158 Teoria şi practica administrării publice

14. Ungureanu O. Drept civil. Introducere. Bucureşti: Editura Rosetti, ediţia a VII-a, p. 183.
15. Beleiu G. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Bucureşti: Editura Universul
Juridic, 2001, p. 200.
16. Boroi G. Drept civil. Partea generală, ediţia a II-a. Bucureşti: Editura A.H. Beck, 1999, p. 217.
17. Popa I. Rezerva succesorală. În: „Revista română de drept privat,” nr. 5/2008, p. 132.
18. Popa I. Curs de drept succesoral. Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2008, p. 240.
19. Popa I. Rezerva succesorală şi moştenitorii rezervatari în reglementarea noului Cod Civil. În: „Dreptul,” nr. 6/32,
2011.
20. Иоффе О. С. Советское гражданское право. Ч. 3. П., 1958, c. 317.
21. 21. Limanski G. Dreptul la cota din rezerva succesorală: probleme actuale ale teoriei şi practicii judiciare. În:
„Rossiysky sudya,” nr. 3/18, 2006.

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA – ORGAN

REPREZENTATIV AL SUVERANITĂȚII NAȚIONALE
Constantin SOLOMON,
doctor habilitat în ştiințe politice, profesor universitar,
Universitatea de Stat din Moldova

Ilie GÎRNEȚ,
doctorand, Universitatea de Stat din Moldova,
lector universitar, Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu,” or. Cahul

SUMMARY

The Parliament appears to be the representative body of the people. The people makes sense as the exclusive owner of
the political power, and the expression of national sovereignty develops the Parliament composition, as it cannot be other
than the will of the electorate in the wake of sufrage.

