MALADII GENETICE UMANE

Denumirea sinonimă de „boală orfelină”, utilizată în special în Franţa, încearcă să confere

bolilor rare dimensiuni politice şi sociale, încercând să transmită solicitarea bolnavilor de a se
ţine cont de existenţa lor, oricât de rară ar fi boala. Totodată, bolile rare sunt încă în mare măsură
orfane de tratament, recunoaştere şi îngrijire adecvată. În 1995 Organizaţia Mondială a Sănătăţii
(OMS) a recenzat 5000 de boli rare.
Astăzi se vorbeşte de existenţa a 8000 de astfel de boli. În funcţie de boală, bolile rare
înregistrează de la câteva cazuri la câteva mii de cazuri. Numeroase şi complexe, ele sunt puţin
cunoscute de către corpul medical şi de către oficialii din sistemul de sănătate. Ele privesc toate
specialităţile medicale, sunt de gravitate extrem de variabilă, în funcţie de boală şi pacient.
Pot fi manifeste de la naştere sau din primii ani ai copilăriei. În peste 50% dintre bolile rare
primele semne clinice se instalează la vârsta adultă şi se însoţesc în general de dificultăţi motorii
şi/sau senzoriale, care sunt grave şi determină un important handicap. Considerate nerentabile de
către laboratoarele farmaceutice, ele fac puţin sau deloc obiectul cercetării, nu dispun decât în
mică măsură de tratament, iar diagnosticarea lor se poate întinde pe mai mulţi ani.
80% dintre bolile rare sunt de cauză genetică. Ele sunt în general ereditare şi sunt
transmise de la ogeneraţie la alta. Pot fi deasemenea rezultatul unei mutaţii spontane, noi, fără ca
în familie să fi existatînainte un caz asemănător.
Printre celelalte 20% din boli se includ boli infecţioase şi altele, de diverse cauze (factori
de mediuetc). Cunoaşterea medicală şi ştiinţifică a acestor boli este încă în fază incipientă. Din
cele 8000 bolirecenzate doar o mică parte beneficiază de o înţelegere mai profundă a
mecanismelor fiziologice interesate.Cele mai multe nu beneficiază astăzi de un tratament
specific. Doar în câteva dintre boli măsurile deîngrijire permit ameliorarea calităţii vieţii
bolnavilor.
Întrucât bolile rare afectează peste 25 milioane de persoane în Europa, comisia de sănătate a
UE paredin ce în ce mai preocupată de revigorarea cercetării în acest domeniu, de crearea unui
climat de educaţie acorpului medical, a bolnavilor şi a populaţiei generale, cu scopul declarat de
a se asigura condiţii pentrudiagnosticul corect şi precoce al acestor boli, evitarea recurenţei lor în
familie şi asigurarea unei vieţi maibune pentru aceşti bolnavi.
Orice boala care are la origine o modificare a informatiei genetice este considerata maladie
genetica. Termenul de maladie genetica nu poate fi inlocuit cu cel de maladie ereditara pentru ca
nu toate modificarile informatiei genetice se transmit la descendenti. Cele mai multe anomalii
cromozomale nu sunt mostenite. Dupa nivelul la care se petrece alterarea materialului genetic,
maladiie genetice se clasifica in maladii cromozomale si maladii metabolice.

Important!

 Bolile genetice sunt determinate de o alterare a genomului uman.

 Corpul uman e format din milioane de celule. Cele mai multe celule conţin un set
complet de gene (figura nr. 1.).
 Genele acţionează ca un set de instrucţiuni care controlează creşterea şi funcţionarea
corpului.
  Genele sunt responsabile pentru fenotipul uman (de exemplu: trăsăturile feţei, culoarea
ochilor, grupă sangvină sau înălţimea).
 Fiecare individ moşteneşte câte două copii din majoritatea genelor, o copie de la mamă şi
una de la tată.
 Genele sunt situate pe structure filiforme numite cromozomi.
 La om, majoritatea celulelor au 46 de cromozomi. Fiecare dintre noi moşteneşte
cromozomii de la părinţi, 23 de la mamă şi 23 de la tată, aşa că avem două seturi de câte
23 de cromozomi, deci 23 de “perechi”.

