformarea ambianţei, ceea ce produce o plăcere vie;
- în joc , se îmbină închipuirea şi adecvarea la realitate;
- jocul se dezvoltă continuu şi implicit dezvoltă personalitatea copilului prin crearea şi
rezolvarea progresivă a diverse feluri de contradicţii:
a. între libertatea de acţiune şi conformarea la schema de joc între imitaţie şi iniţiativă;
b. între ceea ce este parţial cunoscut şi ceea ce se cunoaşte bine ; c. între operarea
cu obiectele reale şi efectuarea de acţiuni simbolice;
d. între dorinţa de joc şi pregătirea prealabilă necesară;
e. între repetiţie şi variabilitate;
f. între emoţiile dictate de rolul îndeplinit şi de emoţia pozitivă provocată de
participarea la joc;
Jocul didactic matematic are un rol deosebit de important în dezvoltarea gândirii matematice şi
antrenarea capacităţilor creatoare ale copiilor.
Referindu-ne la creativitatea gândirii, aşa cum se manifestă ea, se poate preciza că în procesul
cunoaşterii ştiinţifice esenţa gândirii creatoare se manifestă prin descoperirea unor adevăruri,
invenţii,
într-un cuvânt, achiziţii care reprezintă un pas înainte în practica socială.
Jean Piajet şi L. S. Vigotski relevă însemnătatea interiorizării acţiunilor şi a transformării
lor în procese psihice. Ed.Claparede consideră că jocul, rezultând din imitaţie este un substitut
de activitate eficientă şi îndeplineşte un rol compensator în sensul satisfacerii trebuinţelor,
intereselor copilului. La baza jocului sunt reacţiile circulare, ce se formează treptat, în joc,
îmbinând realul cu deviaţii imagimare. De fapt, scopul jocului constă in acţiunea de joc, el
"pregăteşte viitorul, potolind nevoile prezente".
Diferitele clasificări ale jocului exprimă dezvoltarea lor stadială:
- jocuri în care se exersează funcţiile psihofiziologice;
- jocuri tehnice şi productive;
- jocuri în care se reproduc unele relaţii sociale;
- jocuri militare;
- jocuri ce realizează dramatizarea;
Vigotski relevă trecerea, în cadrul jocului, de la nemijlocit la mijlocit. Treptat, schemele
coordonative se detaşează din contextul acţiunii, devin anticipative, şi mai mult sau mai puţin
explicite. Astfel se naşte regula de joc. Ea este iniţial implicită, este principiu al schemei
senzoriomotorii, pentru ca apoi, pe măsura verbalizării şi a transferului generalizator să se afirme
ca principiu al reglajului conştient proiectiv.
La copil, angajarea în joc este dictată de o necesitate de viaţă. Copilul manifestă viu trebuinţa
de a acţiona izomorf adultului. Modelarea în joc a activităţii observate în ambianţă este o lege
obiectivă.
Pentru copil, jocul este un lucru firesc, este , după cum observă Blaga , "o înţelepciune" a vieţii
lui.Bibliografie:
1. Chivu, Mircea; Pătrăşcoiu, Constantin – ”Metodica predării activităţilor matematice la
grădiniță și a matematicii la clasele I-IV”, Editura Radical, 2000
2. Creaţeanu, Jean – „Copilul şi jocul”, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 1979
3. Dăscălescu, Livia – ”Jocul didactic matematic, rolul său în activitatea formativă”, Revista
Învățământului Preșcolar, 1991;
4. Elkonin, D.B. – ”Psihologia jocului”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980
JOCUL DIDACTIC IN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV
3.1. Conceptul de joc didactic. Definire si caracterizare
Cu cat regulile sunt mai precise si mai bine insusite, cu atat sarcinile
didactice usor de realizat, iar jocul este mai interesant si mai distractiv.
Sarcina cadrului didactic este de a gasi pentru fiecare joc, elemente de joc
cat mai variate, deosebite de cele folosite in activitatile anterioare, in caz contrar
existand riscul ca acestea sa nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esenta
jocului fiind, in acest caz, compromisa.
Exemplu:
Jocul didactic „Gaseste locul potrivit” are ca scop:”Formarea deprinderilor de a
efectua operatii cu multimi” iar sarcina didactica este urmatoarea: „sa formeze
multimi dupa unul sau doua criterii”.
Regulile jocului arata copiilor cum sa rezolve sarcina didactica fiind
conditionate de continut si de sarcina didactica.
Elementele de joc fac ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta si atractiva
pentru copii.
Exemplu:
Exemplu:
Exemplu:
Exemplu:
Atunci cand prin jocul didactic se transmit cuvinte noi ( sunt reproduse
corect.
Prin jocul didactic, copilul isi angajeaza intreg potentialul psihic, isi dezvolta
spiritul de cooperare, de echipa, isi cultiva initiativa, vointa, inventivitatea,
flexibilitatea gandirii.