Inițial, apariția parlamentelor a fost ca o reacție irească împotriva despotismului şi tiraniei speciice absolutismului
feudal. Astăzi, aceste instituții politico-juridice sunt justiicate prin necesitatea respectării principiului de suveranitate
a poporului, aceasta conirmând că puterea este generată şi emană de la popor, aparține poporului şi se realizează
pentru popor. Prin urmare, Parlamentul constituie o instituție publică al cărei rol este de a reprezenta populația unui
stat şi de a exercita prerogativele prevăzute de Constituție. Astfel, delegarea puterii de către popor unor reprezentanți
aleşi de el a apărut ca o necesitate inevitabilă a societății contemporane, susținută şi de imposibilitatea de a exercita o
democrație directă.
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului, deoarece acesta îşi are o componență izvorâtă din ma-
nifestarea suveranității naționale dând expresie puterii poporului, ca unic deținător al puterii politice, încât componența
Parlamentului nu poate i alta, decât cea izvorâtă din voința electoratului, manifestată în urma sufragiului.
La ora actuală Parlamentul Republicii Moldova, desemnat de către electorat în urma alegerilor, este unica formă
posibilă de exercitare a puterii poporului. Poporul, la rândul său, este suveran, suveranitatea iind acea calitate a puterii
de stat în temeiul căreia această putere are capacitatea de a lua decizii, fără amestecul unei părți din exterior. [1, p. 356]
Nimeni în ziua de astăzi nu pune la îndoială că suveranitatea națională aparține poporului. Însă modul în care po-
porul exercită această suveranitate stârneşte discuții.
Bineînțeles, ar i fost ideal, dacă întreg poporul ar participa direct la procesul de conducere a societății, la aprobarea
legilor, precum şi la organizarea executării lor (aşa cum se făcea în polisurile greceşti în antichitate). În zilele noastre ar
i, practic, imposibil ca întreg poporul să se constituie într-o adunare populară, care să decidă soluționarea unor proble-
me, soluția care a fost găsită prevedea ca poporul să delege exercițiul său de a legifera unor reprezentanți ai săi, care să
poată exprima voința acestuia şi să dispună de dreptul de a soluționa problemele în numele celor ce i-au delegat. Astfel,
a apărut Parlamentul. [6, p. 45]
Art. 60 din Constituția Republicii Moldova caliică Parlamentul drept un organ reprezentativ suprem al poporului şi
unica autoritate legislativă a statului, stabilindu-i, totodată, şi locul de frunte în ierarhia autorităților publice.
De aici rezultă că Parlamentul Republicii Moldova are un rol dublu: a) de a i organ reprezentativ suprem al poporu-
lui Republicii Moldova; b) de a i autoritatea legislativă a statului.
Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 159
Dacă Parlamentul este autoritate publică, trebuie să înțelegem că acest organ reprezentativ al poporului are dreptul
să exercite suveranitatea în locul lui, ceea ce-i conferă o autoritate şi un prestigiu deosebit. [8, p. 8-9, 5, p. 282-283]
Referindu-ne însă la rolul Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului, vom constata că are mai multe
semniicații:
1) Aceasta înseamnă că Parlamentul îşi exercită competențele sale bazându-se pe principiile suveranității naționale.
Prin urmare, Parlamentul reprezintă întreaga societate şi nu o parte a ei.
2) Odată constituit, Parlamentul trebuie să se manifeste ca exponent al întregului popor. Astfel, deputatul, din mo-
mentul delegării în Parlament, urmează să activeze nu din interes propriu sau în numele forțelor politice care l-au pro-
movat, ci în numele întregului popor şi pentru popor.
3) Parlamentul nu este un simplu organ reprezentativ al poporului, dar este organul lui reprezentativ suprem. [5,
p.282-283]
În ceea ce priveşte calitatea de unică autoritate legislativă a statului este necesar de făcut unele concretizări. Drep-
tul de a exercita funcția legislativă aparține, într-adevăr, doar Parlamentului. Doar Legislativul e în drept să reglemen-
teze relațiile sociale prin legi. Legea supremă a țării, prin art. 72, stabileşte, totodată, şi lista de competențe, care prin
natura lor sunt reglementate numai prin lege.