Uneori se produce o mutaţie în una din cele două copii ale unei gene, care împiedică gena să
îşi execute funcția. Această modificare poate determina o boală genetică.

Figura nr.1. Reprezentare grafica a celulei, cu nucleu, AND, cromozimi.

Factorii mutageni

Factorii mutageni sunt factorii care induc modificări în structura şi funcţia

materialului genetic. După natura lor, ei sunt factori mutageni fizici, chimici sau biologici.

Factorii mutageni fizici

Factorii mutageni fizici sunt reprezentaţi prin şocuri termice (reci sau calde), radiaţiile
neionizante (radiaţiile ultraviolete şi radiaţiile infraroşii), radiaţiile ionizante (radiaţiile
electromagnetice şi radiaţiile corpusculare), forţa de acceleraţie etc.

Factorii mutageni chimici

 Factorii mutageni chimici sunt reprezentaţi printr-o gamă extrem de variată de substanţe
chimice, foarte diferite ca structură şi mod de acţiune. Din grupul lor fac parte analogi ai bazelor
azotate, acidul nitros, unii coloranţi, unele antibiotice etc.

Factorii mutageni biologici

Factorii mutageni biologici sunt reprezentaţi prin unele virusuri, micoplasme etc., care
induc modificări ale materialului genetic

Mutaţiile

Mutaţiile sunt modificările induse în structura şi funcţia materialului genetic, ca

urmare a acţiunii unui factor mutagen.

Mutaţiile naturale, artificiale

După modul de apariţie, mutaţiile pot fi naturale (apărute în mod spontan, fără
intervenţia omului) şi artificiale, apărute prin utilizarea factorilor mutageni.

Mutaţiile somatice, gametice

După tipul de cellule afectate există:

– mutaţii somatice (afectează celulele somatice)
– mutaţii gametice (afectează gameţii).

Mutaţiile genice, cromozomale, genomice

După cantitatea de material genetic afectat, mutaţiile pot fi genice, cromozomale şi

genomice.
– Mutaţiile genice afectează ordinea nucleotidelor din molecula de ADN.
– Mutaţiile cromozomale reprezintă modificări în forma, structura şi funcţia cromozomilor.
– Mutaţiile genomice afectează anumiţi cromozomi care pot fi în plus sau în minus
(aneuploidia) sau întregul genom (poliploidia).

Anomaliile cromozomiale

Ele reprezintă o importantă componentă a patologiei genetice umane, atât datorită frecvenţei
globale, cât mai ales datorită consecinţelor fenotipice şi reproductive. Până în prezent au fost
identificate peste 100 de sindroame cromozomice.
Anomaliile cromozomice afectează aproximativ: 0,7% din nou-născuţi, 2% din sarcinile
femeilor cu vârsta peste 35 de ani în momentul concepţiei şi se regăsesc la peste 50% din
produşii avorturilor spontane din primul trimestru.
 Anomaliile cromozomiale pot fi clasificate pe bază mai multor criterii, cele mai importante
fiind: tipul anomaliei şi numărul de celule modificate. În raport cu numărul de celule afectate,
anomaliile cromozomice pot fi împărţite în: omogene şi în mozaic.

 Anomaliile omogene se caracterizează prin prezenţa anomaliei în toate celulele

individului afectat.
 Anomaliile în mozaic sunt caracterizate de prezenţa a două sau mai multe linii
(clone)celulare, care diferă prin numărul de cromozomi.