Însă dacă ne referim la funcția legislativă a statului, vom constata că nu numai Parlamentul o exercită.
Art. 2 din Constituție stabileşte că suveranitatea națională aparține poporului care o exercită în mod direct şi prin
organele sale reprezentative. În mod direct, trebuie înțeles că poporul exercită suveranitatea, participând la procesul de
legiferare, prin intermediul referendumului legislativ.
Legea supremă a Republicii Moldova nu ixează însă astfel de referendumuri. Constituția stabileşte prin art. 75 că
cele mai importante probleme ale societății şi ale statului sunt supuse referendumului. [7, p. 329] După cum observăm
însă cele mai importante probleme ale societății sunt lăsate la discreția Parlamentului şi a Şefului Statului (Constituția
Republicii Moldova nu a fost supusă referendumului, încercarea de a introduce limba rusă ca a doua limbă de stat nu
prevedea organizarea referendumului).
Parlamentul are un rol deosebit în sistemul reprezentativ al Republicii Moldova. De aceea şi competențele ce țin de
Legislativ trebuie să răspundă necesității de a putea crea condiții necesare pentru exprimarea voinței poporului care
l-a ales, şi pe care-l reprezintă direct şi nemijlocit. Rolul deosebit al Parlamentului constă nu doar în exercitarea puterii
legislative supreme din stat, dar stabileşte, totodată, direcțiile prioritare de dezvoltare şi activitate a statului, formează
organe de stat şi exercită controlul parlamentar. [4, p. 28] Pornind de la faptul că Parlamentul reprezintă poporul, el are
datoria să vegheze asupra modului de implementare a politicilor publice.
Parlamentul poate realiza controlul asupra executivului pe mai multe căi:
1. La numirea Guvernului (într-un sistem parlamentar, Guvernul şi membrii săi sunt responsabili în fața Parlamentu-
lui, asigurându-se, astfel un control eicient, care poate i individual sau colectiv).
2. Obținerea informațiilor necesare de la Guvern. Se cunosc mai multe metode ale controlului prin informare. Una
dintre cele mai răspândite este cea a chestionarelor. Chestionarul conține acea informație pe care un deputat doreşte
să o obțină de la Guvern.
O altă formă a controlului prin intermediul informației este interpelarea. Ea poate i adresată de către un deputat
unui ministru sau Prim-ministru, în funcție de caracterul întrebării. Dacă în cazul chestionării participă, practic, două
persoane, la interpelare pot participa mai multe persoane, deoarece ea poate genera dezbateri generale în Parlament.
În urma dezbaterilor, poate urma o sancțiune conirmată prin vot. Interpelarea este considerată un instrument politic
puternic, folosit de Parlament pentru a obține informații cu o explicație amplă din partea miniştrilor. Dezbaterea se
poate inaliza prin exprimarea votului de încredere sau neîncredere. [6, p. 52-55]
3. Prin instituirea unei comisii de anchetă care va efectua o investigație asupra activității Guvernului. Acest drept
al Parlamentului constituie o pârghie constituțională puternică de exercitare a controlului, care se foloseşte numai în
cazuri excepționale, când nu se poate obține informația prin alte metode.
4. Moțiunea de cenzură este procedura prin care Parlamentul pune în discuție în timpul şedințelor răspunderea
politică a Guvernului. Consecința admiterii moțiunii constituie încetarea forțată a mandatului Guvernului. Procedura de
învestire a unui nou Guvern este inițiată de Preşedintele Republicii Moldova.
5. Suspendarea Preşedintelui Republicii Moldova din funcție nu este o procedură de sancționare, ci una de control
parlamentar. Art. 89 din Constituția Republicii Moldova prevede că în cazul săvârşirii unor fapte prin care se încalcă
prevederile Constituției, Preşedintele Republicii Moldova poate i demis de către Parlament cu votul a două treimi din
numărul deputaților aleşi. [2, p. 393]
Rolul Parlamentului ca organ reprezentativ al suveranității naționale reiese şi din atribuțiile pe care le exercită în
conformitate cu art. 66 din Constituția Republicii Moldova:
Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:
a) adoptă legi, hotărâri şi moţiuni;
b) declară referendumuri;
c) interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării;
160 Teoria şi practica administrării publice

d) aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului;

e) aprobă doctrina militară a statului;
f ) exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în limitele prevăzute de Constituţie;
g) ratiică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova;
h) aprobă bugetul statului şi exercită controlul asupra lui;
i) exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat
unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine;
j) alege şi numeşte persoane oiciale de stat, în cazurile prevăzute de lege;
k) aprobă ordinele şi medaliile Republicii Moldova;
l) declară mobilizarea parţială sau generală;
m) declară starea de urgenţă, de asediu şi de război;
n) iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii;
o) suspendă activitatea organelor administraţiei publice locale, în cazurile prevăzute de lege;
p) adoptă acte privind amnistia;
r) îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin Constituţie şi legi.
Principiul autonomiei Parlamentului garantează adunării legislative libertatea în acțiune şi decizie în orice dome-
niu. Parlamentul este, în unele state, singurul capabil să tragă la răspundere propriii săi membri. Puterea excepțională ce
revine parlamentelor şi calitatea cu totul aparte a celor care le alcătuiesc au determinat elaborarea unor statute specia-
le, garantând existența unui regim de imunități şi inviolabilități, chemat să asigure exercitarea mandatului parlamentar
în condiții cât mai bune, acesta devenind tot mai mult un mandat reprezentativ.
Viziunea modernă a rolului şi funcțiilor Parlamentului aduce în vizor importante nuanțări principiului de „suvera-
nitate a Parlamentului”. Desigur, Parlamentul rămâne cel mai prestigios forum deliberativ şi reprezentativ al națiunii
capabil să destituie organe ale statului şi chiar Preşedintele țării, să efectueze veriicări asupra modului în care sunt
îndeplinite atribuțiile diferitelor puteri. Cu toate acestea, Parlamentul nu poate substitui în niciun caz prerogativele
puterii executive sau celei judecătoreşti, consințite prin sistemul separației puterilor în stat.
Este cunoscut faptul că teoria separației puterilor în stat stabileşte mai mult de un echilibru al puterilor lor decât de
separarea lor, care nu poate avea loc în virtutea unicității puterii. Organele de stat care exercită anumite funcții (legisla-
tive, executive, judecătoreşti) sunt învestite cu anumite elemente ale puterii, toate exercitând în ansamblu puterea de
stat. Situația dată conirmă faptul că ele nu sunt independente total în exercitarea atribuțiilor lor, ci se ală într-o strânsă
interacțiune. [1, p. 357-359]
Parlamentul, în virtutea funcției de stabilire a cadrului legislativ şi modul de organizare şi funcționare a celorlalte
autorități publice, capătă o independență cu mult mai substanțială. [9, p. 50]
Din perspectiva dreptului parlamentar, principiul autonomiei parlamentare se caracterizează printr-o triplă autono-
mie: regulamentară, instituțională şi inanciară.
Principiul autonomiei reglementare îi asigură Parlamentului supremația în stabilirea regulilor proprii de organizare
şi funcționare, însă doar cu respectarea normelor juridice şi asigurarea legii. Menționăm că, datorită funcției de elabo-
rare a cadrului legislativ-normativ, s-ar crea impresia că Parlamentul comandă şi toți ceilalți se supun voinței sale. În
realitate toți trebuie să se supună Constituției, până şi Parlamentul.
Astfel, aspectul autonomiei regulamentare este sancționat prin controlul constituționalității legilor şi hotărârilor,
conform art. 135, lit. „a” din Constituție, de către Curtea Constituțională, care se poate pronunța asupra caracterului
neconstituțional al legilor sau hotărârilor, deoarece orice lege, ie adoptată chiar şi în unanimitate de către Legislativ,
nu poate încălca norma constituțională. Decizia prin care s-a constatat că a fost încălcată norma constituțională este
obligatorie pentru Parlament. În cazul dat nu se poate vorbi de supremația Parlamentului, ci de supremația legii, pe care
şi organul suprem reprezentativ al poporului este obligat să o respecte.
Datorită principiului autonomiei parlamentare, anumite prevederi legale nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte orga-
nizarea şi funcționarea Parlamentului, care în baza autonomiei reglementare are propria lui lege internă. Astfel, regula-
mentul Parlamentului se adoptă direct în baza prevederii Constituției având statut de lege organică. (art. 72, alin. 3, lit. „c”)
De domeniul reglementar ține şi deinirea completă a statului, deputatului, stabilind, totodată, anumite reguli de
disciplină, inclusiv sancționarea disciplinară a parlamentelor. Constituția însă prevede anumite aspecte aparte la aceas-
tă caracteristică. Potrivit Constituției, incompatibilitățile nu pot face obiectul domeniului de reglementare regulamen-
tară, ci se stabilesc prin lege organică (art. 70, alin. 2). Situația dată s-ar explica prin faptul că unele aspecte ce țin de sta-
tutul deputatului sunt mult mai mari decât statutul juridic de cetățeanului obişnuit (de exemplu, imunitățile conform
art. 70, alin. 3 din Constituție) creându-se, astfel, o „inegalitate” în fața legii .[1, p. 360]
Imunitatea parlamentară constituie calitatea mandatului, pe care l-a primit deputatul de la cetățeni în timpul căruia el
este protejat față de eventualele presiuni sau abuzuri exercitate împotriva persoanei sale şi care îi asigură independența,
libertatea şi siguranța în exercitarea drepturilor şi obligațiilor ce-i revin potrivit Constituției şi legilor. [5, p.292]
Parlamentul, în virtutea autonomiei sale organizatorice, este singurul care îşi formează organele sale de lucru şi
nimeni nu poate interveni sub aspect juridic în formarea lor.
 Materiale ale Conferinţei internaţionale ştiinţiico-practice 161