În raport cu modul de afectare a materialului cromozomic, anomaliile pot fi împărţite

în: numerice şi structurale.
Prin anomalie cromozomială numerică se înţelege orice modificare anumărului de
cromozomi în raport cu numărul normal de cromozomi (46 cromozomi).
Anomaliile numerice se clasifică în: poliploidii şi aneuploidii.
Aneuploidia constă în prezenţa în celulele somatice a 1, 2 cromozomi în plus sau în minus,
(2n ± 1, 2). Este determinată de fenomenul de nondisjunctie cromozomală sau de alte cauze.
Poliploidia constă în multiplicarea propriului genom (autopoliploidia) sau multiplicarea
numărului de cromozomi ai unui hibrid interspecific (alopoliploidia). Formele poliploide
prezintă caracteristici precum fenomenul de gigantism şi o mai mare rezistenţă la factorii de
stres.
Anomaliile cromozomiale structurale se caracterizează prin modificarea structurii
normale a cromozomilor. Ele se împart, în raport cu efectul fenotipic (modificarea stării de
sănătate) în: anomalii echilibrate şi anomalii neechilibrate.

 Anomaliile echilibrate – translocaţii şi inversii – nu afectează cantitatea totală de

material genetic celular şi nici fenotipul (purtătorii unor astfel de anomalii sunt sănătoşi).
 Translocaţie –anomalie cromozomică caracterizată prin schimbul de fragmente între cel
puţin doi cromozomi diferiţi;
 Inversie – anomalie cromozomică caracterizată prin modificarea poziţiei unui segment
cromozomic, ce rămâne pe cromozomul de origine
 Anomaliile neechilibrate − deleţii, duplicaţii, cromozomi inelari, cromozomi dicentrici
şiisocromozomi − sunt caracterizate prin prezenţa suplimentară, absenţa sau asocierea
dintresurplusul şi lipsa unuia sau mai multor segmente cromozomice (trisomii sau
monosomii parţiale) ceea ce determină o modificare a cantităţii totale de material genetic
celular şi un fenotip anormal (purtători afectaţi de o boală cromozomială).
 Figura nr. 2. Cromozomii umani.

Cromozomii pot fi examinaţi printr-o serie de tehnici speciale, numite tehnici

citogenetice.Aceste metode se bazează în principiu pe obţinerea de celule în diviziune (de
obicei, limfocite din sânge sau amniocite din lichidul amniotic), blocarea diviziunii într-o
anumită etapă, realizarea preparatului cromozomic, examinarea la microscop şi realizarea
cariotipului (dispunerea sistematizată a cromozomilor fotografiaţi dintr-o singură celulă, pe baza
unor criterii valabile în toată lumea). În final, este stabilită formula cromozomică a individului
investigat. La persoanele normale, formula cromozomică este 46, XX sau 46, XY. În cazul
prezenţei unei anomalii cromozomiale, formula cromozomică va fi anormală şi va specifica tipul
anomaliei şi cromozomul(cromozomii) implicaţi.
Bolile cromozomice sunt maladii determinate de mutaţii genomice (anomalii numerice
ale cromozomilor) sau cromozomice (anomalii ale structurii normale acromozomilor).Deoarece
aceste mutaţii cauzează modificări importante ale materialului genetic, ele sunt responsabile
pentru apariţia unor afecţiuni umane grave.

Cele mai comune 10 mutații genetice, caracteristicile lor și modul în care se

manifestă.

Părinții pot avea un copil cu o afecțiune genetică, chiar dacă niciunul dintre părinți nu o
are sub formă activă. Bebelușii moștenesc două copii ale fiecărei gene, câte una de la fiecare
părinte. Pentru unele afecțiuni genetice, copilul va avea afecțiunea doar dacă ambele copii ale
genei legate de afecțiune nu funcționează corect. În astfel de cazuri, fiecare părinte are o copie a
genei care funcționează corect și una care nu funcționează. Dacă bebelușul moștenește ambele
copii ale genei care nu funcționează, atunci, bebelușul are afecțiunea respectivă. Astfel, părinții
sunt "purtători" ai afecțiunii, ceea ce înseamnă că nu au ei înșiși afecțiunea, dar pot avea copii cu
ea.
Problemele genetice sunt prea importante pentru a fi ignorate în timpul îngrijirii
preconcepționale, deoarece pot avea implicații destul de profunde pentru viitoarele sarcini ale
unei femei. O intervenție importantă recomandată este o evaluare completă a istoricului familial.
Utilitatea și succesul instrumentelor privind istoricul familial în evaluarea riscului sunt
bine stabilite în alte domenii medicale și ar trebui să fie la fel de eficiente în evaluarea genetică a
riscului ca parte a îngrijirii preconcepționale. Ar trebui să se furnizeze informații de consiliere
genetică cu privire la riscul genetic de bază al populației pentru o sarcină, precum și la riscurile
suplimentare relevate de istoricul familial, originea etnică și, dacă este cazul, vârsta avansată a
mamei și/sau a tatălui. Ar trebui să se ofere teste adecvate pentru purtători, înțelegându-se că un
rezultat negativ al unui test de purtător, în cazul unor teste bazate pe ADN, nu exclude
posibilitatea ca persoana testată să fie purtătoare.
Femeile cu un risc crescut de a avea un copil cu un defect congenital sau o afecțiune
genetică ar trebui să fie îndrumate către un furnizor de genetică clinică pentru consiliere
suplimentară și informații despre opțiunile de sarcină. În cele din urmă, femeile care au ele însele
o afecțiune genetică ar trebui să beneficieze de îngrijire preconcepțională și prenatală adecvată,
educație și consiliere medicală pentru a evita morbiditatea și mortalitatea pentru ele însele și
pentru viitoarele lor sarcini.

Sindromul Down

Numit de specialiști și Trisomie 21, acesta apare din cauza dezvoltării unui cromozom 21
suplimentar. Nou-născuții cu Sindrom Down au în general lungimea și greutatea la naștere mai
mici decât cele normale, craniul mic și rotund, profilul aplatizat și fruntea bombată. Aproximativ
jumătate dintre indivizii cu sindrom Down au probleme cardiovasculare, iar unii dintre ei
dezvoltă și boli digestive. Cele mai grave probleme rămân însă retardul mintal și dificultatea de
învățare, care afectează toți pacienții. 1 din 800 de copii nou-născuți este diagnosticat cu acest
sindrom.
Denumirea „Down” provine de la medicul englez John Langdon Haydon Down, primul
care a descris acest sindrom în anul 1866, cu aproape 100 de ani înainte ca acest cromozom
suplimentar să fie descoperit.
Probabilitatea conceperii unui copil cu sindrom Down crește odată cu vârsta mamei: sub
0,1% în cazul mamelor de 20 de ani, putând ajunge până la 3% la femeile de 45 de ani. În
România nu există o statistică privind numărul persoanelor cu sindrom Down, dar având în
vedere faptul că la nivel mondial incidența este de aproximativ 1:800 de nașteri, se poate estima
că sunt în jur de 30.000 de persoane care suferă de trisomie 21.
Toate persoanele cu Sindrom Down prezintă un anumit grad de dificultate de învățare
(retard mintal ușor sau moderat). Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta și este greu
de estimat la momentul nașterii.
Pacienții cu sindrom Down prezintă retard mintal care poate varia de la blând la moderat.
Coeficientul de inteligență poate să scadă după primii ani de viață. La maturitate, persoanele cu
sindrom Down au un IQ mediu de 50, echivalentul unui copil de 8-9 ani. Acesta poate însă varia
foarte mult de la un individ la altul. Există persoane cu sindrom Down care reușesc să termine
liceul. În SUA, aproximativ 20% dintre adulții cu acest sindrom au un loc de muncă plătit. În
țările dezvoltate, speranța de viață pentru persoanele cu sindrom Down este de 50-60 de ani.
 Sindromul Down apare la tot mai mulți copii, peste tot în lume, cu preponderență în
Occident, unde vârsta la care femeile fac copii este tot mai înaintată. Frecvența bolii crește odată
cu vârsta mamei (în special după 35 de ani). În lume, cca. unul din opt sute de copii se naște cu
acest sindrom. Numărul total al celor afectați la nivel global este estimat la 40-50 de milioane.
În anul 2006, în România existau peste 35.000 de astfel de persoane.