BIBLIOGRAFIE
1. Bantuş I., Autonomia Parlamentului – element important în consolidarea şi ediicarea statului de drept. În:
Funcționarea instituțiilor democratice in statul de drept: materiale ale conf. teoretico-ştiinţiice, Ed. Tipograia
Centrală, Ch., 2003, p. 356-361.
2. Cârnaţ T., Drept constituţional, Ed. SRL „Print-Caro”, Ch., 2010, 514 p.
3. Constituția Republicii Moldova, // [on-line] http://www.parlament.md/CadrulLegal/Constitution/tabid/151/De-
fault.aspx (citat 26.02.2014).
4. Morei I., Funcționarea instituțiilor democratice în Republica Moldova. În Funcționarea instituțiilor democratice în
statul de drept: materiale ale conf. teoretico-ştiinţiice, Ed. Tipograia Centrală, Ch., 2003, p. 26-34.
5. Platon M., Administrația publică, curs univ., Ed. Universul, Chişinău, 2007, 928 p.
6. Platon M., Organisme democratice funcționale ale statului, Ed. AAP, Chişinău, 2004, 248 p.
7. Popa V., Dreptul Public, Chişinău, 1998, 460 p.
8. Popa V., Autoritățile publice ale Republicii Moldova, Ed. TISH, Chişinău, 2004, 257 p.
9. Popa V., Drept parlamentar al Republicii Moldova, ULIM, Chişinău, 1999, 232 p.
10. Regulamentul Parlamentului // [on-line] http://www.parlament.md/CadrulLegal/RegulamentulParlamentului/
tabid/154/Default.aspx (citat 26.02.2014).

ACTUALITATEA ŞI PERSPECTIVELE PRIVIND

PARTICIPAREA PUBLICULUI LA LUAREA DECIZIILOR
ÎN MATERIE DE MEDIU
Natalia ZAMFIR,
doctor în drept, conferențiar universitar interimar,
Universitatea de Stat din Moldova

SUMMARY
Environmental issues are besthandled with participation of all concerned citizens, at the relevant level. States shall
facilitate and encourage public awareness and participation by making information widely available.
The Aarhus Convention promotes environmental democracy, every person has the right tobe informed, to be involved
in decision-making and to have access to justice in environmental matters. This creates the much-needed atmosphere of
trust in the minds and hearts of the people in relation to the institutions and, on a broader level, their democratic way of
operating. By their involvement in environmental discussions, the requirements of transparency and accountability, are
likewise met to attain good environmental governance.

În perioada 29 iunie 1 iulie 2011, 43 de guverne şi Uniunea Europeană s-au întrunit la Chişinău pentru a marca cea
de a X-a aniversare de la intrarea în vigoare a Convenţiei Aarhus privind accesul la informaţie, justiţie şi participarea
publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului.
Convenţia Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE ONU/UNECE) a fost adoptată la
25 iunie 1998, în oraşul danez Aarhus, la cea de-a IV-a Conferinţă ministerială „Un mediu pentru Europa” şi a intrat în
vigoare la 30 octombrie 2001.
Republica Moldova a fost prima ţară care a ratiicat Convenţia Aarhus, prin Hotărârea Parlamentului nr. 346-ХIV din
7 aprilie 1999. [1] Actualmente, ea este semnată de 49 de ţări, dintre care 44 – au ratiicat-o. La 28 iunie 2011, a fost
adoptat Planul naţional de acţiuni pentru implementarea în Republica Moldova a Convenţiei privind accesul la informa-
ţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului (2011-2015). [2]
După sfera de aplicare, Convenţia de la Aarhus este o convenţie regională însă, totodată, este şi universală după
importanţă, din motivul că la ea poate adera orice ţară din lume.
Principiile Convenţiei izvorăsc şi din procesul de elaborare a prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia mediului
şi drepturilor omului atât la nivel naţional, european, cât şi la nivel internaţional. [3]
Este unanim recunoscut, că Convenţia de la Aarhus reprezintă o „convenţie de tip nou”, orientată spre creşterea ro-
lului reprezentanţilor sectorului neguvernamental, inclusiv organizaţiilor ecologice obşteşti în procesul protecţiei şi
ameliorării mediului ambiant pentru generaţiile actuale şi cele viitoare. Datorită recunoaşterii unor drepturi ecologice
ale cetăţenilor - la informare, participare şi justiţie, Convenţia are menirea să contribuie la ridicarea gradului de res-
ponsabilitate şi transparenţă în problemele ce ţin de protecţia mediului.

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)