Sindromul Edwards

Sindromul Edwards (Trisomie 18) este cauzat tot de o multiplicare a unui cromozom, de
această dată cu numărul 18. Este întâlnit mai rar, la aproximativ 1 din 6000 de nașteri, însă este
mult mai grav și aproape 90% dintre copiii mor până la vârsta de 6 luni. Simptomele sunt
observate atât din timpul sarcinii, cât și la naștere. Modificările craniene, cu fruntea foarte
pronunțată și defecte ale gurii și nasului, modificări ale mâinilor și picioarelor și problemele
cardiace sunt doar câteva dintre acestea.

Sindromul Patau

Trisomie 13 face parte din aceeași categorie a multiplicării cromozomiale. Similar ca

incidență si speranță de viață cu sindromul Edwards, maladia Patau este în general asociată cu
anomalii congenitale grave, mulți dintre copii murind înainte de a se naște. Cele mai grave dintre
acestea tinde unirea sau dezvoltarea insuficientă a emisferelor cerebrale, de sistemul nervos
central și de anomalii cardiace.

Sindromul Turner

Această anomalie afectează doar fetele și are la bază lipsa integrală sau parțială a unui
cromozom X. Femeile cu sindrom Turner pot duce o viață cât mai apropiată de normal, dacă sunt
constant ținute sub observație. Problemele lor sunt creșterea redusă în înălțime, lipsa funcțiilor
ovariene, mici dificultăți de învățare în copilărie și uneori boli cardiovasculare, de rinichi sau
tiroidiene.

Sindromul Klinefelter

Acesta afectează doar bărbații, atunci când aceștia se nasc cu un cromozom X în plus.
Este una dintre bolile genetice ale cărei simptome apar mai târziu, în adolescență și chiar la
adulți. Printre acestea se numără problemele sexuale și infertilitatea, penis și testicule de
dimensiuni mici, sâni măriți și proporții anormale ale corpului. Uneori apar și dificultăți de
vorbire sau de învățare.

Sindromul Triplu X

Una dintre cele mai puțin grave boli genetice este sindromul Triplu X. Aceasta afectează
doar femeile și are puține simptome: creștere mai pronunțată în înălțime, nivel redus de
inteligență, întârzieri în dezvoltarea limbajului, scolioză, coordonare motrică dificilă. Nu
amenință viața decât în cazuri foarte grave, cu multiple complicații.
 Sindromul Cri-du-chat

Întâlnit destul de rar, la aproximativ 1 din 50.000 de copii și mai frecvent în cazul fetelor,
acest sindrom se evidențiază în primul rând prin plânsul specific ascuțit al nou-născuților, care se
regăsește ulterior și în vocea foarte subțire. Alte simptome sunt microcefalia, probleme de
înghițire, mandibula mică, dificultăți motrice, cognitive și de vorbire.

Sindromul Angelman

Sindromul Angelman apare la ambele sexe și se caracterizează mai ales prin probleme ale
sistemului nervos. Copiii sunt foarte activi și cu o atenție diminuată, au dificultăți de înțelegere și
învățare, întârziere în dezvoltare și uneori probleme cu ochii. Speranța de viață este însă una
normală.

Sindromul DiGeorge

Cauzat de un defect al perechii de cromozomi 22, sindromul DiGeorge este caracterizat

de grave probleme cardiace și neurologice, multe dintre ele observate mai târziu, în copilărie.
25% dintre copiii care supraviețuiesc devin adulți schizofrenici.
Bibliografie
 Mircea Covic, Dragoș Ștefănescu, Ionel Sandovici-Genetică Medicală; Editura Polirom;
2004; p. 332-333.
 Rahi JS, Williams C, Bedford H, Elliman D. (2001). Screening and surveillance for
ophthalmic disorders and visual deficits in children in the United Kingdom. British
Journal of Ophthalmology.85.257-259
 Corneliu D. Olinici-Citogenetică Clinică; Editura Dacia Cluj-Napoca;1983; p. 214-215.
 Cunningham, C., McArthur, K., (1981) Hearing loss and treatment in young Down’s
syndrome children. Child: care, health and development. 7 : 357-374.
 Tubman.,TRJ., Shields, MD., Craig,BQ., Mulholland, HC., Nevin, NC., (1991)
Congenital heart disease in Down's syndrome; Two year prospective early screening
study. BMJ;302 : 1425-1427.